Featured
Semnarea Tratatului cu URSS la 5 aprilie 1991 rămîne poate una din cele mai ruşinoase pagini ale aşa-zisei diplomaţii româneşti
Din ambele se degajă o adevărată „atmosferă tovărăşească” şi un antioccidentalism pronunţat al celor doi lideri. De care Iliescu acum se leapădă ca de Satana. Dar mai e ceva – la prima întîlnire, cea secretă, s-a pecetluit pentru viitor soarta Basarabiei – Ion Iliescu e cel care a propus ca Republica Moldova să rămînă în orbita sovietică. „Podurile de flori” erau doar o poveste, o amăgire – de altfel, după semnarea acestui tratat, aveau să şi dispară. Cu alte cuvinte, Ion Iliescu e cel care a decis, pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului – nici vorbă de Unire.
Gorbaciov către Iliescu: „Vă salut ca pe un prieten”
În aprilie 1991, România a semnat, cum se ştie, Tratatul bilateral româno-sovietic, fiind prima (şi ultima) ţară din fostul „lagăr” sovietic care se grăbea să facă acest pas, cu doar cîteva luni înainte de destrămarea URSS. Acesta e o ultimă dovadă, dacă mai era nevoie de vreun argument, privind orientarea „ideologică” a autorităţilor de la Bucureşti: aceea de a conserva cît mai mult din fostul regim comunist şi de a transforma, treptat, Revoluţia anticomunistă într-o „perestroikă”, sau „socialism cu faţă umană”, cum i-a spus Iliescu. Pe de altă parte, mai era o problemă – pe ambele maluri ale Prutului, se manifesta o puternică voinţă populară, în favoarea unirii Basarabiei cu România. Numeroasele „poduri de flori” care s-au organizat în primul an şi jumătate de la căderea comunismului între românii din ţară şi cei din (încă) Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, puneau în pericol „stabilitatea URSS”. Tocmai de aceea, înaintea întîlnirii între cele două delegaţii, cea a României şi a Uniunii Sovietice, cu ocazia semnării tratatului româno-sovietic, în 5 aprilie a mai avut loc una, discretă, „între patru ochi”, („odin na odin”), cum consemnează stenograma documentului.
Reiese clar că, deşi Iliescu neagă cu îndîrjire, totuşi mai existaseră contacte între el şi Gorbaciov şi între ei era o relaţie apropiată. De la bun început, liderul sovietic îl salută pe Iliescu: „Vă salut ca pe un prieten, un tovarăş. Cred că această întîlnire este foarte importantă atît pentru noi, oamenii sovietici, cît şi pentru poporul român. Am studiat atent documentele pregătite. Tratatul nostru a ieşit foarte bun. Şi un lucru principal, este primul tratat încheiat cu o ţară din Europa de Est după schimbările care au avut loc acolo. Împreună cu dumneavoastră, cum se spune, schimbăm viteza. Ajungem la un dinamism nou. Am spus-o şi înainte: vom învinge bolile noastre, dar relaţiile vor rămîne”.
Care erau „bolile”? Ei bine, în viziunea lui Gorbaciov, forţele centrifuge, care ameninţau URSS cu destrămarea (adică mişcările naţionale din republicile unionale) şi cele anticomuniste – tocmai avusese o întîlnire cu minerii din Donbass (Ucraina), care declanşaseră grevă generală şi îi solicitaseră demisia, precum şi dizolvarea Partidului Comunist. Pentru Ion Iliescu, principalii inamici erau Occidentul şi opoziţia. El îi spunea lui Gorbaciov, între altele, în limba de lemn comunistă că „forţele duşmănoase interne şi externe cooperează” şi dădea ca exemplu relaţia dificilă pe care guvernul României o avea cu organismele financiare internaţionale, FMI şi BIRD, care condiţionau acordarea de credite de respectarea drepturilor omului în România, unde manifestanţii din Piaţa Universităţii erau încă închişi, după arestarea lor la „mineriadă” (de unde şi interesul lui Iliescu faţă de întîlnirea lui Mihail Gorbaciov cu minerii din Donbass, care, paradoxal, faţă de „ai săi”, erau anticomunişti).
Documentul e grăitor: „I. Iliescu: Asupra noastră se exercită presiune şi din interior, şi din exterior. Noi, de exemplu, nu putem obţine credite de la BIRD şi FMI. De ce? SUA intervin. Iar pentru noi, acum, creditele sînt o problema de o importanta vitală”, se plînge el. M.S. Gorbaciov îi răspunde, cu o întrebare: „Nu aveţi impresia ca Occidentul vrea să ne aducă la sărăcie şi apoi să ne cumpere pe nimic?” Iliescu aprobă: „Fără îndoială”, spune el, avînd, probabil, în minte ceea ce avea să devină sloganul la modă, „Nu ne vindem ţara!”, şi completează: „Vrea să se folosească de situaţia noastră, într-adevăr, dificilă. Anul în curs este foarte complicat. Deocamdată, clasa muncitoare a fost cu noi. Ţărănimea, la fel. (la votul din „Duminica Orbului” – n.n.). Dar acum, în ambele cazuri observăm o ostilitate crescîndă. Şomajul a ajuns la 500.000 de oameni. Piaţa este dezechilibrată. Toate acestea constituie o sursă permanentă de nemulţumire. Forţele duşmănoase interne şi externe cooperează”, încheie Iliescu comentariile privind situaţiile cu care cei doi lideri se confruntă, fiecare în ţara lui.
Şi se revine la subiect: semnarea tratatului între România şi URSS, care se face, recunoaşte Iliescu, într-o situaţie specială: „În aceste condiţii, tratatul pe care îl încheiem astăzi are pentru noi o foarte mare importanţă. El demonstrează încrederea reciprocă existentă între ţările noastre. Însemnătatea acestuia este evidentă. Dar trebuie spus că opoziţia dinăuntrul ţării ne atacă şi în legătură cu acest tratat. Ea afirmă că noi vrem, cu ajutorul tratatului, să legiferăm răpirea Basarabiei de către ruşi, să confirmăm pierderea teritoriilor româneşti. Cei de dreapta încearcă să intre în alianţă cu cei de dreapta din Moldova. Dar noi suntem împotrivă” (s.n..)
Iliescu a încercat să obţină ceva la schimb pentru Basarabia. Gorbaciov nu i-a dat nimic
Practic, semnarea în sine a tratatului dintre România şi URSS a fost pasul care a închis, atunci, discuţiile despre Unire şi peste „podurile de flori” s-a aşternut apoi praful şi uitarea. La discuţia privată şi secretă între Iliescu şi Gorbaciov, acesta din urmă insistase anterior ca „Moldova să se hotărască. Ea poate să se dezvolte în pace şi spre binele ei. O garanţie este faptul că acolo încă nu s-a ajuns la înstrăinare între oameni, precum în unele dintre republici. Nu vreau să spun că doar în Moldova sînt probleme. Să luăm Georgia… (şi aici Gorbaciov începe un excurs al situaţiilor din republicile Uniunii, unde luaseră avînt mişcările naţionale). Totuşi, liderul sovietic mai spera în salvarea situaţiei, care avea să fie spulberată însă de puciul din august, acelaşi an.
Gorbaciov spunea „cei care se pregătesc de semnarea tratatului constituie aproape 93% din teritoriile Uniunii, din populaţia ei şi din potenţialul ei economic. Dar nu abandonăm nici restul. Am început discuţiile cu balticii. Ieri a avut loc o convorbire cu lituanienii. Dar dacă ne întoarcem la Moldova: şi acolo doar, în pofida interzicerii referendumului (pentru URSS – n.n.), zeci şi chiar sute de mii de oameni au votat pentru Uniune. Acest lucru a demonstrat: confruntarea se va mai menţine. Cu privire la problema Moldovei, vom întreţine contacte cu dumneavoastră. Ştiu că presa dumneavoastră scrie mult în această privinţă şi scrie pe nedrept” (era vorba de majoritatea presei, care, cu excepţia oficioaselor guvernamentale, era pro-unionistă – n.n.).
Iliescu admite faptul şi spune că „ne străduim să acţionăm, în mod realist. Conducerea ţării consideră că şi la ora actuală totul este clar şi trebuie să pornim de la realităţi, iar istoria este un cu totul alt lucru. Dar este greu să explici oamenilor toate acestea. Aş vrea să vă rog să ne înţelegeţi, să înţelegeţi că sîntem nevoiţi să ne exprimăm în mod diferit, să vorbim în diferite limbi, cu oameni diferiţi. În Moldova, după părerea noastră, existe forţele realiste. Vă sfătuiesc să vă sprijiniţi mai mult pe Snegur. El gîndeşte în mod realist”, îl sfătuieşte Iliescu pe Gorbaciov cu cinism, spunîndu-i să nu-l mire că nu-l va sprijini „pe faţă”, ca Molodova să adere la URSS. Gorbaciov nu ştie ce să creadă despre Snegur („Dar este derutat”, spune el, iar Iliescu admite, „da, el înţelege aceasta”, însă Iliescu i-a dat o idee, iar Gorbaciov sintetizează: „După vizita mea în Japonia, îl invit la Moscova, sau poate că mă duc chiar eu în Moldova”.
Iliescu îl susţine: „Ar fi bine. Tratatul pe care îl semnăm deschide noi posibilităţi pentru contacte cu Moldova, pentru legături umane, pentru relaţii tehnice, sociale şi culturale”. „M. S. GORBACIOV: Este tocmai ce trebuie”. I. ILIESCU: Cred că moldovenii trebuie susţinuţi în problema Transnistriei, găgăuzilor”. „M. S. GORBACIOV: Cred că trebuie să facem totul pentru a nu permite scindarea republicii”. „I. ILIESCU: La noi în ţară, cei de dreapta se folosesc activ de toate procesele din Moldova”. „M. S. GORBACIOV: Haideţi să pornim de la faptul că, în primul rînd, viaţa din Moldova trebui să reintre într-un făgaş normal şi, în al doilea rînd, vom face totul pentru dezvoltarea legăturilor normale dintre România şi Moldova, pe bazele puse de noul tratat”.
Gorbaciov obţinea tot ceea ce dorise de la Iliescu, prin acest tratat: controlul asupra Moldovei. Cel din urmă, nu dorea însă să se întoarcă cu mîna goală, în ţară: „Şi poate creăm o comisie comună a istoricilor, să gîndească…”, cere el. Dar Gorbaciov îl dezaprobă: „Cred că trebuie să aşteptăm. Cînd tensiunea scade, atunci să discute ei, însă acum este nevoie de o stabilizare”. Odată această chestiune a Republicii Moldova abordate, ca „primul moment delicat”, pe care Iliescu îl menţionează, el ar vrea totuşi să se întoarcă cu ceva de la Moscova, pentru a prezenta electoratului. „Aş vrea să abordez şi problema frontierei acvatice din Marea Neagră. Şi în această privinţă au loc dispute în România. Este vorba de Insula Şerpilor. Aceasta reprezintă doar 17 hectare de uscat în faţa Deltei Dunării, la distanţă de 40 de kilometri de aceasta. Cîndva a aparţinut turcilor, pe urmă ruşilor. După primul război mondial, românilor. Apropo, şi după tratatul de pace din 1947 a fost lăsată României. În anul 1948, în cadrul precizării graniţei, a intrat în componenţa URSS. Singurul obiectiv care există pe această insulă este farul. În afară de un grup de militari, acolo nu sunt alţi oameni”, se milogeşte el.
Urmează un răspuns în doi peri al lui Gorbaciov, care-i spune „dacă aţi pus această problema, o vom studia şi ne vom gîndi”, se vor ocupa „specialiştii” de asta, dar el are deocamdată „7 mii de kilometri” în dispută cu China.
Iliescu insistă totuşi, în a obţine ceva: „Şi acum a treia problemă. În timpul primului război mondial, valorile trezoreriei române au fost transferate în băncile ruseşti. După război am vorbit despre aceasta, dar valorile nu au fost găsite. În anul 1956, o parte din tezaur (aurul sciţilor, din săpăturile arheologice) a fost găsită şi se află acum în muzeele româneşti. Nimic altceva nu s-a găsit. Poate că ar trebui să înfiinţăm o comisie comună? Gorbaciov îi spune că „aceasta este, de asemenea, o noutate pentru mine. Voi cere un raport cu privire la această temă. Şi pe urmă vorbim şi ne înţelegem”. „Rezolvarea acestei probleme ar fi, desigur, un moment pozitiv”, insistă Iliescu. Dar Gorbaciov îi răspunde, scurt: „Dacă se poate face ceva, vom face. Iar acum, probabil, e timpul să invităm delegaţiile”.
Iliescu a vîndut Basarabia, crezînd că va primi la schimb Insula Şerpilor, sau tezaurul, sau amîndouă. N-a primit nimic. A negat în 2004 fără prea mare convingere, că această întîlnire între el şi Gorbaciov ar fi avut loc, dar din nefericire pentru el, deţin stenograma, chiar din arhiva Fundaţiei Gorbaciov, de unde a obţinut-o Vladimir Bukovski, alături de alte documente, care probează politica pro-sovietică, pînă în ultimul ceas, dusă de preşedintele ales al românilor, din 20 mai 1990.
Semnarea Tratatului cu URSS la 5 aprilie 1991 rămîne poate una din cele mai ruşinoase pagini ale aşa-zisei diplomaţii româneşti, arătînd cît de obedienţi erau încă faţă de sovietici Ion Iliescu şi cei care-l asistau în „politica externă”. Pe 19 august începea Puciul de la Moscova şi URSS-ul intra în disoluţie. Pe 27 august 1991, neavînd altă alternativă, în urma încheierii tratatului dintre România şi URSS (care formal nu dispăruse), Republica Moldova îşi declara independenţa, după ce fusese vîndută pe nimic de „fraţii” – tovarăşi de la Bucureşti. (Sava N.).
Exclusiv
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor
În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o reformă curajoasă și nici printr-un lider vizionar, ci printr-un spectacol grotesc: Curtea Constituțională a anulat integral primul tur al alegerilor prezidențiale. Motivul oficial: TikTok s-a transformat, potrivit autorităților, în armă de manipulare hibridă în favoarea candidatului suveranist Călin Georgescu.
Nu mitinguri fraudate, nu saci de voturi dispăruți, nu buletine tipărite în garaj. Nu. Algoritmi, boți și „actori ostili externi”.
Democrația românească nu ar fi căzut la urne, ci în feed-ul de TikTok.
Documentele declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și rapoartele SRI, SIE, STS au completat tabloul oficial: mecanismele de moderare ale TikTok au eșuat în a marca și trata corect conținutul electoral, permițând o amplificare artificială, disproporționată, a unui singur candidat în raport cu restul.
Întrebarea care arde însă dincolo de comunicate și rapoarte este simplă:
Când aperi democrația și când, de fapt, o confisți în numele „securității naționale” și al „integrității procesului electoral”?
Bruxelles-ul moralist: „Vă protejăm de voi înșivă, prin algoritmi curați”
Versiunea oficială de la București și Bruxelles este bine împachetată: România ar fi fost victima unei operațiuni hibride, iar statul – ghidat de lumina regulamentelor europene și a Actului privind Serviciile Digitale (DSA) – ar fi intervenit eroic.
Pe limbaj de pamflet, rețeta arată așa:
– algoritmul devine noul bau-bau;
– DSA devine noua bâtă de „igienizare a discursului”;
– iar cetățeanul este considerat prea slab pentru a discerne singur, deci trebuie „protejat” prin ștergeri, limitări, etichetări și, la nevoie, prin anularea votului.
Așa se naște doctrina de „democrație defensivă”: dacă nu iese cine trebuie, înseamnă că au greșit algoritmii, nu partidele.
Washington-ul nervos: Congresul descoperă „exportul de cenzură” made in UE
Ceea ce părea o criză internă românească a devenit, peste ocean, probă într-un dosar mult mai mare. Sub conducerea lui Jim Jordan (R-OH), președintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, Congresul SUA a început să scormonească în culisele relației dintre Comisia Europeană și giganții tech.
Din scrisorile oficiale și citațiile transmise către TikTok, Meta și celelalte mari platforme online (a se vedea corespondența publicată de Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților), reiese, potrivit lui Jordan, că:
- companiile de tehnologie au pus la dispoziția Congresului mii de documente interne și comunicări cu Comisia Europeană și cu statele membre ale UE;
- aceste documente indică, în viziunea Comisiei Judiciare, amploarea unei campanii globale de cenzură orchestrate de Bruxelles;
- UE ar fi constrâns platformele să elimine discurs legal, să-și rescrie politicile de moderare la nivel global și să impună restricții de exprimare nu doar pentru europeni, ci și pentru utilizatorii americani;
- în loc să-și revizuiască abordarea, Comisia Europeană ar părea că își dublează eforturile de cenzură, încercând în același timp să le ascundă de public;
- până în prezent, Comisia Europeană nu a reușit să formuleze, în percepția anchetatorilor din Congres, o respingere convingătoare a dovezilor prezentate.
În acest decor, România devine cazul-șoc:
țară membră UE, alegeri anulate, rețea socială chineză, „actori ostili externi” – o combinație perfectă pentru a arăta cum se îmbină cenzura politică, geopolitica și ingineria algoritmică.
Mesajele care se autodistrug: „transparența” UE intră pe Signal și dispare
În martie 2026, ancheta Congresului SUA a făcut un salt exploziv. Au fost emise citații oficiale (subpoenas) către TikTok, Meta, Alphabet, Microsoft, OpenAI, xAI și alți giganți, după ce a apărut numele lui Prabhat Agarwal, șeful echipei de aplicare a DSA în cadrul Comisiei Europene.
Potrivit documentelor invocate public de Comisia Judiciară, Agarwal le-ar fi sugerat colegilor să folosească aplicații de mesagerie criptată cu funcții de auto-ștergere (precum Signal) atunci când se comunică dispoziții sensibile către reprezentanții platformelor online și către responsabili de la nivel național din statele membre.
Concluziile provizorii formulate de Comisia Judiciară a Congresului SUA:
- Obstrucționarea anchetei: oficiali europeni ar fi încercat să-și șteargă urmele, făcând dificilă reconstituirea presiunilor puse pe companiile tech;
- Cenzura extrateritorială: prin amenințarea cu amenzi până la 6% din cifra de afaceri globală, DSA devine, din perspectiva Congresului, o ghilotină financiară care împinge platformele să limiteze discursul politic inclusiv pentru utilizatorii americani, ocolind Primul Amendament.
Pe scurt: reglementăm în numele „transparenței”, dar vorbim pe canale care își șterg singure memoria. Iar România este primul loc unde efectele acestui dans opac se văd direct în urne.
România, prinsă la mijloc între două dogme care nu se suportă
Dincolo de jargonul juridic, conflictul este de fapt unul între două dogme politice ireconciliabile:
- Dogma Bruxelles-ului: „Democrația trebuie apărată, dacă e nevoie, chiar de deciziile propriilor cetățeni, cu ajutorul experților, al regulatorilor și al algoritmilor controlați.”
- Dogma Washington-ului (aripa Jordan): „Libertatea de exprimare este aproape absolută; cine controlează moderarea și penalizează discursul face cenzură politică, nu protecție democratică.”
Cazul alegerilor din România este transformat în afiș de campanie pentru ambele tabere:
- Pentru Comisia Europeană și autoritățile de la București, România devine demonstrația practică a faptului că, fără intervenție fermă, algoritmii și campaniile obscure pot deturna votul.
- Pentru Congresul SUA, România este proba vie că, sub pretextul „combaterii dezinformării”, un aparat birocratic poate legitima anularea votului popular atunci când rezultatul nu convine.
Utilizatorul român, captiv într-o bulă filtrată, cu buletin și buletin de vot
Pentru România, efectele se simt pe trei niveluri majore:
- Credibilitate instituțională: Rapoartele serviciilor secrete și decizia Curții Constituționale se află sub lupa unei investigații externe. Dacă ancheta Congresului SUA va sugera că deciziile de moderare ale TikTok au fost influențate sau deturnate de canale neoficiale ale unor oficiali europeni, legitimitatea anulării alegerilor riscă să se prăbușească, transformând „apărarea democrației” în abuz transnațional de putere.
- Subordonare tehnologică: Platformele sociale aplică deja setări și filtre speciale pentru spațiul european. Utilizatorul român riscă să trăiască într-o bulă informațională puternic filtrată, în care ceea ce nu trece de grila reglementatorilor nu mai apare în feed – nu pentru că nu există, ci pentru că a fost etichetat ca „risc”, „dezinformare”, „conținut problematic”.
- Precedent electoral periculos: Reluarea alegerilor deschide o cutie a Pandorei. De acum înainte, de fiecare dată când un candidat „neconvenabil” obține o victorie organică prin canale alternative, narațiunea „interferenței algoritmice” poate fi scoasă din sertar pentru a cere invalidarea rezultatului.
Cine stăpânește algoritmul, stăpânește democrația
Anularea alegerilor din România nu este un accident izolat, ci primul mare seism produs de coliziunea dintre:
- legile statelor naționale,
- regulamentele Uniunii Europene,
- algoritmii platformelor globale,
- și ambițiile politice de la Washington și Bruxelles.
În timp ce Bruxelles-ul invocă „securitatea națională” și „integritatea alegerilor”, Washington-ul acuză apariția unui aparat global de cenzură. La mijloc rămâne cetățeanul român – primul alegător dintr-o democrație declarată matură căruia i s-a spus, practic:
„Votul tău e valabil… până când algoritmii și birocrații decid că nu mai este.”
Cenzura nu mai poartă uniformă, nu mai închide tipografii și nu mai confiscă ziare de pe tarabe. Cenzura de azi vine cu logo de platformă, interfață prietenoasă, politici de „siguranță”, mesaje criptate care se auto-șterg și, la final, cu puterea de a reseta urnele.
2026-03-16-jdj-to-meta-zuckerberg-re-preservation 2026-03-16-jdj-to-tiktok-custodian-of-records-re-preservation
Tabel sintetic: Războiul narativelor pe spinarea României
| Aspect | Bruxelles și București – „Democrație defensivă” | Congresul SUA (Jim Jordan & co.) – „Libertate vs. cenzură” |
|---|---|---|
| Interpretarea cazului România | Protecție a securității naționale și a integrității alegerilor | Exemplu de abuz de reglementare și anulare a votului sub pretext digital |
| Rolul DSA | Cadru legitim de transparență și responsabilizare a platformelor | Pârghie de șantaj financiar și export de cenzură la nivel global |
| Rolul TikTok și al platformelor | Vinovate de încălcarea normelor electorale și de amplificare nejustă a unui candidat | Victime ale presiunii politice a UE, forțate să limiteze discurs legal |
| Algoritmii | Vector de dezinformare și risc de securitate ce trebuie controlați | Pretext comod pentru intervenții politice și control asupra opoziției |
| Anularea alegerilor | Măsură „excepțională, dar necesară” pentru a salva democrația | Semn de capturare a procesului electoral de către birocrați și regulatorii UE |
| Poziția României | Stat „protejat” în războiul informațional | Cobai într-un experiment de cenzură transnațională |
| Mesaj către cetățean | „Te apărăm de manipulare, ai încredere în instituții și în reguli stricte” | „Ți-au anulat votul în numele unei corectitudini algoritmice foarte discutabile” |
(Cristina T.).
Exclusiv
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă ceea ce instituția ar fi trebuit să facă din oficiu: să sesizeze încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.
Acolo unde, pe hârtie, ar trebui să existe „condiții optime de lucru pentru personalul MAI”, în realitate polițiștii își desfășoară activitatea zilnic într-un mediu care le pune în pericol sănătatea și siguranța. Nu vorbim despre mofturi, ci despre un amestec de neglijență, indiferență și dispreț față de cei care duc, efectiv, greul muncii de zi cu zi.
O adresă și un dosar: așa arată „grija” sistemului față de propriii oameni
Demersul sindicatului nu a putut fi îngropat sub preș. Prin adresa nr. 915163/2026, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) comunică faptul că, în urma sesizărilor formulate de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, conducerea IPJ Sibiu a dispus declanșarea cercetării prealabile privind respectarea obligațiilor legale la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Tradus din birocrată în română: după ce polițiștii au tras semnalul de alarmă prin sindicat, IPJ Sibiu s-a văzut obligat să mimeze, deocamdată, trezirea. S-a descoperit, brusc, că poate ar trebui verificat dacă nu cumva normele de securitate și sănătate în muncă sunt călcate în picioare chiar acolo unde polițiștii își riscă sănătatea.
Condițiile de muncă ale polițistului nu sunt moft: dar sistemul le tratează ca pe o glumă proastă
„Diamantul” repetă răspicat un adevăr care, în mod normal, ar trebui să fie banal: condițiile de muncă ale polițistului nu sunt un moft, ci o obligație a instituției.
Realitatea însă arată altfel:
– polițistul e bun la intervenții, la reținerea infractorilor, la asumat riscuri;
– dar când vine vorba de aer respirabil, spații sigure, igienă și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, brusc totul devine „vedem”, „analizăm”, „cercetăm prealabil”.
Acolo unde condițiile sunt încălcate, sindicatul este obligat să facă ceea ce ar trebui să fie reflex instituțional: să sesizeze, să insiste și să urmărească până la capăt. Fără presiunea sindicatelor, multe „centre de reținere” ar rămâne, liniștite, centre de risc maxim pentru propriii polițiști.
Vocea din teren versus zidul de beton din birouri: cine chiar apără polițistul?
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” își exprimă deschis recunoștința față de colegii care au semnalat situațiile de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu. Ei sunt cei care văd zilnic realitatea: infiltrații, igrasie, instalații precare, spații improprii, norme de securitate și sănătate în muncă tratate ca niște recomandări opționale.
„Sunteți vocea din teren, iar noi vă suntem scutul” – transmite sindicatul. O frază care sună frumos, dar care, din păcate, spune și altceva: fără vocea din teren și fără „scutul” sindical, instituția i-ar lăsa pe polițiști exact unde sunt acum – între pereți care crapă și rapoarte care mint.
Scut sindical, armură de hârtie instituțională: cât valorează o viață de polițist într-un centru de arest?
Faptul că a fost nevoie de sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” și de o adresă oficială a Direcției Control Intern, cu număr de înregistrare și formulări seci, arată cât de puțin contează, în practică, sănătatea și siguranța polițistului.
Instituția funcționează după principiul:
– până nu există sesizare, „nu știm”;
– până nu există scandal, „nu e problemă”;
– până nu se cer hârtii, „merge și-așa”.
Iar când, în sfârșit, se mișcă ceva, totul începe cu „cercetare prealabilă”, nu cu „remediere imediată”.
Până când normele de securitate și sănătate în muncă vor fi aplicate pentru polițiști cu aceeași strictețe cu care sunt aplicate legea și regulamentele pentru cetățeni, rămâne valabilă formula amar de exactă a „Diamantului”:
polițiștii sunt vocea din teren, sindicatul le este scutul.
Instituția, în schimb, prea des rămâne doar un zid rece, pe care se lipește o adresă cu număr și semnătură. (Cristina T.).
Exclusiv
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă
Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță, dezvăluie Sindicatul Europol. În mai puțin de patru zile de la momentul în care ministrul interimar al muncii a aruncat în „transparență decizională” proiectul noii Legi a salarizării – la solicitarea Președintelui României, ca să se bifeze frumos și la capitolul „implicarea Cotrocenilor” – Guvernul a ajuns în postura penibilă de a fi redus la rangul de „martor asistent” în propriul circ legislativ.
Executivul, care se visa mare reformator al sistemului bugetar, a ajuns să privească de pe tușă cum instanța îi scoate siguranțele de la panoul de comandă chiar pe tema de care se lăuda mai tare: „noua Lege a salarizării”.
Curtea de apel București trage cablul din priză: consultarea este suspendată oficial
Totul a pornit de la o acțiune în instanță introdusă de Federația Sanitar, care a decis să nu mai înghită „consultarea publică” făcută în stil „repede, prost și pe tăcute”. Ca urmare a acestei acțiuni, Curtea de apel București a emis o ordonanță președințială prin care:
- suspendă procedura de consultare publică a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice;
- stabilește că măsura produce efecte până la soluționarea cauzei pe fond.
Cu alte cuvinte, tot mecanismul de consultare publică, așa cum a fost el șmecherește pus în mișcare de Guvern, a fost pus pe pauză, cu ștampilă de instanță. Nu s-a mai mers pe clasicul „lasă, că merge și-așa”, ci pe „stop, vedem întâi dacă e legal ce încercați să vindeți drept reformă”.
Guvernul primește lecția de bază: nu reformezi bugetarii călcând legea în picioare
În funcție de modul în care va fi soluționată cauza pe fond, Guvernul României riscă să primească, negru pe alb, un mesaj pe care nici cel mai talentat consilier de imagine nu-l poate parfuma:
- nu poți pretinde că reformezi sistemul bugetar ignorând legea;
- nu poți mima consultarea publică bifând niște proceduri formale;
- nu poți impune decizii cu impact asupra a sute de mii de angajați din sectorul public fără un dialog real.
După cum subliniază Sindicatul Europol, orice reformă serioasă trebuie:
- construită transparent;
- făcută cu respectarea cadrului legal;
- bazată pe un dialog real cu organizațiile sindicale, nu pe simulări administrative și consultări de fațadă, puse pe site cât să treacă de ochiul neavizat.
Spectacolul de „democrație de carton”, în care Guvernul întreabă de formă și decide de fapt, a ajuns în fața instanței, iar instanța a decis să dea cu decorul de pereți până se lămurește dacă piesa respectă sau nu legea.
„Marea reformă” parcată la dosar: întregul traseu al legii este în aer
Ca efect direct al ordonanței președințiale emise de Curtea de apel București, întregul parcurs de adoptare a noii Legi a salarizării este suspendat. Proiectul care trebuia să regleze salariile personalului plătit din fonduri publice a fost trimis, elegant, la colț, să aștepte.
Decizia nu este definitivă:
- hotărârea Curții de apel București poate fi atacată cu recurs;
- termenul pentru recurs este de 5 zile de la comunicare.
Până una-alta, Guvernul nu mai poate continua, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, procedura de consultare publică pe care a încercat să o ruleze pe modul „formal, rapid și, dacă se poate, pe șest”.
De la „reformă istorică” la „martor asistent”: anatomia unei aroganțe birocratice
Situația de azi, așa cum reiese din informațiile făcute publice de Sindicatul Europol și din acțiunea Federației Sanitar, arată un Executiv care a încercat să:
- dea impresia că ascultă societatea, dar să evite dialogul real cu sindicatele;
- treacă pe repede înainte o lege cu impact uriaș asupra a sute de mii de bugetari;
- se ascundă în spatele formulei „transparență decizională”, fără să respecte spiritul ei: participarea efectivă a celor afectați.
Rezultatul: Guvernul se vede obligat să asiste, ca un figurant cu obligație de prezență, la derularea unui proces care îi verifică tocmai corectitudinea „consultării” cu care se lăuda. Din mare jucător, a devenit spectator de categorie „martor asistent”.
Justiția decide, sindicatele veghează, Guvernul așteaptă cu pixul în aer
Parcursul procesului va fi urmărit pas cu pas de organizațiile sindicale – Federația Sanitar, care a inițiat acțiunea, și Sindicatul Europol, care a dezvăluit public blocajul. Acestea anunță că vor informa în dinamică privind finalitatea cauzei, mai ales în condițiile în care decizia Curții de apel București poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Până la o soluție pe fond și până la eventuala judecare a recursului, Legea salarizării stă cu frâna trasă, iar Guvernul are o ocazie rară: să priceapă că „reforma” făcută prin mimă, prin șmecherii de calendar și prin consultări de fațadă nu trece testul unei instanțe care chiar citește legea. (Cerasela N.).
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...
Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...
IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!
PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...
TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57
Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...
„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii
„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...
„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE
„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...
Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...
Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
De la „nu am fost eu” la „da, recunosc!”: când tractorul minte, camera de bord vorbește Totul a pornit de...
Noul proiect al legii salarizării: polițiști la tarif de chilipir, promisiuni la preț de lux
Sindicatele bat la ușă, parlamentul se preface că nu e acasă Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la...
IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...
-
Exclusivacum 3 zile
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 5 zile
IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 5 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 4 zile
Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zile
Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zile
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zile
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 2 zile
„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii