Connect with us

Featured

Eurasia de la Lisabona la Vladivostok!

Publicat

pe

Aşa ceva nu s-a mai spus niciodată la modul deschis. Niciodată vreo ţară nu şi-a precizat cu atâta nonşalanţă şi precizie obiectivul său imperial. Seamănă, de foarte departe, cu ceva care s-ar fi putut naşte din imaginea celebră, evident în linia retoricii franceze, folosită de Generalul de Gaulle atunci când, în noiembrie 1959, invoca un vis al Europei Unite, cea care să meargă de la Atlantic la Urali, acea Europă care să „decidă asupra destinului lumii”.

Poetic, frumos spus îndemn care, cel mult, avea să inspire începutul construcţiei edificiului european şi avea să fie reluat mai târziu ca argument pentru cei care susţineau aderarea noilor state din centrul şi estul contnentului nostru, eliberate din coşmarul comunismului. Dar numai atât, exact la nivelul influenţei franceze asupra extinderii UE şi NATO.

Dar de Gaulle, nu a invocat niciodată recurgerea la acţiuni militare pentru realizarea obiectivului său, nu a imaginat vreodată ca totul să fi putut începe cu o eventuală invazie a teritoriilor „în care a înflorit civilizaţia modernă” şi unitatea noului imperiu să fie impusă prin crime de război, genocid şi crime împotriva umanităţii. Doar cu foarte puţin timp înainte, Germania nazistă fusese înfrântă în lupta prin care încercase să impună celorlalte state europene al Treilea Rech care urma să dureze 1000 de ani, folosind procedele teribile, niciodată pomenite în istorie, pe baza justificărilor care au permis Holocaustul şi toate ororile teribile de acum consemnate în manuale.

De aici şocul electric de mare intensitate care a cutremurat cancelariile lumii civilizate la auzul declaraţiei (a cărei autenticitate a fost verificată şi reverificată) făcute de Dimitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse, fost prim ministru, actualmente vice-preşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei care a spus că obiectivul ţării sale este „să clădească o Eurasie deschisă de la Lisabona la Vladivostock”:

Într-un mesaj trnsmis pe reţeaua Telegram, Medvedv a repetat faptul că „preşedintele rus Vladimir Putin a fixat în mod ferm obiectivul de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei… sarcini complexe care nu se realizează de pe o zi pe alta şi nu se vor împlini numai pe câmpul de luptă…cel mai important lucru fiind de a schimba conştiinţa sângeroasă şi plină de mituri false a ucrainienilor de azi…Obiectivul este pacea pentru generaţiile viitoare de ucrainieni înşişi şi posibilitatea de a construi în fine o Eurasie dechisă, de la Lisabona la Vladivostok”.

Adică, scuzaţi dar aşa ar arăta imaginea coşmarului viitor cu capitala la Moscova:

Mare tulburare şi emoţie în rândul occidentalilor, luaţi acum prin suprindere de aceste afirmaţii care, la modul brutal şi având argumentul de credibilitate al invaziei Ucrainei, par să înţeleagă că rău au făcut că, de ani de zile, au ignorat mesajele ruseşti, absolut oficiale, privind nu numai intenţia de întări modelul existent al Eurasiei, ci şi de a trece la un moment dat la etapa superioară, cea la care se referă acum şi Medvedev, adică Marea Eurasie. Iată ce spunea Vladimir Putin într-un articol publicat în Die Zeit pe 22 iunie 2021 sub titlul „Europa de la Atlantic la Pacific”, cu prilejul aniversării ofensivei germane din 1941 împotriva URSS:

„Sperăm ca sfârşitul Războiului Rece va fi sinonim cu victoria pentru ansamblul europenilor. Se pare cătr-o perioadă scurtă de timp visul Generalului de Gaulle asupra unui continent unit va deveni realitate, nu atât pe plan geografic, de la Atlantic la Urali, cât pe un plan cultural şi de civilizaţie, de la Lisabona la Vladivostock”.

Pledoarie care, cum spune Pierre-Emmanuel Thomann, a deschis ceva speranţe şi ferestre de cooperare: astfel „după Războiul Rece, Germania a propus Rusiei în 2007 un parteneriat economic în cadrul viziunii sale asupra „unei Europe de la Lisabona la Vladivostok”. Mai recent, Medvedev a invocat posibilitatea unui tratat de securitate între Europa şi Rusia imediat după războiul Rusiei cu Georgia din 2008 şi obţinuse susţinea (declarată) a lui Sarkozy. În fine, Emmanuel Macron a propus în 2018 o nouă arhitectură europeană de securitate cu Rusia”. Chiar Angela Merkel spunea odată că nutrea speranţa ca „Rusia să-şi dezvolte treptat legăturile cu zona economică europeană, rezultatul fiind o zonă comună economică de la Lisabona la Vladivostok”. Viziuni pacifiste şi tip umanist pe care ruşii le-au înţeles şi folosit în sprijinul propriilor interese, dovadă ce s-a petrecut în ultima perioadă când au abndonat acest tip discurs ca pe o inutilitate de tip democratic, complet anacronică într-un regim cu adevărat dspotic cu perspectivă europeano-asiatică.
Acum ruşii trec la nivelul rumător de ambiţie şi deplasează axa priectului, centând totul nu pe cooperarea eventuală cu Europa, ci, direct, fără ezitări sau interpretări posibile, pe tema Marii Eurasii , dezvoltare uriaşă a vechiului vis imperial al Rusii, extrapolat acum la dimensiuni geo-politice colosale, totul pornind de la tipul de intervenţie militară demonstrat în Ucraina.

Problema nu este atât dacă Rusia poate sau nu să facă asta. Esenţial, din punctul meu de vedere, este că acesta este obiectivul acţiunilor de acum şi asta dă sens nu numai la ce se petrece acum în teren, în imediata noastră apropiere, ci la modul în care Rusia a gânit mereu relaţiile cu toate statele cu care a format alianţe. CAER şi Tratatul de Varşovia, cu relaţiile de subordonare stabilite contractual, se mai pot repeta la cu totul altă scară şi acesta este, în esenţă, raţionamentul de putere care stă în spatele nostalgiei lui Putin după URSS.

De data asta, coşmarul este extrem de real şi poartă greutatea argumentaţiei militare şi a lipsei de măsură a Rusiei în acţiunea militară neprovocată împotriva unui stat european pe care, cu forţa, vrea să-l izbăvească de păcate şi să-l aducă pe calea cea draptă, evident folosind orice procedeu imaginabil. Ce-a spus acum Dimitri Medvedev este de o gravitate extraordinară, este o confesiune politică făcută la rece, în deplină cunoştinţă de cauză. Poate tocmai de asta înspăimântă şi arată ce stă cu adevărat la poarta Europei.

Cristian Unteanu

Exclusiv

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

Publicat

pe

De

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un nou episod de balamuc administrativ. După 20 de ani de „pilotaj” în care am învățat că racheta e sfântă și roșia e toxică, „Mafia Antigrindină” a scos la înaintare artileria grea a minciunii difuzate pe unde radio. Într-un gest de o aroganță cosmică, fostul „tătuc” al rachetelor, Generalul Gheorghe Căunei, a servit poporului la Radio România Actualități o porție de „SF-uri” meteorologice care l-ar face gelos și pe Jules Verne. Dar surpriză: „Procurorii Gliei” – fermierii prahoveni – nu mai înghit gălușca și cer acum statului să spună clar: ori e adevăr, ori e ospiciu!

Radio păpălugă: Generalul Căunei și miracolul „apei aduse mai repede la sol”

Luni dimineața, în timp ce românii își beau cafeaua, la Radio România Actualități, Generalul Căunei – omul care a „păstorit” Sistemul Antigrindină (SNACP) timp de 18 ani – a început să predice despre miracolele tehnologice de la Ploiești. Potrivit generalului, rachetele nu doar că nu ne otrăvesc, dar fac și pe „curierul rapid” pentru Dumnezeu: citez, „aduc apa mai repede la sol” și cresc precipitațiile cu peste 20%.

Investigația realizată în exclusivitate de Incisiv de Prahova arată că aceste afirmații au declanșat o revoltă fără precedent. Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Prahova, prin vocea președintelui Adrian Mocanu, a depus un Memoriu-bombă. Mesajul e scurt: „Domnilor de la Ministerul Agriculturii, asumați-vă elucubrațiile generalului sau ziceți oficial că bate câmpii!”.

„Pârjoleala” de 20%: Unde-s studiile, unde-i martorul, unde-i logica?

Fermierii prahoveni, adevărații „Agenți 007 ai Gliei”, au pus Autoritatea Antigrindină la tablă cu o listă de întrebări care provoacă scurtcircuit cerebral oricărui birocrat. Dacă sistemul „crește precipitațiile”, de ce județul Prahova e pârjolit?

Solicitarea fermierilor (Memoriul din 30.03.2026, obținut de Incisiv de Prahova) cere probatorii brute: cine a măsurat procentul de 20%? Cu ce riglă? În ce univers paralel? Fermierii cer acum documentele științifice care să explice cum „norul e dresat” să plouă la comandă, în condițiile în care, așa cum am dezvăluit anterior, 72% dintre agricultori spun un „NU” răsunător acestei metode care le transformă lanurile în deșert.

Omologarea „fantomă”: Tragem cu petarde de lux sau cu muniție de război?

Un alt punct nevralgic atins de fermieri în demersul lor către AASNACP și Ministerul Agriculturii vizează „omologarea” sistemului. Generalul a vândut la radio imaginea unui sistem perfect și legal. Însă, conform investigațiilor noastre, Unitatea Prahova este într-o stare de „schizofrenie juridică” de două decenii: ba e stație pilot, ba e operativă, dar niciodată cu actele la zi.

Dacă tehnologia e omologată, unde-i certificatul? Cine l-a semnat? În ce an de grație? Fermierii-007 cer acum actele integrale de omologare, nu povești de adormit copiii la microfonul radioului public. Altfel, rămâne cum am stabilit: un jaf de 260 de milioane de lei, girat de „specialiști” cu diplome scoase la imprimantă în Moldova.

Pește cu argint și facturi cu „măgarul”: Cine plătește „planul de jaf 2040”?

În timp ce Generalul Căunei vorbea despre „costuri reduse”, realitatea documentată de Incisiv de Prahova arată o umflare a suprafețelor „protejate” cu 5.000%. Adică, statul ne taxează pentru apărarea unei întregi provincii, când ei de fapt dau cu rachete peste trei ghivece de mușcate.

Fermierii cer acum Ministerului Agriculturii baza de calcul: cât costă real o rachetă, de la producția la Electromecanica Ploiești până la lansare? Și mai ales, cine garantează că roșia „însămânțată” cu iodură de argint nu e o bombă toxică? Garda de Mediu a zis deja că „nu are competențe” – un mod elegant de a spune că „pudelii” statului nu vor să deranjeze mafia rachetelor.

Ultimatum pentru Minister: Delimitarea de General sau complicitatea criminală?

Radiografia „gogoșilor” de la Radio: Rechizitoriul fermierilor împotriva mitologiei Antigrindină

Nr. Crt. Afirmația „Generalului” la Radio (Obiectul Solicitării ACCPT) Miza de Transparență și Validitate Științifică Suspiciunea de „Ficțiune” Instituțională (Analiză Incisiv de Prahova)
1 Creșterea precipitațiilor cu peste 20% Solicitarea datelor brute, a seriilor de date și a comparațiilor cu „zone martor” care să probeze matematic miracolul. Suspiciunea că procentul de 20% este o cifră „scoasă din burtă” pentru a justifica eficiența unui sistem care, în realitate, usucă solul.
2 Aducerea „apei mai repede la sol” Definirea mecanismului fizic și a indicatorilor tehnici prin care intervenția activă ar „grăbi” ploaia. O teorie cvasi-alchimică, fără suport în fizica atmosferei, menită să amăgească fermierii disperați de secetă.
3 Intervenția exclusivă în norii cu grindină Prezentarea criteriilor operaționale și a marjelor de eroare în identificarea norilor „păgubitori”. Suspiciunea că se trage haotic în orice cumulonimbus, distrugând fronturile de ploaie utile sub pretextul „protecției”.
4 Existența Studiilor de Impact oficiale Identificarea autorilor, a metodologiilor și a datelor brute care ar trebui să stea la baza funcționării sistemului de 21 de ani. Lipsa totală a acestor studii din arhivele publice, sugerând că românii au fost cobai într-un experiment fără bază științifică.
5 Omologarea tehnologiei utilizate Transmiterea actelor de omologare, a condițiilor de testare și a limitelor tehnice și juridice ale acestora. Suspiciunea că sistemul operează cu tehnologii „expirate” sau niciodată certificate oficial pentru teritoriul României.
6 Costurile „reduse și justificate” Prezentarea bazei de calcul (costuri directe/indirecte) raportate la suprafața reală protejată, nu la „hectare fantomă”. Demascarea jafului bugetar prin care prețul rachetelor este „diluat” în rapoarte pe suprafețe fictive, umflate cu 5.000%.
7 Lipsa consecințelor negative locale Probarea faptului că intervenția nu produce redistribuiri spațiale ale ploii (nu „fură” ploaia de la vecini). Ignorarea fenomenului de secetă indusă artificial, o realitate pe care fermierii o simt în buzunar, dar statul o neagă la microfon.
8 Asumarea Instituțională a Declarațiilor Obligația Ministerului Agriculturii de a confirma sau de a se delimita în scris de afirmațiile fostului conducător. Punerea statului într-o capcană logică: ori admit minciuna generalului, ori devin complici oficiali la dezinformarea națională.

Realizat în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova

Memoriul depus de ACCPT Prahova nu e doar o hîrtie, e un șah-mat la regele gol al Antigrindinei. Instituția are două variante: ori confirmă oficial, cu studii și date brute, „vrăjitoriile” generalului, ori se delimitează în scris de acesta, recunoscând că au lăsat un personaj să dezinformeze o țară întreagă timp de 18 ani pe bani publici.

Incisiv de Prahova avertizează: tăcerea Ministerului Agriculturii va fi considerată o confirmare a „Ospiciului Atmosferic”. Domnilor de la DNA, SRI și CSAT, dacă nici după ce fermierii v-au pus „mura-n gură” dovezile imposturii nu vă treziți, înseamnă că rachetele astea n-au nimerit norii, ci direct simțul responsabilității naționale.

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Vom reveni, pentru că „Procurorii Gliei” abia au început să tragă cu adevărul în mafia care ne-a pârjolit cerul!

Sursa: Documente obținute în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova și Memoriul Nr. 101/30.03.2026 al ACCPT Prahova. (Cristina T.)

Citeste in continuare

Exclusiv

BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

Publicat

pe

De

Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de hoit din Cartierul Florilor este acoperit strategic cu acorduri de fanfară și promisiuni de mărțișor. În timp ce ploieștenii inhalează, la preț de parfum de lux, emanațiile unei administrații intrate în putrefacție, la butoanele Primăriei se joacă un „Bingo” pe 10 milioane de euro, cu legi abrogate pe post de lozuri și o tăcere complice care ar face un mut să fie invidios.

„Magicianul” Ganea: De la muntele de gunoi, la taraba de brânză, pe legi moarte

Maestrul de ceremonii al acestui sabotaj administrativ de manual rămâne Cristian Mihai Ganea, fostul director al ADI Deșeuri Prahova. Conform Deciziei CNSC nr. 971/2026, document intrat în posesia Incisiv de Prahova, Ganea a reușit performanța incredibilă de a ticlui o licitație de miliarde folosind regulamente și legi abrogate încă din 2015. Să folosești „cadavre legislative” pentru a reglementa salubritatea viitorului nu este doar incompetență, ci pare a fi strategia deliberată de a arunca licitația în aer pentru a lăsa orașul „moștenire” către Bin Go Solutions.

Dar stați, că magia continuă! Simțind că documentația sa va face implozie, Ganea a făcut o „rotire de cadre” spectaculoasă în mai 2025, aterizând direct pe scaunul de director la SC Hale și Piețe Ploiești. Se pare că expertiza sa în „gunoaie” a fost considerată vitală pentru administrarea brânzei și a pătrunjelului, sub binecuvântarea politică a noii administrații.

Polițeanu, „Independentul” cu amnezie selectivă: Mai bine festivaluri decât procese cu miza de 10 milioane

Dacă anul trecut Mihai Polițeanu tuna și fulgera împotriva „mafiei gunoiului”, astăzi edilul pare să fi suferit o operație estetică la nivelul conștiinței. Marea miză – cele 10 milioane de euro reprezentând „bunurile de retur” (zeci de autospeciale și mii de pubele plătite de ploieșteni) – a intrat într-un triunghi al Bermudelor administrativ.

Deși un raport LEXEXPERT AUDIT S.R.L. confirmă că aceste bunuri trebuiau să revină gratuit orașului la finele anului 2024, Primarul-Fanfară preferă „jocul de glezne”. Consiliul Județean a acționat deja în instanță societatea Bin Go pentru a recupera aceste bunuri, însă surpriză: Polițeanu refuză să fie parte din proces! Motivul? Un calcul politic meschin: să nu fie cumva acuzat că „ține cu PSD-ul”. Între timp, ploieștenii rămân cu buza umflată și cu buzunarele goale, plătind unul dintre primele trei cele mai scumpe tarife de colectare din țară, tocmai pentru că orașul nu deține acele utilaje de 10 milioane de euro care ar fi trebuit să scadă factura.

Șantajul reciproc și datoria de 7 milioane: Circul e gratis, mizeria ne costă

În „Republica Ploiești”, logica economică a fost înlocuită de un șantaj reciproc între Primărie și operatori. Polițeanu nu încasează redevența de la Bin Go pentru că, la rândul lui, „uită” să plătească facturile către Bin Go și Blue Planet. Rezultatul? O datorie colosală de 7 milioane de lei care atârnă de gâtul orașului ca o piatră de moară.

În loc să folosească redevențele pentru a stinge datoriile și a bate cu pumnul în masă pentru tarife mai mici, edilul preferă să împartă mărțișoare și să organizeze cursuri de gimnastică la Hipodrom. Strategia este clară: „Pâine și circ”, dar fără pâine, că banii s-au dus pe penalități. Se pare că „vehemența electorală” de anul trecut s-a evaporat imediat ce la conducerea operatorului de salubritate a apărut un fost ofițer SRI. Brusc, firma nu mai e „mafie”, ci partener de dans la festivalul „Castanilor”.

Nostalgia containerelor negre: Când până și „vechea gardă” pare performantă

Într-o ironie amară a sorții, ploieștenii au ajuns să privească cu nostalgie spre mandatul fostului primar Volosevici, care, cu toate bubele sale, a reușit să impună operatorului aducerea containerelor negre pentru „biodeseuri”. Chiar dacă nu erau obligați legal, acele pubele au mai spălat din rușinea gunoiului împrăștiat pe asfalt.

Astăzi, sub administrația „intelectuală” și „independentă”, avem parte doar de tăcere și eschive juridice. În timp ce orașul se sufocă, Primăria încearcă „invenții” juridice precum „încetarea aplicabilității” unor hotărâri (HCL 52/2025), manevră deja atacată în instanță de Prefect sub acuzația de amatorism penal (document nr. 5650/II/B/3 din 04.04.2025).

Consilierii municipali: Mutulică, Somnoroasa și Indiferentul

În tot acest peisaj apocaliptic, se ridică o întrebare legitimă: unde sunt consilierii municipali? Acești „aleși ai neamului” ploieștean par să trăiască într-o realitate paralelă, unde datoria de 7 milioane de lei și pierderea bunurilor de 10 milioane de euro sunt simple cifre pe o hârtie pe care nu o citesc. Oare acești domni și doamne nu respiră același aer fetid? Sau poate pentru ei, „mirosul de Bingo” este parfumul succesului politic?

Concluzia este simplă: Când regizorul e în „comă de interese”, iar actorii joacă pe legi abrogate, singura soluție rămâne cortina trasă prin referendum. Ploieșteni, nu uitați: când plătiți factura la gunoi, nu plătiți curățenia, ci sponsorizați festivalurile unui primar care se teme de etichete politice mai mult decât de muntele de mizerie de sub geamul dumneavoastră! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței

Publicat

pe

De

Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm la o nouă reprezentație de circ administrativ. De data aceasta, protagoniștii sunt „neo-securiștii” din minister, care par să fi dezvoltat o formă severă de dislexie juridică în momentul în care Curtea de Apel București le-a pus în față oglinda legii.

Potrivit unor dezvăluiri incendiare făcute de Sindicatul Diamantul, magistrații au decis, în dosarul 3411/2/2025, că celebrul ordin OMAI S/108/2011 trebuie scos de la naftalina „secretului” și declasificat integral. Reacția sistemului? O „victorie” șchioapă: au catadicsit să declasifice doar un articol, sperând probabil că restul textului va rămâne îngropat în mlaștina birocratică.

Traduceri gratuite pentru minți „încețoșate”: Când „integral” înseamnă „tot”, nu „un pic”

Se pare că pentru strategii MAI, limba română a devenit o limbă străină, de circulație restrânsă. Deși instanța a vorbit clar, cerând declasificarea integrală, „geniile” din minister s-au împiedicat în virgulă și au ales să livreze doar articolul 42. Probabil au crezut că instanța de judecată este un meniu „a la carte” unde poți alege doar garnitura, ignorând felul principal.

În acest context, liderul sindical Emil Pășcuț anunță cu un sarcasm bine dozat că Sindicatul Diamantul este gata să ofere servicii gratuite de traducere a hotărârii judecătorești. E nevoie, se pare, de cineva care să le explice cu degetul pe text că „integral” nu înseamnă „pe sărite” și că o sentință nu este o sugestie amicală, ci un ordin executoriu.

Sclavia de la domiciliu: Cum se „odihnește” polițistul stând de pază la telefon, pe gratis

Miza acestei lupte de gherilă cu hârțogăraia secretizată a ieșit la iveală odată cu publicarea parțială a art. 42. Acolo scrie negru pe alb: serviciul de permanență se face în unitate. Nu acasă, nu în somn, nu în timp ce legi ghetele copilului, ci la locul de muncă, pe bani și în cadrul programului.

Până acum, „băieții deștepți” din sistem au preferat să țină acest ordin la secret pentru a perpetua o formă modernă de iobăgie: permanența de la domiciliu, prestată gratis din timpul de odihnă al polițistului. Era metoda perfectă prin care statul român mînca din timpul de refacere al subalternilor, fără să scoată un leu din buzunar.

Sfârșitul ascunzișurilor: Judecătorii încep să vadă prin perdeaua de fum

Acum, că „secretul” a început să se destrame ca un ciorap vechi, misiunea sindicatului devine mult mai simplă. Va fi mult mai ușor de explicat oricărui judecător întreg la minte că munca se plătește și că permanența nu este un hobby pe care polițistul îl practică voluntar din fotoliul de acasă.

Rămâne totuși o întrebare de baraj: cât timp va mai trece până când „neo-securiștii” din birourile capitonate vor înțelege că epoca ordinelor de tip „crede și nu cerceta” s-a apus? Până atunci, Sindicatul Diamantul rămâne cu dicționarul la îndemână, gata să le deslușească semnificația cuvântului „legalitate”. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

Exclusiv4 ore ago

BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de...

Exclusiv4 ore ago

Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței

Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm...

Exclusiv4 ore ago

MAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!

Într-o Românie unde instituțiile statului par anesteziate cu sirop de fructoză „fantomă”, la curtea „Sultanului Sifonului” de la Ploiești, Dragoș...

Exclusivo zi ago

Bolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției

Se pare că plaiurile mioritice au devenit prea strâmte pentru ego-urile gonflate ale tinerilor „piloți” de ocazie, care confundă ulițele...

Exclusivo zi ago

Prahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)

Județul Prahova a devenit, în ultimii ani, un soi de mausoleu al legalității, unde instituțiile statului nu mai miros a...

Exclusiv2 zile ago

„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat...

Exclusiv2 zile ago

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

Exclusiv2 zile ago

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

Exclusiv2 zile ago

IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț...

Exclusiv3 zile ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv3 zile ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Exclusiv3 zile ago

Ploieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!

Orașul lui Caragiale a fost transformat oficial în cel mai scump experiment de supraviețuire urbană din România. În timp ce...

Exclusiv3 zile ago

Stigmatizarea sărăciei: Sindicatul Europol desființează „Lista Rușinii” impusă de Guvern românilor cu datorii mici

O măsură care vizează cetățenii vulnerabili, nu marii evazioniști, transformă dificultățile financiare ale populației într-o execuție publică orchestrată de stat....

Exclusiv4 zile ago

Poliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor

Într-o mișcare ce riscă să paralizeze și mai mult activitatea operativă a forțelor de ordine, o nouă propunere legislativă vizează...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv