În războiul din Ucraina, Rusia înfruntă SUA (şi pe aliaţii săi din NATO şi din UE etc.) folosind marea strategie (Clausewitz, Luttwak…), în vreme ce SUA se folosesc de tactică (mica strategie, strategia pe termen scurt, cu scopuri imediate – bani, furnizare masivă şi în salturi de armament Ucrainei, instructori militari, asistenţă de intelligence, sateliţi etc.) şi de foarte multă propagandă (toată media mainstream occidentală dar şi din ţările Europei de Est, cenzura de pe reţelele sociale).

Nu întâmplător, reprezentantul Occidentului în Ucraina e un actor capabil să interpreteze orice rol. De exemplu, poate face un sistem oligarhic să pară cea mai frumoasă democraţie din lume (inexistentă). Marea strategie folosită de Rusia în Ucraina ar avea la bază „doctrina Gherasimov”, care descrie mai degrabă un război de apărare decât unul de cucerire. Cu alte cuvinte, nimic nu e ce pare a fi, de cele mai multe ori e chiar contrariul.

Cele două războaie în curs, cel aproape clasic din Ucraina – o „operaţiune militară specială”, spun ruşii – şi marele război economic mondial dintre Nord-Vest şi Est-Sud, au aceleaşi cauze (financiarizarea Occidentului, judiciarizarea extrateritorială americană, hegemonia) dar au desfăşurări şi participanţi în parte diferiţi. Războiul din Ucraina contribuie doar secundar la declanşarea marii crize. Războiul sancţiunilor economice – şase sau şapte rânduri de sancţiuni ale SUA şi UE împotriva Rusiei, după sancţiunile aplicate de Trump Chinei – aruncă (involuntar ?) lumea, mai întâi Europa de Vest, în recesiune sau chiar mai rău, într-o criză devastatoare (depression).

Ca urmare a sancţiunilor economice nemaivăzute, lumea B, condusă de Rusia, China şi India, răspunde cu o strategie pe termen lung care urmăreşte să lipsească lumea A (SUA, Marea Britanie, UE, Japonia etc.) de principalele ei atuuri, care sunt capitalul, dolarul, euro, yenul etc., susţinute de o imensă armată (NATO). Inflaţia va fi până la urmă un aliat al lumii B. Monedele lumii B nu fac decât să se întărească (vezi cazul rublei). Intuind schimbarea lumii, foşti vasali ai SUA sau ai Marii Britanii, ca Arabia Saudită sau Turcia, se reorientează spre marile puteri din lumea B, spre Asia, spre BRICS. Li se adaugă Iranul, Indonezia, Argentina, Senegalul, alte ţări din Africa, America de Sud, Oceania etc.

Marea strategie folosită de Rusia poate fi uşor observată în lentoarea cu care recuperează teritoriile din Donbas. Ruşii nu se mai grăbesc deloc, par să vrea să prelungească războiul până anul viitor sau chiar mai mult. Între timp, criza gazului şi a petrolului din Rusia, „sancţionate” sinucigaş de UE, va arunca, foarte probabil, Germania în faliment economic. Germaniei îi va urma întreaga UE, care, la rândul ei, va trage în jos SUA etc. În acelaşi timp, ruşii folosesc doar o mică parte din trupele şi armamentul de care dispun. Folosesc însă arme de mare precizie la distanţă pentru a distruge arsenalul militar ucrainean, inclusiv furniturile occidentale, trupe, fabrici, ateliere şi depozite de arme.

China pare să fi găsit un mijloc simplu, greu de acuzat (gândire confuceană, Sun Tzu ?), de a ajuta Rusia şi a dinamita Occidentul. Este vorba de strania sa doctrină „covid zero”. Se închid astfel, total sau parţial, oraşe şi porturi, Shanghai, Wuhan, Hong Kong sau, recent, Macao, dar şi alte porturi sau oraşe-uzină, măsuri ce creează dificultăţi firmelor occidentale, blochează sau încetinesc lanţurile de aprovizionare şi pun pe jar Bursele şi companiile din Vest. Pentru că economiile occidentale sunt foarte dependente de fabricile şi uzinele din China.

La rândul său, India şi-a mărit semnificativ în ultimele patru luni schimburile comerciale cu Rusia, ele folosind şi monedele naţionale. Mai mult, relaţiile, uneori dificile, dintre India şi China au intrat într-un proces de normalizare accelerată. India iese treptat din orbita SUA şi a Japoniei şi se apropie de Rusia şi de China. Recent a început să funcţioneze şi o magistrală comercială, numită Coridorul Internaţional Nord-Sud (Rusia, cu Moscova-Azerbaidjan, cu Baku-Iran, cu Teheran-India, cu Mumbay), independentă de teritorii care pot aplica sancţiuni.

Spre deosebire de ţările mai mici din Europa de Est, România, de exemplu, total aliniate şi „disciplinate”, în câteva mari ţări occidentale, în primul rând în SUA, îşi fac loc natural în spaţiul public (conferinţe, media) toate punctele de vedere, toate analizele. John Mearsheimer, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Chicago, una dintre cele mai respectate voci în politica internaţională, a ţinut o conferinţă la Florenţa, la 16 iunie 2022, în care a susţinut că principalii responsabili pentru tragedia din Ucraina sunt SUA şi NATO :

„Politica americană are două consecinţe importante. În primul rând, ea creşte considerabil ameninţarea existenţială cu care se confruntă Moscova în acest război şi face victoria sa în Ucraina mai importantă ca niciodată. În acelaşi timp, această politică americană arată că Statele Unite sunt profund angajate în înfrângerea Rusiei. Administraţia Biden a investit de-acum atât de mult în războiul său prin proxy în Ucraina – deopotrivă material şi retoric -, încât o victorie rusă ar însemna o înfrângere zdrobitoare pentru Washington. În mod evident, cele două părţi nu pot câştiga în acelaşi timp. În plus, există o mare probabilitate ca una dintre părţi să înceapă curând să piardă din greu […].

În termeni simpli, conflictul în curs din Ucraina e o catastrofă colosală care, aşa cum spuneam la începutul expunerii mele, îi va obliga pe oamenii din lumea întreagă să-i caute cauzele. Cei care cred în fapte şi în logică vor descoperi repede că Statele Unite şi aliaţii lor sunt principalii responsabili pentru această deraiere a trenului nostru comun. Decizia luată în aprilie 2008 privind aderarea Ucrainei şi a Georgiei la NATO era menită să conducă la un conflict cu Rusia. Administraţia Bush a fost principalul arhitect al acestei opţiuni fatale, dar administraţiile Obama, Trump şi Biden au intensificat şi agravat această politică cu fiecare etapă, iar aliaţii Americii au urmat docil Washingtonul. În ciuda faptului că responsabilii ruşi au arătat limpede că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta încălcarea „celor mai contrastate linii roşii” ale Rusiei, Statele Unite au refuzat să răspundă la îngrijorările profunde ale Rusiei în materie de securitate şi mai degrabă au acţionat neabătut pentru a transforma Ucraina într-un bastion occidental la graniţa cu Rusia” (John J. Mearsheimer – „History will judge the United States and its allies”, southfront.org, 2.07.2022).

Rusia pare interesată de prelungirea conflictului şi pentru a evita un răspuns american nuclear la victoria sa foarte probabilă din Ucraina. O Americă în mare criză economică va fi mai puţin agresivă, mai puţin periculoasă, acesta pare să fie raţionamentul strategilor ruşi. Dar lucrurile pot fi şi pe dos. O Americă în mare criză economică şi politică poate accesa mai uşor opţiunea nucleară. Ce vom trăi în lunile următoare va fi şi o înfruntare între strategia lumii B şi tactica lumii A. Propaganda occidentală şi cea din Europa de Est şi-au arătat adevărata dimensiune mistificatoare, jalnică. Propaganda a devenit ineficace, inutilă.

Petru Romoșan