Actualitate
Editura Militară vă așteaptă la standul C-10 al celei de a XV-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 1-5 iunie, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în Pavilionul B2.
Eugen Tilichi (1900-1986) a absolvit Școala Militară de Artilerie și Geniu (1920), Școala Specială de Artilerie (1926), iar în 1928 a intrat la Școala Superioară de Război din București. Obținând locul întâi şi calificativul „Foarte bine” la sfârşitul anului I, a fost trimis în Franța, unde a urmat, timp de doi ani (1 noiembrie 1930-31 octombrie 1932), cursurile Școlii Superioare de Război din Paris – încheiată, de asemenea, cu calificativul „Foarte bine”. Din 1935, a lucrat în Marele Stat Major, Secția Operații, Biroul 1 Studii și Operații, ca ajutor al șefului frontului de vest şi, ulterior, în poziția cea mai înaltă. A făcut parte din delegațiile României la tratativele de la Turnu Severin și la Dictatul de la Viena (august 1940), apoi, din cele care au reglementat evacuarea teritoriului cedat și, respectiv, traseul frontierei vremelnice. După intrarea României în război, a fost pe front, la Marele Cartier General, Secția Operații. Avansat locotenent-colonel în martie 1943, după un scurt stagiu la trupă și un curs de specializare în Germania, la 1 septembrie, același an, a fost numit atașat militar la Berlin. În perioada petrecută în cel de-al Treilea Reich, a fost martorul mai multor evenimente importante, inclusiv al ultimei întâlniri Hitler–Antonescu, din august 1944. După trecerea României de partea Națiunilor Unite, a respins solicitările de a rămâne în Germania. A fost internat în lagăr și a revenit în țară în noiembrie 1945. Deși reîncadrat și înaintat colonel în 1946, în același an a fost trecut în rezervă. Refuzul de a colabora cu conducerea „armatei populare” l-a redus la condiția rezervată elitei militare de noile autorități, fiind urmărit și hărțuit de Securitate. „Redescoperit” în anii ’70 ai secolului trecut, a lăsat posterității o serie de mărturii importante despre evenimente dramatice ale istoriei noastre, care văd pentru prima oară lumina tiparului. Am selectat aici un episod din memoriile sale care se referă la Dictatul de la Viena din august 1940. Subtitlurile aparțin redacției.
„Arbitrajul” e, de fapt, un dictat
La 28 august 1940, ora 15.00, delegația română, compusă din Mihail Manoilescu, Valer Pop, generalul Dragalina, maiorul Tilichi, doi secretari de legație și dactilografi, a părăsit capitala cu un tren special.
La 29 august, ora 5.30, ne-am trezit în gara Budapesta în huiduieli. Ele au durat vreo patru-cinci minute. Vedeam organele de ordine ungurești procedând la evacuarea peronului. La plecarea trenului au rămas câțiva care strigau.
Fără comentarii!
La Viena, ne-au primit la gară cu o companie de onoare din Wehrmacht, pe care au trecut-o în revistă Manoilescu și generalul Dragalina. Ne-au dus, apoi, la Grand Hotel, pe Ring. S-au făcut vizitele de rigoare. Așteptam fixarea ședinței. Nimic.
Am auzit că Manoilescu este chemat la [Joachim von] Ribbentrop. Cam după o oră sau o oră și jumătate, s-a înapoiat și ne spune că situația este cu totul alta față de cum credeam că va fi arbitrajul, anume că cei doi șefi ai delegațiilor vor expune, cu argumente, punctele lor de vedere, iar cei doi arbitri, Ribbentrop și [Galeazzo] Ciano, vor „arbitra”.
– Adică cum?, am întrebat noi.
– Nu ne mai ascultă. Nu se mai ține nicio ședință plenară. Hotărârea se pare că este luată. Traseul viitoarei frontiere este definitivat. După care a plecat.
– Cum se poate așa ceva?, ne-am întrebat noi.
Și au început discuțiile între noi: Valer Pop, Dragalina, eu și secretarii de legație.
– Cum e posibil? Noi am venit doar pentru arbitraj!
Între timp, apare și [Wilhelm] Fabricius, ambasadorul Germaniei la București, și întreabă:
– Ei, ce faceți? De ce nu admiteți arbitrajul?
– Domnule ministru Fabricius, noi am venit pentru arbitraj. Asta este o hotărâre. Ce fel? De ce ne-am mai deplasat până aici? Am venit atâția oameni cu documente, cu…
– Ce să mai pierdem timp? Noi ne-am gândit, am hotărât, răspunde Fabricius.
– Dar nu se poate fără discuții, intervine Valer Pop. Manoilescu nu era prezent. Pe urmă a venit și el. Și în momentul acela, a rostit o vorbă mare, spunând lui Fabricius: „În cazul acesta, noi nu putem accepta această situație”. Erau de față Dragalina, Valer Pop și eu.
– Atunci ne vom bate. Va fi război, adaugă Manoilescu.
Îmi tremura inima. Trebuie să spun sincer că doream mai degrabă războiul.
Fabricius răspunde, zâmbind ușor sarcastic:
– Dar în cazul acesta, al unui război între dvs. și unguri, situația se schimbă. Germania nu poate să stea impasibilă la această acțiune. Așa că războiul nu se va duce între dvs. și unguri. Nu putem tolera asemenea lucruri. Vom interveni să-l stingem.
S-a terminat.
A fost chemat din nou Manoilescu și, când s-a întors, a spus:
– Domnilor, eu nu pot lua o hotărâre. Trebuie să ne adresăm Bucureștiului.
Noi am spus că trebuie să ne ducem la București ca să raportăm. Ei (nemții) au răspuns:
– De ce? Nu-i nevoie! Vă punem la dispoziție un fir telefonic direct cu Bucureștiul – Palatul Regal.
– Dar să-l ținem atâta timp ocupat?
– Nu vă doară pe dvs. capul de ocupat.
Nu știu exact cine sunt aceia cu care a discutat Valer Pop atunci când am cerut să plecăm la București. Îmi amintesc însă că, la un moment dat, s-a hotărât să stăm pe rând la telefon, eu, Barbul și celălalt secretar, și tot timpul să ținem legătura cu Bucureștiul. Asta numai de când va începe Consiliul de Coroană, pentru că noi nu știam ora începerii.
Evaluare, în 15 zile
Vasăzică, întâi s-au cerut de la București instrucțiuni. De la București, s-a răspuns că va avea loc un Consiliu de Coroană și să așteptăm. Acesta cred că a început pe la ora 5 după-amiază sau 6, așa ceva. Eram foarte neliniștiți, agitați.
Tot timpul – între noi – discutam despre război, cum să cedăm? Cum să facem concesiuni?… Noi înțelegem să cedăm ceva, dar după discuții, după o expunere a punctelor de vedere… Așteptarea a durat până după miezul nopții. Toți eram obosiți.
Pentru a menține legătura deschisă, vorbeam pe rând cu cei de la Palat. Am stat și eu de vorbă cu căpitanul Gh. Stănescu, ofițer de ordonanță. Noutăți? Prezent tot guvernul și alte figuri proeminente ale statului. Lumea îngrijorată. Consiliul de Coroană a început… Durează… durează…
Se pare că se apropie de sfârșit… La ora 21.00, o mică întrerupere… Se discută… Au trecut la telefon alții. La Viena, strânși toți în apartamentele de hotel, parcă eram la priveghiul unui mort. Se vorbea în șoaptă. Figuri obosite, îngândurate.
După miezul nopții, comunicarea: Consiliul de Coroană aprobă arbitrajul, adică diktatul germano-italian.
Vă închipuiți efectul moral asupra noastră a tuturor, când am auzit hotărârea Consiliului de Coroană; n-am dormit până dimineața. Pe la ora 11.00, ne-au luat cu o mașină la Schloss [Palatul] „Belvedere”. Acolo era un pluton de SS cu toboșari. Ne-au primit iarăși cu onor.
Am intrat în castel, în palatul acela, și după aceea a venit și delegația ungară. Am intrat într-o cameră mai frumoasă, unde era o masă mare și unde au apărut Ciano și Ribbentrop. Nici n-au dat mâna cu noi.
Încă un detaliu, am uitat: pe 29 august, noi am cerut, prin domnul Manoilescu, amânarea convorbirilor cu o zi pentru consultare cu Bucureștiul. Ni s-a răspuns (și asta îmi stă la inimă și de asta vreau să o spun):
– Nu se poate amâna, pentru că domnul ministru de Externe al Italiei, contele Ciano, are programată o vânătoare.
Asta ne-a revoltat pe noi. Vasăzică vânătoarea lui Ciano e mai importantă decât soarta unei țări, când era vorba de pace sau război. Pentru că noi puteam să ne batem atunci.
Deci am venit acolo (în camera frumoasă). Vă închipuiți tabloul! Deși eram mai tânăr decât ceilalți, militar mai călit, inima îmi bătea destul de tare. Ce o să fie?
A luat cuvântul Ribbentrop, spunând: „Ca urmare a studiilor întreprinse și de comun acord cu Italia, am hotărât frontiera dintre România și Ungaria să fie cea trasată pe harta anexată, pe care v-o prezentăm.” Evacuarea urma să se facă în 15 zile. Prima zi, în 1 septembrie.
Ne-au întins, pe masă, o hartă la scara 1:500 000, ediție românească, o hartă de-a noastră. Când am văzut-o, am rămas toți copleșiți, inclusiv eu… Asta nu se poate! mi-am zis. Am văzut linia pe sub Crișul Repede până la nord de Brașov – și pe frontiera din 1916, Oituz, Ghimeș…
Semnează documentul Ribbentrop, apoi Ciano, contele [István] Csáky și pe urmă Manoilescu, care, după a patra semnătură – erau patru exemplare –, leșină. Rumoare, neliniște. Apeluri pentru ca să vină un doctor.
„Trenul rușinii”
Eu priveam harta 1/500 000, ediție nouă a Serviciului nostru geografic, și mă întrebam dacă văd sau nu bine. Linia nouă de frontieră trecea pe la sud de Oradea, sud de Crișul Repede, sud de Cluj și la vest de localitățile Târgu Mureș, Odorhei, Sfântu Gheorghe, toate la Ungaria.
Trecea pe la circa 30 km nord de Brașov. Linia mergea apoi spre est până la un punct de pe vechea frontieră din 1916, dintre România și fosta împărăție austro-ungară. Continua apoi acea frontieră până în Bucovina. Mai târziu am aflat că suprafața de teren ce ni s-a luat era de circa 45 000 km2.
Mi s-a dat un exemplar. Îl țineam în mână și mă gândeam la reacțiunea țării, când va afla de sacrificiul ce ni s-a impus.
Domnul Manoilescu își revenise. Se scuza…
Am fost invitați la un dejun oficial care a durat foarte puțin, într-o stare sufletească greu de descris. În dreapta mea, maiorul ungur Rákolcáj făcea considerații asupra justeții hotărârii, iar în stânga, un diplomat german mă asigura că „de acum va fi liniște”.
Vă închipuiți în ce condiții s-a desfășurat acea masă oficială! Fiecare dintre noi am înghițit cu noduri. Ungurii, desigur, foarte mulțumiți, noi, mai puțin.
S-a terminat masa. Ne-au bătut iar tobele și ne-au prezentat armele când am plecat de acolo. Ne-am dus la hotel, ne-am făcut bagajele și, la ora 16.00, am plecat cu trenul special care ne aștepta.
Toate gândurile mele erau acum concentrate pentru a evita neplăcerile petrecute cu ocazia evacuării Basarabiei. Ni se acordase pentru evacuare 15 zile (până la 15 septembrie inclusiv), timp care trebuia folosit cât mai bine.
La trecerea prin Arad și Brașov, am predat comandanților militari de gară note pentru Marele Stat Major, cu unele detalii privind traseul liniei de frontieră și sugestii în legătură cu problema transporturilor.
Propuneam ca orașele Satu Mare, Carei și Oradea să fie evacuate prin Salonta spre sud. Să dea prioritate depozitelor de muniții Zamul Bihorului și Câțcău, precum și acelora secundare, create odată cu operațiile de concentrare.
La fel pentru depozitele de hrană. În schimb, trenurile de muniții ale diviziilor să nu fie încă deplasate spre interior (mă gândeam la o eventuală schimbare de situație).
Mai sugeram numirea unei delegații care să se întâlnească imediat cu autoritățile ungare pentru stabilirea condițiilor de evacuare (în timp și spațiu), precum și supravegherea execuției.
De asemenea, crearea unui organ suprem pentru organizarea, conducerea și execuția evacuării pe teritoriul nostru, având puteri depline asupra organelor civile și militare.
Gara Brașov, 31 august 1940.
– Ce tren este acesta, bunicuțo? întreabă un copil pe o femeie în vârstă.
– Este trenul rușinii, maică!
Acestea au fost primele cuvinte, cea dintâi apreciere pe care am auzit-o asupra arbitrajului de la Viena. Într-adevăr, era trenul special în care se înapoia la București delegația română din care făceam parte și eu.
Desigur că nu mi-a plăcut. Le-am spus și celorlalți, și lui Dragalina:
– Iată cum suntem apreciați!
Eram foarte necăjiți și mâhniți!
O primire cu „Huo!”
La Ploiești, după ce a plecat trenul din gară, îl văd pe generalul Dragalina îmbrăcat în haine civile (aveam și haine civile cu noi) și pe Valer Pop gata îmbrăcat. Și atunci am făcut o glumă, am riscat o glumă:
– Dar ce faceți, de pe acum vă pregătiți? Mai avem până la București. De ce v-ați gătit așa repede?
Și atunci Valer Pop îmi spune:
– Mă, Tilichi, mă, la București te duci numai tu cu Barbul. Noi ne dăm jos la Chitila. De la Chitila vom continua drumul cu automobilul. Aceasta, deoarece am fost avertizați la Ploiești că în Gara de Nord „se fac pregătiri pentru o manifestație ostilă”.
– Trenul nu are oprire în Chitila, am răspuns eu.
– Am spus noi să oprească la Chitila.
La Chitila s-au dat jos, inclusiv Manoilescu.
Am fost destul de calm. Am ajuns în Gara de Nord. Când trenul a oprit și am deschis ușa, am văzut peronul aproape plin de lume. O mișcare, parcă de adunare peste linii, spre peronul unde sosise trenul. Aud strigăte de „Huo! Huo!”, dar destul de timide și rare.
În uniformă, cu o geantă în care era harta de la arbitraj, am rămas puțin în cadrul ușii. Am privit înapoi, parcă așteptam pe cineva. În momentul când am început să cobor, au izbucnit puternice strigăte de „Ura! Ura! Trăiască armata română!”.
Ele punctau parcă fiecare pas pe care-l făceam pe treptele vagonului de dormit din care coboram, urmat de tinerii civili.
Cu geanta în mână, foarte serios, înaintam încet prin culoarul care se crea în mulțime, îndreptându-mă spre ieșire. Când am ajuns pe peronul perpendicular pe linii, aud din nou „Huo!”. M-am uitat înapoi și mi-am dat seama că lumea aștepta să coboare și ceilalți, care de fapt coborâseră la Chitila.
În fața gării erau mai multe automobile. Un subofițer de la Marele Stat Major m-a invitat la una dintre ele. Ce s-a mai întâmplat la gară nu mai știu. Manifestanții au rămas însă înșelați. Au mai așteptat ei să coboare „mărimile”, dar în zadar.
*
Însemnare 13 septembrie 1940
Astăzi, am terminat la Ilieni, (la) nord de Brașov, lucrările de evacuare a teritoriului „cedat”.
Cu câtă durere am văzut:
- Niște troițe ridicate de o școală secundară din Muscel, aduse de unguri în curtea școlii primare, unde erau aruncate pe jos și distruse cu securea. Treceau domnul general Náday și membrii ceilalți ai comisiei ungare și vedeau actele „unui popor cu o civilizație milenară (!?)”.
- La masa de la preotul reformat, nici el, nici soția, de origine română, nici fiica ei, nici primarul comunei nu au mai știut să vorbească românește. Așa au înțeles ei patriotismul?
Pentru seară, i-am invitat la un dineu la Aro. De nu le-ar face ungurii din Brașov o manifestație ca aceea de la Oradea.
…Iar eu mâine dimineață plec la București pentru procesele verbale ale Transilvaniei de nord cedate.
Ce curiozitate a soartei! Eu, care șapte ani am lucrat pentru a fi în cea mai bună situație de a ne bate cu acești „vecini”.
Editura Militară vă așteaptă la standul C-10 al celei de a XV-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 1-5 iunie, la
Complexul Expozițional Romexpo din București, în Pavilionul B2.
Invitatul de onoare, în acest an, va fi Japonia.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Japoniei din București. (Trustul de Presa al MApN)
Actualitate
Primii pași către standardizarea partajării datelor de monitorizare a spațiului în cadrul Operațiunii Olympic Defender
Statele Unite și câțiva dintre cei mai apropiați aliați în cadrul Operațiunii Olympic Defender (OOD) au lansat săptămâna aceasta eforturi „inițiale” pentru a crea noi standarde de partajare a datelor de monitorizare a spațiului — o fundație necesară pentru dezvoltarea unei viziuni comune asupra câmpului de luptă în spațiu, conform Comandamentului Spațial al SUA (SPACECOM).
În această săptămână, Delta 5 a Forței Spațiale și Centrul Operațional Comun pentru Spațiu (CSpOC) au găzduit un grup de lucru pe durata a trei zile, dedicat creării unei Imagine Operaționale Comune (COP) pentru Operațiunea Olympic Defender, care a inclus reprezentanți din cadrul Centrului pentru Operațiuni Spațiale din Australia, Centrului pentru Operațiuni Spațiale din Canada și Centrului Național pentru Operațiuni Spațiale al Regatului Unit, a anunțat SPACECOM într-un comunicat de presă.
Operațiunea Olympic Defender reprezintă planul militar al SUA pentru războiul în spațiu, alături de un grup select de aliați cheie.
„Este esențial ca aliații și partenerii [Olympic Defender] să aibă o înțelegere comună a câmpului de luptă, pentru a asigura că deciziile cu impact asupra misiunii se bazează pe percepții comune cu privire la ceea ce se întâmplă și ceea ce este probabil să se întâmple în Zona de Responsabilitate,” a declarat căpitanul grupului din Royal Australian Air Force, Julien Greening, director adjunct al CSpOC.
Misiunea Delta 5 a Forței Spațiale este de a „pregăti, prezenta și lupta” cu forțele pentru SPACECOM în scopul „comandamentului și controlului operațional”, conform site-ului web al SPACECOM. CSpOC aduce împreună SUA, Australia, Canada, Franța, Germania, Noua Zeelandă și Regatul Unit pentru a colabora în materie de comandament și control spațial. Ambele organizații sunt situate la Vandenberg SFB, California. Din luna iulie, colonelul Justin Sorice îndeplinește funcția de comandant al ambelor structuri.
Începând din luna trecută, aceeași grupare de state face parte și din Operațiunea Olympic Defender.
În cadrul unei întâlniri de anul trecut, aliații Operațiunii Olympic Defender au fost de acord cu necesitatea pentru comandanți de a putea vedea colectiv ce se întâmplă în spațiu în același timp. La întâlnirea de săptămâna aceasta, grupul de lucru a revizuit „riscurile și măsurile de atenuare, a rafinat conceptul de operațiune și a actualizat planul pentru a dezvolta o Imagine Operațională Comună în Spațiu,” conform comunicatului de presă al SPACECOM.
De asemenea, grupul a „revizuit și a contribuit cu cerințe inițiale și a identificat standardele necesare pentru a produce cooperativ o înțelegere comună a situației în mediu spațial,” se mai arată în comunicat.
„Echipa va construi pe baza datelor furnizate de rețeaua de supraveghere spațială a SUA și va utiliza Sistemul Global de Comandă și Control – Comun, ca mijloc inițial de generare și afișare a informațiilor de urmărire spațială integrate cu informații de inteligență și mediu disponibile, pentru a oferi utilizatorului o imagine fuziune a câmpului de luptă,” se adaugă în comunicat.
Atât Regatul Unit, cât și Australia sunt în proces de înființare a două dintre cele trei site-uri planificate pentru Radarul Avansat de Spațiu Adânc al SUA (DARC), destinat urmăririi sateliților și a deșeurilor spațiale periculoase în orbite îndepărtate, cu precizie mai mare. (Al treilea site va fi situat în SUA.) Primul radar din Australia de Vest va deveni operațional în 2026; se preconizează că toate cele trei site-uri vor fi funcționale până în 2030.
Actualitate
Iata 5 avantaje nestiute ale asigurarii de viata: de la investitie inteligenta, la protectie financiara
Fotografie creată de Kampus Production, de pe platforma Pexels
O asigurare de viata este adesea perceputa doar ca o masura de precautie pentru evenimente neprevazute, dar aceasta poate oferi mult mai mult decat simpla protectie. In realitate, o polita de asigurare de viata este o investitie inteligenta, un instrument versatil care aduce multiple avantaje pentru planificarea financiara si protectia personala.
Afla care sunt principalele motive pentru care ar trebui sa inchei o asigurare de viata:
- Beneficiile suplimentare
Unul dintre avantajele majore ale unei asigurari de viata este faptul ca aceasta poate include beneficii suplimentare care depasesc protectia in caz de deces. Multe polite de asigurare ofera optiuni de acoperire suplimentara pentru cazuri precum accidentele grave sau invaliditatea. Aceste beneficii suplimentare ofera o plasa de siguranta in cazul unor evenimente neprevazute, permitandu-ti sa te concentrezi pe recuperare, fara sa te ingrijorezi de aspectele financiare. Daca vrei sa ai acces rapid la lichiditati si sa acoperi riscurile de interventii chirurgicale rezultate in urma unui accident, si nu numai, opteaza pentru asigurarea de viata Easy Life de la Asirom.ro si personalizeaza-ti polita de asigurare in functie de nevoile tale specifice.
- Acoperirea datoriilor
O asigurare de viata poate juca un rol esential in gestionarea datoriilor, mai ales in cazurile in care esti responsabil pentru imprumuturi importante, cum ar fi un credit ipotecar sau alte datorii personale. In cazul decesului, beneficiarii politei de asigurare pot utiliza suma asigurata pentru a acoperi aceste datorii, protejand astfel membrii familiei de o povara financiara. In acest fel, planurile financiare ale familiei nu vor fi perturbate in mod semnificativ, iar cei dragi vor fi protejati de povara datoriilor restante.
- Planificare succesorala
O polita de asigurare de viata poate fi un instrument puternic de planificare succesorala, oferind o metoda eficienta de a transfera avutia catre urmatoarea generatie. Beneficiarii primesc suma asigurata, avand acces rapid la fonduri in momentul in care acestea sunt necesare. Aceasta este o modalitate eficienta de a te asigura ca averea ta este gestionata conform dorintelor tale si ca cei dragi sunt protejati financiar.
- Grad excelent de acoperire pentru cheltuieli finale
Asigurarea de viata nu se limiteaza doar la plata datoriilor, ci poate acoperi si cheltuielile finale, cum ar fi costurile funerare si alte cheltuieli asociate. Aceste costuri pot fi semnificative si pot pune o povara financiara suplimentara pe umerii familiei. O polita de asigurare de viata poate oferi o solutie practica pentru acoperirea acestor costuri, asigurand linistea sufleteasca atat pentru tine, cat si pentru cei dragi.
- Instrument eficient de economisire
O asigurare de viata cu componenta de economisire sau investitie iti permite sa acumulezi un capital pe termen lung. Aceasta poate servi drept fond de economii pentru diverse obiective financiare, cum ar fi educatia copiilor sau o pensie suplimentara, oferindu-ti un randament garantat al investitiei.
Fie ca te gandesti la planificarea succesorala sau la protejarea bunurilor si a familiei tale, o asigurare de viata poate fi un instrument esential pentru o viata financiara lipsita de griji si bine planificata.
Actualitate
Lockheed Martin Canada obține un contract de 1.85 miliarde CAD pentru sprijinul Frigatei Halifax-Class
Guvernul canadian a atribuit recent un contract Lockheed Martin Canada, în valoare de până la 1.85 miliarde dolari canadieni (1.33 miliarde dolari USD), pentru continuarea integrării sistemului de luptă și sprijinul în serviciu al fregatelor de tip Halifax pe durata vieții lor operaționale rămase.
Glenn Copeland, directorul general al sistemelor rotative și de misiune pentru filiala Lockheed din Canada, a declarat pentru Breaking Defense că contractul original pe termen lung a început în 2008 și a expirat recent. Acest nou acord, a adăugat el, include opțiuni care se extind până în 2045, an în care se preconizează că ultima fregată va ieși din serviciu din flota Marinei Regale Canadiene (RCN). Ca integrator de sisteme, Lockheed se va concentra pe actualizarea continuă a software-ului care rulează sistemul de gestionare a luptelor al flotei.
Bill Blair, ministrul canadian al apărării naționale, a afirmat în anunțul din 31 octombrie al guvernului: „Flota de fregate de tip Halifax a Marinei Regale Canadiene este coloana vertebrală a operațiunilor maritime atât în țară, cât și în străinătate. Acest contract de sprijin în serviciu va asigura că fregatele noastre rămân operațional eficiente până la sosirea noii noastre flote de distrugătoare de tip River.”
Sistemul de management al luptelor de la Lockheed, denumit CMS330, este utilizat pe întreaga flotă a Canadei, însă noul contract subliniază și provocările cu care se confruntă flota RCN, pe care amiralul său de vârf le-a recunoscut deschis.
Clasa Halifax este considerată un pilon esențial al operațiunilor RCN. Cu prima fregată din această clasă intrată în flotă în anii 1990 și ultima care trebuie să rămână operațională în anii 2040, Ottawa se străduiește să mențină această clasă activă mult peste perioada de serviciu inițială, cu pensionarea preconizată în anii 2030.
Aceasta este o măsură necesară până când Canada va aduce în serviciu noul Combatant Superficial Canadian, noul său vas militar recent denumit distrugător de tip River. Această nouă clasă de nave este construită de Irving Shipbuilding din Canada, care a subcontractat Lockheed Martin pentru design, derivat din nava de luptă globală de tip 26 a BAE Systems. Copeland a menționat că primele trei nave sunt sub contract, iar un al doilea contract pentru alte șase este anticipat după o decizie de producție full-rate mai târziu în acest an. Prima navă este programată să devină operațională la începutul anilor 2030.
Sistemul CMS330 de la Lockheed va fi de asemenea instalat pe clasa River, iar Copeland speră că acest lucru va contribui la creșterea reputației sale, facilitând vânzările în străinătate, în special în Europa.
„Există multe țări care dețin fie nave de tip MEKO, fie ceva similar, care doresc să se modernizeze, plus multe alte țări care construiesc noi nave de război care nu necesită sistemul Aegis — un sistem CMS concurent, de asemenea fabricat de Lockheed, preferat de Marina SUA, dar care este o capacitate mai scumpă și de nișă comparativ cu CMS330,” a subliniat el. Clasa „MEKO” se referă la un grup de nave multipurpose, creat de firma germană Blohm+Voss, axate pe ușurința întreținerii și costuri reduse.
„În prezent, suntem pe 42 de platforme și cred că în 10 ani vom fi pe mult peste 75,” a adăugat Copeland.
-
Exclusivacum 2 zile
Pensia medie în sistemul militar: Sumarul informațiilor de la Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.
-
Exclusivacum o zi
Pensionarii militari în pericol: Acuzații de colaborare politică în contextul modificărilor legii pensiilor
-
Exclusivacum o zi
Riscuri mari pentru sporul Bayraktar din cauza reputatiei controversate a Directorului ANP
-
Exclusivacum 3 zile
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor acuză ANP de corupție și mușamalizare
-
Exclusivacum 4 zile
OUG 26/2024: Actualizarea salariilor și soldei de grad profesional
-
Exclusivacum o zi
Trădarea lui Mirițescu: O rețea de corupție și politică în interiorul Poliției Române
-
Exclusivacum 4 zile
Corupția la vârf: Eduard Mirițescu și structura criminală din Poliție
-
Exclusivacum 3 zile
Sindicatul Diamantul critică modul în care IGPR a gestionat majorările salariale