Featured
Basarabia, teritoriile româneşti de peste Prut îşi pot regăsi destinul lor european
O bună parte a opiniei publice din Europa (şi din România) se uită la războiul din Ucraina ca la un meci de fotbal. Unii ţin cu ruşii, cei mai mulţi ţin cu ucrainenii (plus cu americanii şi cu europenii). Odată intraţi pe un făgaş, nu-i mai poţi întoarce din ale lor, încep să-şi iubească propriile opţiuni, fanatizarea e gata. Totul poate fi „consumat”. Chiar şi un război groaznic, urmărit la televizor din fotoliu, dar mai ales pe Internet.
Cei mai fanatici sunt trollii, micii şi marii „comentatori” de pe gazete, site-uri, bloguri, reţele sociale. În general, nu le place nimic, nu poţi să-i mulţumeşti nicicum. Nu eşti la înalţimea lor galactică şi, mai ales, anonimă. Înjură ca la uşa cortului sau practică o vulgaritate deplorabilă. După putirinţe, mă rog.
În România, „putiniştii”, „rusofilii”, „moscoviţii” sunt mult mai rari decât în Europa Occidentală. Lunga ocupaţie sovietică începută în 1944 îşi spune şi azi cuvântul. Nici cei care gândesc cu capul lor şi nu iau de bună propaganda oficială, foarte schematică, simplistă rău, nu sunt bine văzuţi, devin foarte repede suspecţi.
Dar pentru „spectatorii” români lucrurile s-au încurcat şi mai tare foarte recent, odată cu evenimentele din Transnistria (Republica Moldova) şi cu apropierea conflictului de graniţele noastre.
Cei cu eventuale simpatii pentru ruşi au fost prinşi pe picior greşit pentru că, vrând-nevrând, prin Republica Moldova, România intră în conflict frontal cu Rusia. Dacă Rusia ocupă Republica Moldova, e ca şi cum ar ocupa România. Vechea durere a reîntregirii ţării a revenit brutal în actualitate. Dar şi vechile discursuri, judecăţi, colecţii de argumente sofistice inventate de URSS şi de Rusia şi livrate de-a gata basarabenilor şi românilor.
E vorba despre independenţa Republicii Moldova (faţă de România şi atât…), despre dorinţa basarabenilor de a se uni cu România, despre referendum, sondaje, procente. Din 1990 se ignoră controlat, dirijat faptul că Basarabia a fost anexată pur şi simplu de URSS. Fără vreun referendum. Fără ca populaţia să fie întrebată. Fără sondaje. Dacă va fi război în Republica Moldova, lucrurile se pot rezolva la fel, dar de data aceasta în sens invers. Pentru că România are azi susţinerea marilor puteri vestice, a SUA, a Marii Britanii, a Franţei, a Poloniei. Iar aceste puteri nu mai recunosc azi Rusia. S-a văzut asta odată cu valurile de sancţiuni economice şi de toate felurile.
În 1992, Rusia a ocupat din nou Transnistria (tocmai în acest scop fusese inventată cândva) şi a transformat-o într-o mare garnizoană în aer liber, cu locuitori şi un imens depozit de arme şi muniţii. O „autostradă” rapidă pentru trupele sale în drum spre Europa de Sud, spre Marea Mediterană. Iar Republica Moldova a fost „agăţată” de aceeaşi Rusie şi obligată la „neutralitate”. O neutralitate total dependentă de Rusia.
Războiul din Ucraina se poate extinde în Transnistria, cu consecinţe previzibile pentru Republica Moldova. Dar, în fereastra de oportunitate care se deschide, Basarabia, teritoriile româneşti de peste Prut îşi pot regăsi destinul lor european. Cel mai probabil, alături de România.
Petru Romoşan
(preluat Bursa.ro)
Administratie
Competiție pentru depistarea pierderilor de apă, la Sinaia
Specialiști și tehnologii de ultimă generație, testați direct în teren
Competiția dedicată detectării pierderilor de apă a început la Sinaia. După mesajul de start, echipele participante au intrat pe teren și au demarat primele probe practice, transformând experiența acumulată și tehnologiile prezentate în soluții aplicate direct în rețeaua de distribuție.
Timp de trei zile, specialiștii vor căuta sursele unor pierderi de apă, analizând indicii din teren și utilizând echipamente dedicate pentru localizarea cât mai precisă a avariilor ascunse. Fiecare echipă vine cu propria experiență profesională, propriile metode de lucru și o abordare diferită a procesului de detectare.
De la prezentări la intervenții concrete
Evenimentul oferă participanților ocazia de a-și testa cunoștințele în condiții reale. Experiența, precizia și capacitatea de a interpreta datele furnizate de echipamente devin esențiale în identificarea rapidă a punctului în care apare pierderea.
Ziua de concurs este marcată de probe practice, căutări și decizii luate direct în teren. Fiecare rezultat depinde de modul în care echipele reușesc să coreleze informațiile tehnice cu particularitățile rețelei și să stabilească cea mai eficientă strategie de intervenție.
Competiția reunește specialiști cu niveluri diferite de experiență și tehnologii de detecție variate, având un obiectiv comun: schimbul de cunoștințe și îmbunătățirea metodelor de lucru utilizate pentru reducerea pierderilor de apă.
Un pas spre administrarea mai eficientă a resurselor
Pentru HIDRO PRAHOVA, organizarea acestei competiții reprezintă o etapă importantă în direcția dezvoltării competențelor profesionale și a modernizării activităților de exploatare a rețelelor.
Compania subliniază importanța acumulării de experiență, a investițiilor în echipamente de detecție și a utilizării unor metode cât mai eficiente pentru identificarea pierderilor. Localizarea rapidă a avariilor poate contribui la reducerea pierderilor din rețea, la limitarea intervențiilor costisitoare și la gestionarea responsabilă a resurselor de apă.
Sprijin pentru organizarea evenimentului
HIDRO PRAHOVA le mulțumește sponsorilor și partenerilor Klarwin România și AMP Grup pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a competiției.
Pe parcursul evenimentului, organizatorii vor reveni cu imagini și informații din teren, oferind publicului o perspectivă asupra probelor desfășurate la Sinaia și asupra modului în care echipele lucrează pentru identificarea surselor pierderilor de apă.
Administratie
Lucrările de modernizare avansează pe strada George Coșbuc din Câmpina
Un nou front de lucru a fost deschis în cadrul contractului PH-CL-01
Intervențiile derulate în municipiul Câmpina prin contractul PH-CL-01 continuă, iar echipele de lucru au început operațiunile pe strada George Coșbuc.
Prima etapă a lucrărilor constă în trasarea zonei, acțiune necesară pentru pregătirea intervențiilor care urmează să fie executate în teren.
HIDRO PRAHOVA urmărește evoluția proiectului
Desfășurarea lucrărilor este monitorizată de HIDRO PRAHOVA, reprezentanții companiei urmărind atât modul de execuție, cât și respectarea etapelor prevăzute în cadrul contractului.
Deschiderea noului front de lucru marchează continuarea proiectului de infrastructură din municipiul Câmpina și pregătește terenul pentru etapele următoare ale investiției.
Featured
Bogdan Toader: „România are nevoie de dezvoltare, nu de austeritate”
Guvernul propus de Siegfried Mureșan, criticat pentru susținerea parlamentară redusă
Președintele PSD Ploiești, deputatul Bogdan Toader, susține că rezultatul votului din Parlament confirmă lipsa de susținere pentru un program guvernamental bazat pe măsuri de austeritate.
Potrivit acestuia, Guvernul propus de Siegfried Mureșan, susținut de trei formațiuni politice, a primit mai puține voturi decât echipa guvernamentală propusă anterior de Adrian Veștea.
Apel pentru un executiv competent
Bogdan Toader afirmă că România are nevoie urgentă de un guvern capabil să răspundă problemelor economice și sociale cu care se confruntă populația. În opinia deputatului, prioritățile viitorului executiv ar trebui să fie dezvoltarea și redresarea economică, nu reducerea cheltuielilor prin măsuri care afectează direct nivelul de trai.
„Nimeni nu susține austeritatea”, a transmis liderul PSD Ploiești, subliniind că cetățenii așteaptă soluții concrete și o administrație orientată către interesul public.
Dezvoltarea, alternativa propusă
Mesajul deputatului Bogdan Toader este că România trebuie să urmeze o direcție bazată pe investiții, creștere economică și politici publice eficiente. El consideră că viitorul guvern trebuie să fie „în slujba cetățenilor” și să aibă ca obiectiv principal relansarea economiei.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 3 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum o zi„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum o ziDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă



