O satiră animată, plină de subînțelesuri, agită lumea juridică, aducând în prim-plan tranziția profesională a fostului judecător Ionel-Laurențiu Besu, acum procuror. Creația artistică, dezvăluită de publicația Lumea Justiției, provine din rândurile avocaților și pune sub lupă nu doar parcursul magistratului, ci și percepția publică asupra Justiției.

O inițiativă artistică semnată de avocați

Casa de Creație Artistică a Avocaților (CCAA), prin membrul fondator A.M. și cu sprijinul financiar al colegului F.S. (ale căror nume au fost păstrate confidențiale), este inițiatoarea acestei animații. Demersul, prin intermediul umorului și al criticii subtile, pare să reflecte o anumită stare de spirit în breasla avocaților față de evoluțiile din sistemul judiciar și față de anumite personaje marcante.

Themis, Zeița Justiției, reinterpretată în cheie satirică

Clipul animat, care a început să circule în mediul online și este prezentat de Lumea Justiției, surprinde o transformare simbolică a zeiței Themis. Reprezentarea clasică a Justiției se metamorfozează într-o versiune descrisă plastic drept „Justiție luată de pe Temu”, o aluzie la platforma de comerț online cunoscută pentru produsele sale la prețuri reduse, sugerând astfel o „ieftinire” sau o „versiune simplificată” a actului de justiție. Ceea ce este și mai incisiv este faptul că chipul acestei Justiții „de Temu” este cel al fostului judecător Ionel-Laurențiu Besu.

Aluzia la „Doi și un sfert”: Un ceas cu subînțeles

Elementul cel mai incisiv al animației, așa cum subliniază sursa, Lumea Justiției, este apariția unui ceas. Acesta indică ora 2:15, plasat strategic lângă o figură stilizată ‘#rezist’. Detaliul nu este întâmplător, făcând o trimitere directă la trecutul lui Ionel-Laurențiu Besu, fost lucrător al DIPI (Direcția de Informații și Protecție Internă), cunoscută și sub indicativul UM0215, sau popular „Doi și un sfert”. Insinuarea pare să fie legată de persistența anumitor influențe sau metode din trecut în prezentul profesional al magistratului, sugerând că vechile legături ar putea plana încă deasupra noului său rol.

De la judecător la procuror: O tranziție sub lupă

Transformarea profesională a lui Ionel-Laurențiu Besu, din judecător în procuror, adaugă o nouă dimensiune acestei satire. Animația pare să comenteze nu doar asupra individului, ci și asupra fluidității carierelor în sistemul judiciar și asupra percepției publice legate de acestea. Trecerea de la o funcție de imparțialitate, cum este cea de judecător, la una de acuzare, ca procuror, în contextul trecutului său în structurile de informații, devine un punct nevralgic pentru o parte a opiniei publice și, se pare, și a breslei avocaților. Această manifestare artistică, chiar dacă non-convențională, ridică semne de întrebare și stârnește discuții despre etica profesională, transparența în justiție și percepția asupra integrității magistraților. (Irinel I.).

SKY IS THE LIMIT

Turbulențe cu aromă de obedientă absolută zguduie temeliile unei cunoscute entități industriale din Ploiești, Coca-Cola HBC. Acolo unde odată curgea liniștită producția, acum se scurge o cascadă de decizii controversate, privilegii scandaloase și o cultură corporatistă unde lingăul e rege, iar muncitorul un simplu pion, supravegheat video și amenințat. La cârma acestui imperiu al servilismului stă „jupânul” Dragoș Nan, un manager a cărui viziune pare să se rezume la o singură literă: „Eu”.

Exodul elitelor și invazia obedienței: Recrutarea cu „suflet nou”, dar fără coloană verbală

După un exod masiv de personal, inclusiv manageri cheie, care au refuzat, probabil, să-și vândă sufletul pentru un loc în ierarhia corporatistă, „jupânul” Dragoș Nan a inițiat o campanie de recrutare fulger. Trei noi manageri au fost instalați cu o viteză demnă de o liniște suspectă, iar criteriul principal? Unul singur: obediența absolută.

Accessibility: Good to go 

Nume precum Coman, Stan sau Popa circulă deja ca potențiali succesori, iar decizia finală va fi luată, cel mai probabil, în funcție de cât de rapid vor reuși aceștia să-și încline capul în fața „ordinelor de sus” – sau, mai nou, a fumului de țigară electronică.

Pe fondul acestor mișcări, o întrebare esențială plutește în aer: se pregătește oare „jupânul” să-și ia zborul, căutând acum un succesor suficient de maleabil, capabil să preia frâiele fără a ridica prea multe întrebări incomode? Sau, mai degrabă, după ce și-a umplut fabrica cu cunoștințe și neamuri, urmărindu-și fără jenă doar interesele personale, a trecut la următorul nivel: persecutarea și amenințarea angajaților care nu i se supun? „Avem nevoie de un suflu nou”, spunea Dragoș Nan într-o ședință cu șeful său, Vassilis, un suflu nou format, desigur, din oameni docili și obedienți, după cum relatează sursele noastre din interior.

Ochiul atotvăzător al jupânului: Între E-Țigaretă, camere și bonusul de 5.000 de euro

Scena centrală a acestui spectacol tragicomic se joacă într-un birou călduț. De acolo, Dragoș Nan „vede tot ce mișcă în fabrică”, în timp ce afară e frig și operatorii rup spatele la muncă. Imaginea este de o cruzime aproape poetică: jupânul stă bine-mersi pe scaunul său, fumează liniștit țigări electronice și îi pândește pe camere pe aceiași operatori, care, prin sudoarea frunții lor, îi plătesc lui prima grasă de Crăciun, de 5.000 de euro.

Această supraveghere constantă nu este doar o metodă de control, ci și o armă. Oamenii buni, de calitate, profesioniști adevărați, empatici, cu coloana vertebrală dreaptă, care au refuzat să se plece în fața marelui Nan, au devenit rapid ținte: marginalizați, hărțuiți și, în final, eliminați, conform acelorași surse din interior. Din păcate, au mai rămas foarte puțini angajați care nu au fost aduși de Dragoș Nan în fabrică. Printre ei se numără Savu, Coman, Rusu sau Paje, oameni vechi, incomozi prin experiența și demnitatea lor, de care Nan vrea să scape pentru a-și continua curățenia personală.

Regina programului scurt: Între cafea, tigară și… salariul de jupăneasă

Pe lângă deciziile manageriale discutabile, reapar și „combinațiile” de odinioară. Unul dintre cele mai flagrante capitole? Programul „VIP” al soției, o prezență discretă, dar cu un orar de invidiat: sosește lejer pe la 9 dimineața și pleacă relaxată la 2 după-amiaza, presărând ziua cu pauze demne de o mini-vacanță, între țigara de dimineață și cafeaua de după-amiază.

Acesta este scenariul posibil doar atunci când soțul este „șeful suprem”. Regulile nu se aplică tuturor, ci doar „fraierilor” care trag din greu în hală până li se rup oasele, pe salariul minim, în timp ce „regina programului scurt” își bifează ziua de lucru înainte ca ceilalți să termine încălzirea. Ziua trece, leafa vine, și încă una serioasă, de parcă ar conduce fabrica, nu doar ar face rondul dintre automatul de cafea și pauza de țigară. Aceasta este, se pare, tradiția la curtea „jupânului”: unii muncesc până la epuizare, alții doar până se plictisesc.

Maestrul plângăcios de la SSM: Cum să faci nimic, dar să pari copleșit (și bine plătit)

Lista personajelor cheie nu ar fi completă fără marele Ex-Ginerică, Cătălin Andrei Stoica, șeful departamentului SSM și Mediu. Un adevărat virtuoz al plângerilor dramatice, acesta se vaită zilnic cu o eleganță aproape artistică de „prea multă muncă”, descriind viața sa profesională drept un veritabil calvar, deși în realitate nu întreprinde nimic concret. Talentul său suprem constă în a transforma absența eficienței într-o adevărată operă de artă a lamentației. Pauzele sale sunt sacre, plângerile ritualice, iar dramele inventate par să urmeze un scenariu prestabilit, menit să emoționeze doar pe el și pe cei care, din păcate, sunt nevoiți să-l suporte. Totul, desigur, cu un ochi atent la socrul său: armonia familială trebuie menținută cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă ignorarea completă a realității de pe teren.

Compromisul autorităților și apa la preț de Coca-Cola: Dilema lui Onuț și triumful lui Pungaru

Între timp, problemele escaladează și la nivel comunitar, reflectând o stare generală de lucruri. Prețul apei devine tot mai scump, iar unii locuitori au rămas chiar fără acces la ea. Direcția de Sănătate Publică (DSP), un paznic aparent impecabil al regulilor, a refuzat până acum să permită introducerea apei menajere în conductele de apă potabilă.

Dar cât va rezista acest „echilibru delicat”? Istoria ne arată că întotdeauna există cineva gata să se facă „mai maleabil”. Exemplul doctorului Onuț, tras pe dreapta și înlocuit de doctorul Pungaru – un personaj aparent mai flexibil și mai „iubitor” de produsele Coca-Cola HBC – sugerează că regulile pot fi adaptate după „gustul” persoanei potrivite. Gigantul corporatist dictează regulile, iar restul doar mimează obediența.

Marele circ al bonusurilor: Austeritate pentru cei mulți, milioane pentru cei puțini (cu aprobarea lui Vassilis)

Iar pentru că tabloul nu era complet, intră în scenă și Vassilis, șeful lui Dragoș Nan doar în acte, un personaj decorativ, genul care aprobă din cap și se uită strategic în altă parte. În timp ce Nan face legea, Vassilis face ce știe mai bine: așteaptă. Așteaptă bonusul de sfârșit de an, desigur, strâns cu grijă din „marile proiecte” ale anului: panourile fotovoltaice de la Timișoara sau depozitul automat de la Ploiești. Proiecte de succes răsunător, care, potrivit surselor noastre, se traduc într-o sumă deloc simbolică, 300.000 de euro. O sumă frumoasă, rotundă, suficientă cât să încălzească orice conștiință și să justifice orice tăcere.

Frumos, nu-i așa? Unii se îmbulză cu bonusuri și prime cu multe zerouri, frumos tipărite în valută, în timp ce cei de la munca de jos așteaptă cuminți prima de Crăciun. Aceasta este imaginea de la Ploiești, din păcate, una cât se poate de reală. Secret Santa și petreceri de Crăciun cu bugete „optimizate”, puse pe seama unei așa-zise lipse de vânzări. În realitate, e vorba doar despre grija supremă de a nu deranja primele mai-marilor șefi: Vassilis, Nan, Spiru, Brisan, Apetrei. Pentru ei, austeritatea se aplică doar în jos, niciodată în sus.

Acești domni nu fac mare lucru în afară de a stoarce oamenii de muncă până cedează și pleacă singuri, liniștiți că au rezolvat problema. Iar dacă ne-am apuca să le scuturăm diplomele și studiile la o analiză serioasă, am avea surprize cel puțin la fel de mari ca în cazul unor personaje bine-cunoscute din guvern. Dar tăcerea e mai comodă, iar reducerea la tăcere, mai eficientă. Asta e România, unde austeritatea e doar pentru cei fără funcții, iar la Coca-Cola HBC Ploiești, se pare, se vinde nu doar băutura, ci și iluzia unei morale corporatiste. (Cristina T.).