Connect with us

Featured

„ALIANȚA SUDULUI” ZDRUCINĂ RELAȚIA TRANSATLANTICĂ/Modelul viitoarei ordini va depinde de modelul relației dintre China și SUA

Publicat

pe

Pe când acasă SUA proclamă că „viețile negrilor contează” (Black Lives Matter fiind numele mișcării sub imperiul căreia sunt dărâmate statuile părinților fondatori ai Americii), iar fotbaliștii britanici îngenunchează la începutul meciurilor, cerând astfel iertare pentru comportamentul nepotrivit al Angliei de acum câteva secole, față de băștinașii din coloniile sale, vânduți ca sclavi în Lumea Nouă, în regiunea indo-pacifică s-a pus de o coaliție armată a albilor anglo-saxoni, protestanți și neo-protestanți, menită a îngrădi China și a-i stopa ascensiunea către statutul de super-putere globală. Numele coaliției este format din primele litere ale statelor membre (Australia, Regatul Unit al Marii Britanii și SUA), SUA, cu modestie și cu voia noastră, plasându-se „ultima pe listă”: AUKUS. Pornind la o cruciadă împotriva Chinei, AUKUS riscă să ridice întreaga lume împotriva sa.

O EROARE STRATEGICĂ NĂSCUTĂ DIN DISPERARE

AUKUS este mișcarea disperată a unei superputeri decadente aflată în criză de inspirație, căreia nici un demers rațional nu i-a mai reușit.

Așa cum era de așteptat, administrația Biden nu putea să modifice obiectivele politicii externe americane stabilite de predecesoarea sa, administrația Trump, căci acelea erau impuse, din perspectiva menținerii întâietății Americii la scară globală și a restaurării măreției ei, de realitatea obiectivă, iar nu de capricii subiective. Ceea ce Președintele Biden a promis și a intenționat să facă a fost atingerea acelor obiective nu prin retragerea SUA în spatele frontierelor naționale, într-o mișcare cvasi-izolaționistă, ci prin readucerea ei în poziția de „lider al lumii libere”, adică al alianței nord-atlantice.

Pe o atare linie de gândire, întâlnindu-se cu liderii statelor din elitistul G7, cu cei ai membrilor UE și cu aliații din NATO, șeful administrației americane a putut observa că lumea pe care o cunoscuse pe vremea când era vicepreședintele lui Barak Obama, se schimbase iremediabil. Supărarea pe modul brutal în care vechii aliați ai Americii fuseseră tratați de Donald Trump nu echivala cu dorința reîntoarcerii sub comandă americană. Dimpotrivă, Europa merkeliano-macroninană vorbea tot mai intens de dobândirea autonomiei strategice și formarea unei forțe de apărare proprii.

Poate că America „progresistă” și „globalistă” a lui Biden nu mai era tratată la Berlin, Paris și Bruxelles ca o amenințare la adresa intereselor europene, pe același picior cu Rusia sau China, cum fusese definită America „conservatoare” și „naționalistă” a lui Trump, dar nici nu mai era acceptată ca „actor european” și „comandant suprem” al armatei „democrațiilor euro-atlantice” în lupta cu „autocrațiile euro-asiatice”, așa cum se întâmplase după cel de al Doilea Război Mondial, de la discursul lui Churchill, la Fulton (cu „relația specială”, „tendințele păcii” și „cortina de fier”), până pe vremea lui Ronald Reagan, George Bush Sr. și Bill Clinton.

Toate strădaniile lui Joe Biden de a reaprinde Războiul Rece și a mobiliza Europa, de astă dată nu atât împotriva Rusiei, cât împotriva Chinei, considerată, și nu fără temei, de toți analiștii americani, ca fiind principalul rival strategic al SUA, singurul apt a pune capăt atât „păcii americane” cât și supremației mondiale a Americii, au eșuat. Europa (germană) avea o altă agendă și alte ambiții, sintetizabile în formula „Russia in, America out, Germany up” („Rusia înăuntru, America afară, Germania sus”); în contrast cu lozinca sub care se născuse NATO și anume „America in, Russia out, Germany down” („Rusia afară, America înăuntru, Germania jos”).

Nici măcar refuzul de a-l sprijini pe premierul Boris Johnson pentru ca Regatul Unit să nu fie tăiat în două, prin efectul Brexitului, de o frontieră vamală trasată prin Marea Irlandei, nu i-a putut îndupleca pe protagoniștii UE la schimbarea atitudinii față de rugămințile Washingtonului.

Așa s-a prezentat Joe Biden, lipsit de atuurile solidarității euro-atlantice și fără mandat vest-european, la Geneva, pentru a se întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, în încercarea de a rupe sau măcar a slăbi „monstruoasa (din perspectivă americană) coaliție” ruso-chineză. Acolo a oferit tot ce a putut oferi (Ucraina și o parte a Europei centrale și orientale, cu România și Marea Neagră, printre altele), fără a obține în schimb ceva relevant, cu care, cel puțin, să tempereze elanul rusofob al unora dintre uliii senili de la Washington, în așteptarea unor sentimente mai bune din partea Kremlinului. Asta întrucât, a trebuit să constate Președintele Biden, SUA nu mai putea livra mai nimic din ceea ce Rusia nu putea obține singură, sau putea plăti prea puțin în contrapartida a ceea ce cerea.
Nebunilor, ce aveţi cu statuile lui Cristofor Columb?

A urmat necesara, inevitabila dar dezastruos efectuata retragere din Afganistan, care a distrus complet, în momentul cel mai nepotrivit, reputația și credibilitatea SUA, pentru toți actorii emisferei nordice care ar fi fost capabili a-i aduce, în confruntarea, peste puterile ei actuale, cu China, ajutorul indispensabil promovării agendei ei geopolitice. Aceasta în condițiile în care nici opera de seducere a Indiei, spre a o aduce cu arme și bagaje pe frontul anti-chinez, începută de Președintele Trump, nu a dat rezultatele scontate, guvernul de la New Dehli preferând un joc prudent la mai multe capete.

În fine, speranțele ca talibanii, reveniți la Kabul, să aprindă focul în Asia Centrală și, singuri sau în cadrul unei front islamic incluzând Pakistanul și chiar Iranul, să atace China, în timp ce SUA și aliații săi ar fi învăluit-o pe flancul sudic și estic, s-au dovedit nefondate. Beijingul și-a jucat excelent cartea economică, de pe poziția celei mai dinamice și mai eficiente economii a lumii, făcând statele islamice din vecinătatea sa să înțeleagă că o „pace strâmbă”, aducătoare de investiții chineze care să umple farfuriile popoarelor lor, este pentru ele preferabilă unui „război drept”, care să oprească, eventual, avansul noului „Drum al mătăsii”, exclusiv în profitul geopoliticii americane.

Astfel, rămas singur pe „Axa binelui”, Președintele Joe Biden a recurs la formula la care numai disperarea îl putea împinge, în condițiile refuzului de a accepta că „secolul Americii” s-a sfârșit și singurul lucru inteligent pe care îl poate face este de a se asocia cu China spre a defini împreună ordinea mondială în „secolul Asiei”. Este vorba despre constituirea AUKUS.

„ALIANȚA SUDULUI” ZDRUCINĂ RELAȚIA TRANSATLANTICĂ

Cu siguranță că, la aflarea veștii privind nașterea AUKUS, Președintele Xi Jinping a avut același sentiment cu Winston Churchill când, în 1941, a aflat că Germania a atacat URSS. În ecuația actuală locul Germaniei este ocupat de SUA, iar cel al URSS este luat de UE (respectiv Franța și Germania).

Prima consecință practică a apariției acestei „Alianțe a sudului” împotriva Chinei, a fost împingerea Australiei la denunțarea unui uriaș contract având ca obiect cumpărarea din Franța a douăsprezece submarine de luptă cu propulsie convențională, urmând ca SUA să o înarmeze, evident contra cost, cu submarine nucleare. Aceasta este o lovitură economică dată Franței, și așa debilitată de criza economică subsecventă pandemiei Covid 12, cu un an înaintea alegerilor prezidențiale la care Președintele Emmanuel Macron se va prezenta, oricum, în deficit de popularitate. Renunțarea la amintitul contract va însemna și pierderea câtorva mii de locuri de muncă, cu toate efectele destabilizatoare pe plan social, într-o țară și așa aflată într-o stare insurecțională de ani de zile.

Este posibil ca, în subsidiar, prin acest gest, Washingtonul să fi dorit și pedepsirea Președintelui Macron pentru insistența cu care susține politica de desprindere a UE din legătura strategică transatlantică și crearea unei armate europene capabilă să își asume misiuni de luptă fără vreo coordonare cu armata americană. Franța nu a vrut să se alăture Americii în războiul cu China, și acum America o exclude de pe profitabila piață a armamentului, interzicându-i să beneficieze de cererea impulsionată tocmai de acest război. (Putem presupune că o altă măsură sancționatorie, de astă dată făcând aplicarea tacticii „pământului pârjolit”, a fost aceea de a ordona excluderea de la guvernarea României, stat din care SUA se retrage, a USR+, partidul coloanei a cincea macroniste. Doar așa putem explica îndepărtarea brutală și oarecum intempestivă a acestuia de către PNL și Președintele Iohannis. Ceea ce va provoca, neîndoielnic, cât de curând, contraofensiva franceză pe frontul românesc.)

Problema este că politica sancțiunilor, atât de dragă Americii, conduce, adesea, la rezultate contrarii celor urmărite și așteptate. Astfel, în locul aducerii la ordine a Parisului, nu doar Casa Albă, ci întreaga alianță nord-atlantică s-a trezit cu o reacție furibundă a Franței, mergând până la gestul radical al rechemării ambasadorilor francezi de la Camberra și Washington, simultan cu declarații venite de la cel mai înalt nivel privind încheierea rolului NATO în ceea ce privește securitatea europeană.

Ocupată cu alegerile parlamentare, Germania nu s-a exprimat public, dar este evident că ea va fi de partea Franței; mai ales dacă electoratul german va aduce la putere o coaliție a stângii formată din SPD și Verzi, așa cum se conturează acum lucrurile.

De notat, că ambasadorul francez la Londra nu a fost rechemat. Aceasta arată, așa cum de altfel au și lăsat să se înțeleagă reprezentanții diplomației franceze, că Marea Britanie a ajuns a fi considerată o putere de mucava, condusă de un personaj de vicleim, premierul Boris Johnson, care, histrionic, veleitar și iresponsabil, după ce a pierdut toate pariurile și și-a adus țara în pragul dezmembrării, acum se agață de orice cacealma pentru a se reface.

După ce SUA a lăsat Regatul Unit fără sprijin în chestiunea graniței irlandeze, acum Boris Johnson acceptă să intre în combinația anti-chineză a „rasei anglo-saxone” tot din disperare, întrucât spațiu de manevră strategică nu mai are. Ca și pe pokeristul nenorocos, dar încăpățânat, care mărește miza în așteptarea unei cărți salvatoare, această zbatere îl va duce la faliment. Pe el și țara lui; fiindcă este de așteptat ca revanșa Europei continentale să fie cruntă, cel mai probabil constând în încurajarea și susținerea secesionismului scoțian și nord irlandez. Vom afla mai curând decât credem.

Astfel, până una alta, Rusia va dobândi supremația militară în Europa, după fracturarea alianței trans-atlantice, deja în moarte clinică, și înainte ca nesfârșitele gâlcevi europene să conducă spre o armată pan-europeană funcțională. Armata rusă, rămasă fără rival pe bătrânul continent, își va putea revendica rolul de principalul protector al păcii în Europa. Or, China nu poate fi decât mulțumită de o astfel de evoluție, în condițiile în care, alături de Rusia, face parte din Organizația pentru cooperare de la Shanghai (un fel de NATO euro-asiatic), pe care împreună o domină.

Vuvuzelele mediatice ale euro-atlanticismului integral, susțin, totuși, că Franța și Germania s-au supărat degeaba, întrucât prin înființarea AUKUS, administrația americană nu a vrut decât să convingă că abordarea în forță a relației cu China și angajarea pe frontul indo-pacific sunt serioase și consistente. De aceea, „vechea Europă” nu ar trebui să pună sub tensiune relația transatlantică.

Abordarea Chinei de către SUA o fi serioasă, dar este greșită și contraproductivă; iar aceasta se poate măsura prin faptul tot mai evident și mai ireversibil al fracturii strategice din spațiul euro-atlantic, ca efect al belicismului american din Pacific. Ceea ce, pentru România, cel puțin, nu este deloc o veste bună. Aceasta obligă Bucureștiul la o rapidă repliere în vederea normalizării relațiilor cu Rusia și a reabilitării celor cu China, de realizat înaintea unei înțelegeri ruso-germano-franceze.

Dacă la cumpăna secolelor XX și XXI unii oameni politici români au sperat că România va putea ajunge la un acord cu Rusia prin intermediul SUA, călătorind în remorca americană, în noul context, ea ar putea fi aceea care să paveze drumul unei înțelegeri americano-ruse realizate prin intermediul său. Cu alte cuvinte, normalizarea relațiilor româno-ruse ar putea fi proiectată la București în așa fel încât să creeze cadrul unei concilieri între Rusia și SUA, partenerul strategic al României, înlăturând unele teme de discordie dintre acestea, localizate la gurile Dunării, în regiunea Mării Negre și la frontiera Balcanilor. O astfel de abordare necesită abilități diplomatice deosebite și români care să se bucure de credibilitate la Moscova.

NUCLEARIZAREA AUSTRALIEI: ULTIMA LOPATĂ DE PĂMÂNT ÎN CAPUL „ORDINII GLOBALE BAZATE PE REGULI”

Prin crearea AUKUS, relația transatlantică a fost zdruncinată de SUA, iar nu de UE. Iar aici nu este vorba doar despre un act de concurență neloială patentă a SUA în raporturile cu Franța, ci mai ales despre nuclearizarea Australiei, în disprețul eforturilor făcute timp de decenii pentru neproliferare.

Pasul va înstrăina de America nu numai Franța și UE, ci și India, Indonezia, Filipine, Malaysia, Singapore etc. În mod special, India va deveni extrem de nervoasă, ceea ce va face ca toate deschiderile lui Donald Trump să fie anulate și drumul Moscovei să fie redescoperit. De asemenea, Indonezia va reacționa negativ față de creșterea tensiunii nucleare în regiunea indo-pacifică în care ea deține o poziție geografică critică.

Noua Zeelandă a și anunțat că nu va permite trecerea submarinelor nucleare australiene prin apele sale. Nu știm încă reacția Japoniei, dar este clar că amintirea Hiroșimei nu o atrage deloc spre implicarea în conflicte din imediata sa vecinătate, în care toți participanții ar dispune de arme nucleare.

Cu ceva vreme în urmă, fiind invitat să fac o vizită în Australia, m-am întâlnit cu comisiile sale parlamentare de politică externă și de apărare. La rugămintea de a-mi identifica sursa amenințărilor de tip militar, la adresa siguranței naționale australiene, ținând seama de poziția geografică a țării, mai întâi s-a lăsat tăcerea iar apoi, cu o anumită ezitare, mi s-a spus că, în principiu, asemenea amenințări nu există, la limită putând fi menționată Indonezia. Întrebând cum stau lucrurile cu China, mi s-a explicat că aceasta este nu doar prea departe pentru a reprezenta un pericol militar real, dar și că interesele celor două țări în a dezvolta cooperare economică și schimburi comerciale reciproc avantajoase, îndepărtează posibilitatea unor confruntări armate. De unde până unde, atunci, interesul Australiei de a intra într-un război americano-chinez, în care SUA nu mai poate atrage de partea sa decât tigrul de hârtie britanic?

„Ordinea globală bazată pe reguli” este o altă formulă sacramentală a noii limbi de lemn vorbită de superputerile decadente, prin care SUA, cea care a stabilit regulile, încearcă să nege puterilor globale emergente dreptul de a avea și ele un cuvânt în definirea acestora.

Prin transferul de tehnologie nucleară Australiei regulile sunt acum aruncate în aer, tocmai de cea care se erijează în apărătorul lor legitim. Iar asta în numele nevoii de a tranșa la nivel global „rivalitatea democrațiilor cu autocrațiile”, fără a se observa nici că Rusia și China nu sunt autocrații, nici că astfel se revine la logica Războiului Rece, nemaipăstrând măcar normele de drept internațional care au făcut ca acesta să nu devină cald.

Cu ce titlu și cu ce legitimitate morală să mai ceri acum Coreii de Nord sau Iranului să nu se doteze cu infrastructuri nucleare, când la porțile Asiei tu însuți faci asta în Australia? O fostă colonie penitenciară care nu are structură de comandă nucleară, nu are infrastructură nucleară critică, nu are depozite de combustibil militar uzat, nu are sector nuclear civil care să îi asigure combustibilul nou, nu are servicii de întreținere a submarinelor nucleare, nu are filosofie politică nucleară, nu are nici cea mai firavă legislație nucleară, care nu face parte din nici un sistem global de verificare a tehnologiei militare nucleare, care nu poate asigura păstrarea secretului informației tehnologice și pe care… nimeni nu o amenință. Și de vreme ce dotezi Australia cu submarine cu propulsie nucleară, este logic ca pasul următor să fie dotarea submarinelor cu rachete nucleare. Altminteri, de ce ar fi nevoie de ele?

În acest nou Război Rece, puterile occidentale sunt mai slabe decât cele asiatice și au toate perspectivele de a pierde. Iar unul din motivele acestei slăbiciuni este acela că „democrațiile” au rămas fără „demos”, în timp ce „autocrațiile”, pe care le denunță preoțimea seculară atlanticistă, au convins „demosul” că îi pot conferi securitate și justiție socială.

Pe de altă parte, să mai notăm că în 1945 Japonia nu avea arma nucleară și doar două bombe atomice au fost suficiente pentru a o determina să capituleze. Astăzi China dispune de tehnologie militară nucleară și va răspunde simetric unui atac nuclear.

Contează SUA pe un război nuclear, care ar atrage în luptă, fără îndoială, toate celelalte puteri, mari sau mici, înzestrate cu asemenea arme? Ar fi sfârșitul civilizației umane. Crede SUA că un nou val de teroare nucleară va determina China să își oprească ascensiunea? Imposibil! Mai degrabă vom asista la o escaladare haotică a înarmării nucleare care va include și țări precum Coreea de Sud sau Japonia.

Nuclearizarea Australiei, în siajul creării AUKUS, reproduce întrucâtva criza rachetelor cubaneze din anul 1962, când omenirea s-a aflat în pragul dezastrului. Mai există astăzi, oare, într-o lume complet deraiată, resursele de înțelepciune care să asigure autoreținerea actorilor globali și să-i determine a face pasul înapoi?

Cel mai bun sfat pentru SUA nu este să constituie o coaliție anglo-saxonă, rasistă, anglofonă, protestantă, în disprețul și în opoziție cu interesele membrilor UE, precum și ale altor vechi sau potențiali aliați, pentru a se opune ascensiunii chineze, ci să își aplice propria maximă care spune „if you cannot beat them joint them” („dacă nu îi poți înfrânge, alătură-te lor!”), în așa fel încât China să nu se ridice la statutul de superputere împotriva SUA, ci alături de / cu asistența SUA, în cadrul unei noi ordini mondiale pluraliste și consensuale.

Bineînțeles că și UE, dacă se reformează, ar putea juca un rol, și trebuie să îl joace, în negocierea noii ordini globale „bazate pe reguli”. Mai sunt și alți jucători globali apți de un aport util.

Culmea este, însă, că înșiși chinezii sunt convinși că modelul viitoarei ordini va depinde de modelul relației dintre China și SUA. Și poate că există o logică în asta. În fond este vorba de acordul dintre fosta superputere globală și noua superputere globală. Totul este ca și SUA să o înțeleagă. Câtă vreme are parteneriate cu amândouă, și pentru România ar fi bine.

Desigur că între cele două există diferențe de interese, concepție, regim politic etc. Dar tocmai pentru asta sunt negocierile: ca să se găsească drumul de mijloc. Iar politica este arta posibilului.

Adrian Severin

Exclusiv

De la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri

Publicat

pe

De

Fabrica de ploaie îmbuteliată

După două zile de ploi serioase, fabrica Coca-Cola HBC România de la Ploiești nu mai arăta a „templu al capitalismului fericit”, ci a micro-Delta industrială. Angajați ai fabricii povestesc, cu imagini și detalii, cum apa s-a infiltrat în asemenea cantități încât nu mai puteau circula normal prin hală în timpul programului, ci mai degrabă înotau printre motoare, reductoare și cabluri sub tensiune, cu folii și găleți drept baricade improvizate.

Surse din interior leagă dezastrul de lucrările „speciale” la acoperiș, făcute în trecut, în mandatul fostului director Dragoș Antim Nan. Reparațiile – spun oamenii – ar fi fost executate superficial, „de ochii lumii”, iar efectele se văd acum, când ploaia își face loc nestingherită până la liniile de producție.

Acoperișul lui Nan: șiroaie pentru muncitori, contracte grase pentru „preferata casei”

Sursele susțin că firma care a lucrat la acoperiș ar fi fost una dintre preferatele fostei conduceri. Aceeași societate ar fi primit mai multe contracte, la valori considerate de angajați peste nivelul pieței. Diferențele de cost, spun ei, ar fi permis finanțarea altor lucrări, inclusiv „în interesul personal, pe acasă la X și Y”.

Se ridică, astfel, întrebarea de bun-simț: chiar nu existau firme serioase de construcții în județul Prahova care să poată executa corect lucrarea? Pentru că, dacă principalul criteriu ar fi fost profesionalismul, nu „prieteniile” și „apartamentul de firmă”, atunci azi n-am fi avut o fabrică în care oamenii merg la muncă precum pe șantier inundat, cu siguranța pusă la zid și cu tavanul care curge ca o sticlă desfăcută greșit.

Apa pe linii, motorul sub valuri, iar baronul la birou uscat

Rezultatul „reparațiilor”? Din cauza ploilor recente, acoperișul a cedat în multe zone, în special acolo unde fusese „reparat”. Apa s-ar fi scurs până pe liniile de producție, pe motoare, reductoare și alte echipamente, angajații trăind cu frica permanentă că ceva se va arde – la propriu, nu doar la figurat, cum se întâmplă deja cu nervii lor.

În timp ce oamenii lucrează cu picioarele în apă și cu găleți sub furtunile din tavan, fostul director – spun sursele – și-ar fi continuat liniștit activitatea într-o altă funcție, într-un birou nou-nouț, amenajat din „diferite surse”. Responsabilitatea pentru lucrările contestate? Neclară. Apa pică la hală, dar baronul, zic angajații, s-ar fi mutat doar cu scaunul în alt colț uscat al imperiului.

Firme de apartament vs. firme reale: noua conducere încearcă să închidă robinetul

Angajați care au dorit să rămână anonimi afirmă că actuala conducere a început să reevalueze contractele, în încercarea de a elimina „firmele de apartament” preferate în trecut, în favoarea celor care chiar execută lucrări profesionale.

În mandatul lui Nan, o firmă din București, care ar fi executat inclusiv lucrările la acoperiș, ar fi fost preferată în mod repetat, în ciuda faptului că lucrarea dădea semne de probleme încă din start. Noul director ar fi început să taie din „firmele de casă” moștenite „de pe vremea lui Drăgășică”, dar nota de plată – tehnică, financiară și de imagine – e deja plătită de actuala conducere, în timp ce rădăcina problemei rămâne în trecut.

Flota care „mănâncă” combustibil și mașini întoarse din drum

Nemulțumirile angajaților nu se opresc la acoperiș. Aceștia susțin că, în perioada vechii conduceri, costurile cu flota auto ar fi explodat: consum de combustibil „nestingherit”, număr mare de accidente rutiere în care au fost implicate mașinile companiei și o natură de mașini contractate care ar fi ridicat serioase semne de întrebare.

Sursele vorbesc de peste 300 de mașini returnate în service de șefi din diferite departamente, noile mașini fiind catalogate ca defectuoase. În urma verificărilor și analizelor interne, aceste aspecte ar fi contribuit la deteriorarea climatului intern și la decizia de a „tăia” din beneficiile legate de flota auto, angajații simțind tot mai pregnant că „parcursul” lor se scurtează în weekend și li se îngreunează viața în timpul săptămânii.

Foraje, demolări și aceeași curte: dosarul birocratic al apei

În paralel cu inundațiile din hală, compania figurează în acte cu lucrări serioase la Ploiești. Din documentele depuse la autorități reiese că SC COCA COLA HBC ROMANIA SRL, cu punct de lucru în județul Prahova, Ploiești, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 285, are în derulare:

  • lucrări de desființare – clădiri cu funcțiuni industriale
  • lucrări de construire – clădiri cu funcțiuni industriale – foraje put apă

Forajele se fac „cu același nume, în aceeași curte”, potrivit documentelor oficiale consemnate de consilieri de specialitate în 2025, pentru perioada 2025–2027.

În timp ce în hală curge apă de ploaie peste utilaje, la dosar curg hârtii despre foraje și potabilitatea apei. Autorizația pentru potabilitate încă e „în așteptare”. Între timp, angajații au impresia că singura apă sigură e cea cărată în sticlă de acasă.

„Nan – maestrul forajelor-fantomă”: când presa desface dopul

Presa locală nu a rămas indiferentă. Site-ul incisivdeprahova.ro a publicat materiale cu titluri care spun tot despre atmosfera de la Ploiești:

  • „Nan – maestrul forajelor-fantomă. Coca-Cola Ploiești: o fabrică de coșmaruri cu apă neconformă și autorități corupte cu șpagă” (sursa: incisivdeprahova.ro, 30.03.2026)
  • „Nan – fantastica fabrică de absurdități. Cum noul director Nan a transformat butelia de fericire în coșmaruri pe gheață și apă de canal” (sursa: incisivdeprahova.ro, 30.03.2026)

Aceste articole descriu, în stil la fel de dur, suspiciuni privind calitatea apei, rolul autorităților și modul în care managementul ar fi gestionat (sau eșuat să gestioneze) infrastructura critică a fabricii.

RetuRO: sclavia de 50 de bani pe PET

În timp ce în fabrică oamenii se luptă cu apă de ploaie, în viața de zi cu zi consumatorul român se luptă cu un alt tip de apă: cea îmbuteliată, taxată de sistemul de garanție-returnare prin RetuRO.

Afacerea construită în jurul RetuRO funcționează simplu: plătești 50 de bani în plus pentru fiecare sticlă, doză sau PET, înainte să deschizi băutura. Ca să-ți recuperezi banii, trebuie:

  • să păstrezi bonul fiscal,
  • să nu-l rătăcești,
  • să cari după tine sticle, doze și PET-uri,
  • să te prezinți docil la aparatele de garanție.

Ești, practic, transformat într-un sclav al PET-ului, un hamal de plastic pe banii și pe timpul tău. Pentru 50 de bani, tu te conformezi la virgulă. Pentru miliarde, sistemul devine brusc discret.

50 de bani cu bon, miliarde fără bilanț

În baza publică ANAF, ultimul bilanț disponibil al RetuRO este din 2023. Pentru 2024 și 2025 – anii în care au circulat miliarde de ambalaje și sume uriașe – socotelile nu apar.

RetuRO este „not-for-profit”, adică, teoretic, orice câștig ar trebui reinvestit în sistem. Dar fără bilanțuri publice, românii nu pot ști:

  • cât s-a câștigat,
  • cât s-a cheltuit,
  • ce s-a reinvestit.

Pentru 50 de bani, tu trebuie să prezinți sticla. Pentru miliarde, ei nu prezintă nimic.

Statul – paznicul legii când e vorba de alții, acționar mut când e vorba de el

Ministerul Mediului deține 20% din RetuRO. Același stat care ar zdrobi în câteva zile o firmă mică pentru nerespectarea obligațiilor fiscale sau de raportare stă acum cuminte în acționariat și tace.

Când un mic antreprenor greșește o virgulă în bilanț, sancțiunea vine prompt.
Când un sistem care rulează miliarde de ambalaje și bani nu are bilanțuri publice pentru doi ani la rând, totul se transformă în liniște. Banii curg, PET-urile curg, tăcerea curge.

Concluzie: între apă de ploaie și apă „not-for-profit”

Tabloul general, așa cum reiese din relatările angajaților, documente, surse interne și articole precum cele de pe incisivdeprahova.ro, este grotesc:

  • la Ploiești, o fabrică a unei multinaționale ajunge să funcționeze cu muncitori în apă până la glezne, cu acoperișuri „reparate” care cedează, cu echipamente sub risc, în timp ce foști directori își văd birourile amenajate bine și uscat;
  • în acte, apar foraje, demolări și proiecte grandioase, în timp ce în realitate angajații se apără cu folii și găleți;
  • la nivel național, românul devine „colector profesionist” de ambalaje, plutind într-un sistem RetuRO care îi urmărește fiecare sticlă de 50 de bani, dar își uită propriile bilanțuri pentru miliarde.

Apa de ploaie intră în fabrici, apa îmbuteliată iese pe bandă rulantă, iar între ele curge un râu de contracte, foraje, taxe, garanții și tăceri oficiale.

Iar consumatorul, la capătul lanțului, își plătește, disciplinat, cei 50 de bani – fără să știe dacă în spatele etichetei lucioase e apă limpede, apă de ploaie… sau doar o mare, foarte mare, apă de colonat. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Garda de Mediu Prahova, prinsă în… „pielea goală”. Interimatul de avarie cu eterna Dana Tudorache

Publicat

pe

De

S-a schimbat șefa! De la „achiziții” la… „dezafectare”

Garda de Mediu Prahova dă iar senzația că este condusă din mers, la inspirație, cu interimate lipite cu bandă adezivă, nu cu oameni asumați și competenți pe termen lung.

Ziarul de investigații Incisiv de Prahova a dezvăluit că, acum ceva timp, la conducerea Gărzii de Mediu Prahova a fost numită o nouă șefă, o persoană care lucrase pe la Achiziții, pe la București. Nu specialist de mediu, nu om format în teren, ci produs pur-sânge al birourilor de „achiziții”, acolo unde pixul e mai tare decât lopata, iar contractul mai important decât copacul.

Numirea a fost însă de scurtă durată. Atât de scurtă, încât pare mai mult o glumă proastă administrativă decât o decizie de management.

Calcatul pe bec la București și „dușul rece” al Comisiei de Disciplină

Se pare că respectiva șefă a călcat serios pe bec pe la București. Detaliile, așa cum notează sursele Incisiv de Prahova, sunt suficient de „picante” încât să nu fie expuse acum în toată splendoarea lor, dar destul de grave ca să o împingă direct în Comisia de Disciplină.

Adică: ieri bună de numit la conducerea Gărzii de Mediu Prahova, azi bună de trimis la judecata disciplinară. Așa arată „coerența” în selecția cadrelor.

Și cum nu poți lăsa instituția complet dezbrăcată de conducere, de luni, persoana cu trecut piperat prin achiziții va fi schimbată.

Când n-ai oameni, te întorci la „clasicii în viață”: revine Dana Tudorache

În locul ei, la comanda Gărzii de Mediu Prahova va fi numită, din nou, Dana Tudorache, cea care condusese instituția în ultimii ani, până să fie înlocuită cu „doamna de la achiziții”.

Rotirea de cadre arată așa:
– O șefă veche este dată jos, fără să se explice clar de ce.
– Este adusă o nouă șefă, cu background pe achiziții, nu pe protecția mediului.
– Noua șefă ajunge în Comisia de Disciplină după ce „calcă pe bec” la centru.
– Instituția se întoarce, în grabă, la șefa de dinainte, ca la o roată de rezervă.

Garda de Mediu Prahova nu doar că pare prinsă în „pielea goală”, dar pare și complet lipsită de hainele esențiale ale unei instituții serioase: stabilitate, criterii clare de numire și responsabilitate reală pentru cei care semnează aceste numiri.

Concluzie: interimate, improvizații și un mediu… de batjocură

Ce se vede din afară, prin prisma informațiilor prezentate de Incisiv de Prahova, este o scenă absurdă:
– Mediu poluat, păduri tăiate, gropi de gunoi ilegale, dar la vârf se joacă „alba-neagra” cu șefii.
– Nicio explicație serioasă pentru numiri, nicio explicație serioasă pentru demiteri.
– Când „experta în achiziții” explodează în Comisia de Disciplină, se readuce la comandă „vechea gardă”.

Garda de Mediu Prahova, în loc să fie scutul mediului, riscă să rămână imaginea unei instituții în care interimatele se dau ca ștergătoarele la mașină: stânga-dreapta, înainte-înapoi, fără să curețe nimic.

Iar cât timp astfel de numiri fulger și căderi rușinoase se fac la vârf, adevărata „poluare” nu e doar în aer și apă, ci chiar în modul în care este condusă instituția care ar trebui să le apere. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

GDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume

Publicat

pe

De

Chestorul cu două măsuri: secretomanie la bani, publicitate la grade

De când a aterizat în fotoliul de inspector general, chestorul Stoica a descoperit brusc farmecul GDPR-ului. Nu ca să apere datele personale ale cetățenilor, ci ca să bage sub preș numele polițiștilor de frontieră care primesc „salarii de excepție” de până la 50% timp de 6 luni. Așa susține Sindicatul Europol, care indică negru pe alb că lista beneficiarilor a fost ținută la secret, chipurile din „respect pentru protecția datelor”.

Ironia de serviciu: la mai puțin de o lună, aceeași conducere a găsit brusc butonul de „transparență totală” și a publicat lista NOMINALĂ a polițiștilor propuși pentru avansarea înainte de termen. Acolo, brusc, GDPR-ul a intrat în concediu fără plată.

Când ești „excelent”, te ascundem. Când te avansăm, te afișăm

În lipsa transparenței reale, apare inevitabil întrebarea pe care orice om normal și-o pune: selecția pentru „salariile de excelență” s-a făcut strict pe baza rezultatelor profesionale sau, printre cei care merită, au fost strecurate și personaje de casă, bine aliniate și perfect obediente față de conducere?

Pentru că, în mod normal, cei care chiar au rezultate nu au niciun motiv să se ascundă după GDPR. Dimpotrivă, performanța profesională ar trebui scoasă la lumină, nu pitită în fișiere secrete. Meritocrația nu are nevoie de ochelari de soare, are nevoie de dovezi publice.

Întrebarea care taie în carne vie: când ați încălcat, domnule chestor, legea?

Sindicatul Europol pune pe masă o întrebare pe care conducerea nu mai are cum s-o ocolească cu două fraze birocratice:

Când a fost încălcată legea, domnule chestor Stoica?

– Atunci când ați ascuns numele polițiștilor de frontieră recompensați cu mii de lei din bani publici, sub pretextul GDPR?
– Sau atunci când ați publicat, fără nicio reținere, numele polițiștilor de frontieră avansați înainte de termen?

Ori e lege, ori e circ. Nu pot exista două regimuri juridice paralele în aceeași instituție, aplicate după chef, interes și grad de prietenie cu șefimea.

„Salarii de excelență” sau prime pentru obediență?

Această dublă măsură – reclamată explicit de Sindicatul Europol – nu face decât să alimenteze o suspiciune perfect legitimă: că „salariile de excelență” nu sunt nici transparente, nici obiective, ci împărțite discreționar, după un criteriu neoficial, dar extrem de vizibil – obediența față de conducere.

Când banii publici curg pe tăcute spre unii, iar numele lor sunt blindate cu paravanul GDPR, în timp ce alții sunt puși pe liste nominale pentru avansări, mesajul transmis este halucinant:
– Cine tace frumos și se aliniază, primește mii de lei în liniște.
– Cine trebuie arătat la public, este scos la paradă cu nume, prenume și eventual poza în comunicate.

Concluzie: transparență selectivă, credibilitate zero

Nu poți clama „respectarea legii” doar când îți convine și „protecția datelor” doar când e nevoie să mușamalizezi cine ia bani grei din fonduri publice. Fie conducerea Inspectoratului General aplică aceleași reguli pentru toți și în toate situațiile, fie recunoaște onest că GDPR-ul este doar paravanul comod sub care se bagă deciziile dubioase.

Până când chestorul Stoica va răspunde clar la întrebarea ridicată de Sindicatul Europol – când anume a fost încălcată legea? – orice discurs despre „excelență” și „merit” rămâne doar un slogan gol, lipit pe o practică plină de dublu standard. Iar acolo unde domnește dublul standard, „salariul de excelență” riscă să nu fie altceva decât primele de fidelitate pentru cei care știu cui trebuie să spună „Să trăiți!”. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

De la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri

Fabrica de ploaie îmbuteliată După două zile de ploi serioase, fabrica Coca-Cola HBC România de la Ploiești nu mai arăta...

Exclusiv18 ore ago

Garda de Mediu Prahova, prinsă în… „pielea goală”. Interimatul de avarie cu eterna Dana Tudorache

S-a schimbat șefa! De la „achiziții” la… „dezafectare” Garda de Mediu Prahova dă iar senzația că este condusă din mers,...

Exclusiv18 ore ago

GDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume

Chestorul cu două măsuri: secretomanie la bani, publicitate la grade De când a aterizat în fotoliul de inspector general, chestorul...

Exclusiv2 zile ago

Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală

După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de...

Exclusiv2 zile ago

REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”

Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani

DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului

Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...

Exclusiv3 zile ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv3 zile ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv3 zile ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv3 zile ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv4 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv4 zile ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv4 zile ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv4 zile ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv