Featured
România și-a lansat la New York Planul național de acțiune pe dezvoltare durabilă într-un eveniment organizat împreună cu guvernele din Italia și Luxemburg și cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în colaborare cu Guvernul Italiei, Guvernul Luxemburgului și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au organizat astăzi o conferință cu prezență la nivel înalt cu tema „O reconstrucție mai bună: măsurarea și sporirea coerenței politicilor pentru realizarea efectivă a ODD-urilor până în 2030”, în cadrul Forumului Politic de Nivel Înalt (HLPF) pentru Dezvoltare Durabilă care se desfășoară la New York.
„Suntem foarte aproape de jumătatea perioadei de implementare a Agendei 2030. Unde ne poziționăm în acest moment? Avem nevoie de o evaluare corectă a datelor prin diferite mecanisme de monitorizare și de structurarea acestora atât la nivel național, cât și regional și global. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă lansează astăzi și la nivel internațional Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă. Ne onorează să organizăm alături de guvernul Italiei, al Marelui Ducat de Luxemburg și de reprezentanții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică această conferință de succes care ne consolidează poziția României ca hub regional de dezvoltare durabilă. Stă în puterea noastră să producem acea schimbare de mentalitate de care avem nevoie pentru a îmbunătății rezultatele privind implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Din punct de vedere instituțional noi putem măsura corect și găsi modalități de acțiune, dar efortul pe care îl presupune această tranziție necesită implicarea întregii societăți.”, a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
În cadrul conferinței au luat cuvântul:
•Joëlle Welfring, ministrul Mediului, Climei și Dezvoltării Durabile din Luxemburg
•Barna Tánczos, ministrul Mediului din România
•Silvia Grandi, director general în cadrul Ministerului pentru Tranziție Ecologică din Italia
•Elsa Pilichowski, director în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
•Ahmed Kamaly, vice-ministru al Planificării și Dezvoltării Economice din Egipt
•Olga Algayerova, director executiv al Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa
•Daniel Dubas, președintele Rețelei Europene pentru Dezvoltare Durabilă
•reprezentanți de nivel înalt și coordonatori naționali ai implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
Vorbitorii au evidențiat inițiativele de succes care generează impact și contribuie la accelerarea progresului în Agenda 2030:
•România și-a lansat și la nivel internațional Planul Național de Acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă a României 2030.
•Italia a prezentat mesajele cheie din Raportul Național Voluntar (RNV) și va lansa Planul Național de Acțiune, dezvoltat în colaborare cu OCDE, care va promova punerea în aplicare a Strategiei de dezvoltare durabilă revizuită din 2022
•Luxemburg a susținut introducerea unui control al durabilității în procedura legislativă
•OCDE a lansat Observatorul Internațional privind Coerența Politicilor pentru Dezvoltare Durabilă (Observatorul PCSD): o platformă web participativă, care reunește resursele relevante de cunoștințe privind coerența politicilor pentru dezvoltarea durabilă din întreaga OCDE cu cele ale partenerilor din toate grupurile de părți interesate, inclusiv de la organizații guvernamentale și neguvernamentale naționale, regionale sau internaționale, societatea civilă, mediul academic și sectorul privat.
„Sunt convins că nu putem avea succes decât dacă suntem conștienți cu toții de necesitatea unei acțiuni comune. Este necesar să utilizăm soluții integrate pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, iar dimensiunea de protecție a mediului a Agendei 2030 este extrem de importantă. Trebuie să ne bazăm pe modele de succes prin care reducem poluarea cu plastic, păstrăm biodiversitatea și atenuăm schimbările climatice. ”, a declarat, în cadrul evenimentului, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna.
Forumul Politic de Nivel Înalt (HLPF) pentru Dezvoltare Durabilă HLPF privind dezvoltarea durabilă a fost înființat în 2012 prin documentul final al Conferinței Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (Rio+20), „Viitorul pe care ni-l dorim”.
Forumul este principala platformă a Națiunilor Unite pentru urmărirea și revizuirea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) la nivel global. Este punctul culminant al arhitecturii de urmărire și revizuire a Agendei 2030 stabilită prin Agenda 2030 și prin Rezoluția 70/299 a Adunării Generale. Anul acesta, 44 de țări vor prezenta rapoarte naționale voluntare ale implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, o oportunitate extraordinară de a învăța din experiența altor state.
Echipa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a avut deja prezență activă la câteva dintre aceste laboratoare. În cadrul intervenției de la RNV LAB organizat de Elveția, László Borbély a punctat importanța experiențelor celorlalte state în elaborarea raportului voluntar pe care România urmează să îl prezinte anul viitor.
Featured
Specialiști „din pix” în energia eoliană: CERONAV, prins de Curtea de Conturi cu pregătiri fictive pentru experți internaționali
„Apucături mioritice” la un centru cu pretenții internaționale
Curtea de Conturi a descoperit că Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) Constanța, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a „format” specialiști în energia eoliană doar pe hârtie.
Potrivit dezvăluirilor publicate de Cotidianul Național, sub semnătura Claudiei Marcu, mai multe persoane au fost trecute ca absolvenți de cursuri internaționale, fără să fi participat vreodată la pregătire. Practica a afectat grav credibilitatea centrului pe plan internațional, în condițiile în care vorbim despre instruiri esențiale pentru siguranța muncii la înălțime, proceduri de salvare și manevrarea în siguranță a sarcinilor grele.
Absolvenți „invizibili”: în WINDA, dar nu și în sălile de curs
Controlul Curții de Conturi a vizat perioada 2024–2025 și cursurile pentru turbine eoliene organizate de CERONAV. Inspectorii au constatat înscrierea, în platforma internațională WINDA – baza de date oficială a Global Wind Organization (GWO) pentru personal calificat în industria eoliană – a unor persoane care:
- nu au participat fizic la cursurile GWO;
- nu apar pe listele de prezență și în cataloage;
- nu figurează în baza de date internă a CERONAV;
- în unele cazuri nici măcar nu au plătit taxele aferente cursurilor.
Din cele 13 persoane verificate, 8 au fost înregistrate ca absolvenți și înscrise în WINDA, deși în realitate nu au trecut prin procesul de formare, se arată în constatarea Curții de Conturi, citată de Cotidianul Național.
Nici cursuri, nici bani: pregătire zero, factură neplătită
Situația este agravată de faptul că o parte dintre „absolvenți” nici măcar nu au achitat contravaloarea cursurilor. Curtea de Conturi notează că:
- 6 din cei 8 beneficiari nu au plătit taxele, în sumă totală de 14.197 lei;
- ceilalți 2 au beneficiat de gratuitate, fiind angajați ai CERONAV, cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.
Cursurile GWO, organizate în baza unor standarde internaționale (9 standarde, 28 de module de specialitate), sunt puse la dispoziție prin platforma electronică GWO și livrate de experți ai CERONAV. În mod normal, doar parcurgerea integrală a acestor module permite înscrierea în WINDA.
Cursuri opționale, certificate globale: cum funcționează sistemul GWO/WINDA
Cursurile GWO sunt opționale și sunt organizate de CERONAV în baza unei acreditări acordate de INTERTEK INDUSTRY SERVICES ROMÂNIA SRL, firmă la rândul ei acreditată de Global Wind Organization.
GWO administrează baza de date WINDA (Wind Industry Database), platformă globală care gestionează și verifică calificările lucrătorilor din industria eoliană.
Standardele internaționale publicate de GWO nu impun emiterea unor certificate tipărite; este suficientă înscrierea în WINDA. Pentru angajatori, verificarea se face online, direct în această bază de date. Cu alte cuvinte, odată înscris în WINDA, un lucrător este tratat ca fiind calificat la nivel internațional.
Curtea de Conturi: înscrieri ilegale, riscuri majore de siguranță
Curtea de Conturi concluzionează că CERONAV a înscris ilegal persoane în WINDA, oferindu-le, de facto, acces la piața globală de muncă în domeniul turbinelor eoliene, fără ca acestea să fi parcurs pregătirea obligatorie.
Raportul avertizează că lipsa cunoștințelor poate genera:
- incapacitatea de a reacționa corect în situații critice;
- riscuri majore pentru siguranța persoanelor;
- consecințe juridice și economice semnificative.
Pe plan calitativ, Curtea notează efecte negative asupra bunei gestiuni financiare și asupra climatului de legalitate și credibilitate a cursurilor CERONAV – un centru care ar fi trebuit să fie reper de profesionalism în formarea personalului de specialitate.
Ce ar fi trebuit să învețe „specialiștii” din dosare
Cursurile GWO vizate de controlul Curții de Conturi sunt dedicate personalului din industria energiei eoliene, inclusiv offshore, și au ca scop:
- prevenirea accidentărilor la ridicarea, transportul, împingerea sau tragerea sarcinilor grele;
- reducerea riscurilor asociate cu lucrul în medii periculoase;
- asigurarea procedurilor corecte de lucru și de salvare în situații de urgență;
- formarea în tehnici de legare a sarcinilor, în funcție de greutate, centru de greutate și formă;
- utilizarea semnelor standard internaționale pentru ghidarea macaralei și coordonarea în siguranță a ridicării sau coborârii materialelor.
În lipsa parcurgerii efective a acestor module, așa-zișii „specialiști” sunt validați doar scriptic, dar lipsiți de pregătirea practică esențială pentru activitatea la înălțime și în condiții de risc crescut.
Imaginea României, subminată în industria eoliană
Dezvăluirile prezentate de Cotidianul Național și confirmate de constatări ale Curții de Conturi ridică semne de întrebare asupra modului în care un centru național de pregătire, cu acces la platforme și certificări internaționale, a gestionat un domeniu extrem de sensibil: siguranța în industria eoliană.
„Apucăturile mioritice” descrise în articolul Claudiei Marcu nu afectează doar reputația CERONAV, ci riscă să compromită credibilitatea României în fața partenerilor internaționali, într-un sector strategic pentru tranziția energetică și pentru piața muncii specializate.
Anchete
Dominic Fritz își află verdictul la Înalta Curte pe 18 iunie în dosarul de incompatibilitate ANI
Ultimul termen la ICCJ în procesul primarului Timișoarei
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, urmează să afle pe 18 iunie 2026 dacă va rămâne sau nu în funcție, în urma contestației depuse împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care l-a declarat în stare de incompatibilitate.
Potrivit publicației Lumea Justiției, la Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc vineri, 5 iunie 2026, ultimul termen în procesul în care Fritz contestă sentința Curții de Apel Timișoara, instanță care a menținut raportul ANI.
Fritz, prezent la Înalta Curte
Conform aceleiași surse, Dominic Fritz s-a prezentat personal la ICCJ, încercând să-i convingă pe judecătorii instanței supreme să îi admită recursul și să obțină o soluție favorabilă care să infirme constatările Agenției Naționale de Integritate.
Dosarul poartă numărul 699/1/2026 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Magistrații ICCJ au rămas în pronunțare
Completul de judecată format din magistrații Alexandru-Răzvan-George Popescu, Ionel Barbă și Vasile Bîcu a rămas în pronunțare, stabilind data de 18 iunie pentru anunțarea deciziei finale în acest dosar.
Hotărârea ICCJ va avea un impact direct asupra mandatului lui Dominic Fritz la Primăria Timișoara, în condițiile în care o confirmare definitivă a stării de incompatibilitate ar putea atrage pierderea funcției. (irinel I.).
Administratie
Armă cu aer comprimat și peste o mie de alice, descoperite într-un colet pe Aeroportul Cluj-Napoca
Control în zona Cargo: echipă mixtă, inclusiv cu câini specializați
O echipă comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, sprijinită de echipaje canine, a efectuat un control asupra unor colete aflate în zona Cargo a aerogării clujene. Verificările au vizat colete sosite din străinătate, în regim de transport internațional.
Armă cu țeavă lungă și 1.150 de alice, găsite într-un singur colet
Potrivit informațiilor comunicate de autorități, într-unul dintre colete au fost descoperite o armă cu aer comprimat, cu țeavă lungă, și patru cutii metalice care conțineau, în total, 1.150 de alice.
Dintre acestea, 650 erau alice cu vârf ascuțit din metal, iar 500 erau alice destinate armelor cu aer comprimat. Coletele se aflau în tranzit prin punctul de lucru Cargo al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca.
Colet din Polonia, destinat unei persoane fizice din România
Verificările efectuate de polițiștii de frontieră au stabilit că pachetul fusese expediat de o persoană juridică din Polonia către o persoană fizică din România.
Coletul nu era însoțit de documente care să ateste respectarea condițiilor legale privind introducerea în țară, procurarea și deținerea armelor și munițiilor pe teritoriul României.
Bunuri indisponibilizate și dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor
În lipsa actelor justificative, arma și muniția au fost indisponibilizate de către autorități, în vederea continuării cercetărilor și a clarificării situației de fapt.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342, alin. (2) din Codul penal, urmând ca cercetările să stabilească întreaga conduită a persoanelor implicate și eventualele conexiuni cu alte transporturi similare. (Paul D.),.
-
Exclusivacum 2 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 21 de orePata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum 3 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 21 de orePermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 3 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 5 zileFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum 2 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 5 zilePLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor



