Anchete
Dosar pentru licitații publice aranjate – primarul PSD – Cristian Tudorache vizat/Percheziții de amploare în Capitală și în 3 județe
Ieri au fost percheziții în Capitală și în trei județe, într-un dosar ce vizează deturnarea unor licitații publice. Polițiștii au descins și la primăria din Tărtășești.
În total, oamenii legii au ajuns la 11 adrese din Dâmbovița, Prahova, Constanța și București.
Mai mulți funcționari din primăria Tărtășești și administratorii unei firme sunt bănuiți că, de anul trecut, s-au înțeles pentru a deturna prețul de adjudecare pentru două programe de investiții finanțate.
Mai apoi, ar fi falsificat acte din care reieșea că au fost efectuate lucrările, deși în realitate nu era așa, ori că s-au folosit materiale mai scumpe. Astfel, aproximativ 5 milioane de lei s-au decontat ilegal, spun polițiștii.
,,Șapte dintre descinderi sunt efectuate în județul Dâmbovița, două în județul Prahova, una în Constanța și una în municipiul București. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2020-2021, funcționari din cadrul unei instituții ar fi stabilit cu administratorii unor societăți comerciale să deturneze prețul de adjudecare pentru două programe de investiții finanțate.
Ulterior, ar fi falsificat documente și ar fi atestat în mod nereal realizarea unor lucrări ori realizarea acestora cu materiale mai scumpe, astfel fiind decontați ilegal aproximativ 5 milioane de lei. Cercetările sunt în curs de desfășurare, cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, deturnarea licitațiilor publice, fals și înșelăciune, urmând să fie dispuse măsuri procedurale, a precizat Poliția Română.
Contractele vizau lucrări pentru canalizare și un sistem de alimentare cu apă. Mai multe persoane au fost duse la audieri. Vom reveni. (Cerasela N.).
Anchete
Flagrant la frontieră: Mașină de lux căutată de Italia, descoperită de polițiștii români pe DN 54
Anchete
Agresiune sexuală asupra unui minor: Fostul crainic Dinamo, condamnat la 6 ani de inchisoare. Judecătorul critica metodele ‘Justițiarului de Berceni’
Anchete
Securitate pe hârtie glaciată: Cătălin Predoiu și parteneriatul „reinventat” cu Turcia, După un deceniu de amnistie transfrontalieră!
-
Exclusivacum 3 zileAdio, polițistului Giurgiuveanu de la S.A.S, adio: De la „să invinețiți ochii!” la pensia de lux, în timp ce mascații noștri fac reclamă la… pariuri! Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș.
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, sanatoriul de lux al infractorilor cu epoleți: De la spagă în trafic, direct pe canapeaua justiției! (Cu girofaruri și lumini albastre de la „Miliția” rezidențială!)
-
Exclusivacum 4 zileGuvernul bipolar: Oamenii în uniformă, carne de tun pentru miniștrii cu dileme existentiale! (Sau cum se sinucide predictibilitatea la comandă)
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova, cazanul diavolului: „Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului!
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova: Operațiunea „dosar sters” – Când justiția e manipulată, iar digitalul demască o rețea criminală în uniformă!
-
Exclusivacum 3 zileJustiția română, Ediția Specială: Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal!
-
Exclusivacum 4 zileGiurgiu, Republica Penală: Unde „Famiglia” Fulga e stăpână, salariile de merit sunt cadou, iar dreptatea… a murit la apel!
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova: De la agresori sexuali la polițiști „cu mâna intinsă” – Un sistem corupt care refuză să moară



