După patru săptămâni de instruire de bază, rezerviștii voluntari de la SIL au depus jurământul. A fost un moment parcă mai încărcat de emoție decât cele similare la care am fost martoră de-a lungul timpului.

Spre exemplu, toată lumea prezentă a cântat Imnul, nu doar rezerviștii. Oficialitățile invitate, părinții, copiii, speaker-ul, preotul, comandantul. Toți. Peste 200 de voci unite într-una singură. Emoția rezerviștilor i-a molipsit pe toți.

Apoi, am stat de vorbă cu oamenii. Nu s-au sfiit să vorbească cu presa, nu și-au căutat cuvintele. Fusesem prezentă la inițiere, mă acceptau ca fiind de-a lor. Am cunoscut un comandant relaxat, gata să completeze fiecare informație cu o glumă (unde mai pui că erau și bune!), și o parte dintre cei 87.

Cu zâmbetul pe buze și vorbele la ei. Cu idealuri mari și sincere. Mândri de ei în uniformă, cu adevărat. Am înțeles apoi emoția ceremoniei. S-au înscris în acest program din convingere, au venit din patriotism. Vor să își poată apăra țara cât mai bine, la nevoie.

Soții de militari, tineri, părinți, adulți care și-au construit o carieră și acum au pus-o pe pauză, fără garanția că postul îi va mai aștepta la întoarcere. Oameni care au decis că ei nu vor umple aeroporturile în caz de conflict. Și vor să se înarmeze cu mai mult decât curaj.

87 de rezerviști voluntari au intrat pe porțile școlii. Nu ne-am mai întâlnit cu așa ceva. În anii trecuți, aveam 3-5, maximum 10, spune colonelul Adrian Florin Nichita, comandant al SIL. Îmbucurător este și că 90% dintre ei au raportat că au venit din patriotism.

Soții de cadre militare au ales să accepte această provocare și s-au descurcat chiar foarte bine. Sunt convins că de acum vor fi o provocare și pentru soți, acasă, adaugă, zâmbind. 11 sunt pentru programul de ofițeri rezerviști voluntari, 13 pentru programul de formare subofițeri rezerviști voluntari și 63 de soldați gradați rezerviști voluntari.

Și vârsta a fost o provocare. Cel mai tânăr are 18 ani și un pic. Glumim cu el spunându-i copilul de trupă. Avem și un rezervist voluntar cu vârsta de 53 de ani.

Jamal Albataineh are 35 de ani și este șef la departamentul de logistică al unei companii care produce mobilier. Au înțeles superiorii despre ce este vorba și au apreciat gestul. Contractul a fost suspendat pe această perioadă, explică rezervistul voluntar. Jamal s-a născut în Iordania și s-a mutat în România când avea doi ani.

Simt că trebuie să ofer ceva înapoi țării care m-a adoptat, de aceea am ales să devin rezervist voluntar.

Jamal Albataineh

Tatăl lui este iordanian, dar a făcut facultatea de medicină aici, mama este olteancă. El era student la stomatologie, ea la medicină, așa s-au cunoscut.  După mulți ani petrecuți în Iordania, acum locuiesc în Pitești.

Simt că trebuie să ofer ceva înapoi țării care m-a adoptat, de aceea am ales să devin rezervist voluntar. În contextul actual, am simțit impulsul de a face ceva. Cred că orice bărbat ar trebui să poată să își apere țara la nevoie. Așa că și-a sărutat soția și fetița de patru ani și a plecat să învețe.

S-a înscris pentru soldați gradați profesioniști rezerviști voluntari și spune că tranziția n-a fost grea. Ne-au învățat să fim disciplinați, să urmăm ordine, să iubim calea pe care am ales-o. Am făcut instrucție de front, trageri. Am învățat ce trebuie să faci într-o situație de luptă, să-ți respecți camarazii, povestește Jamal.

Doinița Mirela Harfaș are 37 de ani și este economist la o agenție de marketing. Privind conflictul de la graniță, cred că aș fi prima care m-aș implica și m-am gândit că ar fi bine să fiu și instruită, motivează Mirela alegerea sa.

Privind conflictul de la graniță, cred că aș fi prima care m-aș implica și m-am gândit că ar fi bine să fiu și instruită.

Doinița Mirela Harfaș

A ales ca specialitate intendența și a venit pentru grad de ofițer rezervist voluntar. Instruirea ei durează până la 25 de noiembrie. Prima lună a fost dedicată pregătirii militare de bază. A durat puțin acomodarea la noul stil de viață, dar a fost foarte interesant. Sunt o persoană care se adaptează ușor la un grup, la o activitate.

Au fost momente fantastice, mai ales când am ținut pentru prima dată o grenadă în mână. Apoi au învățat să folosească armamentul. Alte emoții, alte satisfacții. Mă bucur că am ales să vin aici. Acum mă simt mult mai pregătită pentru un eventual conflict. Am învățat multe lucruri interesante și utile.

Georgiana Luiza Cristina Popa are 46 de ani și este bibliotecar. Este căsătorită cu un militar de carieră, artilerist, de 25 de ani.

Am trăit în acest mediu și, dacă a apărut oportunitatea prin programul pentru rezerviști, am vrut să văd din interior această viață. Apoi, în contextul actual, în cazul unei mobilizări, aș putea merge cu el, să fim împreună.

Am trăit în acest mediu 25 de ani și, dacă a apărut oportunitatea, am vrut să văd din interior viața de militar.

Georgiana Luiza Cristina Popa

Georgiana se pregătește ca subofițer rezervist gestionar, de logistică. Spune că programul a fost complex și a învățat multe, deși timpul a fost scurt. Cel mai greu a fost momentul cu aruncarea grenadelor. Era și primul, abia apoi am tras cu arma și deja eram mai relaxați.

Cel mai frumos a fost momentul depunerii jurământului. Poate și pentru că, printre invitații de la ceremonie, a fost și fiica Georgianei, o studentă la medicină în vârstă de 23 de ani, mândră nevoie mare de mama ei.

Soțul m-a susținut cel mai mult. Își dorea să văd viața din interiorul sistemului militar nu doar din povești, să o trăiesc. Știam că este destul de dură, mai ales pentru o femeie, dar dacă îți dorești să fii aici, reziști. Colectivul este deosebit. Suntem mulți, 87 de rezerviști voluntari, dar suntem uniți și chiar ne dorim să păstrăm legătura după. (A. C).