Connect with us

Administratie

Sună clopoțelul „României educate”

Publicat

pe

Ultimul semnal l-a dat însuși președintele Klaus Iohannis. Care i-a îndemnat pe copii să se vaccineze. Și pe părinți să-și dea acordul. După reuniunea de la Cotroceni inițiată pe această temă, împreună cu ministrul Educației și cu ministrul Sănătății, a tras clopoțelul. Dar în mesajul său către patria educată a omis un detaliu. Sau chiar mai multe.

Prima omisiune se referă la un element cheie. Când îndemni copiii să se vaccineze și pe părinții acestora să-și dea acordul, este de presupus că, în prealabil, te-ai asigurat de câteva lucruri. Unul dintre acestea este de pildă faptul că personalul din școli și cadrele didactice sunt imunizate. Tot prin vaccin. După care, desigur, te poți adresa și celorlalți. Care este de fapt situația din această perspectivă? Ei bine, nu se știe. Până în urmă cu circa zece zile, ministrul Învățământului, Robocop, ne-a informat rituos, așa cum îi este obiceiul, că cea mai vaccinată categorie socio-profesională din România este reprezentată de corpul didactic. Pe bune? Și dacă este așa, câți la sută s-au vaccinat? A tot ținut-o așa puia-gaia, până când gogoașa s-a dezumflat. Și nu mică mi-a fost surpriza când l-am auzit pe același mai mare peste educația din România, pe numele lui adevărat Sorin Cîmpeanu, recunoscând, dar abia în urmă cu câteva zile, când ziariștii l-au încolțit cu întrebările, că de fapt nu poate avansa o cifră. Pentru că, a motivat domnia sa, Ministerul Învățământului nu ar avea acces la statistice celor vaccinați, acestea fiind apanajul – nu o spune el, o spun eu – a serviciului secret STS. Prin urmare, cinstit vorbind, nu se știe nimic la acest capitol.

A trecut vara, ne apropiem de deschiderea anului școlar și, iată, nimeni nu ne-a informat, nici promotorul „României educate”, nici ministrul Educației, nici premierul, nici ministrul Sănătății și nici nimeni altcineva, care este de fapt situația cadrelor medicale în școli. Adică la X școli câte vor funcționa, câte cadre medicale sunt arondate. A crescut sau a scăzut numărul acestora? Anul trecut, dacă nu mă înșel, fiind mai proaspăt numit la conducerea Ministerului Educației și, prin urmare, mai curajos și mai critic, domnul Sorin Cîmpeanu deplângea procentul mic al cabinetelor medicale existente în școli. Și promitea marea cu sarea. Ce s-a realizat de atunci și până acum?

La fel stau lucrurile și în ceea ce privește înzestrarea unităților de învățământ cu toalete și cu apă curentă. Ce s-a schimat în această vară față de anii anteriori?

Este posibil ca o serie întreagă de școli să fie silite de evoluția pandemiei să treacă în sistem online. Între timp au fost școlile dotate corespunzător din acest punct de vedere? Dar copiii dispun de tablete ? Dar locuințele acestora, în special cele de la țară, sunt legate la rețea? Cum stăm din această perspectivă? De ce nu suflă un cuvânt ministrul Educației, cu doar câteva zile înainte de deschiderea anului școlar?

Și o ultimă întrebare: la Cotroceni, la întâlnirea consacrată noului an școlar, oare au fost abordate aceste teme? Și, dacă da, ce a aflat președintele? Și, dacă a aflat lucruri bune, cum de nu s-a grăbit să ni le comunice și nouă? Iar dacă a aflat lucruri rele, de ce ne amăgește? De ce ne lasă să ne imaginăm că „România educată” merge înainte, iar numărul de analfabeți funcțional scade veriginos?

Sorin Rosca Stanescu

Administratie

Două instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă

Publicat

pe

De

Sindicatul „Diamantul” anunță două hotărâri favorabile polițiștilor ale căror indemnizații de concediu au fost calculate fără sporul pentru condiții grele de muncă. Una dintre decizii este definitivă, iar cealaltă poate fi atacată cu recurs.

Sporul, plătit la muncă, dar exclus din indemnizația de concediu

Problema îi afectează pe polițiștii care primesc lunar spor pentru condiții grele de muncă, dar constată că acesta nu este inclus în calculul indemnizației de concediu. Potrivit Sindicatului „Diamantul”, astfel, zilele de odihnă ajung să le reducă veniturile.

Pe 21 octombrie, două instanțe au pronunțat soluții favorabile în acțiuni prin care s-a cerut recalcularea indemnizațiilor cu includerea sporului.

Curtea de Apel Iași: decizie definitivă în dosarul unui membru al sindicatului

În dosarul nr. 287/89/2026, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat recursul Inspectoratului General al Poliției Române. Hotărârea este definitivă.

Anterior, Tribunalul Vaslui, prin Sentința nr. 177 din 30 aprilie 2026, obligase I.G.P.R. să recalculeze indemnizația de concediu a unui membru al sindicatului, incluzând sporul pentru condiții grele de muncă.

Recalcularea vizează perioada 1 iulie 2025 – 11 februarie 2026, precum și concediile viitoare. Diferențele trebuie actualizate cu inflația și achitate cu dobândă legală penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei indemnizații până la plata efectivă.

Tribunalul Dolj: acțiune admisă pentru un polițist de la Imigrări

În dosarul nr. 3949/63/2026, Tribunalul Dolj a admis în întregime acțiunea formulată pentru un polițist al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Instanța a obligat I.G.I. să recalculeze indemnizațiile de concediu pentru perioada 24 iunie 2023 – 21 octombrie 2026, incluzând sporul de care polițistul beneficia înainte de concediu. Pe viitor, indemnizațiile urmează să fie calculate în același mod, atât timp cât acesta lucrează în condițiile care îi dau dreptul la spor.

Diferențele trebuie actualizate cu inflația și poartă dobândă legală penalizatoare. Sentința nu este definitivă: I.G.I. poate declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Sindicatul anunță sprijin pentru alți membri

Ambele acțiuni au fost formulate de S.P.R. „Diamantul” în numele membrilor săi, în baza Legii nr. 367/2022 a dialogului social.

Sindicatul le transmite membrilor care primesc spor pentru condiții grele și au avut, în ultimii trei ani, concedii plătite fără includerea acestuia că se pot adresa organizației pentru a solicita sprijin în demersuri judiciare. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Sindicatul Europol face apel la solidaritate pentru Raluca, o fetiță de 6 ani care are nevoie de sprijin

Publicat

pe

De

O intervenție chirurgicală în Polonia i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea aduce mai multă independență. Pentru ca tratamentul să poată fi realizat, familia mai are nevoie de 129.000 de euro.

Gesturile simple, o provocare pentru Raluca

Să ținem pe cineva de mână, să ne îmbrăcăm singuri, să ne jucăm sau să îmbrățișăm o persoană dragă — sunt gesturi pe care mulți dintre noi le facem fără să ne gândim. Pentru Raluca, fiica în vârstă de numai 6 ani a colegei noastre Andreea Buțan, acestea pot însemna însă provocări importante, transmite Sindicatul Europol.

La vârsta la care copilăria ar trebui să fie despre joacă și descoperire, Raluca se confruntă cu o luptă dificilă. Ea are nevoie de intervenții chirurgicale în Polonia, care i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea oferi șansa la mai multă independență.

Mai sunt necesari 129.000 de euro

Pentru ca intervențiile să poată avea loc, familia trebuie să strângă încă 129.000 de euro. Este o sumă considerabilă, dar fiecare donație poate contribui la apropierea de obiectiv și la șansa Ralucăi de a trăi mai ușor momentele simple ale copilăriei.

Sindicatul Europol face apel la cei care pot să sprijine familia printr-o contribuție, indiferent de valoare. Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie povestea fetiței, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai mulți oameni.

Cum poate fi ajutată Raluca

Transfer bancar – lei (RON)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO80BTRLRONCRT0541420401

Transfer bancar – euro (EUR)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO30BTRLEURCRT0541420401

Revolut
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
Cont RON/EUR/USD: RO84REVO0000158677003496
SWIFT/BIC: REVOROBB
Telefon: +40 770 720 589
Revtag: @andreemofn

PayPal: iliescuandreea1991@gmail.com

„Uneori, cele mai mari schimbări încep cu un gest mic”, transmite Sindicatul Europol, invitând publicul să fie alături de Raluca și familia sa. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Polițiști și reprezentanți ai structurilor de ordine publică s-au întrecut la „Cupa Poliției Române la Șah”

Publicat

pe

De

Clubul Dinamo a găzduit competiția dedicată pasionaților de șah din structurile de ordine și siguranță publică. Evenimentul a fost organizat de Poliția Română în colaborare cu Federația Română de Șah, iar pe lista invitaților s-au numărat lideri și campioni ai sportului românesc.

Competiție cu strategii și fair-play

„Cupa Poliției Române la Șah” a reunit participanți din structurile de ordine și siguranță publică, într-o întrecere în care concentrarea, strategia și fair-play-ul au fost în prim-plan.

Potrivit Poliției Române, Federația Română de Șah a oferit sprijin logistic pentru desfășurarea evenimentului. Reprezentanții instituției au evidențiat rolul sportului în rândul personalului și au felicitat participanții pentru implicare și performanță.

Campioni și lideri ai sportului, printre invitați

La eveniment au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, înotătorul David Popovici și campionul la polo Dragoș Stoenescu.

Federația Română de Șah a fost reprezentată de președintele Vlad Ardeleanu și de secretarul general Gabriel Grecescu. Poliția Română a transmis mulțumiri tuturor invitaților pentru susținere și participare.

Răzvan Gabriel Oprișor, câștigătorul competiției

Podiumul a fost ocupat de trei reprezentanți ai structurilor de ordine publică:

  • Locul I: Răzvan Gabriel Oprișor, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova
  • Locul al II-lea: Claudiu Ciobanu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
  • Locul al III-lea: Ștefan Toma, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău

Poliția Română i-a felicitat pe toți cei care au luat parte la competiție și le-a urat participanților „cât mai multe mutări câștigătoare”. (Paul D.).

Articol realizat pe baza comunicării Poliției Române.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv9 ore ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv9 ore ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv9 ore ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusivo zi ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusivo zi ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusivo zi ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv