(Preluare Inpolitics):

De sîmbătă încoace, presa și politicienii combat pe larg ideile exprimate la Tușnad de premierul Viktor Orban, fără a se încurca de un amănunt minor, anume faptul că ei nu prea știu exact ce a spus liderul de la Budapesta. Discursul live a fost însoțit de o traducere tot live, a la Irina Nistor, iar o traducere rezonabilă nu există nici măcar la UDMR. Practic, comentariile s-au bazat pe cîteva idei preluate din zbor, la loc de cinste fiind ceva cu rasele umane, plus niște mesaje antiromânești, care de fapt nu au existat. În loc să ia foc aiurea, politicienii români ar fi trebuit, poate să caute discursul integral și să-l analizeze cu creionul în mînă. Pentru că Orban, prin a cărui gura au grăit foarte probabil și Moscova și Berlinul, a spus lucruri tulburătoare și foarte greu de combătut. Lucruri pe care nu le veți auzi vreodată din gura vreunui politician român, ai noștri fiind prea atenți să confirme mai-marii lumii încă înainte ca aceia să deschidă gura.

 La Tușnad, Viktor Orbán a spus lucruri grele și foarte grele. Cu atît mai interesante cu cît, după cum remarca foarte bine politologul Radu Carp pe Contributors.ro, cu o zi înainte de discursul de la Băile Tuşnad, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a transmis omologului ungar Peter Szijjarto disponibilitatea lui Putin de a discuta doar cu SUA despre încetarea războiului şi doar după o eventuală nouă majoritate în Congres a republicanilor. Ceea ce ar explica și anumite mesaje ale lui Orban care, luna viitoare, va participa la o foarte importantă reuniune a republicanilor în perspectiva alegerilor din noiembrie.

Ceea ce conturează ipoteza că Orban nu numai că nu bate cîmpii, dar ar putea fi un jolly-joker extrem de important în ecuația războiului din Ucraina.

Să prezentăm, în consecință, cele mai importante mesaje ale lui Orban, conform textului integral postat pe siteul cristoiublog.ro:

– De când ne-am întâlnit ultima oară, lumea s-a schimbat foarte mult. În 2019 am fost participanţii unei tabere deosebit de optimiste şi încrezătoare, însă deceniul care s-a deschis în faţa noastră, după cum se vede bine, va fi deceniul pericolelor, războiului şi nesiguranţei.

– Deci, am intrat în epoca pericolelor, iar acum se fisurează aceşti piloni ai civilizaţiei occidentale pe care îi credeam indestructibili. Voi aminti aici trei asemenea zdruncinări. Anterior am crezut că trăim într-un scut protector al ştiinţei, dar a venit COVID-ul. Am crezut că în Europa nu mai poate fi război, dar acum avem război în vecinătatea Ungariei. Am crezut că războiul rece nu se mai întoarce, dar foarte mulţi lideri ai lumii acţionează în direcţia organizării vieţii noastre într-un bloc.

– Ceea ce este uluitor când priveşti lumea este că în lumina datelor care ne sunt prezentate, lumea pare un loc din ce în ce mai bun. În timp ce noi simţim contrariul. Speranţa de viaţă a ajuns la 70 de ani, în Europa este de 80 de ani. În ultimii 30 de ani mortalitatea infantilă a scăzut cu o treime. Gradul de subnutriţie în lume, care în anii 1950 era în jur de 50%, azi este de 15%, rata celor care trăiesc în sărăcie, care în 1950 era de 70% în lume, în 2020 a scăzut la 15%, procentul acelora care ştiu să scrie a ajuns la 90%, numărul orelor de lucru pe săptămână, care în 1950 era de 52 de ore, azi este de 40 de ore, iar numărul orelor libere a crescut de la 30 de ore la 40 de ore. Şi aş putea continua. Atmosfera generală este, totuşi, că lumea este un loc tot mai rău.Tonalitatea ştirilor este tot mai sumbră şi există un fel de aşteptare a sfârşitului lumii, care este în creştere.

– Întrebarea e dacă este posibil ca milioanele de oameni să înţeleagă greşit ce se întâmplă cu ei. Interpretarea mea a acestui fenomen este aceea că o parte din indispoziţia noastră se datorează sentimentului occidental al vieţii. Ceea ce provine din faptul că forţa, performanţa, prestigiul şi capacitatea de acţiune a civilizaţiei occidentale este în scădere, la care occidentalii nativi dau din mână, spunând că nu este aşa, deoarece şi Spengler a scris că Occidentul este în declin şi încă este aici, iar pe copiii noştri nu îi trimitem la facultate în Est, ci în Vest. În acest sens nu există o mare problemă. Dar realitatea este că atunci când în urmă cu 100 de ani s-a vorbit despre declinul Occidentului, atunci s-a vorbit despre un regres spiritual şi demografic. Însă ceea ce vedem azi este regresul lumii occidentale din punct de vedere material şi al puterii.

– Este important să înţelegem că şi celelalte civilizaţii s-au modernizat. Vedem că civilizaţiile rivale au preluat tehnologia occidentală şi au asimilat şi sistemul financiar occidental, dar nu au preluat şi valorile occidentale, ba mai mult, nici prin cap nu le trece să le preia. În pofida acestui fapt, Occidentul vrea să îşi răspândească propriile sale valori, ceea ce este resimţit drept umilitor de ceilalţi, iar noi înţelegem acest lucru, respectiv şi noi simţim la fel.

– Amintesc aici aventura ministrului de externe, Péter Szijjártó, care a avut loc în jurul lui 2019, în timpul administraţiei americane anterioare, când un reprezentant al Guvernului american care a efectuat o vizită aici a împins o foaie, într-un mod neglijent, şi a spus doar atât – că la aceste puncte trebuie modificată Constituţia Ungariei şi atunci vom fi din nou prieteni.

– Aşadar, noi înţelegem această rezistenţă care porneşte din celelalte părţi ale lumii faţă de răspândirea şi exportul valorilor occidentale. Ba mai mult, bănuiala mea este că celelalte părţi ale lumii şi-au dat seama că tocmai de aceea trebuie să se modernizeze, deoarece numai astfel se pot opune exportului valorilor occidentale, străine pentru ele. Cel mai dureros, în acestă pierdere materială şi a puterii, este că noi, adică Occidentul, am pierdut controlul asupra resurselor energetice. În 1990, 90% din petrol, gaze naturale şi cărbune erau deţinute de Statele Unite şi Europa. Acest procent a scăzut la 85% în 1995, iar azi situaţia este următoarea: SUA şi Europa împreună deţin în total 35%, SUA deţine sub control 25%, iar noi, europenii, 10%, ruşii 20%, iar Orientul Mijlociu 30%. Situaţia este similară şi în cazul materiilor prime.

– La începutul anilor ’90, SUA, Marea Britanie şi Germania deţineau majoritatea materiilor prime necesare industriei moderne. După al Doilea Război Mondial au intrat în calcul şi sovieticii, iar azi vedem că aceste materii prime sunt deţinute de Australia, Brazilia şi China, dar la modul în care 50% din resursele Africii sunt importate de China.

– Dar nici viitorul nu arată prea bine, deoarece materiile prime necesare industriei moderne erau stăpânite în mare parte de SUA şi Uniunea Sovietică, iar acum chinezii produc de cinci ori mai mult decât americanii şi de 60 de ori mai mult decât Rusia. Aceasta însemnă că Occidentul pierde bătălia pentru materii prime. Dacă vrem să înţelegem situaţia Occidentului în lume, trebuie să pornim de la faptul că majoritatea resurselor lumii se află în afara civilizaţiei occidentale. Situaţia Europei este de două ori mai dificilă.

– Cauza este că SUA au strategia pe care o au. 2013 este un an pe care nimeni nu l-a remarcat şi nu l-a reţinut. A fost anul în care americanii au introdus noile tehnologii în extracţia de materii prime, printre care metoda fracturării şi au anunţat o nouă doctrină privind politica de securitate. Această nouă tehnologie înseamnă o poziţie mai puternică în ceea ce priveşte promovarea şi atingerea obiectivelor noastre în domeniul securităţii internaţionale. Cu alte cuvinte, americanii nu au ascuns faptul că vor utiliza energia ca armă de politică externă. Faptul că îi acuză pe alţii de acest lucru nu trebuie să ne inducă în eroare. De aici rezultă că americanii utilizeză o politică de sancţiuni mai curajoasă – asta se vede în lumina războiului ruso-ucrainean – şi îşi stimulează aliaţii, printre care şi pe noi, să achiziţioneze energie provenită din SUA.

– Acest lucru funcţionează, deoarece americanii ştiu să îşi impună voinţa, ei nu depind de resursele energetice ale altora, sunt capabili să exercite presiune, deoarece dispun de reţeaua financiară necesară politicii de sancţiuni şi sunt capabili să exercite presiuni „prieteneşti”, cu alte cuvinte, îi pot convinge pe aliaţi să cumpere de la ei. La început, această politică nu a fost atât de puternică. Când preşedintele Trump a vizitat Polonia, el a vorbit doar despre „gaze gratis”, dar acum, în 2022, această strategie a fost completată prin politica sancţiunilor. Aşa stăm acum şi nu m-ar mira dacă în acest cerc ar fi incluse uraniul şi energia atomică. Europa a încercat să apere axa Germania – Rusia, adică să aducem energie şi din Rusia. Acum, poliţia internaţională tocmai distruge această axă. După toate acestea, am dat un nou răspuns, prin conducerea Germaniei: să trecem la surse de energie regenerabile, dar deocamdată asta nu funcţionează, deoarece tehnologia este scumpă.

– Şi energia produsă astfel este scumpă. Mai mult de atât, trecerea la această tehnologie nouă nu merge de la sine, ci numai impusă de sus, iar presiunea vine din partea Comisiei de la Bruxelles, chiar dacă aceasta încalcă grav interesele unor state membre ale UE. Deschid o paranteză, ca să vorbesc şi despre valorile europene. Un exemplu este decizia privind reducerea cu 15% a consumului de gaze. Nu văd cum poate fi impusă. Dacă în cazul unor ţări membre această reducere nu va fi suficientă, atunci gazele vor fi luate de le cei care le au.

– Comisia Europeană nu spune Germaniei să nu oprească cele două-trei centrale nucleare care mai funcţionează şi care produc energie electrică ieftină, ci lasă Germania să le închidă singură şi vor lua gaze de la noi, cei care am reuşit să înmagazinăm. În concluzie, doresc să spun că sentimentele negative din ţările occidentale provin din faptul că energia şi materiile prime nu se mai află în mâinile Occidentului. Ce se află în mâinile acestuia sunt puterea militară şi capitalul. Întrebarea este: ce ne facem cu acestea în actualele condiţii?

– Zilele trecute, în Ungaria a apărut o carte excelentă, scrisă în 1973, în Franţa, „Tabăra sfinţilor”, pe care vă recomand să o citiţi dacă doriţi să înţelegeţi procesele sufleteşti care stau în spatele neputinţei occidentalilor. Migraţia a împărţit Europa în două. Una din jumătăţi este o lume în care trăiesc europeni şi oameni din afara Europei. Aceste ţări nu mai sunt naţiuni. Aceste sunt conglomerate de popoare. Acestea nu mai sunt Occidentul, ci post-Occidentul. În jurul anului 2050 se va întâmpla, conform legilor matematicii, cotitura demografică definitivă, iar ponderea ne-europenilor în marile oraşe va fi de peste 50%. Şi mai suntem noi, cealată jumătate, Europa Centrală, cealaltă parte a Occidentului. Pot să spun că aici, în Europa Centrală, este Occidentul, iar dincolo a rămas doar post-Occidentul. Între cele două se duce o bătălie.

– Noi am venit cu o propunere de toleranţă, să fim lăsaţi în pace, fiecare să decidă cu cine doreşte să trăiască, dar ne-au refuzat şi duc o bătălie împotriva Europei Centrale, în scopul de a ne face la fel ca ei. Acum se pomeneşte mai puţin despre migraţie, dar credeţi-mă că nimic nu s-a schimbat. Bruxellesul, împreună cu trupele lui Soros, doreşte să ne oblige să îi primim pe imigranţi. Ne-au dat şi în judecată pentru sistemul de apărare a frontierei şi chiar am fost condamnaţi.

– Aceşti oameni bravi din Occident, din post-Occident, nu pot accepta că au pierdut. Noi nu dorim să le amintim acest lucru în fiecare zi, ci doar să le spunem să nu ne oblige să avem o soartă pe care noi o considerăm o fatalitate pentru o naţiune. Totodată, avem de-a face cu „o şmecherie” ideologică. Stânga ultranaţionalistă afirmă că în Europa trăiesc popoare multirasiale. Afirmaţia este o minciună de ordin istoric şi semantic. Desigur, există lumea în care popoarele europene se amestecă cu popoarele care vin din afara Europei. Aceasta este o lume amestecată rasial. Şi suntem noi, unde s-au amestecat popoare din interiorul Europei, oameni care circulă, muncesc şi se mută dintr-un loc în altul. În Bazinul Carpatic nu suntem o combinaţie de rase, ci o combinaţie de popoare care trăiesc la ele acasă. Şi, când avem noroc, aceste popoare se amestecă într-un „sos hungaro-panonic” şi creează o cultură europeană specifică. Pentru asta am luptat mereu.

– Suntem dispuşi să ne amestecăm între noi, dar nu dorim să devenim o rasă amestecată. De aceea am luptat la Belgrad, de aceea i-am oprit pe turci la porţile Vienei şi de aceea, la vremea respectivă, francezii i-au oprit pe arabi. Civilizaţia islamică care se mişcă spre Europa şi-a dat sema că drumul prin Ungaria nu este tocmai potrivit. Va veni timpul când va trebui să ne apărăm nu numai la Sud, ci şi dinspre Vest, când va trebui să îi primim pe creştinii care se vor refugia de acolo şi să îi oprim pe aceia pe care nu vom dori să îi lăsăm să intre în Ungaria.

– Schengen, ne-Schengen, va trebui să ne protejăm graniţa vestică. Dar aceasta nu este sarcina noastră, ci a copiilor noştri. Stimat auditoriu: demografie, migraţie, urmează al treilea strat: ideologia „gender”. Noi o numim legea protecţiei copilului. Şi în acest caz am fost trimişi în judecată. Aştepăm sentinţa. Singurul lucru pe care l-am obţinut, mai ales mulţumită doamnei ministru Judit Varga, este să disjungem disputa pe tema gender de disputele privind fondurile europene. Poziţia noastră, un fel de propunere pentru toleranţă, este: noi nu le spunem cum să trăiască, ci doar le cerem să accepte că la noi tatăl este bărbat, mama este femeie, iar copiii noştri să fie lăsaţi în pace, iar acest lucru să fie acceptat şi în rândul „armatei” lui George Soros. Este important să se înţeleagă că în Ungaria, în această parte a Europei, această chestiune nu este una ideologică, ci cea mai importantă problemă a vieţii.

– Să nu ne lăsăm păcăliţi, viitorul nostru depinde de cum vom şti să ne apărăm. În primul rând prin determinare, iar în al doilea rând vom căuta aliaţi. Un exemplu este cooperarea în cadrul grupului Vișegrad 4. Importanţa Grupului de la Visegrád este că am reuşit să „defilăm” împreună în aceste chestiuni. Dar nu este întâmplător că post-occidentalii au făcut tot posibilul să destrame V4. Pe de asupra, a venit războiul, care a zdruncinat cooperarea între Polonia şi Ungaria, axul principal al V4. Interesele Poloniei şi Ungariei în privinţa războiului sunt aceleaşi. Şi ei doresc ca ruşii să nu vină mai aproape. Doresc păstrarea suveranităţii Ucrainei, ca în Ucraina să fie democraţie. Ambele ţări doresc aceste lucruri, totuşi războiul pune în dificultate relaţiile cu prietenii noştri. Diferenţa este că noi considerăm acest război un conflict între două popoare slave, la care noi nu dorim să participăm, iar polonezii se simt parte în acest război, De aceea trebuie să salvăm tot ce se poate din relaţiile ungaro-poloneze pentru vremurile de după război.

– Mai sunt prieteni noştri slovacii şi cehii, dar acolo s-au schimbat guvernele şi se pune în avantaj lumea post-occidentală. Cehia şi Slovacia nu îşi asumă un conflict cu Bruxelles-ul şi adună puncte. Este ca şi cum ţi-ai priponi caii într-un grajd în flăcări. Le doresc succes.

– A patra chestiune este cea a războiului. Orice război poate fi privit din mai multe puncte de vedere. Dar, principalul punct de vedere este că mamele îşi plâng copiii, iar copiii îşi pierd părinţii. Această abordare trebuie să fie deasupra tuturor lucrurilor, chiar şi în politică. Pentru Guvernul Ungariei, aceasta înseamnă că principala obligaţie este ca părinţii maghiari şi copiii maghiari să nu ajungă într-o astfel de situaţie. Menţionez că există ţări care ne critică că nu suntem suficient de apropiaţi faţă de ucraineni. Însă, aceste ţări sunt departe şi acordă cel mult sprijin financiar sau în armament, dar maghiarii sunt singurii care mor alături de ucraineni în acest război. Potrivi datele pe care le deţinem, în acest război au murit 86 de maghiari, iar cei care ne critică nu au pierdut nicio picătură de sânge. De aceea, ca ţară vecină, Ungaria are dreptul să spună că pacea este singura soluţie, este singura soluţie pentru salvarea vieţii oamenilor şi antidotul pentru inflaţie şi pentru criza economică.

– Cum ne vom poziţiona pe viitor faţă de acest război? Ne vom menține opinia că nu este războiul nostru. Ungaria este membră a NATO si pornim de la ideea că NATO este mult mai puternică decât Rusia. Niciodată Rusia nu va ataca NATO. Afirmaţia că ruşii nu se vor opri în Ucraina este o propagandă de înţeles, dar slabă, a ucrainienilor. Îi înţeleg, pentru că scopul lor este să ne atragă în acest război, să atragă cât mai multe ţări, dar afirmaţia nu are nicio bază reală. Totodată, fiind membri ai NATO, dar nu dorim să intrăm în război, am ajuns într-o situaţie delicată. Chiar dacă NATO şi UE au decis să nu devină părţi beligerante, au decis să livreze armament şi au impus sanţiuni severe, astfel că au devenit de facto, nu de jure, părţi în acest conflict. Suntem în situaţia periculoasă de a îi ajuta pe ucraineni fără ca puterea de le Moscova să considere că NATO şi EU au intrat în război. Astfel UE şi NATO şi-au asumat riscuri uriaşe. Dacă mai aveţi răbdare, aş dori să spun cum va fi acest război şi care sunt cauzele acestuia, de ce Rusia a atacat Ucraina, amintind că dacă cineva înţelege un lucru, atunci este un pas pentru a îl accepta. chiar dacă a înţelege nu înseamnă a accepta.

– Ruşii au formulat o cerere de securitate foarte clară, pe care au trimis-o în scris americanilor şi Alianţei Nord-Atlantice, lucru rar întâlnit în diplomaţie. Au solicitat ca Ucraina să nu devină niciodată membră a NATO, au solicitat ca NATO să garanteze acest lucu şi au cerut ca pe teritoriul Ucrainei să nu fie amplasate arme care să atingă teritoriul Rusiei. Occidentul a respins această propunere, nici măcar nu a vrut să discute pe această temă. Ocidentalii au afirmat că NATO este o structură deschisă, oricine poate solicita să adere, iar noi vom decide pe cine primim şi pe cine nu. Acest refuz a avut drept consecinţă faptul că ruşii doresc să obţină pe calea armelor garanţiile de securitate pe care anterior doreau să le obţină pe calea negocierilor. Dacă am fi fost mai norocoşi, iar preşedintele SUA ar fi fost Donald Trump, iar cancelarul Germaniei, Angela Merkel, nu pleca, atunci acest război nu ar fi izbucnit niciodată. Dar, nu am avut noroc, astfel încât ne aflăm în acest război.

– Strategia occidentului se bazează pe patru piloni. Primul este că Ucraina, nu singură, ci cu instructori anglo-saxoni şi cu armament NATO, poate câştiga războiul cu Rusia. A doua strategie este că sancțiunile vor slăbi Rusia şi va destabiliza conducerea de la Moscova. Al treilea pilon este bazat pe faptul că vom fi în stare să gestionăm efectele sancţiunile economice, cu alte cuvinte pe ruşi îi va durea mai tare decât pe noi. Al patrulea element este că toată lumea va fi de partea noastră, deoarece noi avem dreptate. Ca urmare a acestei strategii „de excepţie” situaţia este ca şi cum ne-am afla într-o maşină care a făcut pană de cauciuc la toate cele patru roţi. Este evident că aşa nu putem câştiga războiul. Ucrainenii nu vor câştiga niciodată războiul împotriva Rusiei cu ofiţeri instructori mericani şi cu armamet american. Pur și simplu pentru că ruşii au o superioritate asimetrică.

– O a doua constatare este că sancţiunile nu vor destabiliza Moscova. În al treilea rând, Europa se află într-o criză economică, dar şi politică. Guvernele se prăbuşesc precum în jocul de domino. De la începutul războiului, au căzut guvernele Marii Britanii, Italiei, Bulgariei şi Estoniei, şi încă suntem departe de toamnă. Efectele creşterii uriaşe a preţurilor se vor vedea abia de acum încolo. În ultimul rând, restul lumii nu este cu noi, chiar şi în mod declarativ.

– Capacitatea americanilor de a identifica imperiul răului şi de a solicita lumii să se alinieze de partea binelui istoric – asta pe noi ne deranjează puţin, pentru că şi comuniştii spuneau la fel – nu mai există. Lumea nu se mai aliniază în mod demonstrativ. China, India, Brazilia, Africa de Sud, lumea arabă şi mare parte a Africii nu sunt dispuse să se implice în război, şi nu pentru că dreptatea nu este de partea Occidentului, ci pentru că au propriile probleme pe care doresc să le învingă.

– Dacă vorbim despre război, atunci există o singură întrebare importantă: Şto delati? (Ce să facem, în rusă – n.r.). Armata Ungariei nu pare una mare, comparati cu altele. PIB-ul Ungariei comparativ cu cel al SUA sau al marilor ţări europene este modest. Se poate ca noi să vedem bine situaţia, să avem idei excelente în ce priveşte războiul, să avem clarviziune cu privire la strategie, dar în privinţa războiului toate aceste contează prea puţin, deoarece războiul este un joc al celor puternici. Decisiv este cuvântul aceluia care este mai puternic. Ungaria nu are de ce să îşi facă iluzii că vom putea inflenţa evenimentele războiului şi strategia Occidentului, prin sfaturi bune. Cu toate acestea, consider drept o chestiune de onoare şi morală că trebuie să ne spunem punctul de vedere şi să îi convingem pe occidentali să eleboreze o strategie nouă. Dacă avem pană, atunci trebuie să schimbăm roata. În centrul acestei strategii nu trebuie să se afle câştigarea războiului, ci tratativele de pace şi o propunere bună privind pacea. Acum treaba Uniunii Europene nu este să se poziţioneze de partea ruşilor sau a ucrainenilor, ci să se interpună între Rusia şi Ucraina. Aceasta ar trebui să fie esenţa unei noi strategii.

– Ce se va întâmpla? Ruşii vorbesc pe o limbă veche, de parcă am auzi vocile din trecut. Când îl ascult pe domnul Lavrov parcă aş auzi ceva de acum trei zeci de ani. Asta nu înseamnă că ceea ce spun nu are sens. Are sens şi merită luat în serios. Acum două zile, un oficial rus a spus că vor înainta în Ucraina până când vor ajunge într-un punct de unde armele pe care le deţin ucraininenii nu vor mai putea lovi ţinte de pe teritoriul Rusiei. Astfel, cu cât NATO va livra ucrainienilor arme mai moderne, cu atât mai mult ruşii vor împinge mai departe linia frontului, pentru că interesul lor este să nu poată fi loviţi de pe teritoriul Ucrainei. Ne place sau nu, ceea facem acum este să prelungim războiul.

– Totodată, trebuie să ne împăcăm cu ideea că tratative de pace ruso-ucrainene nu vor avea loc. Cine se aşteaptă la aşa ceva, aşteaptă degeaba. Ca urmare a faptului că Rusia doreşte garanţii de securitate, războiul va putea fi încheiat numai prin negocieri între ruşi şi americani. Pînă când nu vor avea loc aceste negocieri, nu va exista nici pace. Din păcate, noi europenii ne-am irosit şansele de a influenţa situaţia. Le-am irosit după 2014, când a fost semnat Acordul de la Minsk, din care i-am exclus pe americani şi am preferat garanţii franco-germane. Acest acord ar fi trebuit implementat, dar din păcate, noi, europenii, mai exact cei care ne-au reprezentat, germanii şi francezii, nu l-au putut impune. Acum, ruşii nu mai vor să discute cu noi, ci cu acela care îi poate obliga pe ucraineni să respecte ce s-a convenit. Europa este, din nou după cel de-al Doilea Război Mondial, în situaţia în care decizia aparţine Americii şi Rusiei.

– Demografie, migraţie, gender, război. A cincea mare provocare o reprezintă energia şi economia. Sunt chestiuni complicate. Întrebarea este cine are de profitat de pe urma războiului. Răspunsul este că acela care are resurse energetice proprii. Au de câştigat ruşii. Am calculat greşit în momentul în care am crezut că, dacă nu vom achiziţiona energie din Rusia, atunci ruşii vor avea încasări mai mici. Calculele au fost greşite, deoarece încasările depind nu numai de cantitatea vândută, ci şi de preţul mărfii. Acum situaţia este că ruşii vând mai puţină energie, dar au încasări mai mari. Importulrile Uniunii Europene au scăzut cu 23%, dar încasările Gazprom au crescut de două ori în ultima perioadă.

– Au avut de câştigat chinezii. China era dependentă de ţările arabe, de unde achiziţiona din acea zonă toţi agenţii energetici. Acum, de cînd noi nu mai luăm de la ruşi, respectiva cantitate s-a îndreptat către China, care nu mai este dependentă din punct de vedere energetic.

– Şi desigur, au de câştigat marile companii americane. Conform datelor pe care la deţin, profitul EXXON a crescut de două ori în 2022, al companiei Chevron, de patru ori, al ConconoPhillips, de şase ori. Ştim cine are de câştigat, dar cine pierde? Are de pierdut Uniunea Europeană deoarece deficitul în ceea ce priveşte energia a crescut de trei ori, iar acum aceste este de minus 189 de miliarde de euro.

– Grecii antici au susţinut că lumea se compune din două stări: sunt momente când lumea este în ordine, şi se numeşte Cosmos, şi sunt momente când nu este în ordine şi se numeşte Haos. Azi economia europeană se îndreaptă spre această ultimă direcţie. Dilema cu care noi, maghiarii, trebuie să ne confruntăm este că trebuie să găsim cheia de decriptare, care sună astfel: există o recesiune globală, dar trebuie găsită o excepţie pe plan local. Pentru următorii doi ani am stabilit drept obiectiv ca Ungaria să fie o excepţie locală în timpul unei crize globale. Este un scop ambiţios. Ceea ce înseamnă că în zadar am dori după alegeri ca noi să avem o viziune despre următorii patru ani, acest lucru este imposibil, deoarece aceşti patru ani se compun din doi ori doi ani. În primii doi ani, 2022-2024, vor avea loc alegeri prezidenţiale în America, şi atunci se va dechide posibilitatea în mod serios – după părerea mea – pentru stabilirea păcii, după care urmează perioada de doi ani între 2024 – 2026. Este nevoie de un proiect pentru primii doi ani, respectiv altul pentru ultimii doi ani. Se poate face din Ungaria o excepţie locală? Se poate. Cuvântul cheie sună astfel: a rămâne în afară.

– Trebuie să încheiem un nou acord cu Uniunea Europeană. Negocierile financiare sunt în prezent în derulare. Vom ajunge la un consens. Trebuie să încheiem un nou acord cu ruşii. Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu chinezii, precum şi cu SUA – cu republicanii va fi mai uşor probabil , decât cu democraţii. Dacă vom reuşi să rezolvăm toate acestea, vom putea ajunge la un acord cu toată lumea, conform intereselor noastre naţionale, atunci ne putem reveni în 2024 pe vechiul teren de creştere şi de dezvoltare.

– La final trebuie să vă spun, să nu uităm că în realitate depunem eforturi pentru anul 2030. Acum am vorbit despre multe lucruri. Guvernarea ungară ne aminteşte de artiştii chinezi care dintr-o dată aruncă 20 de farfurii în aer şi niciuna nu are voie să se spargă. Aproximativ acestea sunt sarcinile noastre, dar între timp nu trebuie pierdut din vedere, în timpul aruncării farfuriilor, că în gândirea noastră cel mai important este linia orizontului, care este în jurul anului 2030. Potrivit analizelor noastre, până la aceea dată se vor acumula şi înmulţi problemele lumii occidentale. Va fi o criză serioasă în Statele Unite. Mai devreme v-am recomandat autorul francez. Recomand tuturor cartea unui analist american, Friedman, carte care a fost editată şi în limba maghiară, şi se numeşte „Calmul dinainte furtunii”, în care autorul prezintă provocările cu care va trebui să se confrunte SUA, care va atinge apogeul acestor provocări în jurul anului 2030. Undeva în acest interval de timp vor apăra toate problemele zonei euro, a căror esenţă va fi aceea că strategiile de dezvoltare ale Sudului şi Nordului se vor deosebi unul de altul, ceea ce înseamnă că Sudul este plin de datorii şi va trebui să-l finanţeze Nordul, ceea ce va crea o tensiune care, după un timp – dacă cei din Sud nu se vor reforma după modelul Nordului -, nu va fi sustenabilă şi nu manifestă disponibiltate pentru schimbarea culturii, de aceea datoriile de stat ale tărilor din Nord se află la un nivel de 150-180 de procente. Şi tot în jurul anului 2030 vor fi în cadrul UE noi raporturi de forţă, deoarece cei din Europa Centrală, care sunt trataţi aşa cum sunt, noi, central-europenii, în jurul acestei date vom deveni contribuabili net.

– Cehii sunt foarte aproape de această situaţie. Dacă polonezii se vor dezvolta în ritmul actual şi ei vor ajunge repede aici în jurul anului 2030, şi vom şi noi acolo în jurul acestei date. Aceasta înseamnă că vor exista noi raporturi de forţă. Cine plăteşte, comandă muzica. Toate acestea vor schimba şi raporturile noastre, vor fi create noi situaţii şi pentru noi în cadrul Uniunii Europene. Dragi prieteni, în jurul anului 2030 trebuie să fim într-o formă superioară, atunci este nevoie de forţă de natură: diplomatică, militară, spirituală şi economică.

– Tocmai acum suntem preocupaţi de marea dezvoltare în domeniul industriei militare şi a armatei, diversificăm sursele noastre de energie, (ceea ce vrea UE nu este diversificare). Diversificare înseamnă că nu eşti aservit, deoarece poţi să te aprovizionezi cu energie din diferite locuri. Ceea ce fac ei, este echivalent cu sancţiuni şi scopul este ca să nu te aprovizionezi cu energie de undeva. Aceasta este cu totul altă povestă. Noi nu vrem ca să fie interzis să procurăm energie din Rusia, noi vrem să împiedicăm ca noi să avem voie de obţinem energie doar din Rusia.

– A cincea şansă a noastră este utilizarea tehnologiei, dacă suntem destui de rapizi putem câştiga mereu din schimbarea tehnologiei, un exemplu bun în acest sens sunt şi maşinile electrice. În Ungaria efectuăm mari investiţii pentrtu producerea acumulatoarelor şi noi vom fi foarte repede cel de-al treilea mare producător de acumulatoare din lume – în valoare absolută, nu în procente – şi al cincelea cel mai mare exportator din lume. Există, aşadar, aceste nişe unde putem intra.

– A şasea şansă a noastră este afluxul de capital străin, capitalul vine atât din Est, cât şi din Vest, în 2019 şi în 2020 cele mai multe investiţii au fost aduse de Coreea de Sud, în 2020 de China, iar în acest an tot Coreea de Sud, în timp ce avansează şi investiţiile germanilor. Ieri au anunţat construirea noii fabrici de maşini Mercedes, ceea ce este o investiţie de un miliard de euro. Suntem o ţară de tranzit şi vrem să rămânem o economie de tranzit, iar în acest sens trebuie să menţionez că dacă lumea va deveni din nou un bloc şi va fi divizată în două părţi, Est şi Vest, atunci, noi nu vom fi un punct de întâlnire, o ţară de tranzit, un loc de trecere, care va îngloba avantajele Estului şi Vestului, ci vom fi marginea, periferia a ceva. Şi atunci nu vom fi o Ungarie prosperă, ci o garnizoană prăfuită, avansată, de tip Jenő Rejtő. De aceea noi trebuie să fim împotriva creării a oricărui bloc, numai aşa vor aduce beneficii ţara de tranzit şi economia de tranzit.

Cam acestea au fost principalele idei din discursul premierului ungar. Un discurs care poate fi comentat, analizat, combătut, dar în niciun caz nu poate fi ridiculizat, cum s-a încercat la noi, nici ignorat. Și căruia nu i se poate răspunde cu istericale politice, mai ales unele suspectate a veni de la politicieni care nici măcar nu cunosc respectivul discurs.

Viktor Orban a spus adevăruri incomode printr-un discurs adresat în egală măsură maghiarilor, europenilor și chiar cetățenilor întregii lumi, un discurs de excepție pe care superficialii s-au grăbit să le pulverizeze nefiind clar în numele căror principii.
Închideți ochii și încercați să vi-l imaginați pe Klaus Iohannis, pe Nicolae Ciucă ori pe Marcel Ciolacu susținînd un asemenea discurs. Sau, mai bine renunțați din start, ar fi un exercițiu imposibil, ori cel mult amuzant.