Actualitate
Dacă nu atingem ținta de 25 de mii de hectare împădurite din PNRR, riscăm să ni se blocheze banii pe autostrăzi
Ministrul proiectelor europene, Cristian Ghinea, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că România a alocat un procent foarte mare din PNRR pentru construcția de autostrăzi, dar că riscă să piardă banii dacă nu va atinge ținta de 25 de mii de hectare împădurite, întrucât Comisia Europeană țintește priorități pe componentă de investiții în zona verde.
„Asistăm la niște revoluții în UE, este această revoluție verde care este din ce în ce mai dramatică în schimbările pe care le va aduce în viață noastră, așteptăm revoluții în partea de digital și noi în România suntem suntem suntem că un om prins cu picioarele între două bărci care se îndepărtează una de altă, pentru că pe de o parte avem datoria de a trece Carpații cu autostrăzi, avem datoria de a lega România cu autostrăzi de restul țării, avem de a face cu abandonul școlar care este uriaș, avem probleme uriașe cu pădurile, dar noi în România suntem mult sub țările europene că suprafață împădurită”, a declarat ministrul Proiectelor Europene.
„Cea mai mare tragedie în anii ăștia e că am avut bani pentru autostrăzi dar n-am avut proiecte. Acum ajungem în situația de a avea mai multe proiecte și de abia acum în anii următori vom resimți lipsa de bani. Avem 5, 1 miliarde pentru autostrăzi în anii următori, însă nevoia noastră va fi de 10 miliarde.Dacă nu atingem ținta de 25 de mii de hectare împădurite din PNRR, riscăm să ni se blocheze banii pe autostrăzi. Acest plan este lucrată la detaliu, toată administrația centrală din România a fost angrenată în scrierea acestui plan.”, a declarat Ghinea.
Ministrul Ghinea a precizat că România a acordat cei mai mulți bani din PNRR educației, dintre țările europene, mai mult decât este recomandarea Comisiei Europene de circa 10%.
„Pentru educație noi am dat 12% din PNRR, suntem țara care a alocat cel mai mare procent pentru educație. Jumătate de miliard pentru abandonul școlar, încă 700 de milioane pentru modernizarea școlilor.Nu va fi o refacere din asta, punem termopane. Va fi o refacere verde a școlilor. Școlile noi construite vor fi verzi de la bun început, consum energetic zero în România”, a mai declarat ministrul Proiectelor Europene.
Ministrul spune că vor fi alocate sume importante din PNRR și pentru creșterea numărului de stații de încărcare pentru mașinile electrice.
„Europa pregătește trecerea chiar brutală la mașini electrice. Abia săptămâna asta am luat mașină sută la sută electrică. Avem 13 mii de stații de încărcare în varianta trimisă la Bruxelles. Vom crește probabil la 20 de mii iar UE vrea 30 de mii de stații de încărcare.Stațiile de încărcare vor putea fi încărcate de primării în stații publice. Sunt trei linii de finanțare, la autostrăzile nou făcute, A7, A8 vor avea din construcție stații de încărcare.
De asemenea ministrul anunță că a transmis primăriilor necesitatea înființării stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice, dar s-a lovit în unele cazuri de răspunsuri de genul „ce stații de încărcare, eu nu mi-am terminat de asfaltat orașul”.
„Am spus primarilor: stații de încărcare, piste de biciclete, transport electric. Unii primari spun, domne, eu nu mi-am terminat de asfaltat orașul. Și spun, da, asta e România. Și în București mai sunt sute de străzi neasfaltate. Dar trebuie să luăm bani și pentru asta. Ce facem, ratăm trecerea la automobile electrice? Nu putem să facem totul din fonduri europene”.
Ginea susține că în luna septembrie vor fi în jur de 10 state care vor avea aprobate planurile, printre care, Suedia, Polonia, Cehia în timp ce statele est-europene se confruntă cu probleme similare celor din România.
„Să faci 37% verde într-o țară că România nu este ușor. 10 la sută din PNRR pentru autostrăzi este enorm. Danemarca are aproape 60% din plan verde. Polonia, Cehia, toți își fac la limită verdele și digitalul, fiecare guvern încearcă să țină această balanță între ce vrea omul, cetățeanul obișnuit”, a precizat Ghinea la Antena 3.
Actualitate
Investiție record pentru viitorul aviației navale: Marina SUA plusează cu un miliard de dolari pentru noile avioane de antrenament
Într-o mișcare strategică menită să asigure superioritatea aeriană a viitoarelor generații de piloți, Marina Statelor Unite a decis suplimentarea bugetului pentru noul avion de antrenament cu aproape 900 de milioane de dolari. Decizia vine ca un răspuns direct la presiunile industriei de apărare, care a avertizat că subfinanțarea ar putea periclita unul dintre cele mai critice programe de modernizare ale flotei.
Programul, cunoscut sub numele de Undergraduate Jet Training System (UJTS), a suferit o modificare financiară spectaculoasă. Dacă în luna martie plafonul maxim pentru faza de proiectare și producție era stabilit la 1,8 miliarde de dolari, noile date oficiale indică o creștere la 2,7 miliarde de dolari. Această ajustare reflectă o reevaluare realistă a costurilor de producție pentru primele aeronave, într-un context economic și tehnologic tot mai complex.
Realism financiar sub presiunea gigantilor din industrie
Creșterea bugetului nu este doar o cifră într-un tabel, ci rezultatul unui dialog tensionat între oficialii militari și marii contractori de apărare. Reprezentanții Marinei au confirmat că actualizarea plafonului de preț a fost necesară pentru a integra noile estimări de cost rezultate din informațiile recente primite de la potențialii furnizori.
Criticile din partea industriei nu au fost deloc voalate. Lideri din sectorul aviației și securității au subliniat anterior că bugetul inițial de 1,8 miliarde de dolari ar fi reprezentat un „obstacol major”, riscând să sufoce programul încă din primii doi ani din cauza constrângerilor bugetare severe. Această „gură de oxigen” financiară pare să fie biletul de siguranță pentru ca următoarea generație de avioane de școală să nu ajungă un proiect eșuat înainte de a decola.
Arena competitorilor: Cine se luptă pentru contractul de miliarde
Miza este uriașă: un contract care vizează livrarea a până la 216 aeronave moderne. Printre principalii competitori se numără Textron Aviation Defense, care propune modelul Beechcraft M-346N, dezvoltat în parteneriat cu Leonardo. Compania rămâne fermă pe poziții, declarând că este concentrată pe oferirea unei soluții de antrenament probate, capabilă să răspundă nevoilor stricte ale misiunilor navale.
Pe de altă parte, consorțiul format din SNC, Northrop Grumman și General Atomics mizează pe proiectul Freedom Trainer. Deși unii oficiali ai grupului s-au arătat sceptici față de viabilitatea financiară a proiectului în formatul vechi, noua injecție de capital ar putea schimba dinamica negocierilor. Totodată, gigantul Boeing monitorizează atent situația, deși păstrează o discreție totală asupra detaliilor ofertei sale.
Surpriza Lockheed Martin: O posibilă revenire în cursă?
Unul dintre cele mai comentate momente ale competiției a fost retragerea surprinzătoare a celor de la Lockheed Martin, care plănuiau să ofere modelul TF-50N în colaborare cu Korea Aerospace Industries. În lumina noilor realități bugetare, se ridică întrebarea dacă gigantul aeronautic își va reevalua decizia.
Deși oficialii companiei nu au confirmat o revenire, aceștia au punctat că evaluează constant oportunitățile portofoliului lor pentru a se asigura că rămân aliniați cu strategiile de business și misiunile clienților militari. Cu un buget acum mult mai atractiv, competiția pentru formarea piloților de elită ai Marinei intră într-o nouă etapă, una în care excelența tehnologică trebuie să fie susținută de o finanțare pe măsură.
Actualitate
Un nou centru de inovație la US Cyber Command: Pentagonul vrea să elimine „valea morții” pentru tehnologiile digitale
Statele Unite fac un pas decisiv în modernizarea capacităților de război electronic prin lansarea Cyber Warfare Innovation Center (CWIC). Această inițiativă are scopul de a aduce împreună operatorii militari și experții din industrie pentru a accelera dezvoltarea tacticilor și a echipamentelor, eliminând blocajele care împiedicau până acum trecerea tehnologiilor noi de la stadiul de prototip la cel de utilizare pe câmpul de luptă.
Parteneriat direct pentru eliminarea decalajelor tehnologice
Noua structură a fost concepută ca un poligon de testare unde militarii și dezvoltatorii privați vor lucra cot la cot. Obiectivul principal este depășirea așa-numitei „văi a morții”, un fenomen prin care inovațiile tehnologice rămân blocate în faze experimentale fără a mai ajunge să fie folosite în operațiuni reale. Prin această colaborare strânsă, conceptele noi vor fi testate împotriva unor amenințări realiste, asigurându-se că doar cele mai eficiente instrumente ajung în dotarea forțelor cibernetice.
Proiectul CYBERCOM 2.0 și restructurarea forțelor digitale
CWIC reprezintă unul dintre cei trei piloni centrali ai planului de reformă cunoscut sub numele de CYBERCOM 2.0. Această strategie de amploare vizează îmbunătățirea modului în care sunt generate și pregătite forțele cibernetice, fiind însoțită de o organizație dedicată managementului talentelor și un centru avansat pentru educație și instruire. Departe de a fi doar o simplă facilitate administrativă, acest centru este un concept de inovare menit să creeze o legătură directă între cei care construiesc instrumentele digitale și cei care le utilizează în teatrele de operațiuni.
Dincolo de software: Modificarea doctrinelor și a tacticilor de luptă
Impactul acestui centru nu se va limita doar la achiziția de tehnologie, ci va genera schimbări profunde în modul în care armata luptă în spațiul digital. Feedback-ul rapid oferit de operatori va permite nu doar ajustarea uneltelor informatice, ci și actualizarea doctrinelor militare și a procedurilor tactice. Implementarea unei noi tehnologii va atrage după sine schimbări în politicile de apărare și în programele de instruire, asigurând o integrare completă a inovației în mecanismul de luptă.
Accelerarea circuitului informațional pentru un avantaj strategic
Scopul final este crearea unui circuit de feedback mult mai rapid, care să permită inovațiilor din sectorul privat să influențeze capacitatea de luptă aproape instantaneu. Prin eliminarea birocrației și aducerea experților privați cât mai aproape de nevoile reale ale militarilor, Pentagonul urmărește să obțină un avantaj tehnologic esențial în fața provocărilor globale moderne, transformând ideile inovatoare în capabilități operaționale într-un timp record.
Actualitate
Ambiții aeriene: Brazilia suplimentează comanda de avioane Gripen pentru a-și securiza suveranitatea
Într-o mișcare strategică menită să consolideze controlul asupra propriului spațiu aerian, Ministerul Apărării din Brazilia a anunțat intenția de a achiziționa încă 20 de avioane de vânătoare Gripen E. Această decizie va ridica flota totală la 56 de aparate, reflectând o reevaluare profundă a necesităților de securitate ale celei mai mari națiuni din America Latină.
Extinderea flotei către un prag strategic de 56 de aparate
Decizia de a suplimenta comanda inițială de 36 de aeronave vine în urma unor studii tehnice riguroase efectuate de Statul Major al Forțelor Aeriene Braziliene. Conform oficialilor militari, menținerea suveranității naționale necesită o forță operațională cuprinsă între 50 și 60 de avioane de vânătoare moderne. Deși contractul semnat în 2014 prevedea o opțiune de creștere cu 25%, negocierile actuale dintre Stockholm și Brasilia vizează o extindere mult mai ambițioasă, pentru a atinge ținta de 56 de unități Gripen.
Parteneriatul strategic dintre Saab și Embraer prinde aripi în Brazilia
Un punct central al acestui acord rămâne producția locală. Facilitatea Embraer din São Paulo găzduiește singura linie de asamblare pentru Gripen E din afara Suediei, un simbol al transferului tehnologic de succes. Prima unitate asamblată integral pe sol brazilian a fost prezentată oficial în martie 2026, iar așteptările sunt ca noile aparate comandate să fie construite tot local. Această abordare nu doar că sprijină industria de apărare a Braziliei, dar oferă și Suediei capacitatea de a gestiona comenzile internaționale aflate într-o creștere record.
Consolidarea prezenței globale a sistemului Gripen într-un context de reînarmare
Succesul modelului Gripen pe piața internațională este vizibil printr-o serie de contracte și intenții de achiziție recente, de la Ucraina și Thailanda, până la Columbia și Canada. Interesul global pentru acest sistem este alimentat de capacitățile avansate de război electronic, costurile reduse de întreținere și integrarea inteligenței artificiale. Pentru Suedia, extinderea „clubului utilizatorilor de Gripen” reprezintă un avantaj strategic, facilitând tranziția propriei forțe aeriene către varianta modernizată E, pe măsură ce contextul geopolitic actual forțează statele să investească masiv în capacități de apărare de ultimă generație.
-
Exclusivacum 2 zilePata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum 3 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 2 zilePermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 4 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Administratieacum 3 zileSărbătoare în comunitate: Festivalul Cireșelor revine la Păulești cu un regal folcloric și voie bună
-
Exclusivacum 4 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 3 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 2 zileConfirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro



