Connect with us

Featured

Trucul lui Brzezinski/Afghanizarea ucraineană

Publicat

pe

De la începutul războiul de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei auzim declamat, peste tot și permanent, un principiu declarat de toți leaderii lumii occidentale și în toate limbile. Dar esența sa este aceeași: „Vrem să vedem Rusia slăbită în așa măsura încât să nu mai poată niciodată face genul de lucruri pe care le-a făcut prin invadarea Ucrainei. Ca atare vom înarma Ucraina pentru a rezista invaziei armatelor rusești. Astfel, prin afghanizarea războiului vom fi siguri ca Rusia va fi slăbită, economic nimicită și Putin probabil dat jos de la putere de către populația înfuriată.”

Toată lumea occidentală, toți membrii NATO, absolut toți cei care istoric, demografic, economic sau simplu cultural au ceva de împărțit cu Rusia au aderat la acest principiu fundamental. Se ordonă permanent: afghanizati Ucraina, nu contează distrugerile, din contră exagerați orice cifră, spuneti lumii că ultima conflagrație modială a fost nimic față de aceast conflict. Realitatea sumbră este totuși diferită de clamările retorice. Conform oricărei estimări, la trei luni de la izbucnirea războiului ruso-ucrainean, împotriva tuturor dorințelor lumii vestice, acest conflict este, (provocări grave se pot întâmpla oricând și pot duce la dezvoltarea teritorială și continentală a acestui conflict) bine localizat, geografic redus și perfect geometric ca fortă kinetică.

La acest principiu strategic decis de Occident, Rusia a acuzat SUA și aliații săi din NATO că escaladează conflictul și riscă un război nuclear. Deși existența principiului în baza căruia s-au semnat toate tratatele de reducere a tensiunii nucleare dintre URSS și SUA a fost și rămâne „echilibrul dezechilibrului”, SUA au părăsit unilateral anumite mecanisme convenite, ultimul tratat fiind părăsit de către administrația Trump.

La mai puțin de un an după ce președintele SUA Donald Trump a anunțat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul privind forțele nucleare cu rază intermediară (INF) semnat de către Ronald Reagan și Mihail Gorbacev în 1987, Departamentul de Stat a anunțat pe 2 august 2019 că procesul de ieșire a fost finalizat oficial. Moartea tratatului cu cea mai lungă istorie de negociere de la Geneva, lasă în vigoare doar Noul Tratat Strategic de Reducere a Armelor (Noul START) din 2010 pentru a limita desfășurarea de arme nucleare, devenea caduc in 2021. Din fericire acest pact a fost prelungit, întâi de către Moscova și apoi de către Washington, încă cinci ani.

Războiul proxy

Am reamintit aceste detalii istorice tocmai pentru a înțelege rolul pe care îl joacă războiul actual dintre cele două foste surori sovietice, Rusia și Ucraina. Se știe că războaiele proxy nu sunt nimic nou în istoria lumii. În mod evident, pe teritoriul Ucrainei, SUA se luptă cu Rusia iar organizația NATO are o șansă nesperată de a își revenii din „moartea celebrală” (apud președintele francez Macron) care se instalase de peste un deceniu cu trecerea fiecărui general american care adăuga la pieptul său plin de orgoliu mai multe decorații decât numarul de țări apărate de către trupele sale. În plan european, fiecare putere continentală încearcă să câștige căt mai multă putere internațională conform propriilor interese naționale.

Pe cale de consecință, războiul din Ucraina folosește fiecărui actor al dramei. Căci, da, razboiul proxy din Ucraina este o dramă. Este o înfrângere a civilizației europene post naziste și o gravă deterioare a sensibilului echilibru euro-asiatic construit după caderea comunismului. Cine pierde războiul din Ucraina va pierde statutul de putere pe continentul european. Cum SUA sunt puterea militară hegemonă a Europei, iar Rusia o rivalizează cu forță, cine dintre cele două puteri va pierde războiul ucrainian, își va pierde statutul de putere hegemonică europeană. Restul, dramele umane, distrugerile materiale, raptul teritorial și dezastrul economic, recidiva nationalist rasială (acoperită abil sub numele de luptă pentru democrația și liberateta civilizației Europene) a propagandei de o parte sau de alta, nu par a mai fi luate în calcul.

Dar tocmai aceste elemente fac ca acest prim război european al secolului XXI să fie în mod clar laboratorul renașterii unui limbaj pe care înfrîngerea nazismului părea să îl fi condamnat la moarte. Renașterea calculelor geo-politice cinice, reapariția ideilor otrăvitoare britanice, cele care au provocat nenumărate războaie în spațiul oriental al europei, imperialismul lingvistic deșănțat, tropăială militaristă și bismarkiană spre Kiev a leaderilor europeni, limbajul mesianic de tipul „cădem noi, cade Europa”, au acoperit toată drama, pe care o trăim, cu un strat gros de falsitate.

Premize identice

Pentru a înțelege mai bine profilul compartamentului care a produs drama ucrainiană vom analiza comparativ criza rachetelor cubaneze si actualul război din Ucraina. Încercarea Uniunii Sovietice de a înarma Cuba cu arme nucleare a fost, de asemenea, un conflict proxy. 60 de ani separă cele două evenimente, criza rachetelor din Cuba și invazia rusească a Ucrainei.

În ambele cazuri, armaghedonul nuclear anunțat și referirile voalate sau mai puțin ale celor două superputeri nucleare la riscul unui conflict atomic par a fi rezultatul unei aceleași metode de politică hegemonică. Metoda este simplă și dovedește că atunci când dispare educatia personală din strategia colectivă, provocările sunt primitive și atavice.

Profilul este simplu: una dintre supraputerile nucleare înarmează și încurajează o țară așa zis aliată, comparabil mai mică ca putere militară sau economică, mai ales o transformă într-o colonie ideologică. Cuba era colonia ideologică a URSS, Ucraina este astăzi o colonie ideologică a SUA și aliaților săi.

Această țară mai mică/colonie ideologică se află situată exact la granița teritorială a supraputerii nucleare rivale. Cuba se află efectiv la o oră cu avionul de Miami iar Kievul la nici 60 de minute de St Petersburg.

Instalarea rachetelor nucleare sovietice la o oră de Miami ar fi creat cel mai mare pericol strategic din istoria SUA, intrarea Ucrainei în NATO și militarizarea ei cu tehnologie militară de vârf, ar deveni pericol mortal pentru Rusia și interesele sale strategice. Dacă adăugăm definiția istorică că nimeni nu este înger atunci când doreste să își mențină statutul de putere hegemonică asupra unui întreg continent, avem complexul de condiții care să producă intensitatea conflictului.

Nici SUA și nici URSS/Federația Rusă nu s-au comportat vre-odată ca îngeri păzitori atunci când au avut de apărat statutul lor funciar de puteri hegemonice europene. De altfel în istorie nici un imperiu al momentului nu a fost.

Întrebarea care se pune este dacă analogia dintre cele două justificată? Să ne uităm mai atent la istorie.

Confruntarea cubaneză

În octombrie 1962, a avut loc criza rachetelor din Cuba. A implicat lideri ai SUA și ai Uniunii Sovietice într-un conflict tensionat. Problema în acest episod de 13 zile, unic în analele diplomatice și militare ale lumii a fost dacă rachetele sovietice cu arme nucleare ar trebui să fie îndepărtate din Cuba, aflată la doar 90 de mile de coasta SUA.

În timpul unei discurs televizat, președintele american John F. Kennedy a informat publicul american despre prezența rachetelor sovietice în Cuba. Kennedy și echipa sa de consilieri au decis să formeze o blocadă navală în jurul insulei Cuba pentru a preveni mai multe livrări de armament. Kennedy a anunțat, de asemenea, că SUA sunt pregătite să folosească forța militară pentru a neutraliza această amenințare de securitate.

Astfel a fost trasată o linie roșie maritimă, care dacă ar fi fost trecută de către vasele sovietice, marina americană ar fi deschis focul. Pericolul fundamental de contact militar direct între cei doi hegemoni postbelici devenise dintr-o dată atat de real încăt lumea a rămas suspendată practic în așteptarea armaghedonului nuclear.

Asemănările

Iată o listă de asemănări între cele două cazuri:
1. Cuba și Ucraina sunt actori geopolitici vitali pentru securitatea SUA și, respectiv, a Rusiei.
2. Atât SUA, cât și Rusia au tratat înarmarea unui vecin apropiat de către o superputere rivală ca pe o amenințare existențială.
3. Atât SUA, cât și Rusia au invadat vecinul apropiat pentru a pune capăt amenințării. Să ne amintim că administrația anterioară lui Kennedy, aprobase invazia americană a Cubei. Celebra luptă de la Golful Porcilor nu a avut succesul scontat, deorece Kennedy a considerat că libertatea operațională asumată ilegal de către CIA față de puterea sa executivă fusese prea mare, astfel că refuză să autorizeze suportul aerian necesar ofensivei trupelor de mercenari angajați de către celebra agenție de spionaj pentru a elimina conducerea lui Castro.
4. Ambele conflicte implică utilizarea proxy-urilor. SUA au angajat mercenari (cetățeni cubanezi) pentru a invada Cuba: Mii de cubanezi care au fost expulzați de regimul comunist al lui Fidel Castro, dintre care 1.400 au fost instruiți de CIA (Agenția Centrală de Informații a SUA), înarmați și transportați la Golful Porcilor. Rusia și-a antrenat propriile miliții separatiste ucrainene din regiunea Donbas pentru a apara interesele rusești din Ucraina de est. În prezent, SUA îi folosesc pe ucraineni ca împuterniciți militari, instruindu-I și înarmându-i tocmai pentru a rezista militar, cu scopul de a slăbi armata rusă, deci direct puterea Federației Ruse.
5. Ambele conflicte au adus/aduc SUA și Rusia în pragul unui posibil contact kinetic direct, care poate escalada în doar câteva zile într-un războiului nuclear.

Diferențele

Există totuși câteva diferențe notabile între cele două cazuri:
1. Criza rachetelor cubaneze a avut loc în apogeul Războiului Rece, o perioadă de bipolarism (doi hegemoni cu putere geopolitică destul de echilibrată). Situația actuală este mai puțin clară. Deși a existat un „moment unipolar” după căderea Uniunii Sovietice (când SUA era singurul hegemon nuclear capabil economic să susțină înarmarea nucleară cu noi tehnologii), în prezent există cel puțin trei mari superputeri: SUA, Rusia și China. Ultimile declarațiii ale tandemului Rusia/China care anunță multipolarismul internațional și demersal personalizat al Chinei de a propune o „inițiativă de securitate globală”, care are șase principii la baza, arată existența mai multor formule de actori hegemoni sau cu ambiții hegemonice care pot intervenii în evoluția sau involuția conflictului ucrainian.
2. Invazia Cubei susținută de SUA în Golful Porcilor a fost un eșec teribil. Astăzi analiștii militari consideră că invazia Ucrainei de către Rusia va duce la înfrângerea Federației Ruse pe termen lung, deși, pentru primele trei luni ale conflictului, prin comparație cu evenimentul din Cuba, invazia rusească a Ucrainei a avut mult mai mult succes.
3. Amplasarea rachetelor nucleare sovietice în Cuba, dacă finalizată, ar fi fost mult mai periculoasă pentru securitatea SUA decât înarmarea Ucrainei cu tehnologie militară nenucleară (așa au susținut cel puțin public sponsorii Ucrainei) pentru securitatea Rusiei.

Dar dacă ne uităm la politicile SUA de denunțare unilaterală a unor tratate nucleare internaționale care mențineau exact acest nivel de echilibru al dezechilibrului, fiind o frână în fața militarismului naționalist/rasial al unor țări mai mici și vecine, Rusia poate înțelege cu totul altceva. Mai ales că istoric și structural Moscova nu crede în onestitatea politică, ideologică, economică sau militară a Ucrainei și sponsorilor ei ocazionali.

Doar pentru a înțelege situația reală de tensiune dintre cele două state foste sovietice, amintesc ca singură Ucraina are peste 120 de oligarhi – practic avem un capitalism corupt de tip oligarhic care a pus mâna pe Ucraina – adica mai mulți miliardari decât se află în Germania, Italia și Franța la un loc. De aceea este important de înțeles că în cazul agresiunii Rusiei la adresa Ucrainei, amenințarea percepută este adesea mai importantă decât amenințarea reală. Iar dacă se instalează și neîncredere prin ieșiri din tratate internaționale, care sunt doar publicitare, ilogice prin ideologia lor și perfect provocatoare, așa cum au făcut-o SUA, atunci Moscova consideră că se află în dreptul său de a vedea înarmarea Ucrainei de către puterile occidentale ca amenințare existențială.

Afghanizarea ucraineană

Neîncrederea instalată cu anii dintre cele două puteri hegemonice practic au ruinat orice șansă pentru ca Ucraina să poată începe lungul și durerosul proces de europenizare al societății sale. Oligarhia coruptă care domină Ucraina astăzi este moștenită din anii negrii ai privatizărilor dubioase, este macerată de o corupție endemic. De decenii Ucraina este umilită permanent de grupuri mafiote bine structurate și perfect înarmate, care zilnic i-au atacat stabilitatea statală.

Aflată la granița Rusiei, a unei superputeri nucleare cu ambiții globale Ucraina a pierdut pariul său european și civilizational cu mult înainte de inceperea invaziei rusești din 2022. Căci pentru Ucraina, ceea ce va rezulta ca stat și națiune, după anii de război impus de Rusia asupra teritoriului său, după înarmarea sa permanentă de către sponsori de ocazie și irelavanți pentru adevăratul joc global, fără asigurarea victoriei sale finale și după imensele pierderi umane și materiale, nu va mai fi produsul unei dezvoltări socio-economice, culturale și istorice firești.

Astăzi dușmanul rus a unit o societate ucrainiană fragmentată și perfect coruptă. Dar atunci când procesul afghanizării razboiului de pe teritoriul său se va fi împlinit complet, Ucraina visată de mințile ei strălucite va fi încetat de mult să mai existe. Pe când Rusia, cu toate pierderile sale va continua sa fie Rusia adica un monolit civilizational multi religios, o putere militară europeană hegemonică, o supra putere nucleară cu ambiții economice globale și un actor supra statal european. Așa cum, după criza rachetelor, Cuba a rămas efectiv o insula săracă, gata să fie preluată de mafia americană a jocurilor de noroc, așa și Ucraina va avea un destin ireversibil virusat de acceptul ei, din anul fatal 2014, de a deveni colonie ideologică a unei supraputeri nucleare.

Cioara vopsită

Pentru a verifica patternul mă voi referii și la foarte tânăra și noua alianță anglo saxonă, de tip albă și protestantă, denumită AUKUS. Exemplul AUKUS, nou născuta alianță militară de secol XXI, cu gust nuclear major, din Sudul Pacificului, prin care SUA și Marea Britanie, doresc să transfere tehnologie nucleară non militară Australiei, adică unei țări mari din punct de vedere teritorial, dar mică din punct de vedere demographic și economic, devenită de decenii colonie ideologică/anexă comercială a celor două puteri anglo-saxone, exemplifică și mai exact analiza comparativă a crizelor Cubaneză și Ucrainiană. De data aceasta alianța a fost create împotriva Chinei, rivalul funciar al intereselor expansioniste ale SUA și Marea Britanie în Asia.

Fără a fi capabile să transfere armament nuclear ofensiv, datorită interdicțiilor internaționale (încă nedenunțate unilateral de către SUA), cei doi aliați anglo saxoni doresc sa transfere tehnologia nucleară sub acoperirea unei comenzi de submarine nucleare plătită de către Australia. Eliminare contractantului principal francez, care trebuie să producă doar submarine diesel, deci nenucleare, tocmai pentru a nu produce un dezechilibru ofensiv nuclear cu China, a produs consternare și a produs exact aceeași imagine de amenințare reală la Beijing. Identic ca la Moscova, Beijingul nu are încredere în prea vocalii, lăudăroșii și imaturii australieni. În viziunea Chinei, trebuie să fi stat real ca să poți avea autoritate nucleară. În viziunea strategică chineză Australia nu este un stat real ci doar o anexă libertină, pompată cu aer cald și plină de antibiotic, a imperialismului anglosaxon, cel care a umilit de prea multe ori istoria chineză.

La porțile Chinei, una dintre cele mai neînsemnate economic țări, o țară cunoscută pentru frumusețile naturale și libertinajul sexual mai mult decît pentru universitățile serioase sau pentru descoperiri științifice, va primi dreptul să gireze una dintre cele mai complexe și periculoase tehnologii descoperite de mintea umană. Dacă cineva își imaginează că Beijing nu va considera aceasta mișcare tipic alba, rasială și anglosaxonă ca o amenințare existențială la adresa sa, este cel puțin naiv dacă nu participant conștient la colonizarea ideologică de o parte sau alta a actualelor puteri hegemonice globale.

Exact ca în cazul Cuba sau Ucraina, una dintre cele două super puteri nucleare ale globului doreste să înarmeze, treptat și pe ascuns, o țară aflată la ușa Chinei. Patternul de comportament este atât de vizibil încât mă intreb cum nimeni nu vede tehnologia politică de promovare a expansiunii economice naționale, (cu tancul în față pentru secolul XX, cu butonul nuclear pentru secolul XXI) care se degajează dintr-o analiză mai atentă.

Este clar că puterile nucleare hegemonice doresc să își promoveze interesele economice naționale exclusive și unilaterale, folosind integrarea oferită de complexul militaro-industrial național extrem de bine pus la punct cu intarsiile sale globaliste. Iar aceasta tehnologie integratoare de interese economice nationalist/rasiale va fi indreptat împotriva oricărei națiuni sau stat care devine rival sistemic la adresa acestor puteri nucleare hegemonice. Iar China este un rival sistemic atât pentru SUA, cît și pentru Marea Britanie.

De aceea principiul afganizării războiului din Ucraina este atât de important pentru occidentali, pentru că aplicarea lui în planul practic al războiului din Ucraina, oferă o fereastră de timp necesară pregătirilor pentru momentul în care Washington și Londra decid, în câțiva ani in viityor, declanșarea crizei militare cu China. Probabill că pretextul va fi Taiwan, provincia chineză furata de către Londra și care a devenit o colonie ideologică inflexibilă și perfect militarizată a SUA.

Afghanizarea conflictului în Ucraina, devastatoare ca efect pentru existența Ucrainei însăși, reduce apetenței Rusiei de a ajuta China, simetric și la fel întâmplându-se și în cazul în care China ar dori să ajute Rusia. AUKUS este astfel al treilea caz de tip „criza a rachetelor” care să blocheze avansul rivalilor sistemici ai SUA si alianței NATO în spații teriotriale pe care acestea le consider ca fiind strategice. Ca atare instalarea rapidă a AUKUS care să ducă la producerea artificială a unei puteri militariste autraliene, atenționează China că și ea va devenii subiect al unui conflict la granițele sale, cu tot cu caracterul său de timp afghan, adica de lungă durată. Problema nu s emai pune dacă va avea loc conflictul militar cu China ci când va avea loc acesta.

Părăsirea americană a Afghanistanul în condițiile umilitoare și lăsând în mâna talibanilor material militar ofensiv in valoarea de miliarde explica astăzi mult mai bine comportamentul militarist, încrâncenat și fără soluții diplomatice reale, care a preluat puterea în Ucraina. Este clar că afghanizarea conflictelor secolului XXI va fi caracteristica principală a înfrângerii sau victoriei unui actor global. SUA au definit conceptul, după ce URSS a fost prima putere nucleară globală care a i-a fost victimă.

Trucul ieftin

Este celebru un truc de politică americană denumit trucul lui Brzezinski. Atunci când analiștii militari ai URSS, după aproape șase luni de la invazia în Afghanistan au realizat greșeala gravă pe care a făcut-o conducerea comunistă de la Moscova au creionat o strategie de ieșire din impas. Celebrii Gromîko și Andropov, cei doi leaderi sovietici care suplineau practic lipsa conducătorului suprem Brejnev, aflat într-o lungă degradare medicală, au decis să retragă treptat trupele.

Brzezinski, consilier al președintelui american Jimmy Carter a avut o idee genială. L-a convins să aprobe trimiterea de MANPAD-uri cu care, mujahedinii analfabeți din munții afghani să poată doborî avioanele si elicopterele sovietice care asigurau dominația aeriană totală a spațiului aerian din Afghanistan.

Sovieticii s-au văzut obligați să trimită și mai multă tehnică militară pentru a răspunde acestei provocări. Pentru că nu aveau aprobarea legala a congresului, Carter a trimis sub numele de „ajutor militar” doar cateva zeci de lansatoare de rachete. Trucul lui Brzezinski a fost să îi facă pe sovietici să creadă că SUA trimiseseră mii. Războiul din Afghanistan a durat decenii, URSS s-a retras, SUA s-au retras, dar națiunea acelea țări a fost nimicită.

Astăzi, după decenii de distrugere toală, după ce națiunea mica și săracă afghan a pierdut generații întregi și sansa de dezvoltare, talibanii conduc, femeile nu mai au nici un drept, copii sunt din nou analfabeți. Firul istoric normal, firesc si gradual de dezvoltare al unei națiuni a fost distrus. Au disparut imperii, s-au dezmembrat civilizații iar in Afghanistan trucul imoral al unui consilier american rusofob, nationalist polonez și perfect inept cultural/religios are încă consecințe.

De aceea atrag atenție amatorilor de aventuri militare, din poziția de țară mica și de colonie ideologică. Profilul distrugerii este dovedit. Victima o vedem și o auzim zilnic.

H.D. Hartmann

Exclusiv

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Publicat

pe

De

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard

Când plouă cu iodură, dar nu și cu lege

De aproximativ 20 de ani, pe teritoriul României se practică un sport național foarte special: se trag rachete cu iodură de argint în atmosferă, iar instituțiile trag de timp.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) a fost prezentat ca „instrument strategic de protecție a economiei naționale”. În fapt, pe teren, fermierii din Prahova constată „seceta tehnologică”, iar pe hârtie apar rapoarte pseudo-științifice, cu 51% conținut plagiat din conspirații despre HAARP și „arme climatice”.

Între cerul brăzdat de rachete și câmpul crăpat de sete, o singură constantă:
vidul legislativ, vidul de monitorizare și plinul de complicitate instituțională.

Noile documente – notificările oficiale ale fermierilor din Prahova, răspunsul Gărzii Naționale de Mediu și scrisoarea CSAT transmisă prin Forumul APPR – vin să confirme negru pe alb ceea ce Incisiv de Prahova și fermierii spun de ani de zile: sistemul funcționează (sau a funcționat) ca o improvizație gigantică, în afara regulilor elementare de protecție a mediului și bun-simț administrativ.

Adrian Mocanu vs. Statul iodurat: fermierii întreabă, instituțiile dau din umeri

IMG_20261015_0003

Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova, prin președintele Adrian Mocanu, trimite către Ministerul Mediului o NOTIFICARE OFICIALĂ cu titlu cât se poate de sobru și devastator:

„SOLICITARE DE POZIȚIE INSTITUȚIONALĂ ȘI ASUMARE A RĂSPUNDERII LEGALE privind introducerea deliberată și repetată a iodurii de argint (AgI) în atmosferă pe teritoriul României, în cadrul activităților de intervenție activă în atmosferă.”

În notificare, Mocanu reamintește un fapt simplu, dar care pare science-fiction pentru administrația românească:

  • De cca 20 de ani, se desfășoară activități sistematice de dispersie atmosferică a iodurii de argint, o substanță clasificată periculoasă în reglementările europene.
  • Activitatea:
    • este intenționată și repetitivă;
    • implică anual un număr semnificativ de rachete;
    • conduce inevitabil la depunerea substanței în sol, ape de suprafață, ape subterane și ecosisteme.

Și acum urmează lista de rușine, formulată impecabil juridic:

  • Nu există, în spațiul public:
    • studii de impact asupra mediului;
    • modelări oficiale de dispersie atmosferică;
    • delimitarea ariei reale de depunere;
    • evaluări cumulative pe termen lung;
    • monitorizări sistematice ale concentrației de argint în mediu.

Cu alte cuvinte: tragem rachete în atmosferă de 20 de ani, dar să nu ne încurcăm de amănunte mărunte precum:
„Unde ajunge chimicala?”, „Ce concentrații sunt în sol și apă?”, „Dăunează?”

Statul Român: „Nu știm, dar ne bazăm pe studii… care nu sunt la noi.”

Principiul precauției, varianta românească: „merge și-așa, fără studii”

În secțiunea „Obligații legale incidente”, fermierii fac un mic curs de drept european pentru autoritățile care par să fi chiulit:

  • Autoritățile publice au obligația:
    • să aplice principiul precauției (art. 191 TFUE);
    • să prevină producerea unor prejudicii de mediu;
    • să evalueze impactul activităților susceptibile de a afecta mediul;
    • să sesizeze organele de urmărire penală când există indicii privind posibile încălcări ale legii.

Și avertismentul tăios:

„În lipsa unei evaluări reale a impactului, continuarea sau tolerarea unei astfel de activități poate atrage răspundere administrativă, civilă și penală.”

Traducere:
Dacă trageți cu rachete chimice în atmosferă fără studii, nu sunteți „strategi ai vremii”, sunteți candidați la dosar penal.

Întrebările-cheie: „unde-s studiile, unde-s autorizațiile, cine răspunde?”

Notificarea lui Adrian Mocanu intră apoi la baionetă, cu o listă de întrebări explicite, imposibil de ocolit:

  1. Există studii de impact și modelări oficiale care să determine:
    • aria reală de depunere a iodurii de argint;
    • concentrațiile estimate în sol și apă;
    • depășirea sau nu a zonelor declarate?

    Dacă da – să fie comunicate, cu documente, autori, date și autoritatea care le-a avizat.
    Dacă nu – pe ce bază legală s-a considerat activitatea compatibilă cu legislația de mediu?

  2. A fost evaluat impactul cumulativ al introducerii repetate a iodurii de argint în aceleași zone geografice, pe 20 de ani?
  3. Există monitorizări oficiale privind:
    • concentrația de argint în sol;
    • concentrația în apele de suprafață și subterane;
    • impactul asupra faunei acvatice și polenizatorilor?
  4. În lipsa acestor monitorizări:
    • „Explicați în ce temei a fost apreciat că nu există risc.”
  5. Fermierii cer autorității să spună clar dacă, în opinia ei, desfășurarea unei activități de introducere deliberată de substanță chimică în mediu, fără evaluare completă și fără monitorizare cumulativă, poate constitui:
    • faptă contravențională;
    • faptă penală;
    • încălcare a legislației de mediu.
  6. Se cere explicit:
    • dacă, în urma verificărilor, vor fi sesizate organele de cercetare penală;
    • care va fi temeiul legal.
  7. Se întreabă dacă:
    • în statele UE se mai desfășoară sisteme naționale de lansare de rachete cu iodură de argint;
    • aceste state au evaluări de impact cumulativ.
  8. Se solicită temeiul juridic exact:
    • Ce act normativ concret, cu articol, permite utilizarea și dispersia deliberată a iodurii de argint în atmosferă pe teritoriul României?
    • Există autorizație specifică emisă de autoritatea competentă în domeniul substanțelor chimice și protecției mediului?
  9. Întrebări precise despre compatibilitatea cu:
    • Regulamentul REACH;
    • legislația privind substanțele periculoase;
    • protecția apelor;
    • biodiversitatea și prevenirea poluării.
  10. Întrebări despre firmele private implicate:
    • Care e baza legală pentru ca societăți private concesionate de Autoritatea antigrindină să utilizeze iodură de argint în atmosferă?
    • Au autorizații de mediu pentru utilizarea și dispersia substanței?
    • Au autorizații pentru manipularea unor substanțe periculoase?
    • Există avize de la autorități competente privind gestionarea riscurilor chimice?
  11. Se întreabă dacă:
    • utilizarea iodurii de argint în atmosferă a fost supusă evaluării de impact asupra mediului (EIM);
    • există procedură de consultare publică.

Și finalul, ca un pumn pe masă:

„Vă solicit să vă asumați o poziție instituțională explicită cu privire la legalitatea acestei practici.”

Răspunsul Gărzii Naționale de Mediu: „Noi nu știm, dar sigur toți ceilalți o fac”

Răspunsul oficial al Gărzii Naționale de Mediu (G.N.M.), prin Comisarul General Andrei Rudolf Corlan, confirmă, involuntar, tot ce acuză fermierii:

  • GNM recunoaște că nu deține un inventar al operatorilor care desfășoară activități de combatere a grindinei.
  • GNM mai recunoaște că nu a efectuat controale la acești operatori.
  • Se spune că autorizarea activităților cu impact asupra mediului este reglementată prin Ordinul MMDD nr. 1798/2007, iar Direcțiile Județene de Mediu decid dacă sunt necesare studii de impact și monitorizare.
  • Apoi vine perla:

„Din informațiile noastre, toate statele membre UE folosesc iodură de argint, metodele de aplicare fiind diferite. Nu sunt restricții de utilizare a iodurii de argint, compusul chimic anorganic fiind insolubil în apă.”

Cu alte cuvinte:

  • Nu avem inventar.
  • Nu avem controale.
  • Nu știm ce se întâmplă în sol și în apă.
  • Dar știm, aproape mistic, că „toată Europa” face la fel și că nu sunt probleme.

În paralel, alte documente arată că majoritatea statelor din Europa Centrală și de Vest (Germania, Franța, Austria, Elveția, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) au renunțat la sistemele de rachete antigrindină, invocând eficiență scăzută, riscuri de mediu și alternative disponibile.

Deci:

  • Garda de Mediu: „Toți folosesc, e ok.”
  • Realitatea europeană: „Cei mai mulți au renunțat.”

Asta nu mai e doar opacitate, e dezinformare oficială în toată regula – servită cu antet, ștampilă și semnătură.

 CSAT și Forumul APPR: sistem „strategic”, cadru normativ expirat, bani îngropați

Forumul APPR (Asociația Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România) primește un răspuns de la Administrația Prezidențială / CSAT (Petiția nr. 12129, DSN1/993/2025), în care se confirmă mai multe elemente-cheie:

  • SNACP este prezentat ca:
    • „instrument strategic de protecție a economiei naționale, în special a sectorului agricol”;
    • destinat „diminuării pierderilor cauzate de fenomene meteorologice extreme”.
  • Funcționarea SNACP este reglementată printr-o Hotărâre de Guvern emisă o dată la 15 ani.
  • Ultimul cadru normativ a expirat în decembrie 2024.
  • Consecința:

    „ceea ce a condus, de drept, la suspendarea sistemului.”

Deci:

  • ani de zile, sistemul a funcționat pe un cadru normativ vechi;
  • eficiența nu este certificată de Administrația Națională de Meteorologie (care furnizează doar date brute);
  • DNA a deschis dosar penal nr. 65/2/P/2026 pe componenta financiară;
  • iar în final, cadrul legal a expirat, lăsând în aer nu doar iodura de argint, ci și întreaga construcție juridică.

În același răspuns, CSAT admite că:

  • Majoritatea statelor din Europa Centrală și de Vest au renunțat la sistemele de rachete antigrindină.
  • Fermierilor li se recomandă, în esență, să se orienteze spre:
    • polițe de asigurare împotriva riscurilor climatice;
    • scheme de sprijin pentru primele de asigurare aprobate la nivel european.

Traducere:

„Noi am tras cu rachete 20 ani pe bani publici, fără să știm clar dacă funcționează sau ce lasă în urmă în sol și apă. Acum a expirat hotărârea de guvern, sistemul e suspendat, luați-vă asigurare și mai vedem.”

Pseudo-știința, plagiatul și „raportul Frankenstein”

În investigațiile publicate de ziarul nostru de investigatii „Incisiv de Prahova”, apare un alt capitol grotesc:

  • Argumentația științifică a SNACP se bazează pe un „raport” care:
    • conține 51% conținut plagiat;
    • este preluat din surse conspiraționiste (HAARP, „arme climatice”, teorii dubioase);
    • nu se sprijină pe studii independente serioase, peer-reviewed, realizate pe teren în România.

Cu alte cuvinte, în loc de:

  • rapoarte de impact chimic;
  • măsurători de sol, apă și biodiversitate;
  • modele de dispersie atmosferică validate,

avem un colaj de copy-paste din pseudo-știință, ridicat la rang de fundament pentru o intervenție tehnologică masivă asupra mediului.

Dacă n-ar fi tragic, ar fi doar o glumă proastă. Așa, e politică publică pe bani grei.

Banii: milioane pe hârtie, secetă pe câmp

Investigatia nu poate ocoli componenta financiară:

  • „Suprafața protejată” raportată: 2,3 milioane ha.
  • Realitatea din teren: fermieri disperați, culturi calamitate, „secetă tehnologică”.
  • Monitorizarea eficienței și a impactului a fost concesionată unor ONG-uri:
    • fără angajați;
    • fără capacitate profesională reală;
    • care funcționează, practic, ca interfețe de sifonare a banului public.

DNA confirmă deschiderea dosarului penal 65/2/P/2026, vizând partea financiară a SNACP.

Și aici apare combinația mortală:

  • vid legislativ + pseudo-știință + instituții-paravan + ONG-uri-fantomă + bani publici
    = rețeta perfectă pentru ceea ce fermierii numesc, fără menajamente, „cardașie” între operatorii sistemului și autorități.

APM Prahova, Garda de Mediu Prahova și „statul-paravan”

Investigațiile jurnalistice și memoriile fermierilor mai scot în evidență:

  • În Prahova, sistemul funcționează invocând:
    • un acord de mediu expirat din 2005.
  • APM Prahova și Garda de Mediu Prahova:
    • recunosc că nu dețin autorizații de mediu actualizate;
    • recunosc că nu monitorizează dispersia iodurii de argint în sol și apă;
    • recunosc că nu există studii de impact reale.

În loc să fie gardienii legii de mediu, aceste instituții:

  • ignoră sesizările fermierilor;
  • refuză controale de fond asupra poluării chimice;
  • devin, practic, paravan administrativ pentru operatorii sistemului.

În limbaj administrativ: „lipsă de competență materială, lipsă de atribuții, lipsă de temei”.
În limbaj juridic: „Statul Român, specializat în spălat pe mâini cu iodură de argint.”

„Seceta tehnologică”: când rachetele nu aduc ploaia, ci praf și faliment

Asociația fermierilor din Prahova vorbește despre:

  • „secetă tehnologică” – fenomenul prin care, după intervențiile cu rachete:
    • ploile ocolesc anumite zone;
    • culturile sunt afectate în mod repetat;
    • riscurile de faliment cresc.

Memoriile nr. 67/68/03.04.2026, adresele către Garda Națională de Mediu și către Ministerul Mediului, precum și răspunsurile primite, alcătuiesc un dosar complet al indiferenței instituționale:

  • Fermierii cer:
    • studii;
    • monitorizare;
    • transparență;
    • asumarea răspunderii.
  • Statul răspunde:
    • cu generalități;
    • cu „toată UE face la fel” (fals);
    • cu pase la alte instituții („noi doar coordonăm, întrebați pe celălalt”).

Între timp, câmpul nu se irigă cu răspunsuri evazive, iar iodura nu se dizolvă în „nu e de competența noastră.

Concluzie: „Republica iodurată” între DNA, CSAT și plug

Din documentația strânsă (notificarea oficială a fermierilor prahoveni, răspunsul Gărzii Naționale de Mediu, scrisoarea CSAT către Forumul APPR, confirmarea dosarului DNA)  investigațiile „Incisiv de Prahova” conturează următoarea imagine de ansamblu:

  • Sistemul antigrindină a funcționat ani de zile:
    • cu acorduri de mediu expirate;
    • fără studii reale de impact;
    • fără monitorizare a iodurii de argint în sol și apă;
    • pe pseudo-rapoarte științifice plagiate.
  • Autoritățile de mediu:
    • nu au inventar al operatorilor;
    • nu au efectuat controale;
    • nu pot arăta nicio evaluare cumulativă pe 20 de ani;
    • recită, în schimb, mantra „toate statele UE folosesc iodură de argint”.
  • Nivelul strategic (CSAT, Guvern, MADR):
    • recunoaște că a expirat cadrul normativ în decembrie 2024;
    • admite că sistemul este suspendat de drept;
    • pasează responsabilitatea la Ministerul Agriculturii și Guvern;
    • împinge fermierii spre asigurări, nu spre soluții.
  • Componenta financiară:
    • „suprafață protejată” de 2,3 milioane ha, pe hârtie;
    • ONG-uri fără angajați plătite să „monitorizeze”;
    • un dosar DNA deschis pe finanțarea sistemului.
  • Fermierii:
    • cu pământul crăpat de „seceta tehnologică”;
    • cu notificări juridice beton;
    • cu dovezi ale „cardașiei” instituționale.

Într-o lume normală, toate aceste piese ar duce la:

  • stoparea imediată a oricărei intervenții cu iodură de argint;
  • declanșarea unor evaluări independente, serioase;
  • asumarea răspunderii politice și administrative;
  • despăgubirea fermierilor afectați.

În România, deocamdată, avem:

  • rachete trase în cer,
  • iodură depusă în tăcere,
  • un sistem suspendat „de drept”,
  • un dosar DNA în lucru,
  • și un stat care se preface că totul este sub control, deși documentele proprii îl contrazic.

Epilog:

Când istoria va scrie despre „Dosarul Antigrindină”, ar trebui să-l pună la capitolul: „Așa nu se face nici știință, nici agricultură, nici stat de drept.”

Iar fermierilor prahoveni li se poate recunoaște, măcar post-factum, meritul de a fi fost singurii care au întrebat, cu voce tare:

„Cine răspunde pentru iodura din câmpurile noastre și pentru seceta voastră tehnologică?”

Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii –  Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.

Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.

Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (AICI), (aic),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici),  (aici),

Citeste in continuare

Exclusiv

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

Publicat

pe

De

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie pentru altceva: să-l prindă cu minciuna în flagrant.

În Episodul 1 am fixat scena: petrecerea, spray-ul dat „la toată lumea”, bicicleta aruncată după, nu înainte, și corul de „nu îmi amintesc” de la IPJ Prahova (aici).
Episodul 2 e dedicat, ca la anatomie patologică, unui singur organ bolnav al sistemului: agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul și cu procesul-verbal care nu seamănă cu ce a filmat chiar el.

Ce „scrie” cu subsemnatul: Dumitru „te omor, nu mai scapi de mine”, monstrul din pixul polițistului

În primul rând, să vedem povestea oficială, varianta „eroică”:

  • în procesele-verbale întocmite de Picior și colegii lui, D.F.V. apare ca un individ:
    • agresiv,
    • care „amenință cu moartea”,
    • care încearcă să lovească polițiștii,
    • care aruncă bicicleta ca armă.
  • tot din actele poliției, reiese că:
    • spray-ul iritant-lacrimogen ar fi fost folosit „în legitimă apărare”,
    • amenințările de genul „te omor, nu mai scapi de mine, ne vedem pe stradă și te omor” ar fi curs la foc automat.

Această legendă frumos caligrafiată nu mai este doar parte din „ancheta jurnalistică Incisiv de Prahova”.
Ea apare negru pe alb în plasmuirile consemnate în dosarul 2377/284/P/2024, unde polițiștii, inclusiv Picior, îl transformă pe D.F.V. în bau-baul serii.

Numai că…

Intră în scenă plângerea penală și stick-ul cu body-cam-ul

Primul document nou intrat în dosarul mare 4319/284/P/2024 este plângerea penală formulată de D.F.V. prin avocat, înregistrată la Parchet, cu tot pachetul:

  • analiza declarațiilor:
    • Burlan Marius-Daniel,
    • Mataiche Marian,
    • Picior Florin-Alexandru,
    • Stanciu Mihai-Cătălin,
    • Achim Petronel,
    • Dumitrache Silviu-Ionuț;
  • confruntarea lor cu:
    • înregistrările audio-video de pe body-cam-urile lui Mataiche și Picior;
  • concluzia: mărturie mincinoasă în toată regula, art. 273 Cod penal.

În plângere se arată limpede:

  • polițiștii „au dat declarații, în calitate de martori, făcând mai multe afirmații mincinoase și nereprezentând toate aspectele relevante despre care aveau cunoștință”;
  • procesul-verbal întocmit de echipa Mataiche–Picior–Burlan–Stanciu, la 06.05.2024, nu corespunde realității din înregistrările body-cam și face obiectul cercetării pentru fals intelectual în dosarul 4319/284/P/2024;
  • afirmațiile privind amenințările cu moartea – „te omor, nu mai scapi de mine, ne vedem pe stradă și te omor” – sunt calificate expres ca mincinoase, în raport cu sunetul și imaginea captate la fața locului.

Nu o mai spune doar Incisiv de Prahova.
O spune plângerea penală oficială, însoțită de:

  • memory-stick cu înregistrările;
  • procesul-verbal de constatare a înregistrărilor;
  • transcrieri.

Pe scurt: Picior nu se mai luptă cu „presa scandalistă”, ci cu propriul lui body-cam.

Procurorul intră în cadru: ordonanțe peste ordonanțe, toate cu numele lui Picior în ele

Documentele din dosar arată traseul oficial:

  • 19.03.2026 – Ordonanță de reunire:
    Procurorul Andreia Dascălu comasează dosarele 4319/284/P/2024 și 1483/284/P/2026.
    În motivare:

    • reține că, la întocmirea dosarului penal 2377/284/P/2024, polițiștii din Boldești-Scăeni – între care ap. Picior Alexandru – au consmenat „aspecte contrare realității”;
    • menționează explicit că agentul Picior:
      • l-a agresat fizic pe D.F.V.,
      • i-a pulverizat spray iritant-lacrimogen în față,
      • a mințit în legătură cu intervenția respectivă.
  • 15.04.2026 – Ordonanță de extindere a urmăririi penale „in rem” pentru:
    • fals intelectual,
    • inducerea în eroare a organelor judiciare,
    • purtare abuzivă,
    • abuz în serviciu,
    • și, important pentru Episodul 2, mărturie mincinoasă – art. 273 alin. 1 Cod penal.

În ambele ordonanțe, numele Picior Florin-Alexandru apare în aceeași frază cu:

„au consemnat aspecte contrare realității”.

Adică fix ce spune Incisiv de Prahova de doi ani, dar acum cu ștampilă de Parchet.

„Te omor, nu mai scapi de mine” – replica care nu există pe înregistrare

Plângerea penală, analizând declarațiile lui Burlan, dar și ale lui Picior, face o demonstrație tehnică simplă, pe înțelesul oricărui om cu urechi:

  • se ia declarația de martor dintr-un dosar (13542/281/2024), unde se susține că:
    • D.F.V. ar fi strigat:
      • „te omor, nu mai scapi de mine”,
      • „ne vedem pe stradă și te omor”,
      • „îți dau cu bicicleta în cap” etc.;
  • se compară cu:
    • declarația aceluiași polițist în dosarul 4319/284/P/2024;
    • înregistrările audio-video de la incident.

Rezultatul, citez din esența documentului:

  • afirmații care nu corespund adevărului;
  • omisiunea de a spune ce știe despre momentul pulverizării sprayului;
  • mărturie mincinoasă în sensul art. 273 Cod penal.

Mai clar de atât nu se poate: replicile cu „te omor, nu mai scapi de mine” NU apar pe înregistrări.
Există injurii, da. Există alcool, da. Există tensiune, da. Dar amenințările cu moartea, așa cum apar în pixul lui Picior și al colegilor, nu sunt în realitatea sonoră.

E ca și cum ai avea subtitrare de film SF peste un documentar cu sonorul original.

Body-cam-ul de serviciu: cum arată, de fapt, scena sprayului

Din aceeași plângere și din mențiunile procurorului:

  • se reține că:
    • Picior a pulverizat spray iritant-lacrimogen:
      • de mai multe ori,
      • de la mică distanță,
      • nu doar către Coman, ci și către D.F.V. și Tolbașu;
    • bicicleta:
      • este luată de D.F.V. DUPĂ (nu înainte de) pulverizarea sprayului,
      • este aruncată pe trotuar, în zona lui Picior, fără să lovească pe cineva.

Această succesiune a faptelor – spray întâi, bicicleta după – apare atât în:

  • plângerea lui D.F.V.,
  • depozițiile martorilor civili,
  • cât și în analiza avocatească bazată pe imaginile body-cam.

În schimb, în varianta Picior:

  • sprayul apare ca reacție disperată la un atac iminent,
  • bicicleta este aproape o armă medievală cu roți.

Procuroarea Andreia Dascălu rezumă situația în acte:
intervenția polițiștilor este cercetată ca purtare abuzivă, fals intelectual și mărturie mincinoasă.

Agentul Picior ca martor la propriul film: când scenariul nu mai ține

Din declarațiile analizate în plângere și în documentele din dosar reiese următorul portret:

  • Picior Florin-Alexandru:
    • a întocmit un proces-verbal care nu reflectă corect:
      • dinamica incidentului,
      • replica reală a lui D.F.V.,
      • momentul folosirii sprayului;
    • a atribuit persoanei vătămate:
      • „amenințări cu moartea”,
      • „intenția de agresare cu pumnii”,
      • un comportament violent crescut,
      • toate contrazise de sunet și imagine;
    • a prezentat folosirea sprayului ca „ultima soluție pentru a evita agresiunea”,
      • deși filmarea arată că el este cel care:
        • se apropie,
        • pulverizează,
        • și abia apoi primește, în replică, o bicicletă aruncată în aer, fără contact.

În limbaj juridic, avocatul lui D.F.V. explică frumos:
omisiunea de a spune ce știi și adăugarea de lucruri care nu au existat denaturează adevărul și intră la:

  • mărturie mincinoasă (art. 273),
  • cu conexiuni spre:
    • fals intelectual,
    • inducerea în eroare a organelor judiciare.

În limbaj de pamflet, situația e simplă:
Picior s-a dat mare scenarist, dar l-a dat de gol propriul cameraman – body-cam-ul din piept.

Scena crimei: spray-ul, petrecerea și realitatea din body-cam

Într-un context alarmant ce denunță violarea drepturilor cetățenești, investigatiile recente ale ziarului „Incisiv de Prahova” scot la iveală abuzurile comise de polițiștii din Boldesti Scaieni și complicitatea conducerii IPJ Prahova. Un om de afaceri se află în control judiciar pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, după ce a fost reținut ilegal timp de 24 de ore, într-un scandal în care poliția a intervenit arbitrar.

Pe 6 mai 2024, o petrecere de ziua de naștere, organizată în centrul orașului Boldesti Scaieni, a devenit pretextul ideal pentru o răzbunare personală orchestrată de agentul principal de poliție Mataiche Marian. Acesta a fost motivat de resentimente personale legate de trecutul soției sale, care a avut o relație premergătoare căsătoriei cu unul dintre participanți. Într-o tentativă de a mușamaliza aceste abuzuri, alții din cadrul poliției au oferit informații false într-un dosar penal, ceea ce exacerbează problema.

Imagini în premieră, în EXCLUSIVITATE, nerestaurate:

Rămâne de văzut dacă acest caz va atrage atenția asupra nevoii urgente de reforme în cadrul forțelor de ordine și dacă justiția va prevala, aducând responsabilitate celor care au abuzat de puterea lor.

Parchetul îl „traduce” pe Picior în română juridică

Mai departe, în:

  • Informarea din 20.03.2026,
  • Ordonanța de delegare din 28.04.2026,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova reia punctual:

  • la data de 06.05.2024, ap. Picior Alexandru:
    • l-a agresat fizic pe D.F.V.,
    • i-a pulverizat sprayul iritant-lacrimogen în față,
    • a sesizat „în mod nereal” comiterea infracțiunii de ultraj de către D.F.V. și ceilalți;
  • șeful Poliției Boldești-Scăeni, Achim Petronel:
    • a refuzat să primească plângerea lui D.F.V. împotriva lui Picior.

Pe baza acestor elemente, procurorul:

  • dispune reunirea dosarelor,
  • începe urmărirea penală „in rem” pentru:
    • fals intelectual,
    • inducerea în eroare a organelor judiciare,
    • purtare abuzivă,
    • abuz în serviciu,
    • mărturie mincinoasă.

Nu mai suntem la capitolul „păreri de presă”.
Suntem la capitolul suspiciuni oficiale, cu număr de dosar și ștampilă.

De ce e „Episodul Picior”: Alzheimerul dispare când se ajunge la pix, reapare la întrebări

Un detaliu savuros-amar:

  • în documente, polițiștii sunt puși în contrast cu martorii civili:
    • aceștia din urmă recunosc alcoolul, vorbesc direct, nu par să aibă nimic de câștigat;
    • în schimb, Picior & co:
      • inventează amenințări care nu se aud,
      • „uită” când a fost dat sprayul,
      • nu reușesc să explice de ce procesul-verbal nu seamănă cu filmarea.

În plângere se arată că:

  • declarațiile acestor polițiști nu pot fi scuzate ca „simple aprecieri personale”;
  • ele au dus la:
    • punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui D.F.V.,
    • reținerea lui 24 de ore,
    • un dosar lung de ultraj și tulburarea ordinii publice;
  • toate acestea constituie un prejudiciu serios, generat de minciuni consemnate de lucrători ai statului.

Adică Alzheimerul instituțional este foarte selectiv:

  • când e vorba să scrie ce îl înfundă pe cetățean – memoria merge brici;
  • când vine întrebarea incomodă la BCI – „nu îmi mai amintesc”, „nu pot preciza exact”.

Concluzie de episod: agentul Spray-Picioruș, primul exponat din muzeul mărturiei mincinoase

Episodul 2, dedicat lui Picior Florin-Alexandru, arată așa:

  1. Polițistul își scrie varianta eroică:
    un D.F.V. monstruos, care amenință cu moartea și atacă polițiștii.
  2. Body-cam-ul și martorii civili spun altceva:
    • nu apar amenințările cu moartea invocate,
    • spray-ul e folosit înainte de orice „atac” cu bicicleta,
    • bicicleta nu lovește pe nimeni.
  3. Plângerea penală a lui D.F.V. demonstrează, cu citate și secvențe, că:
    • afirmațiile polițistului sunt mincinoase,
    • omisiunile lui sunt esențiale pentru cauză.
  4. Parchetul:
    • reunește dosarele 4319/284/P/2024 și 1483/284/P/2026,
    • extinde urmărirea penală „in rem” pentru mărturie mincinoasă, fals intelectual, purtare abuzivă, abuz în serviciu,
    • consemnează explicit că Picior și colegii „au consemnat aspecte contrare realității”.

În limbaj simplu:
agentul Picior nu mai are doar o problemă de imagine în presă; are o problemă de imagine pe propriul body-cam, aflat acum pe masa Parchetului. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Publicat

pe

De

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea informațiilor privind legăturile dintre controale, blocaje administrative și orientarea beneficiarilor către firme preferate. Noile sesizări  din investigatia Incisiv de Prahova o indică pe Dana Sencu drept o verigă importantă în mecanismul atribuit Roxanei Pandele.

Recursul Primăriei s-a oprit la procedură. Factura merge la contribuabil (aici)

La 14 octombrie 2026, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat soluția definitivă în litigiul în care U.A.T. Municipiul Ploiești și primarul municipiului au figurat ca recurenți-pârâți, iar Veronica Rădună ca intimată-reclamantă.

Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, citate în articolul nostru anterior, instanța a admis excepția nulității recursului și l-a anulat pentru neîncadrarea în motivele de recurs. Municipalitatea a fost obligată să achite și 5.000 de lei cheltuieli de judecată.

Prin această soluție a rămas în vigoare sentința Tribunalului Prahova din 31 iulie 2026: anularea raportului de evaluare profesională și a dispoziției de eliberare din funcție, reintegrarea Veronicăi Rădună în funcția de arhitect-șef sau într-o funcție publică echivalentă, dacă postul anterior nu mai există, plata drepturilor salariale actualizate și recalculate și recunoașterea vechimii în muncă, specialitate și grad profesional.

Primăria nu a pierdut doar disputa privind îndepărtarea unui funcționar. A eșuat și în formularea unui recurs care să treacă de filtrul procedural. Costurile acestei performanțe administrative nu sunt, din păcate, o figură de stil.

Hotărârea nu stabilește însă răspunderi pentru presupusul mecanism comercial descris în continuare. Acesta reprezintă un subiect distinct, care necesită verificarea intervențiilor și a intereselor implicate.

Dana Sencu, indicată drept veriga dintre conducere și controale

Noile informații din investigatia Incisiv de Prahova o aduc în prim-plan pe Dana Sencu, indicată în sesizări drept șefa structurii de control și persoană de încredere a Roxanei Pandele.

Potrivit acestor investigatii, Dana Sencu ar avea un rol direct în dispunerea unor controale despre care sursele susțin că nu ar urmări exclusiv respectarea disciplinei în construcții, ci și orientarea persoanelor controlate către anumite firme.

Sesizările descriu inclusiv nemulțumiri ale unor subalterni, care s-ar fi plâns persoanelor verificate că sunt trimiși intenționat la anumite obiective. Finalitatea atribuită acestor intervenții ar fi apariția, ulterior, a unor prestatori prezentați drept soluția pentru „intrarea în legalitate”.

Aceasta este acuzația centrală: folosirea autorității de control pentru a crea oportunități comerciale unor firme preferate.

Un control justificat legal este obligația administrației. Un control folosit pentru dirijarea unui client către un prestator privat ar reprezenta cu totul altceva. Diferența trebuie căutată în ordinele de control, motivele verificărilor, măsurile dispuse și ceea ce s-a întâmplat după încheierea lor.

Documentația se judecă după lege sau după colaborator?

O a doua categorie de sesizări privește intervențiile telefonice ale Roxanei Pandele asupra unor arhitecți care lucrează pentru beneficiari privați.

Conform investigatiilor, aceasta i-ar fi avertizat că documentațiile nu le vor fi primite ori le vor fi returnate dacă nu colaborează cu persoanele indicate de ea.

Dacă se confirmă de catre organele de cercetare penala, asemenea intervenții ar transforma atribuția administrativă într-un instrument de constrângere comercială. Beneficiarul ar rămâne formal liber să-și aleagă proiectantul, dar ar descoperi ulterior că libertatea sa are o condiție nescrisă: acordul celor care controlează circuitul documentației.

Întrebarea pentru municipalitate este precisă: cum se asigură că solicitările de completare, returnările și refuzurile sunt motivate exclusiv tehnic și legal, fără condiționări privind colaboratorii privați?

O documentație trebuie să treacă sau să cadă pentru conținutul ei. Nu pentru numele din agenda celui care o examinează.

ARBY PROIECT și traseul presupusei „intrări în legalitate”

În episodul anterior, Incisiv de Prahova v-a prezentat informații despre plângeri penale formulate de constructori și despre legături ale Roxanei Pandele cu ARBY PROIECT, inclusiv acuzația unei participări prin intermediari, alături de o persoană cu funcție importantă în Primărie.

Existența unor plângeri nu echivalează cu stabilirea vinovăției. Dar acuzațiile privind suprapunerea intereselor private peste atribuțiile publice justifică întrebări clare și verificări instituționale.

Noile sesizări descriu următoarea succesiune: apariția unui control sau a unui blocaj, dificultăți în continuarea procedurii și, ulterior, recomandarea unei firme care ar putea rezolva situația.

Sursele din Primaria Ploiesti susțin că Dana Sencu ar interveni pe componenta de control, în timp ce Roxana Pandele ar exercita influență asupra circuitului administrativ și asupra alegerii colaboratorilor. Tot ele invocă interese economice ale unor persoane din municipalitate în firmele beneficiare.

Aceste legături trebuie urmărite individual de catre organele de cercetare penala. Un nume comun, o colaborare sau o recomandare nu demonstrează automat existența unui circuit ilegal; intervențiile concrete și eventualele avantaje obținute sunt cele care pot lămuri mecanismul (care va fi dezvaluit in episoadele ce vor urma)!

ARBY cedează contractele, echipa continuă lucrările

Un element distinct al documentării prezentate anterior este e-mailul atribuit arhitectului Cosmin Duna, referitor la cesionarea contractelor pentru PUZ-urile Traian și Upetrom de la ARBY PROIECT către S.C. PLANNING CITIES S.R.L.

Mesajul invoca reorganizarea ARBY PROIECT și solicita beneficiarilor să semneze și să returneze cele două contracte de cesiune.

În același timp, preciza continuitatea echipei: Cosmin Duna și Mirela Crăciun urmau să se ocupe în continuare de proiectare până la finalizarea PUZ-urilor. Pentru Traian, dosarul era descris ca aproape finalizat, urmând verificarea taxelor și comunicarea lor printr-un mesaj separat.

Acest e-mail documentează, în forma reprodusă anterior, un transfer contractual și menținerea proiectanților.

Relevanța sa pentru investigație ține de identificarea circuitului contractual și de delimitarea relațiilor dintre firme, proiectanți și administrație.

Mirela Crăciun: proiectare privată și candidatura la conducerea Primăriei

Numele Mirelei Crăciun apare atât în corespondența privind cele două PUZ-uri, cât și în informațiile publicate anterior despre o candidatură la funcția de director general adjunct în Primărie.

Potrivit investigatiei, aceasta ar fi beneficiat de susținerea Roxanei Pandele, însă nu ar fi promovat concursul.

Cele două planuri trebuie tratate distinct: participarea la proiectarea unor documentații private și tentativa de ocupare a unei funcții publice. Întrebarea de interes public privește eventuala existență a unor intervenții preferențiale și felul în care administrația previne suprapunerea intereselor.

Funcțiile publice nu pot deveni extensia relațiilor profesionale private, indiferent cât de apropiate sunt persoanele implicate.

Funcția se poate schimba. Cine verifică dacă influența rămâne?

Noile sesizări susțin că Roxana Pandele ar încerca să-și conserve influența în municipalitate și să protejeze continuarea unor lucrări aflate în derulare, descrise de surse ca PUG-uri.

Acestea nu trebuie confundate cu PUZ-urile Traian și Upetrom menționate în corespondența privind cesiunile contractuale.

Tot potrivit investigtiilor noastre, Roxana Pandele s-ar prevala de influența sa în Primărie și ar afirma că poate facilita trecerea unor documentații. În același context sunt reclamate presupuse intervenții prin care, după apariția dificultăților administrative, beneficiarului i-ar fi indicată firma capabilă să le depășească.

Municipalitatea are obligația de a clarifica cine exercită efectiv atribuțiile, cine semnează documentele și cine dispune controalele. Reintegrarea dispusă de instanță trebuie reflectată în acte și responsabilități clare, nu lăsată într-o zonă de ambiguitate administrativă.

Nu „nume-bombă”, ci răspunderi precise

Informațiile primite de la surse anunță și alte nume ale unor persoane influente din Primărie care ar avea legături cu firmele implicate.

În acest caz, verificările esențiale privesc:

  • criteriile și dispozițiile în baza cărora au fost efectuate controalele;
  • motivele returnării sau neprimirii documentațiilor;
  • eventualele intervenții asupra arhitecților și beneficiarilor;
  • traseul recomandărilor către prestatori privați;
  • relațiile economice și eventualele beneficii ale persoanelor implicate;
  • aplicarea hotărârii privind Veronica Rădună și costurile suportate de municipalitate.

Roxana Pandele, Dana Sencu, conducerea Primăriei și societățile menționate au dreptul să răspundă acestor acuzații. Pozițiile lor sunt relevante pentru stabilirea faptelor, nu o formalitate editorială.

Controlul public nu trebuie să producă profit privat

Suspiciunile prezentate in aceasta noua dezvaluire ridică problema unei posibile folosiri a autorității administrative în beneficiul unor interese private. Dacă există elemente de abuz în serviciu ori alte infracțiuni este de stabilit de către organele judiciare, pe baza probelor și a condițiilor prevăzute de lege.

Dincolo de orice calificare penală, întrebarea rămâne simplă:

Urbanismul ploieștean servește cetățeanul sau îl conduce, prin obstacole administrative, către un anumit furnizor?

Controlul nu poate fi agent comercial. Semnătura publică nu este instrument de negociere privată. Iar „intrarea în legalitate” trebuie să rezulte din respectarea legii, nu din alegerea firmei potrivite pentru persoana potrivită. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv12 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv12 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv12 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv12 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv12 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv12 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv2 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv3 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv3 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv3 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv