Administratie
Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa au dominat întrecerile alpiniadei de vară a vânătorilor de munte
La startul competiției s-au aliniat opt loturi sportive, reprezentative pentru unitățile de vânători de munte din brigăzile 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa și 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu.

Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa au ocupat locul întâi încă din prima zi de competiție, care a debutat cu probele de cățărare rapidă și cățărare artificială la coardă dublă cu doi secunzi. Cele două probe de alpinism s-au desfășurat lângă localitatea Zărnești, în Prăpăstiile Zărneștiului.

La prima întrecere, cea de cățărare rapidă, reprezentanții celor opt loturi au escaladat un traseu de dificultate medie, în cea mai mare viteză, cu asigurare la manșă, finish-ul fiind reprezentat de un clopoțel ce trebuia atins pentru oprirea cronometrului.

Militarii brașoveni, la concurență cu colegii lor ciucani, au avut cel mai bun timp la a doua probă din cadrul primei zile de competiție – cățărarea artificială la coardă dublă cu doi secunzi. Această probă a constat în cățărarea succesivă a trei militari, pe un traseu dificil, prin procedee specifice de asigurare și autoasigurare.

Capul de coardă, adică primul cățărător, a fost cel mai greu încercat militar din echipa de trei, acesta având responsabilitatea de a deschide drumul pentru cei doi secunzi ai săi.

Dificultatea probei a fost dată și de obligativitatea executării ascensiunii cu rucsacii de instrucție, încărcați cu materiale specifice de alpinism, materiale specifice continuării misiunilor de luptă și a armamentului din dotare.

În cea de-a doua zi de concurs, militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa au ocupat un loc pe podium, clasându-se pe poziția secundă la proba de ștafetă alpină 4 x 4 km, care a presupus deplasarea concurenților în zona Munților Grohotiș.

Dificultatea acestei probe a fost, de această dată, reprezentată de parcurgerea, în cel mai scurt timp, a unui traseu de patru kilometri, cu diferențe considerabile de altitudine, și de atelierele de aruncare a grenadelor de exercițiu la precizie și tragerea în condiții de efort.

Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa au ocupat locul întâi la regina probelor de la alpiniadă – combinata alpină sau patrula, cum este denumită în rândul militarilor. Aceasta s-a desfășurat în cea de a treia zi de concurs, având o lungime aproximativă de 20 km, cu o diferență de nivel cumulată de 1.200 metri.

Proba a avut startul din dreptul grădinii zoologice din Brașov și a avut linia de sosire în poligonul Măgurele, lângă Brașov, trecând prin una dintre cele mai frecventate atracții pentru turiști și localnici, Pietrele lui Solomon.
Pe parcursul probei de patrulă, cei șapte militari din lotul brigăzii au fost evaluați și punctați la atelierele de topografie, funicular, cățărare, rapel, evacuare a unui rănit prin mijloace improvizate, aruncarea la precizie a unor grenade de exercițiu și tragere în condiții de efort.

La finalul calculării punctelor câștigate și a penalizărilor aplicate, militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa au fost declarați câștigători ai alpiniadei de vară, clasamentul pe probele de concurs și clasamentul general arătând în felul următor:
Proba de cățărare rapidă:
- Locul I: Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, din Brașov
- Locul II: Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia, din Sfântu Gheorghe
- Locul III: Batalionul 30 Vânători de Munte Dragoslavele, din Câmpulung Muscel.
Proba de cățărare artificială la coardă dublă:
- Locul I: Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, din Brașov
- Locul II: Batalionul 21 Vânători de Munte General Leonard Mociulschi, din Predeal
- Locul III: Batalionul 33 Vânători de Munte Posada, din Curtea de Argeș.

Proba de ștafetă alpină 4×4 km:
- Locul I: Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia, din Sfântu Gheorghe
- Locul II: Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, din Brașov
- Locul III: Brigada 61 Brigada 2 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu din Miercurea Ciuc.
Proba de combinată alpină:
- Locul I: Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, din Brașov
- Locul II: Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia, din Sfântu Gheorghe
- Locul III: Brigada 61 Brigada 2 Vânători de Munte General Virgil Bădules din Miercurea Ciuc.
Clasamentul general care a desemnat și câștigătorii alpiniadei:
- Locul I: Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, din Brașov
- Locul II: Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia, din Sfântu Gheorghe
- Locul III: Batalionul 33 Vânători de Munte Posada, din Curtea de Argeș.

Festivitatea de închidere a alpiniadei de vară și de premiere a militarilor participanți, s-a desfășurat în cazarma Batalionului 228 Apărare Antiaeriană Piatra Craiului din Brașov, în prezența comandantului Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, locțiitorului acestuia, șefului de stat major al Brigăzii 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu, comandanților batalioanelor de vânători de munte din care au făcut parte loturile de militari participanți la competiție și a reprezentanților Serviciului Public Local Salvamont Zărnești. (Cristian Frisk), foto – Gabriel Constantin).
Administratie
Transport de 135.000 de cartușe, oprit la Albița: lipseau avizul de tranzit și escorta legală
Un transport de 135.000 de cartușe de vânătoare, cu destinația Republica Moldova, a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, muniția nu avea avizul de tranzit necesar și era transportată fără paza efectivelor de jandarmi, așa cum prevăd normele legale.
Control amănunțit după apariția suspiciunilor
Verificările au fost desfășurate în baza unui plan comun de acțiune de polițiștii de frontieră și cei ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vaslui. Aceștia au controlat un ansamblu rutier condus de un bărbat de 57 de ani, cu cetățenie română și moldovenească.
Documentele indicau că vehiculul transporta mai multe categorii de mărfuri din România către Republica Moldova, inclusiv muniție de vânătoare încărcată dintr-un depozit aflat pe teritoriul României. În urma suspiciunilor privind legalitatea transportului, controlul a fost extins, cu sprijinul lucrătorilor Biroului Vamal Albița.
Muniția, indisponibilizată
Autoritățile au stabilit că transportul nu era însoțit de avizul de tranzit emis de Poliția de Frontieră Română și nu respecta cerințele privind paza asigurată de Jandarmerie. Întreaga cantitate de 135.000 de cartușe a fost indisponibilizată.
În cauză se fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. Cercetările urmează să fie preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vaslui. (Sava N.).
Administratie
Polițist din Sălaj, dublu medaliat la Campionatul European de Karate Shotokan
Polițistul GORON DARIUS-ALEXANDRU, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj – Poliția Municipiului Zalău, a obținut două medalii la Campionatul European de Karate Shotokan, desfășurat în acest weekend la Sofia, Bulgaria.
Potrivit Sindicatului Europol, sportivul a cucerit aurul la proba Kumite WSF, categoria +84 kg, și bronzul la Kumite Shobu Nihon, categoria +75 kg.
15 ani de antrenamente și perseverență
Rezultatele vin după 15 ani de muncă, pregătire și dedicare față de karate. Darius practică acest sport la CS Dani-San Zalău, unde și-a construit performanța prin disciplină și perseverență.
Performanță dincolo de uniformă
Sindicatul Europol subliniază că reușita sportivului reflectă calități cultivate atât în activitatea profesională, cât și în afara ei. Performanțele sale duc numele României pe podiumul unei competiții internaționale și, potrivit organizației, fac cinste uniformei de polițist.
Sindicatul Europol l-a felicitat pe Darius pentru rezultatele obținute și i-a urat sănătate, putere de muncă și succes la competițiile viitoare. (Paul D.).
Administratie
Aproape 10.000 de candidați concurează pentru locuri și posturi la Rezidențiat 2026
Ministrul Sănătății anunță verificări suplimentare ale procedurilor de organizare și securitate. Concursul național este programat pentru 15 noiembrie.
9.969 de candidați, 5.483 de locuri și posturi
Concursul Național de Rezidențiat din 2026 va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete. Oficialul a declarat că organizatorii trebuie să garanteze condiții corecte, transparente și egale pentru toți participanții.
La Medicină s-au înscris 7.180 de candidați, față de 6.956 în 2025. Sunt disponibile 4.481 de locuri și 265 de posturi. La Medicină Dentară, 1.855 de candidați vor concura pentru 491 de locuri, iar la Farmacie sunt 934 de candidați pentru 245 de locuri.
Verificări suplimentare pentru proceduri și securitate
Ministerul Sănătății a organizat prima întâlnire de pregătire a concursului, în sistem videoconferință. Au participat membrii Comisiei Centrale, rectorii celor șase universități de medicină și farmacie și președinta Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Cătălina Poiană.
Rogobete a cerut verificarea atentă a procedurilor, cu accent pe măsurile de securitate, pentru ca organizarea examenului să nu lase loc de îndoieli. Coordonarea urmează să continue și săptămâna viitoare, când vor fi stabilite detaliile finale.
Ministrul spune că va participa la deschiderea concursului
Rezidențiatul este un moment decisiv pentru parcursul profesional al tinerilor medici, a afirmat ministrul, evocând presiunea și efortul depus de candidați în anii de pregătire. Rogobete a anunțat că va participa personal la deschiderea concursului și le-a urat candidaților încredere, concentrare și succes.
Sursa: declarația ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete.
-
Exclusivacum 19 orePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 18 oreI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Ancheteacum 5 zileProcuror la cununie, ofertă la „pachet”: vinuri fine și „fetițe” de ocazie. Mireasa a scăpat florile, noi cădem de pe scaun
-
Exclusivacum 5 zileM.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă
-
Exclusivacum 4 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 4 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum 3 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Featuredacum 5 zileReactoare îngropate la Doicești, bani aruncați în aer la București: cum a devenit Nuclearelectrica pușculița unui experiment mort din start




