Featured
Abuzurile primarului Volosevici, dezvăluite si de o angajată a Primăriei Ploieşti!
Va prezentam au articol exceptional al celor de la Stiri Actuale, cu precizarea ca aceste abuzuri sunt deja consemnate in dosarul Veolia-Volosevici cecetat de organele penale, dosarul in care se preconizeaza o iminenta punere sub inculpare a edilului.
Andrei Volosevici era ales în urmă cu doi an în funcţia de primar al Municipiului Ploieşti cu o majoritate covărşitoare, procent care ar fi trebuit să îl oblige şi a-l determina să schimbe în bine oraşul. Din păcate, ploieştenii au descoperit o variantă prost updatată a primarului de acum 10 ani, un edil pus pe tot felul de aranjamente oneroase, care aruncă Ploieştiul în prăpastie. Prieteni plasaţi în funcţii bine plătite, apropiaţi implantaţi în diverse instituţii fără a avea vreo jenă pentru irosirea banului public. Cât despre comportamentul primarului Andrei Volosevici relatările angajaţilor municipalităţii sunt incredibile. Înjurături, ţipete, urlete, cuvinte jignitoare, mizerii…Cam acesta este portretul creionat de subalternii unui edil pe care ploieştenii îl aşteptau să salveze oraşul. Salvare care nu a venit şi nici nu va veni în acest mandat, mandat în care gaşca de prieteni personali ai lui Andrei Volosevici nu face altceva decât să îşi asigure oprobiul public.
Nicoleta Crăciunoiu, directorul Economic al Primăriei Ploieşti, a devenit ţinta lui Volosevici încă din primul mandat. Un profesionist desăvârşit, stăpânind extrem de bine termenii economici, Crăciunoiu este „bombardată” permanent cu istericalele primarului liberal.
Într-o informare adresată Comisiei 1 (Buget, Finanţe, Control, Administrarea Domeniului Public şi Privat), comisie formată din consilierii: Paul Palaş (ALDE), Radu Simionescu (PNL), Gheorghe Sîrbu (PNL), Mihai Tonsciuc (USR) şi Anca Agapie (ProRomânia), Nicoleta Crăciunoiu prezintă abuzurile permanente la care este supusă de la preluarea mandatului de primar al Ploieştiului.
” Primarul în funcţie al Municipiului Ploieşti – Volosevici Andrei Liviu a apelat şi apelează la diverse metode şi practici de ameninţare, şantaj, discriminare etc. fiind conştient de faptul că a procedat la hărţuirea mea morală. În nenumărate rânduri i-am adus la cunoştinţă acest aspect (verbal şi în scris), însă nu s-a implicat în niciun fel în evaluarea riscurilor şi în prevenirea hărţuirii morale, scopul vădit fiind înlăturarea mea de la conducerea Direcţiei Economice sau obligarea la semnare a tuturor documentelor nelegale. Această violenţă în raporturile de muncă a avut şi are implicaţii majore asupra stării mele de sănătate în calitate de persoană hărţuită, deoarece acesta, prin toate mijloacele posibile, a apelat la metode inumane în relaţiile profesionale si a urmărit întotdeauna distrugerea mea psihică şi cedarea nervoasă. Permanent a manifestat un comportament abuziv, apelând la ameninţări şi anunţându-si mereu intenţia de a-mi face rău şi de a-mi produce daune materiale si morale, acestea fie în prezenţa colegilor, fie a personalului din instituţiile subordonate Consiliului Local al Municipiului Ploieşti. Intimidarea s-a făcut direct, de către primar.”, scrie Nicoleta Crăciunoiu
„În timpul primului său mandat de primar a fost sesizată comisia de disciplină de 3 ori privind aşa-zise abateri săvârşite de către mine şi am fost destituită din funcţia de director economic, deoarece nu am semnat documente pe care le-am apreciat ca fiind ilegale. Am procedat la acţionarea în instanţa de judecată şi am fost reintegrată în funcţia de director economic. „, îi mai informează directorul Economic pe consilierii locali
Dezvăluirile angajatei Primăriei Ploieşti sunt incredibile şi de neconceput în România anului 2022 şi denotă probleme grave ale primarului Volosevici.
„Hărţuirea manifestată a urmărit supraveghererea locului de muncă provocându-mi-se o stare de temere prin ameninţările continue cu plângeri penale, comisii de disciplină, solicitarea de nenumărate ori de a-mi da demisia din funcţie, prin jigniri, stabilirea de termene foarte scurte pentru diferite lucrări care, de fapt, nu reprezentau urgenţe, tocmai pentru a nu putea să mă pronunţ în totalitate sau pentru a greşi, ca apoi să fiu sancţionată.(…) Permanent s-au făcut presiuni asupra mea pentru a semna documente pe care eu şi subalternii mei le-am considerat nelegale.„, mai dezvăluie Crăciunoiu
„De cele mai multe ori nu am fost prezentă la discuţii privind plăţile, rectificările de buget etc., ci doar mi se transmiteau sarcini de la superiori prin subalternii mei, apropiaţi acestuia, angajaţi de câteva luni sau ani în instituţie. Iniţial am crezut că mai pot rezista acestor presiuni fără să mă afecteze la nivel de sănătate, dar evenimentele au făcut să nu reuşesc şi astfel să mă îmbolnăvesc. Împovărarea cu prea multe lucrări a dus la epuizare, stres, afecţiuni medicale, urmare a abuzurilor repetate de la locul de muncă şi a faptului că au fost angajate persoane fără experienţa profesională, eu fiind nevoită să preiau lucrările pe care le au in Fişa postului sau să verific absolut tot, să mi se impună atribuţii de verificare şi asumare prin semnătură care sunt, de fapt, ale unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile legale de ocupare a posturilor, acestea ocupând inclusiv funcţii de conducere în cadrul direcţiei. Ameninţările, nesiguranţa la locul de muncă, au fost gândite în mod intenţionat pentru a mă împiedica să-mi exercit funcţia şi activitatea în mod normal. Toate acestea mi-au produs o stare de disconfort psihic. În mod special am fost ameninţată cu cercetatări disciplinare pentru activităţi care nu au legătură cu sarcinile de serviciu sau mi s-au acordat termene foarte scurte de rezolvare a solicitărilor şi răspunsul a fost de fiecare dată: nu mă interesează.”, , le scrie Nicoleta Crăciunoiu consilierilor locali.
Directorul Economic al Primăriei Ploieşti face şi o listă a dispoziţiilor ilegale solicitate de Andrei Volosevici şi dezvăluie mizeriile la care a fost supusă de către edil din cauza refuzului de a semna anumite documente. Trebuie spus că o astfel de semnătură pe un proiect ilegal, ar fi putut-o duce pe Nicoleta Crăciunoiu în faţa procurorilor DNA!!!
Abuzuri, abuzuri, abuzuri!!!
Pe scurt, faptele cele mai importante din ultimele 6-7 luni au fost următoarele:
1. Emiterea Dispoziţiei nr.2354/03.11.2021 potrivit căreia sunt obligată să duc la îndeplinire măsuri stabilite de către Curtea de Conturi, conform Deciziei nr.30/2021. Prin Adresele/Informările nr.6016/03.11.2021, nr. 6299/25.11.2021, nr.6929/28.12.2021, nr.6010/22.03.2022, transmise primarului Municipiului Ploieşti şi secretarului general, am adus la cunoştinţă faptul că nu am pregătirea de specialitate tehnică si expertiza necesară, solicitând să mi se precizeze în scris atribuţiile şi responsabilităţile în detaliu, în calitate de persoană nominalizată ca responsabil şi persoană care efectuează verificări proprii pentru măsuri privind verificări lucrări de reparaţii imobile, investiţii, etc.; mai mult, unele din aceste atribuţii revin ordonatorilor terţiari de credite. Cu toate demersurile întreprinse nu mi s-a comunicat niciun răspuns, prevederile dispoziţiei rămânând neschimbate şi aceasta producând efecte.
Apreciez că prin emiterea acestei dispoziţii şi nominalizarea mea sunt supusă la executarea unei munci sau la îndeplinirea de servicii, în mod forţat, respectiv se procedează la exploatarea mea., fiind supusă la muncă forţată sau obligatorie împotriva voinţei mele, neavând pregătirea necesară.
2. În perioada octombrie – decembrie 2021, deoarece am emis Raport de specialitate nr.258/20.10.2021 la proiectul de hotărâre privind prelungirea duratei Contractului de concesiune privind gestiunea serviciului public de alimentare cu apă şi a serviciului de canalizare în Municipiul Ploieşti încheiat cu SC Apa Nova Ploieşti SRL, in care am menţionat faptul că pentru aceste lucrări şi condiţii Direcţia Economică nu a identificat baza legală privind posibila negociere de clauze, am fost ameninţată cu plângeri penale, eu şi persoana care ocupa funcţia de şef serviciu juridic, contencios-contracte, fiind înregistrate cu reportofonul la sala de şedinţe în data de 09 decembrie 2021, ameninţate şi jignite în prezenţa salariaţilor şi a consilierilor locali. Dovadă stă Raportul de Specialitate nr.258/2021. Am solicitat punerea la dispoziţie a înregistrării cu reportofonul a şedinţei respective, dar aceasta nu mi s-a pus la dispoziţie.
3. În data de 11 martie 2022 am emis Raport de specialitate nr. 1/11.03.2022, nefavorabil, la proiectul de hotărăre privind aprobarea Acordului privind asigurarea continuităţii furnizării serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiul Ploieşti şi stabilirea unor aspecte referitoare la efectele încetării Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public al Judeţului Prahova de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem de producţie-transport-distribuţie pentru Municipiul Ploieşti nr 2776/20.04.2004 şi Raport de specialitate nr. 2/16.03.2022, tot nefavorabil, în aproximativ aceleaşi condiţii pentru Municipiul Ploieşti.
4. La proiectul de hotărâre privind solicitarea către operatorul S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. de a asigura continuitatea Contractului de concesiune nr. 2776/2004, până la desemnarea noului operator, dar nu mai mult de 90 de zile, am emis raportul nr. 72/16.03.2022.
Ca urmare a faptului că proiectele de hotărâri iniţiate de către primar nu au fost aprobate, unul dintre motive fiind avizul nefavorabil al Direcţiei Economice şi s-a supus aprobării consiliului local o altă variantă, iniţiatorii fiind consilieri locali, după ameninţări şi jigniri repetate, aşa cum rezultă din Procesul -Verbal din data de 14 martie 2022, primarul Municipiului a procedat în aceeaşi zi, în 2 etape, la solicitarea de Note Explicative, mie şi subalternei, noi semnând rapoartele de specialitate. Menţionez că, prin intimidare, a procedat la înregistrarea conversaţiei cu reportofonul. Cu toate că discuţia era înregistrată, primarul Municipiului nu s-a putut abţine şi a continuat seria de ameninţări şi jigniri, cerându-mi detalii despre un proiect de hotărâre aprobat în anul 2019, comparativ cu cel din anul 2022, folosind expresii precum ….nu mă obosiţi…, în afara de poezie,… ba nu doamnă,… şi vă fac şi plângere pe lucrul ăsta,… să ştiţi că pe mine mă impresionaţi foarte puţin,… doamnă nu vorbiţi peste mine,…. vorbiţi când vă dau voie…; la solicitarea mea de a da explicaţii cu documentele în faţă refuză şi susţine: … nu sunt Curtea de Conturi…doamnă, sunt primarul municipiului Ploieşti, ….de ce doamnă?, aveţi o ruşine?, stau cu spatele , dacă doriţi, …; când i-am adus la cunoştinţă că au fost angajaţi funcţionari care nu au lucrat o zi în contabilitate şi nu fac nimic, răspunsul a fost: nu mă impresionaţi,… fiind deranjat, …….mai lăsaţi fanteziile doamnă, ….tot acolo ajungeţi, …
5. În data de 17 martie 2022 a procedat la organizarea unei conferinţe de presă în care a anunţat eliberarea din funcţie a directorului economic, afirmând: nu va mai face parte mult timp din executiv, dovada acestui lucru fiind înregistrarea audio-video a conferinţei de presă şi articolele de presă, fiind evidentă intenţia de a mă destitui din funcţie, aşa cum a procedat şi în primul mandat.
6. În permanenţă a procedat la ameninţarea mea, acuzându-mă că am săvârşit infracţiuni sau fapte păgubitoare, afirmaţii de natură să-mi producă o stare de frică, fiind şantajată, constrânsă să fac sau să nu fac ceva şi hărţuită în mod repetat la locul de muncă, provocându-mi-se o stare de temere, fiind supusă torturii psihice în scopul intimidării sau exercitându-se presiuni asupra mea, afirmând în mod repetitiv: am eu grijă de tine.
7. În calitate de primar al Municipiului Ploieşti, în data de 18 martie 2022, având în vedere articolele privind înregistrarea directorului economic de către primar cu reportofonul, acesta formulează drept la replică, fără a solicita şi punctul meu de vedere, în calitate de persoană direct implicată şi nominalizată.
8. Date fiind tensiunile create, am solicitat în data de 21.03.2022 efectuarea a 3 zile concediu, astfel: 1 zi concediu odihnă si 2 zile recuperare. Deoarece mi-a fost refuzată verbal de către viceprimarul Trofin Magdalena efectuarea celor 2 zile de recuperare, cu toate că am fost obligată să efectuez ore suplimentare în afara orelor de program, fapt dovedit inclusiv cu prezenţa mea la şedinţa de consiliu local convocată la ora 18.30, am solicitat ca cele 2 zile de recuperare să fie aprobate drept concediu odihnă din zilele aferente anului 2020. Ambele cereri, nr.970/21.03.2022 şi nr. 988/21.03.2022, au fost confirmate de către Serviciul Resurse umane ca având drept legal de concediu neefectuat din anul 2020 – 20 de zile, din 2021 integral 25 de zile şi aferent anului 2022 – 25 de zile. Cu toate că cererea era semnată şi avea acordul înlocuitorului de drept, primarul Municipiului Ploieşti refuză aprobarea celor 2 cereri de concediu odihnă, pentru un număr total de 3 zile aferent anului 2020, menţionând: nu se aprobă având în vedere că pe data de 23.03.2022 şi 30.03.2022 sunt programate şedinte de C.L.
De precizat este faptul că, lunar, sunt câteva şedinte de consiliu local ordinare sau extraordinare, ceea ce ar însemna, în opinia acestuia, că eu nu am dreptul la concediu de odihnă.
În data de 17.05.2022 am solicitat efectuarea a 12 zile de concediu de odihna aferent anului 2020, fragmentat şi luat în funcţie de cei 2 colegi ai mei, care sunt în aceeaşi situaţie ca şi mine, respectiv având concediu neefectuat din anul 2020 şi pentru care termenul limită este 30.06.2022. Menţionez că s-a ajuns în această situaţie deoarece am fost singurii care am acordat viza de C.F.P.P. în instituţie, dat fiind faptul că şeful Serviciului Buget-împrumuturi, desi are în Fişa postului atribuţii privind exercitarea C.F.P.P., fapt precizat inclusiv în anunţul privind organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, nu exercită acest control şi nu semnează.
Primarul a săvârşit abuz în serviciu prin neaprobarea concediului de odihnă, fiind încălcate drepturile stabilite de Codul Muncii, Codul Administrativ şi Constituţia României, respectiv mi-au fost vătămate drepturile şi interesele legitime.
Scopul neaprobării cererii de concediu a fost ca în data de 23.03.2022 să fiu adusă în sala de şedinţe, de către poliţistul local de la paza instituţiei, împreună cu sefa Serviciului Financiar–contabilitate, la finalul şedinţei de consiliu local, în prezenţa consilierilor locali şi a presei, ca să răspund întrebărilor adresate de către primar privind justificarea momentului înregistrării cu reportofonul. Dovadă stă înregistrarea audio-video a şedinţei de consiliu local din data de 23 martie 2022.
9. Solicitarea privind justificarea rapoartelor de specialitate a fost făcută şi de către viceprimarul în funcţie Trofin Magdalena, astfel ca aceasta emite Nota internă nr. 14/21.03.2022, la care am întocmit Informare nr. 989/21.03.2022. Cu toate acestea, viceprimarul Municipiului revine cu alta Notă internă nr.15/23.03.2022, transmisă pe email în data de 24.03.2022 privind formularea unei Note explicative, scopul fiind şicanarea sau probă pentru o eventuală comisie de disciplină.
Menţionez că, în repetate rânduri, am fost ameninţată de primarul Municipiului şi mi s-au cerut Note Explicative la sala de şedinţe, de către primarul Municipiului şi de către viceprimarul în funcţie, direcţia fiind subordonată acesteia, în sensul „o să vezi tu la evaluarea anuală”, aceasta fiind o altă metodă de a destitui din funcţie salariaţii instituţiei, toate ameninţările fiind în prezenţa primarului şi/sau viceprimarului Trofin Magdalena sau administratorului public Albu Simona.
10. Nepunerea în aplicare a sentinţei pronunţată în Dosar nr.3730/105/2020, conform Hotărăre nr.357/2021, Hotărâre-completare dispozitiv nr. 685/2021 ambele emise de Tribunalul Prahova şi Hotărâre Curte de Apel nr. 1577/14.12.2021, prin care am câstigat în instanţă anularea Dispoziţiei nr. 1304/13.05.202, plata cheltuielilor de judecată şi a daunelor materiale. Urmare a solicitării mele făcute în mod oficial, instituţia a procedat la plata cheltuielilor de judecată şi a daunelor materiale, fără a proceda la anularea Dispoziţiei nr. 1304/13.05.2021.
De precizat este că juriştii municipiului Ploieşti s-au prezentat la toate termenele, cu toate că a fost stare de alertă, în schimb pentru procese importante pierdute, în care se solicita plata de sume mari şi foarte mari, de ordinul milioanelor de lei, Muncipiul Ploieşti nu s-a prezentat, depunând Întâmpinare. Am atras atenţia asupra acestui aspect în scris/verbal şi acesta a fost motiv de jigniri şi ameninţări din partea primarului Municipiului Ploieşti.
Ameninţări şi plângeri penale!
Ameninţările la care a fost supusă Nicoleta Crăciunoiu nu sunt singurele presiuni din partea primarului şi a viceprimarilor: Ameninţărilor directe sau indirecte şi şicanărilor produse li se adaugă şi alte abuzuri, respectiv: mutarea şi angajarea de salariaţi în cadrul Direcţiei Economice fără pregătirea şi experienţa necesară, eu nesolicitând scoaterea la concurs a posturilor, nefăcând parte din comisiile de concurs deoarece nu procedez la punerea la dispoziţie a subiectelor înainte de concurs, înlocuirea condiţiilor de ocupare a posturilor scoase la concurs etc.
Mai mult, directoarea Economică acuză şi că : Transferul/mutarea salariaţilor în cadrul Direcţiei Economice se face la solicitarea unui şef de serviciu, aprobat de către primar sau la solicitarea directă a acestuia, eu neavând cunoştinţă de aceste mutări în cadrul direcţiei pe care o coordonez. Dacă la Serviciul Buget-împrumuturi, până în acest mandat erau 2 persoane responsabile cu centralizarea bugetului local, bugetelor ordonatorilor terţiari de credite şi bugetului creditelor interne, fără bugetul fondurilor U.E., în prezent atribuţiile sunt împărţite la 6 persoane, fiind angajate persoane sau trasferate/mutate în direcţie persoane cu încadrare maximă, care nu au lucrat contabilitate, nu cunsoc contabilitate bugetară şi, prin urmare, sarcinile sunt preluate de salariaţii cu vechime şi experienţă.
„ În calitate de director economic sunt obligată să semnez toate documentele de plată pentru şef Serviciului Buget-împrumuturi şi, împreună cu altă salariată, să acordăm viza de C.F.P.P. în locul acesteia, deoarece nu îndelineşte condiţiile legale, cu toate că îi revin conform Fişei de Post. Am atras atenţia asupra acestui aspect, dar fără rezultat. Cum este posibil ca un salariat să fie angajat într-o instituţie la nivel maximum de salarizare şi să nu aibă experienţă profesională în domeniul contabilitate, să fie plătit fără să ducă la îndeplinire atribuţiile din Fişa postului, fiind obligată eu sau subalternii acestuia să semnăm şi să îi exercităm o parte din atribuţii, eu fiind nevoită să preiau mare parte din atribuţiile de şef Serviciu Buget, să semnez pentru acesta şi pentru director economic în acelaşi timp?
Aceeaşi situaţie o regăsim şi la salariaţi angajaţi pe funcţii de execuţie, tot cu încadrare maximă, care au ocupat posturile prin concurs sau transfer, eu nefăcând parte din comisia de concurs.
Fişa postului semnată şi însuşită de către salariata Pelin Ioana cuprinde condiţii generale şi specifice pe care nu le îndeplineşte cu privire la studii, vechime în specialitate etc. Cu privire la atribuţii, una dintre ele, prevăzută la pct. 2, este acordarea vizei de C.F.P.P., această salariată neîndeplinind condiţii legale de acordare a vizei de C.F.P.P., respectiv vechime de 3 ani şi experienţa necesară în domeniul contabilitate. Printre atribuţii se regăsesc cele de coordonare şi verificare a lucrărilor subalternilor. Cum poţi verifica şi coordona activităţi pe care nu le cunoşti, nu eşti pregătit, nu ai lucrat în domeniul respectiv? Am adus la cunoştinţă neregulile create şi, ca de obicei, răspunsul a fost: Direcţia Economică nu ştie altceva decât să facă informări… că numai prostii scrieţi în informări…. Evident că orice adevăr deranjează şi trebuiau puse presiuni pentru a accepta tot ce mi se solicită”, a mai scris Nicoleta Crăciunoiu
Acuzaţiile Directorului Economic sunt incredibile: „Angajarea de analfabeţi funcţionali în instituţie nu face decât să îngreuneze activitatea, urmând cât de curând să fiu acuzată că procedez la exploatarea celor cu experienţă.”
Mai mult, Nicoleta Crăciunoiu susşine că refuzul de a acorda viza CFPP, a reprezentat motivul pentru ameninţări cu plângeri penale sau comisii de disciplină, ţinta principală fiind eu în calitate de director economic, acuzată că îmi oblig subalternii să semneze.
Având în vedere haosul creat la nivelul direcţiei, tensiunile, frica faţă de ceea ce vom fi obligaţi să semnăm sub ameninţarea directă a primarului şi inducerea ideii că reprezintă obligaţie, sarcină de serviciu acordarea vizei de C.F.P.P. în orice condiţii, iar cine a acordat refuz de viza C.F.P.P. răspunde material, penal etc.,din cauza problemelor de sănătate create, temerilor cu privire la presiunile ce urmează a fi exercitate asupra persoanelor nominalizate cu exercitarea C.F.P.P., şedinţe repetate, ameninţări cu comisii de disciplină, cu destituire etc. şi intotdeauna inducerea ideii că reprezintă sarcini de serviciu, eu şi subalternii mei am acceptat aceste abuzuri, respectiv să facem parte din diverse comisii, nefiind de specialitate, să întocmim rapoarte de specialitate la proiecte de hotărâri care nu au legătură cu atribuţiile şi pregătirea noastră – ex. aprobare Studii de fezabilitate sau D.A.L.I. aferente obiectivelor de investiţii ale Muncipiului Ploieşti sau ale ordonatorilor terţiari de credite. Studiul de fezabilitate este întocmit de către un specialist tehnic şi reprezintă un studiu al unui proiect sau al unei investiţii din punct de vedere al posibilităţilor tehnice de realizare, care prezintă, de regulă, mai multe soluţii tehnice. Cum se poate pronunţa un salariat al Direcţiei Economice asupra variantei tehnice propuse, neavând cunoştinţele necesare? Cu toate acestea, suntem obligaţi să întocmim raport de specialitate economic.
Frecvent, proiectele de hotărâri de consiliu pentru care se solicită rapoarte de specialitate sunt transmise cu întârzire, incomplete, eu fiind în imposibilitatea de a studia materialele, de multe ori nevoită să iau cunoştinţă de ele în timpul comisiei de buget sau chiar de consiliu, fiind prezentă în sala de şedinţe şi solicitându-mi-se aviz în regim de urgenţă. Am înţeles problemele urgente, de forţă majoră, dar aceasta este o practică frecventă care nu poate să fie gestionată cu profesionalism.
Crăciunoiu cere protecţia Consiliului Local
În finalul documentului trimis consilierilor locali, Nicoleta Crăciunoiu solicită ajutorul consilierilor locali pentru stoparea abuzurilor, deşi comportamentul edilului ţine şi de cei 7 ani de acasă…
„Vă solicit ca, în cazul în care apreciaţi că, eu şi subalternii mei, am săvârşit cu intenţie orice faptă în scopul de a prejudicia bugetul local, de a vă induce în eroare în calitate de consilieri locali, de a obţine foloase pentru sine sau pentru altul, să sesizaţi organele abilitate în acest sens.
Purtarea abuzivă, respectiv întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de mine, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, vătămarea drepturilor şi intereselor legitime, presiunile exercitate asupra mea, amenintările repetate, hărţuirea la locul de muncă, supunerea la muncă forţată sau obligatorie, destituirea din funcţie, mutarea nelegală la alte direcţii etc., reprezintă abuzuri la care am fost supusă şi sunt supusă în continuare şi vă rog, în calitatea de membrii ai Consiliului Local Ploieşti, să interveniţi în rezolvarea problemelor apărute la nivel de instituţie.
Precizez că în instituţie lucrează salariaţi cu o experienţă profesională de ani de zile şi care sunt jigniţi, ameninţaţi, dar care nu au curajul să îşi exprime nemulţumirea de frica pierderii locului de muncă.
Eu personal mă consider un „sclav pe plantaţie” şi vă aduc la cunoştinţă că sunt nevoită să apelez la toate mijloacele legale pentru a-mi apăra drepturile constituţionale, inclusiv dreptul la grevă.
Documentul semnat de Nicoleta Crăciunoiu este incredibil şi devăluie lucruri extrem de grave care se petrec în Primăria Ploieşti. Jigniri, presiuni, încălcări ale legilor, angajări pe criterii ştiute doar de primarul Volosevici şi de gaşca acestuia sunt aspecte care ar trebui puse la punct de către reprezentanţii instituţiilor specializate. În anul 2022, pare incredibil ca un salariat să meargă cu frică la serviciu, cu teama de abuzurile şefilor. Mai grav este că aceşti şefi au fost aleşi de ploieşteni pentru a face ordine. Suntem curioşi care va fi reacţia consilierilor locali şi care vor fi consecinţele dezvălurilor Nicoletei Crăciunoiu. Într-un stat normal ar fi însemnat …demisii! Demisia Primarului, a Viceprimarilor, a angajaţilor politici! Într-un stat normal….
Exclusiv
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor
În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o reformă curajoasă și nici printr-un lider vizionar, ci printr-un spectacol grotesc: Curtea Constituțională a anulat integral primul tur al alegerilor prezidențiale. Motivul oficial: TikTok s-a transformat, potrivit autorităților, în armă de manipulare hibridă în favoarea candidatului suveranist Călin Georgescu.
Nu mitinguri fraudate, nu saci de voturi dispăruți, nu buletine tipărite în garaj. Nu. Algoritmi, boți și „actori ostili externi”.
Democrația românească nu ar fi căzut la urne, ci în feed-ul de TikTok.
Documentele declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și rapoartele SRI, SIE, STS au completat tabloul oficial: mecanismele de moderare ale TikTok au eșuat în a marca și trata corect conținutul electoral, permițând o amplificare artificială, disproporționată, a unui singur candidat în raport cu restul.
Întrebarea care arde însă dincolo de comunicate și rapoarte este simplă:
Când aperi democrația și când, de fapt, o confisți în numele „securității naționale” și al „integrității procesului electoral”?
Bruxelles-ul moralist: „Vă protejăm de voi înșivă, prin algoritmi curați”
Versiunea oficială de la București și Bruxelles este bine împachetată: România ar fi fost victima unei operațiuni hibride, iar statul – ghidat de lumina regulamentelor europene și a Actului privind Serviciile Digitale (DSA) – ar fi intervenit eroic.
Pe limbaj de pamflet, rețeta arată așa:
– algoritmul devine noul bau-bau;
– DSA devine noua bâtă de „igienizare a discursului”;
– iar cetățeanul este considerat prea slab pentru a discerne singur, deci trebuie „protejat” prin ștergeri, limitări, etichetări și, la nevoie, prin anularea votului.
Așa se naște doctrina de „democrație defensivă”: dacă nu iese cine trebuie, înseamnă că au greșit algoritmii, nu partidele.
Washington-ul nervos: Congresul descoperă „exportul de cenzură” made in UE
Ceea ce părea o criză internă românească a devenit, peste ocean, probă într-un dosar mult mai mare. Sub conducerea lui Jim Jordan (R-OH), președintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, Congresul SUA a început să scormonească în culisele relației dintre Comisia Europeană și giganții tech.
Din scrisorile oficiale și citațiile transmise către TikTok, Meta și celelalte mari platforme online (a se vedea corespondența publicată de Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților), reiese, potrivit lui Jordan, că:
- companiile de tehnologie au pus la dispoziția Congresului mii de documente interne și comunicări cu Comisia Europeană și cu statele membre ale UE;
- aceste documente indică, în viziunea Comisiei Judiciare, amploarea unei campanii globale de cenzură orchestrate de Bruxelles;
- UE ar fi constrâns platformele să elimine discurs legal, să-și rescrie politicile de moderare la nivel global și să impună restricții de exprimare nu doar pentru europeni, ci și pentru utilizatorii americani;
- în loc să-și revizuiască abordarea, Comisia Europeană ar părea că își dublează eforturile de cenzură, încercând în același timp să le ascundă de public;
- până în prezent, Comisia Europeană nu a reușit să formuleze, în percepția anchetatorilor din Congres, o respingere convingătoare a dovezilor prezentate.
În acest decor, România devine cazul-șoc:
țară membră UE, alegeri anulate, rețea socială chineză, „actori ostili externi” – o combinație perfectă pentru a arăta cum se îmbină cenzura politică, geopolitica și ingineria algoritmică.
Mesajele care se autodistrug: „transparența” UE intră pe Signal și dispare
În martie 2026, ancheta Congresului SUA a făcut un salt exploziv. Au fost emise citații oficiale (subpoenas) către TikTok, Meta, Alphabet, Microsoft, OpenAI, xAI și alți giganți, după ce a apărut numele lui Prabhat Agarwal, șeful echipei de aplicare a DSA în cadrul Comisiei Europene.
Potrivit documentelor invocate public de Comisia Judiciară, Agarwal le-ar fi sugerat colegilor să folosească aplicații de mesagerie criptată cu funcții de auto-ștergere (precum Signal) atunci când se comunică dispoziții sensibile către reprezentanții platformelor online și către responsabili de la nivel național din statele membre.
Concluziile provizorii formulate de Comisia Judiciară a Congresului SUA:
- Obstrucționarea anchetei: oficiali europeni ar fi încercat să-și șteargă urmele, făcând dificilă reconstituirea presiunilor puse pe companiile tech;
- Cenzura extrateritorială: prin amenințarea cu amenzi până la 6% din cifra de afaceri globală, DSA devine, din perspectiva Congresului, o ghilotină financiară care împinge platformele să limiteze discursul politic inclusiv pentru utilizatorii americani, ocolind Primul Amendament.
Pe scurt: reglementăm în numele „transparenței”, dar vorbim pe canale care își șterg singure memoria. Iar România este primul loc unde efectele acestui dans opac se văd direct în urne.
România, prinsă la mijloc între două dogme care nu se suportă
Dincolo de jargonul juridic, conflictul este de fapt unul între două dogme politice ireconciliabile:
- Dogma Bruxelles-ului: „Democrația trebuie apărată, dacă e nevoie, chiar de deciziile propriilor cetățeni, cu ajutorul experților, al regulatorilor și al algoritmilor controlați.”
- Dogma Washington-ului (aripa Jordan): „Libertatea de exprimare este aproape absolută; cine controlează moderarea și penalizează discursul face cenzură politică, nu protecție democratică.”
Cazul alegerilor din România este transformat în afiș de campanie pentru ambele tabere:
- Pentru Comisia Europeană și autoritățile de la București, România devine demonstrația practică a faptului că, fără intervenție fermă, algoritmii și campaniile obscure pot deturna votul.
- Pentru Congresul SUA, România este proba vie că, sub pretextul „combaterii dezinformării”, un aparat birocratic poate legitima anularea votului popular atunci când rezultatul nu convine.
Utilizatorul român, captiv într-o bulă filtrată, cu buletin și buletin de vot
Pentru România, efectele se simt pe trei niveluri majore:
- Credibilitate instituțională: Rapoartele serviciilor secrete și decizia Curții Constituționale se află sub lupa unei investigații externe. Dacă ancheta Congresului SUA va sugera că deciziile de moderare ale TikTok au fost influențate sau deturnate de canale neoficiale ale unor oficiali europeni, legitimitatea anulării alegerilor riscă să se prăbușească, transformând „apărarea democrației” în abuz transnațional de putere.
- Subordonare tehnologică: Platformele sociale aplică deja setări și filtre speciale pentru spațiul european. Utilizatorul român riscă să trăiască într-o bulă informațională puternic filtrată, în care ceea ce nu trece de grila reglementatorilor nu mai apare în feed – nu pentru că nu există, ci pentru că a fost etichetat ca „risc”, „dezinformare”, „conținut problematic”.
- Precedent electoral periculos: Reluarea alegerilor deschide o cutie a Pandorei. De acum înainte, de fiecare dată când un candidat „neconvenabil” obține o victorie organică prin canale alternative, narațiunea „interferenței algoritmice” poate fi scoasă din sertar pentru a cere invalidarea rezultatului.
Cine stăpânește algoritmul, stăpânește democrația
Anularea alegerilor din România nu este un accident izolat, ci primul mare seism produs de coliziunea dintre:
- legile statelor naționale,
- regulamentele Uniunii Europene,
- algoritmii platformelor globale,
- și ambițiile politice de la Washington și Bruxelles.
În timp ce Bruxelles-ul invocă „securitatea națională” și „integritatea alegerilor”, Washington-ul acuză apariția unui aparat global de cenzură. La mijloc rămâne cetățeanul român – primul alegător dintr-o democrație declarată matură căruia i s-a spus, practic:
„Votul tău e valabil… până când algoritmii și birocrații decid că nu mai este.”
Cenzura nu mai poartă uniformă, nu mai închide tipografii și nu mai confiscă ziare de pe tarabe. Cenzura de azi vine cu logo de platformă, interfață prietenoasă, politici de „siguranță”, mesaje criptate care se auto-șterg și, la final, cu puterea de a reseta urnele.
2026-03-16-jdj-to-meta-zuckerberg-re-preservation 2026-03-16-jdj-to-tiktok-custodian-of-records-re-preservation
Tabel sintetic: Războiul narativelor pe spinarea României
| Aspect | Bruxelles și București – „Democrație defensivă” | Congresul SUA (Jim Jordan & co.) – „Libertate vs. cenzură” |
|---|---|---|
| Interpretarea cazului România | Protecție a securității naționale și a integrității alegerilor | Exemplu de abuz de reglementare și anulare a votului sub pretext digital |
| Rolul DSA | Cadru legitim de transparență și responsabilizare a platformelor | Pârghie de șantaj financiar și export de cenzură la nivel global |
| Rolul TikTok și al platformelor | Vinovate de încălcarea normelor electorale și de amplificare nejustă a unui candidat | Victime ale presiunii politice a UE, forțate să limiteze discurs legal |
| Algoritmii | Vector de dezinformare și risc de securitate ce trebuie controlați | Pretext comod pentru intervenții politice și control asupra opoziției |
| Anularea alegerilor | Măsură „excepțională, dar necesară” pentru a salva democrația | Semn de capturare a procesului electoral de către birocrați și regulatorii UE |
| Poziția României | Stat „protejat” în războiul informațional | Cobai într-un experiment de cenzură transnațională |
| Mesaj către cetățean | „Te apărăm de manipulare, ai încredere în instituții și în reguli stricte” | „Ți-au anulat votul în numele unei corectitudini algoritmice foarte discutabile” |
(Cristina T.).
Exclusiv
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă ceea ce instituția ar fi trebuit să facă din oficiu: să sesizeze încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.
Acolo unde, pe hârtie, ar trebui să existe „condiții optime de lucru pentru personalul MAI”, în realitate polițiștii își desfășoară activitatea zilnic într-un mediu care le pune în pericol sănătatea și siguranța. Nu vorbim despre mofturi, ci despre un amestec de neglijență, indiferență și dispreț față de cei care duc, efectiv, greul muncii de zi cu zi.
O adresă și un dosar: așa arată „grija” sistemului față de propriii oameni

Demersul sindicatului nu a putut fi îngropat sub preș. Prin adresa nr. 915163/2026, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) comunică faptul că, în urma sesizărilor formulate de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, conducerea IPJ Sibiu a dispus declanșarea cercetării prealabile privind respectarea obligațiilor legale la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Tradus din birocrată în română: după ce polițiștii au tras semnalul de alarmă prin sindicat, IPJ Sibiu s-a văzut obligat să mimeze, deocamdată, trezirea. S-a descoperit, brusc, că poate ar trebui verificat dacă nu cumva normele de securitate și sănătate în muncă sunt călcate în picioare chiar acolo unde polițiștii își riscă sănătatea.
Condițiile de muncă ale polițistului nu sunt moft: dar sistemul le tratează ca pe o glumă proastă
„Diamantul” repetă răspicat un adevăr care, în mod normal, ar trebui să fie banal: condițiile de muncă ale polițistului nu sunt un moft, ci o obligație a instituției.
Realitatea însă arată altfel:
– polițistul e bun la intervenții, la reținerea infractorilor, la asumat riscuri;
– dar când vine vorba de aer respirabil, spații sigure, igienă și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, brusc totul devine „vedem”, „analizăm”, „cercetăm prealabil”.
Acolo unde condițiile sunt încălcate, sindicatul este obligat să facă ceea ce ar trebui să fie reflex instituțional: să sesizeze, să insiste și să urmărească până la capăt. Fără presiunea sindicatelor, multe „centre de reținere” ar rămâne, liniștite, centre de risc maxim pentru propriii polițiști.
Vocea din teren versus zidul de beton din birouri: cine chiar apără polițistul?
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” își exprimă deschis recunoștința față de colegii care au semnalat situațiile de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu. Ei sunt cei care văd zilnic realitatea: infiltrații, igrasie, instalații precare, spații improprii, norme de securitate și sănătate în muncă tratate ca niște recomandări opționale.
„Sunteți vocea din teren, iar noi vă suntem scutul” – transmite sindicatul. O frază care sună frumos, dar care, din păcate, spune și altceva: fără vocea din teren și fără „scutul” sindical, instituția i-ar lăsa pe polițiști exact unde sunt acum – între pereți care crapă și rapoarte care mint.
Scut sindical, armură de hârtie instituțională: cât valorează o viață de polițist într-un centru de arest?
Faptul că a fost nevoie de sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” și de o adresă oficială a Direcției Control Intern, cu număr de înregistrare și formulări seci, arată cât de puțin contează, în practică, sănătatea și siguranța polițistului.
Instituția funcționează după principiul:
– până nu există sesizare, „nu știm”;
– până nu există scandal, „nu e problemă”;
– până nu se cer hârtii, „merge și-așa”.
Iar când, în sfârșit, se mișcă ceva, totul începe cu „cercetare prealabilă”, nu cu „remediere imediată”.
Până când normele de securitate și sănătate în muncă vor fi aplicate pentru polițiști cu aceeași strictețe cu care sunt aplicate legea și regulamentele pentru cetățeni, rămâne valabilă formula amar de exactă a „Diamantului”:
polițiștii sunt vocea din teren, sindicatul le este scutul.
Instituția, în schimb, prea des rămâne doar un zid rece, pe care se lipește o adresă cu număr și semnătură. (Cristina T.).
Exclusiv
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă
Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță, dezvăluie Sindicatul Europol. În mai puțin de patru zile de la momentul în care ministrul interimar al muncii a aruncat în „transparență decizională” proiectul noii Legi a salarizării – la solicitarea Președintelui României, ca să se bifeze frumos și la capitolul „implicarea Cotrocenilor” – Guvernul a ajuns în postura penibilă de a fi redus la rangul de „martor asistent” în propriul circ legislativ.
Executivul, care se visa mare reformator al sistemului bugetar, a ajuns să privească de pe tușă cum instanța îi scoate siguranțele de la panoul de comandă chiar pe tema de care se lăuda mai tare: „noua Lege a salarizării”.
Curtea de apel București trage cablul din priză: consultarea este suspendată oficial
Totul a pornit de la o acțiune în instanță introdusă de Federația Sanitar, care a decis să nu mai înghită „consultarea publică” făcută în stil „repede, prost și pe tăcute”. Ca urmare a acestei acțiuni, Curtea de apel București a emis o ordonanță președințială prin care:
- suspendă procedura de consultare publică a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice;
- stabilește că măsura produce efecte până la soluționarea cauzei pe fond.
Cu alte cuvinte, tot mecanismul de consultare publică, așa cum a fost el șmecherește pus în mișcare de Guvern, a fost pus pe pauză, cu ștampilă de instanță. Nu s-a mai mers pe clasicul „lasă, că merge și-așa”, ci pe „stop, vedem întâi dacă e legal ce încercați să vindeți drept reformă”.
Guvernul primește lecția de bază: nu reformezi bugetarii călcând legea în picioare
În funcție de modul în care va fi soluționată cauza pe fond, Guvernul României riscă să primească, negru pe alb, un mesaj pe care nici cel mai talentat consilier de imagine nu-l poate parfuma:
- nu poți pretinde că reformezi sistemul bugetar ignorând legea;
- nu poți mima consultarea publică bifând niște proceduri formale;
- nu poți impune decizii cu impact asupra a sute de mii de angajați din sectorul public fără un dialog real.
După cum subliniază Sindicatul Europol, orice reformă serioasă trebuie:
- construită transparent;
- făcută cu respectarea cadrului legal;
- bazată pe un dialog real cu organizațiile sindicale, nu pe simulări administrative și consultări de fațadă, puse pe site cât să treacă de ochiul neavizat.
Spectacolul de „democrație de carton”, în care Guvernul întreabă de formă și decide de fapt, a ajuns în fața instanței, iar instanța a decis să dea cu decorul de pereți până se lămurește dacă piesa respectă sau nu legea.
„Marea reformă” parcată la dosar: întregul traseu al legii este în aer
Ca efect direct al ordonanței președințiale emise de Curtea de apel București, întregul parcurs de adoptare a noii Legi a salarizării este suspendat. Proiectul care trebuia să regleze salariile personalului plătit din fonduri publice a fost trimis, elegant, la colț, să aștepte.
Decizia nu este definitivă:
- hotărârea Curții de apel București poate fi atacată cu recurs;
- termenul pentru recurs este de 5 zile de la comunicare.
Până una-alta, Guvernul nu mai poate continua, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, procedura de consultare publică pe care a încercat să o ruleze pe modul „formal, rapid și, dacă se poate, pe șest”.
De la „reformă istorică” la „martor asistent”: anatomia unei aroganțe birocratice
Situația de azi, așa cum reiese din informațiile făcute publice de Sindicatul Europol și din acțiunea Federației Sanitar, arată un Executiv care a încercat să:
- dea impresia că ascultă societatea, dar să evite dialogul real cu sindicatele;
- treacă pe repede înainte o lege cu impact uriaș asupra a sute de mii de bugetari;
- se ascundă în spatele formulei „transparență decizională”, fără să respecte spiritul ei: participarea efectivă a celor afectați.
Rezultatul: Guvernul se vede obligat să asiste, ca un figurant cu obligație de prezență, la derularea unui proces care îi verifică tocmai corectitudinea „consultării” cu care se lăuda. Din mare jucător, a devenit spectator de categorie „martor asistent”.
Justiția decide, sindicatele veghează, Guvernul așteaptă cu pixul în aer
Parcursul procesului va fi urmărit pas cu pas de organizațiile sindicale – Federația Sanitar, care a inițiat acțiunea, și Sindicatul Europol, care a dezvăluit public blocajul. Acestea anunță că vor informa în dinamică privind finalitatea cauzei, mai ales în condițiile în care decizia Curții de apel București poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Până la o soluție pe fond și până la eventuala judecare a recursului, Legea salarizării stă cu frâna trasă, iar Guvernul are o ocazie rară: să priceapă că „reforma” făcută prin mimă, prin șmecherii de calendar și prin consultări de fațadă nu trece testul unei instanțe care chiar citește legea. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 2 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 4 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 3 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 3 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 2 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum o zi„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum o zi„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii



