Connect with us

Featured

”ZIARISTA-EROINA” MARINA OVSYANNIKOVA, O VASILE ROAITA A REGIMULUI PUTIN?

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Evoluții ciudate, greu de explicat, în cazul ce acum celebrei ziariste-eroine a Rusiei, Marina Ovsyannikova, cea căreia i se confecționase o ditamai pagina elogioasă de Wikipedia în doar cîteva ore după protestul de la televiziunea guvernamentală Canal 1. Aflată într-un soi de surghiun în afara Moscovei, ea se declară, totuși, înconjurată de prieteni și are posibilitatea să acorde pe bandă interviuri presei occidentale.

O destăinuire-cheie, într-un interviu, pentru Der Spiegel, cu atît mai importantă cu cît, omenește vorbind, nu era nevoie să o facă, pare să confirme că la mijloc se ascunde o regie profesionistă a regimului Putin, interesat să arate lumii că invocata dictatură feroce din Rusia nu e nici pe departe atît de criminală. E vorba de mesajul Ovsyannikova conform cărea propria familie s-a întors împotriva ei după protest, deși spune că fiul ei e un foarte mare patriot. ”Am vrut să arăt că și rușii sunt împotriva acestui război” spune ziarista, dar tot ea afirmă că nici măcar propria familie nu o susține.

Mesajul subliminal transmis urbi et orbi ar fi, în opinia noastră, că Rusia lui Putin, cea atît de pusă la zid, e suficient de tolerantă cît să permită proteste la nivel înalt al unor personaje. Doar că acele personaje nu au, de fapt, susținerea poporului rus. De fapt, nici măcar pe al proprii familii. Voci critice există, deci, doar că sunt profund minoritare. Tot de la eroina căreia mulți îi profețeau moartea prin asasinare – așa cum se spune că se întîmplă des în Rusia – aflăm cît de frumos, aproape înduioșător, s-au purtat oficialii cu ea.

Nu a fost agresată fizic imediat după penetrarea ilegală în studio, nu a fost dată brutal și imediat afară, nu a fost certată de șefii de la televiziune (erau doar uimiți!), nu a fost arestată pe loc, în studio, cum s-au repezit unii să scrie în presa mondială. După gravul incident, s-a întors liniștită la biroul ei, un șef mai mic (doar) i-a sugerat cordial demisia, iar polițiștii chemați, firesc, la fața locului i-au vorbit politicos, aproape părintește. Nici un înalt reprezentat al guvernului, venit să discute cu ea, nu a tratat-o urît. După reținere, a avut parte și de un avocat, chiar dacă după mai multe ore de întîrziere, dar știm din filmele americane că avocații nu sunt aduși nici în marile democrații chiar în regim de urgență. În fața instanței nu a fost împiedicată să-și susțină poziția, ajunsă în presa internațională, și a scăpat cu o amendă de-a dreptul jenantă în raport cu cele ale CNA, după care a fost eliberată pe loc. Nu deține pînă acum indicii că ar urma să fie anchetată penal.

Marina Ovsyannikova, 44 de ani, lucrează la Canal 1 din 2003, de pe vremea cînd postul era deținut de guvernul rus 51% și de oligarhul putinist Roman Abramovici, 49%. Ulterior, Abramovici a vîndut altui oligarh jumătate din acțiunile sale.

De nouă ani, Ovsyannikova a lucrat la cel mai infect post rusesc, recunoscut ca atare intern și extern, campionul mistificărilor și al intoxicărilor. Este postul care a lansat în eter poate cea mai odioasă minciună a ultimului deceniu, difuzînd, în contextul anexării Crimeii, un reportaj din care rezulta că ucrainenii au bătut în cuie trupul viu al unui băiețel într-o piață publică.

Ovsyannikova, căsătorită cu directorul televiziunii putiniste Russia Today, Igor Ovsyannikov (despărțită, conform unor surse), patrioată autointitulată, a avut nevoie de aproape un deceniu ca să manifeste un puseu de conștiință față de teribilele intoxicări ale propagandei putiniste. Redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan, fostă colegă la Universitatea Kuban, povestește pentru ziarul rus Novye Izvestia că tînăra Ovsyannikova a făcut carieră grație protecției oferite în studenție de influentul director al radioului și televiziunii Kuban, un anume Runov: ”Era favorita lui atotputernică, din cauza ei mi s-a refuzat numirea în postul de corespondent al radio-televiziunii ruse pe teritoriul Krasnodar. Asta-i viața…”.

Despre activitatea sa jurnalistică internetul nu prea oferă niciun fel de date, nici contul ei de Facebook nefiind, pare-se, mai vechi de 2-3 ani. Nu avem de a face cu un nume greu al presei, necum vreo vedetă, ci de o ziaristă care în 25 de ani de activitate abia a ajuns la nivelul de redactor secund, adică prelucrător de texte citite de alții pe prompter.

Avem de a face cu o reală și sinceră criză de conștiință – după modelul celei a lui Robert Turcescu-ofițer acoperit ori al Emiliei Șercan plîngînd live că a fost plătită gras de mogulul SOV – ori e un nou caz Vasile Roaită, muncitorul-erou care a făcut mîndria regimului comunist pînă s-a aflat că era omul Siguranței și a trebuit scos urgent din manuale? În cazul lui Roaită, comuniștii au înghițit țeapa Siguranței; acum, ei ar putea fi cei de la butoanele manipulării.

Extrem de ciudată e altă dezvăluire a ziaristei, anume că celebrul clip video în care își justifica gestul, a fost pregătit înaintea protestului spre a fi postat pe Facebook abia ulterior. De parcă ziarista ar fi știut cu precizie că va fi eliberată de organele de anchetă.

Pînă atunci, să consemnăm principalele sale declarații pentru presa germană. Pentru că asta e regula în orice regim dictatorial: dușmanii înverșunați ai poporului, propagandiști ai Occidentului decadent, sunt eliberați după cîteva ceasuri, amendați la mișto și lăsați să se desfășoare în voie la BBC, Der Spiegel și cine mai știe cîte vor urma.

Se ascunde în provincie, dar e împreună cu prietenii.

”Sunt cu prietenii, ma ascund. Simt o mare presiune și asta nu va dispărea. Viața mea s-a schimbat pentru totdeauna și abia acum încep să realizez asta. Nu mă pot întoarce la vechea mea viață. Acum sunt foarte îngrijorată pentru copiii mei, fiul meu, care are 17 ani, și fiica mea, 11 ani. Iau tranchilizante. Copiii nu sunt cu mine aici – sunt la Moscova, în siguranță. Vom rămâne în Rusia și vom continua să trăim aici. Nu vreau să plec din țara noastră. Sunt patrioată, iar fiul meu este unul și mai mare. Cu siguranță nu vrem să plecăm sau să emigrăm nicăieri”.

Ce a spus familia ei despre protest? ”Familia mea nu mă susține cu adevărat”

”A fost o lovitură profundă pentru ei. Mama este încă în stare de șoc, este complet epuizată. Fiul meu a fost foarte afectat de toate acestea – oricum trece printr-o fază dificilă la vârsta lui. M-a acuzat că le-am distrus tuturor viața. Încă vorbim între noi, dar îmi este foarte greu din punct de vedere psihologic. Sunt între fronturi. Familia mea nu mă susține cu adevărat. Desigur că mi-e frică, chiar foarte frică. La urma urmei, sunt o ființă umană. S-ar putea întâmpla orice – un accident de mașină, orice vor ei. Sunt constientă de asta. Dar aceasta este poziția mea de cetățean: avem de-a face cu un război. Nu vă lăsați înșelați, am depășit deja punctul fără întoarcere. Acum pot vorbi deschis și public despre asta”.

”Încă nu au fost inițiate proceduri penale împotriva mea – se verifică dacă există motive pentru asta. Bineînțeles, am auzit că reprezentanți de rang înalt ai conducerii au cerut să se inițieze urmărirea penală împotriva mea. În acest moment, mi s-a aplicat o amendă de 30.000 de ruble ( Eds: echivalentul a aproximativ 265 de euro ). Dacă nu aș fi avut copii de care să am grijă, cu siguranță aș fi primit 15 zile de detenție și aș fi stat într-o celulă ca mulți alții. Nu știu cum se va derula mai departe asta”.

Despre invadarea Ucrainei

”Acesta este un război împotriva unei națiuni-soră! Nicio persoană sănătoasă nu poate accepta asta. Tatăl meu este ucrainean, mama mea este rusoaică. Este adevărat că m-am născut în Odesa pe vremea sovietică. Când aveam un an, am plecat în Rusia și de atunci locuiesc aici. Tatăl meu a murit la Odesa, mormântul lui este acolo. Mai am rude, o mătușă, veri, dar am puține contacte cu ei. Pentru mine, protestul a fost în primul rând o acțiune pacifistă – este în interesul Rusiei și al lumii să pună capăt acestui război cât mai curând posibil. Am vrut să arăt că și rușii sunt împotriva acestui război, de care mulți oameni din Occident nu-și dau seama. Majoritatea oamenilor inteligenți și educați de aici se opun războiului”.

Misterul unui videoclip

”Lucrăm la redacție alternativ, o săptămână de muncă, o săptămână liberă. Am fost liberă până duminică. În acea zi, am cumpărat hârtie și pixuri, am pregătit afișul în bucătărie și am înregistrat videoclipul, pe care l-am postat pe Facebook după acțiune. Nu am spus nimănui din familia mea, nici prietenilor sau colegilor mei despre planul meu. Nimeni nu știa despre asta – altfel probabil ar fi mers prost. Câțiva știau că sunt împotriva războiului, dar nimic în plus”.

După protest s-a întors în biroul propriu.

”Mi-am început ziua de lucru ca de obicei, urmărind în studio unde stăteau exact camerele, cum se mișcau, unde puteam sta. Mi-a fost foarte teamă că, până la urmă, totul va fi degeaba dacă nimeni nu mă va vedea. Apoi am intrat repede în studio, trecând pe lângă polițistul care este mereu de serviciu la noi și veghează. În acel moment, nu a mai putut face nimic – derulasem afișul în mâini și stăteam în spatele prezentatorului. După aceea, m-am întors repede la birou și am așteptat. Apoi șefii mei au venit la mine, toți întrebând: „Tu ai fost?” Nimănui nu îi venea cu adevărat să creadă. După aceea, au început lungi conversații și au venit polițiștii. A durat ore întregi”.

Polițiștii i-au vorbit foarte politicos.

”Pe un ton amical, adjunctul șefului de știri a vrut să demisionez. Nu am făcut asta, am fost prea emoționată. Voi scrie azi un e-mail prin care îmi voi trimite demisia. Polițiștii mi-au luat telefonul mobil și mi-au vorbit foarte politicos despre situația politică din Rusia. Am fost intervievată și de șeful adjunct al Departamentului pentru Combaterea Extremismului. Multă vreme, oficialii nu au vrut să creadă că m-am hotărât de una singură să protestez. M-au tot întrebat dacă eram în legătură cu Occidentul și cine m-a influențat. Dar eu mi-am exprimat doar punctul de vedere ca cetățean”.

Un avocat a căutat-o după reținere pînă a găsit-o, ca să o apere

”Am cerut un avocat de vreo 20 de ori. Îmi spunea mereu: „Poți suna pe unul într-un minut”, dar nu mi-au dat voie. De asemenea, nu am avut voie să iau legătura cu familia mea mai bine de 18 ore. M-au dus la o instanță, nici acolo nu era vreun avocat, până când unul dintre avocații care mă căutase toată noaptea și toată ziua m-a găsit, în sfârșit”.

A dus o viață bună

”Am dus o viață bună, nu m-am putut plânge, viața clasei de mijloc din Moscova. Viața mea va fi, de acum, total diferită. Nu știu ce se va întâmpla. Cine știe, pe vreme de război? Nimeni nu mai poate face planuri, oricum. Războiul a distrus toate planurile și provoacă atât de multă suferință, mai ales în Ucraina. Mă bucur să citesc acum că, rând pe rând, alți colegi de la radiodifuzorii de stat demisionează”.

Administratie

„Primarul zero” este deja un compliment pentru ANDREI VOLOSEVICI (PSD)/Pentru că acumulați datorii pe spatele ploieștenilor sunteți de acum ”primarul minus”

Publicat

pe

De

 Iresponsabilitatea lui Volosevici generează o nouă criză a termiei.
Felul mincinos în care primarul Andrei Volosevici (PSD) prezintă criza apei calde din Ploiești este extrem de grav și necesită următoarele precizări:
Primăria a acumulat o datorie de peste 97 milioane de lei către Veolia Energie Prahova. Primarul Volosevici, incapabil să plătească, a recunoscut aceste restanțe, propunând o reeșalonare pentru 48,5 milioane de lei din total. Neplătiți, francezii de la Veolia au decis să plece.
2. Andrei Volosevici a făcut tot posibilul pentru a întârzia înființarea unei noi societăți, care să preia CET. „Primarul zero” mimează amnezia, uitând şedinţele din luna septembrie 2022 când și-a pus întreaga camarilă din cadrul primăriei să dea avize negative pentru proiectele de înfiinţare a Societăţii Termo Ploieşti şi de preluare a CET Brazi.
Întreaga sa îndărătnicie bazată pe nevoia de a genera un scandal mediatic, era dublată de atitudinea ostilă din şedinţele de Consiliul Local. Îi era ”convenabil electoral” să arunce vina pe Consiliul Județean și pe Consiliul Local, mai ales că își schimbase pentru a 5-a oară orientarea politică.
Hotărârile de consiliu local votate de reprezentanţii tuturor partidelor au fost folosite ca într-un meci de ping-pong între administraţia locală şi Prefectură, cu un singur scop: blocarea înfiinţării societăţii Termo! Când toţi ploieştenii aşteptau apa caldă, „primarul zero” oferea zilnic circ şi rapoarte negative, implicând în acest demers întregul aparat administrativ al Executivului și Prefectura.
3. Cel mai important și mai grav aspect! Ploieștenii trebuie să știe că Primăria înregistrează acum restanțe la propria societate, proaspăt înființata Termo Ploiești, în valoare de 38 de milioane de lei.
Primarul Volosevici merge pe același drum păgubos pentru contribuabilii din acest oraș, oameni care îți plătesc întreținerea, oameni care trebuie să știe că primarul continuă cu termia pe datorie, nemaifiind mult timp până când va genera o nouă criză.
 Ce face cu taxele oamenilor, în condițiile în care consilierii și-au făcut treaba și au votat subvenționarea gigacaloriei? Și să nu spună că nu are bani, mai ales că și-a permis să rateze fonduri de peste 200 de milioane de euro, că nu a făcut nimic notabil în 4 ani de mandat. ”
„Primarul zero” este deja un compliment. Pentru că acumulați datorii pe spatele ploieștenilor sunteți de acum ”primarul minus”. (Cristina T.).
N.R – Vizualizati arhiva ziarului Incisiv de Prahova
Citeste in continuare

Actualitate

PSD Prahova nici nu știi, cât de mic începi să fii! (III)/In acest moment PSD nu MAI are candidat de primar NICI la comuna Șotriile

Publicat

pe

De

PNL Prahova dă o NOUA lovitura de grație celor de la PSD Prahova!

Din surse politice a reiesit ca, PNL Prahova se pregătește   să-i dea lovitura de grație PSD-ului local la ALEGERI LOCALE din 2024!

Asistam la un scenariu care „îngroapă” definitiv PSD Prahova! „Pas cu pas”!

Într-un mediu puternic corupt şi haotic al conducerii acestui partid , PSD Prahova a devenit scena spectacolului politic permanent al eternilor păpușari care inca mai spera ca vor reveni la butoane!

Sa ne aducem aminte ce a declarat deputatul PNL Mircea Roşca:”Vom câștiga pentru că anumite grupuri de interese, împreună cu echipa de păpușari cu notorietate deja a celor de la PSD Prahova ce aruncă în față marionete necarismatice și rigide, știu că au pierdut lupta. Singura miză determinantă în calculul lor era aceea de a reuși ca prin presiunea media pusă pe Iulian să îl facă să nu candideze”.

O noua  contestație la legea electorală, depusă de PNL – Filiala Prahova, a fost astăzi admisă de instanță. (aici si (aici).

Primarul comunei prahovene Șotriile, Daniel Bogdan Davidescu, intenționa să obțină un nou mandat pe listele PSD!

Soluția pe scurt: „Admite cererea având ca obiect contestație la legea electorală, formulată de petentul Partidul Național Liberal – Filiala Prahova împotriva Hotărârii nr. 3/27.04.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripție nr 91 Șotriile. Anulează Hotărârea nr. 3/27.04.2024 privind admiterea propunerii de candidatură pentru funcția de primar al comunei Șotriile a domnului Davidescu Daniel Bogdan, propunere înregistrată sub nr.1 din data de 26.04.2024, formulată de Partidul Social-Democrat, la alegerile locale din data de 9 iunie 2024. Respinge propunerea de candidatură pentru funcția de primar al comunei Șotriile a numitului Davidescu Daniel Bogdan, propunere înregistrată sub nr.1 din data de 26.04.2024, formulată de Partidul Social-Democrat, la alegerile locale din data de 9 iunie 2024. Cu drept de apel în termen de 24 de ore de la pronunțare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova , sub sancțiunea nulității acesteia.”

Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile timp de două mandate, a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2019, de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond – doi ani și două luni de închisoare cu suspendare.

La alegerile din septembrie 2020, Davidescu a candidat ca independent și a fost ales cu 41,22% din voturi, conform AEP, dar mandatul său a fost invalidat de Judecătoria Câmpina, iar Tribunalul Prahova a menţinut decizia instanţei de fond.

„Dragi cetăţeni, dragi prieteni! În urma alegerilor care au avut loc în data de 27 septembrie, am fost ales primarul comunei Şotrile. Candidatura a fost aprobată, dar invalidată de către un judecător ”drept”, neţinând cont de opinia dvs. În urma aceste hotărâri vor avea loc noi alegeri locale şi vă anunţ pe această cale că voi candida încă o dată cu încrederea că voi avea din nou susţinerea dvs.”, scria Davidescu, la vremea respectivă, pe pagina sa de Facebook.

Recent, Tribunalul Prahova a respins „ca prematură” cererea de reabilitare formulată de Davidescu.

Solutia pe scurt: „În temeiul art. 532 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, respinge ca prematură cererea de reabilitare formulată de petentul Davidescu Daniel Bogdan, În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.04.2024.
Document: Hotarâre  97/2024  26.04.2024.”

(Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

SGR RETURO încalcă flagrant legea/ SGR nu livrează ce a promis (I)

Publicat

pe

De

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Totusi, nu este vorba despre o firmă de stat care să aibă monopol, ci de o SA!

SGR nu livrează ce a promis

Ceea ce SGR RETURO spune ca este reciclat este doar praf în ochi şi pulbere în plămâni …mare parte din deșeurile din ambalaj este găsit în tomberoane pe câmpuri, gropi de gunoi …etc.

Toate punctele de colectare sunt fără autorizație de mediu!

Transportul se face cu mașini neautorizate ….și pentru ca în SGR RETURO este acționar ministerul mediului aceștia fac ce vor și cum vor.

Sticlele și dozele nu mai sunt încadrate ca deșeu și au o noua denumire …doar AMBALAJ!!!.

17 companii, producători și distribuitori de băuturi, printre care și Romaqua Group, lider pe piața apelor minerale din România, au solicitat în instanță suspendarea executării hotărârii de Guvern ce legiferează funcționarea sistemului de garanție returnare din România.

Gândit și implementat de instituțiile statului (Ministerul Mediului) în claborare cu jucătorii din industria berii (prin Asociația Berarii României pentru Mediu), din industria băuturilor răcoritoare (prin Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate) și marii retaileri alimentari (Asociația Retailerilor pentru Mediu), sistemul de garanție returnare are și combatanți, în general producători și distribuitori de vin și ape minerale.

Astfel, începând de anul trecut, chiar după debutul SGR în România, din 31 noiembrie,  RetuRo, compania care administrează sistemul la nivel național, a fost chemată în judecată din dorința reclamanților (producători de băuturi) de a aduce schimbări sistemului.

Potrivit unei analize cu ajutorul motoarelor de căutare termene.ro, primul proces a fost intentat de  Romaqua Group, cel mai mare producător de apă îmbuteliată din România, care, inițial,  a chemat în judecată RetuRO într-un dosar ce are ca obiect acțiune în constarare și în care se contestă valabilitatea unor  clauze din contractul de prestări-servicii încheiat cu administratorul SGR.

Romaqua a solicitat judecătorilor să suspende  executarea contractului cu RetuRO până la soluționarea primului dosar, însă judecătorii au respins cererea de chemare în judecată, soluție pe care producătorul a contestat-o făcând apel.

Concomitent, Romaqua se judecă cu RetuRO și Guvernul României și într-un dosar cu aceeași miză având ca obiect anulare act administrativ, mai exact a HG privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

„RetuRO a întreprins anumite demersuri judiciare și în legătură cu un număr extrem de redus de producători, care au decis să conteste în justiție valabilitatea unora dintre clauzele contractului de prestări-servicii încheiat cu administratorul SGR. RetuRO a obținut deja câștig de cauză în primă instanță într-un proces inițiat de un producător de ape minerale. Important de precizat și că garanțiile pe care producătorii le plătesc pentru fiecare ambalaj pe care îl pun pe piață și care au aceeași valoare de 50 de bani, sunt imediat recuperate de aceștia în momentul în care produsele sunt facturate și livrate către distribuitori și comercianți, motiv pentru care nu există niciun argument pentru ca ele să fie încadrate ca “pierderi” de către producătorii de băuturi”, a transmis RetuRO în legătură cu această speță.

În afară de Romaqua, 16 companii, împreună și pe cale separată, au solicitat în instanță suspendarea executării HG privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile( HG 1074/2021), chemând în judecată Guvernul României.

Din datele agregate de Termene.ro, companiile Domaine Vinarte SRL; care operează magazinul online de vinuri Vinarte, Mero Com International care deține crama Girboiu, Viticola Corcova (podgoria Corcova Roy & Dâmboviceanu), Domeniile Săhăteni, AMB Wine Company (Liliac Winery) au chemat în judecată Guvernul și ca intervenient RetuRO, pe cale separată.

De asemenea, o altă companie care a chemat pe cale separată  Guvernul în judecată pentru anularea HG privind SGR  (dosar în care RetuRo nu este parte)  este și producătorul de vinuri Serve Ceptura, pentru care există și o soluție a Curții de Apel Ploiești. Judecătorii au admis în parte cererea de suspendare și au suspendat executarea prevederilor art.10 alin (5) din HG nr.1074/2021 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de HG 1075/2023 până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit articolului menționat, este interzisă introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) dacă acestea nu sunt inscripționate în condițiile prevăzute la art. 24 (cu sigla SGR și cod de bare aferent n.red.) , cu excepția produselor care se află în stocul producătorilor, distribuitorilor sau comercianților la data prevăzută la alin. (1) (30 iunie 2024 n.red.)”.

Deci, Romaqua Group, cel mai mare producător român de băuturi, cu peste 2.000 de angajați în 7 fabrici și având în portofoliu branduri precum Borsec, Stânceni, Giusto și Albacher, a cerut în instanță suspendarea sistemului de garanție – returnare (SGR) a ambalajelor. Compania susține că proiectul, lansat de Ministerul Mediului înainte să fie finalizată infrastructura de care are nevoie, prezintă o serie întreagă de disfuncționalități și nereguli, care aduc costuri suplimentare semnificative pentru tot lanțul din industrie, de la producător la distribuitor și magazin, și au început să se regăsească deja în prețurile produselor la raft.

Romaqua susținea că operatorul sistemului ar fi trebuit să fie, potrivit ghidului Comunității Europene, o organizație nonprofit, nu o societate pe acțiuni – ca RetuRO -, care urmărește obținerea de profit. Totodată, ar fi trebuit să fie o structură independentă, dar în acționariatul RetuRO se regăsesc toți marii concurenți Romaqua.

Un producător de vin a câștigat procesul intentat statului român în speța ambalajelor reciclabile. O prevedere a programului SGR a fost suspendată
Printr-un proces deschis la Curtea de Apel Timișoara, compania Cramele Recaș a dat în judecată Guvernul României, cerând suspendarea mai multor articole din legea privind sistemul de garanție-returnare. Returo Sistem de Garanţie-Returnare (SGR) şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au calitatea de „intervenienți” în dosar.
În litigiu, producătorul având sediul în localitatea Recaș, județul Timiș, a reclamat că regulile SGR au fost modificate radical cu doar câteva săptămâni înainte ca programul să debuteze în România.

Instanța a admis în parte cererea Cramelor Recaș și a dispus suspendarea articolului care prevede că „stocurile (n.r. – fără eticheta SGR) pot fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 30 iunie 2024, dată după care introducerea acestora pe piaţa naţională, respectiv comercializarea lor este interzisă”. Judecătorii au arătat în sentință că, până în 6 noiembrie 2023, legea prevedea data de 31 decembrie 2024 drept termen-limită de lichidare a stocurilor, iar în 7 noiembrie 2023, cu mai puțin de o lună înainte de pornirea programului, termenul a fost devansat pentru 30 iunie 2024.
După ce producătorii de vinuri şi cei de apă au intentat mai multe procese Guvernului României şi companiei RetuRO SA, Ministerul Mediului a bătut în retragere în cazul Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), lansând pe data de 15 martie a.c. în dezbatere publică o modificare la HG nr. 1074/ 2021 prin care prelungește cu 6 luni perioada în care producătorii își pot vinde stocurile de marfă în ambalaje care nu poartă sigla SGR.

Toate punctele de colectare sunt fără autorizație de mediu.

Transportul se face cu mașini neautorizate ….și pentru ca în SGR RETURO este acționar Ministerul Mediului aceștia fac ce vor și cum vor.

Sticlele și dozele nu mai sunt încadrate ca deșeu și au o noua denumire doar AMBALAJ.

Denumirea de ambalaj poate fi folosita pana în momentul în care se introduce produsul finit în ele, după desfacerea consumarea conținutului acestea devin deșeu ambalaj și trebuiesc însoțite de documentele aferente …..deci SGR RETURO încalcă legislația de mediu pentru ca pot și pentru ca vor ….aceștia au cheltuit milioane de euro din fonduri proprii și externe fără a face ceva concret.

Ceea ce SGR RETURO spune ca este reciclat este doar praf în ochi şi pulbere în plămâni ….mare parte din deșeurile din ambalaj este găsit în tomberoane pe câmpuri, gropi de gunoi …etc.

De exemplu la Brașov au deschis VGP parc  pe strada Bucegi cu mare Tam Tam dar pentru puțin timp , acesta fiind închis și nefuncțional în acest moment.

Se va deschide în curând la Otopeni un alt mare depozit tot cu suflete și trâmbițe,  dar și acesta va sta închis.

Ce fac acești angajați ai SGR RETURO …”papa” banii și atât…fac rapoarte mincinoase?

Aceștia se ascund în spatele asociatului …Ministerul Mediului și nu dau socoteala ?

Investigatia ziarului Incisiv de Prahova va aduce in fata opiniei publice un caz halucinant și va aduce probe ca cei ce se ocupa de centrele de primire a deșeurilor de ambalaj introduc de mai multe ori prin aparat deșeurile și colectorii fac aceleași lucruri în fiecare zi.

Deci cum sa avem încredere în acest program numit SGR RETURO? Vom reveni cu dezvaluiri senzationale. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

SGR RETURO încalcă flagrant legea/ SGR nu livrează ce a promis (I)

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru...

Exclusiv13 ore ago

Un caz halucinant/În ce țară UE mai vezi șeful de secție să îi fie șofer subalternului, adică șefului de birou?

Chestorul principal Bogdan Berechet, a dispus cercetarea disciplinară a unui agent de ordine publică de la Secția 5 care a...

Exclusiv13 ore ago

Primarul Volosevici ar urma să fie reținut de DNA/Virgiliu Nanu, fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova este implicat în tot felul de escrocherii care mai de care mai colorate

Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower/Primarul Volosevici ar urma să fie reținut de DNA....

Exclusivo zi ago

WHITE TOWER (XXXI – b)/Sub protectia politistilor corupti, gruparea de criminalitate economico-financiar organizata (din dosarul WHITE TOWER) a pus „laba” si pe Termo Ploiesti!

Muresan Catalin de la Recop Recycling SRL (cel cu Bomba ecologica de la Pleasa) – forțează obținerea de lucrari (aici)...

Exclusiv2 zile ago

SECURITATEA PENITENCIARELOR ROMANESTI,  ESTE  GESTIONATĂ DE UN DIRECTOR CU O VECHIME DE DOAR TREI LUNI, INTR- O FUNCȚIE DE CONDUCERE, IN CADRUL UNUI PENITENCIAR !

Doar 3 luni a ocupat funcția de Director Adjunct Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, domnul cms șef Ilie Marian, la...

Exclusiv2 zile ago

Lanțul slabiciunilor între poliție, parchet și instanță, breșa creată în sistemul polițienesc prin neresponsabilizarea celor aflați în funcții de conducere

Vă spuneam cum procurorul Vieriu Tudor Ionuț și judecătorul Apetri Robert Valerian au dat și menținut soluția de renunțare la...

Exclusiv3 zile ago

Avem multe locuri libere și la ISU, pline de ”salarii nesimțite”, ”privilegiați”, ”necontributivi”, locuri ce abia așteaptă să fie umplută cu cetele asmuțate odinioară de USR si PLUS (REPER)

Încă de la finele anului trecut am întreprins demersuri pentru a obține cifrele exacte privind dinamica pensionărilor în Poliția Română...

Exclusiv3 zile ago

Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman a dat fix doi bani pe solicitarea polițistului Cănărău Ioan

Zilele trecute vă dezvaluiam cum procurorul Vieriu Tudor Ionuț și judecătorul Apetri Robert Valerian au dat și menținut soluția de...

Actualitate4 zile ago

PSD Prahova nici nu știi, cât de mic începi să fii! Candidatura lui Nicolae Drăgan la Primăria Târgsoru Vechi respinsă de Judecătorie! Se caută un nou candidat!

Lovitură usturătoare pentru PSD-ul condus de Virgiliu Nanu! După ce au anunțat cu surle si trâmbițe și au mers cu...

Exclusiv4 zile ago

Un eşec anunţat: ancheta „Mineriada“/Motivele pentru care dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei/ANALIZA

Procurorii au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990, la 34 de ani distanță de la violentul incident. Ion Iliescu,...

Exclusiv4 zile ago

Europa, zguduită de cazuri de spionaj rusesc/România este ținta unor încercări de penetrare informativă

Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru 2023, aflat în dezbaterea parlamentarilor, evidențiază că România este ținta unor acțiuni...

Exclusiv5 zile ago

Descoperă Excelența în Servicii pentru Acoperișuri și Renovări cu AcoperisuriLaCheie.eu

Când vine vorba de acoperișuri, renovări și îmbunătățiri pentru locuința ta, nu există compromisuri. Ai nevoie de o echipă de...

Exclusiv6 zile ago

Mafia lui Portocala ajunge la alt nivel, procurori falși,  firme de paza, politisti corupti, totul în mijlocul „urbei lui Caragiale”/ Orasul acaparat de mafie (I)

Bătăi, santaje, tepe, politisti corupti si falsi procurori Daca avem politisti dansatori cu interlopi, care acopera si alti interlopi ce...

Exclusiv6 zile ago

Dupa protestele lucrătorilor poștali ies la iveala ERORI GRAVE ALE MANAGERULUI GENERAL de la Compania Națională POȘTA ROMÂNĂ S.A.

Situația de fapt Managementul poștei și administratorii sunt numiți în majoritate prin Oug 109, pe mandat de 4 ani, membri...

Exclusiv6 zile ago

Polițiștii protestează, din nou, la Constanța

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modul de reorganizare a IPJ Constanța În zilele de 25,26,29 și 30 aprilie, in intervalul orar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!