Connect with us

Featured

Costel Barbu, căutat de servicii!/Orban, executat!/S-a dat drumul la Dosarul UNIFARM!/Gorghiu ia Senatul, Barna la Camera Deputaților

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Se mișcă plăcile tectonice în Partidul Național Liberal mai ceva decât în Haiti. Și cum nimic nu este întâmplător pe lumea asta, la doar câteva ore după ce am dezvăluit punerea lui Florin Cîțu sub ”înaltul protectorat” britanic prin intermediul ”omului MI6” în România, Raed Arafat, tabăra premierului primește o gură de oxigen izbăvitoare. Și menită a deturna agenda publică de la scandalul dosarului penal al lui Florin Cîțu în Statele Unite ale Americii. Printr-un alt dosar penal…

Virgil Guran a vrut să se bage în față la dosare…

Dar, de această dată, unul care îl vizează pe Ludovic Orban! Cel ai cărui susținători, după cum avertizam în urmă cu doar câteva zile, s-au grăbit să deschidă șampania victoriei. Mai ales că nici Ludovic Orban, nici minuscula grupare din sistem care încă îl susține pe acesta neavând niciun merit real în ”îngroparea” lui Florin Cîțu. Prietenii DGSE știu prea bine de ce! Oricum, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că, gata, s-a dat OK-ul pentru a se da drumul la dosarul UNIFARM. Iar odată cu ”cooptarea” și a lui Ludovic Orban în ”hora penalilor” odată cu relansarea acestei anchete declanșate în urmă cu peste un an, noii prieteni externi ai lui Cîțu îi mai eliberează acestuia gâtul din ștreangul mediatic al primelor două dosare. Adevăratul scop urmărit fiind ca, astfel, susținătorii lui Ludovic Orban să fie îndeajuns de timorați încât să nu mai dea drumul și la cel de al treilea val al dezvăluirilor, cel al ”prafurilor”.

Iohannis nu mai are ochi pentru Orban…

Chiar dacă pentru asta Cîțu a fost nevoit să plătească ”prețul corect” nu doar noilor ”stăpâni”, dar și useriștilor. Cei care ar urma să primească, după mazilirea lui Orban, Președinția Camerei Deputaților pentru actualul vicepremier ”decorativ” Dan Barna…

Costel Barbu, căutat de servicii!

”Se strânge lațul la Orban : Costel Barbu, căutat de Servicii” titram ”lovitura” din 28 iunie. Pentru că, deși Virgil Guran s-a simțit imediat cu musca pe căciulă și a început să urle ca din gură de șarpe că serviciile îi pregătesc lui un dosar, ”dulăul” lui Orban trebuie să mai aibă ”puțintică răbdare”… Pentru că o să vină și rândul apăsării pedalei accelerației DNA pe anchetarea licitației camioanelor militare.

Gorghiu ia Senatul, Barna la Camera Deputaților

Până atunci însă, ghinion, vorba președintelui Iohannis, ofițerii de informații au deschis deja o nouă pistă. Și lucrurile se precipită serios, mai ales că până și cei mai apropiați oameni ai lui Ludovic Orban recunosc că fostul secretar general adjunct al Guvernului reprezintă adevărata ”nucleară” care poate dinamita alegerile de la viitorul Congres. Guran fiind perceput chiar ca o simplă ”petardă” pe lângă Barbu, ”Bitanu” despre care se spune că le-ar fi făcut prea ca la țară… Iar faptul că deja se pun întrebări despre Barbu arată că tabăra Cîțu a primit ”verde” pentru declanșarea unui nou ”puci în justiție” care să îi clatine decisiv poziția lui Orban.

Voturile Sudului, decisive!

Mai ales că, nu trebuie uitat că, până la primirea funcției de secretar general adjunct al Guvernului, Costel Barbu a reprezentat, fără putință de tăgadă, unul dintre motoarele organizării liberale din teritoriu. Astfel că poziția de forță a acestuia l-a transformat pe Barbu într-unul dintre liderii liberali despre care se spune că ar avea ”în buzunar” voturile mai multor organizații județene din Sudul României. Astfel că un calcul extrem de pragmatic arată că la Congresul PNL, unul care se apropie vertiginos, Costel Barbu poate aduce voturile decisive, pentru oricare din cele două tabere, aflate în plin război pe viață și pe moarte. Iar cum numărătoarea prealabilă este încă una destul de încâlcită, rolul lui Costel Barbu a crescut exponențial în ultimele zile.

Nazare, executat de Cîțu pentru că i-a stricat combinația Eurobond!

Mai ales de când partea iohannistă a serviciilor și-a mobilizat teribila mașinărie de ”surse autorizate informative” și colaboratori, cu ordinul expres de a da de îndată ”tot ce au” despre ”Bitanul” Barbu. Însă, după cum suna ultimul avertisment, ceea ce i-a surprins cu adevărat până și pe inițiații sistemului nu a fost faptul că s-a ajuns, în cele din urmă, și la Costel Barbu. Mai ales că și ”Bitanul” s-a expus în prea multe scandaluri publice… Numai că adevărata preocupare este de ce ”vânătorii” lui Barbu nu au pus întrebări punctuale, care să permită declanșarea imediată a unei anchete penale. Ci au preferat doar să bată apa în piuă cu tot felul de curiozități despre legăturile deja cunoscute ale fostului secretar general adjunct al guvernului cu diverși oameni de afaceri. De parcă susținătorii premierului Cîțu s-au gândit să îi acorde astfel răgazul necesar lui Barbu pentru a schimba taberele… Mai ales după ”experimentul reușit” Eugen Pîrvulescu, tot la Teleorman…

Alina Gorghiu, al doilea om în stat!

”Visurile de mărire ale blondei Elena Udrea în timpul celui de al doilea mandat prezidențial al lui Traian Băsescu par niște simple copilării de fată mare a politicii față de ambițiile blondei Alina Gorghiu în cel de al doilea mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis” avertizam pe 2 august. Atunci când subliniam și că, deși inițial a refuzat orice apropiere de ”devoratoarea de bărbați de stat” de la vârful politicii liberale, până și Iohannis a ajuns acum să îi facă jocurile unei Alina Gorghiu care nu uită și nu iartă.

Gata, dosarul UNIFARM explodeaza la țanc pentru tabăra premierului

Dar mai ales care, concomitent cu plătirea polițelor trecutului față de Ludovic Orban își pregătește deja terenul pentru îndeplinirea marelui său vis. Cel de a deveni prima femeie președinte din istoria României. Până atunci însă, Alina Gorghiu va trebui să se mulțumească doar cu a doua poziție în statul român, ea urmând a fi recompensată cu Președinția Senatului. În timp ce, în cadrul unui troc politic mai larg, actuala șefă de la Senat, Anca Dragu ar primi la schimb, drept premiu de consolare, conducerea unuia dintre ministerele importante ale Guvernării. Mișcarea fiind tolerată mai ales de Dan Barna. Cel care, fiind ținut de decor la Palatul Victoria, nu ar refuza la rândul său Președinția Camerei Deputaților!

Afacerea Eurobond, 385 milioane de euro!

În mod oficial, premierul l-a schimbat pe ministrul Finanțelor pentru că… a putut. Ce este drept, nici Alexandru Nazare nu a fost prea explicit cu privire la eventuala justificare care s-a aflat în spatele acestei ”execuții sumare”. Lăsând doar de înțeles că această mazilire s-ar datora faptului că nu s-a plasat alături de premier într-un clip de promovare a acestuia. Nazare mărturisind în acest sens și că Florin Cîțu însuși i-ar fi recunoscut că demiterea nu ar avea vreo legătură cu rezultatele înregistrate la conducerea Ministerului Finanțelor, ci cu ”echipa”. Totuși, stranie coincidență, prima cerere de revocare a lui Nazare a avut loc exact cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri. Și, într-adevăr, o astfel de mișcare în pragul acestei operațiuni financiare majore ar fi putut avea ”efecte adverse” catastrofale. Însă aceasta este doar o parte a adevărului din spatele ”ejectării” lui Nazare din Guvern. La ”next level” al sistemului știindu-se deja foarte bine – deși se tace! – că Nazare s-a opus de fapt ”ofertei de nerefuzat” a premierului de ”subapreciere” a acestor eurobonduri, ceea ce ar fi dus la o pierdere calculată la Ministerul Finanțelor de aproximativ 386 milioane euro! Pierdere care astfel nu a mai fost bifată în dreptul statului român, ci în prognozele calculate de  ”clienții” lui Florin Cîțu de pe piața bancară. Și totodată cei despre care există informații că ar fi asigurat ”mintea limpede” de la Palatul Victoria că are ieșirea de rezervă asigurată în board-ul BERD. Astfel că Florin Cîțu are acum nevoie ca de aer de Dan Vâlceanu în fruntea Ministerului Finanțelor, dacă vrea să își onoreze promisiunile făcute noilor săi prieteni externi. Pentru că altfel, dacă România nu continuă să se împrumute orbește de la marii jucători de pe piața bancară, atunci chiar că nimeni nu este de neînlocuit…

Administratie

Parcul din Florești, deschis înainte de începerea școlii pentru un traseu mai sigur al elevilor

Publicat

pe

De

Acces permis, deși amenajările nu sunt încă finalizate

Locuitorii comunei Florești pot folosi, începând de astăzi, noul parc amenajat în localitate. Decizia a fost luată înaintea începerii anului școlar, pentru ca elevii să poată ajunge la cursuri pe un traseu considerat mai sigur decât cel de-a lungul drumului intens circulat.

Primarul comunei Florești, Simona David, a anunțat că parcul este deschis publicului, chiar dacă anumite dotări urmează să fie montate în perioada următoare. Sistemul de supraveghere video și băncile din foișor sunt programate să fie instalate săptămâna viitoare.

Apel către localnici pentru protejarea spațiului verde

Edilul le-a transmis locuitorilor să manifeste responsabilitate și să contribuie la păstrarea parcului într-o stare corespunzătoare. Printre recomandări se numără depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate, protejarea arborilor tineri și a florilor recent plantate, precum și evitarea accesului pe suprafețele verzi.

De asemenea, utilizatorii parcului sunt îndemnați să nu deterioreze băncile, foișorul sau celelalte elemente de mobilier urban.

„Felul în care arată parcul depinde de fiecare dintre noi”

În mesajul adresat comunității, primarul Simona David a subliniat că întreținerea spațiului depinde în mod direct de comportamentul celor care îl folosesc.

„Vă invit să ne bucurăm de acest parc și, în același timp, să îl protejăm. Să păstrăm curățenia, să nu distrugem vegetația și mobilierul și să avem grijă de toate dotările. Aspectul și igiena parcului sunt responsabilitatea noastră, iar modul în care îl păstrăm reflectă respectul pe care ni-l acordăm unii altora”, a transmis Simona David, primarul comunei Florești.

Edilul le-a mulțumit locuitorilor pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în păstrarea noului spațiu public.

Citeste in continuare

Administratie

Comunitatea din Cornu de Jos, unită în jurul unui moment de sărbătoare și credință

Publicat

pe

De

Slujbă arhierească la Parohia „Sfânta Parascheva”

Locuitorii din Cornu de Jos au participat la un moment cu o puternică încărcătură spirituală, odată cu oficierea unei slujbe la Parohia „Sfânta Parascheva”. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La eveniment a fost prezent și Virgiliu-Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, care s-a alăturat credincioșilor din localitate.

Lucrările bisericii, binecuvântate în prezența credincioșilor

Ceremonia a inclus sfințirea lucrărilor efectuate în ultima perioadă la lăcașul de cult. Modernizările și intervențiile realizate au fost posibile prin implicarea comunității locale, care a contribuit la protejarea și întreținerea unui important reper religios și cultural al comunei.

Prin eforturile depuse, credincioșii au demonstrat încă o dată că solidaritatea și responsabilitatea comunitară pot susține păstrarea patrimoniului spiritual al localității.

O revenire cu valoare simbolică

Prezența Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul la Cornu de Jos a avut o semnificație aparte. Ierarhul s-a aflat din nou în mijlocul comunității după o vizită similară desfășurată în 2017, când a oficiat slujba de sfințire a capelei cimitirului parohiei.

Revenirea sa a oferit evenimentului o dimensiune simbolică, întărind legătura dintre Biserică și credincioșii din Cornu.

Virgiliu-Daniel Nanu: „O comunitate devine puternică atunci când oamenii se adună în jurul valorilor comune”

Potrivit unui mesaj transmis de Consiliul Județean Prahova, președintele instituției i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în realizarea lucrărilor și a mulțumit ierarhului pentru participarea la eveniment.

„Astfel de momente ne arată cât de solidă poate fi o comunitate atunci când oamenii se mobilizează în jurul valorilor și convingerilor comune. Îi felicit pe toți cei care au sprijinit lucrările desfășurate la acest lăcaș de cult și îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru că a fost din nou alături de credincioșii din Cornu”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu, citat de Consiliul Județean Prahova.

Tradiția și patrimoniul local, în atenția autorităților județene

Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au reafirmat sprijinul instituției pentru valorile religioase, tradițiile și patrimoniul care definesc identitatea comunităților din județ. Evenimentul de la Cornu de Jos a evidențiat rolul pe care implicarea locală îl are în conservarea locurilor cu importanță spirituală și istorică.

Citeste in continuare

Exclusiv

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Publicat

pe

De

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” produce șefi din foști plutonieri, cocoloșește „academia de cămătărie” de la CAR, umilește polițiști cu 30 de ani de muncă și împinge spre pensie, în pas alergător, personaje precum „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, ajungem azi în punctul în care se clarifică, definitiv, diagnosticul:
la IPJ Prahova nu vorbim doar de corupție, ci și de analfabetism funcțional la vârf.

Nu e pamflet, e realitatea din propriul lor site oficial.

Ginel Preda și Marcel Bălan – eternii interimari cimentați la conducere

Nu mai reluăm aici, decât în treacăt, „CV-urile de aur” ale Grădiniței de Cadre:
– „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, plutonier lipit de scaunul de șef de oraș și împins spre pensie cu cinci dosare disciplinare la subraț;
– „Academia de Cămătărie” de la CAR IPJ Prahova, cu milioane evaporate „în familie”;
– „Resurse Inumane”, condus de „doamna șefă” aterizată pe post prin combinații de dormitor, nu prin concurs.

Astăzi, sub reflector intră proaspeții „titulari” ai conducerii IPJ Prahova:
comisarul de poliție Ginel Preda, care a luat examenul de titularizare pe funcția de inspector-șef acum două săptămâni,
și comisarul Marcel Bălan – da, același Marcel Bălan cu „păpușa gonflabilă”, conexiuni dubioase și probleme de integritate – care vineri a devenit oficial adjunct al IPJ Prahova.

Nu comentăm acum cum au luat examenul. Probabil pentru merite „deosebite și vitejești” în arta împingerii gunoiului sub preș. Dar există un detaliu care spune totul despre „transparența” și „egalitatea de șanse” din sistem.

Concurs secret, cu ușa închisă: șefii au aflat când era deja prea târziu

La examenul pentru funcția de inspector-șef al IPJ Prahova, condus acum de Ginel Preda, anumiți șefi din IPJ au aflat de concurs abia cu două zile înainte de închiderea înscrierilor.

Două zile.

Chiar dacă ar fi vrut să participe, nu mai aveau timp să pregătească dosarele și documentele necesare. Adică exact atât cât îi trebuie sistemului ca să spună, cu aer grav, „a fost concurs, a fost deschis, putea oricine să se înscrie”, știind foarte bine că în realitate ușa a fost ținută întredeschisă doar pentru cine trebuia să intre.

Asta nu e transparență, asta e regie ieftină:
– îi anunți pe unii la timp,
– pe ceilalți îi anunți când nu mai au timp,
– și apoi prezinți rezultatul drept „victoria meritocrației”.

Aceeași poveste la adjunctul Marcel Bălan: omul cu gonflabile, incompatibilități constatate de ANI și familia parcată la „Furturi din conducte” ajunge, brusc, cimentat pe funcție, după ani de interimat. Nimic nou la IPJ Prahova: cine trebuie, rămâne; cine deranjează, zboară.

„Subcomisar-șef de poliție” – noua invenție științifică a IPJ Prahova

Dacă ar fi fost doar combinații, poate am fi spus că e „doar” corupție. Numai că IPJ Prahova reușește performanța de a fi și corupt, și needucat.

Pe site-ul oficial al IPJ Prahova, sub ochii tuturor, apare următoarea formulare pentru ofițerul Bulei Laura:
„subcomisar șef de poliție Bulei Laura”.

Citiți bine:
subcomisar-șef de poliție.

Nu există, în România, gradul de „subcomisar-șef de poliție”.
Există ori subcomisar, ori comisar-șef.
La IPJ Prahova, însă, s-a inventat hibridul administrativ perfect pentru a ilustra halul în care a ajuns instituția.

Când oamenii care conduc un inspectorat județean de poliție nu sunt în stare să scrie corect un grad profesional de pe propria lor organigramă, ce pretenții să mai avem că pot citi un dosar penal, un raport de control sau o dispoziție legală?

„Vai de steaua noastră ca cetățeni, vai de steaua lor care conduc acest hău numit IPJ Prahova.”

Cursul scurt de cultură juridică pentru Ginel, Bălan & Co.

Dacă proaspeții „cimentați” în funcții – Ginel Preda și Marcel Bălan – nu au avut timp să învețe măcar ierarhia gradelor pe care le conduc, Incisiv de Prahova le oferă, gratuit, un scurt curs de cultură juridică:

Ierarhia oficială a ofițerilor din Corpul comisarilor, conform Statutului polițistului, include doar trei grade, în ordine crescătoare:

  1. Subcomisar de poliție – echivalentul gradului militar de maior
  2. Comisar de poliție – echivalentul gradului militar de locotenent-colonel
  3. Comisar-șef de poliție – echivalentul gradului militar de colonel

Atât.
Nu „subcomisar-șef”, nu „super-sub-comisar”, nu „comisar interimar etern”.

Confuzia apare când oameni care nu stăpânesc nici măcar terminologia de bază pun laolaltă „subcomisar” cu „comisar-șef” și inventează un grad care nu există în lege, dar există, iată, pe site-ul IPJ Prahova.

Un subcomisar poate ocupa o funcție de conducere (șef de birou, șef de serviciu), dar gradul rămâne subcomisar. Nu se transformă, prin dorința sau prostia cuiva, în „subcomisar-șef”.

Când IPJ Prahova ajunge să deformeze chiar limbajul legal al propriilor grade, avem imaginea perfectă a analfabetismului funcțional la vârf:
– oamenii nu mai știu ce grade au,
– ce competențe au,
– ce atribuții au,
dar știu foarte bine cum se iau examenele cu ușa între-deschisă, cum se fac pensionările fulger și cum se pun botnițe ziarelor incomode.

Când prostia întâlnește aroganța: sinteza „Grădiniței de Cadre”

Așa cum se vede și în documentele oficiale ale IPJ Prahova (capturi și înscrisuri ): 

„Parcă e blestemat Băicoiul ăla”, spun polițiștii din interior, uitându-se la paradele de șefi improvizați, de la dispecerul căzut în patul din sediu până la Pinochio de Băicoi și la noii „stăpâni ai inspectoratului”.
Nu e blestem. E selecție.

De ani de zile, IPJ Prahova promovează:

– plutonieri făcuți ofițeri la apelul bocancilor,
– „băieți buni la combinații”,
– amante făcute șefe,
– dispeceri care tratează uniforma ca pe un halat de casă,
– „strategi” ai pensionărilor fulger și ai concediilor „pe boală”.

Rezultatul?
Un IPJ Prahova în care:
– se inventează grade care nu există;
– se organizează concursuri la care „toată lumea poate participa”, doar că unii află când nu mai au timp să-și depună dosarul;
– se cocoloșesc personaje cu probleme penale, disciplinare și de integritate, în timp ce oamenii incomozi sunt tocați mărunt;
– se consumă energie și resurse pentru a afla „cine stă în spatele Incisiv de Prahova”, nu pentru a curăța mizeria scoasă la suprafață.

Concluzie Incisiv de Prahova: nu gradul te face prost, dar prostia desfigurează gradul

Episodul 57 ne arată un IPJ Prahova în care nu doar cămătăria, combinațiile, impunitatea pe pensii și disprețul față de cetățeni fac legea, ci și prostia organizată la nivel de vârf.

Când pe site-ul oficial al unei instituții de forță din România apare, negru pe alb, un grad care nu există, înseamnă că:

– nimeni nu mai citește ce se scrie în numele instituției;
– nimeni nu mai controlează ce se semnează;
nimeni nu mai știe, cu adevărat, ce reprezintă uniforma pe care o poartă.

Nu gradul de subcomisar, comisar sau comisar-șef este de vină.
Ci faptul că, la IPJ Prahova, prostia, aroganța și impostura au fost ridicate la rang de politică internă.

Incisiv de Prahova va continua să arate, cu nume și exemple, cum se conduce acest hău instituțional.
Iar pentru cei care cred că un examen aranjat, o funcție cimentată sau o pensie luată „la timp” le rezolvă tot, mesajul rămâne același:

– pensia nu prescrie păcatele,
– funcția nu spală prostia,
– iar un „subcomisar-șef” inventat pe site spune mai mult despre adevărații șefi decât o mie de comunicate pompoase.

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv20 de ore ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv20 de ore ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Exclusiv4 zile ago

Triada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”

Ministerul Economiei sau SRL-ul Triadei? La Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) nu se mai face administrație, se face...

Exclusiv4 zile ago

Șef de IPJ cu nota 3,82 la “capacitate”. România, te iubesc… pe mute

Inspectorat de Poliție Județeană sau Școală Ajutătoare de Șefi? Concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție Județean Cluj nu a fost...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 55: Pinochio de Băicoi își taie singur nasul… la pensie

Reamintire scurtă: „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” De 55 de episoade tot scriem despre IPJ Prahova, transformat cu succes din...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – „Organigrama cu chiloți” trece, oamenii cu 40 de ani vechime pleacă. AGA, cu ștampila pe teroare

„La TCE domnește Nae. Restul doar ridică mâna.”  AGA A VOTAT: SALVĂM 8 CONTROLORI, EXECUTĂM 40 DE ANI DE MUNCĂ...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv