Îi lasăm dlui Ion Iliescu dilema insolubilă – “revoluţie sau lovitură de stat?”.  Românilor le rămâne să reflecteze asupra aspiraţiilor din 1989 şi realitatea a 14 ani.

 Deşi preşedintele nostru susţine că investigarea evenimentelor din ’89 este inutilă, noi continuăm, cu modestele noastre mijloace, să desţelenim împrejurările de atunci ( fără să mai aşteptăm 39 de ani) şi fără să invocăm ceea ce Ion Iliescu numeşte “lipsă de răspunsuri”, care ar fi un “dat obiectiv”.

Virgil  Măgureanu s-a deplasat în 23 decembrie la Direcţia a III-a, pentru a recruta apărători pentru Televiziune, unde taman se instalase Ion Iliescu după ce la CC s-ar fi tras primul foc chiar în biroul în care se instalase să redacteze comunicatul către ţară.

 De ce a fost nevoie de 15 băieţi tocmai de la Direcţia a III-a, care făcuse poliţie politică sadea ? Şi cum se face că structurile Securităţii s-au postat pe lângă comandamentele militare de salvare “naţională” ?

 Ion Iliescu vorbeşte acum cu detaşare despre ” grupurile convenţionale de terorişti” (şi la care nu s-au găsit răspunsuri). Zice aşa: ” Am decis în noaptea respectivă ( 22-23 decembrie – n.n.) să desfiinţăm ca structură, ca instituţie Securitatea “. De ce s-a dus atunci Măgureanu să recruteze 15 băieţi înzestraţi de la cea mai detestată direcţie a Securităţii să apere TVR Liberă ?

 Investigarea evenimentelor din 1989 ar fi “inutilă” dacă n-ar exista cei  963 de morţi de după 22 decembrie, deci de după preluarea puterii şi de care, deocamdată, se fac vinovate “grupurile convenţionale de terorişti” (scenariul cu teroriştii putea să lipsească foarte bine dacă represiunea nu se dorea continuată, cum s-a şi întâmplat, de altfel, culminând cu mineriadele). Constatăm cu surprindere că aceiaşi oameni care au participat la represiunea începută de Ceauşescu de dinainte de 22 decembrie au coordonat şi activităţile represive de după 22. Enigmaticul general Tudor scotea din arest pe cine dorea el. Tupeul a atins culmea în momentul în care pe sub nasul revoluţionarilor se vântura ” Noua Securitate”. (B. Petriceicu)

Ieşea fum din grupul sanitar – 19 ianuarie 1990

Direcţia a III-a

Ofiţer superior

Mr. STĂNESCU GABRIEL

Domnule comandant,

Raportez:

Referitor la activitatea desfăşurată de mine în perioada 17 decembrie 1989 – 17 ianuarie 1990, precizez următoarele:

În după-amiaza  zilei de 17 decembrie 1989, aproximativ la ora 18, ofiţerul de serviciu pe unitate mi-a transmis telefonic parola pentru alarmare. Imediat am comunicat parola mai multor ofiţeri din serviciu, după care m-am prezentat imediat la unitate. După prezentarea intregului efectiv la unitate, din ordinul dlui general mr. Mortoiu Aurelian, am ridicat de la magazia de armament lada metalică conţinând 19 pistoale Makarov şi muniţia aferentă, respective 228 cartuşe, pe care le-am distribuit ofiţerilor.

În aceeaşi seară, dl. g-ral  Mortoiu a ţinut o şedinţă cu toţi şefii de serviciu, prilej cu care a făcut o scurtă referire la evenimentele de la Timişoara, precizând că din momentul respectiv suntem în situaţia 3 şi fiecare ofiţer este obligat ca atunci când execută o misiune să poarte asupra sa arma şi muniţia.

În cursul nopţii, am dormit la unitate împreună cu toţi ofiţerii serviciului, fără să desfăşor vreo activitate deosebită.

Luni, 18 decembrie 1989, am desfăşurat activităţi profesionale legate de pregătirea bilanţului activităţii serviciului pe anul 1989, care urma să se ţină în ziua următoare.

Marţi, 19 decembrie 1989, am ţinut bilanţul cu intreg efectivul serviciului. Am dormit la birou.

Miercuri, 20 decembrie 1989, am continuat activităţile profesionale, iar la ora 19.00, împreună cu întreg efectivul unităţii, am vizionat la televizor, în sala de şedinţe, cuvântarea dictatorului referitoare la evenimentele de la Timişoara.

Joi, 21 decembrie 1989, după mitingul de la ora 12, din ordinul conducerii unităţii, am efectuat mai multe deplasări la Universitate pentru a vedea cum evoluează acţiunile grupului de demonstranţi. După fiecare deplasare, am raportat domnului g-ral. Mortoiu Aurelian situaţia.

În ziua de 22 decembrie 1989, la ora 8.30, cu aprobarea dlui lt. col. Diaconescu Gheorghe, m-am deplasat la domiciliu, pentru a-mi lăsa autoturismul personal. M-am întors în jurul orei 10.00, pe jos, deoarece de la staţia Lizeanu şi până la Sf. Gheorghe nu mai circula tramvaiul.

La Piaţa Rosetti am văzut două tancuri care trecuseră de partea demonstranţilor. De asemenea, o grupă de aproximativ 10 militari ai Ministerului Apărării Naţionale, înarmaţi, comandaţi de un maior, se îmbrăţişau cu demonstranţii. Când am ajuns la birou, am raportat acest aspect dlui general Mortoiu Aurelian şi dlui lt. col. Diaconescu Gheorghe. Raportez că toate deplasările mele prin oraş la care m-am referit le-am făcut fără armament.

În jurul orei 11, am observat ieşind fum de la grupul sanitar situat în vecinătatea biroului Serviciului 1. L-am intrebat pe lt. maj. Ciocănescu Vicenţiu ce s-a întâmplat.

Mi-a spus că dl. lt. col. Diaconescu Gheorghe a transmis ordinul dlui general Mortoiu A. de a distruge materialele privind pe Brucan Siviu.

M-am  dus la dl. lt. col. Diaconescu Gheorghe şi i-am raportat cele constatate, prilej cu care mi-a confirmat ordinul dat de generalul Mortoiu A. ca materialele privind pe Brucan Silviu şi alte persoane din preocuparea serviciului (Mitran Mircea, Maliţa Mircea, Bogdan Corneliu, Celac Mariana, Botez Mihai) să fie distruse.

Cu acest prilej au fost distruse de către ofiţeri mai multe materiale privind aceste persoane, inclusiv condici de corespondenţă şi agende personale cuprinzând analize sau sinteze ale cazurilor respective.

Nu pot preciza ce anume materiale s-au distrus datorită stării de haos care domnea în momentul respectiv în birouri.

După ce s-a anunţat la radio că dictatorul a fugit, aproximativ în jurul orei  13.30 am chemat toţi ofiţerii serviciului în biroul meu şi le-am cerut să-mi predea armamentul şi muniţia, pe care apoi le-am închis în lada metalică special destinată acestui scop.

Cu acest prilej le-am spus că, având în vedere situaţia existentă, fiecare este liber să meargă acasă pentru a vedea ce se întâmplă cu familiile lor. Le-am cerut să rămână în continuare aceiaşi oameni cinstiţi şi corecţi care au fost şi până în momentul respectiv, să nu se lase angrenaţi  în acţiuni cu caracter provocator. Pentru a fi sigur că nu va încerca altcineva să se substituie în locul meu şi să le transmită diverse ordine prin telefon sau sa-i implice în activităţi contrare cursului normal al evenimentelor, le-am spus să nu ia în considerare nici un mesaj telefonic din partea altor persoane care ar vorbi în numele meu, decât dacă în prealabil se recomandă ca fiind  “nepotul unchiului Marcel“. Am predat apoi lada cu armament la magazia unităţii.

În jurul orei 14.00 am coborât în curtea interioară a clădirii, unde se aflau foarte mulţi ofiţeri şi subofiţeri în civil, dar care nu îndrăzneau să iasă în stradă deoarece în faţa intrării din str. Domniţa Anastasia se afla un grup de câteva sute de demonstranţi.

Pentru a evita producerea unei ciocniri între grupul de demonstranţi şi ofiţerii din curtea clădirii (despre care nu ştiam din ce unităţi provin şi dacă au sau nu armament asupra lor), am luat hotărârea de a scrie o pancartă cu următorul conţinut : “SÎNTEM CU VOI” . L-am chemat pe căpitanul Păun Costică, din cadrul Serviciului 1, şi împreună am scris acest text, cu cremă de ghete neagră, pe o faţă de masă luată din cantina Corpului de gardă.

Căpitan Păun Costică şi căpitan Ţurcanu Romică, din cadrul Serviciului 5, au ridicat pancarta şi, împreună cu mine, cpt. Dumitrescu Nicolae şi alţi ofiţeri am deschis poarta din str. Domniţa Anastasia şi am ieşit afară scandând “Sîntem cu voi”.

Imediat cum ne-au văzut, demonstranţii au început să ne aplaude, iar unii ne-au îmbrăţişat.

Am plecat apoi pe jos spre domiciliul părinţilor mei, situat în Şos. Colentina, unde am ajuns în jurul orei 16.

A doua zi dimineaţă, m-am prezentat la program şi, conform ordinului dlui general Mortoiu A. am luat contact telefonic cu ofiţerii serviciului, pentru a stabili care este situaţia fiecăruia, iar pe unii dintre ei i-am chemat la birou.

În jurul orei 10.30, împreună cu cpt. Ţurcanu Romel, din Serviciul 5, m-am deplasat spre Universitate, unde era adunată o mulţime de oameni ce asistau la luptele ce se desfăşurau pe B-dul Magheru. Cred că cineva din mulţime m-a recunoscut, deoarece imediat am fost încadraţi de mai mulţi cetăţeni care ne-au cerut legitimaţiile de serviciu. Le-am spus că suntem ofiţeri de Securitate, că nu avem armament asupra noastră şi că din dimineaţa aceleaşi zile Departamentul Securităţii Statului era inclus în Ministerul Apărării Naţionale.

Cineva din mulţimea strânsă în jurul meu mi-a smuls legitimaţia de ofiţer şi permisul de acces în unitate.

Am fost urcat într-un taxi şi dus la Televiziune. Pe drum, le-am explicat celor care mă însoţeau că nu este nevoie să mă ţină de mâini ca pe un infractor, deoarece nu am făcut nimic şi nici nu intenţionez să fug de lângă ei. Amândoi am fost de acord să nu mă mai ţină de mâini şi să coborâm din maşină la Televiziune, discret, astfel încât să nu atragem atenţia mulţimii, care ar fi putut să acţioneze violent asupra mea.

Pe Calea Dorobanţi şi str. Pangratti, în faţa şi în curtea Televiziunii, erau sute de civili, bărbaţi, femei şi copii, care stânjeneau activitatea militarilor şi a pompierilor.

Cei doi cetăţeni m-au dus până la intrarea în Televiziune şi m-au predat unui căpitan, căruia i-am explicat care este situaţia mea.

Acesta a hotârât să mă ducă la comandantul unităţii care asigura apărarea Televiziunii, din câte am înţeles dl. general mr. Tudor (mic de statură, cu părul alb, a fost unul din cei doi ofiţeri care-l ţineau de braţ pe Nicu Ceauşescu când a fost prezentat la televizor).

Întrucât nu se putea intra imediat la domnul general Tudor, am aşteptat într-o cameră alăturată. Cu acest prilej, i-am spus dlui căpitan că mulţimea care se afla în curtea Televiziunii nu face decât să îngreuneze acţiunile Armatei împotriva teroriştilor, care trăgeau din clădirile învecinate. Acesta a fost de acord cu observaţia mea, spunându-mi că nu au efective care să se ocupe de această problemă. Atunci i-am precizat că fac parte dintr-o unitate de Securitate care nu a desfăşurat acţiuni împotriva populaţiei, că dispunem de armament şi oameni care ar putea da o mână de ajutor la apărarea Televiziunii.

Între timp, lângă noi sosiseră domnii Mircea Dinescu, Alexandru Stark, Silviu Brucan, Măgureanu Virgil şi dl. cpt. De rangul I Dumitru Dumitrescu. Cu toţii au fost de accord ca eu împreună cu ofiţerii din unitatea mea să contribuim la apărarea Televiziunii. Între timp, a sosit dl. general Tudor, care a fost de accord cu această propunere, dar a cerut ca generalul Vlad Iulian să ordone executarea misiunii.

Domnul Mircea Dinescu l-a sunat imediat pe domnul general Stănculescu Victor şi i-a explicat situaţia mea, apoi mi-a întins receptorul. Am avut surpriza să constat că la celălalt capăt al firului era generalul Vlad Iulian.

M-am prezentat şi i-am raportat situaţia de la Televiziune, faptul că forţele existente în momentul respectiv erau insuficiente, că noi dispunem la unitate de oameni şi armament şi am putea să contribuim la apărarea acestui obiectiv de importanţă deosebită pentru revoluţie în acel moment.

Generalul Vlad Iulian a spus: “Bine, bine”, apoi a inchis telefonul.

Dl. gral Tudor m-a întrebat dacă mi-a dat ordinul necesar. I-am raportat exact ce-mi spusese generalul Vlad Iulian. Atunci, dl. Mircea Dinescu, care era de faţă, foarte contrariat, a format din nou numărul de telefon şi mi-a făcut legătura cu dl. general Stănculescu Victor, care, după ce i-am raportat situaţia, mi-a ordonat să iau oameni şi armament de la unitatea de care aparţin şi să mă pun la dispoziţia comandantului dispozitivului pentru apărarea acestui obiectiv. Apoi mi l-a dat la telefon pe generalul Vlad Iulian, care mi-a ordonat să fac tot ce cred de cuviinţă, în funcţie de situaţia existentă, pentru apărarea Televiziunii.

Am raportat imediat conţinutul discuţiilor dlui general Tudor şi am stabilit ca. împreună cu dl. Măgureanu Virgil şi un alt domn din Consiliul Salvării Naţionale, să ne deplasăm la unitate pentru a lua oameni şi armament. Pentru a nu avea neplăceri pe drum, am fost însoţiţi în maşină de un militar în termen, înarmat.

După ce am ajuns la unitate, m-am prezentat , împreună cu cei doi reprezentanţi ai Frontului Salvării Naţionale, la dl.gral. Mortoiu A., căruia i-am raportat despre ordinul primit.

Pe bază de voluntariat, s-au înscris să participle la această misiune următorii ofiţeri şi subofiţeri din unitate:

– mr. Nicoară Sorin

– lt. col. Boureanu Costel

– lt. maj. Trif Cornel

– lt. Puiu Gheorghe

– mr. Nicolae Constantin

– cpt. Vlad Dan

– mr. Văduva Emil

– cpt. Danciu Nicolae

– cpt. Ioniţă Marin

– lt. Gheorghiu Dumitru

– cpt. Filip Nicolae

– plt. Stancu Gheorghe

– plt. Boanţă Dumitru

Fiecare am primit câte un pistol automat AKM, 3 sectoare şi 140 cartuşe.

Am luat două autoturisme Dacia (unul condus de mine, altul de mr. Nicoară Sorin) şi un microbus Fiat, condus de şoferul plt. Gane Costel. Ca să putem trece barierele de control instituite de gărzile patriotice, până la Televiziune, am lipit pe maşini coli mari de hârtie cu inscripţia NOUA SECURITATE A POPORULUI. Am aprins farurile şi în viteză am trecut prin toate barajele, până la Televiziune, fără să întâmpinăm  greutăţi.

M-am prezentat imediat la dl. gral Tudor, care mi-a ordonat să asigur cu efectivul din subordine şi o grupă de circa 20 membrii ai gărzilor patriotice, înarmaţi, curtea Televiziunii, respectiv laturile turnului dinspre Calea Dorobanţi şi str. Pangratti, precum şi intrarea nr.1.

Imediat am luat măsuri pentru evacuarea tuturor civililor din curte şi instituirea unui control riguros asupra tuturor persoanelor şi autovehiculelor care intrau la Televiziune.

În timpul atacurilor care au avut loc toată noaptea şi în dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, atât eu, cît şi ofiţerii din subordine am ripostat cu foc asupra locurilor din care trageau teroriştii.

Menţionez că, în seara zilei de 23 decembrie 1989, mi-am amintit că în dimineaţa aceleaşi zile fusese prezentat la televizor ca terorist mr. Dan Marian, din Serviciul 9.  Ca urmare, m-am prezentat la dl. general Tudor şi i-am raportat că mr. Dan Marin activează în aceeaşi  unitate cu mine, a fost subalternul meu mai mulţi ani, este un om cinstit şi nu cred că s-a dedat la acţiuni teroriste. L-am asigurat pe dl. general Tudor că garantez pentru corectitudinea lui Dan Marian. Dl general Tudor m-a întrebat cu ce garantez pentru Dan Marian, la care eu i-a răspuns: “cu viaţa mea”. Atunci dl. general Tudor  mi-a spus să aştept, că mă va chema  dânsul pentru rezolvarea acestei probleme, deoarece împreună cu Dan Marin mai este reţinut un ofiţer, pe care acesta afirmă că îl cunoaşte, fapt negat de celălalt.

După aproximativ 1/2 oră, un domn lt. col. m-a condus într-o cameră situată în clădirea studiourilor, unde se aflau dl. general. Tudor , mr. Dan Marian şi alţi doi cetăţeni pe care nu-i cunoşteam. Am dat mâna cu Dan Marian, care avea faţa puternic tumefiată de loviturile date de cei care îl prinseseră (după afirmaţia sa , ţigani).

Dl general Tudor m-a întrebat dacă mai cunosc pe altcineva din cei prezenţi. Am răspuns negativ. Unul din ceilalţi doi a început să zîmbească spre mine, afirmînd că el mă cunoaşte.

I-am spus că, dacă lucrurile stau aşa, să menţioneze numele şi funcţia mea. Nu ştia. Mi-a spus că este ofiţer in Direcţia I şi că venea de la o deplasare din teritoriu. Cu permisiunea dlui general Tudor , am cerut să mi se prezinte legitimaţia acestuia. Pe legitimaţie scria: mr. Rîndaşu  Emil U.M. 0610. Am raportat dlui general Tudor că unitatea respectivă se află în aceeaşi clădire cu unitatea de care aparţin şi eu, avînd un profil apropiat.

Dl. general Tudor a hotârât ca acei doi ofiţeri să fie puşi în libertate, dar, întrucăt era noapte, urmau să plece a doua zi dimineaţă.

În cursul nopţii au sosit ajutoare militare consistente la Televiziune, constând în camioane cu soldaţi, tancuri şi blindate.

Coordonarea acţiunilor de luptă ale grupului nostru a fost făcută direct de dl. general Tudor, care mi-a dat în acest scop o staţie de radio tip Storno şi indicativul “Zamfir”, dânsul răspunzând la indicativul “Vasile I”.

În ziua de 24 decembrie, în jurul orei 14, dl general Tudor mi-a ordonat ca, în funcţie de evoluţia situaţiei din teren, să încerc, să-mi transport luptătorii din subordine la unitate şi să nu mai revenim în ziua următoare, având forţe suficiente.

Acest lucru implica riscuri foarte mari, având în vedere faptul că eram îmbrăcaţi civil, nu aveam nici o legitimaţie de serviciu asupra noastră, în schimb aveam câte o armă automată şi numeroase cartuşe.

Din cele 3 maşini cu care venisem în ziua precedentă, microbuzul plecase la unitate, una dintre Dacii era lovită de gloanţe, iar la cealaltă nu puteam ajunge, întrucât intram în tirul militarilor care apărau Televiziunea pe latura din spate. Am reuşit să recuperăm Dacia lovită de gloanţe, apoi, cu sprijinul lui Oprişan Gabriel, şofer la Întreprinderea de Transport Bucureştii Noi, care conducea o Dacia break neagră, folosită ca maşină de Salvare în timpul luptelor, am trimis un prim grup de luptători la unitate, însoţiţi de doi militari în termen.

La întoarcere, Oprişan Gabriel ne-a transportat în aceeaşi manieră pe mine şi pe încă doi ofiţeri la unitate, unde am ajuns in jurul orei 16.00.

Imediat am predat armamentul şi muniţia, apoi m-am prezentat la dl general Mortoiu A., care însă era ocupat cu trei reprezentanţi ai Frontului Salvării Naţionale.

În noaptea respectivă am dormit la unitate.

A doua zi, 25 decembrie, în jurul orei 13.00, din ordin, m-am dus împreună cu un reprezentant al Frontului Salvării Naţionale, aflat în unitatea noastră, la Circa 3 Miliţie, unde se afla mr. Nicoară Sorin, reţinut împreună cu şoferul Oprişan Gabriel, care cu prilejul ultimului transport de la Televiziune spre unitate, în ziua precedentă, fuseseră opriţi de un baraj la Armatei.

Începând din 25 decembrie 1989 şi până în 17 ianuarie 1990 nu am desfăşurat activităţi deosebite, fiind zilnic în unitate, iar noaptea alternativ. Conform ordinului dlui general Mortoiu A., am mobilizat ofiţeri pentru obţinerea de informaţii cu privire la acţiunile elementelor teroriste.

Mortoiu a selecţionat 15 ofiţeri… 19.01.1990

Direcţia de Contraspionaj

Sectorul X

Ofiţer superior

Mr. VĂDUVA EMIL

Domnule comandant,

Raportez:

În ziua de 17.12.1989, la ora 20.00, m-am prezentat la unitate în urma alarmei de luptă care a fost dată de comanda unităţii. Am rămas în unitate până în ziua de 19.12.1989 , cînd am plecat pentru 2-3 ore acasă. Ulterior, am rămas până în ziua de 22.12.1989 în unitate.

În ziua de 22.12.1989, la ora 13.30, în urma apelului făcut la radio, împreună cu ceilaţi colegi ai mei, fără a avea ordin în acest sens, am ieşit în faţa ministerului, în faţa mulţimii care aclama solidaritatea cu poporul.

Ţin să raportez că în ziua de 21.12.1989 nici un ofiţer al fostei mele direcţii nu a avut ordin să se implice în nici o acţiune şi nici nu a avut armament în dotare.

În ziua de 22.12.1989, după ce am părăsit sediul ministerului, am mers acasă, iar în ziua de 23.12.1989 am fost chemat la birou. În aceeaşi zi, la ora 11.00 , domnul general MORTOIU, comandantul unităţii noastre, a selecţionat 15 ofiţeri din unitate pentru a merge la Televiziune pentru apărarea obiectivului. Printre cei 15 ofiţeri m-am numărat şi eu.

În ziua de 24.12.1989, la ora 13.00 a trebuit să părăsim obiectivul şi, întrucât comanda unităţii nu ne-a asigurat mijloace de transport adecvate, a trebuit să ne descurcăm în funcţie de orientarea fiecăruia. Am plecat cu un  taxi cu emblema Crucii Roşii, împreună cu cpt. VLAD DAN, cpt. IONIŢĂ MARIN din cadrul unităţii noastre şi un inginer (care era voluntar civil la Televiziune), cu intenţia de a ajunge la minister.

Pe traseu, în faţa cinematografului “Volga” de pe şoseaua Ştefan cel Mare am fost opriţi şi percheziţionaţi de o patrula a Frontului Salvării Naţionale. După ce am explicat situaţia, am fost predaţi la o patrulă de Poliţie, care ne-a dus la Circa I de pe Bd. Ana Ipătescu. I-am raportat comandantului situaţia, dar acesta, pentru că nu aveam legitimaţiile la noi ( au fost reţinute de comandantul unităţii înainte de plecare), ne-a supus procedurii ordinare şi numai după ce s-a convins că nu suntem “terorişti” (fără a “încerca” să dea telefon la ofiţerul de serviciu din unitate)  ne-a eliberat, în jurul orei 14.30.

Am venit cu cpt. IONIŢĂ MARIN la minister şi, după ce am constatat că asupra noastră se trage în rafale, am plecat acasă.

În ziua de 25.12.1989, m-am prezentat la minister şi am executat în continuare programul ordonat de conducerea unităţii.

Raportez că în toată perioada care a urmat nu am avut asupra mea armament şi nu am primit nici un ordin care să fie de natură a aduce atingere Revoluţiei. Prin sursele pe care le-am avut, am incercat să aduc informaţii în spiritual ordinelor date de comanda ministerului.

Să trăiţi!                                                          Mr. VĂDUVA EMIL