Actualitate
La Primăria Sectorului 1 „urgența” elimină concurența. Contracte de peste 1,6 milioane euro încredințate direct unei firme de pază, justificate de „extrema urgență”
Sectorul 1 este sub asediu, și nu doar sub asediul șobolanilor, dacă ne luăm după „urgența” cu care au fost atribuite contractele pentru servicii de pază la sediile unităților subordonate primăriei de sector și la unitățile de învățământ, sanitare și piețele agroalimentare din sector. Primăria a justificat procedura de negociere fără publicare prealabilă prin „extrema urgență și evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă”.
Evenimentele au depășit-o și pe Ramona Porumb, viceprimarul de la Sectorul 1, care a declarat pentru GÂNDUL.RO că nu știe nimic despre firma care îi va asigura paza la locul de muncă și nici despre contractul sau urgența în cauză.
„Din păcate nu am nicio informație (n.r. despre această procedură de atribuire), neavând atribuții în ce privește licitațiile publice”, a declarat Ramona Porumb pentru GÂNDUL.RO.
Contactat de GÂNDUL.RO, cel de-al doilea viceprimar, Oliver Paiusi, nu a răspuns la solicitare până la publicarea acestui articol.
Având în vedere că asigurarea serviciilor de pază la primărie și la instituțiile subordonate este o urgență, GÂNDUL.RO publică, spre informarea cetățenilor, dar și a edililor de sector, informațiile disponibile în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) cu privire la aceste două contracte, anunțate pe SEAP la începutul lunii iunie 2021.
Astfel, primăria a anunțat, pe 1 iunie 2021, atribuirea contractului pentru „Servicii de pază la sediile Sectorului 1 al Municipiului București , la sediul Centrului Militar sector 1, la sediile Direcției de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1, la sediul Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector, la sediile Unităților de Învățământ , Unități Sanitare și Piețe Agroalimentare”, în valoare de 5.106.087 RON (peste un milion de euro. Durata contractului, potrivit SEAP, este de 4 luni, iar acesta a fost atribuit firmei Pols Security SRL, despre care presa a scris în trecut că în spatele acesteia s-ar afla un fost consilier local PNL, din timpul mandatului primarului liberal Andrei Chiliman.
„În paralel cu prezenta procedură s-a demarat lucrul la procedura de licitație deschisă privind achiziția de Servicii de paza la sediile Sectorului 1, la sediul Centrului Militar sector 1, la sediile Directiei de Evidenta a Persoanelor si Stare Civila Sector 1, la sediul Directiei de Impozite si Taxe Locale Sector, la sediile Unitatilor de Invatamant, Unitati sanitare si Piețe”, se precizează în anunțul publicat în SEAP.
Consilierii USR acuzau aceeași firmă în trecut că ar lua prea mulți bani pentru serviciile de pază la Primăria Sectorului 1
Nimic nou până acum, doar că, la momentul când aceeași firmă semna contracte pentru servicii de pază la Primăria Sectorului 1, consilierii USR o acuzau public că ia prea mulți bani.
”Există şi o firmă de pază Pols Security acolo care costă primăria 14.000 de euro pe lună. Este nevoie de pază, dar nu la aceste preţuri”, declara în 2016 consiliera USR, Dorina Bănişor, arătând că în plus i-a fost refuzat accesul la documentele privind contractul cu firmă de pază.
Ei bine, anul acesta primăria de sector a anunțat, pe 3 iunie, atribuirea unui alt contract aceleiași firme, pentru „Achiziționarea serviciilor de pază pentru unitătile de învățământ, unitățile sanitare și piețele agroalimentare sector1” – contract în valoare de 2.936.971 RON (aproximativ 600.000 euro).
Potrivit anunțului din SEAP, tipul procedurii este „Atribuirea unui contract fara publicarea prealabila a unei invitatii la procedura concurentiala de ofertare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene in cazurile enumerate mai jos (completati anexa D1)”. Iar primăria de sector motivează atribuirea directă a contractelor prin „Extremă urgență determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă și în conformitate cu condițiile stricte prevăzute de directivă”.
Iar toată această urgență a fost invocată în timp ce Poliția Capitalei și Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție numărau, din nou, voturile exprimate în 27 septembrie 2020, pentru alegerea edilului, iar situația gunoaielor din cel mai important sector al Bucureștiului devenea incertă, pe fondul unui conflict deschis între primarul Clotilde Armand și compania Romprest.


Procedurile de achiziție inițiate de unitățile subordonate, preluate de primăria condusă de Clotilde Armand prin Hotărâre de Consiliu
Autoritatea contractantă a invocat toate aceste argumente pentru a justifica de ce a decis să atribuie contractul fără să publice, în prealabil, un anunț de participare, fără să organizeze o licitație publică și fără să facă o procedură simplificată de selecție de oferte. Mai mult decât atât, Primăria Sectorului 1 susține că, începând cu data de 10 februarie 2021, au fost preluate procedurile de achiziție inițiate de către entitățile subordonate primăriei, care au fost desființate prin Hotărârea Consiliului Local din 14 decembrie 2020. Potrivit acestei hotărâri, procedurile aflate în derulare la nivelul Administrației Piețelor, Administrației Unităților de Învățământ Preuniversitar, al Unităților Sanitare Publice și al Centrului Cultural au intrat în atribuțiile primarului Clotilde Armand, prin aparatul său de specialitate.
Reamintim că prestatorul serviciilor de pază este același ca și până acum la Sectorul 1 – SC Pols Security SRL, care, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) îl are drept asociat unic și administrator pe omul de afaceri Tudosie Diculescu, implicat și în proiecte imobiliare, în București, alături de un important trust de profil italian.
Numai că presa a dezvăluit, în mai multe rânduri când a abordat subiectul contractelor cu serviciile de pază de la Primăria Sectorului 1, că, de fapt, în spatele afacerii ar fi Paul Olteanu, fost consilier liberal local la Consiliul Local al Sectorului 1, din timpul mandatului fostului primar PNL Andrei Chiliman. Tot din acele vremuri durează și contractele de pază încheiate de primăria de sector cu această societate.
Actualitate
Duelul giganților: Marina SUA se pregătește să desemneze constructorul viitorului avion de vânătoare de generația a șasea
După o așteptare marcată de incertitudini strategice și amânări administrative, Marina Statelor Unite este gata să tranșeze una dintre cele mai importante competiții din industria de apărare. În luna august a acestui an, Pentagonul va anunța câștigătorul contractului pentru F/A-XX, aeronava de generația a șasea care promite să redefinească supremația aeriană în teatrele de operațiuni tot mai contestate. Competiția a rămas o cursă în doi între Boeing și Northrop Grumman, după ce Lockheed Martin a fost eliminată anterior din cursă pentru neîndeplinirea criteriilor tehnice.
Un succesor vital pentru veteranii cerului
Necesitatea acestui nou aparat de zbor este considerată de necontestat de către conducerea militară, în contextul în care adversarii de rang egal își îmbunătățesc constant capacitățile antiaeriene. F/A-XX este piesa centrală a strategiei de modernizare, fiind proiectat să înlocuiască actualele escadrille de F/A-18 Super Hornet și aeronavele de război electronic E/A-18 Growler. Trecerea la faza de dezvoltare, inginerie și fabricație (EMD) marchează un punct de cotitură pentru un program care a fost la un pas de a fi anulat anul trecut, pe fondul reevaluărilor bugetare ale Pentagonului.
Dilema bazei industriale: Între ambiție și capacitate de execuție
Una dintre marile provocări ale acestui program rămâne capacitatea contractorilor de a livra în termenele stabilite. Oficialii Marinei au subliniat că decizia a fost cântărită cu mare atenție pentru a nu supraîncărca producătorii care gestionează deja contracte masive, precum programul F-35. Există temeri reale că unul dintre ofertanți ar putea să nu dispună de resursele logistice necesare pentru a respecta calendarul accelerat de care Marina are nevoie. Această abordare de tip „măsoară de două ori și taie o singură dată” a fost esențială pentru a evita blocajele care au afectat alte programe majore de achiziții în trecut.
Conflictul de priorități de la Casa Albă și sprijinul Congresului
Drumul către selecția din august nu a fost lipsit de obstacole politice. Administrația de la Casa Albă și-a exprimat anterior îngrijorarea că dezvoltarea simultană a F/A-XX și a avionului de vânătoare F-47 al Forțelor Aeriene ar putea duce la întârzieri ale programului considerat prioritar. Cu toate acestea, Congresul american a demonstrat un sprijin neclintit pentru proiectul Marinei, suplimentând bugetul cu aproape 900 de milioane de dolari peste cererea inițială pentru anul fiscal 2026. Această infuzie de capital, cumulată cu fondurile de reconciliere, oferă stabilitatea financiară necesară pentru ca programul să avanseze în ciuda austerității sugerate inițial de Pentagon.
Actualitate
Schimbare de paradigmă la Tallinn: Estonia abandonează blindatele grele în favoarea dronelor și a apărării antiaeriene
Într-o mișcare strategică ce reflectă realitățile dure ale războiului modern, guvernul estonian a decis să suspende un program major de achiziție a vehiculelor de luptă pentru a prioritiza investițiile în tehnologia dronelor și în sistemele de apărare antiaeriană. Decizia vine ca urmare a lecțiilor învățate de pe frontul din Ucraina și a costurilor tot mai ridicate ale echipamentelor blindate tradiționale.
Adio, blindate scumpe: Prioritățile se schimbă pe flancul estic
Ministrul Apărării, Hanno Pevkur, a anunțat oficial suspendarea achiziției planificate de 500 de milioane de euro, care viza înlocuirea actualei flote de vehicule de infanterie CV90. În loc să investească sume colosale în platforme noi, națiunea baltică a ales o soluție pragmatică: extinderea duratei de viață a flotei existente cu încă 10 ani.
Această reorientare bugetară nu este doar o măsură de economisire, ci o recalibrare necesară. Deși noile achiziții vor necesita în continuare fonduri substanțiale, ele sunt estimate a fi considerabil mai ieftine decât o revizie completă a flotei de blindate, într-o piață unde prețurile vehiculelor de luptă sunt într-o creștere accelerată.
Lecția ucraineană: Dronele devansează tancurile în războiul modern
Argumentul central al acestei schimbări de strategie este scăderea utilității pe câmpul de luptă a echipamentelor grele, un fenomen observat clar în conflictul din Ucraina. În acest context, Estonia consideră că înlocuirea vehiculelor CV90 în următorul deceniu nu mai este o mișcare „rezonabilă”.
Noul focus al Tallinnului s-a deplasat decisiv către combaterea dronelor, sisteme de apărare aeriană și platforme fără pilot. Această decizie va fi definitivată în cadrul revizuirii anuale a bugetului de apărare, care alocă nu mai puțin de 10 miliarde de euro pentru consolidarea capacităților naționale până în 2029.
„Apărarea activă”: De la blindate grele la lovituri de precizie
Necesitatea unor sisteme antiaeriene mai performante a fost subliniată și de incidente recente, în care drone implicate în atacuri regionale au pătruns accidental în spațiul aerian estonian. Aceste evenimente au întărit convingerea autorităților că securitatea națională depinde acum de capacitatea de a intercepta amenințări asimetrice.
Această nouă direcție se aliniază doctrinei de „apărare activă” a Estoniei. Conceptul vizează utilizarea loviturilor la mare distanță și a altor măsuri tehnologice pentru a preveni desfășurarea operațiunilor de luptă direct pe solul estonian. Astfel, bazarea pe sistemele terestre tradiționale devine secundară în fața unei strategii care pune accent pe tehnologie, supraveghere și neutralizarea amenințărilor înainte ca acestea să atingă granițele naționale.
Actualitate
Arhitectul „războiului algoritmic”: Drew Cukor și Proiectul Maven, pariul de un trilion de dolari pe viitorul luptei
Într-un birou impunător din New York, un fost colonel de marină cu privire tăioasă și discurs neînduplecat trasează noua frontieră a puterii globale. Drew Cukor, omul din spatele Proiectului Maven, nu doar că a introdus Inteligența Artificială (IA) în inima Pentagonului, dar a forțat o întreagă industrie să accepte o realitate brutală: în războaiele viitorului, codul informatic va cântări mai mult decât blindajul.
„Oamenii sunt corupți și obosesc”: Filosofia unei mașinării de război infailibile
Pentru Drew Cukor, tragedia războiului nu este doar pierderea de vieți omenești, ci ineficiența structurală a deciziei umane. „Oamenii sunt corupți material, ineficienți și obosesc”, afirmă fostul ofițer de informații cu o sinceritate tăioasă. Viziunea sa nu este despre înlocuirea umanității, ci despre „perforarea ceații războiului” cu ajutorul mașinilor.
Lansat în 2017, Proiectul Maven a început ca un instrument de sortare a mii de ore de filmări din drone, dar ambiția sa a fost întotdeauna mult mai vastă: transformarea IA într-un instrument de ochire și anihilare. Obiectivul nu a fost doar distrugerea inamicului, ci înfrângerea sa prin precizie chirurgicală, eliminând erorile umane care duc, inevitabil, la victime colaterale și greșeli tactice dezastruoase.
Silicon Valley sub drapel: Cum a „monetizat” Pentagonul geniul tech
Unul dintre cele mai răsunătoare succese ale lui Cukor a fost transformarea Pentagonului dintr-o birocrație lentă într-un magnet pentru capitalul de risc din Silicon Valley. Prin presiune constantă și o viziune iconoclastă, el a reușit să „tânjească” giganții tehnologici de interesele naționale ale SUA, împiedicând migrarea inovației către adversari precum China.
Astăzi, giganți precum Amazon Web Services, Microsoft și Palantir Technologies nu mai sunt doar companii de software civil, ci piloni ai „războiului algoritmic”. Chiar și companii care inițial au opus rezistență morală, precum Google, au ajuns să îmbrățișeze contractele de securitate națională. Această simbioză între stat și sectorul tech a creat o nouă elită de „Maveniți” – tineri cercetători care aduc insolența start-up-urilor direct în coridoarele sobre ale Departamentului Apărării.
Saltul mortal: De la 100 la 5.000 de ținte pe zi
Rezultatele tehnologice sunt deja vizibile pe câmpul de luptă, iar cifrele sunt amețitoare. Dacă în trecut armata americană putea procesa sub o sută de ținte pe zi, integrarea viziunii computerizate și a modelelor de limbaj mari (LLM) în platforma Maven a dus această capacitate la peste 5.000 de ținte zilnic.
Sistemele dezvoltate sub egida Maven sunt acum prezente peste tot: de la sonarele submarinelor nucleare, până la sisteme autonome aeriene și acvatice destinate apărării Taiwanului. Algoritmii nu mai sunt doar asistenți; ei sunt cei care selectează, supraveghează și, în anumite scenarii strict secretizate, pot decide soarta unei ținte în mod autonom.
Dilema creatorului: Suntem cei mai buni custozi ai acestei puteri?
În ciuda succesului tehnologic, umbra dilemelor morale planează asupra întregului proiect. În timp ce susținătorii afirmă că IA va salva vieți prin precizie, criticii avertizează asupra riscului unei distrugeri necontrolate și a pierderii controlului uman asupra vieții și morții.
Însuși Cukor, după trei decenii de serviciu militar, recunoaște existența unor „părți întunecate” ale acestei tehnologii. Deși a împins utilizarea sistemelor parțial testate direct în teatrele de operațiuni pentru a le accelera dezvoltarea, el lasă în urmă o întrebare fundamentală pentru viitorul democrației: într-o lume în care algoritmii decid cine trăiește și cine moare, este omenirea pregătită să fie custodele propriei sale invenții?
„Războiul AI este deja aici”, iar următoarea decadă va decide dacă această tehnologie va face marele război imposibil sau dacă va accelera marșul către un conflict pe care mintea umană nu îl va mai putea procesa.
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 3 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 3 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum o ziBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum o ziGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
-
Exclusivacum o ziMAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!



