Exclusiv
Despre secretizarea ticaloasa a salariilor pilelor si sinecurilor din ASF/Parlamentul tace (I)
Unul dintre primele lucruri pe care m-am straduit (si reusit) in 2013, cand am devenit pentru o scurta perioada de timp purtator de cuvant al Autoritatii de Supraveghere Financiara a fost transparenta publicarii salariilor.
Am reusit atunci sa conving conducerea proaspetei infiintate ASF sa nu isi ascunda salariile, dand aproape imediat un comunicat de presa privind nivelul acestora.
In discutiile privind publicarea declaratiilor de avere, am reusit atunci sa conving pe toata lumea ca veniturile institutiei publice ASF trebuie publicate in declaratiile de avere. Asta i-a enervat pe multi din ASF/pretendenti la ASF, inclusiv din BNR. O asemenea transparenta nu mai existase, vreodata.
Transparenta asta i-a enervat si pe unii din SRI (serviciu care a avut tot timpul inflitrati, poate ca pe unii dintre ei ii gasim acum si la conducerea unor SIF-uri). Pentru ca o data facute publice TOATE salariile prin declaratiile de avere depuse în 2014 pentru anul 2013 (ASF s-a infiintat efectiv in Aprilie 2013), disparea un obiect de santaj.
Ba chiar in decembrie 2013, Consiliul ASF avea propunerea de desfiintare a salariilor 13 si 14 din ASF (prima anuală și prima de vacanță), ceea ce i-a disperat și mai mult.
Decizia desființării celor 2 prime i-a facut pe cei care erau enervati ca ASF incepuse sa devina o autoritate functionala (descoperise si actiona in privinta sifonarilor de bani publici de la Astra Asigurari si Carpatica), astfel incat au fugit repede la hotnews sa dea o lista de ,,salarii”, in buna parte falsificata – spre exemplu cea care pretindea ca Daniel Daianu avea un salariu net de 72.000 de Euro. In fapt Daianu, ca prim-vicepresedinte ASF avea un salariu net de circa 12.000 de Euro, dar, asa cum imi scria un cititor sugubat, grabit sa isi recupereze ,,pierderea” in urma ,,investitiei” prin brokerul Sima (circa 200.00 de Euro), a tinut sa incaseze intr-o singura luna ambele prime, alaturi de salariu, deci circa 36.000 de euro net).
Am vorbit atunci cu Daianu si i-am explicat ca trebuie sa fie transparent si sa anunte, de preferat prin purtatorul de cuvant, care este exact situatia veniturilor lui ,,de 72.000 de Euro”, respectiv salariul si cele 2 prime, despre care Consiliul a decis ca in 2013 este ultimul an de plata a lor, urmand sa fie desfiintate pentru 2014. Si mai ales, ca trebuie sa explice ce face el de banii astia ca prim-vicepresedinte ASF. Daianu nu a vrut sau nu a putut niciodata sa explice ce face el de banii astia si prin urmare a ales sa iasa de unul singur in presa, ca el da primele inapoi, ca si cand le-ar fi furat. Am povestit mai pe larg aici:
Transparenta a inceput sa se sfarseasca o data cu venirea ca Presedinte ASF a lui Misu Negritoiu, fostul lucrator in comertul exterior al Securitatii anti-NATO,
In prima conferinta de presa ca nou Presedinte ASF, Mise Negritoiu mintea jurnalistii ca el nici nu stie ce salariu are (semnase deja contractul si stia exact pe ce salariu/indemnizatie venise).
A mintit. Pentru ca in ultima conferinta de presa a precedentului Presedinte (Dan Radu Rusanu), acesta anuntase ca a propus Consiliului ASF taierea la jumatate a salariilor Consiliului – astfel incat Presedintele sa nu mai fie platit cu 14.000 Euro net/lună (anuntat inca din mai 2013, cu mult inainte scurgerii de catre persoane apropiate SRI ,,in presa” a unei liste cu multe deformări de salarii, dar care in esenta arata ca nu exista salarii de 72.000 de Euro pe luna sau 50.000 de Euro pe luna.
Transparenta privind decizia publicarii in mai 2013 intai a salariilor Consiliului ASF (Dan Radu Rusanu a fost extrem de deschis la aceasta propunere si a implementat-o inca din mai 2013), i-a enervat pe multi. De fapt, pe toti. Si mai ales pe cei din BNR, Adrian Vasilescu fiind trimis de fostul turnator al Securitatii Manole sa minta si sa spuna ca eu bat campii cand spun ca salariile din ASF sunt conform Legii si mai mici decat cele din BNR.
Manole si Vasilescu au perceput transparenta impuso de mine exact asa cum ma asteptam sa o perceapa: normalitatea publicarii se intorcea ca un bumerang si reprezinta o presiune IMENSA pe BNR, ca sa isi publice si ei salariile.
Presiunea s-a materializat cativa ani mai tarziu, cand s-a dovedit ca, aprarile lui Manole prin Vasilescu ca ,,Isarescu castiga 10.000 de Euro pe luna” sunt mincinoase. Isarescu castiga de multi ani peste 15.000 de Euro pe luna, iar in 2014, anul cu pricina, avea un venit net de peste 18.000 de Euro pe luna, asa cum am demonstrat fara dubiu in septembrie 2016:
Mișu Negrițoiu a reintrodus de îndată salariile 13-14 anulând practic propunerea din Consiliu din decembrie 2013. Ele au rămas și în anul 2020, când la conducerea ASF a venit o frauda științifică și chiar financiară (din perspectiva furtului de TVA de la Poșta Română), plagiatorul Nicu Marcu.
Nicu Marcu și-a ales imediat un șef de cabinet retras intempestiv din postura de adjunct al directorului SRI, la 55 de ani, George Viorel Voinescu. De fapt, e discutabil. Poate generalul SRI si-a ales un Președinte ASF, având în vedere că Mișu Negrițoiu subordonase deja instituția SRI-ului prin protocolul semnat în mai 2014.
Una din primele decizii ale celor 2 referitoare la salarii? Să nu mai fie publicate salariile funcționarilor dar și pilelor/sinecuriștilor din ASF. Cei fără calificare reală, angajați/promovați ca recompensă. Gen Tudy de la BNR, cel care i-a prilejuit lui Isarescu sa iasa ca rezultatele angajarii pretendentului Zavorancei, pe fata. Primul episod despre secretizarea salariilor din ASF îl găsiți azi publicat în Ziarul Bursa, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani. (Crsitina T.).
Exclusiv
Spiritism constituțional pe 197,33 lei: Cum au așteptat șapte polițiști șase ani jumate ca să afle că muncesc pe bază de voluntariat, iar CCR folosește Internet Explorer
Dacă mai avea cineva impresia că Justiția din România se mișcă încet, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” vine cu dovada științifică a faptului că, în sălile noastre de judecată, timpul nu doar că stă pe loc, dar curge direct înapoi, până prin anul de grație 2008.
Șapte polițiști de frontieră de la Giurgiu au îndrăznit, în februarie 2020, să întrebe statul român de ce salariul lor este calculat după niște legi decedate, îngropate și cu parastasul făcut de mai bine de un deceniu. După șase ani și jumătate de suspans demn de o telenovelă indiană – din care cinci ani și jumătate dosarul a zăcut în comă indusă pe la Curtea Constituțională –, Tribunalul Dolj le-a trântit recent în brațe Sentința nr. 1314/2026: circulați, nu e nimic de văzut, sărăcia voastră este sută la sută constituțională!
Cireașa de pe coliva juridică? Cei peste cinci ani de așteptare la ușa CCR au fost complet degeaba. Curtea dăduse deja exact același răspuns încă din februarie 2021, cu nouă zile înainte ca Tribunalul Dolj să trimită întrebarea la București. Practic, timp de cinci ani și jumătate, nouă judecători constituționali au stat pe salarii cât bugetul unei comune ca să dea Copy-Paste dintr-un fișier pe care îl aveau deja pe desktop, după care le-au mai trebuit încă cinci luni (aprilie – septembrie 2026) doar ca să trimită textul la Monitorul Oficial. Probabil l-au expediat prin porumbel călător șchiop.
Zombii legislativi din fluturașul de salariu și miracolul de la 484,17 lei
În centrul acestei comedii absurde tronează o cifră magică, aproape mistică pentru contabilii Ministerului Afacerilor Interne: 197,33 lei. Aceasta este celebra „valoare de referință sectorială”, născută în 2008 printr-o ordonanță simplă (OG nr. 8/2008), abrogată expres la 1 ianuarie 2010 și, ca să fie sigură toată lumea că e moartă definitiv, respinsă în întregime de Parlament în 2012.
În lumea oamenilor normali, o lege abrogată și respinsă nu mai există. În universul paralel al MAI, însă, contabilitatea se face prin ședințe de spiritism: ori de câte ori un polițist se muta pe o funcție, finanțiștii ministerului aprindeau lumânări, invocau fantoma anului 2009 („încadrare ipotetică la 31 decembrie 2009”, cum recunoaște negru pe alb IPJ Ilfov!) și îi înmulțeau viața cu 197,33 lei. Și nu pe ascuns, ci recunoscut senin, cu ștampilă și semnătură, de IGPR, Poliția Capitalei, MAI și inspectoratele județene, ba chiar băgat și în ordine secrete de ministru!
Desigur, fantoma lui 2008 îi bântuie doar pe „fraierii” din stradă și din frontieră. Între timp, salariul minim pe economie sărea de la 600 la 1.900 de lei (umflând automat indemnizațiile demnitarilor), iar pentru magistrați – inclusiv judecătorii militari – aceeași valoare de referință nu doar că a fost ținută în viață printr-o derogare specială, dar a crescut frumos, din pix judecătoresc în pix judecătoresc, de la 291,98 lei până la 484,17 lei. Adică de două ori și jumătate mai mult decât la polițiști! Cu alte cuvinte, când își calculează propriile lefuri, magistrații descoperă inflația, matematica superioară și echitatea europeană; când judecă fluturașul polițistului de la Giurgiu, descoperă brusc „marja de apreciere a legiuitorului” și frumusețea austerității din 2008.
Schizofrenia în robă vișinie: Salariul nu ține de statut, polițistul lucrează din pasiune!
Dacă așteptarea de cinci ani pentru un Copy-Paste ține de lene instituțională, motivarea din Decizia CCR nr. 420/2026 intră direct în patrimoniul mondial al umorului involuntar.
Ca să scape Guvernul de acuzația că a măcelărit salarizarea polițiștilor printr-o biată ordonanță simplă (deși Constituția cere lege organică pentru statutul funcționarilor publici), Curtea Constituțională a emis o cugetare epocală, cu unanimitate de voturi: salarizarea NU ține de statutul polițistului!
Ați citit bine. În viziunea înalților prelați ai Constituției, cetățeanul român nu se face polițist ca să aibă din ce își plăti ratele și mâncarea copiilor, ci strict din dragoste platonică pentru chitanțier, bocanci și frigul din vamă. Faptul că în chiar Legea nr. 360/2002 (Statutul polițistului!), la capitolul „Drepturi”, primul punct trecut la art. 28 este fix „dreptul la salariu lunar”, iar art. 22 spune că salarizarea se stabilește prin lege? Detalii plictisitoare pentru cine nu are chef să citească legea despre care își dă cu părerea!
Dar partea cu adevărat savuroasă este gimnastica mentală a aceleiași Curți în timp:
- Iunie 2005 (Decizia 289): Șapte judecători CCR scriu negru pe alb că „sistemul de salarizare ține de statutul lor” și cere lege organică.
- Noiembrie 2005 (Decizia 645): Exact aceiași șapte judecători se trezesc peste nici șase luni, pe aceeași ordonanță, și decid fix invers: salarizarea nu ține de statut!
- 2019 (Decizia 318): Procurorul încearcă duma cu „salariul nu ține de statutul polițistului”, iar CCR îl ignoră suveran și le dă dreptate polițiștilor.
- 2026 (Decizia 420): CCR dezgroapă teza procurorului din 2019 și decizia convenabilă din toamna lui 2005, prefăcându-se că decizia din vara lui 2005 nici nu a existat vreodată, deși sindicatul i-o pusese sub nas!
Și, ca să închidă cercul absurdului în aceeași hârtie, la paragraful 23 judecătorii CCR recunosc candid că „în fapt” salariile se calculează tot după legile de dinainte de 2010, ca doar patru paragrafe mai jos să jure cu mâna pe Constituție că legea nouă nu trimite la acte abrogate și are un conținut „clar și predictibil”. E ca pisica lui Schrödinger în variantă bugetară: cifra de 197,33 lei îți mănâncă jumătate din salariu pe fluturaș în fiecare lună, dar când se uită CCR în lege, nu există nicăieri!
Tribunalul Dolj și arta de a te spăla pe mâini: „Cereți ordinul secret pe care CCR l-a interzis deja!”
Întors din excursia de cinci ani pe la București, dosarul a aterizat pe masa Tribunalului Dolj, care s-a grăbit să rezolve în câteva pagini tot ce mai rămăsese în picioare, cu o eleganță de buldozer.
Ați cerut egalizare salarială pe Decizia CCR 794/2016 și recalcularea sumelor compensatorii? Pardon, au picat la pachet cu primul capăt, nu ne mai obosim să motivăm separat!
Ați cerut compensația de risc și pericol deosebit de până la 30%? Aici logica instanței devine o capodoperă de cinism birocratic. În 2019 (Decizia 318), CCR stabilise deja că e profund neconstituțional ca ministrul să împartă acest drept după ureche, prin ordine clasificate „secret de serviciu”, pe care polițistul nu are voie să le citească, pentru că drepturile salariale se stabilesc doar prin lege. Ce le transmite însă Tribunalul Dolj polițiștilor în 2026? Că nu le poate da banii direct, fiindcă sub noua lege trebuia emis… un ordin de ministru! Adică: „Băieți, ați greșit cererea! Nu trebuia să cereți banii, trebuia să ne rugați frumos să-l obligăm pe ministru să mai scrie încă un ordin din ăla pe care CCR tocmai a zis că n-are voie să completeze legea!”
Iar la majorarea salarială de 7,5%, tribunalul a încurcat complet borcanele juridice, tratând o creștere a salariului de funcție (lămurită deja de Înalta Curte prin Decizia 75/2024 și recunoscută chiar și pe sub masă de Ministerul Muncii ca fiind parte din baza salarială, nu spor înghețat!) ca pe o pomană oprită magic la granița zilei de 1 ianuarie 2019, fără măcar să verifice dacă după acea dată s-a calculat corect.
Concluzia? Mai băgați o fisă la recurs!
După șase ani și jumătate de plimbat hârtii între Giurgiu, Craiova și București, cei șapte polițiști de frontieră au rămas cu o lecție usturătoare de drept constituțional românesc: în țara asta, o ordonanță abrogată acum 16 ani este mai vie decât Constituția, ordinele secrete bat legea publică, iar salariul tău nu are nicio legătură cu meseria ta.
Vestea bună este că sentința nu e definitivă și urmează recursul, în 15 zile. Vestea proastă e că, la viteza de croazieră a justiției patriei, s-ar putea ca decizia definitivă să le vină băieților direct pe talonul de pensie – calculat, firește, tot prin încadrare ipotetică la 31 decembrie 2009 și înmulțit cu nemuritorul 197,33 lei! (Cristina T.).
Exclusiv
Croitorii orbi din fruntea pușcăriilor: Cum vrea statul să reformeze penitenciarele înainte să afle câte paturi are în ele
Există în administrația românească o tradiție sacră, aproape mistică: întâi tai panglica, dărâmi zidul și desenezi organigrama din pix, iar abia apoi, eventual, cauți ruleta să vezi ce dimensiuni avea camera. Sistemul penitenciar din România nu putea face notă discordantă. Ministerul Justiției (MJ) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au sunat adunarea pentru marea „reformă” a pușcăriilor, doar că au uitat un detaliu jenant de elementar: să verifice dacă știu pe ce lume – și pe ce cifre – trăiesc.
Potrivit unei luări de poziție publicate de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), condusă de Cosmin Dorobanțu, arhitecții acestei reorganizări au fost puși în fața unui test de cultură generală instituțională care riscă să le provoace insomnii. Printr-o adresă oficială (nr. 138/16.11.2026), sindicaliștii le-au trântit pe masă șefilor din ANP și ministrului Justiției, Radu Marinescu, o listă cu 37 de întrebări esențiale. Nu sunt capcane filozofice, ci abecedarul oricărui manager care nu conduce o instituție legat la ochi.
Mai întâi tăiem, apoi promitem că „vom colecta datele”
Momentul de aur al acestei piese de teatru absurd nu vine însă din întrebările sindicatului, ci din reacția conducerii. Comisarul-șef Geo Bogdan Burcu, directorul general al ANP, a ținut să liniștească apele și a transmis că tratează cu maximă seriozitate demersul, promițând solemn că instituția… va colecta datele necesare fundamentării deciziilor privind reforma.
Citiți din nou, rar, această bijuterie birocratică: reforma este deja anunțată de Ministerul Justiției și de ANP, motorașele reorganizării sunt turate, dar conducerea abia acum se apucă „să colecteze datele” pe care ar fi trebuit să se bazeze reforma încă din secunda zero. E ca și cum chirurgul te-ar deschide pe masa de operație și, cu bisturiul în mână, ar trimite o asistentă până la radiologie să vadă dacă ai, într-adevăr, pietre la rinichi sau doar o indigestie.
Dacă ANP trebuie să „colecteze” acum aceste informații la cererea sindicatelor, pe ce s-au bazat până ieri grupurile de lucru din minister? Pe horoscop? Pe intuiție managerială pură? Sau pe vechea artă românească de a muta trei căsuțe într-o organigramă și a numi asta „viziune strategică”?
Aritmetica fantomă a paturilor goale și febra betonului nou
În timp ce la Ministerul Justiției se flutură memorandumuri proaspete – chiar în noiembrie 2026 – pentru investiții masive în extinderea capacității de cazare, documentul făcut public de FSANP bagă degetul direct în rana bugetară. Cum poți cere bani publici ca să torni betoane noi, când nu ești în stare să spui negru pe alb câte paturi stau astăzi goale în pușcăriile existente?
Sindicaliștii cer cifre pe care șefii ANP ar trebui să le știe și treziți din somn la trei dimineața: care este capacitatea reală calculată la standardul european de 4 metri pătrați (sau măcar o simulare de avarie la 3 metri pătrați), câte locuri stau neocupate din cauza „profilării” rigide a penitenciarelor și câte celule zac încuiate cu lacătul pentru că instalațiile sunt praf ori pentru că, pur și simplu, nu mai are cine să îi păzească pe deținuți.
Este paradoxul suprem al statului gospodar: într-o aripă a pușcăriei deținuții stau înghesuiți ca sardinele, generând condamnări la CEDO, iar în cealaltă aripă bate vântul pentru că birocrația din centru nu a fost capabilă să reprofileze secțiile sau să aprobe propunerile venite chiar din teritoriu. Dar, desigur, reprofilarea din pix nu taie panglici și nici nu îngrașă devize de construcții. Așa că FSANP întreabă, cu o malițiozitate perfect justificată, câte locuri noi s-au dat în folosință în ultimul deceniu, câte s-au închis în paralel și, mai ales, cât ne-a costat, la virgulă, fiecare pat de fier inaugurat cu fanfară.
Deținuți nefolosiți, gardieni lipsă și mirajul liberării
Tirul celor 37 de întrebări demontează metodic și restul miturilor din curtea justiției execuțional-penale. Ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani cu munca după gratii? Câți deținuți buni de muncă stau degeaba în celule și de ce? Ce simulări savante are ANP pentru sistemul zilelor câștigate prin muncă (fie că vorbim de două zile de muncă neremunerată sau trei zile plătite pentru o zi scăzută din pedeapsă) și cum influențează asta liberarea condiționată?
Mai mult, câți deținuți devin anual eligibili pentru a pleca acasă, ce spun comisiile din penitenciare și ce decid, în final, judecătorii? Ce propuneri legislative a trimis ANP către Ministerul Justiției în ultimii cinci ani ca să mai scoată din presiunea supraaglomerării, în afară de eternul refren „mai dați-ne bani de ziduri”?
Iar peste toate acestea tronează elefantul din cameră, pe care reformatorii de birou îl ocolesc cu grație: resursa umană. În sectorul operativ – acolo unde polițiștii de penitenciare dau piept zilnic cu realitatea brută a detenției, nu cu tabelele din minister – deficitul de personal este cronic. Dacă mâine ar răsări din pământ mii de locuri noi de cazare, cine le-ar păzi? Statul vrea extindere imobiliară carcerală, dar uită să calculeze câți oameni îi lipsesc deja din foișoare și de pe secții și cât ar costa angajarea altora noi.
Excel-ul adevărului: proba de foc pentru ministrul Marinescu și șeful ANP
Cea mai usturătoare palmă din adresa semnată de Cosmin Dorobanțu se află însă la final, acolo unde sindicatul le cere guvernanților să lase poezia și să treacă la tabelul Excel. Mai exact, FSANP solicită ca, acolo unde ANP nu poate răspunde la întrebări, să recunoască oficial și în scris motivul: datele nu sunt colectate, nu sunt centralizate sau, pur și simplu, nu există în evidențele instituției?
Este un șah-mat birocratic impecabil. Dacă ANP are studiile de impact, analizele economice și indicatorii de performanță, dar le ține la sertar, înseamnă că mimează dialogul social și încearcă să treacă reforma pe sub radar, punând polițiștii de penitenciare în fața faptului împlinit. Dacă însă aceste studii nu există – așa cum trădează promisiunea directorului Burcu că „va colecta datele” –, atunci întreaga reformă anunțată de ANP și patronată de ministrul Radu Marinescu nu este altceva decât o improvizație periculoasă pe banii contribuabililor și pe siguranța angajaților din sistem.
Până la următoarea ședință de „consultare”, mai-marii din Justiție și Penitenciare au de ales: fie vin cu temele făcute, defalcate pe fiecare unitate în parte, fie recunosc cinstit că s-au apucat să dărâme casa fără să aibă habar unde sunt stâlpii de rezistență. Pentru că, oricât de groase ar fi zidurile unei pușcării, impostura administrativă nu mai poate fi ținută sub cheie. (Cristina T.).
Exclusiv
Poliția sub acoperire… de ridicol: Cum a ajuns șeful Poliției Municipiului Arad „secret de stat” apărat cu minciuni și GDPR
În Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad s-a descoperit recent o nouă formă de muncă operativă sub acoperire: concursul-fantomă pentru șefie, organizat de instituție fără știrea instituției, la care participă un singur om al cărui nume este, simultan, afișat pe toate gardurile virtuale ale poliției și strict secretizat prin regulamente europene. Dacă Franz Kafka ar fi dat examen la Câmpina, probabil ar fi picat psihologicul de invidie în fața imaginației birocratice de pe Mureș.
Potrivit unei dezvăluiri făcute de Sindicatul Europol, bazată inclusiv pe un schimb de mesaje obținut de publicația Oficiul de știri, conducerea IPJ Arad a reușit performanța rară de a transforma cel mai important concurs din ograda proprie într-un monument de impostură comunicațională. Când jurnaliștii au îndrăznit să întrebe dacă este adevărat că șeful Poliției Municipiului Arad ar fi fost declarat „inapt” la testarea psihologică aferentă concursului pe post (programată la finalul lunii octombrie 2026), aparatul de comunicare al inspectoratului a intrat în fibrilații și a scos pe gură două perle demne de manualul micului mincinos instituțional.
Antetul care nu există și amnezia selectivă de la ora 18:42
Reacția oficială a purtătoarei de cuvânt a IPJ Arad, livrată presei pe WhatsApp cu o seninătate dezarmantă, merită înrămată pe holurile Ministerului Afacerilor Interne: „IPJ Arad nu organizează acest concurs și nu poate comunica date privind candidații sau rezultatele acestora”. Ba, ca să fie tacâmul complet, mesajul se încheie apoteotic cu precizarea că datele sunt „proteje” (exact așa, mâncând silabe din tastatură, probabil de emoția adevărului) de legislația GDPR.
Ghinion teribil însă pentru amnezia subită a comunicatorilor în uniformă: hârtiile oficiale au prostul obicei să lase urme. Atât graficul de desfășurare a concursului (publicat pe 12 octombrie 2026), cât și tematica și bibliografia poartă, mare cât roata carului, stema și antetul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Comisia de Concurs/Examen, cu mențiunea cât se poate de limpede „NESECRET”.
Așadar, cine a organizat concursul? Extratereștrii care au furat ștampila inspectoratului? Poltergeistul din secretariat? Evident că nu. Iar cum într-o structură militarizată purtătorul de cuvânt nu strănută fără aprobare de sus, aflându-se în subordinea directă a inspectorului-șef, chestorul Dan Stoicănescu, este limpede pentru oricine nu s-a născut ieri că această fentă grosolană poartă girul – dacă nu chiar dictarea – vârfului ierarhic al IPJ Arad. Când favoritul riscă să se împiedice la psihologic, prima urgență a șefimii nu este transparența, ci trasul preșului peste mizerie.
Șeful invizibil: public pe site la „Împuterniciți”, anonim la concurs sub umbrela GDPR
A doua jumătate a scuzei oficiale trece deja din registrul minciunii directe în cel al comediei pure. Să invoci protecția datelor cu caracter personal (GDPR) ca să ascunzi identitatea singurului candidat la șefia Poliției Municipiului Arad este ca și cum ai pune o cagulă pe statuia din centrul orașului ca să nu-i încalci intimitatea.
Vorbim, înainte de toate, despre o funcție publică de conducere plătită din banii cetățenilor, nu despre abonamentul la sală al unei persoane private. Dar ridicolul absolut abia acum urmează: misteriosul și unicul candidat intrat în această „cursă” solitară nu era vreun necunoscut picat din stele, ci chiar ofițerul agreat și uns anterior de chestorul Stoicănescu, prin împuternicire, la comanda Poliției Municipiului Arad! Adică omul al cărui nume și prenume tronează bine-mersi pe site-ul oficial al aceluiași IPJ Arad. La rubrica „Conducere” este persoană publică, dar când vine vorba de examen și de testul psihologic devine brusc cetățean vulnerabil, ocrotit de Bruxelles.
Concursul cu un singur alergător sau radiografia unui „management” de care fuge toată lumea
Dincolo de bâlbele penibile cu iz de mușamalizare, adevărata știre de investigație stă în pustiul din sala de examen. Funcția de șef al Poliției Municipiului reședință de județ este, teoretic, perla coroanei operative din unitate – un post râvnit de orice ofițer cu ambiție și carieră solidă în spate. Și totuși, la Arad, s-a înscris un singur om: împuternicitul șefului.
De ce au stat pe margine toți ceilalți ofițeri din IPJ Arad? Explicațiile sunt doar două, iar ambele sunt devastatoare pentru chestorul Stoicănescu:
- Fie toată suflarea polițienească din județ știe deja „cât de corecte” sunt concursurile și a înțeles că, atunci când există un preferat al conducerii, restul candidaților sunt chemați doar pe post de decor democratic;
- Fie atmosfera și stilul de conducere ale chestorului Stoicănescu sunt atât de toxice, încât niciun ofițer zdravăn la cap nu își mai dorește să lucreze în echipa lui de comandă, preferând să stea cât mai departe de biroul șefului cel mare.
Dubla măsură: cercetare disciplinară pentru șapcă strâmbă, imunitate pentru minciună oficială
Cum se va încheia acest episod glorios din istoria poliției arădene? Cu o liniște asurzitoare. Așa cum punctează acid și sindicaliștii de la Europol, purtătoarea de cuvânt care a mințit presa cu antetul instituției pe masă nu va păți absolut nimic. Nu se va sesiza niciun Birou de Control Intern, nu va curge nicio mustrare, nu se va tăia niciun leu din salariu, pentru că minciuna spusă în apărarea șefilor se trece, nu-i așa, la „fapte de arme”.
În schimb, mâine dimineață, agentul din stradă care își uită șapca pe scaunul autospecialei, întârzie trei minute la apel sau răspunde fără suficientă umilință unui superior va fi băgat urgent în cercetare prealabilă pentru „atingere adusă prestigiului instituției”. Pentru că la IPJ Arad prestigiul nu pățește nimic atunci când conducerea minte presa în față – el se șifonează doar la talpa poliției, acolo unde nu ajunge umbrela protectoare a chestorului și nici miracolul GDPR. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 2 zileAvocatul din Cătina: pistol la brâu, toga pe umeri. Fabrica de bani și bolnavi «pe 4 ore» a lui Alexandru Fulgeanu, fost primar la Cătina (Buzău) – (I)
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova și „Cartierul General Plopeni”: republica șpăgii cu poliție de decor și primărie de familie
-
Exclusivacum 2 zile„MAESTRUL BOROBOAȚELOR” LOVEȘTE DIN NOU! Cum s-a prăbușit în instanță încă o capodoperă „cusută cu ață albă” a procurorului Eduard Stasie și cum un judecător cu coloană vertebrală i-a predat o lecție usturătoare de Drept!
-
Exclusivacum 5 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 19 oreCroitorii orbi din fruntea pușcăriilor: Cum vrea statul să reformeze penitenciarele înainte să afle câte paturi are în ele
-
Featuredacum 3 zileLideri de Facebook, penitenciare de decor: like-uri multe, rezultate zero
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar





