Connect with us

Anchete

Polițistul mutat la cerere nu poate beneficia de compensația de chirie sau decontarea cheltuielilor de transport/Undă verde pentru mutarea între unități

Publicat

pe

În ultimii ani, din cauza modalității în care se realizează procesul de recrutare a polițiștilor, au fost generate o serie de probleme în ceea ce privește mutarea polițiștilor în județele de domiciliu pentru a fi mai aproape de familii. În lipsa unor prevederi clare a politicii de resurse umane, foarte mulți colegi de-ai noștri în momentul în care au depus rapoarte de mutare s-au lovit de modul refuzul șefilor de inspectorate, având la bază motivația privind deficitul de personal și volumul mare de muncă, precizeaza cei de la sindicatul Europol.

„Având în vedere aceste dificultăți întâmpinate de colegii noștri din teritoriu și ținând cont de faptul că în cursul lunii martie a acestui an se va derula procedura de repartiție a absolvenților Școlii de Pregătire a Agenților de Poliție de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea, conducerea Poliției de Frontieră a solicitat unităților teritoriale subordonate analizarea și soluționarea rapoartelor de mutare ale agenților de poliție, cu respectarea numărului de indicatori alocați, fără a fi afectată  în mod negativ capacitatea operativă a structurilor din subordine, în special în zonele de competență ce prezintă vulnerabilități”.

Demersul Poliției de Frontieră are drept scop cunoașterea cu exactitate a posturilor vacante din fiecare unitate spre a fi ocupate ulterior prin repartizarea unui număr corespunzător de elevi care vor absolvi cursurile unităților de învățământ la data de 25 martie 2022.

Astfel de probleme privind dinamica personalului există inclusiv la nivelul Poliției Române, iar în lipsa predictibilității din partea mai marilor înstelați de la DGMRU, la fiecare promoție existentă apar probleme pe linie de resurse umane, asupra cărora reprezentanții MAI nu se apleacă în vederea identificării unor soluții privind aprobarea rapoartelor de mutare, prin realizarea unui cadru transparent bazat pe criterii obiective ce trebuie îndeplinite astfel încât să fie eliminată posibilitatea ca inspectorii șefi să aprobe mutări în funcție de greutatea telefonului primit pe linie de partid.

Astfel de practici discreționare generează frustrare întrucât există foarte multe situații în care colegi care au motive întemeiate pentru care îsi doresc mutarea de la o unitate la alta, de foarte multe ori se trezesc că rapoartele pe care le întocmesc le sunt respinse. Și aici putem discuta începând cu cazurile ce vizează reîntregirea familiei și până la cazurile sociale în care polițistul este singurul întreținător al unor părinți care sunt în neputința de a se îngriji.

Există foarte multe situații cu colegi care au motive întemeiate pentru care îsi doresc mutarea de la o unitate la alta, de foarte multe ori fiindu-le respinse rapoartele pe care le întocmesc. Și aici putem discuta de la cazurile în care vorbim despre reîntregirea familiei și până la cazurile sociale în care polițistul este singurul întreținător al unor părinți care sunt în neputința de a se îngriji.

Având în vedere proximitatea finalizării perioadei de școlarizare a promoțiilor școlilor de agenți de poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina și ”Septimiu Mureșan”, Cluj-Napoca, ținând cont inclusiv de inițiativa conducerii Poliției de Frontieră Române ca exemplu de bune practici pe linie de resurse umane, organizația noastră a solicitat conducerii Poliției Române să dispună măsuri pentru ca în perioada imediat următoare să se reanalizeze situația posturilor vacante la nivelul unităților de poliție aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, astfel încât șefii de inspectorate să procedeze la aprobarea rapoartelor de mutare a polițiștilor care și-au manifestat această intenție.

Pe cale de consecință, reamintim tuturor polițiștilor că procedura de mutare este reglementată în Legea 360/2002 privind Statutul polițistului este prevăzută de:

Articolul 27^19 :

Polițistul poate fi mutat în aceeași unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeași localitate sau din altă localitate, cu acordul șefului unității în care este încadrat, precum și al șefului unității în care urmează să se mute, în următoarele situații:

a) în interesul serviciului;

b) la cererea polițistului

Articolul 27^20

Mutarea în interesul serviciului se face numai cu acordul scris al polițistului.

Un element extrem de important este reprezentat de diferența dintre mutarea la cerere si cea în interesul serviciului și anume că polițistul mutat la cerere nu poate beneficia de compensația de chirie sau decontarea cheltuielilor de transport, mai precizeaza sursa citata. (Cristina T.).

Anchete

Politicianul și procurorii după gratii: seminar intensiv de drept penal aplicat

Publicat

pe

De

Breaking news de Arest Central: politicianul, între doi procurori – cine cu cine face dreptate în celulă?

Călin Georgescu, trimis la „ședință de drept penal aplicat” în arest

Marți, 29 septembrie 2026, Curtea de Apel București a decis că politicianul Călin Georgescu nu mai are ce căuta în talk-show-uri și plateouri TV, ci în arest preventiv. Decizia a fost luată de un complet format din judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry și Cristina Grecu, plus judecătorul Dragoș-Valentin Mirea, chemat să stingă divergența din interiorul completului, notează publicația Lumea Justiției.

Divergența? Una clasică: se duce politicianul acasă sau la Arestul Central? Din informațiile prezentate, judecătoarea Cristina Grecu ar fi vrut să-l pună în libertate pe Georgescu, în timp ce Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry ar fi înclinat spre varianta cu gratii. Și cum justiția română funcționează pe principiul „dacă doi nu se înțeleg, intră al treilea”, a apărut în scenă judecătorul Dragoș-Valentin Mirea, iar rezultatul este clar: arest preventiv pentru politician.

Celulă VIP: un politician și doi procurori fac „coabitare instituțională”

Partea cu adevărat savuroasă abia începe. Surse avizate au declarat pentru Lumea Justiției că politicianul Călin Georgescu împarte celula cu doi procurori bine-cunoscuți: Teodor Niță și Gigi-Valentin Ștefan, amândoi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Cei doi magistrați sunt „cazați” după gratii de aproape cinci luni, în baza unei măsuri dispuse și menținute de Înalta Curte, într-un dosar instrumentat de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General (PICCJ).

Așa arată, în varianta românească, unitatea de corp a magistraților și a clasei politice: unii fac dosare, alții le încasează, iar la final se întâlnesc, simbolic, în aceeași celulă. E posibil, zice sursa, noi nu știm sigur, dar știm că în România realitatea bate pamfletul aproape zilnic.

Lecții de drept în pijama: cine pe cine judecă în arest?

Imaginea e greu de ignorat: un politician și doi procurori, toți trei după gratii, într-o țară în care justiția e mereu „independentă”, dar rar responsabilă.

Dacă informațiile publicate de Lumea Justiției se confirmă, atunci celula respectivă poate fi considerată cea mai densă „conferință de drept penal” pe metru pătrat din sistemul românesc:

  • un politician care a cunoscut partea publică a microfonului și partea întunecată a mandatului de arestare;
  • doi procurori care au semnat cândva pentru „interesul public” și acum află cum se simte „interesul public” din interiorul arestului.

Ironia istorică e greu de ratat: aceia care au reprezentat acuzarea stau acum, umăr la umăr, cu cel care obișnuia să fie subiect de dezbatere politică, nu de referat de arestare.

Judecătorul Dragoș Mirea, din nou pe afiș: de la percheziții la divergențe și arestări

Lumea Justiției mai readuce în discuție încă un episod legat de judecătorul CAB Dragoș-Valentin Mirea, cel care a intrat în completul de divergență în cazul lui Călin Georgescu.

Nu e pentru prima oară când numele lui apare în prim-plan. În 23 iunie 2026, același magistrat a emis mandatul de percheziție domiciliară pe numele avocatului Mihai Rapcea, într-un dosar de așa-zisă „propagandă legionară”. Rapcea a fost reținut 24 de ore, după care a fost lăsat rapid în libertate, instanțele respingând din start cererea procurorului Mircea-Bogdan Rocsin de la Parchetul Curții de Apel București (PCAB) de a-l aresta pe avocat, amintește Lumea Justiției.

Cu alte cuvinte, Mirea e magistratul care dă mandat de percheziție când procurorii se înfierbântă prea tare, dar și cel care intră în complet atunci când colegii de la CAB nu se decid dacă politicianul trebuie să doarmă acasă sau la Arestul Central.

Justiția română, sezon nou: „Toți pentru unul, unul după gratii”

Cazul Călin Georgescu și posibila lui coabitare în celulă cu procurorii Niță și Ștefan arată, în miniatură, caricatura unui sistem care se preface că funcționează impecabil:

  • judecători care își rezolvă divergențele chemând un al treilea coleg să încline balanța;
  • procurori care ajung să experimenteze, pe propria piele, „forța legii” pe care o invocau în rechizitorii;
  • politicieni care descoperă, dincolo de ușile cu zăvor, că imunitatea nu ține loc de certificat de cazare pe termen nelimitat.

Iar undeva, între completul de divergență, dosarele de la PICCJ și celulele Arestului Central, România mai bifează un episod de „justiție spectaculoasă”, cu arestări răsunătoare, coincidențe savuroase și un parfum persistent de dublu standard.

Restul, cum bine punctează Lumea Justiției, se va decide nu doar în instanță, ci și în memoria publicului, care începe să vadă tot mai clar că, uneori, singurul loc unde statul de drept mai pare coerent este… pamfletul. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

CSM a aprobat două cereri de pensionare. Suspendarea procurorului Radu-George Bucurică a încetat

Publicat

pe

De

Propuneri de eliberare din funcție pentru doi procurori

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, marți, 29 septembrie 2026, două cereri de pensionare, potrivit publicației Lumea Justiției.

În urma deciziei, președintelui României, Nicușor Dan, i-au fost înaintate propunerile de eliberare din funcție, prin pensionare, a procurorilor Liviu Vasilescu, de la DIICOT Craiova, și Ionela Chirilă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud.

Încetarea suspendării procurorului Bucurică

În aceeași ședință, Secția pentru procurori a CSM a constatat încetarea suspendării din funcție a procurorului Radu-George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Măsura suspendării fusese dispusă în contextul arestării sale preventive. Aceasta a încetat începând cu data de 25 septembrie 2026, ca urmare a revocării arestării preventive, potrivit minutei CSM.

Decizia a fost luată în unanimitate.

Procurorul urmează să fie internat într-o unitate medicală

La 21 septembrie 2026, judecătoarea Adina Cozi, de la Curtea de Apel Alba Iulia, a revocat măsura arestului preventiv și a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind internarea provizorie a procurorului într-o unitate medicală specializată.

Internarea urmează să dureze până la însănătoșire sau până la ameliorarea stării care ar înlătura pericolul ce a determinat luarea măsurii, potrivit informațiilor citate de Lumea Justiției.

Acuzațiile formulate în dosar

Radu-George Bucurică a fost reținut pentru 24 de ore, la 9 august 2026, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

El este cercetat pentru:

  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
  • uz de armă fără drept;
  • tulburarea ordinii și liniștii publice;
  • portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
  • două infracțiuni de ultraj.

Incidentul de la localul din comuna Ribița

Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 8 spre 9 august 2026, pe terasa unui local public din comuna Ribița, județul Hunedoara, unde se aflau aproximativ 100 de persoane.

Procurorii susțin că Bucurică ar fi avut asupra sa un cuțit, un spray iritant-lacrimogen și un pistol letal marca Walther, calibru 9×19 mm. Arma ar fi fost deținută în condițiile în care Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Caraș-Severin dispusese anterior anularea permisului de port-armă.

Conform aceleiași surse, procurorul ar fi refuzat să se legitimeze la solicitarea polițiștilor ajunși la fața locului și i-ar fi atacat cu spray iritant-lacrimogen. Ulterior, acesta ar fi fugit, iar în momentul imobilizării ar fi tras cu pistolul asupra sa, susțin procurorii.

Acuzațiile urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare, cu respectarea prezumției de nevinovăție. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

De la toga de judecător la halatul de pensionar, în timp record

Publicat

pe

De

Judecătoarea Liliana Alexe de la Curtea de Apel București pare grăbită să schimbe banca de judecată cu șezlongul de pensionar. La doar câteva zile după ce a fost suspendată din funcție, magistrata a decis că este momentul perfect să ceară pensionarea, potrivit dezvăluirilor făcute de publicația Lumea Justiției.

Solicitarea de pensionare urmează să fie analizată joi, 1 octombrie 2026, de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Adică exact aceiași judecători care abia ce au scos-o temporar din joc, prin suspendare, până la finalizarea definitivă a procedurii disciplinare care o vizează.

Cronometrul birocratic merge ceas: întâi suspendare, apoi – fulgerător – cerere de retragere „la pensie”. Când se strânge norul disciplinar deasupra carierei, traiectoria devine brusc o linie dreaptă spre casa de pensii.

Scena mare: judecătoarea, intrusă la Înalta Curte

Totul pleacă de la un episod demn de scenariu de teatru absurd. Liliana Alexe este cercetată disciplinar pentru o prestație neobișnuită chiar și pentru standardele unei justiții obișnuite cu surprize.

Judecătoarea, în loc să aștepte cuminte decizia instanței superioare, s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) fix în ședința în care se judeca recursul împotriva unei sentințe pronunțate chiar de ea. În dosar, șapte persoane dăduseră în judecată ROMATSA, operatorul național de trafic aerian civil.

Până aici, scenariul ar mai fi putut trece la capitolul „curiozități profesionale”. Doar că Liliana Alexe nu s-a mulțumit să stea în băncuța publicului, ca un simplu spectator. A ținut cu tot dinadinsul să intre în rolul principal.

„Nu aveți calitate în dosar!” – detaliu minor, ignorat cu grație

Potrivit relatărilor citate de Lumea Justiției, magistrata a insistat să ia cuvântul în fața completului ICCJ, deși președinta completului i-a explicat foarte clar că nu are nicio calitate procesuală în dosarul respectiv.

Pe românește: nu era parte, nu era avocat, nu era martor, nu era nimic. Doar autoarea sentinței atacate. Dar asta nu a oprit-o să încerce să intre în dezbatere ca și cum ar fi fost la propria conferință de presă.

Insistențele ei de a vorbi în sală, în pofida explicațiilor clare, au transformat ședința într-o scenă stânjenitoare: judecătoarea care își urmărește, live, sentința și vrea să mai dea și indicații, după ce-a pus deja ștampila.

De la completul ICCJ la escorta jandarmului

Cum regulile de procedură nu sunt opționale, finalul reprezentației a fost mai puțin glorios: judecătoarea Liliana Alexe a fost invitată să părăsească sala de judecată, sub supravegherea jandarmului.

Ceea ce, pentru un magistrat, este echivalentul unei coborâri forțate de pe scenă, cu reflectoarele aprinse și publicul martor. Un tablou pe care, în mod normal, îl vezi în filme despre abuzuri și derapaje, nu în manualul nescris de „demnitate a funcției”.

Acest episod a devenit obiectul unui dosar disciplinar, care a și dus la suspendarea ei din funcție, decisă de Secția pentru judecători a CSM.

Când devine fierbinte scaunul de judecător, se descoperă brusc confortul pensiei

După toată această poveste, vine și finalul de manual: la aproximativ două săptămâni după suspendare, Liliana Alexe depune cerere de pensionare. Mesajul implicit este clar: dacă procedura disciplinară riscă să lase urme în carieră, mai bine fugi la timp spre statutul de „onorabil pensionar al Justiției”.

Nu avem, deocamdată, o decizie finală a CSM pe această cerere, dar cadrul este deja bine conturat: o judecătoare suspendată, un dosar disciplinar cu episod jenant la Înalta Curte și o cerere rapidă de retragere la pensie. O combinație care spune mai multe despre reflexele sistemului decât o mie de discursuri despre „integritatea magistratului”.

Justiția, între aparența de solemnitate și practica de scenetă

Cazul Lilianei Alexe nu este doar o poveste despre un magistrat care nu și-a înțeles locul într-o sală de judecată unde nu mai era factor de decizie. Este și o oglindă pentru un anumit tip de mentalitate: judecătorul care se vede deasupra regulilor, care consideră că poate interveni oricând și oriunde, chiar și atunci când procedura îl plasează clar în afara jocului.

Iar când regulile disciplinare încep, în sfârșit, să funcționeze, apare planul de rezervă clasic: pensia, ca refugiu sigur, înainte ca sancțiunea să fie scrisă negru pe alb.

Epilog: lecția amară a unui pamflet judiciar

Dincolo de tonul pamfletar, tabloul este serios: o judecătoare de la Curtea de Apel București, suspendată după un comportament de-a dreptul nepotrivit la ICCJ, vrea să plece din sistem înainte ca acesta să își ducă până la capăt propria procedură de curățenie internă.

Rămâne de văzut dacă Secția pentru judecători a CSM va valida acest „exit strategic” sau va prefera să lase întâi să se scrie, până la capăt, istoria disciplinară a unui caz care arată, fără menajamente, cum se poate transforma solemnitatea Justiției într-o scenetă incomodă, cu jandarm la final. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv42 de minute ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv42 de minute ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv42 de minute ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusivo zi ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusivo zi ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusivo zi ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv2 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Exclusiv2 zile ago

Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână

Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!

Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a –  Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?

La început a fost o hotărâre de Guvern și o promisiune: România își construiește un sistem antigrindină modern, cu o...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE

Cum devii expert, judecător, formator și apărător al drepturilor omului cu o singură dispoziție de zi și zero ore de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”

Dacă Prahova ar fi un film, atunci Florin Diaconu ar fi exact personajul ăla negativ care intră în cadru cu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv