Connect with us

Actualitate

Într-un fel sau altul, 2021-2022 vor rămâne adânc inscripționate în istoria universală/Să sperăm că vor rămâne ca o mărturie a importanței drepturilor și libertăților fundamentale dobândite cu prețul a multe suferințe și vieți pierdute

Publicat

pe

Vedeți, în ultimul timp, tot mai mulți avocați, judecători și, în general, profesioniști ai dreptului revoltându-se față de cam toate deciziile autorităților în legătură cu pandemia. De ce? Pentru că adevăratul atac este cel asupra drepturilor și libertăților, sănătatea publică e doar poarta de intrare. Un profesionist al dreptului vede clar asta. Chiar și cei lipsiți de orice studiu juridic văd inepția, aberația ultimelor câteva hotărâri CNSU și de guvern.

[Asta înseamnă că tot ce vedem e o cacealma? Nu tot, depinde unde tragi linia între realitate și cacealma. Există un virus? Da, există. Este grav? Nu prea, peste 97% se recuperează conform statisticilor. Poate da și forme medii/grave de pneumonie? Da, poate. Dintre acestea, pot ajunge unii în Terapie Intensivă? Da, pot. Dintre cei cu forme mai grave, pot deceda? Da, pot, șanse mai mari având cei din categoria +65 de ani și care au comorbidități – primele 4 fiind: afecțiuni cardiovasculare, diabet, obezitate, anxietate. E situația de acum substanțial diferită față de alți ani? Nu prea – și de aici începe cacealmaua. Au existat și în ceilalți ani viroze respiratorii severe care au spitalizat unele persoane, pe altele le-au trimis la terapie intensivă și pe altele le-au condus la deces? Da, categoric. E normal tot circul politic și mediatic mondial din jurul acestui virus? Categoric nu – e o exagerare grosieră și isterică a realității obiective. E o criză sanitară majoră la nivel mondial? Nu – e doar o isterie la nivel mondial indusă prin multă propagandă, altfel diferența majoră de morți în plus s-ar fi văzut în statistici – puteți căuta și pe site-ul INSP – de exemplu total decese 2017: 260.886, total decese 2018: 263.463, total decese 2019: 259.721, total decese 2020: ia vedeți ce găsiți.

Există un singur mod de a trece de „criză” – vaccinul? Sigur că nu. Care ar fi alte modalități? De exemplu să treci prin boală, așa cum a făcut cam toată lumea pe care o cunosc eu, și să-ți vezi în continuare de viață. Se fac eforturi supraomenești pentru a impune cu forța vaccinul? Se fac. Au dreptate cei care spun că a fost creată artificial o criză pentru a impune vaccinul și nu invers? Cam au. Au dreptate cei care susțin că acea substanță manipulată genetic poate depăși bariera ADN-ului și provoca modificări în interacțiunea genelor care determină modificări ale caracteristicilor și comportamentelor umane? Nu știm dar e cea mai plauzibilă dintre „teoriile conspiraționiste”. Francis Fukuyama dezbătea acest subiect în 2002, în cartea sa „Viitorul Nostru Postuman” – se numește ingineria liniilor germinale, adică modificări ale caracteristicilor și comportamentelor subiectului supus procedurilor de inginerie genetică care se vor transmite urmașilor. (spre deosebire de ingineria liniilor germinale, terapia genetică aplicată unui subiect nu se transmite urmașilor și are efect doar asupra subiectului) Pot aceste modificări conduce, finalmente, la o lume ierarhizată de tipul celei din Minunata Lume Nouă a lui Huxley? Poate că da. Poate conduce la o depopulare? Putem specula orice din moment ce libertatea de exprimare este restrânsă și anumiții specialiști, de renume mondial, cenzurați. V-ați întrebat de ce auzim vorbind public tot felul de specialiști, de la epidemiologi, infecționiști etc dar nu prea auzim singura categorie de specialiști care ar putea arunca puțină lumină – cercetătorii în inginerie genetică?]

Prin urmare, este o criză supradimensionată intenționat pentru a crea „oportunități”? Categoric, până și Klaus Schwab a spus-o public că e o „oportunitate extraordinară”. Oportunitate pentru ce? Ca să „build back better”, dar ca să „build back” prima oară trebuie să „destroy”. Deci pentru deconstrucție – iar această deconstrucție începe cu un cal troian pe care-l cunoaștem din istoria secolului trecut însă, din prea multă ancorare emoțională și confuzie propagandistică, poate nu-i mai recunoaștem adevăratul grad de periculozitate. (în logica secolului trecut, urmează abilitarea Guvernului de a face tot ce vrea și de a restrânge drepturi cum vrea pe perioada „pandemiei” – Senatul a trecut această împuternicire la 22.09.2021, Camera Deputaților se jură că nu o va trece – vom vedea împreună)

Calul troian este segregarea! Și este introdus prin ușa sănătății publice. Trăim un moment decisiv și fereastra Overton e destul de avansată. Prima dată am fost bombardați cu statistici de morți, internați, pozitivi etc împărțite pe cele 2 categorii – vaccinați și nevaccinați. Ideea bombardamentului a fost ca separația în cele 2 caste să îți intre în cap, chiar în subconștient. Odată legitimată la nivel mental și apoi la nivel social (vaccinații cu vaccinații pt. că sunt deștepți, frumoși etc. iar nevaccinații cu nevaccinații pt. că sunt mai analfabeți funcțional așa), urmează consacrarea legislativă, adică legiferarea discriminării oficiale. De aceea, spun și repet pe unde apuc (ziare, articole, emisiuni, orice) – trăim un moment decisiv, odată acceptată și legiferată segregarea, nu va mai exista posibilitate de întoarcere. Trăim acest moment la nivel mondial. La asta se reduc toate revoltele și demonstrațiile din toate țările. Se strigă libertate peste tot și este corect. Dar libertatea se poate redobândi doar prin opusul dezbinării – Solidaritatea. Solidaritatea senină între vaccinați și nevaccinați pentru că aceste categorii au fost create și introduse în capul nostru în ultimul an și jumătate, înainte ele nu existau și, să fim serioși, nimeni nu se întreba dacă persoana din proximitatea lui este sau nu vaccinată, dacă are sau nu o boală transmisibilă. Aceste lucruri ne-au fost băgate cu forța în cap anul acesta. Și trebuie să le refuzăm, să ne întoarcem la pace sufletească și la solidaritate cu semenii noștri. Să strigăm și să avem împreună libertate. Altă variantă frumoasă și pașnică nu există, doar ce vedeți în Australia și în alte țări. (iar când autoritățile noastre iau măsuri „ca-n Occident” ar trebui să se aștepte și la riposte ca-n Occident)

Segregarea este un cal troian pentru că la umbra ei totalitarismul se instalează încet și sigur. Odată acceptată și legiferată, odată ce persoanele care s-au vaccinat acceptă că își exercită drepturile ca o recompensă pentru vaccinare, odată ce acceptăm la nivel mental că nu ne mai putem exercita drepturile și libertățile înscrise în Constituție – din acel moment am intrat sub o altă formă de guvernământ și de organizare a societății (puteți să-i spuneți cum vreți – globazism) și intervine o simplă chestiune de dozaj. Adică sfera drepturilor pe care le poți exercita ca recompensă pentru vaccinare va crește – dacă acum poți intra în baruri și la nunți, pe viitor vei avea nevoie de vaccin practic la orice – de la muncă la accesul la învățământ, la starea civilă ca și condiție pentru a te putea căsători sau la evidența populației pentru a ți se elibera cartea de identitate – la orice. În același timp sfera obligațiilor pe care trebuie să le îndeplinești pentru a te bucura de drepturi se va lărgi și ea – se vor adăuga și alte condiții, nu va fi suficient să ai cele 4-6-10 doze de vaccin ci va trebuie să îndeplinești și alte condiții, de exemplu să ai o amprentă redusă de carbon (păi luptăm cu schimbările climatice, nu?), să fii un părinte bun și să-ți lași copilul să facă operație de schimbare de sex la 10 ani ș.a.m.d.. Acesta e un sistem de credit social, este exact ce se întâmplă acum în China – în funcție de cât ești de cuminte și obedient, vei avea mai multe sau mai puține drepturi. Și totul pornește din acest punct al legitimării segregării în care suntem acum.

Într-un fel sau altul, 2021-2022 vor rămâne adânc inscripționate în istoria universală. Să sperăm că vor rămâne ca o mărturie a importanței drepturilor și libertăților fundamentale dobândite cu prețul a multe suferințe și vieți pierdute.

*cei aflați în disonanță cognitivă pot considera rândurile de mai sus o ficțiune.

Avocat Alexandru Mușatoiu

Actualitate

Un pas istoric pentru apărarea Kievului: Raytheon și Lockheed Martin analizează producția de rachete Patriot direct în Ucraina

Publicat

pe

De

În urma anunțului surprinzător al președintelui Donald Trump privind acordarea unei licențe de producție, giganții industriei de apărare RTX (prin subsidiara Raytheon) și Lockheed Martin au demarat studiile de fezabilitate pentru fabricarea interceptoarelor Patriot pe teritoriul ucrainean. Discuțiile, deși aflate într-un stadiu incipient, marchează o schimbare fundamentală în strategia de susținere militară a Ucrainei, mutând accentul de pe transferul de echipamente către producția locală sub licență americană.

Undă verde de la Casa Albă: Administrația Trump forțează extinderea capacităților industriale în zonele de conflict

Decizia oficială de a permite licențierea producției de interceptoare în Ucraina a pus în mișcare mecanismele birocratice și tehnice ale marilor furnizori de armament. Tom Laliberty, președintele diviziei de sisteme de apărare terestră și aeriană din cadrul Raytheon, a confirmat la Farnborough că procesul este abia la început, subliniind că firma va urma îndeaproape directivele guvernului Statelor Unite. Această inițiativă vizează nu doar sprijinirea efortului de război, ci și reducerea presiunii asupra stocurilor globale, care au generat deja tensiuni cu alți clienți strategici, precum Elveția.

Arhitectura apărării aeriene: Analiza fezabilității pentru modelele GEM-T și PAC-3

Complexitatea sistemului Patriot, care integrează tehnologii de la mai mulți furnizori, ridică provocări logistice semnificative. În timp ce RTX furnizează interceptorul GEM-T, Lockheed Martin produce varianta PAC-3, ambele fiind esențiale pentru anihilarea amenințărilor balistice. Oficialii celor două companii studiază în prezent trei direcții de acțiune: implicarea lanțului de aprovizionare local, operarea unor facilități de mentenanță și, în cel mai ambițios scenariu, asamblarea completă a rachetelor pe sol ucrainean pentru a asigura suportul pe care Kievul îl solicită.

Inovație la costuri reduse: Lockheed Martin prezintă noul interceptor Adapted Capability Effector

În paralel cu discuțiile despre Ucraina, industria de apărare caută soluții pentru a face față cererii masive și costurilor ridicate. Lockheed Martin a profitat de contextul salonului aeronautic pentru a lansa o nouă versiune a interceptorului PAC-3, denumită Adapted Capability Effector (ACE). Această variantă, concepută pentru a fi mai accesibilă din punct de vedere financiar, urmează să fie dezvoltată în parteneriat cu industria europeană, primul test fiind programat pentru anul 2028. Această mutare semnalează o adaptare a marilor jucători la o realitate în care cantitatea și sustenabilitatea economică devin la fel de importante ca precizia tehnologică.

Citeste in continuare

Actualitate

Scutul olandez pentru Europa: Destinus prezintă interceptorul Vorexon pentru eliminarea punctelor oarbe din apărarea aeriană

Publicat

pe

De

Compania olandeză Destinus a dezvăluit un nou sistem de interceptare a rachetelor, conceput special pentru a aborda vulnerabilitățile critice din arhitectura de apărare aeriană integrată a Europei. Denumit Vorexon, acest interceptor lansat de la sol promite să detecteze și să neutralizeze rapid proiectilele inamice, asigurând protecția activelor prioritare printr-o selecție inteligentă a țintelor.

Viteză de peste Mach 2 și precizie sub control uman

Aflat încă în faza de dezvoltare, sistemul Vorexon este proiectat să atingă o viteză maximă de peste Mach 2 și să aibă o rază de acțiune de peste 20 de kilometri. Tehnologia funcționează în cadrul unei rețele integrate de senzori și control al focului, utilizând radare externe pentru a identifica și clasifica proiectilele primite. După lansare, interceptorul beneficiază de corecții de curs pe traiectoria medie, până când propriul radar se blochează pe țintă pentru atacul final. Un aspect esențial subliniat de producători este faptul că decizia finală de angajare a țintei rămâne în permanență sub comanda unui operator uman.

Eficiența costurilor: O lecție învățată de pe frontul din Ucraina

Dezvoltarea Vorexon vine ca un răspuns direct la realitățile războiului modern, unde bombardamentele masive de artilerie au demonstrat că utilizarea interceptorilor scumpi pentru a opri rachete ieftine este nesustenabilă economic. În prezent, nicio arhitectură de apărare nu poate angaja fiecare proiectil fără a epuiza resursele financiare ale apărătorului. Vorexon urmărește să echilibreze acest raport de forțe, oferind o soluție scalabilă împotriva rachetelor de artilerie și a bombelor ghidate, care sunt produse în masă la costuri reduse.

Calendarul implementării și protecția infrastructurii critice

Destinus estimează că Vorexon va trece prin teste operaționale anul viitor, având ca țintă lansarea producției de masă în 2028. Sistemul este gândit să protejeze puncte strategice precum posturile de comandă, hub-urile logistice, depozitele de muniție și bateriile de apărare aeriană. Deși nu au fost anunțați clienți oficiali de lansare, compania a confirmat purtarea unor discuții cu mai multe state europene, inclusiv cu Ucraina, țară unde alte tehnologii ale firmei, precum racheta de croazieră RUTA Block 2, sunt deja utilizate în contextul conflictului actual.

Citeste in continuare

Actualitate

Thunder: Noua eră a aviației militare – Drona autonomă care devine „camaradul loial” al elicopterelor de atac

Publicat

pe

De

Sectorul tehnologiei de apărare asistă la o premieră majoră prin lansarea „Thunder”, o dronă din Grupa 5 concepută să revoluționeze modul în care sunt desfășurate operațiunile aeriene. Dezvoltată printr-un parteneriat strategic între gigantul tehnologic Anduril și producătorul de aviație Archer, noua platformă este proiectată pentru a îndeplini rolul de „loyal wingman” (camarad loial), zburând alături de elicoptere de atac precum Apache sau viitoarea flotă Cheyenne.

Simbioză tehnologică: De la taxiuri aeriene la prădători autonomi

Thunder nu este doar un proiect teoretic, ci rezultatul a trei ani de dezvoltare intensă. Această aeronavă cu rotoare basculante (tiltrotor), complet autonomă și înarmată, a fost creată pe baza lecțiilor învățate din dezvoltarea aparatului cu aripi fixe YFQ-44A „Fury”. Interesant este faptul că geneza sistemului Thunder se află în tehnologia „taxiurilor aeriene electrice” dezvoltată de Archer, demonstrând o tranziție fără precedent a inovației din sectorul comercial către cel militar, special adaptată pentru „războiul de manevră” în zonele litorale.

Forță brută și precizie chirurgicală: Un arsenal echivalent cu al unui Apache

Din punct de vedere al performanțelor, Thunder se anunță a fi un monstru al eficienței. Cu o rază de acțiune și viteză comparabile cu cele ale elicopterului Cheyenne, drona dispune de o capacitate de încărcare similară cu cea a unui Apache, dar cu avantajul de a opera la altitudini superioare. Configurația sa tactică prevede grupuri de trei până la șase drone Thunder care escortează aeronavele cu echipaj uman, oferind protecție și putere de foc suplimentară.

Arsenalul este impresionant: compartimentul principal poate găzdui până la 10 rachete Hellfire, 16 muniții de tip „air-launched effects” sau 76 de rachete. Mai mult, botul aeronavei este echipat cu sisteme specializate pentru combaterea altor drone (Counter-UAS), asigurând o bulă de protecție pentru întreaga formație de zbor.

Inteligența „Lattice”: Când algoritmii mașinilor autonome cuceresc cerul

Dincolo de blindaj și armament, adevărata putere a dronei Thunder rezidă în software. Anduril a integrat platforma Lattice, un sistem bazat pe inteligență artificială care colectează și sintetizează datele de la toți senzorii pentru a crea o imagine tactică completă. Pentru a permite zborul autonom la joasă altitudine și viteze mari, inginerii au preluat și adaptat tehnologii din industria vehiculelor autonome (self-driving cars), oferind dronei capacitatea de a evita formele de relief în timp ce reacționează instantaneu la amenințările inamice.

Orizont 2030: Standardizarea războiului de manevră pe scară largă

Thunder a fost concepută pentru a fi „atritabilă” (înlocuibilă cu costuri rezonabile), facilitând desfășurarea unor cantități mari de senzori și arme pe câmpul de luptă. Designul său modular permite dezasamblarea și transportul într-un container ISO standard de 40 de picioare, putând fi livrată rapid prin infrastructura terestră, maritimă sau aeriană. Primele teste de zbor sunt programate pentru anul viitor, software-ul fiind deja verificat pe aeronave surogat în ultimii doi ani. Dacă cererea din partea forțelor armate se menține, producția de serie va debuta în intervalul 2029-2030, marcând o schimbare radicală în modernizarea aviației de atac.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală

După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de...

Exclusiv9 ore ago

REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”

Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...

Exclusiv9 ore ago

O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani

DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....

Exclusiv9 ore ago

O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului

Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...

Exclusivo zi ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusivo zi ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusivo zi ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusivo zi ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv2 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv2 zile ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv2 zile ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv2 zile ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv3 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv3 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv3 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv