Connect with us

Uncategorized

Ce înseamnă bio sau organic – este cu adevărat mai sănătos să treci la acest stil de viață?

Publicat

pe

Să cumpărăm bio a devenit cel puțin în țările dezvoltate nu doar o alternativă, ci o responsabilitate morală și socială. Cu pași înceți începem și noi în România să recurgem la organic și să ne interesăm mai mult cu privire la originile produselor pe care le cumpărăm.

 

Ce înseamnă organic

În primul rând, e bine de știut că nu există un consens global cu privire la ce înseamnă organic – așa că fiecare țară are propriile reglementări. Însă în general, când spunem că mâncarea este organică ne referim la felul în care a fost produsă – printre altele, că nu conține GMOs (organism modificat genetic), fertilizatori sintetici sau pesticide sintetice. Astfel, fermierii organici folosesc alternative naturale pentru acestea – de exemplu, în loc de fertilizatori chimici, ei folosesc fertilizator natural. Mâncarea și produsele bio/ organice pot fi găsite destul de greu – de obicei este un loc restrâns dedicat acestora în supermarketuri, însă poți avea acces la orice produs ai nevoie intrând pe Putereaplantelor.ro, acolo unde găsești chiar și produse cosmetice bio, cât și farmacie naturistă, dacă crezi în puterea sacră milenară a plantelor pentru a te vindeca. 

Pentru carne și produse lactate, înseamnă că animalele trebuie să fi fost hrănite cu mâncare organică, iar animalele precum porcii sau găinile trebuie să fie crescute la sol. În plus, veterinarilor le este interzis să le administreze acestor animale antibiotice sau hormoni de creștere. 

În ultimii ani subiectul mâncării bio a început să capete din ce în ce mai multă atenție. Oamenii cumpără alimente bio, se interesează de remedii cât mai naturale și au ajuns chiar să își cumpere produse cosmetice și igienice organice. Ce înseamnă de fapt bio și este cu adevărat un indicator că produsul va contribui significant la o stare de sănătate optimă, sau doar aruncăm banii pe fereastră? Vom trata acest subiect în acest articol, așa că citește până la capăt. 

 

Produsele cosmetice organice

 

O altă zonă de interes atunci când vorbim despre organic este zona de produse cosmetice și de îngrijire a pielii. Pielea este cel mai mare organ din întreg corpul, așa că mai devreme sau mai târziu cu toții ar trebui să ajungem la o concluzie – aceea că vrem să o protejăm de efectele nocive ale soarelui și  să evităm contactul cu produse cosmetice pline de chimicale toxice pentru piele. 

Multe produse folosite în special de femei abundă în chimicale dure, care mai devreme sau mai târziu vor produce efecte secundare nocive vizibile. Alternativă este folosirea unor produse cosmetice realizate din extracte din plante – lucru care va fi benefic atât utilizatorilor, cât și mediului înconjurător.

 

Deși a devenit o responsabilitate socială să consumi produse bio, cât mai sănătoase, discuția este lungă și greu de spus cu adevărat că au un efect real benefic asupra mediului și organismului. Este important însă să găsești un balans între folosirea acestor produse, mâncatul alimentelor locale și de sezon și creșterii rației de fructe și legume. 

 

sursă foto: unsplash.com

Uncategorized

Dezmembrări Porsche Cayenne – piese originale pentru reparații eficiente

Publicat

pe

De

Porsche Cayenne combină performanțele unui model premium cu dimensiunile și versatilitatea unui SUV. Tocmai complexitatea sa tehnică poate face ca anumite reparații să devină costisitoare. Pentru generațiile care au deja mai mulți ani de utilizare, piața de dezmembrări Porsche Cayenne poate oferi acces la componente originale la costuri mai ușor de gestionat.

Dezmembrări Satu Mare poate ajuta la identificarea pieselor potrivite în funcție de generație, motorizare, anul fabricației și codul componentei. Verificarea atentă este cu atât mai importantă în cazul unui model care a fost disponibil în numeroase configurații.

Piese de caroserie pentru Porsche Cayenne

Elementele exterioare pot avea costuri ridicate atunci când sunt cumpărate noi. Portierele, capotele, aripile, barele, hayonurile, oglinzile sau diferitele ornamente pot fi căutate și în dezmembrări, în special pentru generațiile mai vechi.

Farurile și stopurile necesită o atenție suplimentară, deoarece pot exista mai multe variante pentru aceeași generație. Codul piesei și echiparea mașinii ajută la identificarea componentei corecte. Prin dezmembrări Porsche Cayenne, o reparație de caroserie poate deveni astfel mai accesibilă.

Componente pentru motor și transmisie

Cayenne a fost produs de-a lungul timpului cu motoare pe benzină, diesel și sisteme hibride. Diferențele dintre motorizări înseamnă și o varietate mare de componente. Alternatoarele, electromotoarele, compresoarele de climatizare și numeroase alte piese trebuie identificate în funcție de versiunea exactă.

Același lucru este valabil pentru transmisie și componentele sistemului de tracțiune. Dezmembrări Satu Mare poate verifica disponibilitatea reperelor folosind informațiile tehnice ale autoturismului și codurile pieselor existente.

Electronica și dotările unui SUV premium

Cayenne include numeroase sisteme electronice și dotări de confort. Modulele, comenzile, senzorii, sistemele multimedia și diferitele componente electrice pot avea prețuri ridicate atunci când trebuie înlocuite.

Pentru astfel de repere, compatibilitatea trebuie verificată atent. Două componente cu aspect asemănător nu sunt automat interschimbabile. În zona de dezmembrări Porsche Cayenne, codul OEM și seria VIN pot simplifica semnificativ identificarea.

Interiorul poate fi păstrat în configurația originală

După mai mulți ani de utilizare, uzura poate deveni vizibilă la scaune, volan, consolă, panourile portierelor sau diferitele ornamente. Pentru un model premium, păstrarea aspectului original al habitaclului contează, iar componentele second-hand originale pot fi o soluție potrivită.

Dezmembrări Satu Mare poate avea disponibile elemente de interior provenite de pe diferite versiuni Cayenne. Culoarea, materialul și nivelul de echipare trebuie însă verificate înainte de alegerea piesei.

Identificarea corectă simplifică reparația

Atunci când cauți dezmembrări Porsche Cayenne, este recomandat să pregătești anul fabricației, generația, motorizarea și seria VIN. Dacă piesa veche are un cod vizibil, acesta poate fi una dintre cele mai utile informații pentru verificarea compatibilității.

Dezmembrări Satu Mare poate ajuta la găsirea componentelor pentru diferite generații Porsche Cayenne, în funcție de disponibilitate. Pentru un SUV premium cu o construcție complexă, alegerea unei piese originale potrivite poate reduce costurile și poate simplifica semnificativ procesul de reparație.

Citeste in continuare

Administratie

Pod nou peste râul Teleajen, la Drajna: investiție de 32,5 milioane de lei pe DJ 102B

Publicat

pe

Actualul pod, vechi de aproape 90 de ani, va fi înlocuit de o construcție modernă

Consiliul Județean Prahova pregătește construirea unui pod nou peste râul Teleajen, în localitatea Drajna, pe DJ 102B. Investiția are o valoare de 32,5 milioane de lei, TVA inclus, și urmărește îmbunătățirea siguranței și fluenței traficului rutier în zonă.

Potrivit informațiilor publicate de Consiliul Județean Prahova, președintele instituției, Virgil Nanu, a inspectat amplasamentul viitoarei construcții.

Podul existent a fost construit în jurul anului 1935 și are o lungime de aproximativ 94 de metri. În prezent, circulația rutieră se desfășoară alternativ, fiind controlată prin semafoare, ceea ce generează restricții și încetinește traficul.

DJ 102B, legătură rutieră importantă între Prahova și Buzău

Drumul județean 102B asigură conexiunea dintre DN1A, în zona orașului Vălenii de Munte, și DN10, spre limita administrativă cu județul Buzău.

Din acest motiv, podul peste Teleajen reprezintă un punct important al infrastructurii rutiere din nord-estul județului Prahova. Starea și configurația actuală a construcției limitează însă desfășurarea normală a traficului.

Noua construcție va avea 163 de metri lungime

Proiectul prevede ridicarea unui pod nou în aval de cel existent. Viitoarea structură va avea aproximativ 163 de metri lungime și 12,40 metri lățime.

Podul va dispune de:

  • o parte carosabilă cu lățimea de 7,80 metri;
  • două trotuare pentru pietoni;
  • patru deschideri;
  • infrastructură din beton armat;
  • fundații realizate pe piloți forați.

Noua construcție va prelua traficul rutier și va permite eliminarea circulației alternative și a restricțiilor impuse în prezent pe podul vechi.

Podul vechi va fi conservat pentru pietoni

Actualul pod nu va fi demolat după finalizarea lucrărilor. După ce traficul rutier va fi transferat pe noua structură, construcția existentă va fi reabilitată și conservată.

Ulterior, podul vechi va fi destinat exclusiv circulației pietonale, urmând să fie păstrat ca element al identității locale și redat comunității într-o nouă funcțiune.

Lucrările trebuie finalizate în 18 luni

Contractul are o valoare totală de 32,5 milioane de lei, cu TVA inclus. Durata prevăzută este de 18 luni, dintre care patru luni pentru proiectare și 14 luni pentru execuția lucrărilor.

Contractul va fi derulat de asocierea formată din Gott Strasse SRL și SC Like Consulting SRL.

Prin această investiție, Consiliul Județean Prahova urmărește modernizarea infrastructurii de pe DJ 102B, creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului dintre zona Vălenii de Munte și limita cu județul Buzău. Simultan, autoritățile intenționează să păstreze podul istoric și să îl transforme într-un traseu pietonal sigur pentru locuitori.

Citeste in continuare

Featured

Victor Ponta, atac la adresa lui Emanuel Ungureanu după declarațiile despre zborul privat spre Mykonos

Publicat

pe

De

Deputatul Victor Ponta, fost premier, a lansat miercuri seară un atac virulent la adresa deputatului USR Emanuel Ungureanu, după ce acesta a făcut declarații controversate despre persoanele care au călătorit cu un avion privat spre insula grecească Mykonos.

Ungureanu a susținut că pasagerii s-ar fi deplasat „la distracție și la curve”, în contextul în care a anunțat că a sesizat Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională de Integritate cu privire la această călătorie.

Ponta, reacție dură pe Facebook

Victor Ponta, care s-a aflat printre pasagerii cursei, a reacționat printr-un mesaj publicat pe Facebook. Fostul premier l-a jignit pe deputatul USR și a extins criticile asupra formațiunii politice din care acesta face parte.

„Acesta NU este o «focă», ci chiar un PORC: gras, mincinos și scârbos!”, a scris Ponta, folosind în continuare un limbaj insultător la adresa lui Emanuel Ungureanu.

În aceeași postare, deputatul a afirmat că „locul lor este în cocină, nu în Guvern și nici în Parlament”, referindu-se la reprezentanții USR.

Ungureanu cere verificarea unor posibile fapte de corupție

Emanuel Ungureanu a declarat, în Parlament, că deplasarea trebuie verificată din perspectiva unor posibile fapte de corupție, conflicte de interese sau incompatibilități.

Deputatul USR a criticat explicația potrivit căreia zborul ar fi avut un scop profesional și a făcut referire la reputația turistică a insulei Mykonos. El a susținut că judecători ai Curții Constituționale, politicieni și oameni de afaceri s-ar fi deplasat „la distracție”, folosind un avion privat.

Declarațiile sale au fost formulate în termeni extrem de duri și au vizat inclusiv persoane publice aflate la bordul aeronavei.

Cine s-a aflat în avion

Zborul privat spre Mykonos a avut loc în luna iulie. Printre pasageri s-au numărat Victor Ponta, judecătorul Curții Constituționale Cristian Deliorga, președintele Tribunalului Constanța, Cătălin Croitoru, fostul ministru al Muncii Florin Manole, senatorul UDMR István-Loránt Antal, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, precum și mai mulți oameni de afaceri.

Ponta a respins în repetate rânduri suspiciunile legate de deplasare și a susținut că scopul său a fost să se întâlnească cu oameni de afaceri pe care încerca să îi convingă să investească în România.

„O să mai zbor de o sută de ori când e vorba să conving oameni de afaceri să investească în România”, a declarat fostul premier, precizând că și-a achitat singur cheltuielile.

Explicațiile oferite de Ponta și Daraban

Victor Ponta a afirmat că deplasarea a durat câteva ore și că a participat la un prânz alături de Mihai Daraban și Florin Manole. El a precizat că judecătorul CCR Cristian Deliorga nu a luat parte la masa respectivă.

La rândul său, Mihai Daraban a susținut că deplasarea a avut legătură cu o întâlnire cu parteneri de afaceri din Statele Unite, aflați în Mykonos. Potrivit acestuia, întâlnirea în Grecia ar fi fost aleasă ca alternativă la o deplasare în SUA, datorită proximității geografice.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv5 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv5 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv6 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv7 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv