Featured
Pentru prestigiul de odinioară al Americii, acesta este lucrul cel mai grav care se întâmplă: deprecierea valorilor considerate, odinioară, drept standarde ale democraţiei. Inclusiv respectul pentru presă şi locul său în arhitectura lumii libere

Mulţi preşedinţi au visat să facă asta, dar, cu excepţia lui Trump, nimeni, cel puţin după amintirile mele, nu a umilit vreodată în asemenea hal ziariştii din propria sa ţară, comparându-i, chiar la ei acasă, cu colegi de-ai lor de altundeva.
Episodul de acum îl are ca erou principal pe însuşi Joe Biden, Preşedintele Statelor Unite care, în cadrul unei întâlniri oficiale la Casa Albă cu Narendra Modi, Primul Ministru al Indiei, i-a spus ceva care, cu siguranţă, va fi înscris în istoria presei americane ca un moment de maximă ruşine.
Ce-a spus exact Biden adresându-se prim-minstrului indian?
„Cred că ce vor face acum este să cheme presa înăuntru. Presa indiană este cu mult mai politicoasă decât presa americană. Şi cred, cu permisiunea dvs., că n-ar trebui să răspundem la întrebări pentru că nu vor pune întrebări legate de scopul întâlnirii noastre.”
Replica lui Narendra Modi, om politicos şi bine crescut, a fost că este pe deplin de acord cu spusele preşedintelui american. Mai auzise la viaţa lui un preşedinte american, Donald Trump, vorbind exact în acelaşi fel despre ziariştii americani. În 2019, într-un dialog cu premierul indian, Trump îi spusese „Aveţi reporteri deosebit de buni. Aş vrea şi eu să am reporteri ca ei”… pentru ca, apoi, adresându-se reprezentanţilor presei indiene, să le spună: „Prestaţia voastră profesională este mai bună decât a oricui am auzit până acum. De unde găsiţi asemenea reporteri? Este o chestiune deosebită”.
Biden rămâne, astfel, în linia narativ-diplomatico-admirativă a predecesorului său şi asta nu numai că, din nou, la cel mai înalt nivel, aruncă un blam greu de imaginat asupra calităţii presei americane, dar arată şi cât preţ pun politicienii americani pe rapoartele privind calitatea presei şi rolul său într-o societate democratică, rapoarte care, altfel, sunt socotite drept unelte infailibile pentru a judeca gradul de maturitate al unei ţări sau alta. Poate vă amintiţi, în acest sens, de importanţa uriaşă – în analizele americane despre România – a estimărilor unor organizaţii ca Freedom House, spre exemplu. Dar exact aceleaşi rapoarte nu sunt citite la Casa Albă decât atunci când e nevoie. Dacă lucrurile ar fi stat cumva altfel, cineva i-ar fi informat pe domnii preşedinţi Trump şi Biden despre faptul că, în Raportul pe 2021 al Freedom House, democraţia şi presa din India sunt comparate cu situaţia din Algeria, Venezuela, Belarus, Etiopia şi Hong Kong.
În clasamentul realizat de Reporters sans Frontieres, India ocupă locul 142, iar Rusia este locul 150. În principiu, şi în acest caz, niciun fel de comparaţie posibilă cu SUA care ocupă locul 44. În cazul Indiei, este de remarcat faptul că, de când a preluat puterea, premierul Modi a organizat o singură conferinţă de presă şi, chiar şi atunci, a refuzat să preia întrebări. Iar Biden, la recenta întâlnire cu Boris Johnson, a refuzat să ia întrebări, pe când primul ministru britanic a răspuns celor venite din partea propriului său grup de presă.
Există o explicaţie certă, cea a oportunismului politic care primează în faţa oricăror considerente privind prostiile alea despre democraţie, libertate şi presa ca a patra putere în stat. Chestii numai bune pentru studenţii la jurnalism şi pentru politicieni în lipsă de alte argumente.
În rest, Biden are dreptate, este politician de meserie şi ştie că, întotdeauna, „interesele superioare” pot motiva absolut orice. În cazul nostru, chiar umilirea echipei de presă americane. Cui să-i mai pese? Şi poate, pentru prestigiul de odinioară al Americii, acesta este lucrul cel mai grav care se întâmplă: deprecierea valorilor considerate, odinioară, drept standarde ale democraţiei. Inclusiv respectul pentru presă şi locul său în arhitectura lumii libere.
Cristian Unteanu
Administratie
Dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova sunt confirmate, din nou, de organele de cercetare penala

Ziarul Incisiv de Prahova a dezvaluit intr-o ampla investigatie (serial) despre caracatita imobiliara din urbea lui Caragiale, exact despre speta unde, in această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova și în municipiul București, la persoane bănuite de infracțiuni din sfera criminalității economice.
5 ppersoaneau fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri.
În fapt, reprezentanții unui operator economic, în perioada 2018 – 2022, ar fi construit un bloc de locuințe în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și ar fi falsificat mai multe înscrisuri, pe care le-ar fi utilizat, atât în fața autorităților publice locale, pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, cât și la notarul public, pentru vânzarea apartamentelor.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în declarații, uz de fals și fals intelectual. Vom reveni. ( Cristina T.)
Actualitate
Grotesc si prostesc/Ciolanul promovează imaginea Ploiestiului!

(Preluare Stiri Actuale –Cristina IANCU);
Ultima gogomănie făcută de oamenii lui Volosevici o reprezintă promovarea municipiului resedinţă de judeţ cu…ciolan, cozonaci, făină si zahăr.
Vorbim despre o achiziţie ciudată făcută de Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice, în urma unui referat avizat de mai mulţi directori din Primăria Ploieşti.
Astfel, municipalitatea a achiziţionat de la un retailer din zonă un număr de 3000 de pachete cu alimente. Fiecare pachet conţine, conform documentului, cozonac, zahăr, ulei, făină şi ciolan vidat! Achiziţia este făcută din capitolul…Promovarea imaginii Ploieştiului, iar valoarea totată a achiziţiei este de 88.300 de lei.
Achiziţia încalcă votul pe buget al consilierilor locali, deoarece în anexa Bugetului Local. Conform raportului întocmit de Direcţia de Comunicare şi Relaţii Publice, în capitolul Promovarea imaginii municipiului sunt enumerate achiziţii de obiecte tradiţionale, plachete, pliante, mesaje de felicitare în mass media, cheltuieli ocazionate de vizita delegaţiilor străine, sondaje de opinie, aranjamente florale şi alte astfel de achiziţii. (FOTO)
În practica municipalităţii din anii anteriori, pachetele de acest gen erau obţinute prin sponsorizări de la diverse firme cu activitate în Ploieşti. Conform informaţiilor noastre, vor fi solicitate si sponsorizările, dar pachetele destinate pensionarilor vor fi cumpărare cu fonduri care nu au fost bugetate în Bugetul Local pentru anul 2023.
Rămâne de văzut cum vor justifica reprezentanţii Primăriei Ploieşti cele 3000 de ciolane cumpărate, într-o încercare disperată de recuperare a imaginii pierdute de Andrei Volosevici.
Curat, murdar, coane Fănică!
Exclusiv
Cutia Pandorei!/Halchin centrează si Zeus da cu capul!

Ca pe Zeus, Neprihănitul!!! Matei Valentin, un director împuternicit de la Penitenciarul Ploiesti il protejeaza mafia M.J. via A.N.P. am demonstrat de fiecare data.
Că este vorba de (le vom parcurge in viitor)
– dispoziții ilegale catre subordonati,
– mutări ale oamenilor in curte după cum vrea Zeus si acolitii lui: Wonder Woman , Stoica, Oita laie, Coada și Banica
– comisii de disciplina contra oamenilor ce nu gresit dar nu sunt CA EI, dispuse de ZEUS unde sunt membrii cei de mai sus plus alte mici sugative,
– controale dispuse de A.N.P.ului condus de DAN Halchin facute noaptea ca hotii prin gard, ca sa demita oamenii buni din unitate,
– incalcari ale conditiilor de munca minime,
– incalcari ale atribuțiilor de serviciu pentru cei care indraznesc sa faca cum scrie la carte,
– vocabular ca la stana pentru cei care nu sug la tata lui Zeus (care incep sa fie din ce in ce mai multi)
– sicanarea celorlalti pentru a le fi frica de a spune de ce face Zeus cu ai lui,
– sesizari facute la ANP, M.J. plus alte structuri care au atributii de verificare si s-au facut ca nu exista…
TOATE ACESTEA SUNT PROTEJATE DE directorul doctor Halchin Dan, fost agent paza si Firinel UNGUREANU fostul securist din A.N.P. pentru… pentru…
S-A PRINS CINEVA?
Pentru ca au nevoie de un fraier care sa le faca treburile murdare! Acel fraier, umflat de egoul propriu este Zeus, Matei Valentin Neprihanitul!!!
Pai, daca am niste detinuti cu capital de nu il poti numara intr-o viata de om si sunt cunoscuti ai unor nu prea curati oameni politici si niste atentii trebuie facute… cum altfel sa reusesti? Decat sa gasesti unul care este dispus sa faca astea pentru tine. Si cand ai gasit cainele care se bucura la niste „cadouri”, caci pe bani nu pune mana… oare nu trebuie sa il pastrezi pe ZEUS?
Noi credem ca da! Noi credem ca indiferent de ce ar face ZEUS va fi aparat… cu toate ca am aflat pe surse ca mai are un pic si nu il mai tin nervii si va lovi un subaltern… dar si atunci se vor face ca ploua.
De mai bine de 6 luni, Penitenciarul Ploiesti este un butoi cu pulbere ajungand mai rau decat Penitenciarul Targsor de acum cativa ani. Fug oamenii ca sobolanii din bataia de joc a acestui cainecredincios si fidel pentru orice os primit.
ACUM ESTE CLAR?!? INCA NU?
Pai… sa scoatem elefantul din camera…
Mareata realizare a lui Halchin Dan facuta prin Matei Valentin: punct de lucru exterior permanent… cu alte cuvinte… niste detinuti care stau tot timpul undeva…
SUB AURA CA VAI DE CE LOCURI DE CAZARE AM PRODUS PRIN ASA CEVA… SUNT CATEVA ZECI… DECI FRECTIE LA PICIOR DE LEMN… CUTIA PANDOREI A FOST DESCHISA.
Era nevoie de un caine credincios care sa calce pe oamenii din subordine si sa produca acest NOU FLAGEL. Unde anumiti detinutii PRIVILEGIATI sunt dusi in aceste „puncte de lucru” si sunt tratati preferential. Si fiecare dintre acesti oameni are ceva de castigat! Bani sau bunuri sau noi prietenii…
Iata de ce, ZEUS se crede stapan peste un sistem de aparare al statului (oare mai putem numi asa aceasta structura stricata – Penitenciarul???). Iata de ce poate sa faca orice, caci orice sesizare se opreste in van… caci trebuie tinut aici…
PANA CAND? Ar fi urmatoarea intrebare… Pana nu mai este de folos, pana puterea se va schimba si din ilustru ZEUS va deveni detinut. Poate i se va da si lui un loc la un punct exterior de lucru… caci are pile!!!
Sub praful in ochi ca s-au facut reale minuni cu asa ceva… in realitate situatia se prezinta:
– Penitenciarul DEJA subdimsionat pe statul de organizare a sangerat masiv detasarea a circa 10 oameni pe Minunea lui Halchin
– Acest lucru a generat in val:
Ore suplimentare – platite din banii nostri,
Concedii restante – timpul necesar refacerii diminuat, deci stress asupra personalului,
Activitati ce produc mari costuri materiale: transport personal, masa, atr. Logistice – toate platite din banii nostri,
Activitati suplimentare ale cadrelor unitatii.
PRIN URMARE ACUM ATI INTELES?
Tot ce s-a facut este incepului unei sectii private de detinuti alesi pe spranceana, pe cheltuiala noastra, pe spatele personalului subjugat, pentru beneficiul lor. Vom reveni cu dezvaluiri senzationale. (Cristina T.).
N. R. : – Reamintim ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.
Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK este bine?
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
-
Exclusivacum 5 zile
,, Noaptea Minții” sau ,,Cum calculează Mafia”!!!/Episodul IV
-
Administratieacum 8 ore
Dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova sunt confirmate, din nou, de organele de cercetare penala
-
Exclusivacum 2 zile
Replica ,, Caracatiței”
-
Administratieacum 5 zile
La doar 33 de ani, a fost depistat cu o formă rară de cancer, iar tratamentul necesar depășește suma de 30000 euro/lunar
-
Exclusivacum 16 ore
Cutia Pandorei!/Halchin centrează si Zeus da cu capul!
-
Exclusivacum 2 zile
Don Quijote de la Mancha VS. Cei trei muschetari/Cavalerul tristei figuri VS. Cei trei mușca-tare/Ep.3: ÊTES-VOUS PRÊT(E)S ?
-
Featuredacum 5 zile
Până și luptele de la Bahmut pălesc față de ”Jihadul” declanșat la Primăria Sectorului 1
-
Exclusivacum 5 zile
Un focar de infecție ce se dorește a fi o locuință de serviciu atribuită de IPJ Alba unui polițist în anul de grație 2023