(Preluare Inpolitics):

E departe ziua cînd în România vreun înalt oficial va avea curajul de a spune deschis ceea ce vicepreședintele Parlamentului german, Wolfgang Kubicki (FDP), a scris în aceste zile, în influentul cotidian Die Welt, despre starea gravă a democrației după mai bine de un an de pandemie și despre măsurile restrictive abuzive care au distrus coeziunea socială și încrederea oamenilor în stat. Publicăm mai jos fulminantul material, care ar trebui să dea de gîndit întregului mapamond. Merită parcurs pînă la final, vă asigurăm.

”Familiarizarea mea cu politica a început în timpul coaliției social-liberale, care a început în 1969. Willy Brandt și Walter Scheel erau figuri importante pentru mine, încă un tânăr student în orașul Kiel la acea vreme. În partidul meu (partidul liberal FDP, n.red . ), protejarea și creșterea libertății individuale era tema centrală a programului la acea vreme, celebrele „teze de la Freiburg”. In dubio pro libertate a fost pentru noi principiul care ar trebui să determine toată acțiunea guvernului.

În acest context, vremea pandemiei, acești aproape doi ani marcați de încălcări grave ale drepturilor fundamentale, cu restricții ale libertăților pe care Republica Federală nu le-a cunoscut niciodată sub această formă, îmi este greu de suportat personal. Întrucât am avut norocul să trăiesc în pace și libertate în această țară minunată timp de aproape șapte decenii, nu mă pot obișnui și nu mă voi obișnui cu ideea că în această perioadă de pandemie starea de urgență ar putea crea situații care să rezulte într-o permanentă ”nouă normalitate”. Am fost foarte multumit de vechea normalitate. Eu susțin că trebuie să revenim la această stare cât mai curând posibil.

Este destul de evident că nu sunt singurul care este foarte îngrijorat de situația actuală. Numărul tot mai mare de proteste ne arată cât de adâncă este diviziunea în societatea noastră. Deci da, cu siguranță vor fi o mulțime de ciudați și de extremiști pe străzi. Dar a clasifica orice rebeliune împotriva reglementărilor de stat ca emanând din dreapta radicală sau reprezentând un pericol pentru public nu ar descrie corect complexitatea nemulțumirii sociale. Există un sentiment tot mai mare de tulburare care se răspândește în toate straturile societății. Și nu trebuie ignorat sau – și mai rău – denunțat.

Trebuie să vorbim cu îndrăzneală despre libertate. După aproape doi ani de pandemie, nu am avut o mare dezbatere socială despre limitele libertății individuale și despre când și cum ar trebui să intervină statul.

Înalții reprezentanți ai statului nostru au partea lor de responsabilitate pentru acest declin general al încrederii în instituțiile noastre. Pentru a sprijini anumite măsuri politice la începutul crizei, miniștrii s-au bazat nu numai pe o răspândire controlată a fricii, ci și pe minciuni. Când la început s-a spus greșit că măștile nu vor oferi o protecție specială împotriva virusului pentru a nu pune în pericol furnizarea de măști către spitale, organele statului au devenit actori manipulatori ai crizei, iar declarațiile lor oficiale ar trebui să fie privite cu prudență în viitor.

Mulți oameni din țara noastră – inclusiv eu – nu și-ar fi putut imagina niciodată că oficialii statului vor participa la excluderea fățișă și presupus legală a unui segment de populație. Oricum, mulți par să se fi obișnuit cu ideea că, odată cu regulile de vaccinare, o decizie cîndva opțională privind vaccinarea atrage acum cu stigmatizare socială. Eu nu vreau să mă obișnuiesc, deși personal promovez deschis imunizarea.

Din câte știu, „a nu fi vaccinat” nu este o infracțiune în Germania și nici măcar o abatere administrativă, până în prezent. În 2010, însăși Curtea Constituțională Federală a decis într-o decizie fundamentală privind reformele Hartz IV că „un nivel minim de participare la viața socială, culturală și politică este esențial” pentru a menține un nivel decent de subzistență.

În această pandemie, putem vedea clar că demnitatea umană poate fi pusă între paranteze. Bund-Länder-Runde (întâlnire între toți șefii de guvern ai statelor federate și cancelarul statului federal) de la începutul lunii decembrie – pe atunci cu cancelarul Merkel – a decis cu mai puțin de 17 voturi că participarea socială și culturală a persoanelor nevaccinate să nu mai fie luată în considerare, chiar și cu impact zero. Restaurante, cinematografe, teatre sau magazine – toate acestea sunt acum o zonă liberă de nevaccinați pe termen nelimitat.

„Actul de solidaritate națională” proclamat în rezoluție a fost orice altceva decât solidaritate. A fost conceput pentru a recompensa oamenii care sunt în favoarea imunizării și pentru a-i educa pe alții. Dacă o compari cu definiția Curții Constituționale pe care am menționat-o mai sus, a fost de fapt inuman, pentru că le refuza oamenilor o participare fundamentală la viața socială. Protecția minorităților este una dintre marile realizări ale statului de drept. Este înfricoșător faptul că apartenența la o așa-zisă minoritate „rea” face ca acest drept să fie anulat.

În plus, îndoielile cu privire la eficacitatea măsurilor decise politic cresc. Celebrul pachet legislativ de măsuri restrictive (care a fost foarte lăudat de executiv), nu a fost aplicat doar în Germania, ci a avut efecte până în Elveția și Austria. În Letonia și Estonia, am văzut în ultimele săptămâni că regimuri de măsuri complet diferite au dus la același val de infectări. Potrivit „Indicelui de rigurozitate Covid-19” , Germania se află pe locul doi când vine vorba de cele mai dure măsuri de izolare din lume – chiar în spatele Fiji și cu mult înaintea Chinei sau Australiei. Cu toate acestea, suntem noi liderii mondiali în lupta împotriva pandemiilor?

Acest lucru se potrivea cu narațiunea politică a guvernului federal anterior și a prietenilor săi loiali precum Markus Söder, conform căreia principiul „mai mult, întotdeauna mai mult” în lupta împotriva coronavirusului a fost panaceul. Restricțiile privind drepturile fundamentale ar fi, prin urmare, în mod automat bune și juste, deoarece servesc cauzei. Este o poveste pe care mulți jurnaliști au urmărit-o fără să clipească. Oricine s-a îndoit de acest principiu concret putea fi împins cu ușurință în tabăra populiștilor de dreapta și să fie supus criticilor comunității indignate.

În acest context, actualul guvern federal și grupurile parlamentare care îl susțin trebuie să își facă autocritica și să se întrebe: vrem să continuăm să apărăm și chiar să extindem cu toate puterile restricțiile, care de multe ori pur și simplu nu și-au dovedit eficacitatea? (…)

Ne aflăm într-o fază critică a statului de drept(…)
Imnul nostru național celebrează „Unitatea, Justiția și Libertatea”. Sunt foarte îngrijorat de faptul că mulți oameni din Republica Federală nu mai cred că acestea se mai aplică în țara lor. Întrebarea îngrijorătoare rămâne așadar: cine sau ce mai ține această țară unită?

Ieșirea democratică din această situație dificilă trebuie căutată în intensificarea dezbaterii. Sarcina factorilor de decizie este să găsească răspunsuri pentru cei sceptici, pentru cei cărora le este frică și pentru cei care își doresc pur și simplu viața de dinaintea crizei înapoi – o viață care a funcționat fără excludere colectivă și defăimare larg răspândită.

Democrația reprezentativă trebuie să țină cont de amploarea preocupărilor și solicitărilor sociale. Ea nu trebuie să lase extremiștii politici și populiștii să răspundă la întrebări jenante.
Și trebuie să vorbim cu îndrăzneală despre libertate. După aproape doi ani de pandemie, nu am avut o mare discuție socială despre limitele libertății individuale și când și cum ar trebui statul să intervină. În ultimii doi ani, atacurile la adresa libertății au fost puternice, justificările executivului slabe. Trebuie să existe o schimbare de paradigmă. Abordarea guvernului Merkel de a restrânge drepturile fundamentale pentru a demonstra capacitatea de a acționa nu trebuie să mai stea la baza acțiunii statului.

Este evident că libertatea nu este nelimitată, libertatea nelimitată însăși creând amenințări la adresa libertății. Și cel mai important, în timpul unei pandemii care ne pune în strânsoarea unei boli extrem de contagioase, acestei probleme trebuie să i se acorde o atenție deosebită. Legea a protejat întotdeauna individul împotriva exercitării abuzive a libertății de către alții.

Starea națiunii este îngrozitoare, dar nu fără speranță. Afirm că trebuie să folosim această criză gravă pentru a permite triumviratului „unității, dreptății și libertății” să redevină legătura unificatoare care a făcut țara noastră atât de puternică. Este datoria noastră națională să redăm fiecaruia dintre aceste trei elemente la gloria lor de odinioară”.