Featured
Se strânge lațul la Orban: Costel Barbu, căutat de Servicii!
(Preluare National – Catalin Tache):
”Cîțu sau Orban: Cristina decide” titram ”lovitura” din 23 iunie. Atunci când dezvăluiam că multe depind de „limbarița” Cristinei David, dacă procurorii anticorupție chiar vor să înainteze cu adevărat, în ”marș forțat”, pe pista Virgil Guran. Fostul consilier pe probleme de ordine publică și siguranță a lui Ludovic Orban, pe vremea când președintele Partidului Național Liberal era și premierul României fiind perceput atât în clasa politică, dar mai ales în sistem drept principala vulnerabilitate a liderului vehii gărzi liberale.

Iată însă că lucrurile se precipită serios, din moment ce, la doar câteva zile după ce dezvăluiam că iohanniștii din sistem îi arată lui Orban ”pisica” Guran – între timp președintele PNL aflând și ”micul secret” de familie al Cristinei David – aceiași ofițeri de informații deschid acum o nouă pistă. Iar până și apropiații lui Orban recunosc că fostul secretar general adjunct al Guvernului, teleormăneanul Costel Barbu reprezintă adevărata ”nucleară” care poate dinamita alegerile de la viitorul Congres. Guran fiind perceput chiar ca o simplă ”petardă” pe lângă Barbu, ”Bitanu” despre care se spune că le-ar fi făcut ”prea ca la țară”… Însă, totuși, deși este clar că o parte a serviciilor ”strâng șurubul” la președintele PNL, există și o veste bună pentru Orban. Și anume că iohanniștii nu ar recurge la aceste metode de forță, dacă Florin Cîțu ar fi reușit să îi ia fața lui Orban în majoritatea organizațiilor județene. Astfel că se poate trage concluzia că, la acest moment cel puțin, Orban încă se ține nesperat de bine în teritoriu. Și doar un nou ”puci în justiție” i-ar putea clătina decisiv poziția…
Are voturile Sudului…
Până la primirea funcției de secretar general adjunct, Costel Barbu a reprezentat, fără putință de tăgadă, unul dintre ”motoarele” organizării liberale din teritoriu. Astfel că poziția de forță a acestuia l-a transformat pe Barbu într-unul dintre liderii liberali despre care se spune că ar avea ”în buzunar” nu doar voturile primarilor din propriul fief teleormănean, dar și din mai multe organizații județene din Sudul României.

Astfel că un calcul pragmatic arată că la Congresul PNL care se apropie vertiginos, Costel Barbu poate aduce voturile decisive, pentru oricare din cele două tabere, care numai într-o competiție ”frățească” nu se află! Iar cum numărătoarea prealabilă este încă una extrem de încâlcită, fiindu-i greu până și lui Iohannis să riște pe mâna unui candidat, rolul lui Costel Barbu a crescut excponențial în ultimele zile. Atunci când, stranie coincidență, partea iohannistă a serviciilor și-a mobilizat teribila mașinărie de ”surse autorizate informative” și colaboratori, cu ordinul expres de a da ”orice au” despre Barbu!
”Să se știe că se știe”!
Însă ceea ce i-a surprins cu adevărat până și pe inițiații sistemului nu a fost neapărat faptul că ”s-a ajuns” la Costel Barbu. Mai ales că și ”Bitanul” s-a expus în mai multe scandaluri publice… Și nici măcar momentul în care a fost declanșată această operațiune informativă nu mai are cum reprezenta o surpriză într-un sistem care ezită încă se declanșeze adevărata ”curățenie” de după ”Jihadul” anticorupție.

Însă adevărata preocupare este de ce ”vânătorii” lui Barbu nu au pus întrebări punctuale, care să le permită demararea unei eventuale anchete, ci au preferat să ”bată apa în piuă” cu tot felul de curiozități despre legăturile deja cunoscute ale fostului secretar general adjunct al Guvernului cu diverși oameni de afaceri apropiați liberalilor… Și de o manieră de parcă i-ar fi interesat mai mult, cel puțin momentan, doar ca și Barbu ”să știe că se știe”! Ceea ce nu face decât să întărească și mai mult varianta de lucru că Florin Cîțu nu poate câștiga singur lupta pentru președinția PNL. Astfel că, mai ales după ce Ludovic Orban a ridicat miza confruntării, plusând cu avertismentul că din toamnă președintele PNL trebuie să fie și premierul României, Cîțu trebuie ajutat. Mai ales că Iohannis nu pare dispus să își murdărească ”mânuțele” prezidențiale, spălând rufele murdare ale ”partidului meu”. Situație în care susținătorii docilului Cîțu s-au gândit probabil ce bine ar fi ca Barbu să schimbe taberele… Sau barem să nu se mai agite atât de mult pentru a aduce și celelalte voturi ale Sudului tot pentru Orban.

O ultimă variantă fiind că, dacă situația operativă o va impune, la ”marele fix” înainte de Congres, să mai aibă și alte ”preocupări” de dat cu subsemnatul, ceea ce ar reprezenta un mesaj pentru toți apropiații lui Orban. Și mai ales pentru cei care bănuiesc ei pentru ce ”ar fi chemați”…
Prea riscant și pentru ”partidul meu”
Însă ceea ce par să piardă din vedere promotorii din umbra acestei strategii – și care în niciun caz nu sunt membrii de partid! – este o eventuală ”reacție adversă” a celorlalți lideri liberali la această presiune venită dinspre ”câmpurile tactice” ale sistemului. Situație în care păstrarea acestor anchete în stadiul ”gri” nu doar că ar putea naște suspiciuni, dar și crea un spectaculos efect de bumerang. Existând deja indicii că Ludovic Orban încă rezistă tocmai pentru îndârjirea afișată în ultima vreme de a nu preda necondiționat istoricul Partid Național Liberal ”locatarului” de la Palatului Cotroceni. Mai ales că ”viza de flotant” în București a lui Iohannis va expira oricum în 2024…
Administratie
Prahova pe două roți: traseul Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, promovat de șeful CJ
43 de kilometri de efort și peisaj
Președintele Consiliului Județean Prahova și lider al PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a ales bicicleta pentru a descoperi, din nou, județul pe care îl administrează. Traseul parcurs: Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, un drum de aproximativ 43 de kilometri, cu porțiuni de urcare solicitante, aer curat și priveliști care reamintesc cât de valoroase sunt locurile aflate la doar câțiva pași de noi.
Un județ cu potențial pentru sport și turism
Potrivit lui Virgiliu Daniel Nanu, Prahova are un potențial deosebit pentru mișcare, sport și turism, iar traseele cicloturistice precum cel spre Barajul Paltinu ar trebui descoperite și promovate mult mai intens. Oficialul prahovean subliniază că astfel de rute nu sunt doar o invitație la activitate fizică, ci și o ocazie de a redescoperi frumusețea naturală a județului.
Administratie
Un număr care poate salva o viață: 17 mai, Ziua Internațională a Telefonului Copilului
Dincolo de ecran: frica pe care nu o vede nimeni
În fiecare zi, există un moment în care un copil închide telefonul și rămâne singur. Singur cu frica. Cu amenințările. Cu umilința. Cu șantajul.
În spatele unui ecran, durerea nu se vede, dar ea continuă să existe, tăcută, adâncă, greu de rostit.
116111 – linia la care suferința capătă glas
De Ziua Internațională a Telefonului Copilului, marcată anual la 17 mai, este readusă în prim-plan importanța unei linii de sprijin care, pentru mulți copii, este singura punte către ajutor.
Asociația Telefonul Copilului, prin numărul 116111, oferă consiliere, ascultare și intervenție atunci când un copil are nevoie de cineva care să îl audă la timp, înainte ca frica să se transforme în tragedie.
Un apel care poate schimba destinul
Uneori, un singur apel nu schimbă doar cursul unei zile. Poate schimba un destin. Poate salva o viață.
Ziua Internațională a Telefonului Copilului devine astfel nu doar o dată în calendar, ci un moment de recunoaștere pentru munca nevăzută a specialiștilor care răspund la 116111 și un apel public la responsabilitate față de protecția copilului.
La mulți ani Telefonului Copilului și Asociației Telefonul Copilului – și cât mai multe vieți auzite la timp!
📞 116111 – Telefonul Copilului (Asociația Telefonul Copilului)
Exclusiv
Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi
„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el
Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00
Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.
Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.
Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.
De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ
Fotografia e simplă și devastatoare:
- coșul e gol sau aproape gol;
- gunoiul e pe jos, în jur;
- iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.
Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:
- tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
- administrație locală paralizată;
- cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.
Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.
„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară
În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:
- gunoaiele sunt „la comun”;
- peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
- singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.
Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.
Când pui alături:
- mormanele de gunoi dintre blocuri,
- tarifele „coafate” din listele de întreținere,
- și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.
Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie
Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.
În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:
- lipsă de control;
- lipsă de întreținere a spațiilor publice;
- lipsă de rușine.
Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.
Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț
Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:
- nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
- absența patrulelor de control;
- indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.
În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:
- gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
- tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
- nimeni nu răspunde pentru nimic.
Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț
Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.
Concluzia anilor în care:
- tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
- bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
- administrația a preferat comunicate în loc de controale;
- iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.
Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.
Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”
Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:
- ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
- dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;
Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:
- performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
- și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.
Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.
Vom reveni. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileREPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei
-
Exclusivacum 2 zileȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR
-
Exclusivacum 5 zileEpoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata
-
Exclusivacum 5 zilePLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii
-
Exclusivacum 4 zileJustiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate
-
Exclusivacum 3 zileMAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER
-
Exclusivacum 3 zileMASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare



