Connect with us

Actualitate

Mai avem mult de muncă în ceea ce priveşte ritmul de vaccinare

Incisiv

Publicat

pe

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a vorbit luni seară la Antena 3 despre despre ritmul de vaccinare din România care reprezintă o reală îngrijorare în special pentru populația vulnerabilă, bătrânii și persoanele care suferă de boli cronice.

„În acest moment este cât se poate de evident că mai avem mult de muncă în ceea ce priveşte ritmul de vaccinare şi procentul de populaţiei care necesită a fi vaccinată. Aş sublinia în mod deosebit populaţia vulnerabilă – populaţia vârstnică, persoanele care se află în evidenţă cu boli cronice. Este o problemă cât se poate de evidentă – necesitatea vaccinării în perioada imediat următoare. De asemenea, legat de anumite segmente a populaţiei expusă la risc, persoanele din centrele de îngrijire pe termen lung, din căminele de bătrâni, rată de acoperire vaccinală este de peste 70% şi mă aştept să nu avem focare în aceste centre de bătrâni, unde riscul de evoluţie severă şi de mortalitate ar fi ridicat”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, luni seara la Antena 3.

Acesta a precizat că rată de imunizare în cazul persoanelor care fac dializă dar și personalul medical sunt vaccinați în proporție de peste 70%.

„De asemenea, la pacienţii care sunt dializaţi în centrele de dializă, rată de vaccinare este de peste 70%. În rândul personalului medical cât şi din sistemul de sănătate, cu tot ce înseamnă studenţi ai facultăţilor de medicină, voluntari şi aşa mai departe, sunt iarăşi ţintele şi obiectivele atinse”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

De asemenea, medicul a subliniat că efortul trebuie acum canalizat în spre populația vârstnică, unde procentul de imunizare este destul de slab, de circa 35%, însă campania de vaccinare trebuie comunicată pe înțelesul tuturor pentru că aceste categorii să înțeleagă mai clar importantă vaccinării.

„Avem, în schimb, din populaţia vârsnică de peste 60 de ani, un procent de circa 35% de acoperire vaccinală, ori, aici, întradevăr avem mult de recuperat şi eu sper că în perioada următoare printr-un efort comun, conjugat şi integrat al instituţiilor, să putem crea acel climat de încredere în primul rând, în rândul populaţiei pentru a-şi dori să se vaccineze şi de înţelege importanţa vaccinării.

Mesajul meu în această perioadă se îndreaptă către cei vulberabili care au un risc mare de a dezvoltă forme severe, cu risc mare de spitalizare şi de evoluţie nefavorabilă. Persoanele peste 65 de ani, persoanele care sunt cunoscute cu afecţiuni cronice, începând de la obezitate, diabet zaharat, bolile cardiovasculare, bolile cronice-renale, pacienţii imunodependenți prin diverse tratamente sau afecţiuni, boli autoimune, transplant, pacienţii oncologici. Toate aceste afecţiuni cresc riscul unor evoluţii nefavorabile, populaţia peste 12 ani care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, neuro-psihiatrice, sindrom Down, malformaţii care cresc riscul de forme severe şi chiar de deces. Tocmai de aceea este foarte important să vaccinăm un număr cât mai mare de persoane”, a menționat Valeriu Gheorghiță.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Ludovic Orban, președintele PNL: „Au trecut deja patru ani de la plecarea într-o lume mai bună a marelui liberal care a fost Mircea Ionescu-Quintus”

Avatar

Publicat

pe

De

Timp de opt ani, plini de grele încercări, între 1993 și 2001, domnia sa a condus Partidul Național Liberal și l-a îndrumat în spiritul adevăratei democrații liberale.
Venind el însuși dintr-o mare tradiție politică interbelică, având exemplul tatălui său, care a servit timp de nouă mandate în Parlamentul României, Mircea Ionescu-Quintus aducea cu sine valori, principii și mai ales un comportament politic pe care rar îl mai putem vedea astăzi.
Spiritul său vivace, care nu a fost distrus nici măcar de suferința din lagărul comunist, dădea o savoare specială fiecărei conversații, fiecărei întâlniri și dezbateri pe care o prezida sau la care participa.
Partidul nostru îi datorează în bună măsură renașterea politică după 1989 și încă suntem mulți cei care știm că acela este adevăratul PNL, în care este posibilă dezbaterea, în care există solidaritate, respect și maturitate politică și nu putem uita aceste lecții.
Dumnezeu să îl odihnească și memoria să-i fie veșnică!”

Citeste in continuare

Actualitate

Maria Gabriela Horga, deputat PNL: „Am fost desemnată reprezentantul Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului a APCE, la GRECO”

Avatar

Publicat

pe

De

Sunt membră a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), iar parlamentarii din Comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului m-au votat astăzi, la Strasbourg, pentru a reprezenta comisia la Grupul Statelor împotriva Corupției al Consiliului Europei (GRECO).
Obiectivul GRECO este de a îmbunătăți capacitatea membrilor săi de a lupta împotriva corupției prin monitorizarea respectării standardelor anticorupție ale Consiliului Europei. GRECO ajută statele să identifice deficiențe în politicile naţionale anticorupţie, declanşând reformele practice necesare din punct de vedere legislativ şi instituţional. GRECO are în prezent 50 de membri (48 de state europene, Kazahstan și Statele Unite ale Americii).
GRECO a publicat rapoarte prin care își exprima serioase îngrijorări asupra modificărilor aduse legilor justiției din România în perioada în care au existat abuzuri asupra sistemului de justiție românesc. În acest fel, a apărut un nou factor de presiune externă pentru stoparea abuzurilor, pe lângă mesajele ferme transmise de oficialii Uniunii Europene sau de Departamentul de Stat al SUA.
Pentru România, acele vremuri au trecut. Mi-am dorit să mă implic în activitatea GRECO, menită să sprijine lupta anticorupție, acolo unde este nevoie.”

Citeste in continuare

Actualitate

Acte necesare pentru înscrierea la concursul de încadrare directă în Poliție

Avatar

Publicat

pe

De

Persoanele care doresc să ocupe unul din cele 412 posturi de ajutor de șef de post scoase la concurs de Poliția Română, trebuie să întocmească un dosar de recrutare ce trebuie să cuprindă mai multe înscrisuri care pot fi transmise în format online pe adresele electronice de corespondență către IPJ-ul în cadrul căruia vor opta pentru unul dintre posturile scoase la concurs. Mai jos aveți modelele de cereri pe care trebuie să le completați, respectiv regulile de care trebuie să țineți cont la întocmirea dosarului de recrutare.

Cerere de înscriere Anexa 2

Autobiografie Anexa 3

Tabel cu rude Anexa 4

Declarație confirmare condiții de recrutare Anexa 5

Adeverință medicală și Consimțământ Anexa 7

Curriculum Vitae Anexa 8

Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:

– documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);

– fiecare document  va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);

– toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de bacalaureat este scanată față verso) și este lizibil;

– toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;

– e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Popescu Ioan-Dosar de recrutare concurs ajutor șef de post).

Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite

Dosarul de recrutare va cuprinde următoarele documente:

  1. cererea de înscriere (Anexa nr. 2) şi CV (Anexa nr. 3);
  2. copii ale documentelor care atestă nivelul studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de bacalaureat şi anexele aferente (foaie matricolă sau, după caz); (Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor). Termenul de valabilitate al adeverinței de studii este până la eliberarea actului de studiu, dar nu mai mult de 12 luni de la data eliberării acesteia. (Cetăţenii români care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice)
  3. copie a actului de identitate şi, dacă este cazul, a carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă sau ale livretului militar;
  4. copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  5. copie a permisului de conducere, categoria ”B”;
  6.  autobiografia (Anexa 4) şi tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului(Anexa 5);
  7.  extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar (extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului);
  8. o fotografie color 9×12 cm;
  9. adeverinţă eliberată de către medicul de familie, însoțită de consimțământ informat, în condiţiile ordinului ministrului afacerilor interne privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile MAI, precum şi la concursurile de încadrare în MAI, din care să rezulte că este clinic sănătos pentru participarea la concursul de încadrare în MAI, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei. (conform Anexei 7);
  10.  aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor letale sau neletale supuse autorizării, emis cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei, de către un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de examinări, atestat în condiţiile legii;
  11. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa 8).

 

Atenţie! Candidatul declarat ”admis” va prezenta documentele în original, în vederea certificării  pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise electronic la înscriere, care vor fi semnate de către persoana desemnată şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor. 

În situaţia în care candidatul declarat ”admis” nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din O.m.a.i. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare,  respectiv în cazul neîndeplinirii acestei condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute, precizeaza cei de la  Sindicatului EUROPOL. (Irinel I.).

Citeste in continuare

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

Fiul patronului fabricii de mezeluri Cris-Tim Filipestii de Padure-Prahova, arestat pentru trafic de droguri in Prahova/Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova a actionat, prompt, pe raza judetului Prahova

Nu mai este o noutate ca pe raza judetului Prahova se consuma droguri si exista retele foarte dezvlotate privind traficul...

Exclusiv18 ore ago

Scumpirea asigurarilor RCA cu 40-70% de pe o saptamana pe alta nu este efectul City Insurance/Parchetul si Consiliul Concurentei sa se sesizeze.

Autoritatea de Supraveghere Financiară și șeful ei, contabilul de ocol silvic Nicu Marcu, asistă complice la distorsiunile pe care chiar...

Exclusiv2 zile ago

Deșeuri periculoase în care se identifică mercur in Prahova/ECOMASTER și OIL DEPOL beneficiaza de susținerea lui Florin Diaconu, șeful APM Prahova/Funcționarea depozitului de deșeuri periculoase in Prahova fără o autorizație de mediu valabilă/Autoritatea contractantă va transporta deșeurile peste 400 km, de la Cluj la Prahova, urmând să le trateze în depozitul deținut de ei în satul Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova

Incisiv de Prahova a avut, din nou, DREPTATE!  Dezvaluiri pertinente si probate! E o luptă continuă cu mafiile. Sunt mai...

Exclusiv3 zile ago

Ziarul Incisiv de Prahova a sesizat organele de cercetare penala competente si a sesizat si solicitat OFICIAL sprijinul celor de la CENTRUL NATIONAL DE RASPUNS LA INCIDENTE DE SECURITATE CIBERNETICA – CERT-RO pentru ca vinovatii atacurilor cibernetice sa fie identificati si deferiti parchetului

Site-ul care sustine interfata ziarului Incisiv de Prahova a fost blocat catava zile (in weekend) prin atacuri de tip flood,...

Exclusiv4 zile ago

PROMO/In curand doamna Nicoleta Catalina Bozianu? In sfarsit?/Prea tarziu?!!!/ Slabe sperante/In curand vom publica episodul VII din „Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari care si-au luat partidul pe nume personal in schimbul primirii unor foloase necuvenite si… in interes imobiliar/Politica cu sechestrari, cu clanul lui Sadoveanu, numit si clanul Belgienilor si incalcari grave ale statutului”

In curand, ziarul Incisiv de Prahova va publica episodul VII din „Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile...

Exclusiv4 zile ago

Ministrul de interne, ministrul justiției și ministrul transporturilor a fost surprins la UNTOLD fără mască de protecție

Ministrul de interne, ministrul justiției și ministrul transporturilor „wanna be”, Lucian Bode, unicul ministrul 3 în 1, a fost surprins...

Exclusiv7 zile ago

Vântul schimbării bate în Politia Locala Ploiesti

Zvonurile conform carora „Calaretului pe calb alb” i s-ar pregati “debarcarea”de la sefia Politiei Locale Ploiesti par sa se adevereasca,...

Exclusiv1 săptămână ago

Irina Alexe, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a fost eliberată din funcție ieri seară

Aceasta a devenit chestor de poliție la numai 35 ani și la doar 42 ani era un veritabil tânăr pensionar,...

Exclusiv1 săptămână ago

Vazand cum turbeaza cel care a subordonat justitia SRI-ului prin protocolul din 1998 dintre Ministerul Justitei si SRI, Florin Citu imi redevine nu numai simpatic ci foarte simpatic

Vazand cum turbeaza cel care a subordonat justitia SRI-ului prin protocolul din 1998 dintre Ministerul Justitei si SRI, in urma...

Exclusiv1 săptămână ago

,,Ministrii de la usereu si plus si-au scris demisiile/Speculatorii isi incarca armele”/Papusarii sunt aceiasii – Marionetele s-au schimbat

Leul este la minim istoric. Scriam in septembrie 2009: ,,Probabil că nu exista vreun moment mai prost pentru ca hormonii...

Exclusiv2 săptămâni ago

Polițisti amenințați și loviți cu parul/Ziua si ultrajul.

S-a întâmplat ieri după-amiază, unde colegii noștri din cadrul Postului de Poliție Drăguțești-IPJ Gorj au intervenit la un conflict în...

Exclusiv2 săptămâni ago

Steliane, ce demersuri ai facut pentru excluderea din magistratura a procurorilor de rang inalt sau nu, care au activat si eventual semnat protocoale cu SRI?/Drum bun, cale batuta Steliane!

Stelian Ion, ministru revocat al Justitiei (a carui revocare Iohannis o analizeaza). ,,Am primit semnale ca procedura de selectie a...

Exclusiv2 săptămâni ago

Sotia fostului cetatean ucrainean Eugen Tomac, numită de Guvern în Consiliul de Administrație al Engie/PMP in opozitie fata de guvernare cu mesaje transante sau la guvernare cu pacturi absconse?

„Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari...

Exclusiv2 săptămâni ago

Nu dau doi bani pe voi, cei care le platiti salariile

,Si ce o sa ne faca”? V-ati intrebat vreodata de ce turnatorul Securitatii Manole angajeaza in sinecuri pe alde Dancila...

Exclusiv2 săptămâni ago

„Noaptea, ca hoţii!”/Directorul general al Politiei Locale Ploiesti, Catalin Albu, schimba comisia de disciplina a institutiei/Actiunea a beneficiat de un nivel de secretizare – strict secret de importanţă deosebită, strict secret sau secret chiar fata de subordonati

In data de 24 iulie va dezvaluiam intentia celui „plantat” la conducerea Politiei Locale Ploiesti de a infiinta o noua...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!