Featured
CSAT a aprobat un plan de măsuri elaborat de Armată
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după ședința CSAT în care a fost analizată situația tensionată de la granița dintre Rusia și Ucraina, că România trebuie să se asigure că este pregătită pentru orice scenariu posibil.
Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
- Am încheiat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în care am abordat situația de securitate din Zona Extinsă a Mării Negre și de pe Flancul Estic al NATO. De asemenea, am examinat măsurile privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, care să ne permită o consolidare a rezilienței României.
- Astăzi am făcut o analiză completă a situației de securitate din regiune, inclusiv din punctul de vedere al implicațiilor militare, economice și energetice, dar și din perspectiva migrației necontrolate. România are peste 600 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina și trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil.
- Actuala criză de securitate creată de Rusia nu este doar despre Ucraina, nu este doar despre securitatea regională la Marea Neagră și nici măcar doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea întregului spațiu euroatlantic.
- De aceea, în aceste momente este important ca la nivelul NATO și al Uniunii Europene să dăm dovadă de unitate și solidaritate.
Vreau să subliniez: avem un dialog permanent, extrem de dens și de substanțial, la toate nivelurile, în cadrul NATO, cu Statele Unite ale Americii, în cadrul OSCE și al Uniunii Europene. - Escaladarea tensiunilor și consolidarea masivă a prezenței militare a Federației Ruse în proximitatea Ucrainei și în regiunea Mării Negre afectează securitatea și stabilitatea internaționale.
- Aceste demersuri ale Rusiei reliefează posibilitatea folosirii forței împotriva Ucrainei, cu toate consecințele care pot decurge de aici.
De asemenea, acțiunile recente ale părții ruse, prin propunerile înaintate în luna decembrie, încearcă să modifice în mod inacceptabil parametrii arhitecturii europene de securitate. - În egală măsură, ne preocupă posibilitatea continuării și aprofundării folosirii tacticilor hibride, care complică situația de securitate, inclusiv din perspectiva capacității de reacție.
- Am analizat o gamă întreagă de acțiuni potențiale, de la atacurile cibernetice menite să destabilizeze instituții și infrastructura critică, așa cum am văzut recent în Ucraina, până la utilizarea energiei pentru a atinge obiective politice sau folosirea dezinformării și a propagandei.
A fost un schimb de evaluări care a inclus, cum este și firesc, elementele care au reieșit din coordonarea noastră aprofundată și constantă cu aliații și partenerii atât în cadrul NATO, cât și în cadrul Uniunii Europene. - România a susținut și continuă să susțină abordarea actuală de la nivel euroatlantic. Am fost foarte activ implicați din punct de vedere diplomatic în adoptarea deciziilor la nivel aliat și european, prin prisma poziționării noastre geografice și a interesului strategic pe care România îl are în stabilitatea Vecinătății Estice a NATO și a Uniunii Europene.
- Dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situației actuale și este important ca acesta să continue. Discuțiile recente cu Federația Rusă, inclusiv cele din cadrul Consiliului NATO-Rusia, au permis prezentarea detaliată a abordării NATO față de situația de securitate actuală, insistând asupra obiectivului clar al dezescaladării.
- Am transmis fără echivoc Federației Ruse interesele de securitate și îngrijorările noastre, aliate, față de conduita acesteia din ultimii ani, inclusiv din ultima perioadă. De asemenea, alături de aliații și partenerii noștri, am transmis și continuăm să transmitem mesaje clare, care să sublinieze atașamentul nostru pentru apărarea principiilor fundamentale și a valorilor spațiului euroatlantic din care facem parte, precum și a principiilor și normelor de drept internațional.
- Totodată, reiterăm susținerea pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și a celorlalți parteneri estici, precum și pentru consolidarea rezilienței acestora.
- Trebuie însă să fim pregătiți și pentru scenariul în care partea rusă va refuza să continue calea dialogului.
- Actuala criză dovedește o dată în plus ceea ce am spus constant la nivel aliat încă de la începutul primului meu mandat: consolidarea prezenței Aliate pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în țara noastră, este foarte importantă pentru stabilitatea regională, dar și pentru securitatea Alianței în ansamblul său și a cetățenilor din statele aliate. Indiferent de evoluțiile actuale din regiune, NATO trebuie să își mențină la nivel ridicat capacitatea de descurajare și apărare, care să îi permită să își îndeplinească eficient obiectivele strict defensive – repet, strict defensive – pentru care Alianța a fost creată.
- Subliniez încă o dată că măsurile luate de NATO până în prezent pentru întărirea prezenței militare pe Flancul de Est reprezintă un răspuns eminamente defensiv la riscurile, amenințările și provocările de securitate în creștere din regiune.
- Salut și cu acest prilej mesajele clare transmise inclusiv public de către Președintele Statelor Unite, Joseph Biden, și de către Președintele Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Statelor Unite și a Franței – parteneri strategici ai României – de a spori prezența în țara noastră, ca parte a răspunsului aliat la evoluțiile de securitate din regiune.
- Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal și membri ai Guvernului le-am depus, inclusiv în cadrul discuțiilor directe pe care le-am avut în ultima perioadă.
- Am spus-o constant și repet că suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru.
- De altfel, în urma anunțurilor SUA și ale Franței, suntem în contact cu cei doi aliați pentru a stabili concret modalitățile de realizare pe teritoriul nostru a prezenței militare a celor doi parteneri.
- În paralel, la nivelul Uniunii Europene, discutăm aprofundat despre o serie de măsuri restrictive, adică sancțiuni, care, așa cum am decis la Consiliul European din decembrie, vor avea consecințe masive și costuri serioase pentru Federația Rusă, dacă aceasta va iniția acțiuni agresive împotriva Ucrainei. Este vorba despre o plajă extinsă de sancțiuni sectoriale și individuale, demersurile de pregătire a acestora fiind accelerate în ultima perioadă.
- În acest sens, am decis în ședința CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înțeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii. Cum ar fi continuarea demersurile concrete pentru creșterea prezenței Aliate și a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securității statului român.
- Guvernul României și instituțiile cu atribuții în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituțional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiați pe teritoriul nostru și pentru a fi pregătiți să gestionăm efectele negative ale situației de securitate în domeniile economic, energetic și financiar-bancar.
- De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea națională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.
- Șeful Statului Major a prezentat astăzi în CSAT un plan de măsuri care vine în completarea, în continuarea planurilor deja existente, armonizate cu NATO, și care vor avea ca rezultat o pregătire corespunzătoare a României pentru orice scenariu. Acest plan a fost aprobat de CSAT.
- România, ca membru al NATO, care este cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, se bucură în prezent de toate garanțiile de securitate și nu este cazul ca vreun cetățean al României să se teamă.
- Îi asigur pe cetățenii României că suntem angajați împreună cu aliații și partenerii noștri să discutăm, să decidem și să punem în practică cele mai eficiente măsuri pentru siguranța noastră, a tuturor. (Irinel I.).
Administratie
Prahova pe două roți: traseul Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, promovat de șeful CJ
43 de kilometri de efort și peisaj
Președintele Consiliului Județean Prahova și lider al PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a ales bicicleta pentru a descoperi, din nou, județul pe care îl administrează. Traseul parcurs: Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, un drum de aproximativ 43 de kilometri, cu porțiuni de urcare solicitante, aer curat și priveliști care reamintesc cât de valoroase sunt locurile aflate la doar câțiva pași de noi.
Un județ cu potențial pentru sport și turism
Potrivit lui Virgiliu Daniel Nanu, Prahova are un potențial deosebit pentru mișcare, sport și turism, iar traseele cicloturistice precum cel spre Barajul Paltinu ar trebui descoperite și promovate mult mai intens. Oficialul prahovean subliniază că astfel de rute nu sunt doar o invitație la activitate fizică, ci și o ocazie de a redescoperi frumusețea naturală a județului.
Administratie
Un număr care poate salva o viață: 17 mai, Ziua Internațională a Telefonului Copilului
Dincolo de ecran: frica pe care nu o vede nimeni
În fiecare zi, există un moment în care un copil închide telefonul și rămâne singur. Singur cu frica. Cu amenințările. Cu umilința. Cu șantajul.
În spatele unui ecran, durerea nu se vede, dar ea continuă să existe, tăcută, adâncă, greu de rostit.
116111 – linia la care suferința capătă glas
De Ziua Internațională a Telefonului Copilului, marcată anual la 17 mai, este readusă în prim-plan importanța unei linii de sprijin care, pentru mulți copii, este singura punte către ajutor.
Asociația Telefonul Copilului, prin numărul 116111, oferă consiliere, ascultare și intervenție atunci când un copil are nevoie de cineva care să îl audă la timp, înainte ca frica să se transforme în tragedie.
Un apel care poate schimba destinul
Uneori, un singur apel nu schimbă doar cursul unei zile. Poate schimba un destin. Poate salva o viață.
Ziua Internațională a Telefonului Copilului devine astfel nu doar o dată în calendar, ci un moment de recunoaștere pentru munca nevăzută a specialiștilor care răspund la 116111 și un apel public la responsabilitate față de protecția copilului.
La mulți ani Telefonului Copilului și Asociației Telefonul Copilului – și cât mai multe vieți auzite la timp!
📞 116111 – Telefonul Copilului (Asociația Telefonul Copilului)
Exclusiv
Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi
„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el
Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00
Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.
Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.
Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.
De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ
Fotografia e simplă și devastatoare:
- coșul e gol sau aproape gol;
- gunoiul e pe jos, în jur;
- iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.
Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:
- tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
- administrație locală paralizată;
- cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.
Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.
„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară
În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:
- gunoaiele sunt „la comun”;
- peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
- singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.
Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.
Când pui alături:
- mormanele de gunoi dintre blocuri,
- tarifele „coafate” din listele de întreținere,
- și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.
Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie
Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.
În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:
- lipsă de control;
- lipsă de întreținere a spațiilor publice;
- lipsă de rușine.
Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.
Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț
Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:
- nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
- absența patrulelor de control;
- indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.
În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:
- gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
- tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
- nimeni nu răspunde pentru nimic.
Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț
Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.
Concluzia anilor în care:
- tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
- bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
- administrația a preferat comunicate în loc de controale;
- iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.
Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.
Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”
Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:
- ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
- dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;
Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:
- performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
- și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.
Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.
Vom reveni. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileREPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei
-
Exclusivacum 2 zileȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR
-
Exclusivacum 5 zileEpoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata
-
Exclusivacum 5 zilePLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii
-
Exclusivacum 4 zileJustiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate
-
Exclusivacum 3 zileMAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER
-
Exclusivacum 3 zileMASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare



