Administratie
Comunicat de presă/Da, domnule primar, chiar putem să facem împreună un oraș curat! Trebuie doar să vreți.
Referitor la afirmațiile lansate în spațiul public de domnul primar Andrei Volosevici, în timpul unei conferințe de presă, ne vedem obligați să facem următoarele precizări. Facem acest demers din respect față de locuitorii municipiului Ploiești care, în primul rând, trebuie să cunoască realitatea care generează criza salubrității în oraș:
1. Grija față de curățenia orașului și sănătatea locuitorilor se rezumă doar la declarații populiste, atât în mandatul fostului primar, Adrian Dobre, cât și în mandatul actualului primar. De ani de zile atenționăm că serviciile de salubritate sunt subfinanțate, dar ni se alocă bugetele necesare doar în funcție de interesele celor care conduc orașul și nu de interesele populației.
Domnul primar Andrei Volosevici este primarul sub al cărui prim mandat compania Rosal a preluat serviciul de salubritate în municipiul Ploiești. Vă reamintim că la scurt timp după ce am preluat serviciul, orașul nostru intrase în topul celor mai curate orașe din România. Care este diferența între atunci și acum? Suma de bani pe care primăria o aloca salubrității: în 2011 bugetul era de 25.000.000 de lei, acum bugetul este de 15.000.000 de lei.
2. Compania Rosal are experiența necesară și mijloace logistice suficiente pentru a realiza serviciile de salubritate pe care ploieștenii le merită.
Dovada o reprezintă prima lună de mandat a domnul primar Andrei Volosevici când, ca urmare a alocării fondurilor suficiente, domnia sa se mândrea cu eficiența serviciilor noastre, atât prin comunicate de presă ale primăriei, cât și pe paginile personale social media.
Din motive pe care nu le cunoaștem, dar am vrea să le știm, domnul primar a redus drastic bugetul alocat curățeniei orașului. Nu comentăm deciziile strategice ale primarului, subliniem doar că noi prestăm serviciile pentru care suntem plătiți. Oricare altă companie ar veni în locul nostru, va proceda la fel.
Pentru că nu am putut asista ca spectatori la degradarea orașului și pentru că ne pasă de ploieșteni, menționăm că doar în ultimii ani am sponsorizat primăria cu servicii și bunuri în valoare de milioane de lei. Printre acestea igienizarea pe cheltuiala noastră a creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor din Ploiești, pentru că primăria ”nu avea bani” alocați acestor ”locații”.
3. Nu înțelegem care este motivul pentru care primarul Andrei Volosevici lansează public ideea organizării unui referendum pentru ”ieșirea din ADI” fără a vorbi despre costurile pe care fiecare ploieștean trebuie să le plătească din buzunarul propriu pentru acest gest.
Nu este mai simplu ca primăria să aloce bugetul necesar menținerii orașului într-o stare de curățenie la cele mai ridicate standarde?
Rosal Ploiești își menține disponibilitatea de dialog și cooperare, și sperăm să reluăm colaborarea excelentă pe care am avut-o cu domnul primar la începutul celui de-al doilea mandat.
Ilustrăm acest text cu postarea făcută pe pagina de Facebook personală a domnul Andrei Volosevici imediat după preluarea mandatului și prin care aprecia eforturile făcute de Rosal.
Da, domnule primar, chiar putem să facem împreună un oraș curat! Trebuie doar să vreți.
Administratie
Marian Neacșu, la prima întâlnire cu sindicatele din MAI: drepturile angajaților și deficitul de personal, pe agenda discuțiilor
Ministrul Afacerilor Interne a discutat cu liderii sindicali despre salarizare, condițiile de muncă, predictibilitatea carierei și recrutarea personalului. Neacșu a transmis că actualul mecanism de plată pentru munca din zilele de repaus săptămânal va fi menținut.
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut pe 29 octombrie prima întâlnire de lucru cu liderii organizațiilor sindicale și profesionale reprezentative din sistem. La discuții au participat și reprezentanți ai conducerii ministerului.
Întrevederea face parte din seria de consultări inițiate de ministru pentru identificarea unor soluții de eficientizare a activității MAI și de îmbunătățire a condițiilor de muncă.
Salarizare, carieră și condiții de muncă
Reprezentanții sindicatelor au ridicat probleme privind drepturile salariale și profesionale, stabilitatea carierei și a pensionării, precum și ocuparea funcțiilor de conducere și accesul la programe de formare.
Discuțiile au vizat, între altele, plata muncii suplimentare și a activității din zilele de repaus săptămânal, norma de hrană, decontarea cheltuielilor de transport și locuință și actualizarea unor drepturi financiare. A fost abordată și necesitatea îmbunătățirii dialogului social în structurile teritoriale.
Neacșu a afirmat că susține protejarea drepturilor câștigate de personalul MAI și identificarea unor soluții pentru menținerea acestora. Ministrul a precizat că mecanismul actual de plată pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal va fi păstrat. Eventualele majorări salariale pentru anul următor, a adăugat el, trebuie analizate în funcție de resursele bugetare disponibile.
Deficitul de personal, o prioritate
Un alt subiect central a fost deficitul de angajați și nevoia de consolidare a proceselor de recrutare și pregătire profesională. Ministrul a subliniat că menținerea personalului cu experiență și formarea noilor generații sunt esențiale pentru capacitatea operațională a ministerului.
Neacșu a indicat drept obiectiv creșterea încrederii cetățenilor în MAI, prin consolidarea instituției, pregătirea continuă a angajaților și îmbunătățirea serviciilor publice. El a evidențiat, totodată, volumul ridicat și complexitatea misiunilor ministerului, precum și importanța asigurării resurselor umane și materiale necesare. (Paul D.).
Administratie
Rogobete: „Tinerii medici trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare”
La Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică, ministrul Sănătății a pledat pentru transmiterea experienței către noua generație și pentru o cultură medicală bazată pe colaborare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat la Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026, unde a evidențiat responsabilitatea medicilor care îngrijesc copiii și rolul formării profesionale în viitorul specialității.
Rogobete a afirmat că generațiile tinere trebuie sprijinite să dobândească experiență și să își dezvolte competențele, iar profesorii au datoria de a le transmite cunoștințele și de a le deschide drumul.
Apel la susținerea rezidenților
Ministrul a transmis un mesaj ferm cadrelor didactice și medicilor cu experiență: rezidenții și viitorii specialiști nu trebuie considerați o amenințare profesională.
„Ar trebui să ne bucurăm că există tineri capabili să ne continue munca și să devină chiar mai buni decât noi”, a declarat acesta.
Rogobete a apreciat, totodată, solidaritatea comunității chirurgilor pediatri în perioada dificilă traversată în această vară și modul în care specialiștii și-au susținut interesele profesionale.
„Medicina modernă are nevoie de echipe”
În opinia ministrului, medicina contemporană nu poate fi practicată izolat, ci presupune colaborare, lucru în echipă și empatie. Aceste valori sunt cu atât mai importante în chirurgia pediatrică, unde medicii au în grijă atât copilul, cât și familia care își pune încrederea în echipa medicală.
Rogobete a subliniat că un profesor bun trebuie să știe și când să facă loc generației care urmează.
Administratie
România și Israel își propun să extindă cooperarea în agricultură
Discuțiile de la Ministerul Agriculturii s-au concentrat pe tehnologiile israeliene pentru irigații și reutilizarea apei, dar și pe dezvoltarea relațiilor comerciale dintre fermierii români și companiile israeliene.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit pe 29 octombrie 2026, la sediul MADR, cu ambasadorul Israelului în România, E.S. dr. Lior Ben Dor. Întrevederea a vizat intensificarea cooperării bilaterale și identificarea unor oportunități de colaborare între mediile de afaceri din cele două țări.
Irigații și reutilizarea apei
Printre temele principale s-au numărat preluarea expertizei israeliene în domeniul irigațiilor și folosirea tehnologiilor moderne de reutilizare a apei în agricultură și sectorul agroalimentar. Potrivit comunicării MADR, soluțiile ar putea sprijini fermierii în gestionarea efectelor secetei și în optimizarea costurilor de producție.
„Urmărim să punem în legătură directă fermierii români cu furnizorii de tehnologie avansată din Israel, în special pe zona de irigații și reutilizare a apei”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Legături comerciale și sprijin pentru zootehnie
Discuțiile au abordat și susținerea zootehniei românești. Barbu a menționat eforturile pentru relansarea exporturilor de ovine, în urma campaniei de vaccinare agreate cu Comisia Europeană, precum și pentru creșterea calității și a randamentului la export pentru bovinele de carne.
Ambasadorul Lior Ben Dor și-a exprimat interesul pentru facilitarea contactelor directe și consolidarea legăturilor economice. Cele două părți au convenit să urmărească dezvoltarea relațiilor comerciale dintre fermierii români și sectorul privat din Israel.
-
Exclusivacum 2 zilePolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 3 zileApt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum o ziReforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
-
Featuredacum 4 zileCalificativ la ordin in M.A.I.: cum transformă ministrul «binele» polițiștilor în «nesatisfăcător» cu un simplu pix
-
Exclusivacum 4 zileStrăpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileServiciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări
-
Exclusivacum 4 zileRachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!




