Connect with us

Exclusiv

Razbunare: Se intentioneza „debarcarea” lui Donald Constantin de la conducerea CSM Ploiesti/Fratia banului fratie mafiota/Fratia consilierilor personali ai primarului Andrei Volosevici (II)

Publicat

pe

Clubul Sportiv Municipal a devenit de ani buni o instituţie bazată pe…şmecherie şi mai puţin spre nevoile sportivilor pentru a face performanţă. Venit cu declaraţii pompieristice, primarul Andrei Volosevici, bineînţeles cu ajutorul „managerului” Valeriu Răchită – angajat ilegal si obtinand bani pentru o functie care nu exista, a transformat clubul într-un fel de pension al oamenilor din „partidul personal” al edilului care musai trebuiau angajaţi pe salarii bunicele fără a munci prea mult.
Patrik Scoruş, fiul lui Fernando Scoruş, este numele vehiculat pentru preluarea functiei de manager, functie ocupata in prezent, la Clubul Sportiv Municipal, de Donald Constantin, fostul director al Parcului Municipal Vest.

Reamintim ca, patronul barului Bravo (dacă va aduceți aminte de „Mafia de la Bravo”, unde procurorul „Portocala” fabrica dosare penale false asupra celor „incomozi”), Ştefan Grozea, a fost numit director la CSM Ploiesti, prin detasare de la cabinetul primarului.
Astfel, acesta a fost „recompensat” pentru informarile efectuate privind posibile deficiente ale unui operator de salubritate.

La randul sau, ca intr-o fratie a consilierilor personali din cabinetul primarului Andrei Volosevici, Ştefan Grozea il angajeaza, in mod ILEGAL, pe un alt consilier personal al primarului Andrei Volosevici, la CSM Ploiesti, plătit din bani publici pentru o funcție care nu exista, dand o nouă viziune asupra prejudiciului bugetului local, ca element al răspunderii penale.

Pe modelul Valeriu Răchită, consilierul personal al edilului, Patrik Scoruş ocupa una dintre cele 3 functii de metodist, o functie care NU se regaseste in reglementarile legale aprobate prin HCL!

Fratia banului fratie mafiota/Fratia consilierilor personali ai primarului Andrei Volosevici, contracte ilegale de angajare la CSM Ploiesti si prejudicierea bugetului local

Donald Constantin este director al CSM Ploiesti din data de 21.04.2022. De la preluarea mandatului, institutia (Clubul Sportiv Municipal) a intrat in legalitate „deranjand” interesele dolosive ale celor care capuseaza banul public!

In fapt, se incearca „debarcarea” directorului Donald Constantin din razbunare – se pare (ca reactie la dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care l-a acuzat, in mod direct, pe primarul Volosevici, că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public). Donald Cosntantin este perceput ca fiind in relatii bune cu presedintele Iulian Dumitrescu.

Reamintim ca, in prima apariție publică pe tema crizei apei calde din Ploiești, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu îl acuză pe primarul Volosevici că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public.
Prezent în emisiunea Observatorul Prahovean, in exclusivitate, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat că operatorul Termoficare Prahova a sistat la 1 august furnizarea apei calde din cauza primarului Andrei Volosevici.
Principalele declarații ale președintelui CJ Prahova despre criza apei calde din Ploiești:
”Pe 13 mai, Veolia, care se ocupa de apa caldă în Ploiești, a plecat. După 13 mai a venit o altă societate, GPT, și s-a ocupat de apa caldă în Ploiești. A cumpărat gaze, a plătit cei 300 de salariați preluați de la Veolia și a dat apă în Ploiești în luna mai. În luna iunie, aceeași societate a cumpărat gaze, a plătit salarii la 300 de oameni, a dat apă caldă ploieștenilor. În luna iulie, această societate a procedat la fel.
În acest timp, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, țipa ca din gură de șarpe că el nu va plăti facturile, subvenția în speță, pentru apă caldă, deși ploieștenii primeau apă caldă. Acum vă întreb şi eu: Din firma dumneavoastră, cât aţi putea să daţi apă caldă fără să vi se plătească facturile?
Era evident, primarul amenințând şi anunţând tot timpul că n-o să plătească facturile, subvențiile pentru apa caldă a ploieștenilor, livrată de firma respectivă – că lucrul acesta se va încheia și firma va ajunge în incapacitate să mai livreze apă caldă. Deci singurul vinovat pentru că s-a oprit apa caldă în Ploiești este cel care nu a plătit apa caldă livrată de o firmă timp de trei luni, pe banii ei, cu salarii plătite, cu gaze cumpărate.
Este vorba despre primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici. Nimeni din orașul acesta nu ar plăti din banii lui timp de trei luni, iar primarul să nu-i plătească facturile de apă caldă. Cât putea să reziste omul ăla?
La 1 august nu a mai rezistat și s-a oprit apa caldă. Primarul știa că atunci când omul va opri apa caldă vom fi obligați să reziliem contractul, întrucât acesta prevedea continuitatea livrării de apă caldă pentru ploieșteni. Clauza fermă este că ploieștenii trebuie să aibă apă caldă în continuu și nu putea nimeni să semneze altfel de contract”.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu: „Singurul vinovat pentru ca s-a oprit apa calda in Ploiesti este primarul Andrei Volosevici!”

De mai bine de o lună, de când Ploieştiul a rămas fără apă caldă, primarul Andrei Volosevici a explicat că nu poate plăti subvenţia către Termoficare Prahova din mai multe motive. Mai întâi acesta a motivat cu ilegalitatea contractului de termie, după care, în urmă cu două-trei săptămâni a arătat cu degetul spre ADI Termie Prahova ( în care primăria are doar 3 membrii, deci e minoritară în luarea deciziilor) care nu a avizat facturile trimise de primărie.
La doua ore dupa dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, la Observatorul Prahovean, Andrei Volosevici a reactionat in mold hilar – prin introducerea in ecuatie a profesorului de limba română Anca Popa ( noul viceprimar, profesor de limba română în CN „I.L. Caragiale” ) care ar fi efectuat „verificarea contabilă” si care Nu va acorda “bun de plată” pentru facturile emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A.
Mai jos puteţi citi comunicatul emis în acest sens de către primărie:
„Viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Anca Adina Popa, potrivit atribuțiilor ce îi revin, coordonează, îndrumă și verifică activitatea Direcției Economice a municipalității.
În acest context, viceprimarul Anca Adina Popa a verificat facturile înregistrate în evidența contabilă a Primăriei Municipiului Ploiești pentru serviciul local de termoficare.
Astfel, în ceea ce privește situația subvenției la energia termică livrată populației s-a constatat că pentru suma datorată la acest capitol fostului operator al serviciului de termoficare, care este în cuantum total de 114 097 866, 28 lei, există prevedere bugetară, pentru anul în curs, în valoare de 44 796 532,47 lei.
În altă ordine de idei, facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației, emise de noul operator, S.C. Termoficare Prahova S.A., sunt în evidența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova și au o valoare de 6 637 787,05 lei.
Având în vedere că, până în prezent, facturile menționate nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, conform atribuțiilor ce îi revin acestei structuri locale, Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora.
În aceste condiții, luând în considerare și legislația de specialitate în vigoare, viceprimarul Anca Adina Popa a declarat că nu va acorda “bun de plată” pentru facturile respective, emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A”.
III. Realitatea infirma „tricourile imprimate și declarații mincinoase în spațiul public”:
ADI Termo Prahova a demontat acuzațiile primarului Andrei Volosevici (N.R :  „avocatului prăfuit”) explicand, punctual, că potrivit statutului, asociația nu monitorizează pe puncte termice și instituții publice a livrării de energie termică pentru Primăria Ploiești.
Mai mult, potrivit legislației în vigoare privind controlul intern și controlul financiar preventiv, ”conducătorii compartimentelor de specialitate – cei din Primăria Ploiești răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor”.
Totodată, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1792/2002 privind angajarea și plata cheltuielilor publice, ”documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate din care reies obligații de plată certe se vizează pentru bun de plată de ordonatorul de credite, adică de Primăria Ploiești”.
În documentul publicat la finalul textului se arată că întrucât articolul 7 din Statutul ADI Termo Prahova prevede că ”Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice”, este evident că Președintele Consiliului Director nu poate certifica realitatea, regularitatea și legalitatea cantităților facturate de către Termoficare Prahova SA către Primăria Ploiești.
În final, conducerea ADI Termo Prahova a transmis Primăriei Ploiești ”să verifice realitatea, regularitatea și legalitatea aplicării subvențiilor privind activitățile de energie termică facturate de către SC Termoficare Prahova SA cetățenilor, în perioada în care au desfășurat activitatea și să achite facturile corespunzătoare”.

Reamintim că Termoficare Prahova a dat în judecată Primăria Ploiești pentru neplata facturilor aferente subvenției apei calde livrate populației în perioada 13 mai-1 august în valoare de peste 6 milioane de lei. Vom reveni. (Ec Adrian Radu).

Exclusiv

Justiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!

Publicat

pe

De

Când groaza devine farsă, sau cum se mai fură un vis în Prahova

Scandalurile imobiliare „White Tower”, „City Gate” și „Mărășești” din Prahova, intens mediatizate de Incisiv de Prahova, se dovedesc a fi mai mult decât o poveste de jaf și corupție. Ele s-au transformat într-o epopee comic-tragică, un veritabil teatru al absurdului unde, dacă n-ar fi de plâns pentru sutele de victime, ar fi de-a dreptul hilar. După ani de investigații, rechizitorii și promisiuni de dreptate, se pare că „mafia” nu doar că nu doarme, ci dansează un tango pe mormântul speranțelor, cu complicitatea tăcută (sau zgomotoasă, după caz) a unora dintre instanțele prahovene.

Justiția pe repede inainte… Spre prescripție: Când Codul Penal se transformă în manual de glume bune (Legături de o ambianță de mafie și conspirație (aici),  (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

În dosarele penale, unde 14 inculpați (între care L.M. și „Il Capo” N.V., conform rechizitoriului 221/282/P/2023/d1/1 din 16 mai 2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) ar trebui să răspundă pentru fraude de peste 8,7 milioane de euro, scenariul este parcă scris de un comediant negru. Aici, „chichitele avocățești” nu sunt excepții, ci devin regulă de aur. Cu un sprijin, se pare, consistent din partea unor judecători, termenele sunt amânate, procedurile sunt tărăgănate, iar faptele penale își așteaptă cu nerăbdare… prescrierea. E o cursă contra cronometru, unde singurii care pierd sunt cei înșelați, iar „șmecherii” speră să scape basma curată, invocând un „drept la uitare” forțat de timp. Cine mai are nevoie de spectacole de circ, când justiția îți oferă un balet atât de sofisticat al tergiversării?

Ofensiva „generozității”: Cum se mai dă o măciucă peste cap păgubiților

Dar, pentru că hoția și cinismul nu au limite, „inculpații” au lansat și o contra-ofensivă pe frontul civil. Aici, strategia este simplă și de-a dreptul genială: să pretinzi că vrei să „despăgubești” victimele.

Evident, nu e vorba de bani reali, ci de o simulare grotescă de bună-credință. Această „ofensivă” are ca scop inducerea în eroare a păgubiților, convingându-i că „fac tot posibilul” pentru a repara prejudiciile. Și cum se manifestă acest „bun-simț” post-jaf? Prin „acțiuni în instanță de noaptea minții”, menite să complice și mai mult viețile celor deja jefuiți. E ca și cum tâlharul, după ce te-a lăsat fără bunuri, îți trimite o invitație la cafea, promițând că-ți povestește cum „face tot posibilul” să-ți găsească ce-ai pierdut.

„Il Capo” in acțiune: O plângere contravențională, o capodoperă a diversiunii

Cel mai recent episod din această telenovelă judiciară ne-o oferă nimeni altul decât „maestrul din spatele escrocheriilor”, avocatul Vlad Nichita. În loc să-și canalizeze energiile spre rezolvarea marilor fraude, „Il Capo” (așa cum este denumit în articolele noastre anterioare) se ocupă de… plângeri contravenționale! Conform unui document oficial din arhiva instanțelor prahovene (Nr. unic: 107/281/2026), avocatul Nichita Vlad a înregistrat pe 9 ianuarie 2026 o plângere contravențională împotriva „MUNICIPIULUI PLOIEȘTI DIRECȚIA GENERALĂ DE DEZVOLTARE URBANĂ PRIN PRIMAR”.

Cine s-ar fi gândit că un personaj acuzat de complicitate la înșelăciune calificată și bancrută frauduloasă, cu prejudicii de milioane de euro, își găsește timp să conteste… ce? O amendă? O decizie administrativă minoră? Este o demonstrație elocventă a „stilului” de operare: ocupăm instanțele cu mărunțișuri, prelungim agonia victimelor, iar între timp, ceasul prescripției ticăie fericit. E o acțiune atât de „de noaptea minții” încât te întrebi dacă nu cumva scopul nu este obținerea dreptății, ci simpla generare de „fum” legal.

Prahova: De la „Triunghiul Bermudelor” imobiliare la „groapa de gunoi legală”

Ce înseamnă toate acestea pentru Prahova? Un județ deja lovit de tragedii precum incendiul de la Tatarani (unde lipsa autorizațiilor și neglijența au ucis, conform Incisiv de Prahova) și de „bombele urbanistice” White Tower, City Gate și Mărășești (descrise în detaliu în articolele precedente), riscă să devină și un „cimitir” al justiției. Atunci când acuzații de jafuri naționale își permit să joace șah cu sistemul, când „mafia” se simte protejată, iar victimele sunt plimbate prin instanțe cu „farse legale”, imaginea este una dezolantă. Ne întrebăm dacă justiția din România este, într-adevăr, oarbă, șchioapă și surdă, sau pur și simplu… complice la marea farsă.

Concluzie: Treziți-vă, jefuiți! Spectacolul contiunua!

Păgubiții nu mai sunt doar cifre, sunt oameni cu vieți distruse, care văd cum vinovații râd în fața legii, ajungând chiar să o folosească împotriva lor. E timpul ca România să se trezească din acest coșmar judiciar. Mafia imobiliară, cu tot cu avocații ei „șmecheri” și judecătorii care închid ochii, trebuie demascată și judecată. Nu mai e loc de „chichite” și „acțiuni de noaptea minții”. E timpul pentru o curățenie reală, în care dreptatea să fie lege, nu o glumă proastă pe care o plătesc doar „fraierii”. Altfel, vom continua să asistăm la un stand-up de groază, iar râsul amar va fi tot ce ne va rămâne. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Adio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.

Publicat

pe

De

Când credeai că Poliția Română nu te mai poate șoca, realitatea de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Capitalei demonstrează, cu o perseverență demnă de o cauză mai bună, că imaginația e depășită doar de tupeul unora. După dezvăluirile incendiare ale Incisiv de Prahova despre instigările la violență ale șefului mascaților, Giurgiuveanu Daniel, un nou val de „noutăți” lovește cu furia unei raite la păcănele: omul se pensionează! Da, ați citit bine. Se retrage în glorie, cu toate sporurile și pensia specială aferente, lăsând în urmă un sistem hibrid: o parte vânată pentru verticalitate, alta… pariori de elită!

Pensia „de aur” a brutalității: Cum scapi de „cuțite” cu portofelul plin!

Vă mai amintiți de „perlele” comandantului Giurgiuveanu Daniel, cel care, conform înregistrărilor exclusive obținute de Incisiv de Prahova, își îndemna subalternii să fie „mai violenți!”, să „pună pe cuțite / să invinețiți ochii!” și să „sune secțiile că X a bătut pe cineva!”? Acele „instrucțiuni” demne de un film de acțiune prost, dar cu implicații penale extrem de serioase, care transformau abuzul în normă și vătămarea corporală în strategie operațională? Ei bine, acest dirijor al brutalității nu va fi „pus pe cuțite” de justiție, ci de… un simplu formular de pensie!

Este de-a dreptul halucinant cum un oficial acuzat, prin dovezi audio-șoc, de instigare la fapte penale grave – de la lovire și alte violențe până la abuz în serviciu – poate ieși la pensie „bine mersi, cu sporuri cu tot”, așa cum ne-au semnalat sursele noastre. Sistemul, cu o măiestrie desăvârșită în arta eschivei, pare să-i ofere lui Giurgiuveanu o cale elegantă de scăpare, o „pensie de aur” pe măsură. Oare este aceasta rețeta succesului în „poliția de elită” a României: instigă la violență, hărțuiește subalternii, apoi te pensionezi înainte să te prindă dosarele?

De la „verticali” vânați la… „milițieni pariori”: O evoluție demnă de cascadorii râsului!

Și dacă imaginea șefului pensionar nu era suficient de comic-tragică, ce spuneți despre peisajul lăsat în urmă? Incisiv de Prahova se întreabă, cu o ironie amară, cum de ofițeri „integri” și „verticali”, precum agentul-șef Wilhelm Constantin Bendriș – cel vânat pentru simplul fapt că a îndrăznit să critice sistemul putred și să folosească termenul de „vagabonzi” pentru șefii incompetenți – au fost scoși pe ușa din dos, în timp ce alții, care „au făcut haina de polițist de râs”, continuă să-și facă de cap în SAS? (aici), etc

Răspunsul vine, șocant de clar, sub forma unor imagini autentice, nicidecum fake-news-uri! Un subordonat direct al lui Giurgiuveanu Daniel, nimeni altul decât ofițerul SAS –  DANCIU ADRIAN, apare în poze făcând reclamă OFICIALĂ la pariuri de jocuri de noroc! Da, ați citit corect. Un mascat, un „luptător” de elită, un apărător al legii și ordinii, își expune chipul serios, profesionist, pentru a încuraja cetățenii să-și încerce norocul la „păcănele”. E de noaptea minții!

SAS, de la „special” la… „spălați pe creier și pariuri”: Un bilanț dezastruos!

Această realitate grotescă, în care un șef instigă la violență și apoi fuge în pensie, în timp ce subalternii săi își rotunjesc veniturile promovând jocurile de noroc, vorbește de la sine despre ce a ajuns SAS sub conducerea lui Giurgiuveanu. De la structură de intervenții „speciale” am ajuns la un spectacol circar, unde „discipline” precum hărțuirea, abuzul și, acum, publicitatea pentru pariuri par să fie noua normalitate.

„Inelul magic” al abuzurilor, despre care Incisiv de Prahova a scris în nenumărate rânduri, nu doar că există, dar se manifestă acum într-o manieră atat de absurdă încât depășește orice limite ale bunului simț și ale decenței instituționale. Ce fel de mesaj trimite societății o instituție în care integritatea este pedepsită, iar promovarea viciilor este, cel puțin tacit, acceptată?

Giurgiuveanu Daniel, chiar dacă alege să iasă la pensie, sperând, probabil, că dosarele penale care îl „încumbă” vor dispărea ca prin minune, ar trebui să știe un lucru: o pensie grasă nu spală o conștiință pătată și nici nu șterge amintirea înregistrărilor în care își îndemna subalternii să „invinețească ochii”.

Lupta pentru adevăr și lege continuă, iar Incisiv de Prahova promite să stea cu ochii pe „pariurile” pe care le face justiția în acest caz!  Vom reveni! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

MAI, Ministerul Absurdului Infernal: Unde polițiștii ingheață la datorie, iar cetățenii sunt indemnați la… echipament de expedție polară!

Publicat

pe

De

După ce ne-au mai servit o mostră de „profesionalism” de la Năvodari, Sindicatul Europol revine în forță cu o dezvăluire care ne face să ne întrebăm dacă nu cumva Ministerul Afacerilor Interne a fost teleportat, cu tot cu personal, într-o peșteră glaciară. Pregătiți-vă pentru o poveste de groază administrativă: la Secția Regională de Poliție Transporturi București, condițiile de muncă nu sunt doar proaste, ci de-a dreptul… arctic-apocaliptice!

Bienvenido, cetățean inghețat! (recomandăm fular și bocanci de munte!)

Așadar, dragi bucureșteni, dacă aveți nefericita ocazie să fiți invitați (sau să aveți nevoie) la sediul Poliției Transporturi din Calea Giulești, nr. 2-4, sector 6, pregătiți-vă! Nu vă gândiți la un birou civilizat, la o căldură plăcută și la o discuție constructivă. Nu, domnilor! Așa cum ne informează Europol, sunteți rugați să vă echipați cu fâșuri, fulare, căciuli și mănuși! Da, ați auzit bine! Nu vă faceți griji, nu mergeți la schi, ci doar la o instituție publică din capitala europeană. Probabil că polițiștii vă vor întâmpina, zâmbitori, cu aburi ieșind din gură, ca niște exploratori arctici gata de expediție.

Centrala termică? O legendă urbană de București!

Realitatea, așa cum o descrie Sindicatul Europol, este mai crudă decât un vinars de la alimentara de cartier. La parter și etajul 1, instalația de termoficare… ei bine, „NU funcționează în parametri normali”. Asta în limbajul de lemn birocratic înseamnă, probabil, că mai curând răcești decât te încălzești. Dar apogeul absurdului se atinge la etajul 2, unde instalația de termoficare, pur și simplu, „NU funcționează deloc”! Adică zero, nada, nimic! E iarnă, fraților! Nu e luna august la Ecuator!

Convectoare salvatoare? Sau bombe cu ceas subvenționate?

Dar nu disperați! O minte luminată din Poliția Capitalei a avut o idee „genială”: să le trimită polițiștilor… convectoare! Problema e că aceste minuni tehnologice moderne „NU pot fi folosite din cauza vechimii instalației electrice”. Adică avem niște bipezi care se chinuie să-și facă datoria, dar cărora li se dau niște aparate care, dacă sunt băgate în priză, riscă să le ia casa-n cap! Siguranțele sar mai des decât promisiunile politicienilor, iar „riscul de supraîncălzire și incendiu este major”. Felicitări, dragă MAI! Am reușit performanța de a combina frigul Siberian cu pericolul iminent al unui infern de flăcări.

Termometrul politic și incompetența la 7°C (Maxim 10°C!)

Apropo de temperaturi, la etajul 2, unde „polițiștii își desfășoară activitatea”, se înregistrează între 7⁰ C și maxim 10⁰ C. Opt grade, stimați contribuabili! Într-o instituție care ar trebui să ne ofere siguranță și confort! Polițiștii noștri sunt, practic, niște manechine congelate, cu degetele amorțite pe tastatură, în timp ce singura instalație care funcționează – și asta cu chiu cu vai – este cea pentru calculatoare. Probabil că, în curând, vom avea nevoie de o echipă de alpiniști utilitari pentru a verifica dacă polițiștii mai sunt în viață.

După Sărmaș și Lugoj, urmează și Giuleștiul? O cronologie a dezastrului asistat!

Sindicatul Europol nu se sfiește să pună punctul pe „i”, sau mai degrabă, pe „incendiu”. După „incendiul de la Postul de Poliție Sărmaș – IPJ Harghita și explozia de la Poliția Municipiului Lugoj – IPJ Timiș”, întrebarea devine sinistră: „se așteaptă oare să urmeze și Secția Regională de Poliție Transporturi București?” Pare că suntem martorii unei macabre numărători inverse, unde incompetența managerială se traduce în riscuri reale, de viață și de moarte, pentru cei care ar trebui să ne apere!

Economii la buget: Rețeta pentru siguranță zero!

Și care-i cauza tuturor acestor minuni? Răspunsul este deja un clișeu dureros: „obsessia de a face economii la buget, pe seama siguranței polițiștilor și a cetățenilor.” Cu alte cuvinte, pe unii îi doare în cot că polițiștii noștri își fac datoria într-un frig de îngheață și gândurile, și că cetățenii sunt invitați într-un mediu mai periculos decât o stație de autobuz la -15 grade. Atâta timp cât „Poliția Română este subfinanțată din cauza indolenței factorilor politici”, cetățenii vor primi un „grad redus de siguranță publică”. Este o ecuație simplă, dar pe care guvernanții noștri par să o ignore cu o perseverență demnă de o cauză mai bună.

Așadar, domnilor și doamnelor, dacă visam la o Poliție modernă, dotată și eficientă, iată realitatea cruntă: avem polițiști care lucrează într-un frig de crapă pietrele și într-un pericol de a fi electrocutați sau arși de vii. O „activitate de primire a publicului” la 7° C și cu risc de incendiu nu este doar jenantă, ci o batjocură la adresa siguranței naționale. Așteptăm, cu sufletul la gură și dinții clănțănind, următoarea știre de la MAI: poate că polițiștii vor primi patine și echipamente de cățărat pe gheață, pentru a „optimiza” intervențiile în sedii! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

Justiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!

Când groaza devine farsă, sau cum se mai fură un vis în Prahova Scandalurile imobiliare „White Tower”, „City Gate” și...

Exclusiv21 de ore ago

Adio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.

Când credeai că Poliția Română nu te mai poate șoca, realitatea de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Capitalei...

Exclusiv21 de ore ago

MAI, Ministerul Absurdului Infernal: Unde polițiștii ingheață la datorie, iar cetățenii sunt indemnați la… echipament de expedție polară!

După ce ne-au mai servit o mostră de „profesionalism” de la Năvodari, Sindicatul Europol revine în forță cu o dezvăluire...

Exclusiv2 zile ago

Prăpastia dintre promisiuni și realitate: Sediul Poliției Năvodari, o imagine socantă a neglijenței instituționale

Într-o dezvăluire ce aruncă o lumină dură asupra condițiilor de muncă din interiorul sistemului, Sindicatul Europol atrage atenția asupra situației...

Exclusiv2 zile ago

Ploieștiul se deconectează: Călătoria spre nicăieri, o „eficiență” de râs (amar)!

Într-un oraș unde logica pare să fi luat-o pe un traseu ocolit (și anulat, probabil, ulterior), Primăria Ploiești ne oferă...

Exclusiv2 zile ago

Guvernul bipolar: Oamenii în uniformă, carne de tun pentru miniștrii cu dileme existentiale! (Sau cum se sinucide predictibilitatea la comandă)

Dragii noștri cetățeni, ai căror nervi sunt deja de oțel, iar încrederea în clasa politică a ajuns la nivelul unei...

Exclusiv2 zile ago

Prahova, sanatoriul de lux al infractorilor cu epoleți: De la spagă în trafic, direct pe canapeaua justiției! (Cu girofaruri și lumini albastre de la „Miliția” rezidențială!)

Credeam că am văzut tot. Că Prahova, acest „Caracal al bunului simț” și groapă fără fund a justiției, ne-a servit...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Română: De la ordine publică, la ordine de supraviețuire în ruine! Când austeritatea arde, si sediile explodează!

Bine ați venit în România, țara unde siguranța cetățeanului este prioritate națională… sau cel puțin așa se spune. Când, de...

Exclusiv2 zile ago

Giurgiu, Republica Penală: Unde „Famiglia” Fulga e stăpână, salariile de merit sunt cadou, iar dreptatea… a murit la apel!

Bine ați venit, stimați contribuabili și cetățeni creduli, la cel mai grandios spectacol de tragicomedie românească! Cortina se ridică din...

Exclusiv3 zile ago

Machiavelli la Victoria: Cum ne îngroapă Guvernul în groapa reformelor nesfârșite, cu sau fără bocanci!

De la Niccolò Machiavelli încoace, un adevăr cinic guvernează cancelariile puterii: politica nu are nicio legătură cu morala. Această lege...

Exclusiv3 zile ago

Pensionarea eroilor, o farsă națională: Statul Român caută moșnegi la graniță!

În cel mai pur stil al absurdului balcanic, bravii noștri guvernanți se pregătesc să livreze o nouă mostră de „geniu”...

Exclusiv3 zile ago

MAI, pensii și promisiuni fără acoperire: „Guvernul vrea să ne ingroape la datorie”

Scenariul se repetă, absurdul atinge cote paroxistice, iar polițiștii români sunt, din nou, jetoane pe masa de joc a unor...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova: De la agresori sexuali la polițiști „cu mâna intinsă” – Un sistem corupt care refuză să moară

Prahova, groapa fără fund a justiției: Când uniforma devine mantia rușinii și a infracționalității Prahova, acel „Caracal al bunului simț”...

Exclusiv4 zile ago

Ministrul USR al Apărării, Radu Miruță: De la „reforma” pensiilor la trupe românești… pe sania lui Moș Crăciun în Groenlanda!

Un val de indignare și avertismente sonore zguduie temeliile instituțiilor de forță ale României, provocate de ministrul Apărării, Radu Miruță....

Exclusiv4 zile ago

Cu casca-n cap, spre Brigada Rutieră: Poliția Capitalei, un santier al dezastrelor urbane!

Avertisment fără precedent lansat de Sindicatul Europol: șoferii care se încumetă să calce pragul Brigăzii Rutiere București pentru redobândirea permisului...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv