Consiliul Județean Prahova, în colaborare cu Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată, în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Arheologie din Ploiești, Primăria Sinaia și Centrul Cultural Sinaia, va organiza, la Sinaia, în perioada 20-21 noiembrie, Conferința Națională ”Take Ionescu și contemporanii lui”, un eveniment consacrat personalității marelui patriot român, Take Ionescu, zis ”Gură de Aur”.

Un ploieștean care a făcut istorie în politica și diplomația românească și internatională, la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. A fost un mare susținător al realizării Marii Uniri, au apărăt al drepturilor românilor din Transilvania, sub ocupație austro-ungară.

Take Ionescu, om politic, ziarist şi strălucit avocat, prim-ministru al României în perioada 1921-1922, n-a făcut politică, ci a scris istorie. A fost primul om politic al României care, fără avere, fără relaţii, fără susţinere, a reuşit să creeze un partid de opoziţie. În plină ascensiune politică, a murit în urma unui accident stupid: infecţie din cauza unei porţii de stridii consumate la un restaurant din Italia, potrivit adevărul.ro.

La moartea lui Take Ionescu, deşi acesta i-a fost înverşunat opozant, Carol I avea să spună despre politician că a reprezentat „omul cel mai inteligent din timpul domniei mele”. Rămas în istorie pentru talentul său oratoricesc de pe urma căruia şi-a căpătat porecla de ”Gura de aur”, Take Ionescu a avut o ascensiune ieşită din comun pentru condiţiile secolului trecut.

Pe numele său adevărat Dumitru Ioan, Take Ionescu s-a născut pe 13 octombrie 1858 la Ploieşti, într-o familie modestă de negustori. Originea sa i-a interzis de la bun început ascensiunea în lumea politicii, o sferă rezervată doar privilegiaţilor vremii veniţi din familii bogate. Take Ionescu a spart însă tiparele şi fiul negustorului modest din Ploieşti a ajuns unul dintre cei mai importanţi oameni ai României. În timpul liceului şi-a schimbat numele din Ioan în Ionescu.

A plecat la Paris pentru a studia Dreptul şi a devenit doctor în avocatură. Revenit în ţară şi-a început cariera de avocat şi în scurt timp a căpătat renumele de ”Gură de aur”, datorită talentului oratoric excepţional. A creat Partidul Conservator Democrat S-a înscris în Partidul National Liberal, iar la alegerile din 1884 a fost votat deputat de către colegiul al III-lea de Ilfov. Peste doi ani, în 1886 a părăsit liberalii, nemulţumit de politica lui Ion Brătianu. La alegerile din 1888 a candidat ca independent, programul său politic fiind cunoscut sub numele de ”takism”.

Curtat de Lascăr Catargiu, în 1891 acceptă să intre în rândurile Partidului Conservator şi a fost numit ministru al cultelor în cabinetul Catargiu. S-a rupt de conservatori şi a înfiinţat în 1908 Partidul Conservator Democrat, cu care a reuşit să obţină rezultate bune la alegeri. În 1913, Take Ionescu a devenit ministru de Interne. În perioada ministeriatului său a fost dată o nouă lege pentru organizarea Ministerului de Interne, potrivit căreia în subordinea lui au intrat servicii centrale şi speciale. Denumirea partidului înfiinţat de Take Ionescu a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante.

În urma fuziunii cu Partidul Conservator-Nicolae Filipescu, PCD a adoptat de numirea de Partidul Conservator Naţionalist. După Marea Unire, s-a intitulat Partidul Conservator Unionist, iar apoi a căpătat denumirea de Partidul Democrat. Slăbiciunea lui Take Ionescu La începutul anului 1917, situaţia din România era una tulbure, în contextul Primului Război Mondial. Take Ionescu deţinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

În toată agitaţia politică din ţară, politicianul cere învoire de la Ionel Brătianu pentru a merge la Odessa. Pretextul era o întâlnire cu conducători ruşi. În realitatea însă, politicianul se grăbea să treacă graniţa pentru a-şi vedea iubita. Doamna Cordescu era refugiată cu familia la Odessa. Momentul ”dezertării” politicianului din slujba îndatoririlor politice pentru o pasiune fulgerătoare este evocat de I. Ghe. Duca în ”Amintiri politice”. „Pe la mijlocul lui septembrie, cand luptele au încetat pe front, Take Ionescu şi Ferechide au cerut un concediu lui Brătianu şi au plecat la Odessa. S-ar fi putut crede că aceşti doi bărbaţi politici încărunţiti în slujba statului treceau Nistrul ca să-şi dea seama prin ei înşişi de cele ce se petrec în Rusia, sau poate pentru a lua contact cu cercurile conducatoare ale noii Rusii. Nicidecum, preocupările lor erau mult mai idilice.

Take Ionescu era nerăbdător să-şi revadă viitoarea sa soţie, pe doamna Adina Cordescu, iar Ferechide era grăbit să se întâlnească cu o tânără prietenă a sa. De la Odessa ne venea ştirea că Take Ionescu se exhiba pretutindeni cu obiectul pasiunii sale şi că Ferechide nu se sfia să treacă pe dinaintea compatrioţilor refugiaţi pe malurile Pontului Euxin, purtând tot felul de pachete sau jerbe de flori. Fireşte, aceste atitudini provocau inutile comentarii şi aprecieri displăcute. «Ţara este în nenorocire şi miniştrii bătrâni petrec şi se ţin de aventuri amoroase!».

Toţi puritanii cereau sa se puie capăt scandalului. Evident că exhibiţiunea de la Odessa era totdeodată inutilă şi exagerată. Nu trebuie uitat că cei stăpâniţi deodată de o juvenilă ardoare aveau unul aproape 60 şi celălalt peste 75 de ani”. Când s-a îndrăgostit de Adina Cordescu, Take Ionescu era un om căsătorit. Şi-a dobândit libertatea în urma unui accident tragic. Bessie Ionescu moare în aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stupid accident de călărie pe Rotten Row în Hide Park. Într-un interviu acordat la începutul anilor 70, Adina Cordescu evoca momentul morţii primei soţii a politicianului: ”Cât eram la Nisa, la Hôtel Rhune veneau noutăṭi din ajun ṣi jurnalul zilei. Se anunṭă moartea doamnei Take Ionescu, într-un accident, la Londra.

A fost explicat mai pe urmă că acest accident era o plimbare călare, în Hyde Park, a avut un accident teribil, a căzut cu capul de marginea trotuarului ṣi a murit după operaṭia care i s-a făcut, pe loc, intervenṭia, care n-a putut să-i facă nimic, că-ṣi rupsese ṣira spinării. La Paris a făcut foarte multă rumoare asta, la Nisa la fel”. După încheierea armistiţiului cu Puterile Centrale, singurul gând al lui Take Ionescu a fost să plece la Paris, unde ajunsese deja Adina. A solicitat Guvernului un tren special care să-l ducă la Paris pentru a face lobby pentru România. Trenul a rămas în istorie drept Trenul ”Take Ionescu”. Take Ionescu şi Adina Cordescu s-au căsătorit în 1918. Ambiţia de a fi prim ministru.

Ca om politic, Take Ionescu a avut o mare ambiţie. Aceea de a deveni şeful Consiliului de Miniştrii. La sugestia regelui Ferdinand I, pe 11 decembrie 1921, Take Ionescu şi-a dat demisia din fruntea Ministerului de Externe cauzând astfel o criză politică ce l-a determinat pe Alexandru Averescu să depună mandatul guvernului peste două zile.

În aceste condiţii, şeful statului l-a numit pe Take Ionescu preşedinte al Consiliului de Miniştri. Guvernul său a primit însă un vot de blam în Parlament, iar Take Ionescu a fost nevoit să-şi depună mandatul la scurt timp de la învestire. Ucis de stridii Dezamăgit de votul de blam primit, politicianul a plecat în vacanţă, în vara anului 1922. În Italia, la Napoli, marele om politic nu şi-a găsit însă liniştea, ci sfârşitul. Afla în luna iunie într-un restaurant din Napoli, Take Ionescu nu refuză o porţie de stridii pe care o vânzătoare i-a oferit-o, se spune, insistent.

Din cauza stridiilor infectate, i se declanşează o infecţie bacteriană a aortei. În ciuda eforturilor medicilor,Take Ionescu a murit în Italia, pe 22 iunie 1922, din cauza unei hemoragii interne. Felul în care a murit a stârnit suspiciuni privind o posibilă eliminare a sa de pe scena politică, pusă la cale de adversari. Mari semne de întrebare a ridicat faptul că vânzătoarea care i-a oferit lui Take Ionescu stridiile infectate nu a mai fost de găsit. Trupul neînsufleţit al politicianului a fost adus în ţară cu onoruri. Trenul mortuar a plecat de la Roma pe 24 iunie, iar la Bucureşti a fost întâmpinat de mii de români care au vrut să îi aducă un ultim omagiu marelui orator.Trupul lui Take Ionescu a fost aşezat în rotonda Ateneului Român. Politicianul a fost înmormântat la mănăstirea Sinaia, aşa cum ceruse în testament.