Connect with us

Featured

Honorables correspondants (onorabili corespondenţi) si securitatea

Publicat

pe

În anii ‟70, generalul Iulian Vlad a conştientizat, ca urmare a unui studiu special, importanţa şi rolul elitelor în societăţile democratice din Occident, cât şi în România. Astfel, a avut în studiu sistemul de relaţionare al Serviciului de Informaţii Interne al Franţei, ale cărui reţele de colaboratori şi informatori coborau (şi coboară) pînă la nivel de director de liceu, în întreaga naţiune, constituindu-se ca o structură ancorată solid în societatea civilă franceză. Cunoscuţi cu denumirea honorables correspondants (onorabili corespondenţi), ei provin din mai toate straturile societăţii. În dialogul dintre ziarista Christine Ockrent şi contele Alexandre de Marenches, şeful Serviciului de Documentare Externă şi de Contraspionaj al Franţei, consilierul prezidenţial mărturisea:

 Contele Alexandre de MarechesContele Alexandre de Mareches

M: (…) În poliţie sunt numiţi informatori, în serviciul vămilor, avizori. În serviciile speciale li se spune onorabili corespondenţi.

O: Gama este foarte variată?

M: Unul poate fi şofer de taxi, altul personaj bisericesc sau chiar secretar de stat.

O: Sunt remuneraţi pentru serviciile lor?

M: Da, unii o fac pentru bani. Unul, doi sau trei dintre ei au luat sume importante, e drept. Dar majoritatea onorabililor corespondenţi lucrează din patriotism şi pentru onoarea de aşi servi ţara. Anumiţi francezi călătoresc în zone sensibile, unde pot observa, vedea şi auzi lucruri utile pentru ţara lor. Toate ţările practică acest sistem. Oameni atît de serioşi ca britanicii dau dovadă de un simţ civic remarcabil. Prietenii noştri elveţieni, careşi respectă mult neutralitatea, au un sistem de ofiţeri de miliţie care informează guvernul de la Berna, pentru că umblă cam peste tot. Îi găseşti în posturi importante sau în afacerile internaţionale. Serviciile de informaţii sunt o imensă sită în care se aruncă mii de informaţii, sute pe zi, pentru a extrage esenţa sau numai cîteva picături care contează şi care alimentează, de exemplu, un buletin cu destinaţia Elysée sau alte centre de decizie. Controlul acestor informaţii reprezintă una din sarcinile esenţiale ale Serviciului”.

Louis de Funes

Racolarea şi sprijinirea logistică (de exemplu cea editorială), financiară şi de relaţii publice (propagandă şi publicitate) a scriitorilor, profesorilor universitari, oamenilor de artă, artiştilor (promovarea actriţei Brigitte Bardot ca simbol al Franţei a fost un exemplu, a marelui comedian Louis de Funès în rolul jandarmului, alt exemplu), a cântăreţilor, creatorilor de modă etc. se făcea în baza unui program coerent de promovare a valorilor naţionale. Pentru punerea în aplicare a acestui program, serviciile secrete franceze colaborau direct, dar conspirat, cu ministerele Educaţiei şi Culturii, ocupându-se totodată şi de protejarea culturii franceze de ingerinţe parazitare. La capătul acestei activităţi se dezvoltau apoi curente de opinie critice, avînd la origine declaraţii ale unor personalităţi, poziţii oficiale ale unor demnitari, articole de presă dirijate, publicaţii şi filme conţinînd mesaje subliminale negative la adresa acelor fenomene importate (hippy, mafia italiană, produsele americane de contrabandă, ingerinţa comunistă în Africa francofonă ş.a). Aceste teme au fost strecurate subtil mai ales în cinematografia franceză. Un exemplu: introducerea jandarmului din Saint Tropez într-un grup hipiot a stârnit râsul şi a subliniat ridicolul acelui fenomen considerat periculos, importat din Statele Unite, împreună cu întreaga promiscuitate ce îl însoţea. Serviciul de Informaţii Interne francez ţinea o permanentă legătură – fie operativă, fie informală – cu marile personalităţi ale naţiunii, promovând consultări, evaluări, întocmirea de studii, participarea la planificarea unor acţiuni, bineînţeles fără a fi deconspirate. Datorită temperamentului sau sechelelor celui de-al doilea război mondial şi ale „Războiului rece”, numeroşi intelectuali de mare notorietate refuzau să lucreze direct cu serviciile secrete franceze. În aceste situaţii erau exploataţi „în orb”, fără să ştie şi tot fără să se ştie sprijiniţi. Un subiect care a preocupat Franţa mulţi ani a fost cel al comportamentului oamenilor politici francezi în timpul celui de-al doilea război mondial, colaboraţionismul şi rezistenţa, inclusiv falsa sau pretinsa participare la rezistenţa antinazistă. Falşii eroi au fost demascaţi (o minoritate), dar în majoritate au fost exploataţi în folosul naţiunii, inclusiv prin aplicarea unui şantaj la baza relaţiei.

Generalul Iulian Vlad a încercat ceva asemănător şi în relaţia Securităţii cu personalităţi culturale şi ştiinţifice ale României. El moştenea un început de relaţie armonică, dar izolată şi mai de grabă îngustă, de la generalul Pleşiţă, care stabilise un sistem de colaborare cu vârfuri ale intelectualităţii româneşti.

 G-ral. Nicolae PlesitaG-ral. Nicolae Plesita

Colaborarea nu implica neapărat un contract informativ, ci un sistem de consultanţă în domenii diferite. Aceste relaţii au mers foarte departe, influenţând decisiv ideea exploatării sentimentelor naţionaliste ale populaţiei în folosul regimului comunist, ajungând, mai ales în ultimii ani, pînă la rezolvarea unor probleme personale. În dialogul lui Viorel Patrichi cu generalul Nicolae Pleşiţă, a fost abordat şi acest subiect:

Nicolae Pleşiţă: Erau urmărite toate categoriile de intelectuali. Aveam un colectiv de 10-15 oameni. Erau şi doitrei ofiţeri corespondenţi pe regiuni. Securitatea apăra valorile materiale şi spirituale, secretul activităţii ştiinţifice. Aveam reţea printre intelectuali în toate institutele de cercetare. S-a pus problema apărării lor şi a creaţiei lor. Trebuiau puşi la adăpost ca să nu fie racolaţi de serviciile de spionaj străine.

Viorel Patrichi.: Cum acceptau intelectualii colaborarea cu dvs.?

N.P.: La început n-au sesizat latura protecţiei din activitatea noastră. Credeau căi suspectăm. Ceea ce leza demnitatea lor. Cînd s-au lămurit despre ce e vorba, intelectualii nu numai că nu aveau rezerve, dar veneau în întîmpinarea aparatului. Căutau contactul cu organelle de informaţii şi contrainformaţii pentru protecţie. În a doua parte a regimului Ceauşescu, cînd s-a intensificat activitatea de constrângere, se împiedicau contactele cu străinii. Intelectualii sau gândit că nu pot lupta contra măsurilor de îngrădire decât avândui ca aliaţi pe cei din serviciile de informaţii şi contrainformaţii, <<ăia de la secu’>>. Cine mă ajută să plec la Paris? Cine mă ajută sămi public cărţile? Aşa s-a recurs la Securitate”.

Această explicaţie nu este completă şi nu atinge fondul problemei. Despre ce intelectualitate era vorba? Intelectualitatea ţării fusese distrusă în primul deceniu de regim comunist, iar intelectualii recuperaţi erau obligaţi să semneze angajamente de colaborare sau o făceau de frică. Ceilalţi intelectuali, intelectualii noi, fuseseră admişi în facultăţi pe bază de origine sănătoasă, dintre copiii de ţărani şi muncitori, iar intelectualii din familiile cu tradiţie care reuşiseră să se strecoare printre furcile caudine ale sistemului fuseseră mai întâi trimişi în producţie, apoi acceptaţi în universităţi numai după îndeplinirea unor compromisuri sau după ce partidul se convingea că sunt loiali regimului. Este unul din motivele pentru care nu am avut o disidenţă a intelectualităţii şi am avut numai o disidenţă politică, de la anticeauşism personal la socialism cu faţă umană, şi câţiva opozanţi a căror opoziţie pornea de cele mai multe ori din motive personale. Cele mai frecvente erau tocmai interzicerea călătoriilor în străinătate, contactul cu rude aflate în exil, relaţii de cult sau culturale altfel fireşti. Relaţia între intelectuali şi Securitate nu s-a putut stabili armonic şi natural – ca în Franţa – şi pentru că, între cele două entităţi, în România comunistă se amestecau parazitar cadrele. Subiectul a fost tratat cu seriozitate de profesorul Petre T. Frangopol, cunoscuta personalitate ştiinţifică românească subliniind şi rolul nefast al „elitelor negative”, provenite din mulţimea de indivizi care, sub acoperirea aderenţei zgomotoase la partidul comunist, la Ceauşescu şi speculând relaţia cu Securitatea au creat o falsă elită intelectuală şi o falsă bază pentru o construcţie naţională solidă. Este adevărat că relaţia normală care se stabileşte între intelectualitate şi serviciul de informaţii fusese deformată din start în cazul Securităţii româneşti, că a avut o perioadă în care a reuşit să folosească din plin renaşterea naţionalismului şi că s-a terminat într-o formă de relaţie clientelară. În domeniul tehnic, aşa cum mi-a mărturisit Petre Roman, specialiştii confruntaţi cu ofiţeri de securitate obtuzi, limitaţi, necalificaţi, care le cereau să apere secretul de stat, ajunseseră să cunoască mai bine şi să aplice mai corect procedeele de protecţie decît Securitatea însăşi, astfel că intervenţiile oamenilor ei păreau întotdeauna parazitare, forţate, ridicole.

În decembrie 1989, mulţi dintre aceşti intelectuali colaboratori ai Securităţii, purtători ai unor relaţii personale cu ofiţerii de Securitate, călătoriţi prin Occident cu viza Securităţii, bursieri şi vizitatori frecvenţi ai rudelor, după ce s-au gudurat ani de zile prin birourile ofiţerilor de Securitate, au adus cadouri, au cerut zgomotos să se transmită „mai sus” mulţumirile lor zgomotoase la adresa partidului şi a conducătorului, au devenit brusc revoluţionari, anticomunişti şi antiSecuritate. Nu au lipsit telefoanele discrete la fostele lor legături, pentru a se asigura că nu sunt demascaţi şi pentru a da asigurări că „securistul lui” nu va păţi nimic. În cele mai multe cazuri, a intervenit o înţelegere tacită între ofiţerul de Securitate şi intelectualul „revoluţionar”, pe care îl întâlnim astăzi pe posturi de televiziune ca mare luptător pentru democraţie, pentru UE şi economie de piaţă, dar a cărui construcţie de persoană publică, lider de opinie, realizator de talk show-uri, om de afaceri, se sprijină fundamental pe tăcerea ofiţerului de Securitate.

Articol publicat de Dr. ist. Alex Mihai Stoenescu in revista Vitralii – Lumini si umbre – Anul I/Nr. 4/Septembrie 2010

Exclusiv

Fabrică de permise, moșie de pile: IPJ Prahova și SRPCIV, tandemul care bagă în gard și BMW-uri, și legea. IPJ Prahova – Inspectoratul împuterniciților analfabeți: de la BMW-ul făcut praf la „grădinița de cadre” a lui Despescu (II)

Publicat

pe

De

După prima filă a dezvăluirilor  (aici) care le-a stat pe stomac șefilor din IPJ Prahova, urmează fila a doua – și mai groasă, și mai sufocantă pentru cei care cred că instituțiile statului sunt proprietate personală.

De data asta, povestea pleacă tot de la BMW-ul oficial făcut praf și de la adresa stupefiantă prin care IPJ Prahova a cerut, negru pe alb, ca ziarul Incisiv de Prahova să-și predea sursele. Documentul, publicat de redacție și asumat oficial, arată negru pe alb ce nu mai are nevoie de traducere: în loc să caute adevărul, „gardienii legii” caută gura care a vorbit.

În această filă nu intrăm încă în culisele procurorilor – nici în „bătrânul de serviciu” care ar semna, potrivit dezvăluirilor Incisiv de Prahova, dosare „croite la comandă” pentru a potcovi subalternii incomozi ai conducerii IPJ, nici în dosarul CAR-ului IPJ Prahova, ținut la sertar de o procuroare despre care sursele o descriu drept corectă, dar presată și intimidată. Acel capitol va veni.

Acum, rămânem la două scene care se leagă perfect: BMW-ul făcut praf și mocirla de la SRPCIV Prahova.

BMW-ul bușit și „campionul la permise luate”: cum se „vânează” alcoolemii mici

Despre agentul Irimia Laurențiu, cel care a condus BMW-ul MAI 59944 până l-a transformat în epavă, Incisiv de Prahova a scris deja: încadrat din sursă externă, fost muncitor la CFR, promovat pe relații, apropiat de șefi, șofer de inspector-șef, apoi vedetă la Biroul Rutier Ploiești, cu acces la una dintre puținele autospeciale moderne.

În această a doua filă apar și alte „bârfe” grele, transmise către presă de oameni din sistem, care – tocmai pentru că nu pot fi, deocamdată, probate – trebuie citate ca atare: ca suspiciuni, nu ca sentințe.

Potrivit acestor relatări, Irimia ar fi devenit „campion la permise reținute” pe baza alcoolemiilor mici. Schema relatată de surse, pe scurt:

  • oprea mai ales șoferi în vârstă;
  • mergea la portbagaj să ia etilotestul;
  • înainte de a pune mustucul sigilat, și-ar fi atins degetele de o substanță cu spirt;
  • atingerea mustucului de deget ar fi fost suficientă pentru ca aparatul să „vadă” urme de alcool, deși în sânge nu apărea nimic relevant.

Repetăm: nimeni nu a pus pe masă, până acum, probe concrete, totul vine pe filiera „așa se vorbește”, „așa am auzit”. Ce este însă cert – și Incisiv de Prahova a documentat – este că Irimia a acumulat numeroase permise la alcoolemii mici, devenind „eroi statistic” al rutierului ploieștean.

Că e doar noroc, că „prea îi nimerea pe bețivi”, că e el însuși amator de pahare – cum mai spun gurile din interior – sau că poate exista o problemă de integritate în modul de testare, asta e treaba anchetatorilor, nu a zvonului. Presa face ce trebuie: trage semnalul de alarmă și pune reflectorul exact acolo unde instituțiile refuză să se uite.

Între timp, BMW-ul este fier vechi, iar cei doi agenți implicați în accident – descriși de colegi drept „păcălici” – au ajuns până acolo încât, potrivit dezvăluirilor Incisiv de Prahova, au depus plângere penală la „procurorul bătrân”, suspectând un șef de-al lor că ar fi „scurs” informații către presă.

Nu-i interesează cum au condus, nu-i interesează ce reguli au încălcat. Îi interesează doar cine a vorbit. Reflex clasic de sistem putred.

„Țara pilelor unite”: de la IPJ la SRPCIV, aceeași filozofie – familia întâi, legea la urmă

Dacă cineva credea că abuzurile și conflictul de interese se opresc la IPJ, episodul de față arată că ele continuă la fel de voios și la SRPCIV Prahova – serviciul de permise și înmatriculări, adică tocmai locul unde siguranța rutieră începe (teoretic) cu examenul corect.

Până la 16 ianuarie 2026, șefa SRPCIV Prahova a fost comisar-șef Râmneanțu Ana Roxana. Fostul ei soț a fost șef la RAR Prahova – un detaliu care arată, încă o dată, cum se întâlnesc, în același cerc, instituțiile care ar trebui să verifice și să se verifice una pe alta.

În momentul în care Râmneanțu s-a pensionat, toată lumea din interior se aștepta ca funcția să fie preluată de cel considerat cel mai competent ofițer de acolo, comisar-șef Ionescu Adrian. Așa ar fi fost logic într-un sistem meritocratic.

Numai că, potrivit dezvăluirilor Incisiv de Prahova și relatărilor din interior, logica a fost înlocuită iarăși de telefonul „potrivit”: pe fir ar fi intrat subprefectul Soare Marius, care ar fi susținut numirea comisarului-șef Mitrea Nicoleta – fostă agentă încadrată din sursă externă, trecută la ofițeri prin concurs la Mureș, apoi reîntoarsă la Prahova.

Oficial, totul e impecabil. Neoficial, „gurile rele” spun că actuala șefă SRPCIV ar comite numeroase greșeli gramaticale în documente, și că „sprijinul” politic ar fi cântărit mai greu decât profesionalismul.

„Familia înainte de toate”: surori, cumnate, foști soți și examene de permis

Serialul nepotismului de la SRPCIV Prahova continuă cu detalii care, puse cap la cap, conturează un tablou toxic:

  • Fosta șefă, comisar-șef Râmneanțu Ana Roxana, o avea în subordine directă pe sora sa, Rotaru Alice – secretară la SRPCIV Prahova și, în același timp, președinte Europol Prahova.
    – Conform informațiilor citate de Incisiv de Prahova, în 2024, sora-șefă i-ar fi acordat surorii-secretare grad înainte de termen;
    – în 2025, aceeași soră ar fi „prins” și salariu de merit.
    Întrebarea de bun-simț: pentru ce merit? Răspunsul pe care îl vede orice om: pentru „meritul” de a fi soră.
  • Actuala șefă, comisar-șef Mitrea Nicoleta, intră și ea în zona conflictelor de interese:
    – are un cumnat, instructor auto Iorga, ale cărui loturi de elevi ajung să fie examinați fix de subalternii ei;
    – orice candidat care știe că „e de la cumnatul șefei” pleacă deja cu un avantaj psihologic, dacă nu și mai mult.
  • În 2024, la SRPCIV ar fi existat un singur salariu de merit. Ghici cine l-a luat? Tot Mitrea Nicoleta. Potrivit relatărilor din interior, „s-a propus singură”.

Când ești șefă, împuternicită, proaspăt impusă cu susținere politică, și te propui pe tine la salariu de merit, în timp ce oamenii de la ghișeu trag de dosare și suportă înjurăturile unui public exasperat, asta nu mai e doar imoralitate. E aroganță instituționalizată.

Permise la normă, nu la competență: „să nu-i pice din parcare, că nu dă bine la Capitală”

Șirul acuzațiilor venite din interiorul SRPCIV și relatate de Incisiv de Prahova este lung și grav:

  • Examinatorilor li s-ar cere insistent „să nu mai pice candidații din start”, adică să fie indulgenți cu greșeli grave, inclusiv neacordare de prioritate. „Nu îi picați cum pleacă din parcare” – acesta ar fi, spun polițiștii, mesajul venit de sus.
  • Mitrea Nicoleta ar programa la traseu, constant, 14–15 candidați per examinator pe zi – volum la care evaluarea corectă devine imposibilă. Scopul? Să se vadă, la București, că la Prahova „se lucrează ca la APACA”: mult, la normă, cifre umflate, raportări care dau bine la centru.
  • În paralel, șefa ar exagera cu audiențele în timpul programului și după, primind „pe sărite” tot felul de persoane, care ajung să sară rândul în detrimentul celor programați legal online. Rezultatul se vede în viața reală: termene de aproape două luni pentru o simplă înmatriculare, în timp ce „cine trebuie” intră direct pe ușa din spate.

Dacă toate aceste relatări se confirmă, nu mai vorbim doar de haos administrativ, ci de subminarea directă a siguranței rutiere: oameni care ar trebui picați iau permisul, oameni care au respectat regulile sunt amânați, iar în trafic vom împărți șoseaua cu șoferi „trecuți” de examinator doar pentru că așa a cerut șefa.

„Sindicatul de familie” și foștii soți cu dosare la Judecătorie

Povestea nu se oprește aici.

Rotaru Alice, secretara de la SRPCIV și președinte Europol Prahova, este fosta soție a deja „celebrului” comisar Dulea Rozin – nume care apare și el în dezvăluirile Incisiv de Prahova.

Acum aproximativ un an, Rotaru l-ar fi reclamat penal pe Dulea pentru amenințare, după un episod în care acesta ar fi venit beat la locuința ei din Boldești și s-ar fi comportat, citez din limbajul folosit de sursele din interior, „ca o maimuță”.

Portalul Judecătoriei Ploiești este plin de plângeri și chemări în judecată reciproce – el împotriva ei, ea împotriva lui. Aceștia sunt oamenii care, în față, se bat cu pumnul în piept de „apărători ai legii”, lideri sindicali, cadre de conducere.

Combinat cu faptul că Rotaru Alice a primit grad și salariu de merit de la sora-șefă, tabloul devine grotesc: sindicatul care ar trebui să apere polițiștii simpli se confundă, în Prahova, cu o mică dinastie de familie, cu războaie interne, scandaluri conjugale și interese personale.

Actul care spune tot: IPJ Prahova, oficial, împotriva surselor jurnalistice

Deasupra tuturor acestor povești plutește, ca o dovadă oficială, adresa IPJ Prahova către Incisiv de Prahova – document în care inspectoratul cere, textual, indicarea „persoanelor de la care au fost obținute informațiile” din articolul despre BMW-ul făcut praf.

Nu vor transparență, nu vor anchetă internă serioasă, nu vor recunoașterea greșelilor. Vor capete: să afle cine a vorbit, cine a dat, cine a îndrăznit să expună sistemul.

Exact ceea ce CEDO a condamnat de nenumărate ori: tentativa de a forța presa să-și trădeze sursele, cu efect de intimidare, cu mesajul clar transmis către polițiștii cinstiți: „Dacă mai deschizi gura, te găsim”.

În timp ce Legea 504/2002, Constituția României și art. 10 CEDO garantează protecția surselor jurnalistice, IPJ Prahova semnează, cu ștampilă și antet, un act care arată cât respect are pentru statul de drept: zero.

Epilog provizoriu: BMW-ul e fier vechi, dar serialul abia se încinge

Fila a doua a acestui serial de investigații – documentat și publicat de Incisiv de Prahova – arată că problema nu este doar un BMW distrus și un rutier transformat în circ, ci un ecosistem:

  • un IPJ condus de ani de zile prin împuterniciți, cu oameni promovați pe relații și obediență, nu pe merit;
  • un Birou Rutier unde „campionii” la permise luate sunt învăluiți în suspiciuni;
  • un SRPCIV în care surori își premiază surori, cumnate dau tonul examenelor, iar politicul impune șefi „de paie”;
  • un sindicat local amestecat în războaie personale și favoruri;
  • și, peste toate, o conducere care preferă să scrie adrese de intimidare presei, în loc să scrie rapoarte oneste către cetățeni.

„Mai mă leși?” – expresia devenită deja marcă a dezvăluirilor Incisiv de Prahova – se potrivește perfect acestui episod.

Nu, nu ne lăsăm.
Fila 1 a zguduit IPJ-ul. Fila 2 arată că putregaiul se întinde și la SRPCIV.

Urmează filele despre procurori, despre dosarele ținute la sertar, despre CAR-ul IPJ Prahova și despre toți cei care cred că pot folosi penalul pe post de bâtă împotriva subalternilor și a presei.

Serialul continuă. Iar pentru cei care au transformat I.P.J. Prahova în moșie personală, fiecare nouă filă va fi tot mai greu de înghițit. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Just.AI sau Just.AIUREA? Cum a reinventat Administrația Prezidențială urmărirea penală la kilogram algoritmic

Publicat

pe

De

Fanfara digitală: „Modernizăm Justiția”, dar cu cine, pentru cine?

În 25 mai 2026, Administrația Prezidențială a ieșit la rampă cu tamburul mare: a lansat „Parteneriatul pentru modernizarea sistemului judiciar”, având în centru platforma Just.AI Forum.
Prima ședință, din 21 mai 2026, a fost găzduită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și i-a adunat, disciplinat, pe toți marii vânători ai statului: DNA, DIICOT, IGPR, DGA, IGPF. Tema: cum băgăm inteligența artificială în urmărirea penală, ca să nu mai obosească oamenii cu cititul dosarelor.

Comunicatul Administrației Prezidențiale ne vinde povestea clasică: sistemul e sufocat, oamenii sunt puțini, dosarele multe, tehnologia e soluția, iar Just.AI Forum vine ca un aspirator magic de hârtii. Sună frumos, european, digital și eficient.

Numai că, citit cu atenție, textul acesta de PR de la Cotroceni e mai aproape de un prospect de medicament cu efecte adverse „necunoscute, dar grave” decât de o strategie de stat. Nu pentru că inteligența artificială în justiție ar fi, în sine, o idee proastă. Ci pentru că, așa cum este prezentată chiar de Administrația Prezidențială, ea înseamnă un lucru foarte simplu:
drepturile fundamentale ale celui acuzat sunt puse la subsol, la „alte mențiuni”, iar eficiența instituțională devine zeu unic și gelos.

Cine e la masă? Toți vânătorii. Cine lipsește? Vânatul.

Comunicatul prezidențial are un merit: este sincer prin omisiunile lui.
La masă sunt așezați, frumos, toți deținătorii de cătușe: DNA, DIICOT, IGPR, DGA, IGPF, PÎCCJ. Ministerul Public e citat cu extaz instituțional. Administrația Prezidențială își asumă rolul de „portavoce a sistemului judiciar”.

Dar lipsește cineva. Nu un detaliu, ci chiar cealaltă jumătate a oricărui proces penal:
– instanțele de judecată,
– inculpatul, suspectul, persoana cercetată,
– avocații, Baroul, Uniunea Națională a Barourilor, organizațiile pentru drepturi civile, Avocatul Poporului, orice formă de control independent al drepturilor fundamentale.

Cu alte cuvinte, s-a organizat un banchet al puterii penale fără ca „obiectul” puterii – cetățeanul pus sub urmărire – să fie măcar pomenit. Vânătorii au decis, între ei, ce arme noi își mai cumpără. Vânatul nu a fost invitat să-și dea cu părerea despre calibrul muniției.

Aceasta nu e o scăpare. Este o paradigmă:
modernizarea este gândită exclusiv din perspectiva puterii de anchetă, nu a dreptului care ar trebui să limiteze acea putere.

„Procurorul decide, nu mașina!” – slogan bun, problemă falsă

În comunicat, Administrația Prezidențială – sursa oficială a acestei narațiuni – se apără preventiv: ni se spune că „Inteligența Artificială va funcționa exclusiv ca un instrument de sprijin tehnic, decizia judiciară finală rămânând apanajul procurorului.”

Sună liniștitor. Până când îți amintești că nu trăim într-un manual de educație civică, ci într-o lume în care psihologia decizională și literatura juridică europeană au un nume foarte clar pentru situația asta:
„automation bias” – tendința decidentului uman de a crede că, dacă mașina a zis ceva, probabil are dreptate.

Aceeași Administrație Prezidențială recunoaște, în comunicat, riscul de „dependență cognitivă”. Știe despre el. Îl numește. Și apoi… nu propune niciun mecanism instituțional concret pentru a-l limita.
E ca și cum ai scrie pe ușa parchetului: „Atenție, pardoseală alunecoasă!” și apoi ai turna ulei.

Procurorul care vede un scor de risc ridicat generat de un algoritm nu pornește ancheta „liber și suveran”. Pornește deja cu un „adevăr probabil” servit de calculator: mașina a confirmat suspiciunea, restul e formalitate.
Decizia e a lui, dar direcția cognitivă e deja setată. Pamfletar vorbind: omul semnează, mașina gândește, statul aplaudă.

AI în patru felii: de la „ajutor inofensiv” la bombă juridică

Comunicatul prezidențial listează patru domenii în care AI va fi folosită în urmărirea penală:

  1. automatizarea activităților repetitive,
  2. analiza documentară,
  3. managementul probelor,
  4. transcrierea automată a declarațiilor.

Arată tehnic. Sună neutru. În realitate:

1. Analiza documentară și managementul probelor
Un algoritm decide ce intră și ce iese din câmpul vizual al anchetatorului. Selectează, ierarhizează, „curăță” zgomotul. Într-o lume reală, nu există AI perfectă, ci modele opace, comerciale, greu de auditat.
Dacă apărarea nu poate verifica logica de selecție, nu poate contesta modul în care o probă a ajuns sau nu în dosar.
Asta nu e doar un detaliu tehnic: este un atac direct la dreptul la un proces echitabil și la egalitatea armelor, consacrate de articolul 6 CEDO. Nu o spun pamfletarii, o spune jurisprudența europeană.

2. Transcrierea automată a declarațiilor
Pare cel mai „inofensiv” domeniu. Nu este. Niciun sistem de speech-to-text nu are acuratețe 100%. Cu atât mai puțin în fața accentelor regionale, dialectelor, ironiei, ambiguităților.
Dar procesul-verbal rezultat devine probă oficială. Întrebarea simplă, pe care comunicatul nu o atinge nici cu vârful tastaturii:
– cine răspunde juridic pentru greșeala algoritmului?
– cine verifică, cine semnează și cine răspunde când un „nu” dispare sau un „poate” devine „da”?

3. Automatizarea „muncilor repetitive”
În limbaj de PR, e „debirocratizare”. În practică, poate însemna:
– corelarea bazelor de date,
– identificarea de tipare comportamentale,
– profilarea persoanelor.

Iar aici intrăm direct în câmpul minat al AI Act (Regulamentul UE 2024/1689), sursă europeană expres citată în comunicat doar ca scut retoric:
– profilarea predictivă a comportamentelor infracționale exclusiv pe baza profilării este interzisă explicit de AI Act (în vigoare, la acest capitol, din 2 februarie 2025).
Adică: nu e voie să „ghicești” infractori din profiluri, chiar dacă pui după aceea un procuror să semneze.

Comunicatul de la Cotroceni spune „vom fi conformi cu AI Act”. Dar nu spune nimic despre: – sistem de management al riscurilor (Art. 9),
– guvernanța datelor (Art. 10),
– supraveghere umană efectivă (Art. 14),
– evaluare de impact asupra drepturilor fundamentale – FRIA (Art. 27).

FRIA nu apare nicăieri în comunicat. Nici vreo intenție de a o face. Nici numele vreunei autorități competente de supraveghere. ANSPDCP – autoritatea națională în materie de date personale în aplicarea legii – lipsește complet din peisaj.

Pe scurt: AI Act e invocat ca decor, nu ca obligație.

„Coșul digital comun”: când toate datele penale ajung într-un singur butoi

Comunicatul Administrației Prezidențiale mai aruncă o formulă care ar trebui să înghețe sângele oricărui jurist:
viitoarele soluții tehnice „vor fi compatibile și comune pentru toate structurile implicate în activitatea de urmărire penală”.

Tradus: o infrastructură digitală unificată între DNA, DIICOT, IGPR, DGA, IGPF. Un „coș digital comun”, după chiar expresia din document.

Din perspectiva Directivei (UE) 2016/680, adică legea europeană specială pentru date prelucrate în scopuri penale, întrebările sunt elementare, dar mortale pentru liniștea instituțională:

  • Cine este operatorul de date?
  • Cum se previne accesul încrucișat abuziv între structuri cu mandate diferite?
  • Ce se întâmplă cu datele persoanelor față de care urmărirea penală a încetat sau au fost achitate?
  • Cine garantează ștergerea lor efectivă?

Datele din dosarele penale sunt probabil cele mai sensibile date personale ale unui individ. A le arunca într-un „coș comun” fără o arhitectură juridică și tehnică clară înseamnă:
nu modernizare, ci o vulnerabilitate structurală monumentală.

Cotroceniul, noul sediu operativ al urmăririi penale?

Și acum, partea cea mai bizară, deși prezentată de Administrația Prezidențială ca perfect normală: ce caută, constituțional, Președintele României în centrul coordonării unui grup de lucru operațional al organelor de urmărire penală?

Constituția spune limpede: Ministerul Public se află sub autoritatea Ministerului Justiției, cu independență operațională. Administrația Prezidențială nu are atribuții de coordonare a parchetelor sau a structurilor de poliție judiciară.

Comunicatul ne asigură, cu o candoare stupefiantă, că rolul Cotroceniului este doar „observator și de sprijin, acționând ca portavoce a sistemului judiciar”.
Numai că „portavocea” aceasta:

  • convoacă reuniunile,
  • stabilește agenda,
  • emite comunicatele,
  • definește public discursul.

Adică exact ce face, în orice structură, un coordonator de facto.

Întrebarea nu este dacă Nicușor Dan are sau nu reputație de integritate – sursa textului inițial însuși recunoaște că intenția poate fi nobilă. Întrebarea este alta, brutal de simplă:
prin ce mecanism juridic Administrația Prezidențială își aroga rolul de organizator al viitoarei infrastructuri algoritmice a urmăririi penale?

Statul de drept nu funcționează pe „stați liniștiți, e un om serios”. Funcționează pe separația puterilor și pe limite clare ale fiecăruia. Azi, parteneriat pentru modernizare; mâine, precedent pentru amestecul informal al Cotroceniului în zona operativă a urmăririi penale.

Asta ar avea nevoie de o dezbatere publică serioasă, nu de o casetă de presă cu ton de broșură promoțională.

Unde ar arăta „modern” o adevărată modernizare?

Pamfletul poate mușca, dar argumentul rămâne: modernizarea digitală a justiției este necesară. România are nevoie disperată de debirocratizare, interoperabilitate, sisteme inteligente. Dar:

evaluarea de impact asupra drepturilor fundamentale (FRIA) trebuie făcută înainte de implementare, cu ANSPDCP și organizații independente pentru drepturile civile la masă;
Baroul și reprezentanții apărării trebuie să fie parte a grupului de lucru, nu decor adus după ce algoritmii sunt gata;
– trebuie un mecanism clar de contestare judiciară a probelor obținute sau filtrate cu sprijin AI, la dispoziția inculpatului și a avocatului său;
– arhitectura de date trebuie să conțină separare strictă pe mandate și proceduri solide de ștergere a datelor persoanelor nevinovate;
– este nevoie de modificări explicite în Codul de Procedură Penală pentru a transpune obligațiile AI Act în domeniul penal, nu de formule vagi cu „respectăm legislația europeană”.

Altfel spus: nu dai unui stat cu probleme cronice de abuzuri în zona penală o sabie inteligentă, sperând că o va folosi ca bețișor pentru deschis scrisori.

Entuziasm algoritmic, tăcere constituțională

Ceea ce irită, dincolo de detalii tehnice, este nota de extaz cu care Administrația Prezidențială – sursa oficială a întregului concept Just.AI Forum – prezintă algoritmizarea urmăririi penale ca pe o inevitabilitate luminoasă.

Sistemul judiciar are, în mod real, probleme grave:
– supraîncărcare,
– lentoare,
– birocrație paralizantă.

Dar răspunsul nu poate fi: „mai multă putere de anchetă, mai puține întrebări”.
Un stat de drept sănătos nu pornește de la „cum eficientizăm mecanismul de acuzare?”, ci de la „cum protejăm persoana de eventualele abuzuri ale acuzării, mai ales când îi dăm jucării noi, puternice și opace?”

Administrația Prezidențială a ales să deschidă conversația despre eficiență.
Conversația cu adevărat necesară este, însă, despre limite.

Până când aceasta nu are loc – cu toți actorii la masă, nu doar cu vânătorii – Just.AI Forum nu arată ca o modernizare, ci ca un experiment de urmărire penală algoritmică făcut pe cetățean, cu manualul de drepturi fundamentale folosit pe post de suport pentru laptop.  (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

„Sindicatul Selfie” și miracolul înmulțirii banilor prin Facebook: Cum se „negociază” salariile cu aparatul foto în mână

Publicat

pe

De

În timp ce polițistul de penitenciare se luptă cu supraaglomerarea, lipsa de personal și stresul de a nu ști dacă luna viitoare îi mai ajung banii de facturi, unii lideri sindicali par să fi descoperit „Piatra Filozofală” a drepturilor salariale: fotografia de grup. Conform unei dezvăluiri tăioase făcute de portalul Politia Penitenciare, cei de la SNPP au lansat o nouă campanie de marketing sindical bazată pe iluzionism politic, încercând să vândă membrilor o gogoașă digitală pe post de victorie financiară.

Calendarul care dă cu rest: Când confunzi marțea confederațiilor cu vinerea „pomanagiilor” de imagine

Logica pare să fie cel mai mare dușman al „flăcăilor senepepei”. Potrivit graficului oficial de la Ministerul Muncii, ziua de marți, 26 mai 2026, a fost rezervată exclusiv confederațiilor reprezentative. Sursa citată menționează clar că FSANP a fost prezentă la discuții prin CNS Cartel ALFA, singura entitate cu drept legal de negociere la acel nivel. În schimb, federațiile – inclusiv „luptătorii de album foto” de la SNPP (Publisind) – sunt programate abia vineri.

Așadar, să te lauzi marți pe Facebook că ai „negociat” de mama focului, când tu nici măcar nu erai pe lista de invitați, denotă un tupeu care ar face invidios orice vânzător de mașini „fără accident” din târg. Să minți în era tehnologiei e ca și cum ai încerca să ascunzi un elefant după un degetar: te prinde lumea cu „cioara vopsită” înainte să apuci să dai Share.

Negocierea „fantomă”: Coeficienți invizibili și sporuri de imagine

Întrebarea care plutește deasupra sistemului ca un nor de praf este simplă: ce ați negociat, de fapt, domnilor de la SNPP? În afară de setările de luminozitate ale camerei foto, ce articol din lege s-a modificat la „intervenția” voastră? Unde este coeficientul ăla salvator sau amendamentul care să facă dreptate oamenilor din teren?

Membrii de sindicat sunt invitați să creadă că o poză făcută pe un hol sau într-o sală de ședințe valorează cât o mărire salarială. Este o formă de „prostit poporul cu televizorul”, adaptată la varianta cu Facebook, unde „lupta sindicală” se măsoară în numărul de like-uri primite de la oameni care încă mai speră că cineva chiar îi reprezintă.

Singurătatea „liderilor” la malul mării: Conferința unde n-a venit nici măcar umbra conducerii ANP

Lipsa de credibilitate a SNPP nu se vede doar în graficele de la Minister, ci și în atitudinea partenerilor instituționali. La recenta lor „cumetrie” organizată la Constanța, a bătut vântul mai tare prin sală decât prin buzunarele polițiștilor. Faptul că niciun reprezentant din conducerea centrală a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) n-a considerat oportun să apară spune totul despre „greutatea” acestei organizații.

Probabil s-au felicitat singuri, s-au aplaudat reciproc și s-au pozat din toate unghiurile, în timp ce problemele reale – lipsa de personal și haosul legislativ – au fost lăsate la ușa hotelului. E greu să pretinzi că ești vocea sistemului când propria ta conducere te ignoră cu grație.

Războiul de gherilă vs. Războiul de postări: Cine stinge lumina în Poliția Penitenciară?

Contrastul este de-a dreptul revoltător. În timp ce FSANP pare să fi declanșat un război pe toate fronturile – presă, televiziune, partide politice și presiune constantă pe decidenți – SNPP pare concentrată pe un singur inamic: FSANP. Este tactica clasică a celui care nu face nimic: aruncă cu noroi în cel care muncește, sperând că restul lumii nu va observa incompetența proprie.

Polițiștii de penitenciare nu mai au nevoie de „povești nemuritoare” și poze de grup. Au nevoie de rezultate, nu de marketing sindical cu „poze răsuflate”. Timpul „mincinoșilor de serviciu” a expirat, iar oamenii din sistem încep să vadă diferența dintre o negociere reală, purtată cu argumente și legea pe masă, și un „selfie” penibil făcut pe furiș la ușa unui minister. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv46 de minute ago

Fabrică de permise, moșie de pile: IPJ Prahova și SRPCIV, tandemul care bagă în gard și BMW-uri, și legea. IPJ Prahova – Inspectoratul împuterniciților analfabeți: de la BMW-ul făcut praf la „grădinița de cadre” a lui Despescu (II)

După prima filă a dezvăluirilor  (aici) care le-a stat pe stomac șefilor din IPJ Prahova, urmează fila a doua –...

Exclusiv46 de minute ago

Just.AI sau Just.AIUREA? Cum a reinventat Administrația Prezidențială urmărirea penală la kilogram algoritmic

Fanfara digitală: „Modernizăm Justiția”, dar cu cine, pentru cine? În 25 mai 2026, Administrația Prezidențială a ieșit la rampă cu...

Exclusiv47 de minute ago

„Sindicatul Selfie” și miracolul înmulțirii banilor prin Facebook: Cum se „negociază” salariile cu aparatul foto în mână

În timp ce polițistul de penitenciare se luptă cu supraaglomerarea, lipsa de personal și stresul de a nu ști dacă...

Exclusiv47 de minute ago

Magie la Interne: Cum să devii „Eunuc Administrativ” sau Polițistul cu degetul pe trăgaciul… imaginar

Ministerul Afacerilor Interne a reușit imposibilul: a inventat „polițistul cuantic”. Acesta este, în același timp, și funcționar public înarmat (conform...

Exclusiv47 de minute ago

Festinul Zeilor de la Palat și „meniul zilei” pentru gardieni: Praf, pulbere și promisiuni

În timp ce clasa politică din România se pregătește de o nouă rundă de „sacrificiu personal” – adică umflarea portofelelor...

Exclusivo zi ago

Antigrindina – mafia iodurii de argint: 21 de ani de „plouă cu bani”, Nu cu apă

Antigrindina – de la „protecție pentru agricultori” la experiment pe tăcute De peste două decenii, România a fost transformată, cu...

Exclusivo zi ago

Cum s-a dat politica externă cu subsemnatul la Washington, cu 565.000 $ pe lună

Cotroceni – Diplomă de smecherie pe bani publici – Diplomație pe bază de POS La 25 mai 2026, Administrația Prezidențială...

Exclusivo zi ago

Doar 9%”: Cum a transformat chestorul Georgian Drăgan o minciună statistică în adevăr oficial la televiziune

Conferința de presă de la care a plecat „știrea liniștitoare” Pe 22 mai 2026, în fața camerelor și a unei...

Exclusivo zi ago

Poliția imputerniciților eterni: Concursul-fantomă, sindicatele „răzvrătite” și comunicatul care se auto-incriminează

Direcția de Ordine Publică – „mamutul” României condus cu prelungitorul Direcția de Ordine Publică este cea mai mare structură de...

Exclusiv2 zile ago

288.000 ha la dosar, 10.000 pe câmp: antigrindina dintre APIA și Codul penal

288.000 de hectare pe hârtie, 10.000 pe câmp: epopeea antigrindină de 147 de milioane de euro Cum au încăput păduri,...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova – Inspectoratul împuterniciților analfabeți: de la BMW-ul făcut praf la „grădinița de cadre” a lui Despescu (I)

Inspectoratul împuterniciților pe viață: 13 ani fără concurs, cu aceiași băieți în rocadă Dacă te uiți la IPJ Prahova, ai...

Exclusiv2 zile ago

Spitalul de stat în dungi: Cum a ajuns medicina din pușcării să fie tratată cu… scârbă oficială

Penitenciare cu bolnavi, dar fără doctori: ministerul se uită pe pereți De ani buni, penitenciarele din zona Prahovei urlă după...

Exclusiv2 zile ago

„Embrionul securist din M.A.I.” și omul de paie: cum își inventează Drăgan dușmani ca să pară erou în conferință

Armata „indignaților” sare pentru Recorder. Sindicaliștii? „Colateral” Emil Pașcuț, de la Sindicatul Diamantul, povestește cum a stat „cu răbdare de...

Exclusiv3 zile ago

Republica rachetei fără lege: Cum trage „mafia norilor” (Antigrindina) cu explozibili în cer, pe banii proștilor, fără studii, fără acorduri și fără rușine/Document

Statul-tragaci: tragem cu rachete, nu și cu legea În România anului 2026, sistemul național antigrindină funcționează ca un poligon de...

Exclusiv3 zile ago

Bumerangul prostiei la IPJ Prahova: Cum un BMW făcut praf a deschis „Cutia Pandorei” și a demascat rețeaua „milițienilor-analfabeți”

Ploieștiul nu mai este doar orașul aurului negru, ci a devenit, sub atenta supraveghere a „eminențelor cenușii” din IPJ Prahova,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv