(Preluare Inpolitics):

  – Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X…
       – Nici aşa, nici aminteri.
       – Nu-nţeleg…
       – Cum, nu-nţelegi?
       – Fireşte… fiindcă, păcum spui d-ta: nici aşa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, şi într-un fel oarecare trebuie să stăm.
       – Nu; voi să spun că nu stăm nici bine, nici rău. N-ai citit ziarele?
       – Le-am citit, dar îţi mărturisesc că din ziare înţeleg şi mai puţin decât din vorba dumitale.
       – Cum se poate? pesemne că nu eşti deprins a le citi. Ia să le citim împreună.
       Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar şi începem a citi cu toată atenţia:
      
       „Ieri şi azi noapte au circulat în oraş fel de fel de ştiri, care de care mai alarmante, asupra celor ce se petrec la graniţa Dobrogei.
       Din informaţiuni foarte pozitive aflăm că bande de bulgari ar fi trecut graniţa şi că s-ar fi încăierat cu anteposturile române.
       Nu se poate şti până acuma rezultatul acestor ciocniri, cari pre cât aflăm au fost foarte înverşunate.
       Ceea ce putem spune cu siguranţă este că aceste lupte sângeroase trebuie să fi făcut victime de o parte şi de alta.
       Guvernul nu mai poate tăcea! guvernul trebuie să vorbească! guvernul nu poate lăsa ţara în grozava nelinişte, în care o aruncă lipsa de ştiri pozitive de pe câmpul luptei.”
      
       – …trecut graniţa… încăierat… ciocniri înverşunate… lupte sângeroase… victime… câmpul luptei… A! zic eu, atunci stăm rău de tot.
       – Aşteaptă, spune amicul X… Citeşte aici.
       Citesc:
      
       „Voim a proba încă o dată publicului, cât crezământ trebuie să acorde ştirilor răspândite asupra unor conflicte la graniţa dobrogeană între nişte bande bulgare şi oştirea noastră.
       Iată ce ştiri primim din localitate, de la o persoană foarte serioasă, incapabilă de a altera adevărul:
       „Câteva cete de bulgari muncitori cu paşapoarte în regulă s-au prezintat la pichetul de la Ostrov pentru a trece graniţa. O persoană care a văzut aceasta, fiind desigur foarte impresionabilă, a alergat imediat să înştiinţeze autorităţile militare române, exagerând faptul, ca toate persoanele impresionabile. Bulgarii aceia erau oameni pacinici… Altfel, aici pace şi linişte.”
      
       – A! zic eu, răsuflând, dacă erau muncitori nearmaţi, având paşapoarte în regulă, şi dacă altfel e pace şi linişte – atunci stăm bine!
       Amicul X… zâmbi de credulitatea mea şi începu să-mi citească:
      
       „Ştirile de la graniţă devin din ce în ce mai alarmante.
       La Silistra este o fierbere militară neînchipuită. Acolo colonel Dandaneski şi cu Sarafoff ţin discursuri nebuneşti trupelor regulate şi bandelor de revoluţionari, cari bande ar număra până acum aproape 50.000 de oameni.
       Dintr-un moment în altul trebuie să ne aşteptăm la o lovitură a acestor descreieraţi, cari dictează azi în Bulgaria.
       Să fim gata!”
      
       – Am înţeles, zic eu mâhnit. Guvernul bulgar, oricât ar vrea să fie de cuminte, nu mai poate înfrâna pornirile militariste ale lui Dandaneski şi turbarea şovinistă a lui Sarafoff… Atunci, se-nţelege, stăm rău!
       – Poate că nu, zice X… şi-mi dă să citesc altceva:
      
       „Dăm din sorginte autorizată ştirea că în Bulgaria de răsărit, adică spre graniţa Dobrogei, şi mai cu seamă în districtul Varna, a izbucnit revoluţia printre ţărani, din cauză ca sunt ameninţaţi a li se ridica dijma de pe câmp.
       Ţăranii sunt furioşi şi gata a lupta până la extremitate.
       Corespondentul nostru ne dă cu foarte puţină rezervă ştirea cum că palatul prinţului Ferdinand de la Euxinograd este ameninţat a fi dărâmat şi incendiat de ţăranii revoltaţi.
       De aceea, prinţul Ferdinand nu s-a oprit la Sofia, ci a plecat numaidecât la Varna.”
      
       – Puţin îmi pasă de palatul prinţului Ferdinand! zic eu. Şi dacă e vorba, chiar nu-mi pare rău… o revoluţie agrară la vrăjmaşii noştri nu ne poate face nici un rău, ba, poate, din contra… Atunci stăm bine!
       – Iar atât de bine, nu. Ia să mai citim:
      
       „Un ziar din Budapesta sosit azi dimineaţă ne spune că o persoană din anturajul prinţului Ferdinand ar fi declarat într-un interview că, după cum stau spiritele în Bulgaria, războiul ar fi inevitabil.”
      
       – Aoleu! strig eu.
       Dar amicul X…, trecând cu ochii pe o altă coloană, urmează:
      
       „Oficioasele austriace susţin că, oricât de înăsprite ar fi relaţiile celor două tinere state vecine, este mai mult ca probabil că totul se va termina prin aplanarea pacinică a acestui regretabil conflict.”
      
       – Bravo!
       – Stai niţel.
      
       „La Silistra se aduc mereu tunuri… Totul ne face a crede că bulgarii, cari voiau să facă a izbucni răscoala în Macedonia, văzându-se descoperiţi, vor acuma să precipite deznodământul complotului lor, aprinzând focul mai devreme decât se putea cineva aştepta.
       De aminteri, un ministru al lor, Karaveloff, a zis:
       „Un război, oricât de improbabil ar părea, poate fi totdeauna posibil!”
      
       – Atunci, ce mai vrei? este o declaraţie oficială… Stăm rău!
       – Încă nu!
       Şi urmează citirea:
      
       – „Noi nu vrem de loc război, a zis ministrul Ivancioff…”
      
       – Atunci, dacă nu vor, stăm bine!
      
       – „Trei şalupe bulgare cu explozibile…”
      
       – Stăm rău!
      
       – „Supraexcitarea populaţiei rurale bulgare, în ajunul ridicării dijmei, este desigur una din cauzele desfăşurării de forţe armate dincolo de Dunăre. Guvernul bulgar profită de conflictul cu România, ca să poată chema rezerviştii, cari în revoluţia agrară din urmă au condus pe rebeli.”
      
       – Bine !
      
       – „Corespondentul nostru ne telegrafiază că depeşile-i sunt refuzate la telegraf. E o fierbere grozavă la Silistra, Arab-Tabia şi Ostrov.
       Peste putinţă să mai treacă cineva la bulgari fără să fie împuşcat.”
      
       – Rău!
      
       – „Mă duc astăzi la Silistra şi la Arab-Tabia.”
      
       – Bine!
      
       – „Bulgarii nu mai lasă vaporul nostru să intre în oraş.”
      
       – Rău!
      
       – „Agentul navigaţiei noastre secuestrat pe ponton.”
      
       – Rău!
      
       – „În Sofia panică… Agenţia română în primejdie…”
      
       – Rău!
      
       – „Alaltăieri, am văzut, în Sofia, plimbându-se prin oraş pe d-na Mişu, soţia agentului nostru diplomatic, cu copiii.”
      
       – Bine!
      
       – „Românii din Sofia tremură de groază… N-au curaj să iasă un moment pentru a-şi vedea de afaceri…”
      
       – Rău!
      
       – „Ieri s-a deschis cu multă solemnitate cursurile şcoalei primare române din Sofia, în prezenţa d-lui Mişu, agentul nostru diplomatic pe lângă guvernul bulgar.”
      
       – Bine, zic eu.
       – Ei? întreabă X…
       – Ei! zic eu.
       – Aşa e ca pân-acu nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici aminteri?
       – Aşa e! răspund eu. (Ion Luca Caragiale – ”Cum stăm”)