Connect with us

Featured

Dosarul rușinii naționale: ”Șmenul” UNICREDIT – AUCHAN

Publicat

pe

Înainte să se mai bată cu pumnii în piept cu patriotismul lor strict propagandistic, ofițerii structurilor informative, liderii politici, polițiștii, inspectorii ANAF, procurorii și judecătorii cărora tocmai li s-au mărit iar veniturile mai ceva ca prețurile la gaze, ar trebui să citească acest raport. În tăcere. Cu capul plecat. Și cu un sentiment lăuntric de vinovăție!

(Preluare National – Catalin Tache):

UniCredit și Auchan au ”ars” NM la construcția ”Electroputere Mall”
 De ce? Pentru că au jurat credință statului român! Și pentru că își câștigă ”cozonacul cel de toate zilele! – pentru că în aceste domenii de activitate nu vorbim de o simplă pâine! – din taxele plătite de contribuabilii români. Și mai ales din impozitele investitorilor români, câți au mai rămas din ei…

Iată însă că, după ce un constructor român depune plângeri penale însoțite de un probatoriu care pare a fi chiar prototipul ”dosarului beton”, autoritățile statului român paralizează de frică! Astfel că, de ani de zile, cu sute de locuri de muncă pierdute între timp și cu dreptatea în mână, patronul român al firmei timișorene NM Construct asistă neputincios la acest neverosimil blocaj total al Justiției din România. Unul față de care ”Procesul” lui Kafka pare chiar unul optimist. Iar neputința tuturor instituțiilor statului român, de la ANAF la Poliția Română și de la Parchetul General la DNA și instanțele de judecată demonstrează că România nu mai este nici măcar o ”colonie”! Ci direct un ”stat ocupat”! Culmea umilinței, nici măcar de vreo mare putere militară străină! Ci ”doar” de niște multinaționale în fața cărora autoritățile române stau pur și simplu ”capră”! Fără a îndrăzni măcar să solicite audierea unor funcționari acuzați de ”șmenuirea” sumei dintr-un contract de 45.600.000 euro, în dauna unui constructor român! Ce este drept, companiile acuzate sunt UNICREDIT BANK AUSTRIA AG și AUCHAN/ KS. Numai înșiruirea renumitelor case internaționale de avocatură ale acestora cu greu putând fi cuprinsă și de un eventual almanah juridic. Astfel că statul român, prin principalele sale instituții a preferat să își bage capul în ”cutia de carton”.

Iată însă că ”NAȚIONAL” nu se supune acestei rușinoase politici de umilință națională și dezvăluie un raport absolut halucinant despre Dosarul ”UNICREDIT BANK – AUCHAN”. Mai ales că pe 23 ianuarie este termenul pentru depunerea unei noi plângeri în dosarul nr. 644/P/2015. Iar pe 31 ianuarie are loc și termenul în Dosarul 2515/30/2021. La care vor fi depuse inclusiv documentele incendiare intrate în posesia noastră.

45.600.000 euro

Un prim document ce va fi prezentat fiind cel care pe chiar prima pagină poartă următoarele însemne: ”CLIFFORD CHANCE LLP. VERSIUNE FINALĂ. K&S ELECTRIC POWER POINT SA ÎN CALITATE DE ÎMPRUMUTAT FINANȚAT DE UNICREDIT BANK AUSTRIA AG ÎN CALITATE DE CREDITOR. CONTRACT DE FACILITATE DE CREDIT ÎN VALOARE DE 45.600.000 EURO PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI CENTRUL COMERCIAL CRAIOVA”.

Contract care a dus la credința constructorului român NM că se poate apuca cu toate eforturile financiare și logistice proprii de construcția ”Electroputere Mall – Auchan” din Craiova, pentru că ”banii există” și ”va fi plătit”. Mai ales că acest document va fi însoțit în instanță și de un altul, de asemenea intrat în posesia noastră. Este vorba despre declarația dată de către cetățeanul belgian Kris Carton, ”în calitate de administrator al ”KS”, în fața organului de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – SICE în cadrul dosarului nr. 644/P/2014”. Și în cadrul căreia, la filele 5 și 6 se regăsesc referințe clare la aceeași sumă de 45.600.000 euro care i-a fost prezentată constructorului român: ”Declar faptul că au fost doi proprietari și anume K&S Electric Power Point și Auchan Romania SA, fiecare deținând câte o jumătate din proprietate.(…) Finanțarea a fost asigurată cum urmează:

–       din fonduri proprii ale K&S, în sumă de aproximativ 5.000.000 euro;

–        finanțare din partea Auchan în sumă de 35 milioane euro(…)

–       finanțare din partea Unicredit Bank Austria, în sumă de aproximativ 24 milioane de euro;

Revin asupra răspunsului formulat, cu precizarea că finanțarea obținută de la UniCredit Bank Austria a fost de aproximativ 45 de milioane euro (…)

Întrebare: I-ați adus la cunoștință reprezentantului NM Construct SRL, dl. Mircea Moldovan, cuantumul finanțării obținută de societatea K&S în vederea realizării obiectivului Electroputere? Indicați modalitatea comunicării.

Răspuns: Da, i-am comunicat dlui. Mircea Moldovan componența finanțării în vederea construirii parcului comercial, ca fiind compusă din fonduri proprii, finanțare Auchan și Unicredit Austria , în cuantumul sumelor prezentate mai sus. Fac mențiunea în ceea ce privește cuantumul finanțării obținută de la UniCredit Bank Austria, i-am prezentat dlui. Moldovan suma de 45 milioane de euro”.

”Acțiuni ale UniCredit Bank Austria AG de înșelare a NM Construct în favoarea Auchan”

Acesta este titlul documentului care detaliază modalitatea prin care constructorul român s-a trezit prins într-o adevărată ”schemă financiară” pusă la cale pentru a nu i se mai plăti drepturile bănești prevăzute în contract și pe care acesta acum le reclamă. Și din care astăzi publicăm doar câteva fragmente relevante :

”În concret, UniCredit Bank Austria AG a ajutat subsidiara grupului Auchan în România, respectiv Auchan Romania SA să înșele un constructor român prin crearea aparenței că finanțează lucrări de construcții într-un cuantum dublu decât cel real și pe o suprafață dublă decât cea reală. În exercitarea acestui rol, UniCredit a primit garanția suverană a societății mamă Auchan din Franța. În anul 2010 Auchan a luat decizia dezvoltării unui complex comercial în Craiova, pe locul și în clădirile fostei fabrici Electroputere SA, pe un teren în suprafață de 120.000 mp. Valoarea întregului proiect era de 85 mil. euro, însă Auchan deținea doar în cuantum de 55 mil. euro, respectiv 35 mil. din fonduri proprii și 20 mil. euro aprobate de UniCredit (sume fără TVA). În vederea acoperirii deficitului de finanțare de 30 mil. euro, Auchan a solicitat băncii UniCredit să creeze aparența către constructorul targetat cu privire la faptul că ar finanța execuția de lucrări de construcții pentru o valoare dublă, respectiv 40 mil. euro pentru 120.000 mp., în loc de 20 mil. euro pentru 60.000 mp.

În vederea punerii în operă a schemei de înșelăciune Auchan a utilizat o firmă paravan, respectiv societatea K&S Electric Power Point SA(KS), pe care a interpus-o în relația cu terții. Societatea KS era deținută de Auchan, în cotă de 50%, iar restul de 50% în cote egale de alți cetățeni belgieni, prin intermediul cărora relația de încredere cu constructorul vizat – NM Construct SRL din Timișoara – era deja creată anterior. Auchan a decis împărțirea terenului în 2 părți egale, a câte 60.000 mp fiecare, care vor fi dobândite de Auchan și KS de la Electroputere, pentru un preț de 15.000.000 euro fiecare. Apoi Auchan a intermediat ca împrumutul de la UniCredit să fie acordat către KS.

În final, Auchan și UniCredit au creat aparența către constructorul NM cu privire la faptul că societatea KS deține întreaga suprafață de teren de 120.000 mp, că acționează în calitate de dezvoltator unic și că beneficiază de o finanțare de 45,6 milioane euro din partea băncii penrtu executarea de lucrări pe această suprafață. Și că Auchan este doar chiriaș, respectiv doar o „ancoră” comercială pentru proiect.

În realitate, UniCredit finanța doar lucrări de construcții pentru terenul deținut de KS de 60.000 mp și doar pentru suma de 20 mil. euro, la care se adaugă TVA aferentă de 5,6 milioane euro. Mimarea finanțării unei suprafețe de 120.000 mp a avut loc prin simpla consemnare de către bancă a acestui indicator în bugetul proiectului contrar prevederilor contractuale, aspect care a condus astfel la un calcul aritmetic fals. Iar mimarea finanțării unei sume de 45,6 milioane euro în loc de 25,6 milioane euro a avut loc prin dublarea liniei de finanțare de 20 milioane euro (linia B) Prin inventarea uneia de refinanțare a acesteia în cuantum echivalent de 20 milioane euro (linia D). Refinanțarea, acțiune ce intervenea la 24 de luni după prima tragere de linia B a fost practic pre-aprobată de bancă în interiorul unui contract de finanțare!

În condițiile mimării unei finanțări nereale, UniCredit a ajutat Auchan ca prin intermediul societății sale KS, care și-a jucat rolul de unic proprietar și dezvoltator, constructorul NM să fie atras în executarea de lucrări și pe suprafața de 60.000 mp deținută de Auchan, fără contract și fără a fi plătit! În același timp, înspre crearea unei surse legitime pentru lucrările executate de NM și ajunse în patrimoniul Auchan fătă plată, Auchan a încheiat un contract de lucrări de construcții cu KS, adică cu sine însuși, pentru o sumă de 20 milioane euro, acesta fiind documentul său de proveniență al lucrărilor! Însă acest contract nu prevedea o plată cu bani reali, ci exclusiv prin compensare cu un împrumut anterior acordat de Auchan către KS în cuantum echivalent de 20 milioane euro.

Acest împrumut de 20 milioane euro fusese acordat de Auchan în scopul achiziționării de către KS a părții sale de teren de 60.000 mp, fiind consumat integral în chiar ziua acordării! Contractul de lucrări de construcții Auchan, precum și cel de împrumut Auchan, precum și modalitatea de compensare între cele două (în oglindă) au fost aprobate de UniCredit, care astfel a ascuns deficitul de finanțare în privința lucrărilor de executat pe suprafața de 60.000 mp deținută de Auchan.

Totodată, prin aprobarea mecanismului de compensare banca UniCredit a aprobat tacit și producerea unei fraude de TVA în baza facturilor fictive ce urmau a fi emise de KS către Auchan pentru lucrările Auchan. Aspect care a și avut loc ulterior prin emiterea a 6 facturi fictive de către KS în valoare de 17 milioane euro și pentru care Auchan a dedus nelegal TVA în cuantum de 4,08 milioane euro! Unicul constructor real a fost NM, care a executat integral Faza 1 a proiectului în perioada 2011 – 2012, respectiv Galeria Comercială Mall deținută de KS, Hypermarket-ul Auchan și Magazinul Leroy – Merlin (până la fit-out) deținute de Auchan, precum și lucrările de Drumuri și Parcări pe ambele proprietăți”!!!

Administratie

Grațiela Gavrilescu: Avans de doar 5% pentru tinerii care vor să-și cumpere o locuință prin „Noua Casă”

Publicat

pe

De

Un pas concret pentru tinerii care își doresc să-și construiască viitorul în România

O veste bună pentru tinerii care visează la propria locuință: Senatul a aprobat reducerea la 5% a avansului necesar pentru cumpărarea unei case prin programul „Noua Casă”, a transmis deputata PUSL Grațiela Gavrilescu.

Propunerea a fost susținută de Grupul PSD, din care face parte și PUSL, iar măsura vizează tinerii cu vârsta sub 35 de ani. Potrivit anunțului, avansul redus s-ar aplica inclusiv locuințelor cu valori de până la 140.000 de euro, după promulgarea legii.

De la 15% la 5%: o diferență care poate deschide drumul spre propria casă

În prezent, tinerii care cumpără prin program o locuință mai scumpă de 70.000 de euro trebuie să achite un avans de 15%. Schimbarea aprobată de Senat ar reduce această contribuție inițială la numai 5% pentru categoria vizată.

Pentru mulți tineri, strângerea avansului este una dintre cele mai mari piedici în drumul spre o locuință. Reducerea lui poate face diferența dintre un plan amânat și șansa reală de a cumpăra o casă — un pas important spre independență, stabilitate și întemeierea unei familii.

„Dacă vrem să ne ținem tinerii în țară, trebuie să dovedim prin fapte”

Grațiela Gavrilescu a subliniat că sprijinirea tinerilor, încurajarea natalității și susținerea familiei trebuie să se reflecte în măsuri concrete, nu doar în declarații.

„Dacă spunem că vrem să ne ținem tinerii în țară, să încurajăm natalitatea și să susținem familia, trebuie să dovedim prin fapte”, a transmis deputata.

În opinia sa, aprobarea măsurii reprezintă un semnal de voință politică și o posibilă schimbare de direcție în sprijinul celor care își doresc să rămână și să-și construiască viitorul în România.

O locuință înseamnă mai mult decât patru pereți

Deputata a pus accent pe valoarea unei locuințe în viața tinerilor: siguranță, stabilitate și curajul de a face planuri pe termen lung acasă.

„O casă înseamnă stabilitate, familie, curajul de a rămâne acasă”, a afirmat Grațiela Gavrilescu.

Sprijin pentru familii și pentru economia locală

Efectele unei măsuri de acest fel pot depăși piața imobiliară. O locuință cumpărată înseamnă și activitate economică: proiecte de construcții, locuri de muncă, salarii și susținerea puterii de cumpărare.

„Un șantier — locuri de muncă, salarii, putere de cumpărare, încredere în viitor!”, a transmis deputata PUSL.

Următorul pas: promulgarea legii

Reducerea avansului la 5% a fost aprobată de Senat. Pentru ca măsura să intre în vigoare, legea trebuie să parcurgă etapele legislative rămase și să fie promulgată. Grațiela Gavrilescu a prezentat votul drept un semnal încurajator pentru tinerii care își doresc propria locuință și o perspectivă mai sigură în România.

Citeste in continuare

Featured

Bogdan Toader: „Soluțiile contează mai mult decât etichetele”

Publicat

pe

De

Deputatul PSD spune că dezbaterea despre cine conduce Guvernul trebuie să lase loc problemelor reale ale oamenilor

Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader a comentat dezbaterea publică din ultimele zile despre conducerea Guvernului, spunând că aceasta riscă să îndepărteze atenția de la preocupările de zi cu zi ale cetățenilor.

„Am urmărit zilele astea dezbaterea despre «cine conduce de fapt» guvernul și mi-am dat seama cât de departe este această întrebare de problemele reale ale oamenilor”, a transmis Bogdan Toader.

„Premierul conduce Guvernul, punct”

Deputatul a afirmat că premierul Luca Niculescu conduce Guvernul și că, în opinia sa, această chestiune este clară. Totodată, Toader a susținut că PSD trebuie să își asume public răspunderea față de alegătorii care i-au acordat încrederea.

„Mi se pare firesc ca PSD să își asume public răspunderea față de cei care l-au votat, pentru că asta înseamnă să faci politică cu coloană vertebrală, nu doar din birou”, a declarat acesta.

Miniștrii PSD, în teren și la masa negocierilor

Bogdan Toader a prezentat activitatea miniștrilor social-democrați ca pe un demers orientat spre acțiune și rezultate. Potrivit acestuia, miniștrii PSD sunt implicați în activități desfășurate în spitale, negociază la Bruxelles în sprijinul fermierilor și apără bugetul țării.

În contrast, deputatul a criticat ceea ce a descris drept preferința unor actori politici pentru comentarii pe rețelele de socializare, în locul implicării directe.

Apel la concentrarea asupra soluțiilor

În mesajul său, președintele PSD Ploiești a subliniat că dezbaterile despre etichete și roluri nu ar trebui să înlocuiască munca pentru rezolvarea problemelor concrete.

„Eu rămân convins că soluțiile contează mai mult decât etichetele. Hai să ne ținem de treabă!”, a conchis Bogdan Toader.

Citeste in continuare

Administratie

Virgil Nanu, mesaj de Sfântul Dumitru: „Să ai curajul să rămâi drept, chiar și atunci când ai de pierdut”

Publicat

pe

De

O sărbătoare despre credință, curaj și caracter

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, evocând tăria de caracter și curajul de a rămâne fidel propriilor convingeri, chiar și atunci când acest lucru presupune sacrificii.

„Să ai curajul să rămâi drept, chiar și atunci când ai de pierdut. Asta mă impresionează cel mai mult în povestea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pe care îl sărbătorim astăzi”, a transmis Virgil Nanu.

Exemplul unui om care nu și-a negociat credința

În mesajul său, președintele CJ Prahova a amintit că Sfântul Dimitrie a fost un om cu putere și autoritate, conducător al Tesalonicului, dar nu și-a trădat credința pentru a-și păstra funcția ori privilegiile. Pentru alegerea sa, a plătit cu viața.

Virgil Nanu a subliniat că povestea sfântului rămâne un exemplu puternic despre demnitate și despre puterea de a apăra ceea ce consideri drept, chiar și în momentele dificile.

Un îndemn pentru cei aflați în slujba comunității

Lecția Sfântului Dimitrie este, în opinia lui Virgil Nanu, una deosebit de importantă pentru cei care au primit responsabilitatea de a lua decizii în numele oamenilor. Funcțiile și privilegiile sunt trecătoare, însă felul în care o persoană își exercită responsabilitățile și îi tratează pe ceilalți îi definește caracterul.

„Cred că avem multe de învățat din exemplul lui. Mai ales noi, cei cărora oamenii ne-au încredințat responsabilitatea unor decizii. Funcțiile sunt trecătoare. Caracterul și felul în care îi tratăm pe ceilalți spun mult mai mult despre cine suntem”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova.

O tradiție păstrată din generație în generație

Mesajul lui Virgil Nanu evocă și legătura profundă dintre sărbătoarea Sfântului Dumitru și viața comunităților românești. În Prahova, la fel ca în multe alte locuri din țară, această zi face parte de generații întregi din calendarul familiei, al bisericii și al comunității.

Este o sărbătoare care aduce oamenii împreună și păstrează vii obiceiurile și legăturile transmise de la o generație la alta.

Urări pentru toți cei care își sărbătoresc onomastica

La finalul mesajului, Virgil Nanu le-a transmis urări tuturor celor care poartă numele Sfântului Dimitrie și își sărbătoresc astăzi onomastica, dorindu-le sănătate și bucuria de a-i avea aproape pe cei dragi.

„La mulți ani, Dumitru, Dumitra, Dimitrie și tuturor celor care vă sărbătoriți astăzi!”

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv17 ore ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv17 ore ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv17 ore ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv17 ore ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv4 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv4 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv4 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv5 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv