Administratie
Cea mai lungă dislocare executată de elicopterele Forțelor Aeriene române în zbor a avut loc în urmă cu câteva zile: din Bacău până în Albacete, Spania, pe o distanță de aproximativ 3.500 km.
Militarii români au participat, în Spania, la unul dintre puținele cursuri aplicative la nivel internațional dedicat pregătirii echipajelor pentru executarea misiunilor de recuperare a personalului propriu.
A fost o călătorie care a durat trei zile, cu șase escale de alimentare, dintre care patru în cele mai mari baze militare din Europa și două pe aeroporturile civile Genova și Leida.
Au traversat Europa de la est la vest, Carpații, Alpii și Pirineii, parcurgând toate formele de relief, inclusiv cu o scurtă etapă de zbor deasupra mării.

Drumul s-a desfășurat sub controlul organelor civile din România, Ungaria, Slovenia, Italia, Franța și Spania.
Detașamentul este format predominant din militari aparținând Bazei 95 Aeriană și o parte dintre aceștia au participat la o misiune similară în anul 2018, când au zburat până în Bruxelles, Belgia, pentru a lua parte la survolul multinațional dedicat Summitului NATO.
Privind retrospectiv, a fost o călătorie impresionantă pentru palmaresul oricărui pilot, dar atenția echipajului a fost îndreptată mai puțin spre peisajele superbe (să ne gândim, de exemplu, la coasta Franței), ci aproape integral către observare, proceduri și planificarea itinerariului. Nici nu se putea altfel, când traversezi șase țări, cu șase proceduri diferite, prin diferite condiții meteorologice.

Detașamentul care a călătorit în Peninsula Iberică este alcătuit din două elicoptere IAR 330 SOCAT și 30 de militari: șase piloți, o echipă de extracție (operatori de forțe speciale), ofițeri de stat major și echipa tehnică.
O parte dintre ei a călătorit cu elicopterele, iar ceilalți au fost transportați până la destinație cu un C-130 Hercules, pentru a participa la stagiul de instruire aplicativ Air Centric Personnel Recovery Operatives Course 2022 – APROC 22, în Baza Aeriană Albacete din Spania.
Subiectul pregătirii – recuperarea personalului, face obiectul unora dintre cele mai complexe și periculoase misiuni, dar de o importanță vitală pentru moralul militarilor care trebuie să desfășoare acțiuni în spatele liniei frontului.

Pregătirea vizează atât recuperarea personalului izolat în teritoriu inamic din diferite motive (catapultat, rănit, infiltrat), cât și asigurarea tratamentului medical de bază, pe timpul evacuării.
Piloții participanți se află pe diferite trepte de experiență, de la instructori până la piloți aflați la începutul carierei, în pregătire. Pe lângă piloții cu statut de cursant, un instructor și un ofițer de informații români au fost integrați în stafful internațional de organizare a exercițiului.
Cursul este organizat de către European Personnel Recovery Center (EPRC), în colaborare cu Tactical Leadership Program (TLP). Este structurat pe trei zile de pregătire teoretică (academics) și șapte zile de zbor, cu câte o misiune pe zi, cu pachete de câte 5-7 aeronave.

Pe timpul planificării și execuției, instructorii din cadrul staffului monitorizează procesul și oferă sugestii despre cele mai bune modalități de abordare a situațiilor.
Cele mai importante momente sunt analiza misiunii, unde sunt discutate modul în care a fost planificat, cursurile de acțiune alese, eficacitatea acestora și ce poate fi îmbunătățit pentru zilele următoare. Pe toată durata cursului sunt evaluați comandanții de misiune propuși și, în funcție de rezultat, aceștia primesc calificarea.
Pentru Forțele Aeriene române s-a dovedit a fi o oportunitate de instruire în mediu multinațional întrunit, fiind implicate aeronave din cinci țări, plus personal din încă trei, iar foarte multe țări și-au trimis observatori.
La primele zboruri pe cerul Spaniei a participat și sublocotenentul Sebastian Alexă, pilot în cadrul Escadrilei 952 Elicoptere SOCAT de la Baza 95 Aeriană, care se află la prima experiență într-o misiune internațională.

Momentul în care sunt în zbor este momentul în care simt că trăiesc cu adevărat și este un sentiment greu de exprimat în cuvinte.
De la stagiul de instruire aplicativ Air Centric Personnel Recovery Operatives Course 2022 – APROC 22 din cadrul Bazei Aeriană Albacete din Spania mă aștept să învăț tehnici și practici noi pe care celelalte națiuni le practică atunci când vine vorba de misiunea de recuperare de personal.
Obiectivele sunt de a colabora cu partenerii NATO în ceea ce privește misiunile de recuperare de personal și de a învăța unii de la alții diferite metode și tehnici pe care le practică fiecare în spațiul său național.

Pasionații de aviație ar fi încântați să vadă la lucru tipurile de aeronave reunite la APROC 2022: 16 elicoptere și 6 avioane de luptă Eurofighter (patru italiene și două din Aripa 14 spaniolă), pe lângă un avion de comandă și avertizare aeriană sau Conformal Airbone Early Warning (CAEW).
Dintre elicoptere (Tiger, NH 90, SuperPuma, AW101) cele mai numeroase sunt NH90, fiind folosit de trei dintre participanți: Forțele Aeriene Spaniole, Heer (Armata) germană și Marina Națională Franceză.
Participarea elicopterelor românești nu a trecut neremarcată, fiind evidențiată în publicația spaniolă Defensa: Cea mai interesantă prezență este a elicopterelor IAR-330 ale Forțelor Aeriene române, dislocate în Spania pentru prima dată.

Sunt o variantă a fostului Aérospatiale (azi Airbus Helicopters) Puma, construit sub licență în România pentru uz propriu și export către terți.
Românii operează 60 de IAR-330, dintre care aproximativ jumătate au fost modernizate, local, la varianta IAR 330 Sistem Optronic Cercetare și Anti-Tanc (SOCAT) cu cooperarea tehnologică a companiei israeliene Elbit Systems, printre care și cele pe care le-am putut vedea la Albacete (Julio Maiz Sanz) – (Vîță Mirela, foto – Mădălina Burlacu, arhivă detașament APROC)
Administratie
Concurs suspendat la CS Dinamo București după o sesizare a SIDEPOL
Sindicatul a semnalat posibile nereguli în procedura de ocupare a postului
Concursul organizat pentru ocuparea postului de ofițer principal I în cadrul Serviciului Resurse Umane al Clubului Sportiv Dinamo București a fost suspendat după ce Sindicatul Polițiștilor Europeni (SIDEPOL) a sesizat posibile nereguli în desfășurarea procedurii.
Măsura a fost dispusă la data de 9 septembrie 2026, pentru a permite verificarea aspectelor semnalate de organizația sindicală.
Procedura, suspendată până la finalizarea verificărilor
Potrivit informațiilor comunicate, conducerea CS Dinamo București a decis suspendarea concursului și analizarea situației de către o comisie desemnată în acest scop.
Verificările urmăresc să stabilească dacă procedura de organizare și desfășurare a concursului a respectat toate prevederile aplicabile, precum și condițiile de transparență și egalitate de șanse pentru candidați.
Suspendarea nu reprezintă, în sine, o concluzie privind existența unor abateri, ci permite clarificarea tuturor aspectelor înainte de continuarea concursului.
SIDEPOL solicită respectarea principiilor de legalitate și transparență
Sindicatul a cerut ca toate concursurile organizate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate să se desfășoare cu respectarea strictă a principiilor de legalitate, transparență și egalitate de șanse.
SIDEPOL susține că fiecare candidat trebuie să beneficieze de un tratament corect, iar criteriile și etapele concursurilor trebuie să fie clare și aplicate în mod uniform.
„Nu putem vorbi despre profesionalizarea instituțiilor fără proceduri transparente și fără respectarea acelorași reguli pentru toți candidații”, este poziția transmisă de organizația sindicală.
Concluziile comisiei vor decide continuarea concursului
În perioada următoare, comisia desemnată urmează să analizeze sesizarea și documentele aferente procedurii de concurs. În funcție de concluziile verificărilor, concursul ar putea fi reluat, modificat sau anulat, dacă vor fi identificate nereguli care impun astfel de măsuri.
SIDEPOL a anunțat că va urmări evoluția cazului și va continua să solicite respectarea drepturilor polițiștilor și a regulilor privind ocuparea funcțiilor în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. (Paul D.).
Administratie
Burse sociale pentru peste 36.000 de studenți din grupuri dezavantajate
Peste 36.000 de studenți din medii și grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie–iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg.
Sprijinul financiar a fost acordat studenților din 44 de instituții de învățământ superior de stat din România. Valoarea sumelor alocate până în prezent se ridică la aproape 157 de milioane de lei.
Sprijin pentru continuarea studiilor
Bursele sociale au rolul de a reduce barierele financiare cu care se confruntă studenții din medii dezavantajate și de a-i sprijini să își continue studiile.
Măsura contribuie la prevenirea și reducerea abandonului universitar, oferindu-le beneficiarilor o șansă în plus de a rămâne în sistemul de învățământ superior.
Webinare și ghiduri practice
Pe lângă sprijinul financiar, studenții beneficiari au avut acces la webinare dedicate unor teme relevante pentru viața academică, precum:
- tehnici de învățare;
- gestionarea timpului;
- cunoașterea drepturilor studenților;
- pregătirea pentru finalizarea studiilor.
Pe baza temelor abordate în cadrul acestor întâlniri au fost elaborate și ghiduri practice, puse la dispoziția studenților pentru a le susține parcursul academic.
Mai multe informații sunt disponibile la linkul din comentarii.
Măsurile sunt derulate în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și din bugetul național.
Administratie
49 de posturi de expert, scoase la concurs în cadrul proiectului RECRED
Ministerul Educației și Cercetării anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a 49 de posturi de expert în cadrul proiectului „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED”.
Posturile disponibile vizează următoarele activități:
- elaborarea ghidurilor pentru discipline și a auxiliarelor;
- elaborarea ghidurilor pentru arii curriculare;
- elaborarea ghidurilor pentru profiluri;
- elaborarea ghidurilor de management;
- elaborarea suporturilor de curs;
- elaborarea resurselor educaționale deschise (RED).
Obiectivele proiectului
Proiectul urmărește revizuirea curriculumului centrat pe competențe în învățământul preuniversitar — primar, gimnazial și liceal — precum și eficientizarea implementării curriculumului național.
Intervențiile prevăzute includ:
- actualizarea curriculară;
- dezvoltarea competențelor curriculare ale cadrelor didactice;
- elaborarea de resurse educaționale;
- realizarea unor cercetări bazate pe dovezi.
Toate informațiile privind condițiile de participare, documentele necesare și procedura de selecție sunt disponibile la linkul din comentarii.
Proiectul RECRED este implementat de Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, precum și cu Casele Corpului Didactic din județele Buzău, Cluj și Olt și din municipiul București.
Proiectul se desfășoară în perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2028, are codul SMIS 2021: 321024 și este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027, Prioritatea operațională 7: „Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic”.
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 17 oreOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 2 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum 4 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 17 ore„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Featuredacum 4 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI



