Featured
Theodor Stolojan crede că România e în pericol să nu mai poată plăti pensiile: Politicienii trebuie să facă urgent ceva
Fostul preşedinte al PNL Theodor Stolojan a afirmat că sistemul actual de pensii în România, în care cei care muncesc plătesc contribuţia din care se achită pensia, nu mai este viabilă şi a precizat că trebuie trecut la sistemul în care fiecare angajat are propriul fond de pensii. El consideră că pensiile speciale reprezintă nemernicia politicienilor.
“Da, întrebare dificilă, dar acum, nefiind în guvern, sigur că răspunsul meu e mult mai simplu şi încă o dată e bazat pe economie, pe criterii economice. România, iar e greu, că e greu de înţeles, nu se vrea să se înţeleagă de multe ori. România e un caz unic în Europa, care demonstrează că în secolul XXI în condiţiile actuale pentru România, sistemul introdus de Bismark acum 100 şi ceva de ani, în care cei care azi muncesc plătesc o contribuţie pentru asigurări de pensii din care se plăteşte pensia la cei care azi sunt la pensie, deci un transfer între generaţii, nu mai e viabil în România”, a afirmat Stolojan.
El a explicat şi de ce nu mai este bun acest sistem pentru ţara noastră.
“Pentru că România a ajuns la situaţia în care e aproape 1 la 1, unul care azi e activ şi plăteşte contribuţii pentru pensii la unul care e pensionar. Deci, gândiţi-vă, dacă vrei să ai 50 % mărimea pensiei din mărimea salariului mediu pe economie, ar trebui ca cel care e muncitor azi activ să plătească 50 % din salariu contribuţia de pensie. Era valabil sistemul când aveam 10 care munceau şi 1 care primea pensie şi atunci plăteai ca să aibă să zicem, 50 % din salariul mediu plăteai 5 %, nu? Dacă avea doar 5 plătea 10 la sută, cinci muncitori la un pensionar. Deci noi suntem cam în situaţia de 1 la 1. Dacă vrei ca pensionarul, pe pilonul 1 vorbim, să aibă cât de cât o pensie, atunci trebuie să intervină statul, să plătească această diferenţă, că nu poţi să-i pui ăstuia care munceşte… şi aşa contribuţia este 25 % pentru pensie”, a precizat fostul premier.
El a afirmat că trebuie trecut la sistemul în care fiecare angajat îşi constituie propriul fond de pensii.
“Deci răspunsul economic pentru cazul României este următorul. Trebuie trecut cât mai rapid la sistemul în care fiecare individ, când îşi începe viaţa activă, începe să-şi constituie propriul fond de pensii. Deci, ceva de genul pilonului 2. (…) Sigur, în momentul când ieşi la pensie există un sistem de asigurare, în sensul că se ştie statistic pe cifrele mari, se ştie cât e durata de viaţă a unei generaţii şi se fac asemenea calcule, deci cu genul pilonului 2 pentru România, acolo ar trebui să trecem. Din păcate, dacă muţi contribuţiile spre pilonul 2 sigur, cineva trebuie să finanţeze pensionarii care se află în viaţă şi acest lucru nu îl poate face decât statul alocând venituri, face şi acum, alocă cam un sfert din ce e nevoie pentru pensii. Deci suntem în această situaţie în care acum se caută nişte soluţii din astea, în care de fapt se încearcă menţinerea unui anumit standard de viaţă al pensionarilor, mărind valoarea acelui punct de pensii. Sistemul după contributivitate este corect şi ar trebui aplicat”, a precizat Stolojan.
Întrebat despre faptul că sunt foarte multe pensii speciale, fostul lider PNL a răspuns: “Asta este nemernicia politicienilor români. Este vina exclusivă a politicului care a creat aceste grupuri de pensii speciale pentru parlamentari, pentru primari, care s-au amânat, pentru judecători, procurori. Dacă luăm cazul unui judecător, el deja are leafa şi pe bună dreptate, are o leafă mult mai mare decât leafa medie din economie, 18-20.000. Şi o pensie ar avea mult mai mare, dar şi-au creat într-un anumit moment, având o anumită influenţă în Parlament, şi-au creat un sistem care te conduce la un moment dat, pentru că anomalia apare şi când începi să ai pensia mai mare decât salariul pe care l-ai avut. Avem atâtea cazuri. Astea trebuie corectate. În Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este prevăzută această reformă. Să vedem dacă vor avea curaj politicienii să o facă”.
El a avirmat că politicienii ”vor trebui să facă ceva”.
“Vor trebui să facă ceva. Ceva se face de o măsură, cum am făcut de multe ori în România. Să zicem că am făcut, dar n-am făcut cum trebuie. Acuma eu-s optimist. De ce vă spun că sunt optimist? Pentru că viaţa mi-a arătat în decursul timpului că România face în cele din urmă ceea ce trebuie, mai târziu ca alte ţări şi cu costuri mai mari”, a mai transmis Stolojan.
Sursa: Stiripesurse.ro
Administratie
Primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „Un nou început, un nou an, noi visuri!”
Școlile din Păulești și-au redeschis porțile
Începutul noului an școlar a fost marcat de emoție, bucurie și speranță în comuna Păulești. Odată cu redeschiderea porților școlilor, glasurile copiilor au umplut din nou curțile unităților de învățământ.
Primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, a transmis un mesaj adresat elevilor, părinților și cadrelor didactice, subliniind importanța acestei zile pentru întreaga comunitate.
„Pentru fiecare copil, această zi înseamnă un nou început”
Edilul le-a amintit elevilor că prima zi de școală are o semnificație specială pentru fiecare dintre ei. Pentru unii copii este prima întâlnire cu școala, în timp ce alții își reîntâlnesc colegii și prietenii.
„Astăzi, porțile școlilor se deschid din nou, iar glasurile copiilor umplu curțile de emoție, bucurie și speranță. Pentru unii, este prima întâlnire cu școala, pentru alții este revederea colegilor și a prietenilor, dar pentru fiecare copil această zi înseamnă un nou început”, a transmis Tudor Sandu.
Urări de succes pentru elevii din Păulești
Primarul i-a încurajat pe copii să înceapă noul an școlar cu încredere, curaj și dorința de a descoperi lucruri noi. Totodată, edilul le-a transmis să își păstreze visurile și să nu renunțe la obiectivele pe care și le-au propus.
„Dragi copii, vă dorim să pășiți în noul an școlar cu încredere și cu inima deschisă. Să învățați lucruri noi, să vă faceți amintiri frumoase, să aveți curaj să visați și să nu renunțați niciodată la ceea ce vă doriți!”, a mai precizat primarul comunei Păulești.
Mesaj de apreciere pentru părinți și dascăli
În mesajul său, Tudor Sandu a evidențiat și rolul părinților, care susțin zi de zi parcursul educațional al copiilor.
„Dragi părinți, știm că în spatele fiecărui ghiozdan pregătit, al fiecărei uniforme și al fiecărui «Succes!» se află multă dragoste, grijă și speranță”, a transmis edilul.
De asemenea, primarul le-a mulțumit cadrelor didactice pentru răbdarea, dăruirea și implicarea de care dau dovadă în fiecare zi.
„Iar vouă, dascălilor, vă mulțumim pentru răbdarea, dăruirea și sufletul pe care îl puneți zi de zi în educarea copiilor noștri”, a încheiat Tudor Sandu.
Administratie
Simona David, primarul comunei Florești, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „Vă doresc un an excepțional!”
Emoție și bucurie la deschiderea noului an școlar
Primarul comunei Florești, Simona David, a participat la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar. Edilul a mărturisit că reîntâlnirea cu elevii reprezintă, în fiecare an, un moment deosebit, plin de emoție și bucurie.
„Astăzi a fost una dintre acele zile pline de emoție și bucurie, în care toată energia și zâmbetele copiilor îmi umplu sufletul”, a transmis Simona David.
Urări de succes pentru elevii din Florești
Primarul le-a mulțumit copiilor pentru căldura cu care au întâmpinat-o și pentru îmbrățișările oferite, transmițându-le totodată cele mai bune gânduri pentru noul an școlar.
„Vă mulțumesc pentru fiecare îmbrățișare pe care mi-ați dăruit-o și vă doresc un an excepțional, plin de rezultate bune, de reușite, de prietenie și de experiențe de neuitat!”, a declarat edilul comunei Florești.
Mulțumiri pentru părinți și cadrele didactice
În mesajul său, Simona David a adresat mulțumiri părinților și cadrelor didactice pentru implicarea și sprijinul acordat elevilor. Primarul le-a urat profesorilor multă răbdare și putere de muncă pe parcursul noului an școlar.
În același timp, mesajul transmis de edil subliniază importanța colaborării dintre școală, familie și administrația locală pentru susținerea copiilor și pentru crearea unui mediu educațional cât mai bun în comuna Florești.
Administratie
Educația, prioritate pentru administrația din Băicoi. Primarul Marius Ioan Constantin: „Continuăm investițiile în școli”
Unitățile de învățământ din oraș și-au deschis porțile într-o atmosferă festivă
Școlile din orașul Băicoi și-au primit elevii în prima zi a noului an școlar. Copiii au venit însoțiți de părinți, iar începutul cursurilor a fost marcat de emoție, bucurie și speranță.
Cu acest prilej, primarul orașului Băicoi, Marius Ioan Constantin, le-a transmis un mesaj elevilor, cadrelor didactice și părinților, subliniind importanța educației pentru dezvoltarea comunității.
Investiții pentru școli moderne și sigure
Edilul a dat asigurări că educația rămâne principala prioritate a administrației locale. Potrivit mesajului transmis de primarul Marius Ioan Constantin, autoritățile vor continua proiectele destinate modernizării unităților de învățământ.
Printre direcțiile de acțiune se numără îmbunătățirea infrastructurii școlare, creșterea nivelului de siguranță în școli și asigurarea unor condiții cât mai bune pentru procesul educațional.
„Ne dorim ca fiecare copil din comunitatea noastră să aibă acces la o educație europeană și la șanse reale pentru un viitor mai bun”, a transmis primarul orașului Băicoi.
Urări de succes pentru elevi și profesori
În mesajul adresat comunității, Marius Ioan Constantin le-a urat elevilor, profesorilor, învățătorilor și părinților un an școlar cu rezultate deosebite, sănătate și cât mai multe bucurii.
Primarul le-a mulțumit locuitorilor pentru susținere și i-a încurajat pe elevi să înceapă noul an școlar cu încredere, ambiție și dorința de a învăța.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 5 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane



