Featured
Generalul Silviu Predoiu:Avem incidente, dar asta nu înseamnă că armata nu e pregătită să ne apere, atât cât îi permite politicul
Bogdan Nicolae şi invitatul său, generalul (r) Silviu Predoiu, au discutat sâmbătă, la emisiunea InSecuritate de la Aleph News, despre evoluţia războiului dintre Rusia şi Ucraina, ce îl mână pe Vladimir Putin în această luptă, şi cine şi cum îl poate opri pe liderul de la Kremlin.

Prezentăm principalele declaraţii ale generalului (r) Silviu Predoiu sâmbătă seara, la emisiunea InSecuritate:
Silviu Predoiu: E o întrebare ce frământă pe toată lumea astăzi. Unde se va opri Putin? Se pare că serviciile de informaţii occidentale au avut informaţii foarte bune despre de unde începe. Au ştiut ziua atacului, au ştiut ora atacului, au ştiut dispoziţivele de atac, în schimb s-a oprit fluxul de informaţii. Nu mai ştie nimeni unde se va opri Putin. Ori, aici este cheia până la urmă. Iar cheia este în cunoaşterea lui Putin. Şi, încercând să răspund o să reiau din memorie un citat dintr-o biografie a lui Putin, care mi se pare relevant în acest context. Putin spune că am învăţat că pentru a izbândi în orice situaţie trebuie să te porţi ca într-o bătălie, ca în ultima bătălie, ca în bătălia decisivă. Să înţelegi că, dacă vrei să câştigi, trebuie să accepţi că nu ai nicio cale de retragere şi că victoria este singurul răspuns. Cam asta spune spune Putin şi probabil că aşa şi vede situaţia. Părerea mea este că Putin a depăşit demult linia roşie care i-ar fi permis să facă pasul în spate. A mers prea departe ca să se poată întoarce.
Silviu Predoiu: În acest moment variantele sunt: o victorie în Ucraina. Sincer nu văd cu ce îl ajută foarte mult o victorie totală în Ucraina pentru că preţul ar fi foarte mare. O altă cale ar fi o negociere şi semnarea unui acord care să-i permită se se întoarcă acasă cu rezultate care să-i permită să le prezinte chiar forţat, ca reprezântând o victorie, o justificare a sacrificilor făcute în această invazie şi deloc nesemnificative. O răsturnare a lui Putin printr-o lovitură internă, ceea ce pare foarte puţin probabil chiar dacă serviciul ucrainean care îl asigura pe Zelenski că nu va ataca Putin, acum spune că are informaţii că se pregăteşte o lovitură la Moscova. A patra variantă, cea care ar trebui să ne frământe pe toţi, o revărsare a conflictului în afara graniţelor Ucrainei, ceea ce ar fi o catastrofă pentru Europa în primul rând, şi poate chiar mai mult.
„Sper ca acum Occidentul să fi învăţat exact cine este Putin”
Silviu Predoiu: Pentru această etapă aş putea să spun că Putin se va opri în Ucraina. La ce ar putea să aspire ulterior, este treaba lui. Eu sper ca acum Occidentul să fi învăţat exact cine este Putin. Şi indiferent la ce aspiră, să se organizeze din timp ca să prevină pentru că răspunsul Occidentului la invazia Ucrainei a fost corect. Nu este foarte eficient pentru că a lipsit partea de prevenţie, în care nu am fost la fel de eficienţi. De data aceasta, ştim cu cine discutăm. Noi ştiam mai demult pentru că state ca România, Polonia, statele baltice au insistat întotdeauna, câteodată chiar generând nişte ridicări din umeri şi o stare de anxietate din partea interlocutorilor occidentali când vorbeam despre pericolul rus, despre ameninţarea rusă. Şi ni se spunea că exagerăm sau că avem noi nişte probleme. Da, avem noi nişte probleme istorice, dar se dovedeşte că aveam motivele noastre să ne temem.
Silviu Predoiu: Din punctul de vedere al lui Putin, Ucraina a comis păcatul suprem, a trădat Rusia. Atunci când el spunea că Rusia şi Ucraina sunt acelaşi popor, aşa gândea în acel moment. Faptul că Ucraina, în opinia lui, a complotat cu Occidentul împotriva Rusiei înseamnă trădare. Trădarea ar trebui pedepsită. De asta zic, deocamdată se rezumă la Ucraina şi ar vrea să încheie acest capitol. Este conştient că de suportul popular depinde menţinerea lui la putere. Dar nu de suportul popular în sensul în care ne-am putea noi închipui. El are nevoie de sportul unui segment de populaţie, pe care şi l-a fidelizat suficient din punctul lui de vedere pentru a exercita control asupra restului populaţiei. Am văzut acea şedinţă a lui cu Consiliul de Securitate al Rusiei, care a fost grăitoare pentru modul în care el discută cu cei din jur.
Silviu Predoiu: Putin şi-a enunţat obiectivele în principiu şi ni le-a listat. Ceea ce vedem acum, această ceaţă, aceste informaţii contradictorii este un război al dezinformărilor. Se spune şi constată foarte mulţi că Ucraina a câştigat în planul dezinformării. E mult mai activă şi mult mai eficientă. Mie mi se pare că Rusia nu acordă atâta atenţie acestui plan al confruntării. A fost folosit în etapa pregătitoare a renunţat şi în acest moment e focalizată pe operaţiunile în teren. Şi probabil pe alte categorii de operaţiuni. Altfel, într-adevăr, sunt foarte multe informaţii contradictorii circulate pe piaţă şi e foarte greu să tragi o concluzie.
„Când vorbeşti de conflicte, bătălii urbane, lucrurile se complică enorm”
Silviu Predoiu: Cred că percepţia noastră asupra războiului este influenţată puternic de jocurile video. Şi de alte istorii şi filme istorice şi începem să credem că rachetele şi bombele cad exact acolo unde ţinteşte cineva cu mouse-ul pe calculator. Din păcate nu este aşa. Şi nu e aşa nici în Ucraina şi nu a fost aşa nici în Afganistan, nici în Irak, nici în Libia. Există abateri, iar atunci când vorbeşti de conflicte, bătălii urbane, lucrurile se complică enorm. Şi o să vă dau două scurte exemple, cu speranţa că vor fi înţelese corect. Într-o situaţie de conflict militar sediile serviciilor de spionaj sunt obiective importante din punct de vedere al inamicului. Atunci când s-a construit sediul SIE, care este un sediu oficial, el era într-o pădure la marginea oraşului. În momentul de faţă e înconjurat de un cartier de vile de lux şi de pensiuni turistice, plus obiective economice, spaţii de birouri, sediu de televiziune. Nimeni nu a ţinut cont de avizul negativ al SIE când a fost solicitat. Toată lumea a construit pentru că se construise şi era vorba de bani. Ce se întâmplă dacă e ceva? Cine se mută de acolo? Sediul SIE, vilele, pensiunile care sunt la câţiva metri de sediul SIE? Antena centrală a STS, care luminează Bucureştiul noapte de noapte, care a atât de frumoasă şi de impresionantă, la 20 de metri de ea sunt blocuri de locuinţe. Apropo de proximitate şi de lovituri.
“Pe măsură ce conflictul avansează, compromisul pe care ar trebui să-l accepte Ucraina creşte tot mai mult”
Silviu Predoiu: E de adevărat că pe măsură ce conflictul avansează, compromisul pe care ar trebui să-l accepte Ucraina pentru încheierea acestei ciocniri militare, creşte tot mai mult. Şi pare tot mai greu de acceptat. Adică este foarte greu să fii preşedinte să semnezi aşa ceva. E mult mai mult decât atunci când s-a semnat acordul de la Minsk. Deci se cere mult, dar eu m-aş uita către preşedintele Zelenski pentru că în ultimă instanţă cel mai important este să opreşti pierderile de vieţi nevinovate, să oprim această distrugere sistematică a unui spaţiu aflat în inima geografică a Europei. Dintre actorii implicaţi, mi se pare că Zelenski ar fi cel care ar trebui să dea tonul. Nu cred că mai există un rol pe care să-l poată juca în acest moment, într-un dialog, preşedintele Biden. Din două motive. O dată, preşedintele Biden a depăşit o linie spunând despre Putin că e criminal de război, nu e singurul, şi e clar, dar a spus că e criminal de război, ceea ce lasă foarte puţin loc de discuţii (…)
Silviu Predoiu: Mi se pare că o opţiune bună este preşedintele Macron, care, dincolo de acoperirea oficială, de preşedinte al Consiliului UE, a păstrat şi a reuşit să stabilească un dialog frecvent cu preşedintele Putin. Şi a avut înţelepciunea să nu facă public totul, cum au făcut alţii imediat după discuţie, lucru care, în mod evident, deranjează şi descurajează orice fel de alte continuări. Mi se pare că Macron poate să fie un suporter al dialogului. Dar tot aşa, văd un altul lângă Zelenski, sprijinindu-l şi încurajându-l pentru un dialog şi încercând să-l tempereze pe Putin. Un rol îl mai poate juca şi preşedintele Erdogan, care are relaţii bune cu ambii şefi de state. Vedem eforturi ale Israelului intense în ultima vreme, ceea ce iarăşi dă speranţe, şi am văzut chiar o relativă disponibilitate a preşedintelui Zelenski în ultimele sale declaraţii în care vorbea de posibilitatea unui dialog.
Silviu Predoiu: China o văd undeva într-o zonă de susţinere tacită, nu explicită. Ei au spus tot timpul că războiul nu e o soluţie, au spus-o de la început, dar s-au ferit în a formula acuze explicite la adresa Rusiei. E clar că nu vor să fie asociaţi cu Rusia, dar nu consideră că e oportun în acest moment să o acuze în mod deschis. Ca urmare, nu cred că se vor angaja într-un dialog. S-ar angaja doar dacă ar şti sigur că răspunsul este OK, pozitiv. China îşi urmăreşte propriile interese. Are o abordare aparent ambiguă. De fapt, ea îşi urmăreşte propriile interese şi interesele ei spun nu suntem asociaţi cu Rusia în acest moment, dar…
“Dacă s-ar elimina orgoliile din prim plan, lucrurile ar putea fi depăşite”
Silviu Predoiu: În ultimă instanţă, ambii doresc să rămână în control, au interes să conserve ceea ce consideră că au câştigat până la un anumit moment. Consider că este o ambiţie politică şi în acelaşi timp apare şi această motivaţie, care poate fi patriotică pentru fiecare (…) Mie mi se pare că dacă s-ar scoate orgoliile din prim-plan şi s-ar discuta prin prisma intereselor populaţiei, lucrurile ar putea fi depăşite. Şi solicitările Rusiei sunt solicitări maximale ca să se poată discuta. Aşa cum au fost în mod constant. Asta nu-I face rezonabili pe ruşi şi nu justifică cee ace au făcut sub nicio formă. Dar într-o negociere toată lumea pleacă de la un palier, îl stabileşti şi începi să discuţi. Şi discuţiile în sine sunt un progres. Faptul că există un dialog.
“Efectul sancţiunilor este de escaladare a conflictului”
Silviu Predoiu: Mi se pare că efectul sancţiunilor este de escaladare în acest moment. Aşa cum vă spuneam de Putin şi de profilul său şi de specificităţile sale, mi se pare că efectul este de escaladare. Este practic o confirmare că toată lumea este împotriva lui şi atunci trebuie să meargă până la capăt, indiferent unde este acest capăt. Şi mă tem să mă gândesc unde este capătul. Am auzit toţi apelurile lui Zelenski şi le înţelegem pentru că este conducătorul unui stat atacat într-un mod stupid şi de necrezut, în mijlocul Europei, în acest secol 21. E aproape incredibil ce se întâmplă, e ca un coşmar. Pe de altă parte, aceste apeluri adresate lumii occidentale. Când spun occidental, nu mă refer la o zonă geografică, ci mă refer la o zonă de valori şi de principii. Ar trebui cântărite cu mai multă luciditate şi de ei, de ucraineni. Am auzit chiar un reproş. Spunea că şefii de state occidentale se gândesc în primul rând la economia ţărilor proprii. Mi se pare că pentru asta au fost aleşi, să răspundă în primul rând economia ţărilor lor, de propăşirea propriului popor şi de siguranţa poporului lor şi abia apoi să se ocupe de aliaţi.
Despre proiectul privind starea de criză: Era o chestie inhouse, în care nu mai exista nici Parlament, nici Guvern, exista CSAT
Silviu Predoiu: Probabil vă referiţi la acel proiect privind declararea stării de criză. Mi se pare că e ceva total neinspirat şi mă întreb ce s-a întâmplat. (…) Era acolo o formulare care aparent era foarte deschisă, la propunerea ministrului apărării, cu avizul prim-ministrului, se înaintează CSAT propunerea de instituire a stării de criză. Dar dacă o traduci sună cam aşa: la propunerea unui membru CSAT, că asta este ministrul apărării, vicepreşedintele CSAT, că asta este prim-ministrul, propune restului CSAT… deci era o chestie inhouse, în care nu mai exista nici Parlament, nici Guvern, exista CSAT care dispune şi crea impresia că militarii urmează să conducă naţia. Am mai spus eu când am avut ocazia. E ultimul lucru pe care şi-l doresc militarii. Probabil cu mici excepţii, după cum vedem.
„Avem incidente, dar asta nu înseamnă că armata nu e pregătită să ne apere”
Silviu Predoiu: Probabil că nu prin promovarea de către MapN a unor asemenea documente, cum era cel în care se propunea situaţia de criză şi guvernarea ţării de către un comandament militar naţional, nu cu declaraţii sforăitoare, ci cu acţiuni concrete. Accidente se întâmplă peste tot. Ele sunt tragice atunci când se întâmplă. Cele din armată sunt mediatizate insistent şi atunci evident că… mai ales într-un asemenea moment capătă o vizibilitate şi o conotaţie negativă. Se menţin într-un procent acceptabil pentru că accidente sunt în toate armatele lumii, degeaba… avem un talent de a ne pune singuri la colţ. Unde în lume se mai întâmplă ca la noi. Şi după aceea aflăm că s-au prăbuşit avioane în Norvegia, avioane britanice, elicoptere. Deci, noi ne tot grăbim să ne punem la colţ, să spunem că nu suntem…. nu, suntem la nivelul tuturor celorlate state. Avem incidente, dar asta nu înseamnă că armata nu e pregătită să ne apere, atât cât îi permite politicul.
“Reflexul cozii la paşapoarte nu ne ajută cu nimic”
Silviu Predoiu: Chestia asta să fugim din timp, nici măcar să nu ne prindă… hai să stăm aici, să încercăm să prevenim. Nu să rămânem să ne luptăm, că nu asta e soluţia. Sună foarte ciudat, o să repet ceea ce am mai spus subordonaţilor. Poate sunt un militar atipic. Eu m-am făcut militar nu să câştigăm războaie, ci ca să nu mai fie războaie. Rolul informaţiilor este să prevină începerea războaielor, nu să câştige războaie. Mi se pare că a spune războiul începe joi la ora 14.00 înseamnă că recunoşti deja că ai pierdut adevăratul război. Rolul tău era că ştiind că trebuie să înceapă joi, la ora 14, era să descurajezi, să obţii suficiente date ca să amâni războiul. Aşa e şi acum să plecăm că poate se întâmplă ceva. Hai să rămânem că poate nu se întâmplă nimic, dacă rămânem şi facem toţi tot ce putem să prevenim. Abordarea aceasta, reflexul cozii la paşapoarte nu ne ajută cu nimic.
Relaţiile cu R. Moldova: am depăşit momentul cu discuţia despre Unire
Silviu Predoiu: Se vorbeşte foarte mult dacă România ar trebui să se unească cu Moldova. Mie mi se pare că întrebarea trebuie să plece către moldoveni mai întâi, trebuie să discutăm cu ei şi să vedem ce doresc pentru că cel mic trebuie să exprime o opinie, nu neapărat cel mare. Cred că am depăşit momentul acesta cu discuţia despre Unire, în sensul de reîntregire a ţării. Cred că până şi dl. preşedinte Băsescu, care a susţinut cu vehemenţă, a înţeles că, odată ce am intrat în UE, recunoscând tratatele de frontieră, acest topic este închis. Putem fi împreună eventual în UE. Nu cred neapărat că UE e o problemă din acest punct de vedere. Dar până la urmă chestia aceasta cu intrarea în UE sau nu este mult mai complexă şi în acelaşi timp mult mai simplă decât pare. Vrem să aducem în UE, hai mai întâi să ajutăm să se dezvolte economic aceste spaţii pentru că vor intra în UE şi vor primi numai rigle peste palmă. Că nu sunt suficient de pregătite, că nu au, că nu fac.. am simţit pe pielea noastră. Ce înseamnă cu MCV, cu Schengen-ul, şamd. Dacă am ajuta Moldova, ca şi la Ucraina, se putea aplica acest lucru, apropos de prevenţie, să-şi ridice nivelul de trai, să aibă o economie funcţională, să se schimbe dependenţa de gaze, atunci nici găgăuzii nu ar mai vorbi despre autonomie a lor, nici transnistrenii nu ar mai pune problema că vor către Rusia sau către altă direcţie şi ar fi foarte mulţumiţi în Moldova. Cheia aici este. Vrem să-i ajutăm, hai să-i ajutăm. Din păcate, România, în momentul de faţă, ea are nevoie de ajutor.
„Dezvoltăm o intoleranţă la opinii, altele decât cele aparent validate oficial”
Silviu Predoiu: Mi se pare că mai e un efect ciudat al conflictului acesta. Dezvoltăm o intoleranţă la opinii, altele decât cele aparent validate oficial. Nu ai voie să spui nimic din ceea ce ar putea să pară pro rus, sau, dacă nu pro rus, antioccidental, evident dacă nu e Zelenski. Zelenski are voie să zică că NATO se teme de Rusia, că NATO nu va activa articolul 5 dacă Rusia va ataca România, R, Moldova sau ţările baltice. Dar altfel mi se pare că e foarte grav pentru că dezvoltăm o intoleranţă şi am văzut şi în media, e dispusă să ştampileze câteodată orice fel de opinie când de fapt, cheia oricărui progres este să ascultăm pe fiecare. Libertatea de opinie, libertatatea de exprimare este o certitudine în lumea în care am intrat. Trebuie să fim de acord cu ea şi să ascultăm. Una este reaua intenţie, alta este dezbaterea liberă. Ori noi acum suntem cumva într-o zonă în care nu se încurajează dezbaterile, se consideră că e periculos. Foarte multă abordare emoţională.
“Unipolarismul s-a cam epuizat. Ne îndreptăm către o zonă de multipolarism”
Silviu Predoiu: După lumea bipolară a războiului rece, a urmat o perioadă de 30 de ani de lume unipolară necontestată, chiar încurajată, a fost o bucurie, pentru că până la urmă SUA se confundă cu istoria democraţiei, aşa cum se vede. Acum unipolarismul s-a cam epuizat, părerea mea e că ne îndreptăm către o zonă de multipolarism, ceea ce ar trebui să se regăsească şi în aceste organisme, ar trebui diversificat. Evident că trecerea de la o lume unipolară la una multipolară nu e o trecere facilă. E vorba de acomodarea sistemelor de valori, de înţelegere, de asumare colectivă. Va dura. Şi m-aş bucura ca inclusiv aceste conflicte să fie doar o fază intermediară care să fie depăşită. Dar cred că în direcţia aceasta trebuie să se îndrepte, s-a văzut foarte clar şi stupizenia şi ineficienţa ideii de descurajare nucleară. A funcţionat un timp, când era o lume bilaterală şi exista dialogul între ei. Deja astăzi nu mai e. La mâna cui rămâne butonul nuclear? El era o temă despre care nu se vorbea. Era, dar nu se vorbea. Acum se vorbeşte cu atâta uşurinţă va fi război nuclear, va recurge Putin la arma nucleară? Între două sandvişuri pe culoar se discută dacă Putin va apăsa butonul. (Gabriela Antoniu).
Exclusiv
Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu
Dacă tot am avut Ziua Marinei, la malul mării nu mai adia briza, adia… regulamentul, dar doar pe la „amărâți”, nu și pe la generali.
În prim-plan, cine altcineva decât eternul nostru personaj principal: Bogdan Despescu, chestor, secretar de stat, specialist în portul uniformei… „după ureche”. După cum îl taie briza, nu după cum scrie în OMAI.
De data asta, omul nu s-a mai obosit să inventeze povești cu „uniformă adusă de Armată” sau „personalizări” trase de păr. A trecut direct la nivelul următor: demonstrație practică de „AȘA NU” în portul uniformei de poliție, chiar de Ziua Marinei. Un fel de lecție video pentru școlile de poliție: „Uitați-vă bine. Așa să NU vă îmbrăcați NICIODATĂ.”
Compoziția artistică a ținutei:
- jos: pantaloni cu vipușcă, de reprezentare, ceremonie, solemnități, din categoria „să trăiți, sărumâna, să n-aveți nevoie de noi”;
- sus: cămașă-bluză albă, tot de reprezentare, să știe poporul că are în față rang mare și lustruit;
- pe cap: șepcuța de soare de serviciu, plimbată de la „munca de jos”, direct în poza de protocol.
Adică o combinație pe care regulamentul nu doar că nu o prevede, dar o urlă din toți rărunchii: NU AȘA.
Niciodată, dar NICIODATĂ, nu combini uniforma de reprezentare/ceremonial cu șapca de soare de la uniforma de serviciu. E ca și cum te-ai duce la nuntă cu smoking, dar în papuci de gumă. Numai că aici nu vorbim de modă, vorbim de Regulamentul pentru compunerea și portul uniformelor de poliție.
Și, ca ironia să fie completă, art. 2 alin. (2) din OMAI nr. 183/2021 spune negru pe alb că:
- tocmai ȘEFII trebuie să respecte regulamentul,
- să urmărească respectarea lui de către subordonați,
- și să ia măsuri când constată încălcări.
Ei bine, regulamentul zice una, iar „el general” înțelege alta: „Regulamentul e pentru executanți. Eu sunt general, nu executant. Eu doar… dau exemplu. Prost.”
Rămâne întrebarea pe care o evită toată lumea, dar o vede toată lumea:
CINE IA MĂSURI CÂND CHESTORII SUNT CEI CARE ÎNCALCĂ REGULAMENTUL?
În toată țara, au fost sancționați sute de polițiști pentru:
- pantofi nepotriviți,
- lipsă chipiu,
- cămașă băgată pe jumătate în pantaloni,
- ținută „neconformă”.
Pe aceștia îi prind imediat: sunt executanți. În consecință, trebuie „executați”. E simplu, e la îndemână și dă bine la statistici: „Am asigurat disciplina portului uniformei”.
Dar când ajungem la eșalonul „cu vipușcă + stele + funcție + cameră de luat vederi”, brusc regulile devin… „orientative”. Pe uscat se dau sancțiuni, pe mare se dau lecții de ipocrizie. Aparent, pe mare chestorii combină uniforma după cum îi taie briza, nu după cum prevede Regulamentul.
Și, ca să fie tabloul complet, în spatele lui Despescu, în aceeași imagine, stă cuminte, perfect regulamentar, un „amărât” de polițist de frontieră:
- uniformă de serviciu corectă,
- capul acoperit cum trebuie,
- nimic „personalizat”,
- nimic „combinat” după inspirația de moment.
Fără vipușcă de chestor, fără stele de general, dar cu regulamentul știut și respectat.
Omul ăsta dă mai multă lecție de onoare și disciplină decât tot discursul oficial de Ziua Marinei.
Se pare că, uneori:
- cu cât ai mai multe stele pe umăr, cu atât îți permiți să ignori regulamentul;
- cu cât ai mai puține stele, cu atât îl cunoști și îl respecți mai bine.
Ce vedem noi, de fapt, în poza de Ziua Marinei?
- În față: „el general”, simbol al sistemului care predică regulamentul, dar îl poartă… experimental.
- În spate: un polițist de frontieră care, fără să spună un cuvânt, le dă rușine tuturor „șefilor” din cadru doar prin felul în care-și poartă uniforma.
Și atunci, iarăși:
Cine îl sancționează pe Despescu pentru port necorespunzător al uniformei?
Cine îi explică art. 2 alin. (2) din OMAI 183/2021?
Cine îi arată poza cu polițistul din spatele lui și îi zice: „Așa se face, domnule general”?
Răspuns scurt: nimeni.
Pentru că în România, regulamentul e obligatoriu pentru cei fără stele. Pentru cei cu stele, regulamentul e… opțional. „Orientativ”. Un fel de recomandare meteo: „azi e bine să îl respecți, dar dacă e Ziua Marinei și sunt camere, lasă, merge și așa.”
Felicitări sincere tuturor marinarilor și personalului contractual din Armata României cu ocazia Zilei Marinei. Oamenii care chiar știu ce înseamnă uniformă, onoare și regulament, fără să le confunde cu decorul pentru poze oficiale.
Felicitări și politistului de frontieră din spatele lui Despescu. Fără vipușcă, fără stele, dar cu coloană vertebrală și regulamentul la zi. Uneori, adevărații „generali” nu au grad pe umăr, ci bun-simț și respect față de meserie – exact cum dezvăluie Sindicatul Europol în această nouă lecție publică despre dublul standard din MAI. (Cristina T.).
Exclusiv
Sclipiri de geniu la IPJ Călărași: e-mailul, acest abuz de drept procedural
Cum a reinventat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași transparența: dacă ceri un document pe e-mail, ești excesiv. Dezvăluie Sindicatul Diamantul.
„Prea multă transparență strică” – noua doctrină de la IPJ Călărași

La IPJ Călărași, tehnologia nu e un instrument, ci aproape o amenințare la ordinea publică. Dintr-un răspuns oficial prezentat de Sindicatul Diamantul aflăm, cu uimire amestecată cu râs amar, că solicitarea de comunicare pe cale electronică a unui document deja diseminat intern poate constitui, atenție, „un demers excesiv și abuz de drept procedural”.
Cu alte cuvinte, dacă documentul există, a fost deja răspândit în interior și tu îndrăznești să-l ceri și pe e-mail, riști să fii etichetat drept abuzator de procedură. Transparența, da, dar să nu fie… comodă și modernă.
Legea 544/2001, reinterpretată: „nu pentru voi am muncit noi”
În același răspuns, IPJ Călărași invocă, cu o creativitate demnă de un manual de satiră juridică, Legea nr. 544/2001. Aceasta, spun ei, ar avea ca scop „asigurarea transparenței față de cetățeni și nu dublarea sau ocolirea mecanismelor de dialog social”.
Traducere liberă în limbaj de pamflet:
– Legea 544 e pentru transparență, dar nu vă folosiți prea mult de ea, că ne deranjați „mecanismele”.
– Dialog social înseamnă, probabil, să vii frumos, cu capul plecat, la ghișeu, să aștepți, să insiști, să revii, iar dacă îndrăznești să ceri documentul pe e-mail… e exces.
Sindicatul Diamantul expune astfel un tip de gândire birocratică în care legea e invocată nu pentru a ușura accesul la informații, ci pentru a justifica refuzul de a apăsa pe „Trimite”.
„Consum nejustificat de resurse”: apăsarea tastei Enter, pericol bugetar
Răspunsul IPJ Călărași merge mai departe, într-o demonstrație de „sclipire administrativă”:
activitatea de transmitere electronică a unor acte interne, deja accesibile angajaților, ar genera „consum nejustificat de resurse administrative”.
Într-o eră în care firme private, ONG-uri și instituții publice serioase trimit mii de documente prin e-mail zilnic, la Călărași apăsarea tastei Enter se transformă într-o amenințare la adresa bugetului și a ordinii instituționale.
Probabil că, în logica asta, cel mai sigur este să tipărești hârtiile, să le cari din birou în birou și să le pui sub ștampilă – că asta nu consumă resurse, doar timp și nervi.
Comisia salvatoare: „reclamația nu e întemeiată, polițistul e curat ca lacrima”
Ca să fie tacâmul complet, răspunsul citat de Sindicatul Diamantul ne anunță că, în urma analizei efectuate de comisia desemnată, s-a concluzionat solemn că reclamația administrativă adresată IPJ Călărași nu este întemeiată, iar polițistul responsabil cu gestionarea informațiilor de interes public este fără „rea-credință”.
Deci sistemul a anchetat sistemul și a decis că sistemul are dreptate. Cine ar fi crezut?
Comisia internă a validat ideea că solicitarea prin e-mail poate fi excesivă, că Legea 544 nu e pentru „ocolirea mecanismelor”, și că orice insistență pe transparență ridică suspiciuni de abuz.
IPJ Călărași, laborator de inovație birocratică
Pamfletul de față pornește de la un simplu document oficial, scos la lumină de Sindicatul Diamantul, dar portretizează o mentalitate periculoasă:
– modernizarea e doar la nivel de slogan;
– transparența există doar când nu incomodează;
– tehnologia e bună, dar nu când simplifică viața celui care cere socoteală instituției.
„Sclipirile de geniu” de la IPJ Călărași arată cum poate fi răsturnat sensul unei legi menite să protejeze cetățeanul. Din instrument de acces la informație, Legea 544/2001 devine scut pentru refuz politicos: nu sunteți abuzați de opacitatea noastră, sunteți dumneavoastră abuzivi că cereți prea mult.
Concluzie: apăsați cu grijă pe „Trimite”
Dezvăluirile Sindicatului Diamantul despre IPJ Călărași ne livrează o lecție amară, dar perfectă pentru un pamflet:
În unele instituții, e-mailul nu e un instrument de comunicare, ci o linie roșie. Când ceri un document electronic, nu uita: nu doar că „generezi consum de resurse”, dar riști să fii acuzat că forțezi legea să funcționeze.
În România în care digitalele se taie anual în speech-uri pompoase, există încă insule de „geniu administrativ” în care cel mai mare abuz procedural este simpla pretenție ca statul să-ți trimită un document… cu un click. (Cerasela N.).
Exclusiv
„Stat de drept, dar să nu supărăm derbedeii” – pamflet despre România în care polițistul plătește din buzunar pentru că aplică legea
Polițistul român, dușmanul public nr. 1: a îndrăznit să aplice legea
În România anului 2026, dacă ai nenorocul să fii polițist la Poliția Orașului Buhuși, județul Bacău, și comiți „crima” supremă de a aplica legea, trebuie să fii pregătit ca mașina ta personală să arate, la final de tură, ca după un antrenament de baseball pe capota și parbrizul ei.
Pe 12.08.2026, în jurul orei 20:00, niște polițiști au făcut gestul revoltător de normal de a conduce la sediul poliției un bărbat care încălcase legea. Ei nu știau, săracii, că în România există o specie nouă de „apărători ai libertății” care confundă statul de drept cu „statul la scandal”: în fața sediului au apărut imediat mai multe persoane ce solicitau eliberarea „eroului” încătușat și contestau, cu maximă tupeu, măsurile dispuse de oamenii legii.
Mașina polițistului – sac de box pentru vitejia de turmă
Cum argumentul rațional nu mai are nicio trecere, spiritele s-au încins rapid, în stilul clasic „hai cu toții pe unul”. În loc de dezbatere, s-a trecut direct la pedagogie cu pumnul și piciorul aplicată asupra autoturismului personal al unuia dintre polițiști. Mașina a fost devastată, într-o tentativă evidentă de intimidare a celor care, culmea nesimțirii, și-au permis să-și facă datoria.
Nu mai contează că omul ăla e polițist, că are familie, că mașina respectivă nu e proprietatea statului, ci rezultatul unor rate la bancă și al unor nopți de serviciu. Important e mesajul „educativ” transmis: dacă atingi infractorul, îți facem praf bunurile. Stat de drept în varianta autohtonă: „legea e bună, dar să nu deranjeze pe nimeni”.
Segmentul de societate care urlă la poliție, dar tace la hoți
Din păcate, există în România un segment bine antrenat să reacționeze prompt când legea începe să funcționeze împotriva „băieților noștri”. Pentru unii, polițistul nu e reprezentantul statului, ci sac de box, țap ispășitor și, la nevoie, decor urban pentru scuipat și înjurături.
În momentul în care un polițist aplică legea, o parte din societate vede în el dușmanul perfect: e vizibil, are uniformă, nu ripostează ca interlopul și, în plus, este ținut în frâu de aceiași politicieni care, la televizor, ne povestesc cum „România e un stat modern, european, orientat spre valorile occidentale”.
ONG-uri evaporate, bani cheltuiți, rezultate: zero barat
Pe hârtie, România e plină de ONG-uri preocupate de „educare” și „integrare socială” a categoriilor vulnerabile. În practică, când se întâmplă asemenea incidente – cum a fost cel de la Buhuși – aceste organizații dispar ca prin magie. Nu vezi nici formatori, nici mediatori, nici psihologi prinși între polițist și grupurile nervoase care îl înconjoară.
ONG-urile care au mânuit ani de zile fonduri generoase pentru „incluziune”, „educație civică” și „mediere comunitară” sunt, brusc, plecate în vacanță. Fără raport public, fără responsabilitate, fără explicații. Tac, iar statul tace și el, complice, prin acordul său tacit.
Acest tip de acțiune/inacțiune, după cum atrage atenția Sindicatul Europol, devine unul dintre factorii pentru care polițiștii ajung să se teamă că, după ce ies din tură, își pot găsi mașinile și bunurile personale făcute zob, doar pentru că au făcut ceea ce legea le cere: să intervină.
Realitatea din stradă vs. basmul politicienilor de la televizor
Ceea ce s-a întâmplat la Buhuși nu este vreo excepție exotică, ci doar unul dintre riscurile reale ale profesiei de polițist în România. Riscuri care nu apar nici în pliantele de recrutare, nici în declarațiile siropoase ale politicienilor.
În discursul oficial, polițistul „cel mult stă de vorbă cu cetățenii pe stradă”, zâmbind, eventual cu un pliant în mână și un copil pe umăr, imagine perfectă pentru Facebook. În realitate, același polițist își parchează mașina uitându-se de două ori în jur, se uită de trei ori în oglindă când pleacă acasă, și se întreabă dacă nu cumva următoarea „educație civică” i se va aplica direct pe caroserie sau pe geamurile apartamentului.
Când lovești polițistul pentru că își face treaba, lovești statul – dar cui îi pasă?
Sindicatul Europol dezvăluie limpede: când ataci polițistul pentru că aplică legea, ataci însăși autoritatea statului. Problema e că, în România, autoritatea statului a fost atât de mult terfelită, relativizată și vândută pe bucăți, încât unii au ajuns să creadă că e normal să te strângi cu gașca în fața secției și să faci presiuni ca „băiatul nostru” să fie eliberat.
Un stat care se autoproclamă „pro-european” de cel puțin două ori pe zi, în orice discurs public, dar permite ca polițiștii să fie intimidați, amenințați și atacați pentru că îndrăznesc să aplice legea, nu mai e un stat de drept, ci o caricatură de autoritate, o improvizație cu pretenții de civilizație.
Concluzie amar-comică: cine apără pe cei care ne apără?
Pamfletul acesta pornește de la un fapt concret – incidentul de la Poliția Orașului Buhuși din 12.08.2026 – semnalat public de Sindicatul Europol. Dincolo de tonul usturător, întrebarea rămâne una cât se poate de serioasă:
Într-un stat care își lasă polițiștii singuri în fața presiunii de stradă, ONG-urilor fantomă și politicianismului ipocrit, cine mai apără, în realitate, pe cei care ar trebui să ne apere pe toți?
Până răspunde cineva serios la întrebarea asta, polițistul român va continua să fie, în ochii unora, nu simbolul legii, ci vinovatul de serviciu. Iar mașina lui personală – locul unde frustrarea socială își dă cu pumnul, cu piciorul și cu piatra, în numele unei „libertăți” care confundă drepturile cu derbedeala. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
-
Exclusivacum 3 zileIPJ PRAHOVA – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XLI (41): „MAI 62487 – CĂRUȚA CU GIROFAR ȘI CREIER PE AVARII” (POZE SI VIDEO)
-
Exclusivacum 4 zileTriatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”: Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!
-
Exclusivacum 4 zileAlexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileRepublica rachetei vs. republica cerului liber: Incisiv de Prahova dă șah mat Ministerului Mediului. Când pamfletul ajunge probă oficială, iar precauția lipsește din fișa postului
-
Featuredacum 5 zile”Reforma cu capul în nori”. Vicepremierul Gheorghiu le explică bugetarilor că protestează… de prea bine
-
Exclusivacum 5 zileCum a inventat IGPR sclavia de lux în uniformă



