Featured
Semnarea Tratatului cu URSS la 5 aprilie 1991 rămîne poate una din cele mai ruşinoase pagini ale aşa-zisei diplomaţii româneşti
Din ambele se degajă o adevărată „atmosferă tovărăşească” şi un antioccidentalism pronunţat al celor doi lideri. De care Iliescu acum se leapădă ca de Satana. Dar mai e ceva – la prima întîlnire, cea secretă, s-a pecetluit pentru viitor soarta Basarabiei – Ion Iliescu e cel care a propus ca Republica Moldova să rămînă în orbita sovietică. „Podurile de flori” erau doar o poveste, o amăgire – de altfel, după semnarea acestui tratat, aveau să şi dispară. Cu alte cuvinte, Ion Iliescu e cel care a decis, pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului – nici vorbă de Unire.
Gorbaciov către Iliescu: „Vă salut ca pe un prieten”
În aprilie 1991, România a semnat, cum se ştie, Tratatul bilateral româno-sovietic, fiind prima (şi ultima) ţară din fostul „lagăr” sovietic care se grăbea să facă acest pas, cu doar cîteva luni înainte de destrămarea URSS. Acesta e o ultimă dovadă, dacă mai era nevoie de vreun argument, privind orientarea „ideologică” a autorităţilor de la Bucureşti: aceea de a conserva cît mai mult din fostul regim comunist şi de a transforma, treptat, Revoluţia anticomunistă într-o „perestroikă”, sau „socialism cu faţă umană”, cum i-a spus Iliescu. Pe de altă parte, mai era o problemă – pe ambele maluri ale Prutului, se manifesta o puternică voinţă populară, în favoarea unirii Basarabiei cu România. Numeroasele „poduri de flori” care s-au organizat în primul an şi jumătate de la căderea comunismului între românii din ţară şi cei din (încă) Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, puneau în pericol „stabilitatea URSS”. Tocmai de aceea, înaintea întîlnirii între cele două delegaţii, cea a României şi a Uniunii Sovietice, cu ocazia semnării tratatului româno-sovietic, în 5 aprilie a mai avut loc una, discretă, „între patru ochi”, („odin na odin”), cum consemnează stenograma documentului.
Reiese clar că, deşi Iliescu neagă cu îndîrjire, totuşi mai existaseră contacte între el şi Gorbaciov şi între ei era o relaţie apropiată. De la bun început, liderul sovietic îl salută pe Iliescu: „Vă salut ca pe un prieten, un tovarăş. Cred că această întîlnire este foarte importantă atît pentru noi, oamenii sovietici, cît şi pentru poporul român. Am studiat atent documentele pregătite. Tratatul nostru a ieşit foarte bun. Şi un lucru principal, este primul tratat încheiat cu o ţară din Europa de Est după schimbările care au avut loc acolo. Împreună cu dumneavoastră, cum se spune, schimbăm viteza. Ajungem la un dinamism nou. Am spus-o şi înainte: vom învinge bolile noastre, dar relaţiile vor rămîne”.
Care erau „bolile”? Ei bine, în viziunea lui Gorbaciov, forţele centrifuge, care ameninţau URSS cu destrămarea (adică mişcările naţionale din republicile unionale) şi cele anticomuniste – tocmai avusese o întîlnire cu minerii din Donbass (Ucraina), care declanşaseră grevă generală şi îi solicitaseră demisia, precum şi dizolvarea Partidului Comunist. Pentru Ion Iliescu, principalii inamici erau Occidentul şi opoziţia. El îi spunea lui Gorbaciov, între altele, în limba de lemn comunistă că „forţele duşmănoase interne şi externe cooperează” şi dădea ca exemplu relaţia dificilă pe care guvernul României o avea cu organismele financiare internaţionale, FMI şi BIRD, care condiţionau acordarea de credite de respectarea drepturilor omului în România, unde manifestanţii din Piaţa Universităţii erau încă închişi, după arestarea lor la „mineriadă” (de unde şi interesul lui Iliescu faţă de întîlnirea lui Mihail Gorbaciov cu minerii din Donbass, care, paradoxal, faţă de „ai săi”, erau anticomunişti).
Documentul e grăitor: „I. Iliescu: Asupra noastră se exercită presiune şi din interior, şi din exterior. Noi, de exemplu, nu putem obţine credite de la BIRD şi FMI. De ce? SUA intervin. Iar pentru noi, acum, creditele sînt o problema de o importanta vitală”, se plînge el. M.S. Gorbaciov îi răspunde, cu o întrebare: „Nu aveţi impresia ca Occidentul vrea să ne aducă la sărăcie şi apoi să ne cumpere pe nimic?” Iliescu aprobă: „Fără îndoială”, spune el, avînd, probabil, în minte ceea ce avea să devină sloganul la modă, „Nu ne vindem ţara!”, şi completează: „Vrea să se folosească de situaţia noastră, într-adevăr, dificilă. Anul în curs este foarte complicat. Deocamdată, clasa muncitoare a fost cu noi. Ţărănimea, la fel. (la votul din „Duminica Orbului” – n.n.). Dar acum, în ambele cazuri observăm o ostilitate crescîndă. Şomajul a ajuns la 500.000 de oameni. Piaţa este dezechilibrată. Toate acestea constituie o sursă permanentă de nemulţumire. Forţele duşmănoase interne şi externe cooperează”, încheie Iliescu comentariile privind situaţiile cu care cei doi lideri se confruntă, fiecare în ţara lui.
Şi se revine la subiect: semnarea tratatului între România şi URSS, care se face, recunoaşte Iliescu, într-o situaţie specială: „În aceste condiţii, tratatul pe care îl încheiem astăzi are pentru noi o foarte mare importanţă. El demonstrează încrederea reciprocă existentă între ţările noastre. Însemnătatea acestuia este evidentă. Dar trebuie spus că opoziţia dinăuntrul ţării ne atacă şi în legătură cu acest tratat. Ea afirmă că noi vrem, cu ajutorul tratatului, să legiferăm răpirea Basarabiei de către ruşi, să confirmăm pierderea teritoriilor româneşti. Cei de dreapta încearcă să intre în alianţă cu cei de dreapta din Moldova. Dar noi suntem împotrivă” (s.n..)
Iliescu a încercat să obţină ceva la schimb pentru Basarabia. Gorbaciov nu i-a dat nimic
Practic, semnarea în sine a tratatului dintre România şi URSS a fost pasul care a închis, atunci, discuţiile despre Unire şi peste „podurile de flori” s-a aşternut apoi praful şi uitarea. La discuţia privată şi secretă între Iliescu şi Gorbaciov, acesta din urmă insistase anterior ca „Moldova să se hotărască. Ea poate să se dezvolte în pace şi spre binele ei. O garanţie este faptul că acolo încă nu s-a ajuns la înstrăinare între oameni, precum în unele dintre republici. Nu vreau să spun că doar în Moldova sînt probleme. Să luăm Georgia… (şi aici Gorbaciov începe un excurs al situaţiilor din republicile Uniunii, unde luaseră avînt mişcările naţionale). Totuşi, liderul sovietic mai spera în salvarea situaţiei, care avea să fie spulberată însă de puciul din august, acelaşi an.
Gorbaciov spunea „cei care se pregătesc de semnarea tratatului constituie aproape 93% din teritoriile Uniunii, din populaţia ei şi din potenţialul ei economic. Dar nu abandonăm nici restul. Am început discuţiile cu balticii. Ieri a avut loc o convorbire cu lituanienii. Dar dacă ne întoarcem la Moldova: şi acolo doar, în pofida interzicerii referendumului (pentru URSS – n.n.), zeci şi chiar sute de mii de oameni au votat pentru Uniune. Acest lucru a demonstrat: confruntarea se va mai menţine. Cu privire la problema Moldovei, vom întreţine contacte cu dumneavoastră. Ştiu că presa dumneavoastră scrie mult în această privinţă şi scrie pe nedrept” (era vorba de majoritatea presei, care, cu excepţia oficioaselor guvernamentale, era pro-unionistă – n.n.).
Iliescu admite faptul şi spune că „ne străduim să acţionăm, în mod realist. Conducerea ţării consideră că şi la ora actuală totul este clar şi trebuie să pornim de la realităţi, iar istoria este un cu totul alt lucru. Dar este greu să explici oamenilor toate acestea. Aş vrea să vă rog să ne înţelegeţi, să înţelegeţi că sîntem nevoiţi să ne exprimăm în mod diferit, să vorbim în diferite limbi, cu oameni diferiţi. În Moldova, după părerea noastră, existe forţele realiste. Vă sfătuiesc să vă sprijiniţi mai mult pe Snegur. El gîndeşte în mod realist”, îl sfătuieşte Iliescu pe Gorbaciov cu cinism, spunîndu-i să nu-l mire că nu-l va sprijini „pe faţă”, ca Molodova să adere la URSS. Gorbaciov nu ştie ce să creadă despre Snegur („Dar este derutat”, spune el, iar Iliescu admite, „da, el înţelege aceasta”, însă Iliescu i-a dat o idee, iar Gorbaciov sintetizează: „După vizita mea în Japonia, îl invit la Moscova, sau poate că mă duc chiar eu în Moldova”.
Iliescu îl susţine: „Ar fi bine. Tratatul pe care îl semnăm deschide noi posibilităţi pentru contacte cu Moldova, pentru legături umane, pentru relaţii tehnice, sociale şi culturale”. „M. S. GORBACIOV: Este tocmai ce trebuie”. I. ILIESCU: Cred că moldovenii trebuie susţinuţi în problema Transnistriei, găgăuzilor”. „M. S. GORBACIOV: Cred că trebuie să facem totul pentru a nu permite scindarea republicii”. „I. ILIESCU: La noi în ţară, cei de dreapta se folosesc activ de toate procesele din Moldova”. „M. S. GORBACIOV: Haideţi să pornim de la faptul că, în primul rînd, viaţa din Moldova trebui să reintre într-un făgaş normal şi, în al doilea rînd, vom face totul pentru dezvoltarea legăturilor normale dintre România şi Moldova, pe bazele puse de noul tratat”.
Gorbaciov obţinea tot ceea ce dorise de la Iliescu, prin acest tratat: controlul asupra Moldovei. Cel din urmă, nu dorea însă să se întoarcă cu mîna goală, în ţară: „Şi poate creăm o comisie comună a istoricilor, să gîndească…”, cere el. Dar Gorbaciov îl dezaprobă: „Cred că trebuie să aşteptăm. Cînd tensiunea scade, atunci să discute ei, însă acum este nevoie de o stabilizare”. Odată această chestiune a Republicii Moldova abordate, ca „primul moment delicat”, pe care Iliescu îl menţionează, el ar vrea totuşi să se întoarcă cu ceva de la Moscova, pentru a prezenta electoratului. „Aş vrea să abordez şi problema frontierei acvatice din Marea Neagră. Şi în această privinţă au loc dispute în România. Este vorba de Insula Şerpilor. Aceasta reprezintă doar 17 hectare de uscat în faţa Deltei Dunării, la distanţă de 40 de kilometri de aceasta. Cîndva a aparţinut turcilor, pe urmă ruşilor. După primul război mondial, românilor. Apropo, şi după tratatul de pace din 1947 a fost lăsată României. În anul 1948, în cadrul precizării graniţei, a intrat în componenţa URSS. Singurul obiectiv care există pe această insulă este farul. În afară de un grup de militari, acolo nu sunt alţi oameni”, se milogeşte el.
Urmează un răspuns în doi peri al lui Gorbaciov, care-i spune „dacă aţi pus această problema, o vom studia şi ne vom gîndi”, se vor ocupa „specialiştii” de asta, dar el are deocamdată „7 mii de kilometri” în dispută cu China.
Iliescu insistă totuşi, în a obţine ceva: „Şi acum a treia problemă. În timpul primului război mondial, valorile trezoreriei române au fost transferate în băncile ruseşti. După război am vorbit despre aceasta, dar valorile nu au fost găsite. În anul 1956, o parte din tezaur (aurul sciţilor, din săpăturile arheologice) a fost găsită şi se află acum în muzeele româneşti. Nimic altceva nu s-a găsit. Poate că ar trebui să înfiinţăm o comisie comună? Gorbaciov îi spune că „aceasta este, de asemenea, o noutate pentru mine. Voi cere un raport cu privire la această temă. Şi pe urmă vorbim şi ne înţelegem”. „Rezolvarea acestei probleme ar fi, desigur, un moment pozitiv”, insistă Iliescu. Dar Gorbaciov îi răspunde, scurt: „Dacă se poate face ceva, vom face. Iar acum, probabil, e timpul să invităm delegaţiile”.
Iliescu a vîndut Basarabia, crezînd că va primi la schimb Insula Şerpilor, sau tezaurul, sau amîndouă. N-a primit nimic. A negat în 2004 fără prea mare convingere, că această întîlnire între el şi Gorbaciov ar fi avut loc, dar din nefericire pentru el, deţin stenograma, chiar din arhiva Fundaţiei Gorbaciov, de unde a obţinut-o Vladimir Bukovski, alături de alte documente, care probează politica pro-sovietică, pînă în ultimul ceas, dusă de preşedintele ales al românilor, din 20 mai 1990.
Semnarea Tratatului cu URSS la 5 aprilie 1991 rămîne poate una din cele mai ruşinoase pagini ale aşa-zisei diplomaţii româneşti, arătînd cît de obedienţi erau încă faţă de sovietici Ion Iliescu şi cei care-l asistau în „politica externă”. Pe 19 august începea Puciul de la Moscova şi URSS-ul intra în disoluţie. Pe 27 august 1991, neavînd altă alternativă, în urma încheierii tratatului dintre România şi URSS (care formal nu dispăruse), Republica Moldova îşi declara independenţa, după ce fusese vîndută pe nimic de „fraţii” – tovarăşi de la Bucureşti. (Sava N.).
Exclusiv
Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu
Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel
Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și zice solemn: „Onorată instanță, vă rog să constatați că eu, personal, NU merit banii pe care legea spune că ar trebui să-i iau”?
La circ ar fi comedie. La IGPR e doar o întâmpinare oficială, cu număr de înregistrare și semnătură electronică.
În octombrie 2026, la Tribunalul Tulcea, juriștii Inspectoratului General al Poliției Române, oameni cu grade de poliție, leafă de polițist și statut „special”, au pus pe hârtie următoarea minune:
„niciun polițist din Poliția Română, independent de instituția ori structura din care face parte nu are vocație la dreptul în discuție”.
Adică, pe românește:
„Onorată instanță, noi, polițiștii, suntem fraieri și vrem să rămânem așa. Și colegii noștri, și noi, și toți ceilalți. Vă rugăm să consfințiți.”
Miza: 12,5% în plus la salariu. Poziția IGPR: „Mulțumim, nu ne trebuie”
Articolul 23 din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017 spune că personalul încadrat în structurile centrale din apărare, ordine publică și siguranță națională ia 12,5% majorare la salariul de funcție.
- Membrii SPR „Diamantul”, polițiști la I.G.P.R., cer ce le dă legea.
- I.G.P.R. și M.A.I. vin la bară și urlă: „NU! NU! NU!”, ca la o criză de nervi bugetară.
Iar cine conduce plutonul de execuție a propriilor colegi? Exact:
- I.G.P.R. – Direcția Juridică
- director, comisar de poliție Marius-Claudiu Iaru
- șef Serviciu Contencios, subcomisar de poliție Ioana-Cătălina Mincă
- consilier juridic, inspector de poliție Dana-Maria Latu
- M.A.I. – Direcția Generală Juridică
- director general adjunct Raluca-Victoria Dinu
- Ministrul afacerilor interne
- prin directorul general al Direcției Generale Juridice, Gabriel Crăciun
Toți acești oameni, plătiți regește ca polițiști-juriști, se aliniază frumos și semnează:
„Niciun polițist din Poliția Română nu are dreptul la majorare.”
Deci nici ei. Pe hârtie. La înfățișare, altă poveste.
Juriștii IGPR: polițiști când e de luat, funcționari anonimi când e de dat
Cei de la Direcția Juridică a IGPR sunt o specie aparte:
- în acte: ofițeri de poliție, cu grade, cu statut special, cu pensie militară la orizont;
- în instanță: se prezintă ca o masă amorfă de „personal MAI”, pentru care legea brusc „nu prea vrea”.
Au tot ce n-are consilierul juridic normal din altă instituție:
- salariu de funcție de polițist,
- vechime și creștere de grad ca la militari,
- pensie specială pe legea 223/2015,
- tot pachetul „special”.
Dar când e vorba ca polițiștii care chiar fac poliție să ia 12,5% în plus ca structură centrală, juriștii noștri se urcă pe baricadele… ministerului. Împotriva polițiștilor. Împotriva propriei calități declarate de „polițist”. Împotriva propriului portofel, teoretic.
Asta nu mai e loialitate instituțională. E masochism salarial organizat.
Cine dirijează orchestra absurdului: statul major al privilegiilor
Întâmpinările nu sunt rodul unui jurist plictisit care a greșit fișierul Word. Totul vine la linie din vârful piramidei:
- Secretar general M.A.I.: chestor-șef Ioana Dorobanțu
Coordonează:- Direcția Generală Juridică (DGJ) – cei care spun că ei merită majorarea,
- Direcția Generală Financiară – cei care calculează banii,
- Direcția Generală Management Resurse Umane – cei care distribuie sclavia pe organigramă.
- Secretar de stat Bogdan Despescu – coordonează Poliția Română, deci și IGPR-ul care se jură că nu e „structură centrală”.
Structurile coordonate de Dorobanțu sunt exact alea care, în lectura apărată în instanță, rămân cu 12,5% în plus. Adică nomenclatura centrală: cine scrie regulile, își și umple portofelul.
Polițiștii din IGPR, inclusiv juriștii care semnează, primesc oficial mesajul:
„VOI NU. Voi sunteți de decor. Voi sunteți centrali doar când trebuie să răspundeți la telefon și să vă luați dosare în cârcă.”
Cine ia 12,5% și cine se uită la ei ca la vitrină
M.A.I. recunoaște negru pe alb, prin adresa nr. 1752286/11.02.2026:
- Primește majorarea:
- personalul din aparatul central al M.A.I., „din 2017 încoace”.
Asta înseamnă că:
- juristul de la DGJ M.A.I. – DA,
- lucrătorul financiar de la Direcția Generală Financiară – DA,
- specialistul HR din DGMRU – DA,
- polițistul/jandarmul de la poarta ministerului – dacă e încadrat la aparatul central – DA,
- omul care mătură pe hol la M.A.I., dacă e personal al aparatului central – DA.
Dar:
- juristul de la Direcția Juridică a IGPR – NU,
- omul de HR de la IGPR – NU,
- ofițerul de la Direcția de Investigații Criminale din IGPR, care investighează infracțiuni deosebit de grave la nivel național – NU,
- ofițerul de la DGA, care anchetează corupția taman în rândul personalului M.A.I. – NU.
Așadar, în lumea M.A.I.:
- cel care numără banii are bonus,
- cel care numără morții, infracțiunile și dosarele grele se poate uita la el din „structura centrală” care, brusc, nu e centrală.
Logica? Zero. Organigramă? Cât cuprinde.
I.G.P.R.: central când scrie legea, periferic când vine vorba de bani
Legea 218/2002 spune clar:
- art. 1 – Poliția Română este instituția specializată a statului;
- art. 7 – Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a Poliției Române, care „conduce, îndrumă și controlează” unitățile subordonate.
În propriile lor întâmpinări, juriștii IGPR admit că IGPR este „unitatea centrală a Poliției Române”.
După două paragrafe, se roagă de judecători să constate că „unitatea centrală” nu e „structură centrală”.
E ca și cum ai scrie:
- „Acesta este capul.”
- „Vă rugăm să constatați că acest cap nu este parte din corp.”
Tot ce nu iese la socoteala „aparatului central al M.A.I.” se rezolvă prin gimnastică de text:
- ignorăm legea Poliției Române,
- ne uităm doar în acte de organizare interne,
- reinventăm ce înseamnă „structuri centrale” ca să se potrivească doar la cine trebuie.
Cum citesc alții aceeași lege și nu fac tumbe logice
Ministerul recunoaște singur că aceeași normă se aplică:
- Serviciului Român de Informații,
- Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP),
- altor instituții care „nu sunt ministere”.
Ministerul Justiției, spre deosebire de M.A.I., știe să citească fără să răsucească:
- ANP primește majorarea pentru personalul din aparatul central care organizează, coordonează, îndrumă, evaluează și controlează penitenciarele.
Fix asta face IGPR pentru Poliția Română.
Dar ce e bun pentru penitenciare e prea bun pentru polițiști.
Aceeași lege, aceeași anexă, același articol.
- La penitenciare: „Da, se acordă”.
- La poliție: „Nu, nu se poate, nu sunteți suficient de centrali.”
Istoria articolului 23: legea renunță la „aparat central”, M.A.I. îl ține în viață pe furiș
Până în 2009:
- OG 38/2003 – majorarea era doar pentru „aparatul central al Ministerului de Interne”.
Din 2010:
- Legea-cadru 330/2009 – trece la „structurile centrale ale instituțiilor”;
- Formula asta e păstrată în Legea 284/2010 și în actuala Lege 153/2017.
„Aparatul central” al ministerului a dispărut din lege de 16 ani.
Mai trăiește doar într-un ordin al ministrului, clasificat, nepublicat, pe care polițiștii nu-l pot citi dar trebuie să-l respecte. Exact ordinul pe care S.P.R. „Diamantul” îl atacă în instanță.
Pe scurt:
- în Monitorul Oficial, legiuitorul a lărgit dreptul;
- în sertarul ministerului, prin acte secrete, conducerea îl strânge la loc, doar pentru ai lor.
Cameleonism juridic: consilier juridic? Polițist? Amândouă când e de profitat, nimic când e de împărțit drepturi
Legea 360/2002 zice:
- polițistul e funcționarul public cu statut special care exercită atribuțiile Poliției Române.
Legea 514/2003 zice:
- consilierul juridic face consultanță, reprezentare, avizare acte, nimic polițienesc.
Legea 161/2003 zice:
- funcția publică e incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice sau profesii.
În practică, la M.A.I.:
- același om e și polițist, și consilier juridic „full time”,
- fișa postului (OMAI 1/2014) pentru directorul general al DGJ e 100% juridică, dar încadrat ca ofițer de poliție, grad de chestor general.
Nu face nicio atribuție de poliție, dar:
- ia leafă de ofițer,
- prinde pensie militară,
- se plimbă prin sistem ca „polițist”.
Și cu acest statut câștigat prin asimilare forțată, se așază acum în fața instanței și spune:
„Ofițerul operativ din IGPR și DGA, care chiar face poliție, nu merită cei 12,5%. Noi, aparatul central, DA.”
La capitolul beneficii, juriștii sunt polițiști „full”.
La capitolul solidaritate cu polițiștii, devin brusc funcționari anonimi ai ministerului, gata să le taie drepturile din pix.
Când aceeași normă e și „clară” și „cu probleme de drept serioase”
Juriștii IGPR scriu solemn că intenția legiuitorului e „clară și lipsită de echivoc”.
În același dosar, juriștii ministerului susțin că o sesizare la Înalta Curte pentru lămurirea sintagmei ar fi perfect admisibilă – adică e o chestiune de drept serioasă.
Nu poți avea, în același timp:
- „Totul e limpede, nu-i nevoie de ÎCCJ”
și - „Da, e suficient de complicat cât să întrebăm ÎCCJ”.
Dar la M.A.I. se poate. Logica se adaptează după cum trebuie apărat privilegiul.
Ce urmează și ce le spune „Diamantul” juriștilor IGPR
S.P.R. „Diamantul”:
- a răspuns întâmpinărilor punct cu punct;
- cere ca dosarul să fie judecat unitar de Tribunalul Tulcea, conform Deciziei ÎCCJ nr. 3636/17.09.2026;
- următorul termen: 14 ianuarie 2027.
Mesajul sindicatului către juriștii IGPR este crud, dar corect:
„Dacă vom câștiga, majorarea li se va cuveni și lor, chiar dacă în această toamnă au semnat că nu o merită.”
Adică:
noi luptăm pentru toți polițiștii, inclusiv pentru cei care azi pledează împotriva propriilor bani.
Epilog: juriștii care își taie singuri craca, dar rămân bine așezați în fotoliu
Imaginea de ansamblu:
- conducerile juridice și financiare ale M.A.I. și IGPR apără cu dinții o interpretare care ține banii sus și polițiștii jos;
- juriștii „polițiști” se comportă ca gardieni ai privilegiului central, nu ca apărători ai corpului de poliție;
- IGPR, „unitate centrală a Poliției Române”, devine brusc structură periferică când vine vorba de 12,5% la salariu.
Pamfletar vorbind, scena arată așa:
- în timp ce polițistul operativ stă în stradă, înghite praf și dosare,
- în birourile lustruite, juriști cu grade și cu pixuri scumpe semnează:
„Polițistul român nu are dreptul la banii ăștia. Nici noi, teoretic. Practic, să vedem.”
Diferența dintre ei și un avocat adevărat?
Avocatul își apără clientul.
Juriștii IGPR își apără șefii și privilegiile, dând în judecată, la propriu, sensul cuvântului „polițist” și tăind drepturile celor care chiar poartă uniforma pe teren.
Restul îl va decide instanța.
Dar un lucru e deja clar: când juriștii ajung să pledeze împotriva propriului salariu, sistemul nu mai e doar nedrept. E ridicol. (Cristina T.).
Exclusiv
Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta
Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile
La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a avut loc, mai nou, marea ședință de „reorganizare”. S-a întrunit Consiliul de conducere, au fost invitați și sindicatele, s-a invocat, solemn, OMAI nr. 105/2013, s-au deschis laptopurile și s-a trecut la sportul preferat al conducerii: managementul din pix.
Pe scurt, Poliția Capitalei se „reorganizează”, adică se face ce știe cel mai bine sistemul:
- se schimbă denumiri,
- se desființează ce mai funcționa cât de cât,
- se mai inventează niște birouri noi,
- și, foarte important, se dau „asigurări” că nimeni nu pierde coeficientul de funcție. De muncă, da. De funcție, nu.
Ședința, prezidată de chestorul principal Bogdan Berechet, flancat de chestorul Marius Andrei și comisar-șef Florin Bunghiuz, a prezentat „potențiale modificări structurale”. Adică totul e, deocamdată, la faza de „dacă ne aprobă ăia mai mari, facem praf ce mai era pe picioare”.
Criminalistica, lovită mortal: 28 de birouri desființate, dar stați liniștiți, se fac 6 servicii!
Primul mare „succes” al reorganizării:
28 de birouri criminalistice de la secțiile din București urmează să fie desființate.
Nu, nu se întâmplă asta pentru că ar fi prea mulți criminaliști sau pentru că ar fi devenit inutilă munca de la fața locului. Se întâmplă pentru că, în mintea cuiva de sus, totul e mai ușor de controlat când aduni totul în câteva servicii centralizate.
În locul celor 28 de birouri, se vor crea 6 servicii criminalistice, câte unul la fiecare poliție de sector. Pe hârtie, sună „modern”. În realitate, înseamnă că, atunci când ai un caz serios într-un capăt de București, te rogi ca echipajul criminalistic să nu fie, în același timp, blocat la celălalt capăt al orașului.
Chestorul Marius Andrei explică mecanismul miraculos:
- în schimburile I și II, polițiștii criminaliști vor fi „rotați” între secțiile arondate, ca să „cunoască situația operativă”;
- în schimbul III, noaptea și când e mai groasă situația, intervin doar criminaliștii de la serviciile de sector, pe raza oricărei secții „unde evenimentele o impun”.
Traducere:
- ziua, criminalistul e plimbat ca marfa pe circuit – azi la o secție, mâine la alta;
- noaptea, când se întâmplă multe nenorociri, ai o mână de oameni pe tot sectorul, să acopere tot.
Ce nu apare în prezentare, dar știe toată lumea: nu vine nimeni nou, tot cu oamenii actuali se joacă „reorganizarea”. Doar îi amesteci în alt borcan.
Șefii de birou criminalistic: cine prinde scaun, trăiește; cine nu, „pus la dispoziție”
Desființarea birourilor criminalistice ridică o întrebare simplă: ce facem cu șefii de birou? Că, na, funcția de conducere nu dispare niciodată, doar se mută.
Conducerea vine cu „soluții” elegante:
- unii ar putea deveni șefi ai noilor servicii criminalistice de sector;
- ceilalți pot fie:
- să ocupe funcții echivalente, la Biroul de Siguranță Publică și Patrulare din secția lor;
- fie să intre în procedura clasică de „pus la dispoziție” și mutat pe alte funcții, dacă nu vor să fie în continuare șefi de ceva.
Ni se spune, cu maximă seriozitate, că nu se urmărește numirea niciunui polițist pe o funcție cu coeficient inferior. Cu alte cuvinte, salariul rămâne, titulatura se schimbă, responsabilitatea se volatilizează. Important e ca tabelele de resurse umane să arate frumos, nu ca strada să fie sigură și probele să fie culese la timp.
Ordine publică, reinventată: se mai face un birou, poate dă bine la prezentare
A doua mare linie de „reformă” lovește structurile de ordine publică. Chestorul Berechet constată că Birourile de Ordine Publică au un volum disproporționat de activitate față de resursa umană și structura actuală. Adică oamenii sunt puțini, munca e multă, dar asta știa toată lumea de ani de zile.
Soluția genială:
- înființarea unor Birouri de Siguranță Publică și Patrulare, care să se ocupe doar de stradă;
- reorganizarea Biroului de Ordine Publică pe trei linii:
- Proximitate;
- Sisteme de Securitate;
- Violență Domestică.
Pe hârtie, pare modern, european, „targetat pe linii de muncă”. În realitate, fără oameni în plus și fără bani, înseamnă același număr de polițiști împărțiți în mai multe bucăți.
Aceeași plăcintă, doar mai multe farfurii.
În comunicatul „de bun simț” ni se spune politicos: „Rămâne de văzut în ce măsură modificările propuse vor contribui la o distribuire mai eficientă a sarcinilor, la echilibrarea volumului de muncă și la îmbunătățirea activității operative, deoarece depind în mod direct de suplimentarea resursei umane.”
Adică traducere: dacă nu vin oameni noi, am reorganizat degeaba. Dar asta nu împiedică pe nimeni să dea drumul la noua organigramă.
Reorganizare pe organigramă, haos pe teren
„Reorganizarea structurilor de poliție nu trebuie analizată exclusiv din perspectiva organigramelor”, ni se spune. Corect. Numai că exact așa este analizată, concepută și vândută: din perspectiva slide-urilor colorate, a săgeților și a casetelor frumos aliniate.
În realitate:
- volumul de muncă rămâne același sau crește;
- resursa umană e aceeași și deja subțire;
- polițiștii sunt mutați dintr-o cutie în alta ca să dea bine la „planificare structurală”.
Criminalistica este centralizată în 6 servicii, de parcă vorbim de un orășel mediu, nu de Capitală. Structurile de ordine publică sunt rupte în linii de muncă, pe principiul „dacă nu putem ajuta oamenii, măcar să-i compartimentăm”.
Orice polițist din teren știe ce urmează:
- aceleași echipaje, mai multe rapoarte,
- mai multe șefiși și șefuți de linii de muncă,
- mai multă hârtie, mai puțină reacție efectivă la evenimente.
Concluzia, fără menajamente: se reorganizează tot, mai puțin ce doare cu adevărat
Sub pretextul „modernizării” și al „optimizării”, Poliția Capitalei asistă la încă o rundă de reformă de vitrină:
- se taie 28 de birouri criminalistice,
- se înființează 6 servicii,
- se inventează birouri de siguranță și patrulare,
- se redesenează „liniile de muncă”.
Ce nu se atinge:
- lipsa de oameni,
- volumul uriaș de sarcini,
- presiunea pe polițiștii din operativ,
- lipsa de resurse reale (logistică, tehnică, salarii care să țină oamenii în sistem).
Pe scurt, încă o „reorganizare” în care hârtiile se așază perfect, iar strada rămâne la fel de periculoasă.
Polițiștii vor primi noi grafice, noi titulaturi și aceeași veche problemă: când sună telefonul la 3 dimineața, nu organigrama vine la intervenție, ci omul din teren, obosit, subdimensionat și lăsat să acopere cu două mâini ce ar trebui să facă o echipă întreagă. (Cerasela N.).
Exclusiv
Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric
SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce nu prea mai are curaj nimeni prin sistem: au închis ușa în nas Administrației Naționale a Penitenciarelor. Au zis, practic:
„Gata, domnilor de la ANP, teatrul s-a terminat. Ne vedem la Ministerul Justiției, unde măcar se mimează democrația cu luminile aprinse.”
Motivul? Simplu și jenant:
- ANP cheamă sindicatele la ședințe „despre viitorul Poliției Penitenciare”;
- le pune pe masă fraze pompoase despre „reformă, modernizare, eficientizare”;
- apoi refuză să le trimită documentele concrete pe baza cărora se fac tăieri, mutări, reorganizări.
Pe românește:
„Veniți să dialogăm, dar să nu știți despre ce. Noi știm, voi stați frumos și aprobați din priviri.”
Asta nu e consultare, e dictat managerial cu escortă sindicală de decor.
Geo-Bogdan Burcu și noul stil managerial: monolog cu sala plină
Întrebarea-cheie a zilei:
„De ce a ales Bogdan Burcu dialogul mut cu președinții federațiilor?”
Răspuns posibil:
- pentru că a confudat „dialogul social” cu o ședință foto, în care sindicatele trebuie doar să fie prezente, nu și informate;
- pentru că îi place mai mult cuvântarea unilaterală decât discuția reală;
- pentru că reforma e mai ușor de împins când oamenii o află din ziare, nu din documente.
De o săptămână, oamenii așteaptă:
- scheme de reorganizare,
- proiecte scrise,
- trasee de carieră,
- impact pe posturi, grade, drepturi.
În realitate primesc:
- tăcere,
- „vă anunțăm noi”,
- și, din când în când, câte un zvon pe surse: „se restructurează, stați liniștiți… sau nu”.
În timp ce:
- carierele polițiștilor de penitenciare,
- drepturile lor,
- raporturile de serviciu
sunt negociate pe mutește, într-un birou unde documentele circulă ca niște scripturi secrete, accesibile doar „inițiaților”.
Domnule ministru Radu Marinescu, aveți reforma în PowerPoint, dar o aveți și în realitate?
Sindicatele i-au trimis mingea direct pe piept ministrului Justiției, Radu Marinescu:
- „Domnule ministru, veniți în Comisia mixtă de la MJ și discutăm ca oamenii mari: cu hârtii pe masă, nu cu promisiuni pe pereți.”
Mesajul sindicatelor este clar:
- nu sunt împotriva reformei,
- sunt împotriva modului mizerabil în care se încearcă împachetarea ei, cu un amestec de dispreț, secretomanie și „las’ că știm noi mai bine”.
Reformă reală, într-un stat de drept, înseamnă:
- transparență,
- consultare prealabilă,
- proiecte trimise, timp de analiză, discuții concrete.
Ceea ce livrează ANP, prin Burcu & Co, seamănă mai degrabă cu:
- „Vă arătăm reorganizarea după ce e gata. Voi doar suportați consecințele.”
Ședințe la ANP: veniți să bifați prezența, nu să influențați decizia
SNPP, FSSP și FSANP o spun negru pe alb: nu mai vin la ședințele ANP. De ce?
Pentru că:
- sunt convocate la discuții,
- dar nu primesc documentele care contează,
- află din spațiul public ce se întâmplă cu viitorul profesional al celor 13.000 de polițiști de penitenciare,
- sunt tratate ca un public-tapet care trebuie doar să confirme că… „s-a consultat cu sindicatele”.
În logica ANP, dialogul social arată așa:
- ANP scrie reforma, în liniște.
- ANP invită sindicatele la o ședință vagă.
- ANP nu trimite proiectele.
- Sindicatele stau în sală, aud câteva fraze generale.
- ANP bifează: „consultare realizată”.
Asta e batjocură procedurală, nu dialog.
„Dialogul mut” – metoda prin care conducerile slabe bagă reforma pe gât oamenilor
Când o conducere e sigură pe proiectul ei, face următoarele:
- îl dă la sindicate,
- lasă timp de analiză,
- răspunde la întrebări,
- susține argumentat fiecare articol.
Când o conducere știe că propria „reformă” e varză, preferă:
- „dialogul mut” – vii, dar nu știi;
- decizia se ia oricum, doar că tu afli la final;
- eventual ți se spune: „ați fost consultați, ați fost în sală, nu mai comentați”.
Geo-Bogdan Burcu a ales varianta a doua.
Sindicatele, în schimb, au ales varianta:
- „Nu mai venim să fim figuranți în piesa voastră. Ne mutăm scena la Ministerul Justiției.”
13.000 de polițiști de penitenciare, tratați ca niște cifre într-un Excel ținut la secret
Cifrele sună frumos în comunicate:
- „13.000 de polițiști de penitenciare”,
- „reformă structurală”,
- „modernizare”,
- „aliniere la bune practici europene”.
În realitate:
- fiecare dintre acești 13.000 are o viață, o familie, un post, un orar, un risc asumat;
- reorganizarea îi poate muta, tăia, redistribui, bloca cariera, afecta salariul.
Și totuși, conducerea ANP se comportă ca și cum ar muta rafturi într-un depozit, nu oameni într-un sistem de siguranță publică.
Sindicatele punctează clar:
„Consultarea reprezentanților angajaților constituie o obligație legală, iar respectarea acestui dialog este o componentă esențială a funcționării unui stat de drept.”
Ce se întâmplă acum?
Dialogul e simulat, legalitatea e călcată în picioare, iar respectul instituțional – inexistent.
„Tăcerea conducerii ANP compromite încrederea”. De fapt, o dinamitează
Textul adreselor sindicale e diplomat. Realitatea e mai dură:
- Tăcerea ANP despre documentele de reorganizare nu doar „compromite” încrederea; o distruge metodic.
- Un director general care ignoră deliberat partenerii sociali transmite următorul mesaj:
- „Nu mă interesează ce credeți.”
- „Nu contează ce spuneți.”
- „Oricum fac cum vreau eu.”
Asta nu e conducere, e mic tiranism de birou, în care puterea funcției e folosită ca baros, nu ca instrument de gestionare.
Când sindicatele îți spun:
„Nu mai venim la tine, mergem direct la ministru”,
înseamnă că, din punctul lor de vedere, tu, ca director general, ți-ai pierdut orice credibilitate.
Scrisoarea către Burcu: traducere liberă în limbaj pamfletar
Text oficial:
„Organizațiile sindicale semnatare… vă comunică faptul că, începând cu data prezentei, nu vor mai participa la nicio ședință organizată de ANP.”
Traducere pamfletară:
- „Domnule Burcu, ne-a ajuns. Nu mai venim la ședințele în care jucați teatru. Vă lăsăm să vorbiți singur în fața scaunelor goale.”
Text oficial:
„Tăcerea conducerii ANP și lipsa de seriozitate cu care directorul general tratează relația cu organizațiile sindicale compromit încrederea necesară dialogului social.”
Traducere pamfletară:
- „Domnule director general, ați transformat dialogul social în bătaie de joc. Nu se mai poate. Dacă nu respectați partenerii, rămâneți singur cu reforma dumneavoastră.”
Text oficial:
„Solicităm ministrului Justiției… să intervină în acest conflict instituțional.”
Traducere pamfletară:
- „Domnule ministru Marinescu, ori aveți reformă pe bune, cu reguli și respect, ori aveți un director general care taie și spânzură după bunul plac. Nu le puteți avea pe amândouă.”
Concluzie: Reforma fără respect nu e reformă, e execuție administrativă
Ce spun, în fond, SNPP, FSSP și FSANP?
- Nu fug de reformă,
- nu cer înghețarea sistemului,
- nu apără incompetența sau sinecurile.
Dar refuză:
- minciuna ambalată în „dialog social”,
- ședințele-fantomă fără documente,
- atitudinea superioară a unei conduceri care își permite să ignore 13.000 de oameni.
Într-o țară normală, conducerea ANP ar fi trasă de mânecă:
- „Ori vă puneți la masă cu sindicatele, cu toate hârtiile pe masă,
- ori își caută altcineva scaunul de director general.”
Până atunci, pamfletul zilei rămâne valabil:
Poliția Penitenciară cere reformă. ANP le oferă dispreț, tăcere și ședințe de poză.
Iar sindicatele răspund decent, dar ferm:
„Mulțumim, nu mai servim.” (Cristina T.).
Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu
Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...
Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta
Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...
Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce...
BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE
Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...
Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...
Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată
În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...
DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem
„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...
Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări
Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...
MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”
La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...
M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația
Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...
Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...
Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi
După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...
„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată
Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...
Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!
Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...
Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum o zi
Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum 4 zilePoliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zile
Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
-
Featuredacum 3 zileCalificativ la ordin in M.A.I.: cum transformă ministrul «binele» polițiștilor în «nesatisfăcător» cu un simplu pix
-
Exclusivacum 2 zile
Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări