Administratie
Fabrica de permise din Suceava: 27 de persoane, trimise în judecată de DNA
În cauza mediatizată prin comunicatele 820/VIII/3 din 27 noiembrie 2020 și 650/VIII/3 din 8 iulie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a 27 de inculpați, în sarcina cărora s-ar fi reținut comiterea unor fapte de corupție legate de omologarea și înmatricularea unor autovehicule.
În această cauză, a treia, desprinsă din dosarul cunoscut în spațiul public sub denumirea de „Dosarul permiselor de la Suceava”, procurorii anticorupție au finalizat cercetările doar în ceea ce privește comiterea unor fapte de corupție legate de omologarea și înmatriculările auto.
Anterior, în celelalte două cauze, care vizau fraudarea probei teoretice și asigurarea protecției în cazul unor activități de corupție derulate în contextul de mai sus, au fost trimise în judecată un număr de 35 de persoane.
În continuare, se desfășoară acte de urmărire penală pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului de conducere.
În prezentul dosar, privind strict omologarea și înmatricularea unor autovehicule, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, următorii inculpați:
FINIȘ FLORIN VALY, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată,
BIVOL ION BOGDAN, la data faptelor agent de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată,
AFLOAREI ALEXANDRU-IULIAN, la data faptelor agent de poliție în cadrul IPJ Suceava – Poliția mun. Suceava, Biroul Rutier, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la trafic de influență,
– complicitate la dare de mită,
9 persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de: trafic de influență și dare de mită, săvârșite sub diferite forme de participație penală,
De asemenea, în stare de libertate, au mai fost trimiși în judecată următorii inculpați:
MUNTEAN FLORIN IULIAN, la data faptelor funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită,
CONDREA BOGDAN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
ISTRATE RADU CONSTANTIN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,
GRĂDINARIU ANDREI-CRISTIAN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
CONDREA LIVIU CONSTANTIN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Neamț, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
ONU DANIEL, la data faptei funcționar în cadrul RAR Neamț, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
9 persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de: trafic de influență și dare de mită, săvârșite sub diferite forme de participație penală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2018 – 2020, inculpatul Finiș Florin Valy, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari (printre care și cei doi agenți de poliție trimiși în judecată), de la mai multe persoane (mare parte din ele cercetate în prezenta cauză), diferite sume de bani (cuprinse între 100 lei și 500 euro), care nu i se cuveneau, pentru aprobarea și rezolvarea cu celeritate a cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme și pentru promovarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria B. În total, inculpatul Finiș Florin Valy ar fi primit pentru „serviciile” sale sumele de 746 lei și 3.400 euro.
În perioada 2018-2019, cei șase funcționari din cadrul RAR Suceava și Neamț, ar fi primit de la mai multe persoane, direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 100 lei și 250 lei în vederea omologării unor autovehicule cu prioritate sau care prezentau diferite neconformități tehnice, autovehicule care ulterior, ar fi fost înmatriculate și introduse în circulație.
De menționat este faptul că, intermediarii solicitau sume de bani cu mult mai mari decât cele pe care le remiteau funcționarilor publici pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, explicând „clienților”, printre altele, că: 100 euro ajungeau la „cel ce semnează”, 100 lei erau pentru cel de la „numere” și 100 lei pentru a intra în posesia plăcuțelor de înmatriculare în aceeași zi. Unul dintre aceștia, cercetat în prezenta cauză, ar fi pretins și primit pentru „intervențiile” amintite mai sus sumele totale de 5.950 euro și 11.921 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de opt inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Administratie
Guvernul le cere cetățenilor ajutorul pentru o administrație mai ușor de înțeles
Secretariatul General al Guvernului a lansat o consultare națională privind simplificarea limbajului folosit de instituțiile publice. Cetățenii sunt invitați să împărtășească dificultățile întâmpinate în relația cu statul și să contribuie la formularea unor mesaje și servicii mai clare.
Când limbajul complicat devine o barieră
Formularele greu de descifrat, explicațiile încărcate de termeni tehnici și informațiile prezentate neclar pot îngreuna accesul cetățenilor la serviciile publice. O solicitare simplă poate deveni o experiență frustrantă atunci când oamenii nu înțeleg ce documente trebuie să depună, ce pași au de urmat sau unde pot găsi informațiile necesare.
Pentru a identifica mai bine aceste probleme, Secretariatul General al Guvernului derulează o consultare națională dedicată limbajului utilizat de administrația publică în comunicarea cu cetățenii.
Mesaje, formulare și site-uri mai clare
Demersul vizează felul în care instituțiile transmit informații prin mesaje publice, formulare și site-uri. Scopul este ca acestea să fie mai clare, mai accesibile și mai ușor de înțeles de către oricine, indiferent de experiența sa în relația cu administrația.
Opiniile celor care folosesc aceste servicii pot ajuta la identificarea expresiilor neclare, a instrucțiunilor dificil de urmat și a situațiilor în care informațiile publice nu răspund suficient de bine nevoilor oamenilor.
Cetățenii sunt invitați să-și spună experiența
Secretariatul General al Guvernului îi încurajează pe cetățeni să participe la consultare și să descrie dificultățile pe care le-au întâmpinat atunci când au comunicat cu instituțiile statului. Experiențele directe pot arăta unde este nevoie de explicații mai simple și de informații mai bine organizate.
Cum poți participa
Participarea se face prin completarea unui scurt chestionar online. Formularul le oferă cetățenilor ocazia să-și exprime punctul de vedere și să contribuie la îmbunătățirea comunicării dintre administrație și public.
Completează chestionarul: (aici)
Sursa: Secretariatul General al Guvernului.
Administratie
Evaluarea Națională 2027: calendarul final urmează să fie publicat în Monitorul Oficial
Ministerul Educației anunță forma finală a calendarului pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a din anul școlar 2026–2027, inclusiv simularea și examenul propriu-zis. Calendarul integral va fi disponibil după publicarea sa în Monitorul Oficial.
Elevii vor putea consulta lucrările înainte de contestații
După afișarea rezultatelor inițiale, elevii vor putea solicita vizualizarea lucrărilor scrise înainte de depunerea contestațiilor. Măsura este menită să îi ajute să decidă dacă solicită reevaluarea lucrării.
Depunerea unei contestații nu este condiționată de vizualizarea lucrării.
Sursa: Ministerul Educației.
Administratie
Absențele se trec la fiecare oră, iar motivarea trebuie făcută în termen
Ministerul Educației reamintește regulile privind consemnarea și motivarea absențelor, inclusiv termenele și efectele celor nemotivate asupra purtării.
Cadrele didactice trebuie să consemneze absențele în catalog la fiecare oră. Absența nu poate fi folosită ca mijloc de coerciție: se notează numai dacă elevul nu este prezent la curs.
Cum se motivează absențele
Absențele se motivează în ziua în care sunt prezentate actele justificative. Documentele trebuie depuse în cel mult 7 zile calendaristice de la revenirea elevului la cursuri; în caz contrar, absențele sunt declarate nemotivate.
Pentru motive medicale pot fi prezentate, după caz, adeverințe medicale, certificate, foi de externare sau scrisori medicale. Acestea trebuie să aibă viza cabinetului școlar sau a medicului de familie care are în evidență documentele medicale ale elevului.
În limita a 40 de ore pe an școlar, fără a depăși 20% din orele unei discipline, absențele pot fi motivate și pe baza unei cereri scrise a părintelui sau a elevului major. Cererea se adresează cadrului didactic responsabil și trebuie avizată în prealabil de director.
Absențele nemotivate pot afecta purtarea
La fiecare 20 de absențe nemotivate într-un an școlar sau când absențele nemotivate ajung la 20% din orele unei discipline, se aplică o scădere graduală a calificativului ori a mediei anuale la purtare.
În învățământul primar, calificativul scade gradual de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient” și „Insuficient”. În gimnaziu și liceu, media la purtare se reduce gradual, cu câte un punct.
Surse menționate de Ministerul Educației: Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și Statutul elevului.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 21 de oreProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum 5 zileDosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații




