Featured
Și dacă își ia Udrea mâna de la nas…?
Cohortele de rezerviști care visează cu ochii deschiși că încă reprezintă ceva la vârful sistemului s-au năpustit asupra unui nou ”imperiu de carton”. Unul la adăpostul căruia să își ostoiască frustrările, să mai atârne de câte o combinație și chiar să își flexeze mușchii oricum fleoșcăiți de alcool că ”vom fi iarăși ce am fost și chiar mai mult decât atât”…
(Preluare National – Catalin Tache):
Se dă ”omul palmierilor”, dar a semnat afaceri și a câștigat premii în China!
Și uite cum în ”clubul băieților cu tricouri roz” tocmai ce a fost primit un nou lot de rezerviști. Unul care se adaugă pensionarilor speciali de la Direcția Generală de Informații a Armatei și Serviciul de Protecție și Pază. Cei care oricum amușinau de multă vreme în jurul patronului postului de televiziune B1TV. Numai că acum, în ”haită” au intrat și niscai rezerviști avansați la ”școala veche” a Serviciului Român de Informații. Inclusiv dintre cei care se dădeau generali, când ei nu erau decât colonei…
Iar ”noul suflu” cu care aceștia îi suflă ”în pupa” credulului Bobby Păunescu se simte deja ”prea ca la țară”… Mai ales printre adevărații băieți deștepți ai sistemului.
Și Trump, și Zelenski!
Cei care râd cu lacrimi la ”legendarea” lui Bobby Păunescu drept ”ultimul om de încredere al americanilor” în România! Rezerviștii trecuți în solda oricum subțire și susținută doar de o profitabilă companie de stat ”umflându-l” pe Bobby Păunescu inclusiv cu apelative de ”noul Trump de România”! Pentru că, ei bine, nici mai mult nici mai puțin se pregătește deja intrarea în cursa prezidențiabilă, din partea ”curentului suveranist”, a ”regizorului Bobby Păunescu”.

Cel care își dă cu părerea despre orice, doar la propriul post de televiziune, tocmai pentru că ”falanga OLD SCHOOL” din SRI i-a băgat în cap că îi este menit să aibă nici mai mult nici mai puțin decât destinul lui Volodimir Zelenski! Și dacă un actoraș de mâna a doua a devenit președintele Ucrainei, păi atunci cum să nu ajungă și ditamai regizorul – scenaristul – producătorul Bobby Păunescu președintele României…?
”Ferma de iepuri” AUR
Încă de anul trecut dezvăluiam că ”iepurii George Simion și Călin Georgescu” nu fac decât să mențină culoarul suveranist până când pe acesta va fi lansat un personaj ”ceva mai frecventabil și care să știe pe sticlă”. Ceea ce se și adeverește pe zi ce trece. Cine să se gândească însă că ”vechii laboranți” ai serviciilor s-au ramolit până la limita în care s-au decis să îl arunce în lupta pentru alegerile prezidențiale pe … Bobby Păunescu? Cel care de asemenea ar putea crede că are un fel de misiune mesianică pentru salvarea naționalismului românesc! Acum, desigur că este strict treaba lui Bobby Păunescu dacă a ajuns să creadă că va fi viitorul președinte al României!

Cu toate că nici măcar nu ar trebui să comande vreun sondaj de opinie ”independent” ca să afle că, foarte probabil, nici măcar frumoasele femei din viața lui, cele care l-au părăsit toate pe bandă rulantă, nu îl vor vota! Știe el bine de ce! Astfel că planul aruncării în lupta prezidențială a lui Bobby Păunescu, din partea a ceea ce va mai rămâne din AUR până la începutul campaniei electorale nu pare decât repetarea cu succes a unui nou experiment de ”fărâmițare” a curentului suveranist. Unul care face ravagii, inclusiv la guvernare, în chiar multe state membre ale Uniunii Europene. Dar care la noi, dacă se va continua în același ritm nebun de ”virusare” a oricărei tentative de coagulare a mișcărilor naționaliste, va mai fi cu siguranță amânat încă un ciclu electoral. De ce? Pentru că și Bobby Păunescu se visează președinte! Dar și pentru că rezerviștii care roiesc în jurul său chiar nu își pot vedea liniștiți de pensiile speciale… Cele ”garnisite” și cu profitabile sinecuri politice la companii de stat…
”Follow the money: AUR, Made in China”!
Astfel titram ”lovitura” din 11 octombrie, anul trecut. Atunci când dezvăluiam că CIA ar fi informat deja obedientele servicii secrete românești că AUR este ”Made in China”! Promițând chiar sprijinul necesar pentru a se lua ”urma banilor”! Ceea ce ar și explica de ce liderii AUR nu au ”pus botul” la niciuna dintre propunerile dâmbovițene de corupere. Mai mult decât atât, tot pe aceeași filieră informativă ar fi fost dat și pontul întâlnirilor pe care însuși George Simion le-ar fi avut cu șeful serviciului secret chinez MSS, aflat la post, sub acoperire diplomatică, la Ambasada de la București!

Fiind dcoumentate două astfel de întâlniri ale liderului AUR cu responsabilul Secției Politice a Ambasadei Republicii Populare Chineze, una în luna mai și cealaltă în luna august a anului trecut. În nota informativă parvenită părții române de la americani se subliniază că întâlnirile monitorizate nu ar fi avut loc nici în sediul Amabasadei Chinei și nici în alte ”locații oficiale”. Astfel că probabil MSS folosește tot vechiul ”model chinez” de racolare, cel al ”proiectelor culturale”…
Ming Yang…
Și uite cum, ”umflarea” în prezidențiabil naționalist al celui numit de camaradul Daniel Ghiță ”un bun român” a dus la ștergerea de praf a dosarului Ming Yang… Atunci când, sub privirile feciorelnice ale fostului premier Victor Ponta, cel care se angajase să deschidă porțile Uniunii Europene pentru ”Dragonul” politico – ideologic de la Beijing, Guvernul României gaja public semnarea contractului dintre compania chineză Ming Yang Wind Power Group și Romanian Paunescu Corporation, în valoare de 403 milioane dolari! Bobby Păunescu anunțând, cu Victor Ponta în spate la propriu, că ” partea românească va oferi infrastructura, iar parcul eolian cu o putere de 200 MW va fi realizat în următoarele 11 luni în zona Vaslui – Huși și va duce la crearea a peste 1.300 locuri de muncă”. Tot ”omul americanilor” subliniind că ”un aspect ce a contribuit la realizarea parteneriatului este recunoașterea de care se bucură peliculele realizate prin intermediul caselor sale de film, „Mandragora Movies” și „Solar Pictures”, unele dintre filme fiind premiate în China”. Deci un ”proiect cultural” în care a fost cooptat și actualul condamnat fugar Dragoș Săvulescu. Cel care s-a ales nu doar cu niscai fotografii făcute pe platourile de filmare cu diverse vedete, dar și cu o ”coadă” financiară de la împumutul care se pare că fusese acordat companiei de producție înființată de Dragoș Săvulescu și Bobby Păunescu tocmai de un ”partener chinez”…
Dar în niciun caz nu despre asta va vorbi Elena Udrea, în ”spovedania” sa despre Dosarul Hidroelectrica și despre cine era ”misteriosul datornic” cu 900.000 de euro…
Exclusiv
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor
În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o reformă curajoasă și nici printr-un lider vizionar, ci printr-un spectacol grotesc: Curtea Constituțională a anulat integral primul tur al alegerilor prezidențiale. Motivul oficial: TikTok s-a transformat, potrivit autorităților, în armă de manipulare hibridă în favoarea candidatului suveranist Călin Georgescu.
Nu mitinguri fraudate, nu saci de voturi dispăruți, nu buletine tipărite în garaj. Nu. Algoritmi, boți și „actori ostili externi”.
Democrația românească nu ar fi căzut la urne, ci în feed-ul de TikTok.
Documentele declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și rapoartele SRI, SIE, STS au completat tabloul oficial: mecanismele de moderare ale TikTok au eșuat în a marca și trata corect conținutul electoral, permițând o amplificare artificială, disproporționată, a unui singur candidat în raport cu restul.
Întrebarea care arde însă dincolo de comunicate și rapoarte este simplă:
Când aperi democrația și când, de fapt, o confisți în numele „securității naționale” și al „integrității procesului electoral”?
Bruxelles-ul moralist: „Vă protejăm de voi înșivă, prin algoritmi curați”
Versiunea oficială de la București și Bruxelles este bine împachetată: România ar fi fost victima unei operațiuni hibride, iar statul – ghidat de lumina regulamentelor europene și a Actului privind Serviciile Digitale (DSA) – ar fi intervenit eroic.
Pe limbaj de pamflet, rețeta arată așa:
– algoritmul devine noul bau-bau;
– DSA devine noua bâtă de „igienizare a discursului”;
– iar cetățeanul este considerat prea slab pentru a discerne singur, deci trebuie „protejat” prin ștergeri, limitări, etichetări și, la nevoie, prin anularea votului.
Așa se naște doctrina de „democrație defensivă”: dacă nu iese cine trebuie, înseamnă că au greșit algoritmii, nu partidele.
Washington-ul nervos: Congresul descoperă „exportul de cenzură” made in UE
Ceea ce părea o criză internă românească a devenit, peste ocean, probă într-un dosar mult mai mare. Sub conducerea lui Jim Jordan (R-OH), președintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, Congresul SUA a început să scormonească în culisele relației dintre Comisia Europeană și giganții tech.
Din scrisorile oficiale și citațiile transmise către TikTok, Meta și celelalte mari platforme online (a se vedea corespondența publicată de Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților), reiese, potrivit lui Jordan, că:
- companiile de tehnologie au pus la dispoziția Congresului mii de documente interne și comunicări cu Comisia Europeană și cu statele membre ale UE;
- aceste documente indică, în viziunea Comisiei Judiciare, amploarea unei campanii globale de cenzură orchestrate de Bruxelles;
- UE ar fi constrâns platformele să elimine discurs legal, să-și rescrie politicile de moderare la nivel global și să impună restricții de exprimare nu doar pentru europeni, ci și pentru utilizatorii americani;
- în loc să-și revizuiască abordarea, Comisia Europeană ar părea că își dublează eforturile de cenzură, încercând în același timp să le ascundă de public;
- până în prezent, Comisia Europeană nu a reușit să formuleze, în percepția anchetatorilor din Congres, o respingere convingătoare a dovezilor prezentate.
În acest decor, România devine cazul-șoc:
țară membră UE, alegeri anulate, rețea socială chineză, „actori ostili externi” – o combinație perfectă pentru a arăta cum se îmbină cenzura politică, geopolitica și ingineria algoritmică.
Mesajele care se autodistrug: „transparența” UE intră pe Signal și dispare
În martie 2026, ancheta Congresului SUA a făcut un salt exploziv. Au fost emise citații oficiale (subpoenas) către TikTok, Meta, Alphabet, Microsoft, OpenAI, xAI și alți giganți, după ce a apărut numele lui Prabhat Agarwal, șeful echipei de aplicare a DSA în cadrul Comisiei Europene.
Potrivit documentelor invocate public de Comisia Judiciară, Agarwal le-ar fi sugerat colegilor să folosească aplicații de mesagerie criptată cu funcții de auto-ștergere (precum Signal) atunci când se comunică dispoziții sensibile către reprezentanții platformelor online și către responsabili de la nivel național din statele membre.
Concluziile provizorii formulate de Comisia Judiciară a Congresului SUA:
- Obstrucționarea anchetei: oficiali europeni ar fi încercat să-și șteargă urmele, făcând dificilă reconstituirea presiunilor puse pe companiile tech;
- Cenzura extrateritorială: prin amenințarea cu amenzi până la 6% din cifra de afaceri globală, DSA devine, din perspectiva Congresului, o ghilotină financiară care împinge platformele să limiteze discursul politic inclusiv pentru utilizatorii americani, ocolind Primul Amendament.
Pe scurt: reglementăm în numele „transparenței”, dar vorbim pe canale care își șterg singure memoria. Iar România este primul loc unde efectele acestui dans opac se văd direct în urne.
România, prinsă la mijloc între două dogme care nu se suportă
Dincolo de jargonul juridic, conflictul este de fapt unul între două dogme politice ireconciliabile:
- Dogma Bruxelles-ului: „Democrația trebuie apărată, dacă e nevoie, chiar de deciziile propriilor cetățeni, cu ajutorul experților, al regulatorilor și al algoritmilor controlați.”
- Dogma Washington-ului (aripa Jordan): „Libertatea de exprimare este aproape absolută; cine controlează moderarea și penalizează discursul face cenzură politică, nu protecție democratică.”
Cazul alegerilor din România este transformat în afiș de campanie pentru ambele tabere:
- Pentru Comisia Europeană și autoritățile de la București, România devine demonstrația practică a faptului că, fără intervenție fermă, algoritmii și campaniile obscure pot deturna votul.
- Pentru Congresul SUA, România este proba vie că, sub pretextul „combaterii dezinformării”, un aparat birocratic poate legitima anularea votului popular atunci când rezultatul nu convine.
Utilizatorul român, captiv într-o bulă filtrată, cu buletin și buletin de vot
Pentru România, efectele se simt pe trei niveluri majore:
- Credibilitate instituțională: Rapoartele serviciilor secrete și decizia Curții Constituționale se află sub lupa unei investigații externe. Dacă ancheta Congresului SUA va sugera că deciziile de moderare ale TikTok au fost influențate sau deturnate de canale neoficiale ale unor oficiali europeni, legitimitatea anulării alegerilor riscă să se prăbușească, transformând „apărarea democrației” în abuz transnațional de putere.
- Subordonare tehnologică: Platformele sociale aplică deja setări și filtre speciale pentru spațiul european. Utilizatorul român riscă să trăiască într-o bulă informațională puternic filtrată, în care ceea ce nu trece de grila reglementatorilor nu mai apare în feed – nu pentru că nu există, ci pentru că a fost etichetat ca „risc”, „dezinformare”, „conținut problematic”.
- Precedent electoral periculos: Reluarea alegerilor deschide o cutie a Pandorei. De acum înainte, de fiecare dată când un candidat „neconvenabil” obține o victorie organică prin canale alternative, narațiunea „interferenței algoritmice” poate fi scoasă din sertar pentru a cere invalidarea rezultatului.
Cine stăpânește algoritmul, stăpânește democrația
Anularea alegerilor din România nu este un accident izolat, ci primul mare seism produs de coliziunea dintre:
- legile statelor naționale,
- regulamentele Uniunii Europene,
- algoritmii platformelor globale,
- și ambițiile politice de la Washington și Bruxelles.
În timp ce Bruxelles-ul invocă „securitatea națională” și „integritatea alegerilor”, Washington-ul acuză apariția unui aparat global de cenzură. La mijloc rămâne cetățeanul român – primul alegător dintr-o democrație declarată matură căruia i s-a spus, practic:
„Votul tău e valabil… până când algoritmii și birocrații decid că nu mai este.”
Cenzura nu mai poartă uniformă, nu mai închide tipografii și nu mai confiscă ziare de pe tarabe. Cenzura de azi vine cu logo de platformă, interfață prietenoasă, politici de „siguranță”, mesaje criptate care se auto-șterg și, la final, cu puterea de a reseta urnele.
2026-03-16-jdj-to-meta-zuckerberg-re-preservation 2026-03-16-jdj-to-tiktok-custodian-of-records-re-preservation
Tabel sintetic: Războiul narativelor pe spinarea României
| Aspect | Bruxelles și București – „Democrație defensivă” | Congresul SUA (Jim Jordan & co.) – „Libertate vs. cenzură” |
|---|---|---|
| Interpretarea cazului România | Protecție a securității naționale și a integrității alegerilor | Exemplu de abuz de reglementare și anulare a votului sub pretext digital |
| Rolul DSA | Cadru legitim de transparență și responsabilizare a platformelor | Pârghie de șantaj financiar și export de cenzură la nivel global |
| Rolul TikTok și al platformelor | Vinovate de încălcarea normelor electorale și de amplificare nejustă a unui candidat | Victime ale presiunii politice a UE, forțate să limiteze discurs legal |
| Algoritmii | Vector de dezinformare și risc de securitate ce trebuie controlați | Pretext comod pentru intervenții politice și control asupra opoziției |
| Anularea alegerilor | Măsură „excepțională, dar necesară” pentru a salva democrația | Semn de capturare a procesului electoral de către birocrați și regulatorii UE |
| Poziția României | Stat „protejat” în războiul informațional | Cobai într-un experiment de cenzură transnațională |
| Mesaj către cetățean | „Te apărăm de manipulare, ai încredere în instituții și în reguli stricte” | „Ți-au anulat votul în numele unei corectitudini algoritmice foarte discutabile” |
(Cristina T.).
Exclusiv
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă ceea ce instituția ar fi trebuit să facă din oficiu: să sesizeze încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu.
Acolo unde, pe hârtie, ar trebui să existe „condiții optime de lucru pentru personalul MAI”, în realitate polițiștii își desfășoară activitatea zilnic într-un mediu care le pune în pericol sănătatea și siguranța. Nu vorbim despre mofturi, ci despre un amestec de neglijență, indiferență și dispreț față de cei care duc, efectiv, greul muncii de zi cu zi.
O adresă și un dosar: așa arată „grija” sistemului față de propriii oameni

Demersul sindicatului nu a putut fi îngropat sub preș. Prin adresa nr. 915163/2026, Direcția Control Intern a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) comunică faptul că, în urma sesizărilor formulate de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, conducerea IPJ Sibiu a dispus declanșarea cercetării prealabile privind respectarea obligațiilor legale la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Tradus din birocrată în română: după ce polițiștii au tras semnalul de alarmă prin sindicat, IPJ Sibiu s-a văzut obligat să mimeze, deocamdată, trezirea. S-a descoperit, brusc, că poate ar trebui verificat dacă nu cumva normele de securitate și sănătate în muncă sunt călcate în picioare chiar acolo unde polițiștii își riscă sănătatea.
Condițiile de muncă ale polițistului nu sunt moft: dar sistemul le tratează ca pe o glumă proastă
„Diamantul” repetă răspicat un adevăr care, în mod normal, ar trebui să fie banal: condițiile de muncă ale polițistului nu sunt un moft, ci o obligație a instituției.
Realitatea însă arată altfel:
– polițistul e bun la intervenții, la reținerea infractorilor, la asumat riscuri;
– dar când vine vorba de aer respirabil, spații sigure, igienă și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, brusc totul devine „vedem”, „analizăm”, „cercetăm prealabil”.
Acolo unde condițiile sunt încălcate, sindicatul este obligat să facă ceea ce ar trebui să fie reflex instituțional: să sesizeze, să insiste și să urmărească până la capăt. Fără presiunea sindicatelor, multe „centre de reținere” ar rămâne, liniștite, centre de risc maxim pentru propriii polițiști.
Vocea din teren versus zidul de beton din birouri: cine chiar apără polițistul?
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” își exprimă deschis recunoștința față de colegii care au semnalat situațiile de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu. Ei sunt cei care văd zilnic realitatea: infiltrații, igrasie, instalații precare, spații improprii, norme de securitate și sănătate în muncă tratate ca niște recomandări opționale.
„Sunteți vocea din teren, iar noi vă suntem scutul” – transmite sindicatul. O frază care sună frumos, dar care, din păcate, spune și altceva: fără vocea din teren și fără „scutul” sindical, instituția i-ar lăsa pe polițiști exact unde sunt acum – între pereți care crapă și rapoarte care mint.
Scut sindical, armură de hârtie instituțională: cât valorează o viață de polițist într-un centru de arest?
Faptul că a fost nevoie de sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” și de o adresă oficială a Direcției Control Intern, cu număr de înregistrare și formulări seci, arată cât de puțin contează, în practică, sănătatea și siguranța polițistului.
Instituția funcționează după principiul:
– până nu există sesizare, „nu știm”;
– până nu există scandal, „nu e problemă”;
– până nu se cer hârtii, „merge și-așa”.
Iar când, în sfârșit, se mișcă ceva, totul începe cu „cercetare prealabilă”, nu cu „remediere imediată”.
Până când normele de securitate și sănătate în muncă vor fi aplicate pentru polițiști cu aceeași strictețe cu care sunt aplicate legea și regulamentele pentru cetățeni, rămâne valabilă formula amar de exactă a „Diamantului”:
polițiștii sunt vocea din teren, sindicatul le este scutul.
Instituția, în schimb, prea des rămâne doar un zid rece, pe care se lipește o adresă cu număr și semnătură. (Cristina T.).
Exclusiv
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă
Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță, dezvăluie Sindicatul Europol. În mai puțin de patru zile de la momentul în care ministrul interimar al muncii a aruncat în „transparență decizională” proiectul noii Legi a salarizării – la solicitarea Președintelui României, ca să se bifeze frumos și la capitolul „implicarea Cotrocenilor” – Guvernul a ajuns în postura penibilă de a fi redus la rangul de „martor asistent” în propriul circ legislativ.
Executivul, care se visa mare reformator al sistemului bugetar, a ajuns să privească de pe tușă cum instanța îi scoate siguranțele de la panoul de comandă chiar pe tema de care se lăuda mai tare: „noua Lege a salarizării”.
Curtea de apel București trage cablul din priză: consultarea este suspendată oficial
Totul a pornit de la o acțiune în instanță introdusă de Federația Sanitar, care a decis să nu mai înghită „consultarea publică” făcută în stil „repede, prost și pe tăcute”. Ca urmare a acestei acțiuni, Curtea de apel București a emis o ordonanță președințială prin care:
- suspendă procedura de consultare publică a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice;
- stabilește că măsura produce efecte până la soluționarea cauzei pe fond.
Cu alte cuvinte, tot mecanismul de consultare publică, așa cum a fost el șmecherește pus în mișcare de Guvern, a fost pus pe pauză, cu ștampilă de instanță. Nu s-a mai mers pe clasicul „lasă, că merge și-așa”, ci pe „stop, vedem întâi dacă e legal ce încercați să vindeți drept reformă”.
Guvernul primește lecția de bază: nu reformezi bugetarii călcând legea în picioare
În funcție de modul în care va fi soluționată cauza pe fond, Guvernul României riscă să primească, negru pe alb, un mesaj pe care nici cel mai talentat consilier de imagine nu-l poate parfuma:
- nu poți pretinde că reformezi sistemul bugetar ignorând legea;
- nu poți mima consultarea publică bifând niște proceduri formale;
- nu poți impune decizii cu impact asupra a sute de mii de angajați din sectorul public fără un dialog real.
După cum subliniază Sindicatul Europol, orice reformă serioasă trebuie:
- construită transparent;
- făcută cu respectarea cadrului legal;
- bazată pe un dialog real cu organizațiile sindicale, nu pe simulări administrative și consultări de fațadă, puse pe site cât să treacă de ochiul neavizat.
Spectacolul de „democrație de carton”, în care Guvernul întreabă de formă și decide de fapt, a ajuns în fața instanței, iar instanța a decis să dea cu decorul de pereți până se lămurește dacă piesa respectă sau nu legea.
„Marea reformă” parcată la dosar: întregul traseu al legii este în aer
Ca efect direct al ordonanței președințiale emise de Curtea de apel București, întregul parcurs de adoptare a noii Legi a salarizării este suspendat. Proiectul care trebuia să regleze salariile personalului plătit din fonduri publice a fost trimis, elegant, la colț, să aștepte.
Decizia nu este definitivă:
- hotărârea Curții de apel București poate fi atacată cu recurs;
- termenul pentru recurs este de 5 zile de la comunicare.
Până una-alta, Guvernul nu mai poate continua, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, procedura de consultare publică pe care a încercat să o ruleze pe modul „formal, rapid și, dacă se poate, pe șest”.
De la „reformă istorică” la „martor asistent”: anatomia unei aroganțe birocratice
Situația de azi, așa cum reiese din informațiile făcute publice de Sindicatul Europol și din acțiunea Federației Sanitar, arată un Executiv care a încercat să:
- dea impresia că ascultă societatea, dar să evite dialogul real cu sindicatele;
- treacă pe repede înainte o lege cu impact uriaș asupra a sute de mii de bugetari;
- se ascundă în spatele formulei „transparență decizională”, fără să respecte spiritul ei: participarea efectivă a celor afectați.
Rezultatul: Guvernul se vede obligat să asiste, ca un figurant cu obligație de prezență, la derularea unui proces care îi verifică tocmai corectitudinea „consultării” cu care se lăuda. Din mare jucător, a devenit spectator de categorie „martor asistent”.
Justiția decide, sindicatele veghează, Guvernul așteaptă cu pixul în aer
Parcursul procesului va fi urmărit pas cu pas de organizațiile sindicale – Federația Sanitar, care a inițiat acțiunea, și Sindicatul Europol, care a dezvăluit public blocajul. Acestea anunță că vor informa în dinamică privind finalitatea cauzei, mai ales în condițiile în care decizia Curții de apel București poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Până la o soluție pe fond și până la eventuala judecare a recursului, Legea salarizării stă cu frâna trasă, iar Guvernul are o ocazie rară: să priceapă că „reforma” făcută prin mimă, prin șmecherii de calendar și prin consultări de fațadă nu trece testul unei instanțe care chiar citește legea. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 2 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 5 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zile„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 2 zile„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii



