Connect with us

Featured

Deși au întocmit un proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, agentul și jandarmul nu au fost trecuți în raportul de eveniment ca făcând parte din forțele de intervenție

Publicat

pe

Mincinoșii de la IPJ Neamț iar atacă!

Pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în ziua de 17.09 2022, apare următorul comunicat:

„Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
La data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o femeie, de 49 de ani, din Roman, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de furt.

În jurul orei 15:30, când a revenit la domiciliu, persoana vătămată ar fi surprins în curtea imobilului, o persoană de sex masculin ce avea asupra sa o pilotă, pe care a abandonat-o şi a fugit.

Investigațiile efectuate de polițiști au relevat faptul că, la data de 17 septembrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție, în imobilul persoanei vătămate, de unde ar sustras o butelie de aragaz, mai multe cutii de vopsea, un televizor, 50 de saci cu cărbuni și două pubele de gunoi, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de 3200 lei.

În timpul desfășurării cercetării la fața locului, persoana vătămată a observat după semnalmente, persoana pe care ar fi văzut-o în curtea imobilului, un bărbat de 55 de ani, din Roman, vecin cu aceasta, care a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.

Aproximativ 80% din prejudiciul estimat, a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

În urma documentării activității infracționale, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

La data de 18 septembrie a.c., persoana în cauză au fost prezentată instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.”

Toate bune și frumoase dacă nu ar fi un COMUNICAT MINCINOS, dezvaluie cei din Sindicatul Europol Neamt.

Așa cum ne-am obișnuit, când vine vorba de polițistul Cănărau Ioan șefilor lui și șefului IPJ Neamț le amorțesc degetele, li se blochează simțurile și nu mai pot face precizări exacte despre faptele bune ale agentului de poliție.

Nu-i nimic, o facem noi.

Lucrurile stau așa, nu cum spune comunicatul IPJ Neamț:

Agentul Cănărau Ioan a fost de serviciu în ziua de 17.09.2022, schimbul doi, cu un jandarm.

Au fost direcționați către o adresă unde proprietarii au reclamat că le lipsesc bunuri din casă.

Acolo, membrii patrulei au constatat că cei care au sunat la 112 au suprins un barbat care cotrobaia printre bunurile din locuința lor. Când i-a văzut a fugit.

La momentul sosirii patrulei persoanele vatamate vorbeau cu un tanar, despre care i-au spus polițistului că i-a ajutat să recupereze din bunurile furate, duse într-o grădină.

Observând în ce curte a intrat tânărul, știind că acolo locuiește un bărbat care avea semnalmentele celui surprins în locuință, folosind tactici polițienești, agentul Cănărau Ioan i-a determinat pe locatari să iasă la poartă, tocmai în ideea că autorul va fi recunoscut.

Jandarmul i-a făcut semn indicând persoana recunoscută de păgubiți ca fiind cel suprins în locuință, posibil autor al furtului.

A fost condus de îndată la sediul Poliției Roman.

Contrar celor prezentate de IPJ Neamț, nu pe timpul cercetării la fața locului a fost identificat autorul, pentru că echipa de cercetare a ajuns la locul faptei după ce acesta ajunsese la Poliția Roman, ci ca urmare a acțiunilor membrilor patrulei, datorită flerului și experienței agentului de poliție Cănărau Ioan.

Colac peste pupăză, deși au întocmit un proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, agentul și jandarmul nu au fost trecuți în raportul de eveniment ca făcând parte din forțele de intervenție.

Erau acasă, dormeau, visau că prind hoți.

Josnic, urât din partea IPJ Neamț.

Am demonstrat nu numai abateri disciplinare, ci și niscaiva fapte penale ale celor care au raportat în fals despre acel eveniment.

Mai rămâne ca șeful IPJ Neamț să declanșeze cercetarea prealabilă și sesizarea unității de parchet.

Poate Compartimentul Relații cu Publicul se sesizează și cu privire la aceste nereguli, nu doar cu sesizările privind cercetarea prealabilă a polițistului Cănărău Ioan pentru postările Sindicatului Europol Neamt mai precizeaza sursa citata. (Sava N.).

Exclusiv

Pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege

Publicat

pe

De

Anca IRIMIA, cardașa lui Radu BOBOC (ofițerul care a obligat deținuții să-i spele uniforma), ar fi piesa de ”rezistență” a ”mișcării de rezistență” în uzurparea tronului Penitenciarului Botoșani. Pe cine își dorește ”rezistența” botoșăneană să ungă director al Penitenciarului Botoșani, asta rămâne de văzut. Ce n-a luat în calcul gașca de uzurpatori e că, secretarul de stat Bogdan ILEA și directorul general Dan HALCHIN nu tolerează și nu încurajează jocuri de culise și nici nu agreează personajele care ar vrea să-și însușească în mod fraudulos o calitate (director de penitenciare), dezvaluie Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege

În șah, pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege. Ce se întâmplă la Penitenciarul Botoșani pare a fi o partidă de șah. Una de proastă calitate, evident. Dama atacă regele, fiind ajutată și de doi pioni. La nivelul Penitenciarului Botoșani s-au lansat zvonuri că dama (Anca IRIMIA) ar avea susținerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și ar dori să-i dea regelui (directorului) șah mat. Atacul a început, fiind în fază incipientă, de aceea planul trebuie zădărnicit din fașă. Ceea ce nu știu uzurpatorii, este că nici Ministerul Justiției (MJ) și nici Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu se implică în aceste jocuri murdare. Dacă s-ar implica ANP sau MJ în uzurpări de tronuri, ar crea un sentiment de insecuritate pentru directorii de penitenciare, făcându-i vulnerabili în fața jocurilor de culise generate de șopârlele cameleonice care se cred iguane, mai precizeaza sursa citata.

Dama și pionii au capacitatea de a gestiona problemele recurente ale penitenciarului sau de a coordona eficient polițiștii de penitenciare, dacă se implică în tot felul de acțiuni de can-can? (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Federația Polițiștilor de Penitenciare continuă protestele

Publicat

pe

De

Ieri, Federația Polițiștilor de Penitenciare împreună cu Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar au pichetat sediile Penitenciarelor Giurgiu, Deva și Codlea ca formă de protest pentru neaplicarea integrală a Legii salarizării pentru polițiștii de penitenciare.

„În timp ce altor categorii de bugetari legea salarizării s-a aplicat, așa cum era planificat, la sfârșitul anului 2022, și, în plus, altor bugetari li s-au oferit și 20% la salariu, peste ceea ce Guvernele României și-au asumat prin legea salarizării, în cazul angajaților din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională această legea încă nu este aplicată în integralitate, păgubind financiar angajații din aceste structuri.
Cu toate că protestele celor două federații se desfășoară de aproape două săptămâni, debutând cu pichetarea Penitenciarelor Botoșani și Târgu Jiu, ministra justiției, Alina Gorghiu, nu iși găsește timp să se intereseze de soarta sistemului penitenciar, fiind preocupată mai mult de imaginea proprie, în campania politică deja declanșată, decât prezentă în viață ministerului pe care il conduce.
Aceași abordare o are și șeful sistemului penitenciar, chestor de poliție penitenciară Dan Halchin, director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care se arată mai mult interesat de vizite prin țări exotice, care nu au nimic în comun cu sistemul penitenciar românesc, decât de preocupările și ingrijorările angajaților din penitenciare.
Așadar, continuăm seria protestelor, revendicând aplicarea integrală a legii salarizării, pichetând săptămânal sediile penitenciarelor, urmat de blocarea activității in penitenciare, prin refuzul de ore suplimentare.”, precizează federațiile sindicale. (Paul D.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind statutul cadrelor militare

Publicat

pe

De

. Ce urmărește demersul legislativ?
Le statea pe suflet celor din aparatul central al MAI ca jandarmii si pompierii inca mai reuseau sa fuga la pensie anticipata partiala, cu ” apt limitat”, dezvaluie Emil Pascut de la sindicatul Diamntul.
Se pare ca azi v-au rezolvat si pe voi, jandarmii si pompierii.
In sedinta guvernului de azi, s-a adoptat un OUG care modifica Legea 80/1995, astupand spartura prin care fugeau „soarecii” .
Atentie ca inca nu s-a publicat in MO!
OUG-ul produce efecte din ziua publicarii in MO si nu din ziua publicarii stirii de presa.
Deci „soarecii” care au minte si viteza in coada si care indeplinesc (atentie!) conditia suplimentara de la art.18 din lege 223 din 2015 (in activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu,) inca pot sa mai fuga prin spartura, mai dezvaluie sursa citata! (Cerasela N.).
Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Pionul poate ajunge nebun, dar niciodată rege

Anca IRIMIA, cardașa lui Radu BOBOC (ofițerul care a obligat deținuții să-i spele uniforma), ar fi piesa de ”rezistență” a...

Exclusiv10 ore ago

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind statutul cadrelor militare

. Ce urmărește demersul legislativ? Le statea pe suflet celor din aparatul central al MAI ca jandarmii si pompierii inca...

Exclusivo zi ago

Macar o data la doi ani, apare cel putin o informatie importanta despre un nou furtisag al Directiei Generale Financiare din cadrul M.A.I.

Noi pagube provocate de Directia Generala a Hotilor, condusa de directorul general Razvan Grecu! Nu stiu cum se face ca...

Exclusivo zi ago

Federația Polițiștilor de Penitenciare, alături de Federația Simdicatelor din Sistemul Penitenciar, continuă seria protestelor anunțate, astfel că in data de 28.03.2024 vor fi pichetate Penitenciarele Deva, Giurgiu și Codlea, in paralel cu strangerea semnăturilor pentru refuzul de ore suplimentare

Faptul că guvernanții , in an electoral, au scăpat printre degete niște firmituri pentru polițiștii de penitenciare ( actualizarea soldei...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul „Tetra” fabricat de procurorul, pe atunci, Negulescu Mircea, zis „Portocală, zis „Zdreanță” și autointitulat „distrugătorul de destine”

Unul dintre oamenii luați la țintă de gruparea din jurul fostului procuror Portocală a fost Cezar Stoichiciu, fost sef al...

Exclusiv2 zile ago

Se pun in pericol angajamentele internationale ale Romaniei in domeniul asistentei umanitare, din cauza lui Grecu & comp. care nu vor sa plateasca la timp si corect, drepturile legale ale „misionarilor”

In atentia veteranilor din teatrele de operatii! Mai multi veterani in teatrele de operatii mi-au transmis, pe diverse cai, insistent,...

Anchete3 zile ago

 INTOARCEREA “RABINULUI”

                                         ...

Exclusiv3 zile ago

WHITE TOWER (XXV)/Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower

Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower, titra un ziar central de investigatii, confirmand, in...

Exclusiv3 zile ago

Ameninţări drastice din partea poliţiştilor şi agenţilor din penitenciare/Sindicaliştii ameninţă că măsurile pe care le vor lua, vor fi şi mai drastice in data de 9 Mai 2024

Angajații din structurile de forță ale statului roman au fost luați în bătaie de joc de Guvern In Monitorul Oficial...

Exclusiv3 zile ago

Fiecare lider sindical s-a impăunat cu ” marea ” realizare, cand in fond nu este altceva decât o ingenunchere a mișcării sindicale/Oamenii ar trebui să se trezească din amorteala asta colectivă

După lungi teorii ale conspirației, astăzi, cu puțin timp in urmă,in Monitorul Oficial al României a fost publicata celebra și...

Exclusiv4 zile ago

WHITE TOWER (XXIV)/Realitățile scandalului WHITE TOWER: copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie!

Copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie! Aceasta este una dintre realitățile scandalului WHITE TOWER! Mihai LUPU și Radu...

Exclusiv4 zile ago

Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” Oficial a intocmit un ÎNDRUMAR ELECTORAL PENTRU POLIȚIȘTI ȘI MILITARI

Statutul polițistului prin Legea 360/2002 și statutul cadrelor militare prevăzut în Legea 80/1995 fixează interdicții clare privind implicarea acestora în...

Exclusiv5 zile ago

Este dezonorant pentru un șef de poliție să se păteze în jocurile murdare ale politicienilor

Condiționalitatea factorului de comandă în structurile M.A.I. de fidelitatea față de o gașcă politică ori alta, nu a constituit vreodată...

Exclusiv5 zile ago

„Polițiștii și militarii nu suntem sclavii nimănui, iar niște drepturi acordate parțial nu sunt decât o altă ofensă adusă la sacrificiile pe care le facem și serviciul adus de către noi la menținerea ordinii publice și a siguranței naționale”

Așa cum v-am anunțat, la data de 25.03.2024, chiar de Ziua Poliției Române Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL trebuia să fie prezent...

Exclusivo săptămână ago

WHITE TOWER (XXIII)/Dupa rambusari ilegale de T.V.A asistam la mentinerea masurilor penale

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!