Connect with us

Administratie

𝟏𝟏 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐚𝐡𝐨𝐯𝐚 𝐮𝐫𝐦𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐬𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐜𝐫𝐞𝐬𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐬𝐢 𝐠𝐞𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐢𝐧 𝐜𝐥𝐚𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞!

Publicat

pe

Dezvoltarea durabilă și echilibrată a județului Prahova reprezintă pentru Consiliul Județean dezideratul fundamental al activității sale, pentru a deveni, astfel, o zonă competitivă la nivel regional, național și european, cu o economie dinamică şi diversificată.

În acest sens, consilierii judeţeni au votat în şedinţa extraordinară, din 18 octombrie, încheierea unui acord de parteneriat în vederea participării la 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒊𝒏𝒅 𝒄𝒓𝒆𝒔𝒕𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒆𝒇𝒊𝒄𝒊𝒆𝒏𝒕𝒆𝒊 𝒆𝒏𝒆𝒓𝒈𝒆𝒕𝒊𝒄𝒆 𝒔𝒊 𝒈𝒆𝒔𝒕𝒊𝒐𝒏𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒊𝒈𝒆𝒏𝒕𝒂 𝒂 𝒆𝒏𝒆𝒓𝒈𝒊𝒆𝒊 𝒊𝒏 𝒄𝒍𝒂𝒅𝒊𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄𝒆 a comunelor: 𝐁𝐞𝐫𝐜𝐞𝐧𝐢, 𝐁𝐮𝐜𝐨𝐯, 𝐃𝐮𝐦𝐛𝐫𝐚𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢, 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐩𝐞𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐏𝐚𝐝𝐮𝐫𝐞, 𝐆𝐨𝐫𝐧𝐞𝐭 𝐂𝐫𝐢𝐜𝐨𝐯, 𝐋𝐢𝐩𝐚𝐧𝐞𝐬𝐭𝐢, 𝐌𝐚𝐠𝐮𝐫𝐞𝐥𝐞, 𝐏𝐚𝐮𝐥𝐞𝐬𝐭𝐢, 𝐏𝐥𝐨𝐩𝐮, 𝐓𝐚𝐫𝐬𝐨𝐫𝐮 𝐕𝐞𝐜𝐡𝐢, 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐮𝐠𝐚𝐫𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚.

Obiectivul intervenției prin acest program este creșterea eficienței energetice a clădirilor publice prin reabilitarea termică pentru reducerea pierderilor de energie si îmbunătățirea confortului termic şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diminuarea pierderilor de căldura și a consumurilor energetice, scăderea emisiilor poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie.

Odată cu creşterea performanţei energetice, investiţiile prin acest program vor presupune, în mod implicit, şi modernizarea clădirilor publice. Lucrările prooriu-zise vor consta în:
– îmbunătățirea izolației termice a clădirii, precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul condiționat al clădirii;
–  introducerea, reabilitarea și modernizarea, după caz, a instalațiilor de utilităţi;
– utilizarea surselor regenerabile de energie (energia solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală, biomasa, eoliană);
– înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tehnologie LED;
– orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării scopului proiectului (înlocuirea circuitelor electrice de iluminat, lucrări de demontare/montare a instalațiilor și echipamentelor montate consumatoare de energie, lucrări de reparații și etanșări la nivelul îmbinărilor și străpungerilor la fațade etc.).

În cadrul sesiunii de finanțare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanțare, este 3.000.000 lei pentru comune cu o populație de până la 5000 de locuitori inclusiv, 6.000.000 lei pentru comuna cu o populație de peste 5001 locuitori.

În vederea realizării proiectelor depuse în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice depuse prin Administrația Fondului de Mediul (AFM), 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕𝒖𝒍 𝑷𝒓𝒂𝒉𝒐𝒗𝒂 𝒗𝒂 𝒂𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂 𝒅𝒊𝒏 𝒃𝒖𝒈𝒆𝒕𝒖𝒍 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒓𝒊𝒖 𝒐 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒓𝒊𝒃𝒖𝒕i𝒆 𝒅𝒆 10% 𝒅𝒊𝒏 𝒗𝒂𝒍𝒐𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒆𝒍𝒊𝒈𝒊𝒃𝒊𝒍𝒂 𝒎𝒂𝒙𝒊𝒎𝒂 𝒂𝒍𝒐𝒄𝒂𝒕𝒂 𝒅𝒆 𝑨𝑭𝑴.

În conformitate cu prevederile Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică, începând cu 2018, România are obligația de a renova anual 3% din suprafețele construite deținute sau ocupate de autoritățile publice.

La nivelul României s-au elaborat Planuri de menținere a calității aerului, cu orizont 2050, în scopul scăderii sau menținerii concentrațiilor de poluanți în atmosferă, prin măsuri și scenario corespunzătoare, conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. La nivelul Regiunii SudMuntenia, aceste planuri propun scenarii ce au rolul de a reduce poluarea în regiune, de a proteja sănătatea persoanelor și totodată de a menaja fațadele construcțiilor.

Găsiţi toate detaliile pe site-ul CJ Prahova: https://www.cjph.ro/consiliul-judetean/sedinte-consiliu/proiecte-de-hotarari

Administratie

Ministerul Sănătății a virat peste 120,7 milioane de lei pentru investiții medicale prin PNRR

Publicat

pe

De

Ministerul Sănătății anunță că a finalizat astăzi plățile aferente investițiilor în infrastructura medicală finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția a virat tranșe în valoare totală de peste 120,7 milioane de lei.

Fondurile sunt destinate proiectelor care urmăresc dezvoltarea și modernizarea infrastructurii medicale din România, de la spitale publice și ambulatorii de specialitate până la măsuri pentru creșterea siguranței pacienților.

Finanțare pentru spitalele publice

O parte din bani susține investițiile în infrastructura spitalicească publică. Aceste fonduri contribuie la dezvoltarea și modernizarea unităților medicale, pentru ca spitalele să poată oferi servicii în condiții mai bune.

Modernizarea ambulatoriilor de specialitate

Plățile includ și finanțări pentru ambulatoriile de specialitate. Dezvoltarea acestor servicii poate sprijini accesul pacienților la consultații și îngrijire medicală în afara spitalizării.

Măsuri pentru reducerea infecțiilor nosocomiale

O altă direcție de finanțare vizează reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale. Sumele sunt destinate achiziției de echipamente și materiale care contribuie la sporirea siguranței pacienților.

Investiții pentru servicii medicale mai sigure

Potrivit Ministerului Sănătății, tranșele virate în această perioadă susțin investiții în spitale mai bine dotate, servicii medicale modernizate și măsuri de protecție pentru pacienți.

Citeste in continuare

Administratie

Vaccinurile antigripale pentru sezonul 2026–2027: ce produse sunt disponibile și când sunt așteptate noi doze

Publicat

pe

De

Pentru sezonul gripal 2026–2027, în România sunt autorizate și prezente pe piață patru vaccinuri destinate prevenirii gripei sezoniere, potrivit informațiilor comunicate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Primele cantități din toate cele patru produse au fost distribuite la nivel național în a doua jumătate a lunii septembrie. În prezent, situația stocurilor diferă în funcție de tipul vaccinului: două produse se găsesc în cantități suficiente, în timp ce stocurile celor două vaccinuri injectabile utilizate pe scară largă s-au redus considerabil.

Patru vaccinuri autorizate pentru sezonul gripal

Vaccinurile disponibile în România sunt destinate unor categorii diferite de persoane și se administrează prin metode diferite. Fluenz este un vaccin cu administrare intranazală, destinat copiilor și adolescenților. Efluelda este destinat imunizării persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Celelalte două produse, Vaxigrip și Influvac, sunt vaccinuri injectabile. Potrivit ANMDMR, primele cantități distribuite în septembrie au fost consumate în cea mai mare parte.

Fluenz și Efluelda se găsesc în stocuri suficiente

În prezent, vaccinul intranazal Fluenz și vaccinul Efluelda, destinat persoanelor de peste 60 de ani, sunt disponibile în stocuri suficiente atât în farmacii, cât și la distribuitorii de medicamente.

Disponibilitatea efectivă poate varia de la o farmacie la alta, deoarece farmaciile se aprovizionează direct de la furnizori, prin circuitul obișnuit de distribuție a medicamentelor.

Stocuri limitate pentru Vaxigrip și Influvac

Situația este mai restrânsă în cazul vaccinurilor injectabile Vaxigrip și Influvac. Cantitățile livrate în septembrie au fost utilizate în mare parte, iar în unele farmacii din țară mai există stocuri limitate.

Conform raportărilor disponibile la data comunicării, stocurile rămase însumează aproximativ 45.000 de doze din cele două produse. În funcție de cerere și de aprovizionarea fiecărei farmacii, disponibilitatea poate diferi la nivel local.

Peste 600.000 de doze sunt așteptate în următoarele săptămâni

Pentru a susține continuarea campaniei de imunizare, ANMDMR a derulat împreună cu cei trei producători procedurile necesare pentru noi livrări.

Potrivit calendarului anunțat, peste 350.000 de doze dintr-unul dintre vaccinurile injectabile urmează să fie distribuite la nivel național în cursul săptămânii viitoare. Ulterior, alte 250.000 de doze din celălalt produs ar urma să devină disponibile până la finalul lunii octombrie.

Alocările de vaccin sunt stabilite în avans

Vaccinurile antigripale presupun procese speciale de producție și control al calității, iar cantitățile alocate fiecărei țări sunt stabilite din timp. Pentru sezonul 2026–2027, României i-au fost alocate cantități mai mari decât cele utilizate în sezonul precedent, potrivit ANMDMR.

Agenția afirmă că aprovizionarea programată urmărește să asigure continuitatea campaniei și să permită vaccinarea persoanelor care doresc să se protejeze împotriva gripei sezoniere.

Peste 256.000 de persoane s-au vaccinat până la 11 octombrie

Conform raportărilor centralizate, până la 11 octombrie 2026, vaccinul antigripal fusese administrat unui număr de 256.000 de persoane. Noile livrări de vaccinuri injectabile sunt așteptate să completeze stocurile disponibile și să susțină imunizarea pe parcursul sezonului gripal.

Citeste in continuare

Administratie

Producătorii vitivinicoli pot solicita finanțare până la 30 noiembrie 2026

Publicat

pe

De

Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol a fost prelungit până la 30 noiembrie 2026. Măsura vizează două intervenții din Planul Strategic PAC 2023–2027, menite să sprijine modernizarea și sustenabilitatea producției de vin.

Două intervenții incluse în sesiune

Prelungirea se aplică intervențiilor:

  • IS-V-02 – „Investiții în active corporale și necorporale”;
  • IS-V-07 – „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin”.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), decizia a fost luată în urma solicitărilor organizațiilor de producători. Perioada suplimentară le oferă solicitanților mai mult timp pentru pregătirea documentațiilor tehnice necesare accesării fondurilor europene nerambursabile.

Accent pe modernizare și sustenabilitate

Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat că prelungirea urmărește să le permită producătorilor să pregătească proiecte pentru investiții în tehnologii moderne, eficiență energetică și practici sustenabile. Un alt obiectiv al măsurii este utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile și creșterea competitivității sectorului vitivinicol.

Peste 5,9 milioane de euro solicitate până acum

Până în prezent, prin sistemul electronic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate 21 de cereri de finanțare, cu o valoare cumulată de 5.935.436,80 euro.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 minute ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv19 minute ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv19 minute ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv20 de minute ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusivo zi ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusivo zi ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusivo zi ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusivo zi ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv2 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv3 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv