Connect with us

Administratie

Lucian Bode: Romania îndeplineşte condiţiile de aderare la Schengen de mai bine de un deceniu

Publicat

pe

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a participat, joi, la evenimentul aniversar organizat de către Poliţia de Frontieră Română cu ocazia împlinirii a 158 de ani.

”Am participat astăzi la evenimentul aniversar organizat de către Poliţia de Frontieră Română cu ocazia împlinirii a 158 de ani de existenţă instituţională. Activitatea Poliţiei de Frontieră Române are o însemnătate deosebită, mai ales în contextul geopolitic regional actual, în care această structură emblematică a Ministerului Afacerilor Interne este chemată să asigure protecţia şi securitatea frontierelor României şi ale Uniunii Europene”, a transmis ministrul.

”Am subliniat în mod deosebit nevoia de implicare şi de colaborare între instituţii pentru atingerea cât mai curând a obiectivului strategic pentru România de aderare la spaţiul Schengen. Ţara noastră îndeplineşte condiţiile de aderare de mai bine de un deceniu, contribuind la securitatea Europei în aceeaşi măsură ca statele Schengen. Este important ca angajaţii Poliţiei de Frontieră să rămână mobilizaţi şi extrem de implicaţi în misiunile zilnice de supraveghere şi control la trecerea frontierei de stat. De asemenea, este esenţial să acorde şi pe mai departe o atenţie sporită combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, care îmbracă forme din ce în ce mai diversificate”, a spus ministrul.

”Le-am cerut poliţiştilor de frontieră să îşi onoreze cu devotament şi integritate atribuţiile pentru că doar în acest mod vor contribui la consolidarea prestigiului instituţiei din care fac parte. Sunt convins că Poliţia de Frontieră va continua pe drumul modernizării şi dezvoltării instituţionale şi va arată aceeaşi preocupare majoră pentru asigurarea unui înalt nivel de dotare pentru supravegherea şi controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene. Felicitări celor premiaţi astăzi pentru activitatea desfăşurată, pentru implicare şi sunt convins că Poliţia de Frontieră va fi şi pe viitor la fel de eficientă în misiunile încredinţate!”, mai spune ministrul Lucian Bode.

Acest moment festiv a reprezentat un prilej pentru promovarea a 200 de poliţişti de frontieră,  ofiţeri şi agenţi care își desfășoară activitatea în structurile Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime, aeroportuare, care au fost evidențiați şi recompensaţi prin avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfășurate, atât pe teritoriul țării, cât şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenția Frontex.

Majoritatea poliţiştilor de frontieră avansați provin din cadrul structurilor teritoriale operative ale poliţiei de frontieră, aceştia remarcându-se în cadrul acțiunilor de supraveghere şi control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.

Totodată, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române a acordat distincţia „Poliţistul de frontieră al anului 2022” pentru  doi poliţişti de frontieră, după cum urmează:

Inspector principal de poliţie Ene Laurenţiu, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac, pentru merite deosebite şi implicare în gestionarea situaţiei operative, ofiţerul depistând peste 20 de mijloace de transport in care se aflau grupuri de migranţi.

Agentul principal de poliţie Țolea Valentin-Andrei, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră GIURGIU – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, care, în luna februarie a acestui an, dând dovadă de o intuiţie deosebită, a depistat  82 de kg de opiu într-un autocamion care s-a prezentat la intrarea în ţară. Drogurile, estimate la valoarea de peste 6 milioane de lei, au fost găsite în 8 pachete ascunse în paravântul autocamionului.

Momentele solemne ale acestui eveniment au fost întregite de către doamna Felicia Filip, celebra soprană care a dus numele României pe scene prestigioase din întreaga lume şi care ne-a făcut imensa onoare de a fi alături de noi. Lângă domnia sa s-a aflat colegul nostru, inspector principal de poliţie Andrei Ene din cadrul Gărzii de Coastă, iar împreună au deschis evenimentul aniversar, intonând Imnul Național al României.

Alături de Poliţia de Frontieră, la acest moment deosebit, a fost de asemenea prezent inegalabilul artist Grigore Leşe, care a oferit celor prezenţi emoţie, profunzime şi bucurie printr-o bucăţică din ceea ce domnia sa numeşte “matricea muzicală a românilor”.

INFORMAŢII DE BACKGROUND

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti „de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţia noastră, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene.

În cei 158 ani de existenţă – şi nu numai, deoarece apărarea hotarelor ţării a existat din cele mai vechi timpuri – Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în funcţie de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră. (Sava N.).

Administratie

Rețea de distribuție a heroinei, destructurată în Sectorul 5: 34 de percheziții și 12 persoane reținute

Publicat

pe

De

Polițiștii și procurorii au descoperit aproape 1.000 de doze de heroină pregătite pentru vânzare, în urma unei acțiuni desfășurate în București. Ancheta vizează un grup infracțional organizat care ar fi distribuit droguri în Sectorul 5, printr-o rețea cu puncte de vânzare și membri cu roluri bine stabilite.

Rețea organizată, cu puncte de vânzare și roluri precise

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT – Structura Centrală au documentat activitatea grupării, suspectată că ar fi organizat distribuția heroinei în Sectorul 5.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 34 de percheziții domiciliare. La intervenții au participat, în sprijinul anchetatorilor, polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Aproape 1.000 de doze, pregătite pentru comercializare

În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat 972 de doze de heroină pregătite pentru vânzare, precum și aproximativ 300 de grame de heroină neporționată.

Au mai fost găsite cantități de substanțe vegetale și pulverulente, comprimate aflate în curs de expertizare și 111 comprimate de metadonă.

Seringi, arme și bani, ridicate de anchetatori

Printre bunurile descoperite se numără aproximativ 500 de seringi nefolosite și alte 50 deja utilizate, patru pistoale cu bile și aproximativ 20.000 de lei. Polițiștii și procurorii au ridicat, de asemenea, alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.

12 persoane, propuse pentru arestare preventivă

Cele 12 persoane cercetate în dosar au fost reținute. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a acestora.

Cercetările sunt continuate de polițiști și procurori, cu respectarea prezumției de nevinovăție. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Nouă marinari, salvați în Marea Neagră și aduși în siguranță la țărm

Publicat

pe

De

Intervenție coordonată după un grav incident naval

Nouă marinari au fost aduși în siguranță la țărm după un grav incident naval produs în Marea Neagră. Echipajul unei nave comerciale i-a salvat inițial, iar ulterior polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și celelalte structuri mobilizate au intervenit pentru preluarea și transportul lor în siguranță.

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis felicitări tuturor celor implicați, evidențiind profesionalismul, rapiditatea intervenției și buna coordonare dintre echipe.

Resurse medicale și de intervenție, mobilizate în Portul Constanța

În Portul Constanța, echipajele SMURD și celelalte resurse de intervenție au fost pregătite pentru acordarea asistenței necesare marinarilor.

Mobilizarea rapidă a echipelor a asigurat sprijinul necesar la sosirea acestora la țărm, după ce fuseseră salvați de echipajul navei comerciale.

Pregătirea și cooperarea pot face diferența

În mesajul său, ministrul a subliniat importanța pregătirii personalului, a dotării corespunzătoare a structurilor de intervenție și a capacității instituțiilor de a acționa împreună.

„În situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte”, a transmis Marian Neacșu.

„România se poate baza pe acești oameni”

Ministrul le-a mulțumit colegilor mobilizați pentru responsabilitatea, curajul și dedicarea cu care și-au îndeplinit misiunile, apreciind că sunt oameni pe care România se poate baza în cele mai dificile împrejurări. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Autoturism de peste un milion de lei, depistat la Calafat după o alertă emisă de Germania

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu polițiști ai Poliției Municipiului Calafat, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 59 de ani.

Vehiculul era căutat pentru confiscare

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, verificările efectuate în aplicația eDAC au arătat că mașina figura în bazele de date ca „obiect căutat pentru confiscare”, în urma unei alerte transmise de autoritățile germane.

Autoturismul, evaluat la 1.069.700 de lei, a fost indisponibilizat. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire, iar măsurile ulterioare vor fi stabilite de unitatea de parchet după încheierea cercetărilor.

Cooperare între structurile naționale și internaționale

Acțiunea a fost susținută de cooperarea dintre instituțiile naționale și schimbul de informații prin canalele de cooperare polițienească internațională, în contextul aplicării acquis-ului Schengen.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a precizat că desfășoară, împreună cu celelalte instituții abilitate, acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona sa de competență. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv16 ore ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv16 ore ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv2 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv2 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv2 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv3 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv3 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv3 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

IPJ Prahova, „Grădinița de cadre” Băicoi De la Pinochio și ciobanul de lux la comandanta prinsă la „practică” în mașină...

Exclusiv4 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv