Featured
Autorităţile române au decis declararea ca persona non grata în România a unui reprezentant al Ambasadei Rusiei la Bucureşti
Informația a fost transmisă vineri după-amiază de Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București, care a fost informată cu privire la decizia sus-menționată din dispoziția ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, se arată într-un comunicat de presă remis Știrilor TVR.
Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităților reprezentantului în cauză cu prevederile Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961, se mai arată în document.
Reprezentantul ambasadei a părăsit teritoriul României în cursul acestei săptămâni.
Convenția de la Viena a fost des invocată în contextul războiului din Ucraina declanșat de Rusia. Numeroase țări au luat decizii privind nerespectarea prevederilor actului din 1961, șefii diplomațiilor europene pronunțând cuvântul „spionaj” la adresa multor funcționari vizați de decizii similare. (Paul D.).
Administratie
România intră în liga mare a tehnologiei: Peste 375 de milioane de euro din fonduri europene pentru microelectronică
Administratie
Revoluția verde pe câmp: Cum transformă România paiele și cocenii în aur energetic
Administratie
Ministerul Culturii dă startul: Se caută noul manager al Teatrului Național „I.L. Caragiale” București
-
Exclusivacum 5 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 15 orePolițiștii de penitenciare, în stare de alertă: FSANP declara război bugetar Guvernului, amenințând cu mobilizare națională
-
Exclusivacum 2 zilePrahova: Cuplul toxic al puterii! Vicele, judecătoarea și Dusterul Consiliului Judetean Prahova, în regim all-inclusive pe banii noștri!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum o ziANP, cronicile ineficienței anunțate: Cu 10% mai puțini, dar cu două structuri identice? „O să blocăm pușcăriile”!
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova, teatrul absurdului penal: Când agresorul cere daune morale, iar groapa Prahovei e mai adâncă decât orice portofel!



