Actualitate
Pe strada Locotenent Aviator Gheorghe Caranda, într-un cartier de case construite înainte de anii ’40, se află casa în care a trăit și a creat întreaga sa operă pictorul Alexandru Țipoia
Grăbiți spre stațiile de autobuz, asurziți de muzica agasantă a claxoanelor, orbiți de problemele zilnice, uităm să ne ridicăm ochii spre ceea ce are de oferit, pe alocuri, Bucureștiul: case vechi, locuințele unor mari personalități artistice și culturale. Casa memorială a pictorului Alexandru Țipoia se află, bine ascunsă, pe o străduță liniștită din sectorul 6 și așteaptă, de trei decenii, să fie transformată în muzeu.
Casa are statut de casă memorială, datorită eforturilor fiului său, pictorul George Tzipoia, și a soției acestuia. De ce Tzipoia? Pentru că fiul ține să se deosebească, în acest fel, de tatăl său.
Am pășit în casa cu obloane galbene, așa cum era cunoscută pe vremuri, fiind singura cu acest specific din zonă, și a fost ca un salt într-o epocă greu de stabilit ca spațiu și timp pentru că, în afara lucrărilor pictorului Țipoia, casa găzduiește o uimitoare colecție de obiecte de artă, icoane pe sticlă, mobilier vechi de peste o sută de ani, cărți din 1800, albume de fotografii, toate aparținând familiei pictorului.
Gazdă în incursiunea prin viața artistului ne-a fost chiar fiul său, stabilit de peste 40 de ani în Elveția, dar care se întoarce ocazional în România pentru a-i ține vie memoria tatălui, prin expoziții și eforturile de a transforma casa în care ne aflăm în muzeu.
Pictorul Alexandru Țipoia a studiat pictura la Academia de Belle-Arte din București, avându-l ca maestru, în ultimul an de diplomă, pe pictorul Camil Ressu. Casa a fost casa bunicilor mei, apoi a tatălui meu și casa în care m-am născut și am copilărit. Tatăl meu a trăit și a lucrat aici, nu a avut atelier în altă parte.
Nu a fost un protejat al regimului comunist, din cauza originii familiei lui. Aici a creat întreaga operă, timp de mai bine de jumătate de secol. Este unul din artiștii foarte importanți ai României, alături de Ciucurencu, Baba sau Țuculescu, spune fiul acestuia, George, pictor la rândul său, care preferă să semneze cu tz.
Alexandru Țipoia face parte dintr-o familie greco-elvețiană și o însemnată parte a strămoșilor lui au fost ofițeri în armata română, în epoci diferite. Îi zăresc în fotografii vechi de familie, adevărate mărturii ale istoriei, împreună cu familia extinsă.
Alături de aceste fotografii, îmi arată George Tzipoia, se află un arbore genealogic destul de complex, documentat de Alexandru Țipoia și finalizat de fiul său, care merge până în anii 1300.
Bunica mea era de origine elvețiană, bunicul ei a fondat prima colonie elvețiană în 1839, la București. Louis Adolphe Leyvraz a fost un horticultor și un peisagist foarte important în București. A colaborat cu primăria orașului și a creat Parcul Carol, grădinile din Cișmigiu sau Grădina Icoanei.
O fotografie veche de peste o sută de ani îmi atrage atenția în mod deosebit. Este așezată pe o măsuță din lemn, alături de un chipiu de general. George Tzipoia îmi explică faptul că, pe lângă latura artistică a familiei, moștenită din generație în generație, familia lui a fost strâns legată de mediul militar.
În această fotografie sunt trei generații și este făcută cu ocazia logodnei unuia dintre generalii familiei, la momentul acela având grad de subofițer.
Este vorba despre generalul Constantin Apostolescu, fratele străbunicii mele, general de artilerie, delegat de Guvernul României să aducă inima reginei Maria de la Balcic, în 1940.
Generalul de cavalerie Theodor Radu, aghiotantul reginei mamă Elena și directorul Școlii Militare de la Mănăstirea Dealu, alături de generalul Aurel Milicescu, nașul și unchiul meu, șeful jandarmeriei din București, al cărui tată a fost maior și al cărui bunic a fost generalul Constantin Milicescu, general în armata din vremea lui Alexandru Ioan Cuza.
Intenția familiei pictorului Țipoia ar fi să doneze aceste fotografii de familie, împreună cu o parte din obiectele personale ale strămoșilor săi (chipiul de general, arme de colecție) Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I.
Mai mult decât strămoșii care au purtat haina militară, Alexandru Țipoia a fost, la rândul său, soldat în cel de-Al Doilea Război Mondial, și a fost trimis pe front ca pictor de război. Între 1941-1944. Marele Stat Major al Armatei crease Batalionul de Propagandă, iar artiștii erau trimiși în prima linie ca să picteze scene de război.
Artiștii aveau misiunea să surprindă încrâncenarea din timpul luptelor, având un rol similar cu fotoreporterii de astăzi, adaugă fiul artistului.
Criticul și istoricul de artă Adrian Buga a organizat, în 2008, o expoziție la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Național, numită Culorile războiului, unde au fost expuse lucrări din acea perioadă.
Tatăl meu a fost un mare colecționar și iubitor de artă populară și de spiritualitate românească. A fost un spirit foarte sensibil, nu e suficient de cunoscut în România și asta încercăm noi să facem, prin această casă memorială – să îl facem cunoscut publicului larg.
Pereții casei sunt tapetați cu lucrările artistului, aranjate pe teme. O mare parte cuprinde scene cu străzile vechiului București, una din temele lui favorite. La etaj găsim o altă colecție a pictorului, cea cu instrumente muzicale, reinterpretate într-o manieră proprie. Tot aici am admirat una din piesele lui unicat, o broderie manuală, înfățișându-l pe Ștefan cel Mare.
La cinci sute de ani de la începutul domniei lui Ștefan cel Mare, tatăl meu a brodat cu acul pe pânză, cu fir de mătase și fir de aur din epoleții generalilor familiei, această lucrare, împreună cu sculptorița Theodorei Kițulescu.
O altă temă abordată de artist a fost cea religioasă, el fiind unul din pictorii care au restaurat fresca de la Mănăstirea Cozia.
Casa pictorului Alexandru Țipoia poate fi vizitată doar ocazional, însă familia a pus la dispoziția publicului un tur virtual, alături de un site unde pot fi găsite informații despre viața și opera pictorului. (Andreea Motoc si poze – Plutonier-adjutant principal Eugen Mihai)
Actualitate
Stare de stres pentru comandă și control de generație următoare
Actualitate
O etapă crucială în apărarea împotriva amenințărilor emergente
Armata Statelor Unite a anunțat astăzi primul test de interceptare a unei rachete balistice din sistemul său de apărare din Guam, fiind descris de un oficial militar drept un „milestone critic” pentru ceea ce este considerat prima linie de apărare a Americii în cazul unui conflict cu China.
Detalii despre experiment
Testul s-a desfășurat în apropierea teritoriului american, iar comandantul Forțelor Comune Micronezia, amiralul în retragere Greg Huffman, a declarat într-un comunicat al Agenției de Apărare Antirachetă (MDA) că „a confirmat capacitatea noastră de a detecta, urmări și angaja o rachetă țintă aflată în zbor, sporind pregătirea noastră de a ne apăra împotriva amenințărilor adversarilor în evoluție.”
În cadrul „experimentului”, sistemul de apărare aeriană Aegis a folosit un radar AN/TPY-6 pentru a urmări ținta și un Sistem de Lansare Verticală pentru a lansa o rachetă Standard Missile-3 Block IIA împotriva unei rachete balistice de medie rază, lansată din aer, care zbura deasupra oceanului în apropierea Bazei Aeriene Andersen. Pentagonul a menționat că „radarul AN/TPY-6 a urmărit ținta la scurt timp după lansare pentru a realiza interceptarea, aceasta fiind prima utilizare completă de urmărire a radarului în timpul unui test de zbor de rachetă balistică.”
Un pas esențial către un sistem integrat de apărare
MDA a descris acest eveniment ca fiind un „pas esențial” către un sistem de apărare Guam mai amplu și mai bine integrat, destinat să facă față mai multor amenințări simultan – o „capabilitate de apărare aeriană și antirachetă integrată, stratificată și persistentă.”
Potrivit expertului în apărare antirachetă de la CSIS, Tom Karako, acest sistem va juca un rol crucial pentru o insulă situată la 9.000 de mile de coasta Californiei, dar relativ aproape, la 3.000 de mile de China continentală.
Provocările apărării Guam-ului
„Apărarea Guam-ului este una dintre cele mai importante și dificile provocări în domeniul dezvoltării apărării antirachetă. Deși aceste angajamente sunt impresionante în multe privințe, testul de astăzi a fost comparativ de rutină în ceea ce privește interceptarea unei singure rachete balistice,” a spus Karako pentru Breaking Defense. „Sistemul de Apărare Guam va integra, în cele din urmă, mai multe sisteme independente de control al focului într-un sistem care poate face față atacurilor complexe și integrate.”
O astfel de apărare robustă ar fi esențială în caz de conflict cu China. Karako a afirmat că Beijingul se poate aștepta să lanseze salve de rachete care vor fi „un ordin de magnitudine mai mari decât ceea ce am văzut în atacul din 14 aprilie al Iranului asupra Israelului.”
Eforturile de consolidare a apărării în Guam
De câțiva ani, liderii militari americani din regiunea Indo-Pacific au subliniat necesitatea de a consolida Guam ca punct de stagiu militar și hub de apărare aeriană. Totuși, procesul nu a fost ușor, iar în octombrie MDA a propus reducerea numărului de locații de apărare antirachetă de pe insulă de la 22 la 16, din cauza preocupărilor legate de impactul asupra mediului.
În anunțul de astăzi, șeful MDA, lt. gen. Heath Collins, a lăudat „efortul colectiv extraordinar” și coordonarea între diferitele organizații ale Pentagonului. Cu toate acestea, armata SUA încă lucrează la stabilirea responsabilităților pentru diferitele componente ale complexului sistem de apărare antirachetă din Guam.
„Nu doar că trebuie să finalizez aceste programe individuale, dar toate trebuie să funcționeze împreună,” a declarat generalul brigadier Frank Lozano, ofițer executiv al Programului pentru Rachete și Spațiu din cadrul Armatei, într-un eveniment CSIS din august.
Concluzie
În concluzie, testul recent desfășurat reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea capacităților de apărare ale SUA în Guam, aducând o contribuție esențială la securitatea regională și la gestionarea amenințărilor emergente. Sistemul de apărare dezvoltat va trebui să opereze în mod integrat pentru a face față provocărilor complexe, în eventualitatea unui conflict în regiune.
Actualitate
Pentagonul suspendă din nou operațiile V-22 Osprey
-
Exclusivacum 4 zile
Afaceri intunecate. Un studiu de caz în Securitatea Națională: legături infracționale în Sistemul Național Antigrindină
-
Exclusivacum 2 zile
RABUFNIREA INCULPATULUI PSEUDO – JURNALIST NARCOMAN, SPAGAR SI SANTAJIST CATALIN STAVRI!
-
Exclusivacum 13 ore
Eșecul „resursizării” Poliției Penitenciare
-
Exclusivacum 4 zile
S.R.I.: Geniul nevăzut al Securității Naționale
-
Exclusivacum 2 zile
Managementul lui Iorga Marian la Hidro Prahova: Pierderi de milioane și nemulțumiri în rândul angajaților
-
Exclusivacum 12 ore
Controversă și scandal la Hidro Prahova: Demisii și ilegalități în conducerea UIP!
-
Exclusivacum 3 zile
Jafuri și corupție! Ziarul Incisiv de Prahova publică dovezile care ingroapă UWS (fosta ROSAL)!: Un Audit ce dezvăluie furturi masive
-
Exclusivacum 12 ore
AUTOSESIZAREA INSPECTIE JUDICIARE IN CAZUL JUDECATOAREI GROSU CRINA ELENA!!!