Actualitate
Vajnicii bărbaţi politici din România sunt traumatizaţi că femeile ar putea avea nişte drepturi de bun-simţ
Preşedintele grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloş, condamnă „atacurile incalificabile” din ultimele zile, potrivit cărora ar fi susţinut la Bruxelles o lege „prin care bărbaţii să rămână însărcinaţi”, adăugând că politicienii care trăiesc din astfel de minciuni sunt toxici pentru societate.
„Am văzut atacurile incalificabile din ultimele zile, conform cărora eu şi alţi colegi din Parlamentul European am fi susţinut o lege prin care bărbaţii să rămână însărcinaţi. Îmi displac etichetele, dar, cu regret, trebuie să spun că asistăm la un discurs politic mizerabil. Cine doreşte să creadă astfel de enormităţi e liber să o facă, dar politicienii care trăiesc din astfel de minciuni sunt toxici şi periculoşi pentru societate. (…)
„Nu am aşteptări de la extremiştii care mint de ani în şir că se prăbuşeşte cerul şi că vine sfârşitul lumii. Îi ştiu şi pe cei de la PSD că se ascund sub ideea de ‘stânga conservatoare’ ca să mai câştige un vot din temerile unor oameni care chiar cred că îi vor fugări minorităţile sexuale pe străzi ca să le implanteze cipuri. Ruşinos. Însă îmi e imposibil să înţeleg cum unii colegi de la PNL au ajuns să promoveze astfel de închipuiri tenebroase şi mincinoase”, a afirmat copreşedintele USR PLUS, într-o postare pe Facebook.
Cioloș: Platforma mea politică în USR PLUS şi în politică va fi să susţin drepturile cetăţenilor indiferent de orientarea lor sexuală
El a adăugat că susţine drepturile cetăţenilor indiferent de orientarea lor sexuală, credinţele personale sau afilierile politice şi că, în opinia sa, a fi creştin înseamnă să-ţi iubeşti aproapele şi să-l ajuţi să-şi trăiască viaţa aşa cum o decide, atâta vreme cât alegerile sale nu fac rău celor din jur.
„Platforma mea politică în USR PLUS şi în politica românească va fi să susţin drepturile cetăţenilor indiferent de orientarea lor sexuală, de credinţele personale sau de afilierile politice. Şi fac asta creştineşte. Pentru mine, a fi creştin înseamnă să-ţi iubeşti aproapele şi să-l ajuţi să-şi trăiască viaţa aşa cum o decide, atâta vreme cât alegerile pe care le face nu fac rău celor din jur. După toate aparenţele, aceşti politicieni trăiesc în ideea creştinismului care pedepseşte, exclude şi condamnă. Aruncă anateme şi decid după cum vor ei ce înseamnă valorile creştine şi cine e demn sau nu de ele. Pentru mine, creştinismul înseamnă umanitate, înţelegerea celuilalt, îmbrăţişarea şi dăruirea a ceea ce ai mai bun pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie”, a subliniat Cioloş.
Totodată, liderul grupului Renew Europe punctează că şi politica înseamnă pentru el acelaşi lucru, şi anume „nu să construieşti duşmani şi să sperii oamenii cu minciuni”. „Caut să-i respect pe oameni pentru ceea ce sunt, nu pentru ce mi-aş dori eu să fie sau să nu fie”, a afirmat europarlamentarul.
Liderul USR PLUS spune că drepturile femeilor reprezintă un subiect „lăsat la o parte de ani buni”
Cioloş a apreciat că drepturile femeilor reprezintă un subiect lăsat la o parte de ani buni atunci când e vorba de viaţa de zi cu zi a acestora. Liderul USR PLUS a menţionat că nu doreşte să vorbească în numele femeilor, dar că este misiunea sa să le apere drepturile, astfel încât să aibă parte de un tratament corect în societate.
„Violenţa domestică, sarcinile la adolescente, nereprezentarea politică sau în domeniile în care muncesc, discrepanţele salariale sunt tratate la noi ideologic. Vajnicii bărbaţi politici din România, cei care îşi fac poze cu singura floare pe care o cumpără într-un an, pe 8 Martie, sunt pur şi simplu traumatizaţi că femeile ar putea avea nişte drepturi de bun-simţ în societate. Susţinători ai unui tradiţionalism pe care îl modelează după cum le pică lor bine, leşină când aud de ciclu menstrual, sarcină în adolescenţă, educaţie sexuală. Puri ca nişte îngeri asexuaţi, pretind că apără copiii de perversiunile educaţiei sexuale în şcoli când, de fapt, condamnă noi generaţii de femei la supunere şi umilinţă. Posibil să îşi pună şi mâna la ochi atunci când trec prin magazine pe lângă rafturile de tampoane, că doar pe vremea bunicilor noastre nu exista aşa ceva şi dacă ele s-au descurcat atunci de ce nu s-ar chinui femeile şi astăzi”, a spus europarlamentarul.
Dacian Cioloş a adăugat că toţi cei care resping acele politici prin care femeile sunt în mod real egale bărbaţilor „ar trebui să meargă acasă şi să le ceară scuze mamelor, soţiilor şi fiicelor lor, pentru că le folosesc într-un joc indecent”.
„Altfel, e clar că avem în continuare nevoie de politicieni rezonabili şi respectabili. Mergem mai departe cu bun-simţ, indiferent de atacurile lor”, a conchis europarlamentarul Dacian Cioloş.
Actualitate
Anunț finalizare implementare proiect: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII SOCIETATII PESTCONTROL BUCURESTI SRL”
Actualitate
Scutul olandez pentru Europa: Destinus prezintă interceptorul Vorexon pentru eliminarea punctelor oarbe din apărarea aeriană
Compania olandeză Destinus a dezvăluit un nou sistem de interceptare a rachetelor, conceput special pentru a aborda vulnerabilitățile critice din arhitectura de apărare aeriană integrată a Europei. Denumit Vorexon, acest interceptor lansat de la sol promite să detecteze și să neutralizeze rapid proiectilele inamice, asigurând protecția activelor prioritare printr-o selecție inteligentă a țintelor.
Viteză de peste Mach 2 și precizie sub control uman
Aflat încă în faza de dezvoltare, sistemul Vorexon este proiectat să atingă o viteză maximă de peste Mach 2 și să aibă o rază de acțiune de peste 20 de kilometri. Tehnologia funcționează în cadrul unei rețele integrate de senzori și control al focului, utilizând radare externe pentru a identifica și clasifica proiectilele primite. După lansare, interceptorul beneficiază de corecții de curs pe traiectoria medie, până când propriul radar se blochează pe țintă pentru atacul final. Un aspect esențial subliniat de producători este faptul că decizia finală de angajare a țintei rămâne în permanență sub comanda unui operator uman.
Eficiența costurilor: O lecție învățată de pe frontul din Ucraina
Dezvoltarea Vorexon vine ca un răspuns direct la realitățile războiului modern, unde bombardamentele masive de artilerie au demonstrat că utilizarea interceptorilor scumpi pentru a opri rachete ieftine este nesustenabilă economic. În prezent, nicio arhitectură de apărare nu poate angaja fiecare proiectil fără a epuiza resursele financiare ale apărătorului. Vorexon urmărește să echilibreze acest raport de forțe, oferind o soluție scalabilă împotriva rachetelor de artilerie și a bombelor ghidate, care sunt produse în masă la costuri reduse.
Calendarul implementării și protecția infrastructurii critice
Destinus estimează că Vorexon va trece prin teste operaționale anul viitor, având ca țintă lansarea producției de masă în 2028. Sistemul este gândit să protejeze puncte strategice precum posturile de comandă, hub-urile logistice, depozitele de muniție și bateriile de apărare aeriană. Deși nu au fost anunțați clienți oficiali de lansare, compania a confirmat purtarea unor discuții cu mai multe state europene, inclusiv cu Ucraina, țară unde alte tehnologii ale firmei, precum racheta de croazieră RUTA Block 2, sunt deja utilizate în contextul conflictului actual.
Actualitate
Thunder: Noua eră a aviației militare – Drona autonomă care devine „camaradul loial” al elicopterelor de atac
Sectorul tehnologiei de apărare asistă la o premieră majoră prin lansarea „Thunder”, o dronă din Grupa 5 concepută să revoluționeze modul în care sunt desfășurate operațiunile aeriene. Dezvoltată printr-un parteneriat strategic între gigantul tehnologic Anduril și producătorul de aviație Archer, noua platformă este proiectată pentru a îndeplini rolul de „loyal wingman” (camarad loial), zburând alături de elicoptere de atac precum Apache sau viitoarea flotă Cheyenne.
Simbioză tehnologică: De la taxiuri aeriene la prădători autonomi
Thunder nu este doar un proiect teoretic, ci rezultatul a trei ani de dezvoltare intensă. Această aeronavă cu rotoare basculante (tiltrotor), complet autonomă și înarmată, a fost creată pe baza lecțiilor învățate din dezvoltarea aparatului cu aripi fixe YFQ-44A „Fury”. Interesant este faptul că geneza sistemului Thunder se află în tehnologia „taxiurilor aeriene electrice” dezvoltată de Archer, demonstrând o tranziție fără precedent a inovației din sectorul comercial către cel militar, special adaptată pentru „războiul de manevră” în zonele litorale.
Forță brută și precizie chirurgicală: Un arsenal echivalent cu al unui Apache
Din punct de vedere al performanțelor, Thunder se anunță a fi un monstru al eficienței. Cu o rază de acțiune și viteză comparabile cu cele ale elicopterului Cheyenne, drona dispune de o capacitate de încărcare similară cu cea a unui Apache, dar cu avantajul de a opera la altitudini superioare. Configurația sa tactică prevede grupuri de trei până la șase drone Thunder care escortează aeronavele cu echipaj uman, oferind protecție și putere de foc suplimentară.
Arsenalul este impresionant: compartimentul principal poate găzdui până la 10 rachete Hellfire, 16 muniții de tip „air-launched effects” sau 76 de rachete. Mai mult, botul aeronavei este echipat cu sisteme specializate pentru combaterea altor drone (Counter-UAS), asigurând o bulă de protecție pentru întreaga formație de zbor.
Inteligența „Lattice”: Când algoritmii mașinilor autonome cuceresc cerul
Dincolo de blindaj și armament, adevărata putere a dronei Thunder rezidă în software. Anduril a integrat platforma Lattice, un sistem bazat pe inteligență artificială care colectează și sintetizează datele de la toți senzorii pentru a crea o imagine tactică completă. Pentru a permite zborul autonom la joasă altitudine și viteze mari, inginerii au preluat și adaptat tehnologii din industria vehiculelor autonome (self-driving cars), oferind dronei capacitatea de a evita formele de relief în timp ce reacționează instantaneu la amenințările inamice.
Orizont 2030: Standardizarea războiului de manevră pe scară largă
Thunder a fost concepută pentru a fi „atritabilă” (înlocuibilă cu costuri rezonabile), facilitând desfășurarea unor cantități mari de senzori și arme pe câmpul de luptă. Designul său modular permite dezasamblarea și transportul într-un container ISO standard de 40 de picioare, putând fi livrată rapid prin infrastructura terestră, maritimă sau aeriană. Primele teste de zbor sunt programate pentru anul viitor, software-ul fiind deja verificat pe aeronave surogat în ultimii doi ani. Dacă cererea din partea forțelor armate se menține, producția de serie va debuta în intervalul 2029-2030, marcând o schimbare radicală în modernizarea aviației de atac.
-
Exclusivacum 2 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 5 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zile„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 2 zile„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii




