„Dacă la 11 noiembrie 2003, aflam cu adâncă tristețe că am pierdut un camarad în teatrul de operații Afganistan, iată-ne, la 18 ani distanță, în fața unui număr nedrept de mare al militarilor care și-au încheiat «misiunea vieții» în teatrele de operații. După 17 ani de la aderarea României în NATO și participarea în Somalia, Angola, Bosnia, Irak, Afganistan Armata României are tragicul bilanț: aproximativ 200 de militari răniți, 30 de militari decedați, iar militari diagnosticati cu SPT (stres posttraumatic) 3.880.

În acest sens, credem că România are nevoie de un centru de recuperare și refacere”, afirmau reprezentanții AMVVD, cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, prilej cu care a fost organizată licitația caritabilă „Pentru cei rămași”.

Din păcate, mulți ani, stresul posttraumatic nu a fost recunoscut în țara noastră. Deși se știa despre existența lui, militarii se uitau peste „gard”, în alte țări și constatau că oamenii întorși din zonele de război primeau tratament special, la noi nu se întâmpla astfel. Din 2020, stresul posttraumatic a fost recunoscut. Prin urmare, soldații pot primi diagnosticul, în baza căruia pot primi consiliere gratuită, dar și alte beneficii. Dar lipsa unei „tradiții” își spune cuvântul, spun veteranii.

„Trebuie să ținem cont că stresul posttraumatic a fost recunoscut în 2020 prin Legea 168. La noi, odată cu aparția legii 168/2020 a fost legiferată, dar recunoașterea este prea bruscă. Cu o zi înainte de promulgarea legii nu aveam stres posttraumatic, nu s-a lucrat cu psihologii, dar acum este recunoscut. Trecerea a fost bruscă și se vede în preocupările psihologilor. Au trebuit să improvizeze teste pentru depistarea acestui stres, au trebuit să colaboreze cu medici din alte specialități, nu sunt niște parametrii bine stabiliți, să vedem până unde se poate vorbi despre stres posttraumatic și de unde este vorba despre alte boli. Alte țări, care au o tradiție în arta războiului, care au fost într-o permanentă misiune externă, au foarte bine conturat ce înseamnă stresul posttraumatic și aceste măsuri”, a arătat Cristi Crăciun, președintele AMVVD Constanța.

„Element comun al vieții militarilor”

Potrivit definiției din Legea 168/2020, „sindromul de stres posttraumatic și alte afecțiuni psihice comorbide sunt tulburări dobândite de personalul participant în urma și din cauza participării la acțiuni militare, misiuni și operații, care declanșează o perturbare semnificativă la nivelul gândirii, reglării emoționale sau comportamentului persoanei, care reflectă o disfuncție asociată cu distres emoțional sau dizabilitate semnificativă în funcționarea profesională, socială sau familială, constatate de către comisiile de expertiză medico-militare, de medicul de medicina muncii și de medicul de expertiză a capacității de muncă, la propunerea psihologului clinician și/sau a medicului psihiatru, după caz”.

Corina Ica Macicaș, psiholog militar, caracterizează stresul posttraumatic ca fiind „un element comun al vieții militarilor”.

„Deşi experienţa militarilor în teatrele de operaţii este prima care ne vine în minte, în termeni de stresori caracteristici domeniului, militarii se confruntă şi cu alte condiţii stresante (cum ar fi standardele ridicate de performanţă ori separarea de familie pe timpul dislocării). Contrar simţului comun, stresul poate fi adaptativ şi necesar pentru performanţă până la un anumit nivel, însă poate deveni dăunător în cazul în care este intens sau persistent. Elementul esenţial al tulburării de stres posttraumatic constă în dezvoltarea unor simptome caracteristice, după expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice (care depăşesc capacitatea oamenilor de a le face faţă) şi care presupun trăirea unor sentimente de frică intensă sau neajutorare. Diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic poate fi pus doar dacă simptomele sunt prezente pentru mai mult de o lună. Aşadar, nu putem vorbi cu adevărat de stres posttraumatic dacă nu a existat o expunere anterioară la eveniment”, a arătat psihologul.

„Evenimentele traumatice ce presupun ameninţarea directă a propriei vieţi includ (dar nu se limitează la) expunerea la război, în calitate de combatant sau de civil, agresiunea fizică sau ameninţarea cu aceasta, violenţa sexuală concretă sau ameninţarea cu aceasta, răpirea, luarea ca ostatic, atacul terorist, tortura, încarcerarea ca prizonier de război, dezastrele naturale sau provocate de om şi accidentele rutiere grave”, a mai explicat specialistul.  (Florentina Bozintan).