Administratie
Polițiștii de frontieră maramureșeni au oprit în Borșa un transport ilegal de material lemnos
Șoferul camionului și alți doi cetățeni români implicați în eveniment au adresat injurii și amenințări la adresa polițiștilor de frontieră.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au desfășurat o acțiune pe linia combaterii delictelor silvice. În cadrul acțiunii, în jurul orei 07.00, în localitatea Borșa, în parcarea din zona Vârful Prislop, colegii noștri au depistat un autocamion înmatriculat în România, încărcat cu material lemnos, care staționa cu motorul pornit. La observarea polițiștilor de frontieră, șoferul camionului a plecat în viteză spre localitatea Cârlibaba. Deși polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea camionului în trafic, acesta și-a continuat deplasarea aproximativ 500 de metri, până în parcarea pârtiei de schi din Vârful Prislop.
Polițiștii de frontieră au solicitat conducătorului auto să se legitimeze și să prezinte documentele de însoțire a materialului lemnos, moment în care șoferul s-a închis în cabina autocamionului și a trecut la amenințări. Pe timpul intervenției polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească spray-ul lacrimogen, moment în care șoferul a deschis portierele și a devenit recalcitrant. Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Borșa pentru o evaluare medicală.
Din primele verificări, s-a constatat că nu există aviz de însoțire a mărfii pentru transportul de material lemnos. La fața locului a apărut o a doua persoană, cetățean român, care a adresat amenințări cu moartea polițiștilor de frontieră.
În momentul în care polițiștii de frontieră au procedat la conducerea camionului spre Ocolul Silvic Vișeu de Sus, un alt bărbat, conducând un autoturism de teren, a accidentat autocamionul în mod intenționat, rezultând avarierea celor două mijloace auto. În mașina de teren se afla și o armă de tip air soft. La locul evenimentului au fost chemat un echipaj de politie din cadrul Poliției Orașului Borșa. Un agent din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus a condus autocamionul la sediul Ocolului Silvic Vișeu de Sus, stabilindu-se că mașina era încărcată cu 9,85 mc material lemnos.
În cauză se fac cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și ultraj, fiind totodată aplicată și o sancțiune contravențională pentru transport de material lemnos fără documente de proveniență. Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată de către polițiștii de frontieră și predată în custodie Ocolului Silvic Vișeu de Sus, mentioneaza sursa citata. (Sava N.).
Administratie
Guvernul le cere cetățenilor ajutorul pentru o administrație mai ușor de înțeles
Secretariatul General al Guvernului a lansat o consultare națională privind simplificarea limbajului folosit de instituțiile publice. Cetățenii sunt invitați să împărtășească dificultățile întâmpinate în relația cu statul și să contribuie la formularea unor mesaje și servicii mai clare.
Când limbajul complicat devine o barieră
Formularele greu de descifrat, explicațiile încărcate de termeni tehnici și informațiile prezentate neclar pot îngreuna accesul cetățenilor la serviciile publice. O solicitare simplă poate deveni o experiență frustrantă atunci când oamenii nu înțeleg ce documente trebuie să depună, ce pași au de urmat sau unde pot găsi informațiile necesare.
Pentru a identifica mai bine aceste probleme, Secretariatul General al Guvernului derulează o consultare națională dedicată limbajului utilizat de administrația publică în comunicarea cu cetățenii.
Mesaje, formulare și site-uri mai clare
Demersul vizează felul în care instituțiile transmit informații prin mesaje publice, formulare și site-uri. Scopul este ca acestea să fie mai clare, mai accesibile și mai ușor de înțeles de către oricine, indiferent de experiența sa în relația cu administrația.
Opiniile celor care folosesc aceste servicii pot ajuta la identificarea expresiilor neclare, a instrucțiunilor dificil de urmat și a situațiilor în care informațiile publice nu răspund suficient de bine nevoilor oamenilor.
Cetățenii sunt invitați să-și spună experiența
Secretariatul General al Guvernului îi încurajează pe cetățeni să participe la consultare și să descrie dificultățile pe care le-au întâmpinat atunci când au comunicat cu instituțiile statului. Experiențele directe pot arăta unde este nevoie de explicații mai simple și de informații mai bine organizate.
Cum poți participa
Participarea se face prin completarea unui scurt chestionar online. Formularul le oferă cetățenilor ocazia să-și exprime punctul de vedere și să contribuie la îmbunătățirea comunicării dintre administrație și public.
Completează chestionarul: (aici)
Sursa: Secretariatul General al Guvernului.
Administratie
Evaluarea Națională 2027: calendarul final urmează să fie publicat în Monitorul Oficial
Ministerul Educației anunță forma finală a calendarului pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a din anul școlar 2026–2027, inclusiv simularea și examenul propriu-zis. Calendarul integral va fi disponibil după publicarea sa în Monitorul Oficial.
Elevii vor putea consulta lucrările înainte de contestații
După afișarea rezultatelor inițiale, elevii vor putea solicita vizualizarea lucrărilor scrise înainte de depunerea contestațiilor. Măsura este menită să îi ajute să decidă dacă solicită reevaluarea lucrării.
Depunerea unei contestații nu este condiționată de vizualizarea lucrării.
Sursa: Ministerul Educației.
Administratie
Absențele se trec la fiecare oră, iar motivarea trebuie făcută în termen
Ministerul Educației reamintește regulile privind consemnarea și motivarea absențelor, inclusiv termenele și efectele celor nemotivate asupra purtării.
Cadrele didactice trebuie să consemneze absențele în catalog la fiecare oră. Absența nu poate fi folosită ca mijloc de coerciție: se notează numai dacă elevul nu este prezent la curs.
Cum se motivează absențele
Absențele se motivează în ziua în care sunt prezentate actele justificative. Documentele trebuie depuse în cel mult 7 zile calendaristice de la revenirea elevului la cursuri; în caz contrar, absențele sunt declarate nemotivate.
Pentru motive medicale pot fi prezentate, după caz, adeverințe medicale, certificate, foi de externare sau scrisori medicale. Acestea trebuie să aibă viza cabinetului școlar sau a medicului de familie care are în evidență documentele medicale ale elevului.
În limita a 40 de ore pe an școlar, fără a depăși 20% din orele unei discipline, absențele pot fi motivate și pe baza unei cereri scrise a părintelui sau a elevului major. Cererea se adresează cadrului didactic responsabil și trebuie avizată în prealabil de director.
Absențele nemotivate pot afecta purtarea
La fiecare 20 de absențe nemotivate într-un an școlar sau când absențele nemotivate ajung la 20% din orele unei discipline, se aplică o scădere graduală a calificativului ori a mediei anuale la purtare.
În învățământul primar, calificativul scade gradual de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient” și „Insuficient”. În gimnaziu și liceu, media la purtare se reduce gradual, cu câte un punct.
Surse menționate de Ministerul Educației: Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și Statutul elevului.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 24 de oreProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum 5 zileDosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații




