DISTRIBUIE Articolul....

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin

Apropo de reveniri: fostul judecator Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti a reintrat in atentia presei, dezvaluie Lumea Justitiei. Cica si-ar fi ridicat doua case fara autorizatii de construire si cu muncitori adusi la negru, platiti de altcineva.

Daca partea cu muncitorii s-ar putea sa fie o simpla barfa, cea cu lipsa autorizatiilor pare confirmata de catre insasi Primaria Sectorului 1. Cel putin asa scriu cei de la Cetateanul.net. Interesant este ca publicatia i-a adresat cateva intrebari pe aceasta tema si sotiei fostului magistrat, Doina Ion-Tudoran, directoare in Consiliul Concurentei, dar aceasta deocamdata nu a raspuns nimic. Dar mai multe puteti citi dand click aici. (Irinel I.).

DISTRIBUIE Articolul....

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin

Pe când mai toată lumea, cu o mână pe portofel și cu alta pe calorifer, se uită, tremurând de frig, furie sau frică, după caz, spre Ucraina, în așteptarea rachetelor nucleare tactice rusești, iar suveranismul de birt, ajuns doar o modă pentru sezonul de toamnă-iarnă al globalizării, își prezintă stiliștii la defilările din piețele dâmbovițene, prin București a trecut pe nebăgate de seamă, precum o adevărată cometă europeană, domnul Koen Lenaerts, Președintele CJUE.

Cândva un jurist de o distincție aparent certă dintr-o țară cu identitate națională incertă, Belgia, dl Lenaerts, a ajuns a fi „asasinul plătit” al supremației Constituțiilor naționale din statele membre ale UE, oricând dispus să pună nu interesele comune europene, așa cum ipocrit se exprimă, ci interesele hegemonilor Europei – fie ei corporatiști sau statali – deasupra voinței popoarelor europene, în numele cărora și cu respectarea identității lor naționale în expresie juridică, au fost ratificate tratatele constitutive ale UE. Nu este foarte clar cine l-a invitat și de ce un șef de instituție europeană vizitează un stat membru la chemarea unor persoane care nu îi sunt omologi, dar aceasta nu mai are vreo importanță. Este bine că a venit întrucât erau multe de discutat cu deloc onorabilul domn. Din păcate, desfășurată în semiclandestinitate, vizita cu pricina apare a fi fost un alt prilej ratat de a se fi ajuns la clarificările necesare.

Merită amintit faptul că dl Lenaerts a mai trecut pe la noi iar la plecarea sa, fostul Președinte al CCR, Valer Dorneanu a rămas cu impresia că s-au înțeles, întrucât oaspetele nu a putut răspunde argumentelor juridice ale gazdelor decât prin înclinări aprobative din cap. Asta până când „amicul” Lenaerts a revenit la propriul sediu din Luxemburg, de unde, atât prin presă, cât și printr-o sumă de decizii abuzive patronate de el, a îndemnat la nerespectarea Constituției române de către chiar judecătorii naționali, respectiv a instigat la încălcarea jurământului de fidelitate constituțională depus de aceștia.

Iată cel puțin un motiv pentru care, de astă dată, ar fi fost cazul ca interlocutorii români să lase deoparte limbajul diplomatic și formulele aluziv-mieroase pentru a-i explica limpede că dacă va continua să promoveze ideea supremației dreptului UE în raport cu legile fundamentale ale statelor membre și să susțină capacitatea instituțiilor UE de a modifica bazele constituționale ale organizării statelor membre, expresia juridică a identității lor naționale, ar urma să se constate neconstituționalitatea pe plan național a tratelor constitutive ale UE și, pe cale de consecință, nulitatea legilor naționale privind ratificarea lor. Aceasta în condițiile în care respectivele tratate, fiind acte de drept internațional, adoptate de conferințe interguvernamentale, nu pot intra în vigoare decât după ratificarea de către toate statele semnatare. Prin urmare, dl. Lenaerts trebuia să afle că se joacă cu focul, putând lăsa UE fără temei juridic sau să o împingă înapoi spre statutul de simplă piață. Nu a aflat.

Deși nu fusese anunțată cu surle și fanfare, așa cum este obiceiul când un eurocrat descinde în România spre a ne da lumină și a ne lăsa ultima ediție a „tablelor legii bruxelleze”, evenimentul în pregătire a ajuns la urechile publicului cu câteva luni în urmă. Eu însumi am furnizat presei o știre în acest sens, sugerând jurnaliștilor de investigații, altminteri foarte ocupați cu divorțul Simonei Halep sau nunta lui George Simion, să își facă ceva timp pentru ca, împreună cu colegii belgieni, germani, francezi, britanici etc., să cerceteze obediențele politice și filierele financiare ale președintelui CJUE, astfel încât să găsim explicațiile de fond ale derapajelor sale judiciare anti-naționale și să îi punem oglinda în față. Evident, nimic nu s-a întâmplat. În țara Codruței Koveși și a lui Traian Petrov nu se urmăresc banii („follow the money!”) „licuricilor luxemburghezi”.

Ar fi fost bine ca dl. Lenaerts să fi fost întâmpinat cu câteva articole precis țintite și cu întrebări consistente puse de jurnaliști, de natură a-l obliga să iasă din ambiguitate și să își expună clar politica vizând transformarea UE în altceva decât statele membre au convenit prin tratate. Ar fi fost necesar ca de-a lungul șederii sale să fie însoțit de și confruntat cu manifestații de protest ale populației, astfel încât să înțeleagă că are a se confrunta cu rezistența unui întreg popor care refuză furtul suveranității, iar nu doar cu metaniile marionetelor de la Institutul Național al Magistraturii sau cu rezervele timorate ale reprezentanților CCR, ajunsă astăzi „Curtea celor trei grații – Stanciu, Tănăsescu și Scântei – ale dizgrației constituționale”. Ar fi fost util, măcar, ca la diversele întâlniri cu oaspetele european să fie invitați exponenți ai asociaților profesionale din domeniul justiției – magistrați și avocați deopotrivă, precum și din mediul academic care să își prezinte argumentele critice la adresa deciziilor CJUE.

Koen Lenaerts trebuia să simtă, după vorba poetului, că tot ce mișcă în țara asta, râul și ramul, îi sunt potrivnice și că va fi dușmănit de toate până când, asemenea celor veniți înaintea lui ca să ne ceară pământ și apă, se va face doar o apă și un pământ, cu tot cu ifosele sale neocoloniale. Astea aveau să îi arate interlocutorii săi dacă ar fi fost români și democrați. Nu a fost nici români nici democrați.

Evident, așadar, că nimic din acestea nu s-a întâmplat. Iată de ce președintele CJUE trebuie să fi spus, atât comanditarilor cât și prepușilor săi, la întoarcerea din expediția carpato-danubiano-pontică, asemenea lui Cesar după războiul cu galii, veni, vidi, vici. Ceea ce pentru noi este îngrijorător.

Despre fondul discuțiilor purtate și al celor „convenite” am aflat în special dintr-un lung și ostentativ subtil comunicat al CCR. Un comunicat care confirmă cele arătate mai sus. Subtextul său este nu doar mai clar, ci și mai înfiorător decât textul. Imaginea sugerată a unor floretiști pe care lașitatea i-a exclus din realitate, în luptă cu un brigand care lovește în neștire cu toporul, este nu doar ridicolă, ci și generatoare de imensă silă.

Potrivit acestui comunicat, un domn Lenaerts fals conciliant afirmă că la nivelul CJUE este „nevoie de contribuțiile curților constituționale naționale, care descoperă probleme ce țin de dreptul Uniunii, posibile aspecte care țin de interacțiunea dintre dreptul Uniunii și dreptul național, inclusiv dreptul constituțional național”, fiind „bucuros să constate… că domnul președinte Enache și colegii săi sunt ferm angajați să contribuie la consolidarea spațiului constituțional comun prin formularea de trimiteri preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de fiecare dată când dreptul european este relevant pentru riguroasa punere în executare a dispozițiilor Constituției României, care se întrepătrunde cu dreptul european din 2003, când textul Legii fundamentale a fost revizuit în vederea aderării la Uniunea Europeană.”

Cine se „întrepătrunde” cu dreptul UE?! Constituția României?! Constituția României, ca și toate legile fundamentale ale celorlalte state membre, nu se „întrepătrunde”, ci îngăduie dreptului european să se nască, limitând libertatea de decizie a legiuitorului european prin obligația de a se conforma prevederilor sale. Între expresia juridică a esenței identităților naționale ale statelor membre și dreptul UE nu este întrepătrundere, ci subordonare. În măsura în care CJUE asigură această subordonare, prin riguroasa respectare a dispozițiilor constituționale naționale, se creează și consolidează un adevărat spațiu constituțional comun ca fundament juridic al unei națiuni cosmopolite europene, organizate politic ca uniune de state-națiune și cetățeni. Altminteri sacrificăm identitatea statelor membre și odată cu aceasta existența statelor respective însăși, în favoarea creării unui imperiu european de nimeni dorit. Nici unul dintre statele semnatare ale tratatelor constitutive ale UE nu a înțeles că își dă acordul pentru dispariția sa și dizolvarea într-o masă imperială în care cei mai puternici îi vor exploata pe cei mai slabi, fie asta și nu direct, ci prin intermediul unor instituții chipurile comune.

„Domnul președinte Enache și colegii săi sunt ferm angajați să contribuie la consolidarea spațiului constituțional comun prin formularea de trimiteri preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene”?!?! Asta ne-o spune cu satisfacție dl Lenaerts, inclusiv cu referire la dreptul constituțional național, prin chiar gura comunicatului CCR, care astfel îl confirmă. Cu ce ai greșit Marian Enache de te laudă Koen Lenaerts?!

CJUE are competența limitată la a interpreta dreptul UE (tratatelor constitutive ale UE și legislația adoptată de legislativul european), iar nu Constituția României. Interpretarea celei din urmă cu caracter general obligatoriu este de competența exclusivă a CCR. Dacă instanța română de control constituțional este sesizată cu excepția de neconstituționalitate privind o lege adoptată de legislativul național, motivată prin conflictul între norma națională respectivă și norma europeană cu obiect similar care are, prin efectul tratatelor europene, tot statut național, CCR poate întreba cu folos CJUE cum o interpretează pe aceasta din urmă. Astfel, interpretarea dreptului UE va fi uniformă la nivelul întregii uniuni. După aceea, însă, CCR va refuza alinierea normei adoptate de legiuitorul național la interpretarea dată de CJUE normei adoptate de legiuitorul european, dacă va constata că între înțelesul dat de ea Constituției României și înțelesul dat de CJUE normei de drept UE există contradicție sau incompatibilitate; iar CJUE va trebui să accepte această decizie și, după caz, să i se conformeze. Astfel se asigură un spațiu constituțional european pe baza celui mai mic numitor comun al constituțiilor naționale.

Referirea la revizuirea Legii fundamentale a României efectuată în 2003, în vederea aderării la Uniunea Europeană, ca la un argument care, în lipsa vreunui comentariu de natură a o pune în parametri corecți, confirmă corectitudinea afirmațiilor Președintelui CJUE, este inacceptabilă.

Ceea ce s-a întâmplat în 2003 a fost ca, într-adevăr, pentru a face compatibilă ordinea constituțională română cu calitatea României de membru al UE, să se confere legislației adoptate de legislativul european, în limitele competenței conferite acestuia de către statele membre prin tratate, statut național, adică aplicabilitate directă în ordinea juridică română, cu precizarea că în cazul apariției unor contradicții între normele de rang egal, prioritate au cele de origine europeană. Aceasta în condițiile în care în ierarhia actelor normative supremația aparținea, potrivit nu doar interpretării literale a textului constituțional în discuție (art. 148) și coroborării sale cu toate celelalte articole pertinente ale legii fundamentale române, ci și științei dreptului (teoriei generale a dreptului), Constituției naționale. Am prezentat cu alte ocazii pe larg argumentele care susțin această poziție și nu mai este cazul să le repet aici.

Problema este că atunci când se referă la revizuirea din 2003, Președintele CJUE citește altceva decât CCR și anume că aceea a statuat renunțarea la supremația Constituției României în favoarea tratatelor constitutive ale UE și dreptului UE infraconvențional. Cu alte cuvinte a renunțat la dreptul poporului român de a fi singurul care își stabilește propria ordine constituțională potrivit identității sale culturale, tradițiilor, convingerilor și aspirațiilor sale.

Cum este posibil ca nici un cuvânt din comunicatul CCR să nu amendeze o asemenea interpretare, ci, prin citarea necritică a spuselor Președintelui Lenaerts, să o confirme?!?!

În schimb comunicatul CCR ne mai informează că „Președintele instanței române (dl. Marian Enache – nn) a subliniat că nu se pune problema unui conflict sau a unei ierarhii între ordinea juridică constituțională națională și ordinea juridică europeană, fiind vorba, de fapt, despre o compatibilizare și o complementaritate a celor două ordini juridice, ambele fiind acceptate în plan național, de la momentul aderării la Uniunea Europeană.”

Cum adică „nu se pune problema… unei ierarhii între ordinea juridică constituțională națională și ordinea juridică europeană”?!? Tocmai această problemă se pune și ea nu poate fi evitată? În ultimă instanță cine are supremația: Constituția României sau dreptul UE? Dl Lenaerts ne spune și direct, prin declarațiile publice, și prin articole de o rea credință pseudo-științifică revoltătoare publicate inclusiv în mult prea permisiva presă de specialitate română (a se vedea Revista română de drept european nr 1/2022) și prin deciziile CCR pe care le păstorește, că supremația o are dreptul UE. Dl Enache ne spune că … nu are nimic de spus (sic!) împotriva poziției dlui Lenaerts întrucât problema … nu se pune. Prin urmare, când unul afirmă una iar altul nu afirmă nimic rămâne cum a spus cel care a vorbit.

Pe de altă parte, dl Enache are dreptate când spune că „nu se pune problema unui conflict… între ordinea juridică constituțională națională și ordinea juridică europeană.” Așa este! Conflictul este între CJUE, susținută servil de ÎCCJ și CSM, precum și de Guvernul așa zis român, pe de o parte, și CCR, atât timp cât litera „R” din abreviere mai are o semnificație, pe de altă parte. Mai exact există un conflict între România și hegemonii europeni, care vor să transforme UE dintr-o federație de state-națiune într-un imperiu colonial, precum și între poporul român și trădătorii care s-au strecurat în fruntea statului român.

Dl Lenaerts insistă că în raport cu dreptul UE Constituția României are caracter de normă subsidiară, iar dl Enache acceptă că între ele există un armonios, blând și ferice raport de complementaritate. Cine completează pe cine? Dar mai ales ce se întâmplă atunci când completarea adusă de dreptul UE Constituției României echivalează cu modificarea ei, inclusiv cu restrângerea drepturilor fundamentale ale cetățenilor români?

E timpul să o spunem fără echivoc: suntem în conflict cu CJUE și cu toți aceia care vor ca prin intermediul abuzurilor și dictatelor CJUE să transforme UE dintr-o potențială democrație transnațională într-o reală oligarhie supranațională. Iar în acest conflict membrii CCR, dar și cei ai puterilor legislativă, executivă și judecătorească, care cu toții au jurat să apere Constituția țării, trebuie să ne lămurească de care parte se află?

În condițiile în care războiul în formele sale cele mai crude bântuie Europa, această declarație de opțiune se cere făcută având în cuget cuvintele activistului american pentru drepturile omului, Malcolm X: „the ballot or the bullit” („urna sau glonțul!”) Cine nu respectă vocea urnelor, adică vocea poporului, va auzi vocea gloanțelor! Dacă instituțiile statului nu apără Constituția statului cu mijloacele pașnice ale politicii, o va apăra poporul, chiar și împotriva acestor instituții, „cu lancea, ca Horea”.

Adrian Severin

P.S. Acest text este redactat în stil pamfletar întrucât încearcă să repare efectele lașității celor care i-au fost interlocutori președintelui Koen Lenaerts referitor la contenciosul dintre CCR și CJUE.