SUA, NATO şi UE, Occidentul în general, şi-au asumat riscuri majore, chiar existenţiale prin implicarea totală, pe faţă, în războiul din Ucraina. E evident că SUA, Marea Britanie şi tot Occidentul dominat de SUA s-au implicat mai demult, cu Maidanul de la Kiev, cu lovitura de stat din 2014 şi chiar începând cu 2004-2005, odată cu revoluţia portocalie. Din 2005, prin alegerea la preşedinţie a lui Traian Băsescu, revoluţia portocalie s-a extins şi implementat şi în România.

Între 2014 şi februarie 2022 atacurile ucrainene asupra Donbasului autonomist au făcut aproape 14.000 de victime, care au fost complet ignorate de Occident, mai ales de Franţa şi de Germania, garantele acordurilor de la Minsk, care aveau deci o răspundere directă. Pe care nu au onorat-o. În 16, 17, 18 februarie 2022, deci înainte de inavazia rusă din 24 februarie, Ucraina lui Zelenski a aplicat mii de bombardamente în Donbas, teritoriu pe care îl revendica drept al său, naţional. Republicile separatiste Lugansk şi Doneţk, locuite majoritar de rusofoni (cărora li s-a interzis din 2018 utilizarea limbii ruse în viaţa publică), împreună cu Rusia, au fost obligate să procedeze la o enormă deplasare de populaţie de pe linia frontului pentru a pune la adăpost femei, copii şi bătrâni mai ales. De la începutul anului 2022 până azi au fost strămutate în interiorul regiunilor şi în Rusia peste 1 300 000 de persoane. În plus, pentru începutul lunii martie 2022, serviciile secrete ruseşti se aşteptau la o ofensivă de proporţii a armatei ucrainene în Donbas.

Azi, la trei luni de la începutul invaziei, obiectivele Rusiei, anunţate de Vladimir Putin în 24 februarie 2022, par în cea mai mare parte realizate, mai ales primul obiectiv, demilitarizarea. Ne amintim că, după Vladimir Putin, obiectivele „operaţiunii militare” erau demilitarizarea şi denazificarea (în fapt, eliminarea atitudinilor antiruseşti), la care s-a adăugat ulterior decomunizarea (abandonarea comunismului recesiv, moştenit de la URSS). Ucraina nu mai are o flotă la Marea Neagră şi, cu excepţia Odesei blocate, a pierdut controlul asupra litoralului său. Cerul Ucrainei e unul rusesc, spaţiul aerian e controlat aproape integral de ruşi. Aviaţia ucraineană a fost şi ea aproape în întregime distrusă. Infrastructura ucraineană (căi ferate, şosele importante, gări de aprovizionare, ateliere de reparaţii şi depozite de arme şi muniţii, depozite de combustibil, uzine electrice…) a fost bombardată de la distanţă sau direct de artileria rusă. Armamentul occidental nu mai ajunge decât cu mare dificultate pe front, acolo unde este nevoie de el.

Prin predarea celor aproape 2.500 de militari ucraineni, mai exact 2.439, din faraonica uzină sovietică Azovstal din Mariupol (din armata regulată, din regimentul politic Azov, un fel de SS reinventat, mercenari şi instructori străini), după alţi 1.300 de militari din armata regulată care se predaseră anterior tot la Mariupol, Ucraina şi protectorii săi din NATO au suferit o grea lovitură de imagine. Iar trupele ucrainene, o lovitură morală. Presa şi media mainstream, finanţate generos de oligarhia occidentală şi de bugetele naţionale, nu reuşesc să mai acopere situaţia dramatică, tragică în care se găsesc Ucraina şi preşedintele său supraexpus mediatic, Volodimir Zelenski.

Dar nu numai Ucraina, ci şi NATO şi SUA sunt pe cale să sufere o imensă înfrângere în cea mai importantă confruntare militară de la cel de-al doilea război mondial încoace în Europa. Asta după retragerea catastrofală a SUA şi a NATO din Afgansitan. În plus, sancţiunile economice, prea puţin cumpănite înainte de a fi hotărâte, pregătesc involuntar o criză financiară, economică şi alimentară în primul rând în Europa Occidentală, aliata SUA, dar şi în restul lumii. Rubla a ieşit întărită din sancţiunile economice occidentale (SUA şi UE), iar veniturile Rusiei din exporturile de gaz, petrol, îngrăşăminte chimice, grâu şi alte produse agricole, metale (nichel, paladiu, aluminiu…) aproape că s-au dublat. Rusia îşi susţine astfel războiul fără mari greutăţi, într-o bună măsură fiind finanţată chiar de Occident. Cu atât mai mult cu cât Rusia întreţine o armată de profesionişti de peste 1 milion de oameni, care costă mult şi pe timp de pace.

Războiul îi dă Rusiei posibilitatea de a-şi roti (rula) toate efectivele în Ucraina, întărindu-le pregătirea de luptă într-un război real. De asemenea, ruşii îşi încearcă pe teren noile arme, cum sunt deja celebrele rachete hipersonice. În Ucraina, Rusia nu foloseşte în acelaşi timp mai mult de cca 10 % din efectivele de care dispune.

„La 13 mai, secretarul Apărării, Lloyd J. Austin, a avut o convorbire cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, pentru prima oară după 18 februarie. Secretarul Austin a cerut o încetare a focului imediată în Ucraina şi a subliniat cât de important este să se menţină liniile de comunicare. Austin este cel care a iniţiat apelul şi Statele Unite vor să obţină o încetare a focului în Ucraina! Ieri, ofiţeri superiori ai SUA şi ai Rusiei au avut şi ei o convorbire pe care tot Statele Unite au iniţiat-o: generalul Mark Milley, preşedintele statului major interarmate, şi generalul Valeri Gherasimov, şeful statului major general rus, au avut o conversaţie pe care Pentagonul a refuzat să o prezinte în detaliu, admiţând doar că evenimentul a avut loc.

Lucrurile trebuie că merg rău în Ucraina pentru ca aceste convorbiri să aibă loc. Într-adevăr, dacă e să luăm de bună „lista de bombe” pe care o publică zilnic Ministerul Apărării rus, toate poziţiile armatei ucrainene sunt supuse tiruruilor de artilerie grea, iar ucrainenii pierd cca 500 de oameni pe zi. De altfel, lovituri ruseşti eficace sunt aplicate taberelor de antrenament, siturilor în care sunt stocate arme şi platformelor de transport din toată ţara” („Ukraine SitRep – Russians break through US bolsterism”, moonofalabama.org, 20.05.2022).

Avantajul pe care l-au avut SUA şi Occidentul în faţa Rusiei – propaganda, războiul de imagine – se poate transforma în timpul următor în contrariul său. Cu consecinţe dintre cele mai nefaste, mai ales economice. The New York Times i-ar fi cerut preşedintelui Joe Biden să renunţe la fanfaronadă şi să vină cu picioarele pe pământ. O operaţiune care se poate dovedi foarte anevoioasă pentru actuala Administraţie de la Washington: „Per total, situaţia socio-economică a Ucrainei e catastrofală. Situaţia militară e chiar mai proastă. Mariupolul a căzut şi trupele ruseşti care operau acolo vor putea curând să se ducă în altă parte. Cordonul de la Propasna ameninţă să cuprindă toată linia frontului de nord, cu nucelul armatei ucrainene […].

Aceste motive explică de ce Austin şi Milley au telefonat la omologii lor ruşi. Sunt şi motivele pentru care redactorii de la New York Times îi cer Administraţiei Biden să înceteze cu fanfaronadele şi să adopte o poziţie mai realistă (nytimes.com, 19.05.2022): recentele declaraţii belicoase ale Washingtonului – afirmaţia (nytimes.com, 28.03.2022) preşedintelui Biden conform căreia dl Putin „nu poate rămâne la putere”, comentariul secretarului Apărării conform căruia Rusia trebuie să fie „slăbită” şi promisiunea preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, după care Statele Unite vor susţine Ucraina „până la obţinerea victoriei” pot să fie proclamaţiile entuziaste ale sprijinului, dar nu ne apropie de negocieri. În cele din urmă, ucrainenii sunt cei care trebuie să ia deciziile dificile. Ei sunt cei ce se bat, mor şi îşi pierd casele din pricina agresiunii ruse, şi ei sunt cei care trebuie să hotărască cum ar arăta sfârşitul războiului. Dacă acest conflict duce la autentice negocieri, liderii ucraineni sunt cei care vor trebui să ia dureroasele decizii teritoriale pe care le va impune orice compromis” (ibidem).

Atacurile simpliste şi violente la Putin şi la Rusia din presa şi din media americane şi europene (imitate de presa şi media din România) nu mai folosesc la mare lucru. Realitatea din teren, cea din Ucraina, dar şi realitatea economică şi, foarte curând, odată cu venirea iernii, şi cea energetică şi alimentară îşi vor arăta colţii. Inflaţia atinsese cote halucinante încă dinainte de războiul din Ucraina, neegalate în ultimii 40 de ani. Bursele americane şi cele vest-europene nu vor mai putea trăi multă vereme în realitatea lor paralelă de până acum, cea stimulată de banii ieftini. Banii, chiar dacă vor mai rămâne o vreme ieftini, îşi pierd vertiginos din valoare. Noiembrie 2022, cu alegerile din America şi cu venirea iernii în emisfera nordică, va fi un prag greu de trecut.

Sondajele dau o victorie clară a republicanilor în alegerile de midterm din SUA atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat. Mandatul lui Joe Biden se poate încheia la sfârşitul anului, eveniment de altfel de mult anticipat din motive de incapacitate fizică, de slăbiciuni ale vârstei. Dar vicepreşedinta Kamala Harris nu pare deloc pregătită să preia o sarcină atât de grea. O criză politică serioasă în America poate avea un efect devastator asupra Burselor şi a economiei în întregul său. Aventura războiului din Ucraina (stimulat de americani) se poate dovedi şi mai costisitoare decât cele 53 de miliarde de dolari deja alocate (dintre care 40 atribuite recent de Congres).

Cum am văzut, Lloyd J. Austin, şeful Pentagonului, l-a sunat pe omologul său rus, Serghei Şoigu, ministrul Apărării, cerându-i o încetare a focului. Dar, aparent, după surse ruseşti, cei doi au discutat şi despre laboratoarele de arme biologice din Ucraina în care armata americană e implicată. Probe înspăimântătoare au început să fie făcute publice. Dar nu ştim mai nimic despre ce au discutat generalii Milley şi Gherasimov.

Propaganda occidentală începe astfel să fie serios discreditată. Şi chiar mai mult. Trei sute de astfel de biolaboratoare, finanţate şi controlate de americani, s-ar găsi în întreaga lume. Foarte multe în jurul graniţelor chineze. China a început să ceară socoteală SUA pentru aceste instalaţii. Presa din America a trecut la dezvăluiri consistente, care nu prea au apărut în presa din România.

Vor încerca SUA şi Marea Britanie, liderii de facto şi „deţinătorii” (owners) NATO, o mare lovitură care să-i scoată din unghiul mort în care se găsesc în Ucraina? Care poate fi acea lovitură? Implicarea directă a unor vecini ai Ucrainei (Polonia, România, ţări NATO, dar şi ţările baltice şi, eventual, Suedia şi Finlanda)? E o ipoteză care revine în destule analize. Atât UE (creată în anii ’50 de SUA – Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului), cât şi Ucraina (creată la origini de sovietici – de Lenin, Stalin, Hruşciov) sunt nişte construcţii artificiale care vor rezista cu dificultate şocurilor în curs şi celor viitoare.

Ucraina sfâşiată civilizaţional între Vestul şi Estul Europei, cu încercarea sa de a se integra în UE şi în NATO şi de a rupe definitiv legăturile cu Rusia euroasiatică, riscă să dispară din nou de pe hartă. Rusia poate anexa, a şi integrat deja (limba rusă, rubla, ajutoare economice şi umanitare, administraţie) o mare parte din estul şi sudul Ucrainei. Polonia poate recupera vestul Ucrainei, Galiţia şi dincolo de ea. România şi Ungaria au fost mai reţinute în pretenţiile lor teritoriale eventuale, România fiind în primul rând interesată de întregirea cu Basarabia smulsă de ruşi. Dar fără să uite de Transcarpatia, Bucovina de Nord, Herţa şi Bugeac. Deocamdată nu e deloc clară soarta care-i va fi rezervată Odesei, perla litoralului ucrainean.

Ruptura care se profilează între UE şi Rusia, plus eventuale schimbări de frontiere în Estul Europei pot crea probleme existenţiale pentru UE. Nordstream 2, legătura dintre Rusia şi Germania, pare mort şi îngropat, aşa cum bine anticipa Victoria Nuland. Gazul şi petrolul din Rusia nu pot fi înlocuite avantajos de europeni în următorii trei-cinci ani. Dependenţa UE, a Germaniei în primul rând, de energia şi de materiile prime ruseşti e cât se poate de reală. Deocamdată, ţările europene plătesc „pe tăcute” gazul în ruble, dar condiţiile de livrare puse de ruşi se pot înăspri oricând.

Negocierile pentru pace par azi lipsite de orice speranţă. Cu finanţare americană nelimitată, războiul din Ucraina se poate prelungi oricât. Ucraina şi, odată cu ea, întreaga UE se găsesc într-o mare cumpănă, poate fatală.

Corespondentul francez la Moscova Xavier Moreau (site-ul Stratpol), fost militar, absolvent de Sant-Cyr care comunică regulat din 2015 despre situaţia din Ucraina, scrie pe Twitter: „Ne vom aminti de această zi de luni 23 mai 2022 ca de o zi neagră pentru armata kieveană”. Este vorba de străpungeri decisive în zona Liman. Informaţia este confirmată de la faţa locului de reporterul de război canadian Neil Hauer, tot pe Twitter. Severodoneţk şi Lisichansk devin astfel accesibile armatei ruse. Se pregăteşte asaltul asupra Slavianskului. Cu alte cuvinte, ruşii au rupt frontul în Donbas.

Petru Romoşan